Sunteți pe pagina 1din 2

Charles-Pierre Baudelaire

Albatrosul
Pe puni, spre a-i trece vremea, adesea marinarii
Prind albatroi de mare care se-ain nebuni
De foame, dup nave, n zbor, pe cnd pnzarii
Plutesc pe nesfrirea albastrelor genuni.
Abia l-au prins matrozii i l-au lsat pe scnduri,
C regelui din nalturi, stingher, ovitor,
Aripile i-atrn ca dou albe rnduri
De vsle de corbii trte-n urma lor.
naripatul oaspe e jalnic, fr vlag,
El care mndre aripi n cer desfura!
O pip-n gur-i pune un matelot, n ag,
chiopnd imit altul infirmul ce zbura.
Ca prinu-acesta falnic, domnind prin vaste locuri,
Poetul, nalt prin geniu, domin-n univers,
Dar exilat n lume, n rset i batjocuri,
Aripile-i gigante l-mpiedic din mers.

Amorul i Craniul
Pe craniul Omenirii ade
Amorul cocoat
i prostul, pe-acest tron, sloboade
C-un rs neruinat
Bici rotunde, pus pe glume,
i le nal-n cer
Spre-a mplini o alt lume
Ascuns n eter.
Iar globu-n firava lucire
Din zborul larg deschis
i scuip sufletul subire
Ca auritul vis.
Cum sar bicile, din craniu
Aud suspin smerit:
- "Acest joc sngeros i straniu
Cnd va avea sfrit?
Cci orice-n gura-i crud poate
S-arunce-n cer senin
Mi-s creier, carne, snge - toate,
O, monstru asasin!"