Sunteți pe pagina 1din 13

SCHIZOFRENIA LA COPII SI ADOLESCENTI.

AUTISMUL
INFANTIL PRECOCE.

Schizofrenia la copii si adolescenti

Schizofrenia la copil, ca de altfel psihozele infantile in general, suscita controverse. Astfel, unii autori
ii neaga existenta, in timp ce altii o descriu chiar si la varsta de sugari. In ultimul timp insa
majoritatea autorilor accepta schizofrenia la varsta copilariei, ea avand aspect clinic deosebit fata de

adult datorita psihicului inca insuficient dezvoltat si datorita particularitatilor psihologice ale varstei de
aparitie .
Specialistii in psihiatrie si psihologie, au conchis, luand in calcul criteriul varstei de debut al
tulburarilor, trei forme de schizofrenie la copil :
1

autismul infantil precoce;

schizofrenia infantila propriu-zisa;

schizofrenia din perioada pubertatii si adolescentei;

1. Autismul infantil precoce

A fost descris de Leo Kanner (1943) ca forma autistica precoce si considerat caracteristic varstei
anteprescolare.
Frecventa. Autismul infantil survine mai frecvent la baieti decat la fete (proportie de 3/1).
Debutul bolii se situeaza inaintea varstei de doi ani jumate trei ani, uneori chiar din primul an de
viata.
La nastere copilul este aparent normal, fara anomalii fizice sau neurologice. Antecedentele lui sunt
nesemnificative. Daca debutul este precoce, spre luna a 4- a / a 8-a de viata se remarca la acesti
copii lipsa miscarilor anticipatorii atunci, precum si lipsa zambetului ca raspuns la zambetul mamei.
Progresiv devine evidenta, apatia, dezinteresul pentru cei din jur, copilul retragandu-se parca intr-o
lume interioara in care jocurile ritualizate ocupa un loc important.
Daca debutul survine ceva mai tarziu, dupa o evolutie normala, specialistii in psihiatrie/psihologie
consemneaza ca, tabloul clinic se caracterizeaza prin trei simptome principale:
a)

In primul rand se semnaleaza tulburarea comunicarii interumane (izolare autista). Aceasta se

manifesta printr-o totala indiferenta fata de persoanele din jur. Copilul priveste in departare, parca
dincolo de oameni, aruncandu-si foarte fugitiv privirea asupra examinatorului
(parinte/dascal/psiholog), fara a avea acea privire sclipitoare, fara a avea contactul din privire (ochi
in ochi). Fata de persoane, copilul autist menifesta un dezinteres cvasitotal, nereactionand la
prezenta sau absenta parintilor, ca si cand el ar fi singur. Inabilitatea in relatiile sociale se constata si
in esecul de a stabili contactul cu anturajul. Astfel, el ciupeste sau musca persoanele din jur, lipsit de
orice experienta afectiva, poate face o criza de agitatie cu autoagresivitate, atunci cand cineva
incearca sa-l scoata din izolarea sa. Desi in general, autistul nu comunica verbal cu persoanele din
jur, el isi exprima uneori chiar o dorinta si nevoile prin gesturi, dand dovada in acest sens de o
deosebita abilitate. In contrast cu incapacitatea de a stabilii relatii sociale, specialistii in
psihiatrie/psihologie spun, ca putem vedea ca, copilul autist este mai indemanatic in manipularea
mediului neinsufletit. Poate manifesta un interes deosebit pentru anumite obiecte, fara insa a le

utiliza in sensul lor simbolic ci numai pentru a le agita, invarti. Are o memorie buna pentru diverse
aranjamente spatiale si preferinte pentru ordonarea unor obiecte, deoarece el manifesta o nevoie
obsedanta pentru imuabil si identic. Astfel poate intra intr-o criza de manie si panica drept raspuns
la schimbarea mediului (de exemplu a mobilierului din casa) sau la schimbarea secventelor de timp
in rutina zilnica. Afectivitatea copilului autist este modificata: lipsit de atasament fata de parinti, el
este legat de un obiect ciudat; pericolele reale nu-i provoaca frica, in schimb se sperie de stimuli
obisnuiti (de exemplu fosnetul frunzelor, ropotul ploii).
b)

O alta trasatura importanta si constanta a autismului infantil, semnalata de practicienii

psihiatrii/psihologi, este tulburarea limbajului vorbit. Aceasta poate lipsi sau uneori autistul emite
sunete ciudate, fara semnificatie. Daca limbajul este dezvoltat se observa o discrepanta intre
posedarea vocabularului si abilitatea de a-l folosi ca mijloc de comunicare sociala. Astfel, un copil de
trei ani pronunta stereotip cuvintele grele ca: maimutoi, gheata, ghereta, fara insa a le insera intr-o
conversatie utila.
Structura gramaticala este imatura, ecolalia imediata sau intarziata, stereotipiile, neologismele si
utilizarea neadegvata a pronumelui personal frecventa.
Copilul vorbeste despre el la persoana a II-a, sau a III-a nefolosind persoana I decat eventual dupa
varsta de 5-7 ani sau chiar deloc (normal la trei ani). Autistul spune vrea baiatul apa in loc de
vreau apa. Vorbirea este monotona, stereotipa, lipsita de intonatie, iar melodia frazei neadecvata
(foloseste formularea verbala auzita iar verbul la imperativ, ceea ce da aspect de vorbire
papagaliceasca, sau in banda de magnetofon).
c)

Stereotipurile constituie al treilea element caracteristic al autismului infantil, semnalat de

practicienii psihiatrii/psihologi. Ele pot fi gestuale ca: repetitii ale miscarilor mainilor, degetelor,
bratelor, rotirea corpului in juril axului sau, mersul pe varful picioarelor. Uneori autistul prefera
activitati repetitive ca: deschiderea si inchiderea usii, lovirea sau zgarierea unei jucarii, ritualizarea
activitatii alimentare, de imbracat, sau de joc. De altfel jocul, activitatea cea mai importanta a acestei
varste prezinta cateva particularitati: este marcat de acelasi caracter stereotip, copilul folosind
obiecte putin complicate ca: sfoara, hartie, nisip, apa, butoane, robinete. Jocul colectiv este evitat si
lipsit de caracterul sau creativ si imaginativ.
Sa retinem ca, dezvoltarea fizica a copilului autist este in general normala.Potentialul cognitiv poate
fi bun dar cu realizari intelectuale inegale, ei obtin performante in cate un domeniu , bazate pe o
memorie remarcanta in special pentru cifre, melodii etc. Din cauza lipsei de cooperare la
probe, psihologii spun, ca acesti copii sunt greu de testat.

In general copii autisti sunt linistiti si pasivi. Exista insa o forma clinica particulara a schizofreniei la
aceasta varsta , descrisa de Margareth Mahler sub numele de psihoza simbiotica hiperkinetica , in
care simptomatologia autista este insotita de hipekinezie cu agitatie, anxietate, tulburari de somn,

crize de plans aparute in special in conditiile separarii de mama. Indiferenta autistului fata de mama
este inlocuita un atasament exagerat pentru aceasta cu care parca face o adevarata simbioza .
Dupa cateva luni de agitatie copilul devine din ce in ce mai asemanator unui copil autist .
Diagnosticul pozitiv al autismului infantil se pune pe simptomele sale cardinale: autism, tulburari de
limbaj specifice si activitate ludica etereotipa .

Traumelor psihologice prelungite , legate de separarea sugarului de mama sa sau de o carenta


afectiva (in caz de spitalizare prelungita a sugarului bolnav, neglijarea afectiva prin amplasarea
acestuia in crese sau camine neadegvate). Lipsa antrenamentului afectiv il face pe copil apatic si
treptat intarziat in dezvoltarea psihica. In aceste cazuri simptomatologia apare evident legata de
factorii psihologici, iar reinserarea precoce a copilului intr-un mediu afectuos si stimulator permite
disparitia autismului si o evolutie favorabila ulterioara

SCHIZOFRENIA INFANTILA PROPRIU-ZISA.

2. Schizofrenia infantila propriu-zisa

Continuam tematica, Schizofrenia la copii si adolescenti, cu punctul 2) Schizofrenia infantila propriuzisa, abordare sub aspect psihiatric si psihologic.
Cuprinde formele cu debut brusc sau, mai des, insidios si cu o evolutie lent progresiva incepand
dupa varsta de 3-5 ani si inaintea varstei de 12 ani (preadolescenta).
Tulburarile psihice ale acestei etape de varsta, denumite dupa Freud- si ale fazei de latenta sau de
tranzitie, nu pot fi asimilate nici cu autismul precoce, nici cu schizofrenia adolescentului.
Particularitatile varstei dau tabloului clinic un aspect deosebit, in aceasta etapa copilul reusind sa
elaboreze si sa stapaneasca tot mai bine mijloacele de comunicare verbala.

Specialistii psihiatrii/psihologi, arata ca, procesul schizofrenic debuteaza de obicei dupa o prealabila
dezvoltare psihica normala sau chiar considerata precoce si dupa o adaptare anterioara relariv
satisfacatoare. Acesti copii au aspectul unor copii linistiti, rezervati, cu preocupari intelectuale
deosebite pentru varsta lor, cu tendinte de a acumula cunostinte din domeniul astronomiei,
geografiei, istoriei, stiintelor naturale, pe care le memoreaza surprinzator. Treptat apare un
comportament cu note bizare, scade fondul emotional, interesul si activitatea de joc se
diminueaza, copii se retrag din mediu si se inchid in sine. Mutismul total sau limitat de viata
extrafamiliala este un mod de debut frecvent.
Debutul poate fi marcat uneori de nasterea unui frate, de boli somatice inercurente sau de interventii
chirurgicale.

Tabloul clinic, sub aspect psihistric-psihologic, se caracterizeaza prin :


a)

Tulburari ale relatiilor cu anturajul, manifestate prin lipsa de interes, de entuziasm, izolare

progresiva si retragere intr-o activitate stereotipa (autism).


b)

Tulburari de gandire, care se canalizeaza fie spre o lentoare a ritmului cu scaderea rezultatelor

scolare, in general, dar cu tendinta spre rationamente morbide, spre clasificari si calcul, fie spre
fabulatie.
Suhareva, descrie fantezia patologica sau pseudodeliranta a scolarului mic in care acesta pierde
capacitatea de a diferentia ceea ce este real sau imaginar, verosimil sau neverosimil. Astfel copilul
povesteste despre evenimente fantastice ce nu s-au intamplat in realitate, dandu-se drept eroul unei
fapte de obicei reprobabile. Un exemplu preluat din practica psihologica, este cazul unei fetite care
afirma ca a mancat supa din carnea mamei sale. De obicei, acestea au un caracter ludic, copilul
nefiind in acelasi timp si actor si spectator.
Ideile delirante nu apar decat dupa varsta de 6 ani, au un marcat polimorfism si sunt variabile incat
nu ne permit decat exceptional sa afirmam existenta unui profil schizofrenic. Dupa varsta de 10 ani
au fost semnalate idei delirante de otravire , de persecutie, dar in general schimbatoare si cu
trecere usoara de la convingere la critica.
c)

Tulburari de perceptie. Halucinatiile sint reale. Au fost observate halucinatii auditive si vizuale.

Usakov, a descris chiar o schita de sindrom Kandinsky- Clerambaut. Nu trebuie sa pierdem din
vedere la copil posibilitatea ca fenomenele halucinatorii sa se intrice cu fantezia proprie gandirii
infantile .
Deasemenea copilul poate prezenta tulburari ale constiintei propriului eu sau ale mediului
(depersonalizare-derealizare). Acestea se evidentiaza in ideile de transformare ale copilului care
pot fi resimtite fie ca o fragmentare, ca o pierdere a limitelor copilului sau ca o incorporare intr-un

animal (Sunt calut- spunea un copil, in dicutiile cu psihologul). Diferitele senzatii corporale de
confort sau disconfort, durere sau placere raman vagi si uneori pervertite.
d)

Modificarile de vorbire sunt variate si reflecta gandirea schizofrenica. Pot aparea perioade de

mutism , alteori copilul solilocveaza, vorbeste cu personaje imaginare, cu obiecte cu parti ale
corpului. Din practica psihologica, avem exemplul unei fetite de 8 ani, care vorbea cu degetul mic, il
mangaia, il saruta. Pot aparea de asemenea ecolatia, stereotipiile . Vorbirea devine monotona,
articulata cu o prozodie neadecvata.
e)

Tulburari de sfera afectiva. In general exista anxietate, uneori evidenta si intensa, alteori

ascunsa dar explodand in raspunsuri imprevizibile sau cu ocazia unor situatii frustrante. Aceasta se
exprima prin agitatie, tipete stereotipii gestuale care exteriorizeaza panica copilului, calificata de
psihiatrii/psihologi drept bizara.
Fricile si fobiile frecvente, iau treptat o nuanta de absurd. Copilul se teme de diferite obiecte uzuale,
ca de exemplu de o papusa, de luna de pe cer, de imaginea unui tablou. Componentele fobice si
obsesionale pot interfera activitati curente: alimentarea, imbracarea, jocul Modificarile timice pot
evolua si spre tendinte depresive sau apatie si dezinteres.
f)

Modificari ale jocului. Initial scade activitatea de joc, in special jocul cu alti copii si jocul cu

reguli. Treptat jocul ia un caracter autist: copilul se joaca singur, cu parteneri inventati de el sau cu
obiecte pe care le insufleteste. Pot aparea elemente de comportament delirant ca de exemplu tema
transformarii, a incorporarii in diferite animale. Spre deosebire de copilul normal, al carui joc
poate fi asemanator in jurul varstei de 3-4 ani, copilul autist cere cu o insistenta absurda celor din jur
sa-l trateze ca atare - un alt exemplu din practica psihologica, o fetita de 8 ani se considera manz,
zburda, necheza, si manca iarba. In timpul jocului se poate releva dezorganizarea psihonotorie cu
atitudini stangace, manierisme, stereotipii gestuale, parazitisme mimice, activitati rituale.

Diagnosticul formei infantile de schizofrenie este usor avand in vedere tabloul clinic descris mai sus .

Dupa manualul de psiho-diagnostic DSM IV (Childhood onset pervasive Developmental Disorder)


criteriile diagnosticului pozitiv sunt :

1. Defect marcat si sustinut al relatiilor sociale ca de exemplu lipsa ras-plansului afectiv, lipsa
empatiei.
2. Cel putin unul dint cele trei criterii :
1- Anxietate brusca si excentrica, reactii exagerate fata de evenimente obisnuite, momente de
panica neexplicate.
2-

Afecte reduse si neadecvate, reactii de manie neexplicabile, labilitate extrema a dispozitiei.

3-

Opozitie la schimbarea mediului inconjurator sau insistenta de a executa acte in aceeasi

maniera.
4-

Ciudatenii in miscari (posturi particulare, miscari ale mainilor si degetelor, mers pe varfuri sau

calcaie ).
5-

Animalii de vorbire, modulatie neadecvata, voce monotona.

6-

Hiper-sau hiposensibilitate la stimuli senzoriali.

7-

Automutilare (se misca, isi lovesc capul).

1. Debitul sindromului dupa 30 de luni si inainte de 12 ani.


2. Absenta ideilor delirante si a halucinatiilor propriu-zise si a unei marcate pierderi a asociatiilor
logice.

SCHIZOFRENIA IN PERIOADA DE PUBERTATE SI


ADOLESCENTA

Tratam ultima tematica din subiectul, Schizofrenia la copii si adolescenti, cu punctul 3)Schizofrenia
in perioada de pubertate si adolescenta, o abordare sub aspect psihiatric si psihologic.

In general la aceasta varsta predomina formele cu debut acut si in evolutie remitenta. Exista si forme
intermediare cu debut subacut si evolutie continua.
In cazul formelor cu debut acut si evolutie remitenta, psihiatrii si psiholgii clinicieni au semnalat ca,
debutul este declansat de obicei de o maladie somatica, de o interventie chirurgicala, de o trauma
psihica si consta in aparitia precoce a fricilor, a obsesiilor cu caracter absurd, a agitatiei psihomotorii
si a unui delir incoerent. Bolnavul poate prezenta un aspect toxic cu oscilatii ale temperaturii,
transpiratii, limba saburala, buze cu fuliginozitati, constipatie sau diaree, modificari ale pulsului si ale
tensiunii arteriene. Evolutia in aceste cazuri este reminenta. Episodul psihotic se repeta si abia in
timp, derulat retrospectiv, se poate sustine diagnosticul de schizofrenie.
In cazul formelor cu debut insidios apar semne ale unor sindroame psihopatologice care, treptat, se
impletesc cu semne specifice schizofreniei ca: derealizare, depersonalizare, idei de relatie, tulburari
de afectivitate cu pregnante note bizare.
Tivilco, a descris mai multe variante ale debutului nevrotic la pubertate si anume: astenocenestopatic, asteno-depresiv, obsesivo-fobic sau isteric.
Alteori debutul ia aspectul pseudopsihopatic, evidentiindu-se tulburari de comportament:
adolescentul devine irascibil, impulsiv, manifesta tendinte agresive cu pregnante note conflictuale si
de opozitionism. Uneori se produce o exacerbare a conduitelor instinctuale cu antrenarea in excese
consum de alcool, vagabondaj, furturi, excese sexuale. Toate aceste tulburari sunt insa lipsite de
incarcatura emotionala corespunzatoare, contin o nota de absurd, de contradictoriu , de straniu.
Debutul poate lua o forma afectiva in care se instaleaza o stare de plictiseala care poate merge
pana la un dezgust fata de viata cu idei de sinucidere. Adolescentul refuza sa se mai duca la scoala,
se retrage in camera lui, nu se mai spala, refuza mancarea. Din cand in cand isi descopera interese
noi, se invioreaza pentru o perioada de timp, pentru ca apoi sa recada din nou in starea de depresie
cu un dezgust si o detasare de viata si mai pronuntata .
Referitor la personalitatea premorbida a adolescentului in general, psihiatrii si psihologii, admit
existenta unui intelect si comportament considerate normale inainte de debut. Unii dintre bolnavi fac
parte chiar dintre elevii fruntasi, silitori, animati de un deosebit simt al datoriei, de o obsesiva dorinta
de autoperfectionare si de un conformism exagerat. Altii, din contra, dau dovada de o anumita
indolenta, pasivitate, atitudine contemplativa, se refugiaza in reverie, in filozofari sterile si in
preocupari exagerate in autoanaliza.
Tabloul clinic este de obicei similar cu cel al adultului (de aceea asupra lui nu insistam). Aspectele
diferite mai putin tipice tin de intricarea procesului patologic cu particulatitatile varstei. Cateva dintre
acestea ar consta in simptomatologia mai variabila. Bufeurile halucinator delirante pot fi insotite
adesea de tulburari de constiinta. Ele evolueaza in general favoorabil, dar pot recidiva constituind de
fapt modul de debut al psihozei schizofrenice a adultului. In cazul formei de debut lent progresiv, se
instaleaza treptat elementele gandirii disociative, trairi de depersonalizare, sentimentul pierderii

personalitatii. La adolescent predomina formele afective ale schizofreniei, iar implicarea formelor
clinice este mai frecventa decat la adult.
De asemenea, fenomenele somatice la debut sau insotitoare pe parcursul evolutiei sunt mai
evidente. In ceea ce priveste diagnisticul, practicienii psihiatrii/psihologi, spun ca este mai dificil de
pus, in aceasta perioada datorita posibilei existente a unor tulburari asemanatoare care apartin
pubertatii, ca trairea unei experiente de depersonalizare, crize cu trairi de detasare fata de realitatea
inconjuratoare, discordante in comportament, ce pot aparea ca suspecte dar in final nu apartin
disociatiei schizofrenice .
Diagnosticul diferential se suprapune in general cu cel al schizofreniei adultului.
Evolutia si prognosticul. Urmarirea longitudinala a cazurilor de schizofrenie la copii si adolescenti a
permis urmatoarele observatii si concluzii:
In cazul autismului infantil, Kanner individualizeaza urmatoarele trei modalitati de evolutie :
-

evolutie favorabila cu amendarea treptata a simptomelor in raport cu maturizarea cerebrala si

de mecanismele compensatorii;
-

evolutie nefavorabila, cu constituirea unui deficit mental sever; bolnavii nu reusesc sa-si

insuseasca limbajul si sa se autoserveasca, asa incat cu greu mai pot fi deosebiti de oligofreniile
avansate;
-

evolutie medie, in care copii reusesc sa asimileze limbajul, dar raman tot timpul copilariei si al

adolescentei cu risc crescut, pentru ca la pubertate sa se decompenseze si sa evolueze progresiv,


dupa modalitatile tipice ale schizofreniei la pubertate .

L. Bender, deosebeste urmatoarele trei forme clinice de evolutie:


-

forma regresiva autista pseudooligofrenica;

forma pseudonevrotica, cu dezvoltare fobica, obsesionala sau hipocondrica a personalitatii;

forma pseudopsihopatica, cu dezvoltare paranoida a personalitatii, cu tendinte agresive si

antisociale.
Pentru formele infantile, G.E. Suhareva, constata remisiuni de tip C in 50% in cazuri iar in rest o
evolutie catastrofala, cu rezultate neinsemnate fata de tratamentele actuale. Rareori se descriu
ameliorari surprinzatoare.
Prognosticul sever se poate afirma pe baza debutului precoce al bolii, pe baza intarzierii severe in
dezvoltarea limbajului si a IQ sub 50. Specialistii in psihiatrie si psihologie, ne atrag atentia ca, spre
deosebire de adult, care este un individ finit, in evolutia sa copilul reprezinta, dimpotriva, o fiinta in

plina evolutie, astfel incat unele achizitii de etapa, care nu au fost facute, nu se vor mai face
niciodata, de unde decurge importanta crescuta a unui eventual sindrom rezidual .
Etiopatologie. Vom schita in continuare cateva consideratii etiopatogenetice asupra formei de
shizofrenie proprii copilului .
Subliniem ca etiopatologia nu este suficient elucidata, ca de altfel etiopatologia psihozelor endogene
in general. Pe plan teoretic se confrunta doua mari categorii de teorii, cele care incearca sa aduca
argumente in favoarea unei evidente organice si cele care incrimineaza factorii psihologici.
In ceea ce priveste factorii organici s-au facut multe corelatii neurobiologice, in special
incepand din anii 1964-1965. Desi majoritatea ipotezelor organice sunt greu testabile, nu putem
totusi inlatura rolul posibil al organicitatii. Dintre partizanii conceptiei organiciste ii enumeram pe:
A.van Krevelen (1952), care vorbeste de o anomalie organica a creierului; Anthony (1958) de un
defect al echipamentului de baza; Lauretta Bender inca din 1948 a sustinut o disfunctie cerebrala
asemanatoare encefalopatiei infantile , astfel incat sugarul pastreaza trasaturi ale creierului fetal cu
oprire in etapa embrionara si cu o dismaturatie la nivelul ariilor de integrare , care-l priveaza de
acea pulsiune interna catre stimulii exteriori.
Ereditatea a fost incriminata : fiind vorba de un sistem poligenic, s-a sugerat ca autismul
infantil apare ca urmare a unui defect innascut sau precoce achizitionat, in echipamentul biologic al
copilului .
Fara sa se poata face deductii absolute ,factorii traumatici perinatali sunt frecvent intalniti in
antecedentele copiilor autisti .
Unele teorii admit existenta unei tulburari in perceptia si integrarea stimulilor auditivi, vizuali
si olfactivi (Wing 1976; Rutter 1978; Taylor-1982). Alti autori insista asupra existentei unui deficit
innascut al mecanismelor de activare ca, de exemplu, un prag cronic crescut al activarii corticale
(Hutt si Hutt 1968).
Actualmente se deschide perspectiva cercetarilor biochimice incriminandu-se fie anomalii
ale proteinelor plasmatice, fie perturbarea metabolismului protidic (al triptofanului si al
catecolaminelor).
Toate aceste teorii ca si multe altele nu pot fi nici infirmate nici confirmate .
A daoua categorie de teorii care incearca sa explice etiopatologia psihozelor infantila o
reprezinta cele psihogenetice.Ele sustin tulburarea relatiilor precoce ale copilului cu anturajul sau, in
special cu mama sa. Astfel autismul infantil n-ar fi altceva decat un model de reactie defensiva fata
de un climat educativ psihotizat, creat de parinti marcati de anumite trasaturi de personalitate. Astfel,
psihologii practicieni descriu prifilul mamei ca fiind in special rejetanta, rece emotional, actionand
doar pentru satisfacerea nevoilor fizice ale copilului. Personalitatea tatalui este caracterizata ca fiind
absent din cadrul afectiv al familiei, distant si inchis in sine, intolerant fata de copil. Intr-un asemenea

climat copilul va deveni anxios, se va retrage in sine, va elabora un comportament straniu de


aparare. Alte studii in psihologie sustin ca, anxietatea indusa de parinti deformeaza tendintele
biologice si afecteaza integritatea emotionala a copilului. Exista nenumarate conceptii psihodinamice
ale genezei psihozei infantile, ele sprijinindu-se in cea mai mare masura, pe o interpretare
psihanalitica. Cercetarile mai noi arata ca nu se poate stabili o legatura absoluta intre psihoza
infantila si comportamentul parintilor, aceste ipoteze neavand deci valoarea de generalizare .
De fapt, teoriile de mai sus, organice sau psihogenetice, departe de a fi contradictorii, se pot
integra intr-o conceptie unitara, in care dualitatea organo-geneza/psiho-geneza se completeaza si
se potenteaza reciproc .
Astfel unii autori incearca sa combine intr-o relatie posibila factorii genetici, biochimici si
experentiali-psihogenetici. Ar exista o predispozitie genetica pentru schizofreni , fie ea nespecifica,
exprimata printr-o anomalie cantitativa sau calitativa in una sau in ambele amine biogene
(catecolamine si indolamine) .Anomalia biochimica poate contribui la o stare neurofiziologica de
hiperactivare. La acestea se pot adauga determinante patogene din experienta istorica, familiala sau
constitutionala. Toti acesti factori determina un ego slab .Stresul de viata poate duce la o crestere a
nivelului enzimelor majore care regleaza metabolismul aminelor, ceea ce predispune la psihoza.
In lumina cercetarilor recente, consideram ca viitorul dezlegarii enigmei mecanismelor de producere
a psihozei endogenei apartine cercetarilor organogenetice, si anume celor neurochimice.
Imposibilitatea de a evidentia unele anomalii structurale la tomografia computerizata nu exclude
eventuala existenta a unor tulburari biologice care nu pot fi insa identificate cu tehnicile actuale
(M.R. Prior-1984).
Tratamentul primelor doua forme de schizofrenie infantila se face timp indelungat. El urmareste un
efect antipsihotic si simptomatic asupra autismului, anxietatii, agitatiei, a caror disparitie permite o
mai buna insertie sociala. Se utilizeaza in acest scop chimioterapia neuroleptica, initial in formule
standart, ulterior chiar sub forma depot, cu valoarea stabilizatoare de mai lunga durata. In general,
terapeutica medicamentoasa la copil comparativ cu adultul (Mikkelsen-1982). S-a incercat si
tratamentul cu litiu. Electrosocul este mai rar utilizat si numai in cazurile care nu au beneficiat de
terapie medicamentoasa .
Psihoterapia vizeaza tendinta de a facilita comunicarea prin gratificatii afective excesive, desfasurate
in special in activitatea ludica (Bettelheim). Tehnicile reparatorii folosite de psihologi, cauta sa
deceleze dorintele psihoticului si mijloacele prin care acesta poate gasi o satisfactie. In aceste cazuri
comunicarea copil-adult va trece prin etapele precoce ale evolutiei ca alimentatie, acte de tandrete
elementara, jocuri reduse la manipulari de obiecte simple, activitati muzicale ritmice, tehnici care
aduc copilului ingrijiri omoloage celor acordate de mama, constituind un adevarat maternal.

Un alt grup de tehnici psihoterapeutice, sa interpreteze si sa elucideze conflictele legate de


raporturile arhaice copil-mama, conflicte care prin anxietatea puternica ce o provoaca ar sta la baza
psihozei .
In afara psihoterapiei cu copilul, psihologul/psihoterapeutul trebuie sa includa in procesul
psihoterapeutic si familia , cu focalizare asupra mamei .
In ceea ce priveste tratamentul schizofreniei adolescentului, acesta este identic cu tratamentul
aplicat adultului.

Bibliografie:
PSIHIATRIE Prof. Dr. Doc. Vasile Predescu ~ Alexandresu ; Alexianu ; Brasla ; Chimion;
Christodorescu ; Ciurezu ; Constantinescu ; Cucu ;Damian; Hanganu ; Ionescu ; Lohan ;Magureanu
; Meiu ; Milea ; Neicu ; Oancea ; Prelipceanu ; Rascaru ; Sarbulescu ; Tudorache ; ~ Editura
Medicala Bucuresti 1989