Sunteți pe pagina 1din 2

Moarta caprioarei

Nicolae Labis (1935-1956) este promotorul unei noi viziuni poetice in anii "obsedantului
deceniu", fiind, prin intoarcerea lirismului la izvoarele firesti ale poeziei, precursorul noii
generatii de poeti din anii 60. Eugen Simion il numeste "buzduganul unei generatii", lui Labis
urmandu-i in mod firesc Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Adrian Paunescu,
Cezar Baltag s.a.
Debuteaza in anul 1950 la ziarul "Zori noi" din Suceava, publicand apoi in "Viata romaneasca". Anii cei mai buni ai activitatii sale poetice sunt 1954-1956. Debuteaza cu volumul
"Primele iubiri" in 1956, pregatind "Lupta cu inertia", aparuta postum, in 1958. Volume
postume sunt "Primele iubiri" (1962), "Versuri" (1964), "Moartea caprioarei" (1964),
"Albatrosul ucis" (1966), "Poezii" (1971), "Sunt spiritul adancurilor" (1971), "Varsta de
bronz" (1971), "Primele iubiri. Premiers amours" (1974). Arta sa poetica este "Moartea
caprioarei", un frame al cumplitei secete din 1946.
Tragicul accident care ii curma viata il inregistreaza sub forma unei poezii de o mare incarcatura
lirica, metafora "pasarii cu clont de rubin" fiind a nesfarsitului tavalug al zeului mortii: "Pasarea
cu clont de rubin/ S-a razbunat, iat-o, s-a razbunat./ Nu mai pot s-o mangai./ M-a strivit/ Pasarea
cu clont de rubin,// Iar maine/ Puii pasarii cu clont de rubin,/ Ciugulind prin tarana,/ Vor gasi
poate/ Urmele poetului Nicolae Labis/ Care va ramane o amintire frumoasa...". Poetul viseaza
totusi o zi a marii eliberari de moarte, cand demonul cumplit al stingerii va fi invins: "Si atunci/
pasarea cu clont de rubin/ ne va privi clampanind furioasa,/ ghearele ei se vor crispa pe o craca
rosie,/ aripile ei se vor chirci/ va fi apucata de convulsii/ si noi o vom privi zvarcolindu-se,/ si
vom rade de ea,/ si vom putea socoti/ abia atunci/ ca am razbunat macar in parte/ moartea
caprioarei cu narile infiorate..." ("Cantec de lebada" din revista "Ramuri", 1983).

Poezia "Moartea caprioarei" se proiecteaza pe fundalul secetei cumplite de dupa al doilea


razboi mondial, care transforma peisajul terestru, vazut prin ochii unui copil stapanit de foame,
in unul cu aspect desertic, selenar, de pe care se inalta flacari infernale: "Seceta a ucis orice boare
de vant./ Soarele s-a topit si a curs pe pamant./ A ramas cerul fierbinte si gol./ Ciuturile scot din
fantana namol./ Peste paduri tot mai des focuri, focuri,/ Danseaza salbatice, satanice jocuri."
Drama eului liric se declanseaza in momentul in care se anunta vanatoarea initiatica, prin care
baiatul se va maturiza in mod cu totul neasteptat: "Ma iau dupa tata la deal printre tarsuri,/ Si
brazii ma zgarie, rai si uscati./ Pornim amandoi vanatoarea de capre,/ Vanatoarea foametei in
muntii Carpati./ Setea ma naruie. Fierbe pe piatra/ Firul de apa prelins din cismea./ Tampla apasa
pe umar. Pasesc ca pe-o alta/ Planeta, imensa, straina si grea." Copilul traieste o coplesitoare
experienta, orientata in sens initiatic prin multiple elemente ale poeziei. Senzatia este de lume
suprareala, cu semne ce pregatesc gradat, cu minutie, punctul culminant, dramatic, al vanatorii
rituale, mitice. Asteptarea face parte din scenariu, intr-un loc de panda, langa izvoare: "Asteptam
intr-un loc unde inca mai suna,/ Din strunele undelor line, izvoarele./ Cand va scapata soarele,
cand va rasari luna,/ Aici vor veni in sirag sa s-adape/ Una cate una caprioarele."
Natura, prefigurand momentul sacrilegiului "oprit de lege si de datini", devine, in sufletul

referat.clopotel.ro

copilului, in corelatie cu acest taram pustiit, peisaj interior, care se extinde, prin proiectie
empatica, asupra intregului decor din afara: "Spun tatei ca mi-i sete si-mi face semn sa tac./
Ametitoare apa, ce limpede te datini!// Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri/ La ceas
oprit de lege si de datini." In univers, clipa astrala a disparitiei fiintei se simte de departe: "Cu
fosnet vestejit rasufla valea./ Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!/ Pe zare curge sange si
pieptul mi-i rosu, de parca/ Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters!". Apropierea mortii se
repercuteaza la nivel cosmic, ca o forta acretionara, anticipand tulburarea ordinii astrale: "Ca peun altar ard ferigi cu flacari vinetii,/ Si stelele uimite clipira printre ele./ Vai, cum as vrea sa nu
mai vii, sa nu mai vii,/ Frumoasa jertfa a padurii mele."
Scena sacrificiului are reverberatii in strafundurile firii, tulburand linistea monumentala a naturii:
"Dar vaile vuira. Cazuta in genunchi,/ isi ridicase capul, il clatina spre stele,/ il pravali apoi,
starnind pe apa/ Fugare roiuri negre de margele./ O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,/ Si
viata caprioarei spre zarile tarzii/ Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna/ Cand lasa cuiburi sure
si pustii./ impleticit m-am dus si i-am inchis/ Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,/ Si-am
tresarit tacut si alb cand tata/ Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!". in apa pe care copilul o
bea se simte de la inceput fluiditatea mortii: "Spun tatei ca mi-i sete si-mi face semn sa beau,/
Ametitoare apa, ce-ntunecat te datini!/ Ma simt legat prin sete de vietatea ca e a murit/ La ceas
oprit de lege si de datini.../ Dar legea ni-i desarta si straina/ Cand viata-n noi cu greu se mai
anina,/ Iar datina si mila sunt desarte,/ Cand soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte."
Realitatea cruda a vietii determina aceste actiuni disperate de supravietuire ale individului, ca o
necesitate de a ucide pentru a nu muri, intr-un lant trofic al existentelor ce se succed intr-o ordine
prestabilita de un destin necrutator.
Caprioara devine astfel o victima inocenta a unui timp imperfect, corupt, prin care se
redimensioneaza elementele naturii, incarcate de mistere mai adanci: "Ce-i inima? Mi-i foame!
Vreau sa traiesc si-as vrea.../ Tu iarta-ma, fecioara, - tu, caprioara mea!/ Mi-i somn. Ce nalt ii
focul! Si codrul, ce adanc!/ Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!" O data cu
sfarsitul plapandei fiinte dispare si inocenta copilariei, alungata de realitatea cruda a vietii, in
care mai presus este instinctul de supravietuire.

referat.clopotel.ro