Sunteți pe pagina 1din 3

Proza scurta

Confesiunile memoriei
Azi..sunt trista...incerc sa zambesc,dar nu reusesc...totul in jurul meu imi
pare gri...sters...fad...Poate pt ca si asa este viata mea in momentul asta,tot ce se
petrece in jurul meu...incepe sa prinda un contur negativ,ce ma deprima ...Am
iarasi una din acele zile cand viata mi se pare fara rost, cand dorul ma macina,
cand amintirile ma napadesc, cand traiesc regretele neimplinirii Simt ca am
nevoie de aer. Cu pasi tristi ma indrept spre fereastra camerei mele. Privirea imi
cade imediat pe stropii de ploaie ce curg pe sticla rece care parca reflecta viata
mea Vremea de afara parca mi-ar citi sufletul caci frigul si tristetea le simt si
eu, iar asemeni stropilor de ploaie , lacrimi reci imi cad pe obraji. Ploaia asta
imi ingheata gandurile privesc trista la jocul picurilor grei pe geam, par a fi
lacrimile cerului, lacrimile celor care au plecat lasand in urma lor iubiri,
tristeti Ultimele zile simt ca au trecut pentru toata lumea inafara de mine, iar
cand ma uit la viata mea mi se pare ca nu imi apartine . Ma simt straina de tot ce
ma inconjoara, absenta, am senzatia ca traiesc si totusi nu. Incerc sa strig dar
vocea ce o aud nu este a meaCe s-a intamplat cu mine? Simt ca m-am ratacit
si nimeni nu poate sa ma ajute sa ma regasesc. Zilele trec intr-un ritm dureros de
lent iar buzele mele nu mai pot decat sa schiteze zambete banale. Imi e foarte
greu sa ma prefac ca totul este bine, cand de fapt ma afund in tristete.
Zi de zi ma ascund de mine, incercand sa par puternica in fata tuturor,
dar doare din ce in ce mai tare, iar totul pare atat de greu pentru mine. Imi
adun gandurile si privesc din nou pe geam, la picaturile de ploaie care cad una
cate una, in acelalsi ritm lent cu lacrimile mele. Am senzatia ca ceea ce simt
alimenteaza vremea de afara. Ce apasatoare e singuratatea, dar e tot ce mi-a
ramas acum. Ma simt atat de singura, in aceasta lume plina, ma simt atat de
trista in aceasta lume care zambeste Deshid fereastra si rasuflarea rece a
diminetii patrunde in camera goala o simt asemeni sufletului meu
Inchid ochii si tot ce aud este sunetul stropilor ce cad intr-un ritm tot mai lent.
Pulsul ploii incepe sa scada, de parca norii ar muri, pana cand inceteaza cu
totul Mi-as dori ca ploaia sa nu se fi oprit E atata liniste o liniste
apasatoare care imi inunda timpanele ... Privesc pe fereastra cerul s-a
limpezit dimineata se pierde in lumina Inchid geamul si ma intorc in pat,
in asternuturile reci si inchid ochii O ultima lacrima picura pe obraji in timp
ce eu ma indrept spre alta lume o lume a visarii
E din nou seara...
Privesc la stele,dar ele ma intreaba de ce o fac....de ce cand inca cerul nu
le-a nascut? Ma cert cu norii,si ei isi arata mahnirea scuturand picuri deasupra
mea...Privesc in ape si nu vad decat cerul ce imi spune ca sunt transparenta...si
norii ma picura,dar trupul mi-e cald....Visez in tacere,pe ascuns,dar toti cei din

Proza scurta
fata mea citesc in mine tacerea...Vorbesc cu doamna Luna sa ma lase sa privesc
la dansa,dar ea aduce stelele si ii pierd urma....Caut in suflet rautate,dar binele
se revolta-ntruna...Merg pe drumul lung si tot simt cum imi pierd
echilibrul...Chem iubirea de peste tot o strig,dar ea isi face intarziata
prezenta...Si ploua in continuare....ploua in mine...
Am clipe-n care uit de toata lumea ce ma-nconjoara si ramin eu cu
umbra care-mi maninca visele si dorintele ca pe niste seminte seci!
Goliciunea ce ma-nconjoara cu duritate ma face sa uit chiar si de ceea ce-mi este
mai drag decat orice-tu! Cel care-mi prinde gindurile-n noptile reci ..le
incalzeste si le arunca-n memento mori! Imi prind in fiecare zi cite o bucata din
suflet de tine si pling ...sint la o sumbra inmormintare ...azi e negru si sur in
mine...azi sunt vaduva de mine....straina si veche in comparatie cu lumea asta
mare care se tot schimba de fiecare data . Peste geam se lasa o cortina ce-mi
inunda gindurile si-mi stringe lacrimile-ntr-un smoc de paie umede si reci ,iar
asta imi pare a fi deja o ignorare din partea luminii care se tot pierde,picatura cu
picatura,in urmele lungi de seara! Rasuflu usurata la vederea primei raze din
partea lunii....pare a fi azi mai darnica si mai luminoasa decat deobicei! Ma
prind in graba de mina cu toti peretii si incep sa dansez plictisita pe ritm slab si
retezat de samba...par a fi o babuta care-si inchipuie toata lumea incrustata in
vechii pereti de marmura a cladirii care se risipeste centimetru cu centimetru!
Imaginara miscare in ritm tacut se transforma intr-o lupta crincena pentru inca o
raza alintata din partae lunii care se tot ascunde tainica de ochii mei flaminzi
...ochi de fiara agera si obosita...
Viata imi da sfaturi...voi incerca sa tin cont...desi nu sunt sigura daca
voi reusi. Privesc cerul...ma linisteste...caut sperante, dar descopar zambetul ,
curcubeul sufletului meu. Fir de nisip captiv intr-o clepsidra de portelan... nisip
cernandu-si gingas stropii picurand si depunandu-se apoi in strat de argila...
nisip prefacut intr-o duna, care in bataia vantului nedomolit isi raspandeste-n
eter particulele evanescente...
Precum nisipul acesta din clepsidra translucida, si zambetul meu ar
trebui sa se reflecte captiv in colivia gandului ce isi incorseteaza aripile, in loc sa
le desfaca in toata splendoarea lor... Dar zambetul e intotdeauna puternic, stoic...
nu se lasa smuls din radacini de vreo furtuna nemiloasa, nu se lasa umbrit de nici
un cer innorat... zambetul nu sfarseste curmat de taisul vreunei deziluzii, caci
atunci cand si el se va fi stins, gandul acela prizonier isi va fi pierdut si cea de pe
urma speranta. Zambetul e dulce intr-un lac cu apa sarata... zambetul topeste o
privire glaciala... zambetul inmoaie o voce neclintita... zambetul dezmierdeaza
plgi, zambetul e elixir miraculos... Zambetul e curcubeu printre lacrimi... e
stralucire naturala radiand pur... zambetul e inocenta, e expresie suava...
zambetul te remonteaza intr-un decor ravasit... zambetul e regasire, e balsam

Proza scurta
pentru o minte prea cordiala, pentru un suflet euforic ori ratacit printre noiane de
dezamagiri..