Sunteți pe pagina 1din 30

Eroziunea solului - procese de eroziune a solului,

combaterea eroziunii
Eroziunea solului. Probleme generale si clasificare
Ziarul francez LEXPRES prezenta in urma cu cativa ani urmatoarea stire alarmanta :
in ultimii 15 ani circa 17 milioane hectare de paduri tropicale au fost rase de pe
suprafata pamantului (peste 1 mil ha/an). Se cheltuiesc anual 500 mil $ pentru
impaduriri dar ar fi necesari 5 mld $/an !
Numim eroziune a solului procesul de desprindere, transport si depunere a particulelor de
sol de catre factorii de mediu.

Fig. 1 Mecanismul de producere a eroziunii prin actiunea apei


Eroziunea solului afecteaza terenurile agricole, dar prin materialul erodat, care ulterior
ajunge si este transportat in albia raurilor, influenteaza negativ si unele lucrari hidrotehnice si
activitati umane. Pagubele produse anual in tara noastra de fenomenele de eroziune a solului sunt
de circa 600 mil $ (in valori 1970) din care apreoximativ 80% revin agriculturii.
Pierderile de sol vegetal se cifreaza la 5 15 t/ha x an (adica 3 9 mm/an ca grosime de
strat erodat). Rezulta ca 1 cm de sol se erodeaza in circa 1 4 ani.
Refacerea sau formarea pe cale naturala a unui strat de 1 cm sol vegetal dureaza
100 300 ani (in functie si de roca de baza).De aici rezulta marea importanta a combaterii
eroziunii solului. Chiar si O.N.U. are organisme specializate si a elaborat o strategie de protectie
a mediului si de combatere a eroziunii solului.
Clasificarea proceselor de eroziune a solului

Clasificarea proceselor de eroziune a solului se poate face in functie de mai multi factori
si forme de manifestare:
a) In functie de intensitatea cu care se produce:

Eroziune normala, egala cu refacerea naturala a solului,

Eroziune accelerata, mai rapida decat refacerea naturala.

Eroziunea accelerata este cauzata si de practicarea agriculturii in mod necorespunzator.

b) Dupa felul actiunii asupra terenului:

Eroziune de suprafata (se dezvolta pe suprafete relativ mari, aproximativ


uniform, pe adancime mica si nu da nastere la formatiuni permanente),

Eroziune de adancime (e forma avansata a eroziunii de suprafata ce se manifesta


accentuat dupa o anumita directie de concentrare dand nastere la formatiuni cu
caracter permanent).

Fig. 2 Aparitia eroziunii in adancime


c) Dupa perioada de producere a eroziunii:

Eroziune geologica veche (vaiuga, valceaua, valea seaca sau viroaga, valea raului
propriuzisa),

Eroziune contemporana in adancime (rigola, ogasul, ravena, rapa, torentul).

d) Dupa agentul care produce eroziunea:

Agenti naturali
- apa - prin efectul picaturilor de ploaie,
- prin scurgere la suprafata,
- prin deplasarea ghetarilor,
- variatiile de temperatura,
- vantul - eroziunea eoliana,

Omul - eroziune antropogena (in urma activitatilor omului).

Eroziunea produsa de picaturile de ploaie se datoreste energiei cinetice pe care o


acumuleaza acestea in cadere. In contact cu solul Ec se transforma in lucru mecanic producand
desprinderea si imprastierea particolelor de sol ( max picatura ploaie, 6 mm).
Teren orizontal:

Fig. 3

- se produce o redistribuire uniforma a particulelor de sol si deci nu apare eroziunea


Teren inclinat (sau ploaie care cade oblic)

Fig. 4

- nu se mai produce o redistribuire a particulelor ci eroziune (o mai


mare parte din particulele dislocate din sol se deplaseaza la vale)
Eroziunea prin scurgerea apei la suprafata solului se produce in timpul ploilor torentiale,
cand cantitatea de apa cazuta o depaseste pe cea care se poate infiltra. In aceasta
situatie apare un strat de apa care se scurge la suprafata
terenului.

Fig. 5

Daca P + T < R echilibru bun


P + T > R particula se deplaseaza
P + T = R echilibru la limita
Principiile generale privind actiunea de combatere a eroziunii solului
Combaterea eroziunii solului (C.E.S.) se studiaza pentru a mentine fertilitatea solului si a impiedica scurgerea
debitului solid (material erodat) catre cursurile de apa. La noi in tara factorul principal care produce eroziunea este
apa care se scurge la suprafata terenului in bazinele de receptie ale cursurilor de apa.
Principiile de combatere a eroziunii solului sunt:

1)
2)
3)
4)
5)
6)
7)
8)

Folosirea rationala a terenurilor in panta, prin organizarea antierozionala a acestora (tarlale,


parcele, drumuri);
Micsorarea efectului picaturilor de apa asupra solului prin dezvoltarea covorului vegetal, rezultand
reducerea transportului solid;
Micsorarea stratului de apa care se scurge la suprafata terenului (covor vegetal plus lucrari de
mobilizare (afanare) a solului, rezultand retinerea unei cantitati mai mari de apa in sol;
Micsorarea coeficientului de scurgere (K = Hs/H) prin crearea conditiilor de infiltrare a apei in sol
Micsorarea vitezei de scurgere a apei la suprafata terenului prin marirea rugozitatii, micsorarea
pantei si crearea de obstacole pe directia de scurgere;
Marirea rezistentei la eroziune a terenului prin folosirea metodelor antierozionale agrotehnice,
silvice si hidrotehnice;
Mentinerea umiditatii optime in sol, avand ca urmare dezvoltarea optima a covorului vegetal;
Crearea profilelor de echilibru pe formatiunile de eroziune in adancime.

Lucrarile antierozionale in bazinele hidrografice (zone cu teren in panta daca agentul principal de
eroziune este apa) pot fi impartite in mai multe categorii, in functie de specificul interventiei umane:
A) Lucrari agrotehnice antierozionale:
executarea lucrarilor agricole pe curba de nivel,
culturile cu fasii inierbate,
culturile in benzi alternative,
lucrari de mobilizare a solului (afanare).
B) Lucrari silvice antierozionale:
- perdele de protectie din arbori,
- plantatii silvice.
C) Lucrari hidrotehnice antierozionale:
1. Pentru retinerea totala a scurgerii:
- valuri orizontale,
- canale orizontale,
- terase orizontale.
2.

Pentru retinerea partiala si dirijarea scurgerii apei:


- valuri inclinate,
- canale inclinate,
- terase inclinate.

3. Pentru evacuarea controlata a apelor de pe versanti (terenuri in panta)


debusee.

4. Lucrari pe formatiunile torentiale (combaterea eroziunii in adancime si


realizarea profilelor de echilibru): lucrari in zona de varf, lucrari in lungul
formatiunii de eroziune (protectii de albie, traverse ingropate, praguri, baraje)
si lucrari in zona de evacuare in emisar.
Masuri de combatere a eroziunii in adancime. Amenajarea torentilor

Generalitati
Eroziunea solului se manifesta, dupa urmarile ei, in doua feluri:

Eroziunea de suprafata,
Eroziunea in adancime.

Eroziunea de suprafata se datoreste, in principal, apei si vantului si se manifesta in mod aproximativ uniform
si pe suprafete relativ intinse.
Daca eroziunea si scurgerea apei se concentreaza pe anumite directii (linia de panta a terenului) si pe
verticala atunci apare eroziunea in adancime.
Formele eroziunii contemporane in adancime sunt:

siroirile (adancime pana la 0,2 m);


rigolele (adancime intre 0,2 0,5 m);
ogasele (adancime intre 0,5 2 m);
ravenele (adancime peste 2 m).

Clasificarea ravenelor dupa criterii morfometrice,


stadiul de dezvoltare si loc de formare
Criteriul morfometric:
adancime
lungime
tip
h (m)
tip
l (m)
putin
adanci

2-5

scurte

<300

adanci

5-10

lungi

300-1000

foarte
adanci

>10

foarte
lungi

>1000m

suprafata
tip

S (ha)

cu BH mic

<10

cu
BH
10-30
mijlocii
cu BH mari 30-100
cu
BH
>100
foarte mari

Stadiu
dezvoltare

de Loc de
formare

ravene
active in stadiu
de
incipient
versant
active in stadiu
ravene
evoluat
de
stabilizate partial
stabilizate total

vale

Nota. BH bazin hidrografic de receptie


Clasificarea ravenelor dupa torentialitate
Tip ravena

Debitul specific lichid

Eroziunea specifica medie

excesiv de torentiala
mijlociu torentiala
practic netorentiala

(l/sha)
>320
40320
<40

(m3/haan)
>32
432
<4

Torentul este o retea de ogase si ravene care converg spre o albie adanca (canal colector) si pe care se
scurg debite lichide mari, care antreneaza mari debite solide.

b
Fig. 20 Alcatuirea unui torent

Pentru a pune in evidenta eroziunea se foloseste profilul longitudinal prin formatiunea de eroziune:

Fig. 21
Eroziunea se stabilizeaza si activitatea torentului (sau ravenei) se stinge atunci cand tangenta la
varf este verticala (varful ajunge in vecinatatea cumpenei apelor) si tangenta la punctul de baza este orizontala.
Prin ridicarea nivelului de baza sau coborarea lui se poate stinge actiunea torentului sau se poate relua daca
era stinsa (fig. 22).

Fig. 22
Caracteristicile torentilor
Torentii se deosebesc de cursurile permanente de apa printr-o serie de caracteristici :
a)

Debit specific mare (se face referirea la unitatea de suprafata a bazinului de receptie) (m /s km ),
3

De exemplu, torentul Valea Cerbicani, cu suprafata bazinului de receptie de 3,5 km are debitul
3
2
specific q = 14 m /s km ; el se varsa in raul Valea Chinejii, care are suprafata bazinului de 700
2
3
2
km si q = 0,6 m /s km .
b) aparitia brusca a viiturilor,

c) durata scurta a viiturilor,


d) gradul (relativ) mare de incarcare cu material solid a curentului de apa,
e) pante mari si neregulate,
f) timpul de concentrare a scurgerii poate fi mai mic decat durata ploii.
Aceste caracteristici se datoresc faptului ca suprafata bazinului de receptie este mica si poate fi acoperita in
totalitate de o ploaie torentiala.

Clasificarea torentilor
Clasificarea torentilor se face dupa urmatoarele criterii:
a)

Dupa forma bazinului de receptie:

Cu bazin de receptie circular (concentrarea rapida a scurgerii si aparitia brusca a viiturilor),

Cu bazin longitudinal ; viiturile cresc mai lent.


b) Dupa caracterul curentului de viitura:

Aposi (kincarcare = 0 0,04), formati in zone cu roci rezistente si vegetatie;amestec transportat 10,6
3
KN/m ,
3

Apopietrosi (ki = 0,04 0,4), formati in zone cu vegetatie degradata; am 15 KN/m ,

Noroiosi (ki > 0,4) ; transporta un amestec vascos, au curgere lenta, laminara (Re = 5 40) si o
mare putere distructiva (versantii de nord ai Muntilor Fagaras).
c) Dupa actiunea predominanta a curentului:

De sapare: sunt torenti tineri, cu albie sapata in roci moi; nu au ajuns la echilibru,

De transport: au reteaua de scurgere in echilibru relativ (pe ea nu au loc eroziuni; transporta doar
material erodat de pe versanti),

Micsti: de sapare si transport.


d) Dupa categoria de folosinta a terenului predominant in bazinul de receptie:

Torenti in zona de padure,

Torenti in terenuri agricole,

Torenti in zona unor localitati sau obiective economice.


e) Dupa studiul de evolutie:

Torenti tineri : cu activitate intensa in bazin, in retea si in zona de depunere; sunt torenti de sapare,

Torenti varstnici : cu activitate limitata doar la bazinul de receptie si partea superioara a retelei de
scurgere,

Torenti stinsi : cu viituri reduse si cu foarte putin material solid; au profil de echilibru si suprafata
acoperita cu sol vegetal si plante.

Amenajarea formatiunilor de eroziune in adancime


Actiunea distructiva a torentilor se manifesta prin eroziunea in adancime, transportul si depunerea
materialului. Faza de eroziune provoaca pagube prin distrugerea terenurilor afectate, iar in faza de depunere, prin
afectarea unor terenuri agricole, a cailor de comunicatie, a localitatilor sau a unor constructii hidrotehnice aflate pe
raurile care primesc aluviunile erodate si transportate de torenti (cai navigabile, prize de apa, lacuri de acumulare,).
Amenajarea torentilor se poate face prin:

Amenajarea varfului torentului pentru a stavili avansarea eroziunii,


Amenajari pe reteaua de transport a torentului, prin lucrari transversale care permit reducerea
capacitatii de eroziune si transport a acestuia prin reducerea pantei de scurgere. Panta noua care se va
da torentului, dupa calcule, se numeste panta de amenajare sau de proiectare (uneori chiar panta de
compensatie),

Amenajarea zonei de evacuare in emisar (conul de dejectie), Astuparea cu pamant si redarea terenului
spre utilizare.
Consolidarea retelelor de eroziune in adancime cu ajutorul masurilor fitoameliorative: inierbari, brazduiri
si impaduriri sau prin protectii de albie.

Amenajarea formatiunilor erozionale de adancime este pe de o parte dificila si pe de alta


parte costisitoare. Este recomandabila stabilirea unui plan de control al procesului erozional si
determinarea celui mai adecvat tip de protectie dar si cel mai economic posibil. Amenajarea unei
formatiuni erozionale trebuie raportata intotdeauna la utilizarea viitoare a terenului respectiv.
In general se poate folosi una din urmatoarele actiuni: izolarea torentului (ravenei),
recuperarea ravenei si stabilizarea ravenei.
Izolarea ravenei are ca obiectiv principal oprirea procesului erozional prin evitarea concentrarii apei in zona
de varf astfel incat aceasta sa nu mai poata provoca erodarea. In functie de starea ravenei se pot construi canale sau
terase care sa impiedice total intrarea apei in ravena.

Astuparea formatiunii de eroziune presupune actiuni de modelare a terenului. Aceasta


metoda se poate aplica doar in cazul ravenelor mici, a rigolelor si ogaselor. Avantajul acestei
metode consta in faptul ca permite reintroducerea in circuitul agricol a acestor terenuri.
Dezavantajul este acela ca investitia este mare, in special datorita volumul de lucrari de
terasamente ce trebuie efectuat. Din acest motiv metoda se recomanda pentru zone de mare
valoare agricola sau de alta natura.
Lucrarile de modelare - astupare se executa diferentiat in functie de adancimea
formatiunii de eroziune. Daca latimea si adancimea ravenei permit intrarea utilajelor, se
recomanda executia cu trei buldozere, din care doua lucreaza pe zonele limitrofe (buldozerul 1
decoperteaza, buldozerul 2 sapa si impinge pamantul in ravena), iar cel de - al treilea buldozer,
pozitionat pe axul ravenei, imprastie si niveleaza pamantul adus de buldozerul 2. Daca ravena
este adanca, atunci se foloseste una din urmatoarele metode:
-

Ravena se imparte in sectoare de lungimi diferite (fig. 20). Cu ajutorul screperelor se


decoperteaza stratul de sol vegetal din primul sector si se transporta si depune la varful
ravenei. Urmeaza saparea pe sectorul I si deplasarea pamantului rezultat in sectiunea
ravenei. In al doilea sector se decoperteaza stratul de sol vegetal si cu el se executa
acoperirea primului sector. Aceasta operatiune se executa in ordine, pentru fiecare sector
in parte, pana la varful ravenei.

Se decoperteaza stratul de sol vegetal cu un buldozer si se depoziteaza la 5-8 m distanta


de marginea zonei de lucru (fig. 21). Urmeaza saparea si impingerea pamantului in
ravena si acoperirea cu pamant vegetal a intregii zone. Avantajul acestei metode consta in
faptul ca se poate lucra in acelasi timp pe toata lungimea ravenei.

Fig. 23. Schematizarea metodei de astupare a ravenei cu screpere si buldozere


-

Fig. 24. Schematizarea metodei a doua de astupare a ravenelor

In cazul in care recuperarea ravenei prin modelare - astupare nu se poate realiza, se


foloseste metoda consolidarii ravenei. In functie de dimensiunea ravenei se recomanda una din
urmatoarele actiuni:
-

pentru ravenele mici, mai mult largi decat adanci, cu o panta mai mica a
talvegului si cu bazine de receptie mici, se pot utiliza masuri fitoamelioartive.

pentru ravenele mijlocii si mari, se recomanda fie structuri temporare, fie structuri
permanente.

In unele situatii, in zona de varf se pot realiza lucrari pentru retinerea scurgerilor pe
suprafata zonei de varf sau pentru interceptarea si evacuarea dirijata a scurgerilor.
Retinerea scurgerilor (fig. 22) se aplica atunci cand terenul este uniform si prezinta pante
mici, fara pericol de alunecare, iar debitul de acces este redus.
Exista doua variante de
amenajare:

canale de coasta orizontale (de nivel) cu digulet aval, amplasate pe 1-3 randuri la care se
adauga impaduriri; plantatia silvica se proiecteaza pe intreaga ramificatie de varf si pe
malurile acesteia pe o latime de 20-40m.

canale de coasta orizontale fara digulet aval, pentru ca zona sa fie folosita agricol (eventual
valuri orizontale); terasamentele acestora se insamanteaza, pentru folosirea in primii ani ca
faneata.

Fig. 25. Schema de amenajare a unui torent, cu retinerea scurgerilor

Interceptarea si evacuarea scurgerilor se foloseste atunci cand zona de varf


nu este adecvata pentru amplasarea canalelor de nivel (sunt prezente alunecari de teren,
terenurile au permeabilitate mica, debite colectate mari). Si in acest caz exista doua variante:

Interceptarea si evacuarea scurgerilor chiar prin varf, varianta care se aplica atunci cand
zona de varf are anumite caracteristici si anume: prezinta importanta sociala si economica,
malurile retelei sunt ocupate de plantatii valoroase, nu prezinta conditii pentru amplasarea
unui debuseu, debitul de acces este peste 2-3 m3/s.

Daca inaltimea caderii la varful retelei este de pana la 2,5 m, se utilizeaza un prag cu
disipator de energie (fig. 26. a), daca inaltimea depaseste 2,5 m se proiecteaza fie un jilip (canal
rapid) fie o cadere in trepte, in functie de panta talvegului (fig. 26. b si c).

Interceptarea si evacuarea scurgerilor intr-un loc din reteaua torentiala (cel mai adesea in
bazinul disipator al unei lucrari transversale; varianta se aplica atunci cand exista conditii de
executare a unui debuseu pe maluri, caz in care varful retelei fie se astupa, fie apele sunt
preluate de un canal inclinat (fig. 27).

Fig. 26. Interceptarea si evacuarea scurgerilor prin varful ravenei:


a) prag cu bazin disipator; b) jilip; c) cadere in trepte

Fig. 27 Interceptarea scurgerilor in zona de varf si evacuarea in reteaua torentiala prin


intermediul unui debuseu
Tot in scopul opririi proceselor erozionale se pot realiza amenajari pe reteaua de transport, prin lucrari
transversale (care permit reducerea capacitatii de eroziune si transport a materialului solid prin reducerea pantei de
scurgere) sau prin lucrari longitudinale.

Lucrarile de amenajare folosite in lungul retelei mai au si rolul de a consolida talvegul si


malurile.
Lucrarile aplicabile in lungul retelei de scurgere pot fi :

consolidari ale talvegului; cele mai corespunzatoare lucrari sunt constructiile transversale (traverse
ingropate, praguri sau baraje).
stabilizari ale malurilor; cele mai utilizate lucrari sunt cele de sprijinire:

zidurile de sprijin, care se folosesc atunci cand taluzul de mal este abrupt,
talvegul stabilizat, nu exista surpari de mal, obiectivele de pe mal sunt importante;

contrabanchetele din anrocamente, care se folosesc atunci cand inaltimea


taluzului de mal este de peste 3-4 m, largimea albiei la fund este mai mare de 8-10
m, eroziunea laterala este puternica, taluzul are panta naturala de echilibru si pe
mal sunt situate obiective importante;

casoaie;

gabioane;

constructii transversale.

atenuari ale debitului solid, pentru care se folosesc constructii transversale.

Cele mai utilizate lucrari sunt constructiile transversale. Acestea pot fi traverse ingropate
(inaltimea utila este zero), praguri (inaltimea utila este 1,5 2 m) sau baraje (inaltimea utila 2
10 m).
Traversele ingropate se realizeaza de obicei din zidarie de piatra sau din beton, in santuri
de adancime egala cu inaltimea dorita a lucrarii (traversele ingropate nu depasesc cota fundului
ravenei).
Cele mai utilizate solutii pentru praguri sunt cleionajele simple sau duble, casoaiele,
gabioanele, pragurile din zidarie de piatra cu mortar de ciment si din beton simplu (lucrarile se
prevad cu deversoare, pentru tranzitarea debitelor de apa si cu disipatoare de energie situate
imediat in aval).
Pentru baraje se folosesc unele dintre urmatoarele tipuri constructive : din pamant, de
greutate (zidarie de piatra, beton), placi rezemate pe contraforti sau diferite prefabricate.
De cele mai multe ori se executa baraje masive dar se foloseste si solutia barajelor
filtrante (care lasa apa sa treaca prin corpul lor).

Fig. 28. Schema unui baraj de pamant

Fig. 29. Schema unui baraj de greutate

Fig. 30. Baraj din zidarie de piatra

Fig. 31. Schema baraj cu fundatie evazata

Fig. 32. Baraj cu contraforti

Fig. 33. Schema unui baraj din placi nearmate pe contraforti

Fig. 34. Baraj filtrant din beton monolit

Fig. 35. Schema unui baraj filtrant

Fig. 36. Amplasarea lucrarilor transversale dupa metoda sustinerii reciproce

Fig. 37. Amplasarea lucrarilor transversale prin metoda nodurilor hidrotehnice

Fig. 38. Schema de amenajare prin metoda etajarii lucrarilor

Fig. 39. Amplasarea lucrarilor dupa metoda pantei de compensatie


Amenajarea zonei de evacuare in emisar (conul de dejectie) are scopul de a opri accesul
in emisar al materialelor erodate si transportate in reteaua de scurgere, dirijand apele de viitura
intr-un emisar natural, pe traseul cel mai scurt si stabil.

In cele mai multe din cazuri, evacuarea apelor de viitura se produce printr-o albie
naturala, care traverseaza zona de depuneri si conflueaza cu emisarul natural. Sunt cazuri cand
albia naturala de evacuare lipseste sau este foarte slab conturata. In acest caz se vaexecuta un
canal de evacuare. Amplasarea canalului de evacuare trebuie sa tina cont de urmatoarele criterii:

un traseu corespunzator are lungimea minima si panta talvegului redusa, strabate terenuri de
valoare economica redusa, are un traseu stabil si se termina cu o confluenta stabila. Traseul
trebuie sa fie rectiliniu, sau cu numar redus de curbe, razele de curbura sa fie cat mai mari.

sectiunea are forma dreptunghiulara, trapezoidala (simpla sau etajata) sau parabolica. Cand
sunt necesare lucrari de amenajare radicala, se adopta o sectiune etajata, consolidata mecanic
in sectiunea inferioara. Daca traseul de evacuare trece printr-o zona populata atunci se adopta
o sectiune unica, de forma dreptunghiulara sau trapezoidala, pentru ca sa se ocupe cat mai
putin loc.

pentru stabilizarea sectiunii, pe cat posibil, consolidarea albiei trebuie facuta biologic sau
mixt.

In cazul folosirii consolidarilor mecanice (pereuri din zidarie de piatra in moloane sau in
mozaic cu mortar de ciment, din beton simplu turnat pe loc sau din placi prefabricate din
beton.) se recomanda urmatoarele:
o

Se verifica stabilitatea taluzurilor daca canalul este sapat artificial;

Daca adancimea canalului este sub 2m, taluzul va avea panta 1:1 sau 1:1,5;

Daca se captuseste canalul cu zidarie sau beton monolit, se prevad rosturi de


contractie - tasare de 1-2cm, situate la distanta de 4-6 m unul de celalalt, umplute cu
mastic bituminos;

Daca se captuseste canalul cu dale de beton, rosturile dintre acestea se umplu cu


mastic bituminos.

Eventualele cerinte de reducere a pantei se rezolva cu traverse ingropate sau se pot introduce
caderi;

Se recomanda ca intersectia canalului cu diverse cai de comunicatie sa se faca sub un unghi


cat mai apropiat de 90o;

La intersectia cu emisarul, pe canal se executa praguri terminale si se consolideaza cu pereu,


zidarie sau beton;

Racordarea cu emisarul natural se recomanda sa fie construita sub forma de palnie difuzoare.

Uneori pot fi introduse in schema de amenajare a zonei de evacuare mici bazine de


retentie. Aceasta solutie, desi este poate dezavantajoasa din punct de vedere economic, este cea

mai potrivita atunci cand trebuie aparate impotriva colmatarii, lacuri de acumulare, cai de
comunicatie si centre populate.
Consolidarea retelelor de eroziune in adancime cu ajutorul masurilor fitoameliorative
Retelele de eroziune in adancime pot fi consolidate prin masuri fitoameliorative, care
constau in inierbari, brazduiri si impaduriri. Avantajul folosirii acestor masuri consta in
eficacitatea, durabilitatea si costul lor redus.
Dezavantajul consta in faptul ca taluzurile
raman o perioada mai indelungata lipsite de vegetatie ceea ce ar putea conduce la destabilizarea
lor. Indiferent de solutie, speciile de plante sau arbori trebuie astfel alese incat sa se poata adapta
zonei climatice respective.
Se recomanda ca insamantarea sau plantarea sa se realizeze pe directii paralele cu curba de
nivel.

Inierbari
Inierbarile se utilizeaza in special ca lucrari longitudinale, pentru stabilizarea taluzurilor
naturale precum si a celor rezultate artificial.
Din punct de vedere al executiei, inierbarea se poate face:

fara lucrari pregatitoare, prin insamantare simpla (fig. 37); se executa cand taluzurile sunt stabile si pot fi
mentinute in aceasta stare pana cand iarba insamantata se dezvolta suficient;
cu lucrari pregatitoare, constand in acoperirea taluzurilor cu un strat de pamant vegetal gros de 10-20 cm.
Pentru aceasta este necesara o modelare in trepte a terenului incepand de la partea inferioara catre partea
superioara a taluzului ce trebuie consolidat. Pe taluzurile care sunt predispuse la o eroziune accentuata,
insamantarile au sanse de reusita numai daca sunt sustinute de gardulete.

Fig. 40 Insamantare simpla

Brazduiri

In general brazduirile se folosesc la fixarea taluzurilor canalelor artificiale din pamant,


dar, daca ele se combina cu alte forme de consolidare cum ar fi pereurile, brazduirile se pot
utiliza si la consolidarea malurilor formatiunilor eroziunii in adancime. Acest tip de lucrare se
foloseste fie la partea superioara a formatiunii erozionale, dar mai ales intre lucrarile
transversale, atunci cand viteza curentului de apa nu depaseste 1,5 m/s.
Pentru reusita realizarii acestor lucrari este necesar ca brazdele sa provina din zone cu
terenuri similare cu cele unde dorim sa le punem in opera.
Recoltarea brazdelor nu se va face cu mult timp inainte de aplicarea lor, iar grosimea va fi
in functie de adancimea de inradacinare a speciilor de plante care le compun.
Daca brazdele se vor utiliza pe terenuri nisipoase, argiloase sau loessoide, atunci se
recomanda ca aplicarea lor sa se faca pe un strat vegetal de aproximativ 10 cm grosime.

Fig. 41 Scheme de amplasare a brazdelor


Brazdele pot fi de doua tipuri:

brazde bucati, cu dimensiuni de 25x40, 20x25 si mai rar 30x50 cm;


brazde fasii cu latimea de 25 cm si lungimea de 1-3 m.

Fixarea lor pe taluz se realizeaza cu ajutorul unor tarusi lungi de 20-30 cm si cu diametru
de 3 cm, confectionati din lemn de fag, carpen, brad, sau, in zonele umede, din salcie (fig. 2-4).
Brazdele se pot amplasa astfel:

pe lat, in suprafete complete sau careuri (cu goluri);


in trepte, dispuse normal sau inclinat fata de linia taluzului de mal;
sustinute de o retea de consolidare realizata romboidal din gardulete sau elemente prefabricate, daca
taluzurile au pante foarte mari.

Daca se amplaseaza mai multe randuri de brazde pe taluz, acestea se dispun in sah.

Impaduriri
Pe taluzuri de ravena si ogase proceeeele de plantare sunt urmatoarele:
- Plantarea in despicatura. Consta in deschiderea unei fante cu cazmaua aproape vertical
pe suprafata taluzului, adanca de 2025 cm, in care se introduc radacinile puietilor, dupa care se
introduce pamint fin si se inchide fanta prin apasare cu piciorul, astfel ca suprafata terenului sa
ramana nemodificata sau sa prezinte modificari reduse. Procedeul a fost experimentat pe taluzuri
cu inclinare mare (4160), unde executarea gropilor nu este posibila.
- Plantarea in gropi de 30 x 30 x 30 cm a dat rezultate bune, in aceleasi conditii aratate la
plantarea in despicatura, dar in cazul talazurilor stabile sau semistabile, cu inclinare sub 2025.
- Plantarea cu pamant fertil de imprumut. Pe taluzurile stancoase cu petice de sol
scheletic, plantarea nu se poate realiza fara folosirea pamantului fertil de imprumut. Rezultate
satisfacatoare s-au obtinut cand in gropile executate s-au introdus 1030 dm3 sol fertil.
- Plantarea cu puieti cu radacinile protejate. Din cauza pantelor mari,
prinderea puietilor este destul de anevoioasa, in special in zonele secetoase. Din aceste motive,
folosirea la plantare a puietilor cu radacinile protejate asigura un procent de prindere mult mai
ridicat. Se pot mutiliza, de exemplu, puieti de pin si salcioara crescuti in pungi de
polietilena. Procedeul folosirii puietilor cu radacinile protejate trebuie folosit la impadurirea
taluzurilor, mai ales in zonele secetoase.
- Plantarea in cordon. Procedeul consta in plantarea deasa (la distanta de 0,20,5 m in
lungul rindului) a puietilor, drajonilor sau butasilor, pe terase inguste (40 cm) nesprijinite,
amplasate la distanta de 1,52 m din ax in ax.