n urma participrii la primul rzboi mondial Marea Britanie a suferit importante pierderi, pe multiple

planuri. Astfel, la cei 750.000 de mori i circa 1,5 milioane de rnii se vor aduga dezorganizarea n plan
economic, acute probleme sociale, dar i tensionarea strilor de lucruri din Irlanda, India, Egipt i Palestina.
Pe plan politic intern, la sfarsitul razboiului a avut loc o regrupare a fortelor, manifestata prin scaderea
importantei partidului liberal si cresterea rolului conservatorilor pe scena vietii publice. In acelasi timp,
numerosi intelectuali si mici burghezi au ingrosat randurile partidului laburist, care va deveni astfel
principala formatiune politica de opozitie.
Insa alegerile parlamentare din 14 decembrie 1918, alegerile kaki", cum au rmas n memoria colectiv
datorit impactului pe care rzboiul l-a avut asupra lor se incheie cu victoria coalitiei conservatorilor si a
aripii partidului liberal condusa de David Lloyd George. Cu toate acestea, din 10 ianuarie 1918 pana la 19
octombrie 1922 Marea Britanie va fi guvernata de un cabinet de coalitie, condus de Lloyd George, in care au
fost cuprinsi, pe langa liberali si conservatori, si cativa lideri ai partidului laburist. Curand, guvernul va fi
confruntat in interior cu puternice miscari sociale (greve si demonstratii de masa in Scotia, grevele
muncitorilor textilisti) si cu probleme dificile in cadrul imperiului, ca urmare a declansarii unor miscari de
eliberare nationala in Irlanda, India, Egipt, Palestina, Afganistan.
Criza din 1921 a inrautatit si mai mult situatia materiala a muncitorilor, ingrosand considerabil si numarul
somerilor, de la 1.000.000 in ianuarie la peste 2,5 milioane in luna iulie. Dupa depresiunea care a urmat
crizei din 1921 si care a durat aproape 2 ani, Marea Britanie inregistreaza apoi o perioada de redresare
economica, insa destul de lenta, astfel incat abia in 1929 volumul productiei industriale si al comertului
intern va depasi nivelul din 1913. Dar din cauza unor esecuri in chestiuni importante de politica externa,
Lloyd George va fi aspru criticat de catre conservatori, care s-au retras din coalitia parlamentara. Lipsit de
sprijinul lor, el este nevoit sa-si dea demisia la 14 octombrie 1922.
Succesorul sau, liderul conservator Bonar Andrew Law, a organizat alegeri generale la 15 noiembrie 1922,
asigurandu-si o majoritate absoluta in parlament: 344 mandate pentru conservatori, fata de cele 138
laburiste si 117 ale liberalilor. In mai 1923, fiind destul de bolnav, Bonar Law a fost inlocuit la sefia
guvernului de un alt lider conservator, Stanley Baldwin. Pe plan intern, o atentie speciala a fost acordata
politicii vamale, intrucat Baldwin vedea doar in protectionism singurul remediu al somajului. Primii care au
manifestat o ostilitate fata de aceasta politica au fost liberalii, partizani convinsi ai liberului schimb, ba chiar
si unii membri ai propriului sau cabinet ministerial.
In fata unei opozitii crescande, guvernul conservator n-a mai avut decat alternativa alegerilor anticipate,
fixate pe ziua de 6 decembrie 1923. Desi in urma acestora conservatorii au ramas pe mai departe grupul cel
mai numeros in parlament, ei au pierdut totusi aproape 100 de locuri in favoarea laburistilor si liberalilor.
Intrucat si acum mai persistau disputele politice dintre conservatori si liberali cu privire la chestiunea
protectionismului vamal, impiedecandu-se astfel formarea unui cabinet de coalitie, in final aceasta sarcina
va reveni partidului laburist, care sub conducerea lui Ramsey MacDonald va infaptui intre 24 ianuarie-4
noiembrie 1924 prima guvernare laburista.
Temerile burgheziei fata de aceasta guvernare nu s-au justificat, caci nu au avut loc nici nationalizari si nici
nu s-a introdus controlul muncitoresc in intreprinderi. Au fost insa luate unele masuri in favoarea maselor
largi ale populatiei: marirea investitiilor statului in construirea de locuinte muncitoresti, sporirea alocatiilor

pentru someri si a ajutoarelor sociale pentru invalizi si batrani. Dar nici laburistii n-au putut lichida somajul,
spre nemultumirea celor peste 1.000.000 de someri recenzati in Marea Britanie la inceputul anului 1924.
Premierul Ramsay MacDonald era liderul unui cabinet n care portofoliul de interne era deinut de Arthur
Henderson, fost oelar. La 8 august, guvernul MacDonald va semna un tratat comercial cu Rusia Sovietic pe
baza principiului naiunii celei mai favorizate. Documentul va fi puternic criticat de conservatori i liberali,
mai ales c Marea Britanie era prima putere capitalist important care recunotea regimul sovietic.
Pe acest fundal, campania electoral va fi puternic influenat de scrisoarea lui Zinoviev din 25 octombrie
1924, n care liderul sovietic ddea instruciuni n numele Internaionalei III Comuniste pentru desfurarea
revoluiei n Anglia. Documentul a produs o vie emoie, astfel c alegerile din 29 octombrie au fost ctigate
n mod categoric de conservatori. Stanley Baldwin
formeaza la 7 noiembrie 1924 un cabinet conservator (pana in 4 iunie 1929), in care patronatul britanic si-a
pus mari sperante, atat in privinta cresterii economice (masuri protectioniste, etalonul aur), cat si de
limitare a revendicarilor muncitoresti, iar la 21 noiembrie Baldwin a denunat, tratatul cu Rusia Sovietic
semnat de MacDonald.
1. Perioada interbelica in Anglia
in politica interna cea mai importanta schimbare a fost legea electorala, care facea votul cu adevarat
universal. Aprobarea acesteia a avut ca urmare inmulirea numarului de alegatori cu 8 milioane, dintre care
6 erau femei. Al doilea eveniment important a fost dispariia de pe scena politica a partidului liberal (whig)
care in Anglia avea o vechime de aproape trei secole. Cauzele principale ale acestui fapt au fost: scrutinul cu
un singur tur, care nu permitea partidelor din opoziie sa se divida; partidul laburist nu avea caracter
revoluionar; problemele politice fiind cat de cat rezolvate au fost inlocuite de cele economice.
in perioada interbelica, in Anglia, economia a fost determinata de politica. Economia Angliei a avut tot mai
mari probleme, cauzele fiind multiple: demobilizarea subita a unui numar mare de oameni care nu-si mai
gaseau locul intr-o economie transformata; dezvoltarea tehnicii, datorata economiei de razboi; bugetul
umflat de mulimea datoriilor contractate in timpul razboiului. Intre anii 1920 si 1931 a fost o adevarata
perioada de criza. Comerul exterior suferea din cauza saraciei si a dispariiei consumatorilor; flota
comerciala a ramas parasita, nemaiavind utilitate. Din cauza incercarii de a menine valoarea lirei sterline
au aparut tot mai muli omeri.
in 1911 in Anglia munceau aproximativ 13 milioane de barbai i aproape 5,5 milioane de femei, dar
numarul total al celor in cautare de lucru era mult mai mare. De asemenea se produsese o deplasare a miinii
de lucru. Minele, caile ferate, industria textila foloseau tot mai putini muncitori, in timp ce in comer si
turism numarul acestora cretea. In timpul revoluiei industriale centrul de greutate al Angliei se mutase de
la sud la nord.
in 1926 se incearca o scadere a salariilor minerilor, dar acest lucru a provocat o greva generala. O alta
urmare a fost incetarea publicarii ziarelor, guvernul fiind obligat sa publice British Gazette i sa-i anexeze
BBC-ul. in cele din urma guvernul reuete sa invinga greva.
Dupa un timp numarul omerilor a crescut peste 1,5 milioane si guvernul a fost obligat sa introduca
subvenia dole in plus faa de asigurarea impotriva omajului. Acest lucru a afectat puternic bugetul.

in 1929 a venit la putere partidul laburist condus de Ramsay Macdonald. Acesta nu a reuit sa faca nimic
mai mult ca partidul conservator impotriva crizei i a omajului. Tarile mai importante ale lumii au inceput
sa-i piarda orice incredere in Anglia. Astfel in iulie 1931, 35 milioane de lire au ieit din tara. In acest
moment McDonald se gindi ca un cabinet naional ar putea fi soluia, deci ii oferi demisia regelui. in
1935 Stanley Baldwin, conservator, ii urma la putere.
intre 1931 i 1935 economia britanica s-a redresat, fapt care i-a impresionat pina i pe cei mai optimiti. Cel
care a salvat Anglia de la declin a fost ministrul de finane Neville Chamberlain prin urmatoarele masuri:
renunarea la pastrarea echilibrului aur lira; abandonarea liberului schimb i crearea de noi locuine.
Ca urmare a acestor masuri cursul lirei a scazut in Frana de la 125 franci la 75; preturile au scazut mai mult
decit cele ale aurului, favorizind exportul; se formeaza o zona a lirei, in interiorul careia piaa Londrei putea
sa-i continue rolul sau de centru bancar.
La conferina de la Ottava (1932) diplomaii britanici au vrut sa incheie un contract cu dominioanele, dar
acestea nu s-au aratat prea entuziasmate si englezii i-au dat seama ca trebuie sa-i rezolve problemele
interne. Astfel au fost practicate tarife protecioniste care au permis industriailor sa-i recucereasca
piaa. Walter Elliot s-a ocupat de inviorarea agriculturii.
Dominioanele au ajutat in timpul razboiului metropola si acum cerura in schimb diferite drepturi:
reprezentani deosebii de cei ai Angliei in Societatea Naiunilor, parlamentul nu mai avea dreptul sa
legifereze pentru dominioane (Westmister 1931), prim-minitrii dominioanelor depindeau direct de rege,
el devenind singura legatura dintre metropola si Commonwealth.
Printr-un tratat din 1921 se hotarate ca i Irlanda sa devina dominion. Se crease un stat liber al Irlandei de
Sud, Ulser-ul raminind englez. Din 1922 pina in 1931 Cosgrave (preedintele Irlandei din acel timp) a fost de
acord cu aceste masuri, dar inlocuitorul lui (La Valera) incepind cu 1931 a rupt orice legatura cu Anglia.