Caracterizarea Cezarei din nuvela Cezara de M.

Eminescu
Femeia este fiina cea mai complex in faa brbatului i cel mai greu de ineles, deoarece, de multe ori
in faa brbatului, ea dorete s par aspr, cu un caracter ferm, ins in realitate ea este cea mai ginga
i sensibil floare dintre toate florile ce au existat vreodat sau, uneori poate fi invers: dulce in aparent
i rece in realitate, exact ca menta. Ins oricum ar fi ea, femeia este cea care face lumea fiindc intreaga
societate i intregul univers a atirnat i va continua s atrne de genele femeii, cci, dup cum spune
Jouy, acolo unde pentru brbai e u n zid de aram, pentru femei nu e adesea dect o pnz de
pianjen. Eu sunt de acord cu aceast afirmaie deoarece frumuseea i inteligena ei arma principal
a femeii topes inimi de ghea i deschid ui de fier.
Astfel, personajul nostru feminin Cezara din nuvela cu acelai nume a lui Eminescu face parte din
categoria femeilor care topesc ninimi de ghea. Ea este personajul prinicpal, la fel ca i iubitul ei,
Ieronim. Cezara ne apare ca o contes frumoas. Prin trsturile ei fizice o putem defini ca personaj
romantic: Dar ce frumoas, ce plin, ce amabil era! Fa ei era de-o albea chihlimbarie intunecat
numai de-o viorie umbr, transpariiunea acelui fin sistem venos ce concentreaz idealele artei in boltit
frunte i-n acei ochi de-un albastru intuneric care sclipesc in umbra genele lungi i devin prin asta mai
dulci, mai intunecoi, mai demonici. Prul ei blond pare-o brum aurit, gura dulce, cu buza de desupt
puin mai plin, prea c cere srutri, nasul fin i brbia rotund i dulce ca la femeile lui Giacomo
Palma. Att de obil, att d efrumoas, capul ei se ridica c-un fel de copilroas mndrie, astfel cum i-l
ridic caii de ras arab, -atunci gtul nalt lua acea energie marmoree i doritoare totodat ca gtul lui
Antinuous. i aici, observm in opera lui Eminescu, chipul angelic i perfect al femeii.
Pe lng faptul c era de o frumusee dumnezeiasc, ea mai era curioas i neastimprat. Astfel,
dup ce l-a vzut pe tinrul clugr Ieronim care in viziunea ei pare un demon frumos, serios,
nepstor, s-a dus s cotrobiasc prin odaia pictorului Francesco in sperana c va gsi ceva. Dar, in
scurt timp, Francesco i Ieronim se intorseser in odaie i, ca s nu fie vzut, Cezara se ascunse dup
patul artistului i nu se mica din loc tcea ca petele, iar atunci cind vzuse acel model frumos,
snii ei crescuse intr-atita de btile inimii, inct srise un bumb de la pieptnaul cam ingust de catifea
neagr //. Ea-i dezbumb pieptarul, snii ei albi ca zpada se eliberar din inchisoarea lor de catifea.
In aceste clipe ea tria nite stri de agitaie, dup care se liniti puin: i o duioie dulce i linitit i
umplu sufletul Ea nu mai era aceeai. Din tremurtoare deveni lin acuma-l iubea. // i venea s
pling acum buzele ei se descletar c-o dulce expresie de durere i de umor. Simea c plinge fr s
vreie.
Prin elementele de autocaracterizare ea ii cere iertare pentru dragostea ce o poart in suflet. Dar de
ce? Atunci cind te indrgosteti de cineva, te indrgosteti fr s vrei i fr ca s-i dai seama la
inceput. Inima se indrgostete de cel pe care il alege ea, dar nu de cel pe care raiunea il vrea. Iar odat
ce inima i-a fcut alegerea, atunci raiunea cedeaz inimii fiind nevoit s accepte alegerea ei. i astfel,
pentru a obine dragostea celui pe care Cezara il iubete, e gata de orice, chiar i s se umileasc in faa
lui: Iart dac-o femeie ii spune c te iubete. O femeie frumoas i tinr, cci tiu c snt frumoas
Ah! Cum a topi gheaa ochilor ti cu gura mea iubite! // cind te iubesc, cind a primi s fiu servitoarea
ta, numai s m suferi intr-un col al casei in care vei locui tu, s suferi ca s srut perina pe care va
dormi capul tu. Vezi tu ce copil supus, umilit, este amorul? // a fi un miel, c n-a vorbi un cuvnt, c
a tcea privindu-te, dac m-ai iubi i tu pe mine.
Dar Ieronim nu voi s-i inspire sperane dearte, cu toate c cu ct o privea mai mult, cu att o gsea
mai frumoas. Pentru el, ea este scump, ins nu o iubeti in felul cum i-ar dori el insui deoarece
Ieronim nu cunoscuse acest profund sentiment. La momentul dat el are pentru ea doar simpatie i i
cere timp pentru ca aceasta s se transforme in iubire. In viziunea lui Cezara este o copil namorat
de el, pe care n-o iubete. A vzut-o roie, sfioas, turburat m-a rugat s-i sufr iubirea nu-i pot
descrie expresia de nevinovie, candoare i amor din faa ei dar am schiat-o. n acest mod, Ieronim

incearc s se conving pe sine insui (sau s se impun) s cread c n-o iubete, dar nu-i reuete
acest lucru pentru c mai apoi el singur se contrazice: e chiar frumoas s spun dreptul. Brbia se
rotunjete ca un mr galven guria cteodat parc-i o cirea i ochii, ah ochii! Numai de nu i-ar
apropia de-ai mei imi atinge genele i m-nfioar pin-in tlpi. // s fiu drept ce tie ea c m
chinuie. Dup ce accept in suflet c o ibuete, chipul Cezarei se schimb in viziunea lui in raprot cu
strile sufleteti trite de el: faa ei nu mai era tras, ci se rotunjea vdit, snii ei erau mai plini, numai
roaa din obraz dispruse, fcnd loc unei palori care-i da un aer de nespus blndee. Ochii nu mai
aveau acea slabtic i noptoas strlucire in adincimea crora fulgera intunecosul amor i intuneacoasa
dorin, ci, limpezii, nespus de adnci, te-ai fi uitat zile intregi in ei. Linite i o melancolic pace era in
adincimea lor i in acea fa atit de plalid, plin dar trist, suridea suferitor oarecum gura de
purpur o raz a Ierihonului a crei frumusee nu se trece. S-apropia incet, asemenea unei lunatice, can somn. i atunci, el recunoate c o ibuete, definind i trsturile ei morale: Acum eti in capul meu,
inger, frumoas cum nu te-am vzut niciodat dulce Nu tii tu c eu te iubesc? Trandafirii infloresc
pe faa ta. Tu, regin a sfuletelor, nu eti curat ca izvorul? Mldioas ca chiparosul? Dulce ca
filomela? Tnr ca luna plin, copilroas ca luna plin, compilroas ca un canar, iubit ca o
Dumnezeire?.
Dup ce i-a pierdut iubirea, a plecat la mnstire unde s-a regsit pe sine insi i in zilele calde ea se
dezbraca i, lsndu-i hainele-n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, artare de zpad in care
tinra delicatee, dulcea moliciunea a copilriei era intrunit cu frumuseea mobil, coapt, suav,
pronunat a femeii. Prin transparena general a unei pielie calde, netede care lsa urme dac-o
atingeai, se vedeau parc vinele roii. Aceast nuditate descoperit de Cezara este o stare ambigu, de
via pleanar i de moarte simbolic. Astfel, ea a depit condiia uman ptrunznd intr-o zon sacr,
adic real, spre deosebire de spaiul inconjurtor profan, mcinat de venica devenire i surpat de
iluzii dureroi zdrnicii.
Un alt ciclu al eronului simbolic transform ins, notul ei intr-o cuplare cu Oceanul (masculin), Eminescu
inchipuind o ap bivalent, inzestrat cu magnetismul dorinei: cnd piciorul ei atingea marea, cnd
simte apele muindu-i corpul, sursul su devine iar nervos i slbatec, cu toat copilria ei; in lupt cu
oceanul btrin ea se simte rentinerind, ea suride cu gura incletat de energie i se las mbririi
zgomotoase a oceanului, tind din cnd in cnd cu braele albe undele albastre notnd cnd pe-o
coast, cnd pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri.
Astfel, femeia cu frumuseea ei a reuit s topeasc inima de ghea a celui pe care il iubea.