Etnologie,antropologie culturala si folclor

Societatea traditionala si cultura populara din perspectiva

etnologica
Cultura este prin excelenta un domeniu de manifestare a omului. Ea a
contribuit esentialmente la propulsarea ontologica a acestuia, la trecerea sa
de la naturalitate si haotic la naturalitate si socialitate. Omul,individul,ca
fiinta istorica,accede spre semnificatiile existentei si isi subordoneaza
comportamentul modelelor etice impuse de comunitate si validate ca valori
spirituale. Omul creste nu numai biologic,fiziologic,ci si
psihic,moral,capatand in mod progresiv identitate umana si etnica.
Problematica cuprinzatoare a naturii umane intra in sfera de interes a mai
multor discipline,precum filosofia,antropologia,etnologia,lingvistica. Esenta
umanului se situeaza in mod egal sub incidenta factorilor biologici si a
determinatiilor sociale.
Cercetatorul Andre Leroi Gourhan, in lucrarea Gestul si cuvantul
(volumul I,II, Bucuresti, editura Minerva , 1983) vorbeste despre stadiile
evolutiei cerebrale a omului si simbolurile limbajului uman, despre
eliberarea mainii, devenind astfel capabila de a manevra unelte, despre
libertatea de locomotie, factori care au contribuit la aparitia lui homo
sapiens.
Construirea codurilor simbolice a facut ca omul sa-si schimbe
viziunea, gandirea despre viata si materia inconjuratoare,invatand sa puna
accentul pe interpretarea acestora.
Procesul antropogenezei a fost insotit si succedat de cristalizarea unor
comportamente care i-au permis omului sa devina o fiinta sociala,un homo
socius, dominat de reteaua de relatii comunitare.
Antropologic,nasterea sociala echivaleaza cu un proces complex de
dezvoltare, cu modelarea culturala a insului, a individului,cu insusirea
constienta a valorilor etice,create de colectivitatea in care s-a nascut si a
trait.
Cicero deriva substantivul cultura din verbul colere, care inseamna
a cultiva pamantul. Cultura este o lucrare asupra naturii,ci si o interventie a
comunitatii, a societatii asupra spiritului uman.

Din perspective antropologica,semantica culturii inglobeaza in mod

fundamental omul,prefigurandu-i un comportament social complex,in
conformitate cu normele etosului comunitar.
Alfred Kroeber si Clyde Kluckho Kluckhohn considera ca fenomenul
culturii consta din modele implicite si explicite ale comportarii acumulate si
transmise prin simboluri.
Eduard Sapir , vorbind despre conceptual de cultura, determina 3
sensuri de care trebuie sa se tina seama: etnologic(incorporarea modurilor de
viata institutionalizate comunitar), intelectual(o sinteza a activitatii
gnoseologice si praxiologice a individului si a grupului social din care face
parte), psihologic (implicarea atitudinilor psiho-mentale ale grupurilor).
Pentru orice cultura de tip traditional,ceea ce este hotarator este sensul
prim, etnologic,deoarece in acest context,cultura functioneaza paradigmatic,
oferind omului solutii validate comunitar pentru toate momentele marcate
ceremonial,sau pentru momentele cotidiene.
Etnologul francez Claude Levy-Strauss in lucrarile sale Gandirea
salbatica si Antropologia structurala, afirma ca trecerea omului natural
spre omul cultural s-a petrecut cand actele si faptele lui au primit amprenta
constientizarii . Constiinta de sine si constiinta dependentei de valorile
comunitatii l-au ajutat pe om sa inteleaga logic si rational sensurile si
devenirea vietii.
Lectia prima a umanitatii a fost dialogul om/natura,de unde s-au nascut
magia si comportamentele rituale; practicile magice au incercat o mediere
intre om si mediu, prin luarea in posesie de catre om a legilor naturii. Magia
a indeplinit,in cadrul culturilor stravechi, functia de iluzie a stapanirii
realului.
Succesiv a intervenit si mitologia , care va marca prima initiativa a omului
de a descoperi poli-cauzalitatea fenomenelor. Aceasta initiativa nu s-a
manifestat prin logos(cunoastere rationala,stiintifica),ci prin
mitos(reprezentari imaginare).
Mircea Eliade, in lucrarea sa intitulata Aspecte ale mitului considera ca
miturile, aceste naratiuni cu caracter sacral,indeplineau initial mai multe
functii,dar dominante au ramas cea ontologica,gnoseologica si psihologica.
Privita in procesualitatea formarii ei ca fenomen,cultura se caracterizeaza
printr-o gama larga de functii si momente: momentul cognitiv,axiologic,al
creatiei si praxiologic.
Momentul cognitiv se refera la faptul ca omul a dorit sa cunoasca
realitatea, ca a fost dintotdeauna stapanit de nelinistea intrebarilor privitoare
la obarsia lucrurilor. Miturile au precedat si suplinit filosofia, constituindu-se
intr-o proto-filosofie intuitiva,vorbind despre infaptuirile exemplare ale

zeilor. Momentul axiologic aduce in discutie notiunea de valori

etice,artistice,care,in cadrul culturii folclorice,au un rol esential,formand un
adevarat sistem axiologic traditional. Valorile nu pot fi reduse la preferinte
ale constiintei individuale.
Intr-un alt sistem de referinta, omul nu este numai un obiect al culturii,ci
si un creator de valori,adica un subiect. Asa se explica de ce individul si
comunitatea nu preiau mecanic valorile mostenite, ci le re-creeaza,
readapteaza,reactiveaza la trebuintele lor psihice,intelectuale. Acesta este
momentul creatiei.
Momentul praxiologic realizeaza integrarea valorilor in viata sociala, in
comportamentul cultural al unei societati constituite. Astfel se realizeaza un
raport de influentare reciproca intre cultura si civilizatie . Aceste doua
concepte nu sunt antonimice , ele formeaza laturile fundamentale ale
procesului de intemeiere sociala a omului; civilizatia concretizeaza si
actualizeaza valorile culturii. Cultura presupune un proces de creatie si
interiorizare prin subiectul ei creator; civilizatia,inclusiv cea de tip
traditional,ramane un mod de existenta a culturii.
Daca intre discursul culturii si cel al civilizatiei se produce o ruptura,
sistemul de valori trece printr-un proces de dezintegrare, artificializare si
standardizare. Osward Spengler,in lucrarea sa Declinul
Occidentului,considera civilizatia drept o forma pietrificata a culturii.
Axiologia contemporana a dovedit contrariul,subliniind ca civilizatia este o
concretizare a valorilor culturii.
Perspectiva etnologica asupra culturii exclude intelegerea acesteia ca o
realitate imuabila de valori si situeaza procesul contituirii ei intr-o arie
factoriala larga. Domnii profesori universitari Mihai Pop si Pavel
Ruxandoiu, in lucrarea Folclor literar romanesc , vorbesc despre
problematica culturii si a valorilor ei,despre dialectica vietii sociale, despre
mutatiile functionale ce s-au produs,despre diferentierile entice in cultura
diferitelor comunitati locale,determinate de particularitatile economice si
sociale ale grupurilor,de destinul istoric al fiecarei comunitati.
Tipologic si structural se pot distinge 3 tipuri de culturi:
-culturi arhaice ce se caracterizeaza prin circumscrierea ritualica maxima
a comportamentelor
-culturi folclorice (traditionale)
-culturi scrise,moderne.
Colectivitatea etnica romaneasca a vietuit in asezari omenesti raspandite pe
intreg teritoriul carpato-danubiano-pontic. Etnologii arata ca exista o
tipologie inconfundabila a satului traditional romanesc,in relatie nemijlocita

cu cele 3 forme de relief ale spatiului nostru geografc:muntele,dealul si

campia ,si simultan, cu specificul zonelor etnografice.
Distingem in teritoriul rural autohton asezari umane de tip
risipit(caracteristic regiunilor montane),de tip rasfirat(zonele colinare) si de
tip adunat (specific zonelor de campie).
Insusi nucleul originar al etnogenezei poporului roman,la temelia
caruia,stratul autohton a fuzionat organic cu elemental latin,prefigurand
fizionomia morala a romanilor de mai tarziu,a fost pus in situatia de a
asimila,creator si selectiv, elemente slave.
Satul romanesc,multa vreme structurat comunitar,nu a functionat totusi ca
o formatiune inchisa si atemporala.
Conditiile istorice, geografice si sociale specifice in care s-au dezvoltat
satele romanesti au lasat intruchipari particulare in morfologia si continutul
creatiilor noastre culturale,inclusiv in mentalitatea si comportamentul
subiectului culturii,adica al omului.
Traind in comunitate, omul a inteles ca viata lui depinde de fiinta si
rosturile semenilor si ca, valorile,normele,interesele comunitatii sunt
prioritare. Traditiile vehiculate la nivel comunitar au asigurat grupului social
o anumita stabilitate, cum spune Lucian Blaga, pe un simbol de circulatie
universala,ca al satului vazut ca un centru consacrat al lumii. Centralitatea si
durabilitatea vietii,in zaristea cosmica a satului etern ,s-au adecvat
mentalitatii etniei dintr-o anumita etapa istorica.
Mircea Eliade,marele nostru specialist in istoria religiilor,miturilor si
simbolurilor popoarelor,vorbind despre centralitatea cosmica a satului,
coboara spre simbolismul casei,ca element fundamental al asezarilor etnice.
Casa este o imago mundi, o imagine a lumii, a intregului cosmos. Tarusul
batut sub piatra fundamentala a caselor indiene este axis mundi, un centru
sau o axa a lumii,o imagine redusa a acesteia.
Intre comportamentul omului arhaic si cel al comunitatilor traditionale se
interpune o serie de trepte care valideaza schimbarile petrecute in
mentalitatea individului si a grupului.
Termenul de mentalitate s-a impus in terminologia etnologica. El se refera
atat la ansamblul imaginilor si reprezentarilor,cat si la consensul atitudinal,
comportamentul mental al membrilor comunitatii etnice. Mentalitatea
traditionala (populara)a apelat la alte instrumente ale cunoasterii, fata de cea
a culturii arhaice,care apela la mit,rit si simbol. In mentalitatea
traditionala,dimensiunea operativ-ritualica a limbajului capata progresiv o
deschidere interpretativa.
Gandul este insotit de doua dintre ipostazele fundamentale ale
psihicului:bucuria si tristetea initiativei cognitive. Prin praxisul social,

comunitatile traditionale si-au faurit o gama variata de raspunsuri.

Mentalitatea traditionala are un caracter coerent, functioneaza aidoma unui
mecanism ce raspunde nevoilor sociale ale insului si ale grupului. Ea este
eficienta din punct de vedere psiho-social,se exprima printr-un instrumentar
mental, printr-un vocabular ceremonial ritualic,care cuprinde toate practicile
comportamentale indatinate.
Secventele intelectuale si afective determina un discurs mental specific
grupului,in care domina imaginile,reprezentarile,cliseele si conceptele
esentiale ale gandirii traditionale. Mentalitatea traditionala,alcatuita pe
unitati binare(bine-rau,sacru-profan,celest-teluric),va cauta sa armonizeze
rational antitezele. Gandirea si mentalitatea comunitatilor folclorice recurge
la semn,la simbolul cultural,care focalizeaza fenomenele exterioare. Printrun discurs mitico-simbolic, subordonand evenimentele macro si
microcosmosului ,spatiul si timpul, universul apar in mentalitatea
traditionala intr-o logica a locului bun,cu nostalgia vremii originare,in
illo tempore. Mitologia din folclor se supune si ea unui proces ordonator,
intemeiat pe doua componente mitogenezice: componenta traca si
componenta romana. Aceste componente mitice s-au intregit cu sugestii si
modele ce apartin adstratului , provenind deci din cultura unor popoare cu
care romanii au intrat in contact de-a lungul istoriei.
Reprezentarile mitice romanesti s-au mai dezvoltat si sub influenta
pastoritului si agriculturii,cele doua indeletniciri de baza ale romanilor. De
aici avem o serie de mituri dedicate fertilitatii si
fecunditatii,chtonice,asadar,dar in relatie binara cu reprezentarile
uranice(cerul-tata,principiu al masculinitatii,soarele,luna,stelele.)
Trei sunt concretizarile antropomorfe ale pamantului in legendele
autohtone:
1 - Pamantul in ipostaza feminina (Pamantul e femeie si in el a pus
Dumnezeu toate semintele ca sa ne hraneasca.)
2 - Pamantul in ipostaza androgina(Pamantul e jumatate femeie,jumatate
barbat.)
3 - Pamantul in ipostaza de imbratisare antropocosmica stratificata
(Pamantul cel de deasupra e barbat,iar cel mai dinauntru-femeie.)
In legendele cosmogonice romanesti,dualismul apare sedimentat la scara
telurica ;discursul mental este specific populatiilor cu indeletniciri agrarpastorale. Un personaj ciudat, Nefartatul,aparut din scufundarea
cosmogonica, este prezent,cu toata recuzita sa ritualica,in majoritatea
legendelor Europei rasaritene. Mircea Eliade considera ca acest mit face
parte din patrimoniul mitic al populatiilor preistorice ale Europei de sud-est.

Mentalitatea traditionala romaneasca a adaptat acest mit la specificul

mitologiei autohtone. Bulgarul luat din apele marii, din scufundare,nu este
format din tarana amorfa si neutra ,el contine semnul germinatiei, inchide
sub pojghita_fructul,rodul . Este vorba de o straveche mentalitate agrara
care a ceremonializat ideea de germinatie. Nasterea universului a solicitat, in
spiritul mentalitatii traditionale romanesti un sambure , o samanta, care sai asigure rodirea.
Primenirea ontologica ternara:viata-moarte- renastere a solicitat praguri
pregatitoare pe care omul vechilor civilizatii agrare le-a marcat ceremonial.
Semanatul a ramas in tiparele sale etnografice,ca act de autentica creatie,a
pastrat o serie de practici cu sens purificator,unde apa,focul si prezenta
simbolica a stramosilor sunt elemente de referinta.
Obiceiurile au aparut ca fapte de cultura ce cadenteaza logic viata
oamenilor ,marcand momentele importante ale trecerii lor prin lume. Aceste
modele comportamentale au constituit articulatiile de baza ale civilizatiei
comunitatilor traditionale. Ele s-au ivit o data cu cristalizarea procesului
etnogenezei.
Preocuparile agricole au generat o anume intelegere a ritmurilor
temporale:timpul circular si ciclul cosmic. Lumea si existenta umana sunt
valorizate in termenii vietii vegetale,ciclul cosmic este conceput ca o
repetare a aceluiasi rit:nastere,moarte,renastere.
Prin ritual si prin obiceiuri,comunitatea traditionala si-a faurit o strategie
comportamentala fata de timpul unidimensional si ireversibil , fata de istorie
si existenta.
Specifica obiceiurilor traditionale autohtone este fuziunea dintre
credintele si simbolurile uranice si chtonice ,fapt ce certifica si cele doua
indeletniciri ale poporului roman, pastoritul si agricultura.
Obiceiurile sunt modele categoriale concretizate comportamental.
Functional,obiceiurile insotesc constant momentele vietii. Omul apare,din
perspectiva obiceiurilor ca un peregrin,ca un calator prin rosturile existentei.
Dintre functiile initiale ale obiceiurilor,doua sunt considerate ca
fundamentale:cea morala si cea juridica.
Prin cea morala ,se prefigureaza axiologia binelui in viata sociala,faptele
permise de comunitate sunt prezentate in contradictie cu cele interzise.
Prin cea juridica ,obiceiurile asigura vietii o serie de norme,de valori,validate
de comunitate. Impunerea obiceiurilor se realizeaza prin obligativitatea si
repetabilitatea lor.
Fiind discursuri comportamentale complexe,obiceiurile contin in structura
lor secvente ritualice,ceremoniale,spectaculare,cu o anumita coerenta.
Ceremoniile traditionale ale iernii,de exemplu, si-au adaptat semnificatiile si

conotatiile la nevoile generatiilor care s-au succedat,mergand de la magie si

ritualitate catre ceremonialitate si spectacular.
Obiceiul,prin actualizare,pe langa multiplele functii rituale si
sociale,mentine una fundamentala,de limbaj complex,prin mesajele caruia se
comunica intelesurile vietii. Obiceiurile traditionale concretizeaza si o
importanta cantitate de actiune. Membrii grupului comunitar devin actanti ai
practicilor indatinate. Integrarea in spatiul obiceiurilor,intelese ca limbaje
ceremonializate,presupune armonizarea vietii psihice a vlastarului
comunitatii cu ansamblul de intelesuri ale culturii traditionale. Omul este
intampinat,insotit,initiat permanent in cadrul ceremoniilor familiale si
calendaristice (rituri de initiere,de exemplu)
Fiecare obicei cuprinde o secventa mitica,simbolica si actantiala ,sau
rituala.
Obiceiurile traditionale devin adevarate discursuri ale umanului asupra
naturalului. Structura lor cuprinde:paradigme mentale; prototipia
mitica;actantialitatea ritualica,ceremoniala sau carnavalesca (grupul incearca
sa repete actele personajelor mitice.) De exemplu in cadrul obiceiului
traditional romanesc al Sanzienelor,elementul simbolic il constituie roua,ca
semn al purificarii si contaminarii umanului cu seva si puterea vegetala.
Actualitatea ritualica se materializeaza prin rostogolirea fetelor prin roua si
apoi,prin impletirea cununii de sanziene.
Obiceiurile se clasifica in :
-obiceiuri calendaristice de peste an(Anul Nou,obiceiurile de primavara,vara
si nelegate de date fixe)
-obiceiuri familiale:nasterea,copilaria, pubertatea,casatoria,moartea.
La prima categorie vorbim despre prototipia mitica a Craciunului,care,
prin simbolurile sale fundamentale,este de origine precrestina. Oamenii
satului traditional aprindeau focul,in vatra casei,pentru a ajuta soarele sa-si
recapete lumina si vigoarea. Nu elementul uranic este chemat sa ajute
omenescul,ci omenescul intervine ritualic pentru a echilibra si reface
armonia cosmosului ,prin slabirea puterii solare.
In noptile solstitiale, se pun roti de car imbracate in paie si aprinse ce se
rostogolesc la vale, de flacai, chiuind si batand talangi. In Banat acest obicei
se pastreaza si astazi. Mersul drept sau sinuos al rotii era vazut ca o
fertilizare a soarelui.
Obiceiurile calendaristice ,prefigurate de discursul colindatului,sunt
intregite de jocurile mimice:Turca(Bourita in zona Sibiului, sau Cerbul in
unele subzone ale Transilvaniei), Brezaia(Muntenia),Buhaiul sau Buga in
sudul Moldovei(chiar cu masti zoomorfe).

James G. Frazer vorbeste despre o primavara magica ,referindu-se la

simbolismul agrar al anumitor obiceiuri, ce se sprijina pe 2 stalpiai vietii
cosmice :pamantul-muma si soarele-tata. In aceasta matrice obladuitoare de
samanta pusa sub brazda va prinde mugur sigur si va da rod, sarbatorindu-se
si tanarul harnic din sat care iese primul la arat,in obiceiuri milenare precum
Craiul Nou in Moldova de Nord, Plugarul Fagaras, Tanjaua
Maramures.
Vara este si ea sarbatorita ceremonial si ritualic, prin obiceiul cununii.
Obiceiul are si o parte mitica, cantata ceremonial, o adevarata galceava
intre elementele cosmice sora soarelui si sora vantului (Ardeal). Simion
Florea Marian,marele etnograf bucovinean,spune in Sarbatorile la romani,
ca nimic nu se petrece fara rost si la voia intamplarii in existenta sociala a
satului traditional.
A doua categorie de obiceiuri traditionale, cea familiala, nu se mai
concretizeaza ciclic, precum cele calendaristice.
Putem vorbi la nivel mitologic de o simbolistica arboricola, o infratire a
omului cu pomul, acesta devenind un analogon al vlastarului uman:
Cerul(soarele)-tata : Pamantul muma ; Codrul frate.
Simbolul pomului vietii in obiceiurile traditionale romanesti marcheaza
ceremonial nasterea,casatoria si inmormanatrea.
BIBLIOGRAFIE:
1 LUCIAN BLAGA , Aspecte antropologice, editura Facla,
Timisoara,1976
2 VASILE TUDOR CRETU , Existenta ca intemeiere, editura Facla,
Timisoara,1988
3 MIRCEA ELIADE , Aspecte ale mitului, colectia Eseuri, editura
Univers, Bucuresti,1978
4 IVAN EVSEEV , Cuvant,simbol,mit, editura Facla,Timisoara,1983
5 JAMES GEORGE FRAZER, Creanga de aur , Bucuresti, volumul I-V,
editura Minerva, Biblioteca pentru toti, 1980
6 MIHAI POP ,Obiceiuri traditionale romanesti, Bucuresti, Institutul de
Cercetari Etnologice si Dialectologice, 1976
7 MIHAI POP, PAVEL RUXANDOIU, Folclor literar romanesc ,
Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica , 1976