Sunteți pe pagina 1din 2

CONTRIBUTIALUITITUMAIORESCULADEZVOLTAREA

LITERATURIISICULTURIIROMANE
Din multitudinea preocuparilor creatoare ale lui Titu Maiorescu -; concretizate in cea mai mare
parte in studiile publicate in Convorbiri literare -;, care vizau in mod deosebit domeniile limbii si
literaturii romane, ale culturii, esteticii si filosofiei, s-a cristalizat rolul sau de indrumator al culturii
si literaturii.
Principalele idei despre limba h3f11fb
Titu Maiorescu este unul dintre cei dintai oameni de cultura romani care a inteles ca, dupa
infaptuirea unirii din 1859, o cale de consolidare a unitatii nationale trebuie sa fie limba romana. a.
Prima problema de limba ridicata de Titu Maiorescu a fost cea a scrierii limbii romane literare.
Principiile lui Maiorescu asupra acestei probleme au fost urmatoarele:
1. introducerea alfabetului latin; 2. eliminarea alfabetului chiliric, slavon; 3. ortografia fonetica si 4.
combaterea scrierii etimologice. Aceste idei apar in studiul Despre scrierea limbei romane. b. O
alta problema de limba, care l-a preocupat pe Titu Maiorescu, este cea a neologismelor. El considera
ca este preferabil imprumutul de cuvinte dintr-o limba straina atunci cand apar notiuni noi, decat
compunerea lor in interiorul limbi romane din material lexical vechi. Maiorescu a fost partizanul
imbogatirii vocabularului limbii romane prin neologisme, dar respectandu-se cateva conditii: sa se
imprumute mai ales din limbile romanice, pentru a fi ma iusor adaptate la fonetica limbii romane, si
numai atunci cand este neaparat necesar. c. In sfarsit, o ultima problema de mare importanta a fost
aceea de combatere a tendintelor de stricare a limbii. Din punctul de vedere al lui Titu Maiorescu
doua manifestari erau deosebit de periculoase: calcul lingvistic (adica traducerea cuvant cu cuvant a
unor expresii specifice dintr-o limba straina) si betia de cuvinte. 1. Copierea expresiilor idiomatice
schimba sensul unei propozitii sau il face de neinteles. De aceea, Maiorescu ridiculizeaza pe acei
gazetari care preluau dintr-o limba straina expresiile ei caracteristice sau figurate, traducandu-le
intocmai, fara sa caute echivalentul specific in limba romana (Alecsandri ridiculizase si el aceeasi
tendinta in celebra comedie Chirita in provincie). Aceasta idee apare in studiul Limba romana in
jurnalele din Austria. 2. La fel de stricatoare pentru sanatatea limbii este si betia de cuvinte,
considerata o adevarata boala a spiritului. Maiorescu o analizeaza cu ironie muscatoare in doua
celebre articole: Betia de cuvinte si Oratori, retori si limbuti.
Convingerea lui Titu Maiorescu -; si aceasta este ideea lui cea mai valoroasa -; este ca unificarea
limbii romane literare a fost intarziata din lipsa unei poezii si proze recunoscute de clasici si ca
dezvoltarea ei ulterioara va fi determinata de aparitia unor mari scriitori.
Ideile estetice ale lui Titu Maiorescu
Titu Maiorescu pune bazele criticii literare romanesti bazate pe o judecata pertinenta a valorii
estetice a operelor artistice luate in discutie.
In studiul sau O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867 Maiorescu atrage atentia
poetilor ca opera literara trebuie sa reflecte concordanta intre forma si continut. Pentru el Poezia,
ca toate artele, este chemata sa exprime frumosul, in deosebire de stiinta care se ocupa de adevar.
Poezia are, asadar, misiunea de a transmite imagini sensibile in fantezia auditoriului, de a
sensibiliza receptorul, lucru realizabil, dupa parerea criticului, prin folosirea figurilor de stil bine
conturate: epitete, comparatii, personificari etc.
In acest articol vorbeste despre unele poezii ale lui Iancu Vacarescu, Dimitrie Bolintineanu, Grigore
Alexandrescu, Andrei Muresanu, Vasile Alecsandri. Asupra lui Muresanu va reveni in articolul In
laturi!, unde afirma cu severitate, dar si cu intelegere exacta a valorii: Andrei Muresanu a scris
multe versuri, dar a publicat o singura poezie : <Desteapta-te romane!>.
In cunoscutul articol despre I. L. Caragiale, Comediile d-lui I. L. Caragiale Maiorescu dezvolta

ideea moralitatii in arta. El ia intr-un fel apararea lui Caragiale care nu a fost receptat adecvat de un
public cu un gust estetic neformat. Criticul arata ca arta a avut intotdeauna o inalta misiune
morala pentru ca ea produce o emotie estetica, stare numita de Maiorescu inaltare
impersonala. Comediile lui Caragiale raman opere deosebit de valoroase pentru ca aduc in scena
situatii din contextul social real si realizeaza tipuri reprezentative pentru diversele categorii umane.
O alta idee estetica vizand relatia obiectiv si subiectiv in analiza operei artistice, o intalnim in
articolul Poeti si critici. Aici Maiorescu lanseaza ideea ca un poet nu poate intotdeauna sa judece
obiectiv creatia artistica a altui autor sau pe a sa personala. O judecata pertinenta, obiectiva a
textului literar o poate realiza numai un critic.
Mult controversata problema a formei fara fond este discutata de Maiorescu in articolul In contra
directiei de astazi in cultura romana sustinandu-se ideea de concordanta intre intentie si realizare.
Asupra lui Alecsandri insista mai intai in Directia noua in poezia si proza romana, unde este
considerat cap al poziei noastre in generatia trecuta. Ulterior, vorbeste mai pe larg despre
Alecsandri in Poeti si critici, aparandu-l in fata celor care il minimalizau in comparatie cu
Eminescu si sublinind ca valoarea lui consta in totalitatea activitatii lui literare.
La fel de exact a vorbit si de alti scriitori. In partea a doua a articolului Directia noua, cand
analizeza proza, are cuvinte de lauda pentru Alecsandri, D. Bolintineanu, Al. Odobescu, pe care ii
considera scriitori estetici. Mai tarziu, la aparitia unei noi editii din volumul Critice,
completeaza intr-o nota lista scriitorilor estetici, adica de valoare, cu numele lui Eminescu,
Caragiale, Creanga, Duiliu Zamfirescu, I. Al. Bratescu-Voinesti, Mihail Sadoveanu, G. Cosbuc. Pe
Ioan Slavici, ca si pe C. Negruzzi ii elogiase in articolul Literatura romana si strainatatea.
Despre Eminescu scrie pentru prima oara in articolul Directia noua, analizand cele cateva
poezii care aparusera incepand din 1870 in Convorbiri literare. Este prudent in aprecieri,
subliniaza calitatile si defectele tanarului poet, dar are curajul sa-l aseze imediat dupa Vasile
Alecsandri.
Mai tarziu, dupa moartea poetului, Maiorescu a publicat Eminescu si poeziile lui, cel mai
impotant studiu maiorescian de istorie, critica si analiza literara. Ideea de la care porneste
Maiorescu este ca Eminescu a fost produsul geniului sau. Astfel, criticul de la Junimea a pus
bazele mitului eminescian, care domina mentalitatea romanesca de mai bine de un secol. Studiul are
apoi meritul de a fi analizat componentele personalitatii lui Eminescu si puterea sa de seductie
asupra cititorului.
Epoca marilor calsici e de neconceput fara Titu Maiorescu. Influenta sa asupra contemporanilor,
asupre evolutiei culturii si literaturii romane au fost atat de mari, incat putem spune ca el este cel
care a realizat figura ideala a culturii si literaturii romane.