1.

NOIUNI INTRODUCTIVE
Hidrologia este tiina care studiaz originea, distribuia i caracteristicile apelor terestre, ea avnd
ca obiect general studiul ciclului apei n natur.
Obiectul hidrologiei l constituie studiul diferitelor uniti acvatice (apele curgtoare, lacurile,
mlatinile, depozitele de zpad i ghea) cu fenomenele i procesele dinamice, fizice i chimice specifice
acestor uniti, precum i cu modul de folosin a apelor pentru diferitele necesiti social-economice.
Hidrologia este tiina care studiaz hidrosfera (nveli complex aflat n strns interaciune cu celelalte:
geosfera, atmosfera, litosfera i biosfera) nelegnd tiina care studiaz aspectele calitative i cantitative
ale circuitului apei n natur
Conform dicionarului enciclopedic hidrologia este tiina care studiaz apa sub diferitele ei forme
i existena acestora n natur. Principalele sale preocupri sunt circulaia i distribuia apei ca o consecin
a bilanului apei i ciclului hidrologic.
ntruct are drept obiect de studiu un element al mediului natural, hidrologia este ncadrat n
categoria tiinelor fizico-geografice (permite abordri calitative, utiliznd metode descriptive, explicative,
conceptuale) sau naturale. n acelai timp, prin metodologiile de investigare, analiz i prelucrare a
informaiilor, precum i prin tehnologiile utilizate n acest scop, hidrologia este o tiin inginereasc
(permite abordri cantitative oferind posibilitatea soluionrii numeroaselor aspecte de ordin practic
valorificarea resurselor de ap, protecia lor, reducerea i eliminarea riscurilor hidrologice etc.).
Datorit obiectului de cercetare foarte vast i diversificat, hidrologia ca tiin a fost divizat n dou mari
domenii:

hidrologia uscatului sau hidrologia continental

hidrologia mrilor i oceanelor.

Hidrologia continental, cuprinde mai multe subramuri:

1. hidrogeologia se ocup cu cercetarea apelor subterane, n scopul cunoaterii modalitilor de
formare a straturilor acvifere, izvoarelor, a caracteristicilor lor, a circulaiei apelor subterane, proprietilor
hidrogeologice ale rocilor;
2. potamologia (potamos = ru) se ocup cu studiul hidrologic al apelor curgtoare continentale;
3. limnologia (limnos = lac) studiaz geneza, evoluia i proprietile unitilor acvatice stttoare,
naturale i/sau artificiale;
4. telmatologia are ca obiect de cercetare studiul hidrologic al mlatinilor;
5. glaciologia studiaz rspndirea zpezilor permanente i a ghearilor, geneza i micarea lor,
tipurile de gheari etc.
6. hidrologia interfluviilor se refer la studiul hidrologic al bazinelor hidrografice, aspect ce a cptat
o importan crescut n ultimul timp.
Hidrologia mrilor i oceanelor sau oceanologia, s-a desprins ca o disciplin de sine-stttoare
studiind procesele hidrologice ale apelor oceanului planetar, problemele de evoluie ale zonelor de litoral
sub influena mediului marin precum i ale interaciunii dintre ocean i atmosfer i consecinele acesteia.
Direcii principale de studiu

1. hidrografia se ocup cu descrierea apelor continentale, (situaie geografic, caracteristici

morfologice, morfometrice, regimul nivelurilor sau al debitelor);
2. hidrometria se ocup cu metodica observaiilor i msurtorilor n toate categoriile de ape,
organizarea posturilor i staiilor hidrometrice din reeaua de ruri, lacuri, mlatini ale unui teritoriu, cu
metodele i procedeele de msurare i prelucrare a elementelor hidrologice (niveluri, debite lichide i
solide, temperatura, chimismul apelor etc.);
3. hidrologia aplicat, capitol care se refer la calcule, sinteze i prognoze hidrologice ca finalitate
practic.

Metode de cercetare n hidrologie

n cercetarea hidrologic sunt utilizate diferite metode, multe dintre ele fiind folosite i de alte
tiine ale naturii. Dintre cele specifice hidrologiei se remarc: metoda staionar, metoda expediionar i
metoda experimental.
Metoda staionar (la posturile hidrometrice) const n observaii i msurtori dup un anumit
program, la posturile hidrometrice, asupra variaiilor de nivel, a debitelor de ap, a debitelor de aluviuni,
asupra temperaturii, transparenei, culorii apei, a reziduului fix, datele obinute pe baza unor observaii
regulate, pe intervale mari de timp, servesc, la realizarea de sinteze i generalizri ale unor parametrii de
ordin hidrologic i permit desprinderea unor legiti n manifestarea diferitelor fenomene i procese
hidrologice. n ara noastr, primul post hidrometric a fost nfiinat n anul 1838 la Orova, fiind urmat de a
Metoda expediionar este folosit pentru regiunile greu accesibile, unde nu se pot instala posturi
hidrometrice fixe pentru executarea unor msurtori i observaii regulate (zilnice, lunare sau sezoniere).
Observaiile expediionare se desfoar pe baza unui plan itinerant n care se are n vedere att executarea
de msurtori pentru obinerea unor date cantitative de ordin hidrologic, ct i efectuarea de observaii
comparative cu scop aplicativ. Prin observaii expediionare avem posibilitatea s efectum o analiz
asupra principalilor parametri hidrologici (debite, viteza apelor, indici morfometrici, temperatur,
salinitate) i totodat s realizm o sintez asupra eventualelor prognoze hidrologice.
Metoda experimental ne permite s redm un fenomen oarecare din natur, la o anumit scar, n
condiii de laborator n ideea de a se putea analiza sau simula modul n care acioneaz diferitele procese
naturale (de exemplu, de eroziune i acumulare) asupra unei uniti acvatice, obinndu-se concluzii i
soluii ntr-un timp mult mai scurt.

2. CIRCUITUL I BILANUL APEI N NATUR

Distribuia apei la nivelul globului
Utilizarea apei de ctre om este foarte variat deoarece
proprietile pe care le deine aceasta sunt i ele diverse.
Prezena apei este o condiie indispensabil apariiei i
dezvoltrii vieii. Apa este elementul de prim importan n
dezvoltarea industriei, agriculturii i transportului.
Rspndirea apei i uscatului pe Terra nu este uniform,
mai ales n ceea ce privete repartiia acestora n cele dou
emisfere.
Din volumul total, cele mai mari proporii sunt deinute de apele subterane i calotele glaciare. Apa
cantonat n ghearii montani i calotele glaciare nsumeaz un volum de 24.000.000 km3.
Apele curgtoare reprezint una din prile cele mai reduse ale apelor dulci. Cu toate acestea, omul le
folosete din cele mai vechi timpuri. n fiecare an Oceanul Planetar primete cea. 1.200 km3 de ap
provenit din ruri. Participarea reelei hidrografice difer de la un continent la altul, n funcie de o serie
de factori.
Existena unor organisme fluviale bine dezvoltate n cadrul Asiei situeaz acest continent pe primul
loc, pe ultimul fiind Australia, Oceania,Europa.
Circuitul apei in natura:
Institutul de Cadastru Geologic din Statele Unite (U.S. Geological Survey - USGS) a identificat 15
componente ale circuitului apei:
1. Apa nmagazinata in oceane
2. Evaporare
3. Apa din atmosfera
4. Condensare
5. Precipitaii
6. Apa nmagazinata in gheata si zpada
7. Scurgerea de apa provenita din topirea zpezii in ruri
8. Scurgerea de suprafaa
9. Scurgerea apei prin albia rurilor
10. Apa nmagazinata in ruri si lacuri (apa dulce)
11. Infiltraie
12. Descrcare acvifer (scurgerea de ap subteran)
13. Izvoare
14. Transpiraie
15. Apa nmagazinat n acvifer
n fiecare moment Soarele nclzete o parte a continentelor i oceanelor datorit energiei calorice pe
care o trimite pe Pmnt. Variaiile termice sunt provocate de micarea de revoluie, micarea de rotaie i
sfericitatea Terrei. Soarele provoac astfel o transformare nencetat a apei lichide i solide n vapori.
Procesele sunt nsoite de un anumit consum energetic.
Problema de baz n cadrul bilanului hidrologic este partajarea apei care cade sub form de
precipitaii, pe de o parte, apoi evacuarea i scurgerea, pe de alt parte. Prima ecuaie general a bilanului
hidrologic aparine lui Perrault (1674):

P = E + Q,
unde:

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

P = ploaie;
E = evaporare i transpiraie;
Q = scurgere.
In realitate nsa formula operaionala a bilanului hidrologic trebuie sa conin cont de variaiile
sezoniere in acest caz ecuaia practic valabil n orice spaiu devine:
P = E + Q + R,
unde:
R = variaia rezervelor n ap. Rezervele n ap conin, pe de o parte, apa prezent n partea
superioar a solului, care asigur alimentarea cu ap a vegetaiei ("rezerva hidric", Ru), i pe de alt parte
rezerva hidrologic (Rh), care asigur scurgerea, deoarece volumul total de ap de pe uscat, suprafee
oceanice i atmosfer este constant, doar distribuia sa spaial la momente diferite este variabil, procesul
circulaiei apei se consider ca un sistem nchis, motiv pentru care se mai numete i ciclu hidrologic.
Modul de circulaie a apei n ciclul global, ct i procentele afectate diferitelor spaii, se efectueaz n
felul urmtor:
Evaporri din cadrul hidrosferei Eo = 84%;
Precipitaii n spaiul hidrosferei Po = 77%;
Evaporri din spaiul litosferei, zona umed Elu = 10%;
Precipitaii n spaiul litosferei, zona umed Plu = 17%;
Evaporri din spaiul litosferei, zona arid E2u = 6%;
Precipitaii n spaiul litosferei, zona arid P2u = 6%;
Vapori transportai de curenii de aer din hidrosfer n litosfer 9%;
Vapori transportai din zona umed n zona arid 2%;
Vapori transportai din zona arid n hidrosfer 2%.
Prin circulaia ei n natur, apa efectueaz un sistem de circuite, din care dou locale mai importante:
local oceanic (sau oceanic) i
local continental (sau hidrologic).

3. NOTIUNI DE HIDROGEOLOGIE (APE SUBTERANE)

In cadrul ciclului hidrologic, o parte din precipitaii ptrunde in sol prin procesul de infiltraie. De
asemenea, o parte din vaporii de ap existeni in atmosfera situata in imediata vecintate a solului
condenseaz si ajung in sol. Aceasta apa ptruns in sol prin infiltraie sau condensare se mic prin fisuri
sau golurile rocilor, urmnd, in virtutea ineriei linia de cea mai mare panta iar in momentul in care, aceste
ape, ntlnesc in drumul lor straturi impermeabile formeaz straturi acvifere.
Hidrogeologia este tiina care se ocup cu studiul apelor subterane; ea studiaz originea apei, modul
de alimentare, rocile cu rol acvifer existente n scoara terestr, structurile geologice, tipul de zcmnt,
condiiile de stocare, modalitile de scurgere ale apei prin acestea, rspndire, proprietile fizico-chimice
ale ntregului complex, gradul de poluare etc. n acelai timp, ea se preocup de conservarea i exploatarea
apei subterane.
Apele subterane reprezint ape de origine endogena si exogena care exista in litosfera, se deplaseaz
prin golurile sau fisurile existente intre particulele de roci avnd proprieti fizico-chimice diferite de apele
de suprafa.
Din punct de vedere hidrologic, prezint importanta cunoaterea nivelului apelor subterane, variaia
acestora, adncimea pnzei de apa, direciile de scurgere, viteza si debitul apelor subterane, precum si
unele proprieti fizice si chimice ale acestora.
Studiul apelor subterane se realizeaz prin :
prospeciuni hidrogeologice (puuri sau foraje) ;
prin analiza planurilor reprezentnd poziia in sol a apelor subterane prin izofreate sau
hidroizohipse.
In funcie de originea lor, apele existente in litosfera sunt:
ape de origine vadoasa (de infiltraie), provin din infiltraia precipitaiilor atmosferice sau din
condensarea vaporilor de apa din atmosfera; reprezint principala sursa pentru rezerva de apa subterana;
ape magmatice (juvenile), formate prin condensarea subterana a vaporilor de apa provenii din
degazeificarea magmelor ; este cazul apelor minerale, cu un coninut mare de sruri ;
ape vetrice (fosile sau de zcmnt) care se prezint sub forma unor straturi acvifere aflate sub
presiune si care sunt legate de zonele de formare ale petrolului .
Factorii care influeneaz infiltraia apei in litosfera:
factori meteorologici (cantitatea, durata si intensitatea precipitaiilor),
factori morfologici (panta terenului, forma reliefului),
factori geologici (natura terenurilor, structura si textura lor), factori biologici (vegetaia, fauna,
impactul antropic).

a. Proprietile hidrologice ale terenurilor

Litosfera este formata din roci care prezint o serie de pori, fisuri sau alte goluri prin care circula apa
provenita din infiltraie. Rocile se comporta diferit fata de apa datorita unor proprieti hidraulice :
permeabilitate, porozitate, capacitate de absorbie.

1. Permeabilitatea reprezint proprietatea pe care o au rocile de a permite apei sa circule prin porii
acestora (sau viteza cu care apa strbate roca). Permeabilitatea unei roci este in funcie de modul in care
sunt dispuse granulele din componenta rocilor, de mrimea golurilor din roci (mrimea porilor). in funcie
de permeabilitate se ntlnesc 3 categorii de roci :
Roci permeabile in care apa circula liber datorita forei gravitaionale (cazul nisipului si a
pietriului) ;
Roci semipermeabile in care circulaia apei este parial ngreunata de natura si consistenta rocii
(cazul unor roci de sedimentare);
Roci impermeabile in care circulaia este extrem de redusa, aproape inexistenta (cazul rocilor
cristaline fr fisuri) .
2. Porozitatea rocilor exprima raportul care exista intre volumul golurilor dintre particulele solide
ale unei roci si volumul total al rocii respective. Clasificarea rocilor in funcie de porozitate 2 tipuri de
roci :
Roci poroase care prezint in masa lor goluri: pietriurile, bolovniurile, argilele, marnele;
Roci compacte in care ptrunderea apei nu se poate face dect in cazul in care aceste roci apar
fisuri, mai ales spre paturile superficiale unde apare, de regula, un proces de alteraie: roci
sedimentare, isturi cristaline, roci eruptive.
3. Capacitatea de absorbie a rocilor reprezint proprietatea ce o au unele roci de a primi si retine o
anumita cantitate de apa . Cantitatea de apa reinuta depinde de structura si compoziia granulometrica a
rocilor precum si de gradul lor de tasare .
b. Forme si stri ale apei din litosfera
Apa care a ptruns in porii rocilor poate exista in forme si stri diferite si anume :
1. Apa in stare de vapori se gsete in aerul existent in porii rocilor unde prin rcire si condensare
trece in stare lichida sau prin nclzire poate trece din nou in stare de vapori.
2. Apa higroscopica (fig.1) in jurul unor granule de roci apa este reinuta pe
suprafaa acestora sub forma de pelicula continua, aceasta cantitatea de apa
higroscopica din porii rocilor este proporionala cu umiditatea atmosferica.
3. Apa peliculara (fig. 2) se prezint sub forma unui alt nveli pelicular
continuu care se menine la suprafaa granulelor datorita forei de atracie moleculara
reciproca dintre granulele de roca si moleculele de apa. Apa peliculara fierbe la +100
o
C si nghea la -1 oC.
4. Apa capilara apa care umple porii capilari si care poate transmite presiunea
hidrostatica. Daca intre 2 puncte din masa de roca apare diferena de presiune, apa
capilara se pune in micare ridicndu-se prin capilaritate cu atta mai sus cu cat porii
sunt mai mici. Un pmnt ce conine apa capilara apare ca umezit. Apa capilara fierbe la 100 oC si nghea
la-1 oC.
5. Apa gravitaionala se gsete in porii si spatiile mai mari din pmnt pe care le umple si se gsete
sub influenta forei gravitaionale, deplasndu-se in direcia pantei terenului. Se comporta ca orice apa
libera, fierbe la 100 oC si nghea la 0 oC in condiii de presiune hidrostatica, transmite presiunea
hidrostatica. Aspectul este de pmnt mbibat cu apa ; apa gravitaionala formeaz depozite sau pnze de
apa subterana.
6. Apa in stare solida reprezint apa gravitaionala care nghea la 0 oC trecnd in stare solida,
ceea ce duce la cretere in volum si, implicit, la mrirea golurilor din pmnt.
c. Circulaia apelor subterane

Apa gravitaionala aflata in pmnt circula prin roci. Dup modul in care aceasta apa circula, rocile se
clasifica :
Roci acvifere, in care circulaia apei se face in voie : nisipurile, grohotiurile, pietriuri, gresii ;
Roci acvilude, in care circulaia apei se face mai greu datorita porilor mici : argilele si marnele ;
Roci acvifuge, cu o porozitate redusa, in care apa nu poate circula dect in msura in care apar fisuri la
nivelul lor : roci eruptive, metamorfice si sedimentare cimentate.
In rocile granulare omogene (nisipul), cu particule de forme regulate si dimensiuni egale, apele
subterane circula formnd un curent subteran cu micare lamelara. In rocile neomogene cu elemente
constitutive neregulate si dimensiuni diferite, micarea apelor subterane este o micare turbulenta. In mod
liber, in straturile acvifere circulaia apelor se face sub influenta presiunii hidrostatice, din punctele cele
mai nalte spre cele mai joase urmnd linia de cea mai mare panta .
Din punct de vedere hidrologic intereseaz : direcia de curgere, viteza de deplasare si debitul apelor
subterane.
Direcia de curgere a apelor subterane se poate determina utiliznd unele metode practice (metoda
indicatorilor si metoda grafica).
Viteza de curgere a apelor subterane se poate determina pe baza de calcul cunoscnd gradientul
hidraulic si coeficientul de filtraie :
Gradientul hidraulic (i), reprezint cderea de presiune
pe unitatea de lungime si are valoarea raportului dintre
diferena de nivel a apei in 2 puuri (P1 si P2) si distanta dintre
ele (fig. 3) ;

H1 H 2 = H . Deci i =

H
l

Coeficientul de filtraie (K), se determina fie pe baze experimentale, fie prin calcul din legea lui
Darcy ( cantitatea de apa ce se deplaseaz prin seciunea transversala a unui strat de teren
este direct proporionala cu suprafaa, cu presiunea i

invers proporionala cu distanta parcursa si

depinde de o constanta care este legata de proprietile terenului cat si de gradul de vscozitate

al apei) si care se exprima prin relaia :

Q = A K
Din aceasta ultima relaie se obine:

=K

Q reprezint debitul exprimat in m /s ;

2

A seciunea stratului exprimat in m ;

K- coeficientul de filtraie

h - nalimea
l - distanta
=viteza v=i*k

=i.

debit de apa subterana

Valoarea coeficientului de filtraie a fost determinat pe baze experimentale (L.K. Davidov) sau cu ajutorul
unei formule (Hansen) :
K = c dc2 (0,70 + 0,30 t) m
24h
in care
c = un coeficient care tine seama de gradul de porozitate al solului ;
dc=reprezint diametrul granulelor solului ;
t=timpul .
innd cont si de limea stratului acvifer A = L H (m2 ), debitul curentului subteran va fi :
Q = K i A (m3 / 24h)
d. Repartiia apelor de infiltraie pe verticala
Se face difereniat in funcie de natura si distribuia rocilor componente, de structura geologica a
straturilor, de poziia rocilor impermeabile si de alternanta rocilor permeabile.
a) Zona de aeraie cu urmtoarele 3 subzone:
- Subzona de evaporare, situata in stratul superficial in care are loc schimbul de vapori de apa intre sol si
atmosfera. Adncimea acestei subzone ncepe de la ctiva cm pana la 1-2 m ;
- Subzona intermediara, cu adncimi variabile unde apa de infiltraie ptrunde in porii rocilor dar nu-i
satureaz ( apa nu poate fi folosita de plante) ;
- Subzona capilara, in care apa de infiltraie este intr-o cantitate mai mare.
b) Zona de saturaie, este zona situata deasupra stratului impermeabil in care porii rocilor sunt saturai de
apa de infiltraie care se nmagazineaz in timp.
Intre cele doua zone de saturaie diferita exista o suprafaa de separaie care poarte denumirea de
nivel freatic, apa din zona de saturaie fiind cunoscuta sub denumirea de apa freatica. Partea superioara a
apelor freatice sau a unui strat acvifer se numete nivel hidrostatic.
Apele de tip freatic sunt apele subterane care au legturi permanente cu suprafaa solului.
Staturile acvifere libere, adic apele freatice reprezint primul strat al apelor subterane cu importanta
in hidrologie deoarece reprezint legtura apelor subterane cu cele de suprafaa.

f. Straturi acvifere captive

Aceste ape subterane sunt captive intre 2 straturi de
teren impermeabil, dezvolta presiune in straturile
superioare si de aceea in cazul unui foraj au caracter
ascensional sau artezian (fig.6) . In condiiile in care stratul
de apa se afla prins intre doua orizonturi impermeabile, iar
alimentarea cu ape superficiale se face doar pe o suprafaa
redusa, stratul se considera captiv . Deoarece intre zona de
alimentare si zona de drenare exista diferena de nivel apa
existenta in strat este sub presiune . Evident, in cazul unui
foraj, stratul acvifer se ridica spre nivelul hidrostatic

4. NOTIUNI DE HIDROGRAFIE Bazinul hidrografic

Hidrografia este o direcie principal a hidrologiei care se ocup cu prezentarea general a unitilor
hidrologice, ncadrarea lor geografic, analiza caracteristicilor morfologice i morfometrice precum i a
altor caracteristici definitorii. Unitile hidrologice continentale se pot grupa n urmtoarele:
bazinul hidrografic,
lacurile,
ape curgtoare.
In cele mai dese cazuri problemele practice hidrologice se refer la suprafee de teren
corespunztoare bazinului hidrografic al tuturor categoriilor de uniti hidrologice Caracteristicile
topografice, geologice, pedologice, gradul de acoperire cu vegetaie i natura acesteia joac un rol
important n activitatea sa hidrologic.

bazin hidrografic
Se consider bazin hidrografic o suprafa de teren de pe care apa de ploaie care se scurge pe
suprafaa sa se concentreaz i trece printr-un punct al albiei sale.
Cnd solul este total impermeabil, bazinul hidrografic corespunde complet cu aspectul topografic al
bazinului. Limita bazinului este reprezentat de linia de cumpn a apelor, o linie situat la altitudinea
maxim care divide precipitaiile czute i care, n consecin, se scurg de o parte i de alta a liniei de
cumpn.

Caracteristicile geologice i pedologice

Natura geologic a rocilor care constituie un bazin hidrografic are o influen hotrtoare asupra
comportamentului su hidrologic. De asemenea structura i textura solului influeneaz scurgerea,
infiltraia sau evaporaia.
A. Suprafaa bazinului hidrografic (BH) este reprezentat de suprafaa de teren cuprins n
interiorul liniei de cumpn a apelor. Aria bazinului se poate determina prin mai multe metode:
metode grafice: metoda caroiajelor, metoda compensrilor, metoda figurilor geometrice
corespunztoare;
metode mecanice: planimetrare.
Elementele morfologice importante ale unui bazin hidrografic (BH) sunt lungimea i limea.

Lungimea bazinului reprezint distana de la vrsare pn la punctul cel mai ndeprtat situat n zona
de izvoare (se exprim n km, vezi distana AB n fig. 2).
Limea
bazinului
este
reprezentat
de
perpendiculara pe lungimea bazinului care unete
celelalte dou maluri opuse. Limea medie se poate
calcula ca raport dintre suprafaa bazinului hidrografic i
A(km2 )
lungimea sa, cu ajutorul formulei bmediu =
.
L(km)

Limea medie a unui BH servete la prognoza

viiturilor i a amplitudinii lor: cu ct limea medie este
mai mic cu att forma bazinului este mai alungit i
timpul de concentrare a viiturilor este mai mare.
Pentru studiul unui BH, o importan deosebit o
are modul n care se compune suprafaa sa.
Fig. 2 Graficul circular si graficul de dezvoltare al unui bazin hidrografic.

B. Forma bazinului are un rol deosebit de important

din punct de vedere hidrologic, deoarece influeneaz
producerea i evoluia fenomenelor hidrologice. Exist o
strns legtur ntre cantitatea de precipitaii, evaporaie,
debitele de ap i altitudinea bazinului analizat.
n fig. 3 sunt prezentate 2 bazine hidrografice cu
suprafee egale dar cu forme diferite.

Fig. 3 Bazine hidrografice de forme diferite i suprafee egale

Timpul de concentrare a apelor rezultate din aceeai cantitate de precipitaii czute concomitent pe
cele dou bazine va fi diferit. n bazinul a timpul de concentrare a apelor n punctul A, este mai mic dect
timpul de concentrare a apelor din precipitaii scurse pe bazinul b, n punctul B. n acest caz i
comportamentul celor dou bazine urmrit cu ajutorul izocronelor, n cazul unor ploi toreniale sau viituri,
este diferit.
Indicatorii folosii la exprimarea formei unui BH
a) coeficientul de compacitate (kc), denumit i coeficientul lui Gravelius, exprim relaia ce exist
ntre perimetrul BH i lungimea cercului de suprafa egal cu suprafaa bazinului (Acerc = ABH).

b) gradul de alungire Ki a bazinului, care se exprim astfel: ki=bmediu

L
dac raportul este subunitar atunci BH are o form alungit i cu ct valoarea se apropie de unitate
atunci forma se apropie de un cerc.
c) coeficientul de dezvoltare a bazinului, exprim un raport ntre suprafaa sa i suprafaa ptratului
care are latura egal cu lungimea bazinului:kd=A/L2.
d) coeficientul sau indicele de asimetrie (a), care se stabilete n funcie de suprafeele situate la
stnga sau la dreapta vii sau rului principal i se exprim cu ajutorul relaiei:

A A
stg

dr

stg

dr

a = A +A

2( A Adr )
= stg
A

2
Tipurile de bazine

Tipul I, include bazinele hidrografice dezvoltate mai mult n cursul mijlociu: Criul Negru, Trotu,
Tipul II, unde bazinele hidrografice se dezvolt n cursul superior: Jiu, Ialomia, Buzu etc.
Tipul III, unde bazinele hidrografice se dezvolt n cursul inferior: Arge, Someul Mic etc.
Tipul IV, este caracteristic bazinelor hidrografice dezvoltate uniform: Arie, Vedea, Criil Alb, Bega
Tipul V, este tipic pentru bazinele care se ngusteaz n cursul mijlociu: Olt, Trnava Mare etc.
Clasificarea de fa este destinat a avea scopuri practice deoarece, n funcie de dezvoltarea
bazinelor, se pot desprinde cteva caracteristici ce privesc geneza i dezvoltarea viiturilor.
Relieful. Relieful unui BH este foarte bine i sugestiv reprezentat pe hri prevzute cu curbe de nivel
de pe care extragem o serie de date sintetice pe care le prezentm apoi, sub o form mai simpl, prin curba
hipsometric i graficul de repartizare a suprafeelor pe trepte de altitudine.
Aplicaie:
S presupunem c un bazin hidrografic cu o suprafa total de 2500 km 2 prezint variaii ale
altitudinilor ntre 600-1800 m. Alegem o treapt de altitudine, exemplu 200 (in funcie de ecartul de
variaie a altitudinilor) i planimetrm suprafeele pariale pe fiecare treapt de nivel, obinnd urmtoarele
rezultate:
a1 (600-800 m) = 70 km2, reprezentnd 2,8 % din suprafaa total;
a2 (800-1000 m) = 847,5 km2, reprezentnd 33,9 % din suprafaa total;
a3 (1000-1200 m) = 1115 km2, reprezentnd 44,6 % din suprafaa total;
a4 (1200-1400 m) = 355 km2, reprezentnd 14,2 % din suprafaa total;
a5 (1400-1500 m) = 67,5 km2, reprezentnd 2,7 % din suprafaa total;
a6 (1600-1800 m) = 45 km2, reprezentnd 1,8 % din suprafaa total;
n studiul morfometrice al bazinelor hidrografice se folosete
noiunea de rectangul echivalent care presupune c acelai bazin se comport din punct de vedere
hidrologic n mod analog cu un rectangul care ar avea aceeai suprafa i perimetru (acelai coeficient al
lui Gravelius, aceeai distribuie a altitudinilor, aceeai curb hipsometric).
Pornind de la curba hipsometric se poate calcula:
altitudinea medie a bazinului hidrografic, aceast valoare ncadrnd BH ntr-o anumit zon de
relief.
Altitudinea medie se poate calcula fcnd semisuma altitudinilor extreme:

H
mediu

H max + H min

2
Altitudinea medie se calculeaz separat pentru trepte de suprafa (ca n exemplul anterior al curbei
hipsometrice), astfel:

H
mediu

a h0 + h1 + a h1 + h2 + a h2 + h3 +....a
1
2
3
n
2
2
2
A

h +h
n1

n care:
a1, a2, a3, ...a, reprezint suprafeele pariale ntre curbele de nivel,
ho, h1, h2,h3 ..hn -altitudinile curbelor de nivel respective,
A - suprafaa ntregului BH.
panta medie a bazinului hidrografic este o alt caracteristic morfometric important legat de
desfurarea scurgerii. Pentru relieful de cmpie caracterizat de uniformitate a nlimilor atunci panta
medie se calculeaz:
H Hmin
imediu = max
(m / km2 )
A
Montana:
h( l0 +ln +l +l +l +... +l )
n1
1
2
3
i =
2
mediu
A
coeficientul de acoperire a bazinului hidrografic cu lacuri, bli i mlatini (ka), exprimat sub
forma unui raport ntre suprafaa lacurilor i blilor i suprafaa total (n procente):

ka (%) =

a(lacuri,balti, mlatini)
A

100

5. APELE CURGTOARE
O parte din apa din precipitaii sau din legturile cu apele subterane (izvoare) se concentreaz n
anumite denivelri existente la suprafaa pmntului dup care urmnd legea gravitaiei se deplaseaz n
sensul pantei formnd apele curgtoare.
Apele curgtoare de suprafa pot fi clasificate n:
ape nepermanente alimentate de precipitaii, nedefinite ca form, nensemnate i neregulate care
urmeaz suprafaa nclinat a unui teren (apele de iroire, torenii);
ape permanente au originea din apele subterane, din topirea ghearilor sau zpezilor permanente
sau dintr-o ap stttoare i au un caracter al scurgerii permanent, n majoritatea timpului (praie, ruri,
fluvii).
Apele de iroire

nu au un curs individualizat,
dup fiecare ploaie i formeaz un nou drum;
mrimea apei de iroire depinde de cantitatea de precipitaii czut i de intensitatea ploii;
determin eroziunea terenurilor i transport aluviuni de pe versanii formelor de relief pozitive;
Torenii

iau natere, de regul, pe urmele lsate de apele de iroire, n cazul unor ploi repetate i de
intensitate mare;

activitatea cea mai intens are loc n cazul ploilor toreniale sau primvara la topirea zpezilor;

au efecte mecanice asupra terenului, maximum n zona de recepie.

albia evolueaz continuu, se individualizeaz, formndu-se la partea superioar un bazin de

recepie, un canal de scurgere i un con de dejecie n regiunea inferioar.

Praiele, rurile, fluviile

praiele sunt cele mai mici uniti de cursuri de ape curgtoare cu caracter permanent.
rurile sunt cursuri de ap natural curgtoare, permanente, rezultate din unirea a dou sau mai
multe praie; ocup vi i albii prin care curg urmnd linia de pant din zonele de altitudine ridicat ctre
zonele de mic altitudine.
Elementele componente ale rului (din amonte spre aval):
izvorul locul de natere al rului;
albia de curgere sau cursul rului canalul prin care apele rului se scurg de la izvor spre vrsare.
Se mparte convenional n 3 sectoare: cursul superior, cursul mijlociu i cursul inferior:
a) cursul superior este caracterizat prin pante mari ale albiei i, n consecin, prin viteze mari
ale apei, determinnd eroziuni pronunate pe vertical, cursul fiind aproape rectiliniu ntr-o
albie ngust;
b) cursul mijlociu are pante i viteze ale apei reduse determinnd n special eroziuni pe
orizontal n momentul ieirii apelor din albia minor.
c) cursul inferior se caracterizeaz prin pante ale albiei foarte sczute care determin
depunerea aluviunilor i un curs cu albii de curgere late (puin adnci) sau cu meandre.
vrsarea locul n care rul i vars apele ntr-o alt unitate acvatic (excepional se pierd n
nisipuri).
n studiul apelor curgtoare, din punct de vedere geografic dar si hidrologic o caracteristica
importanta o reprezint particularitile existente in zona de vrsare a acestor ape, in special, in marile si

oceanele din lume. In zonele de litoral cu altitudini sczute, fluviile sau rurile pot forma estuare, limanuri
sau delte.
Estuarul reprezint zona de vrsare a unui fluviu in mari sau oceane cu maree puternice sau in
zone care au loc micri de coborre a uscatului si care ia, de regula, forma unui triunghi cu baza spre mare
sau ocean.
Limanurile reprezint vi largi situate la gura de vrsare a unui ru in mare care au fost invadate de
apele marine si apoi separate de acestea prin cordoane litorale formate din depunerile si acumulrile
succesive de aluviuni.
Delta este o forma de relief litoral in zona de vrsare a unei ape curgtoare intr-un lac, in mare sau
ocean, care ia natere atunci cnd procesul acumulrii aluviunilor aduse de apa curgtoare predomina
asupra procesului splrii acestora de ctre maree, cureni litorali si valuri .
Condiiile care favorizeaz formarea Deltei sunt :
panta redusa,
curs de apa care aduce o cantitate foarte mare de aluviuni
lipsa mareelor
existenta unor maree slabe.
Procesul de acumulare al aluviunilor are loc datorita scderii vitezei de scurgere a cursului de apa si a
procesului de floculaie, a particulelor fine sub aciunea apei de mare (concentrarea particulelor fine dintr-o
suspensie sau dintr-o soluie coloidala, in particule mai mari care datorita greutii mai mari cptate, se
depun).
Tipuri de reele hidrografice:
A. dendritic cuprinde rurile care au reeaua asemntoare cu un arbore, cu ramurile ramificate;
afluenii rului principal se vars sub un unghi ascuit (rul Brlad ntre Vaslui i Tecuci);
B. fluat propriu rurilor care curg prin vile aezate ntre dou masive muntoase; cursul rului
colector este mai drept iar afluenii care provin de pe versanii laterali ai vii se vars direct n rul
principal sub un unghi cuprins intre
C. radiar se ntlnete n zonele n care cumpna apelor dintre dou bazine alturate prezint o
poriune mai ridicat de unde pornesc cursuri de ap n toate direciile (n zona munilor Climan i
Harghita).
Elementele morfologice ale rurilor
Lungimea rului este distanta de la izvor la vrsare, urmnd cu fidelitate cursul rului
Coeficientul de sinuozitate este raportul dintre lungimea reala a rului si lungimea segmentului de
dreapta care unete izvorul cu locul de vrsare
Ramificarea rului este raportul dintre suma lungimilor tuturor braelor ramificate, inclusiv rul
principal si lungimea rului principal.
Profilul longitudinal al rului este o reprezentare grafica a variaiei altitudinii punctelor situate pe
talvegul rului msurate de la vrsare spre izvor.
Vile i albiile rurilor
Vile rurilor sunt forme de relief negative pe suprafaa Pmntului, de form n general ngust i alungit
care permit apei s curg n sensul pantei. Traseul acestor vi poate fi de la rectiliniu pn la maximum de
sinuozitate.

Elemente comune:

Patul vii sau fundul-reprezint poriunea cea mai cobort de pe cuprinsul vii.
Versantele laterale ale vii se numesc maluri
Terasele iau natere in urma depunerii unor aluviuni.
Prile laterale ale vii primare
Versantele vii delimiteaz la partea superioara de linia de cumpna a apelor.
Adncimea vii
Limea vii care poate fi in dreptul malurilor primare sau o lime in dreptul albiei majore.

t1,t2-terase
MN- albia minor
MN- albia major
AC, BD-versantele vii
CE,DF- maluri primari
H- adncimea iniial a vii
H1- adncimea actual a vii
h- adncimea albiei minore

n evoluia lor, albiile rurilor dau natere unor formaii de albie:

plajele, care iau natere lng maluri (n special, cele convexe), alctuite din depuneri de nisip;
praguri transversale, care apar n puncte de inflexiune ale albiei, adic acele locuri unde se
nregistreaz treceri de la o curb a albiei ntr-un sens la o curbur n sens opus;
bancuri de nisip care apar pe cursul unui ru datorit prezenei unor obstacole n faa crora se
depun aluviunile care cresc n timp i ajung la sfrit s se transforme n insule.
Dac facem o seciune n albia unui ru cu un plan perpendicular pe direcia de curgere a apei,
obinem profilul transversal al rului.
Imaginea.
Suprafaa activ a apei curgtoare - n care se
poate pune n eviden micarea apei n toate punctele
seciunii. Se caracterizeaz prin urmtoarele elemente
morfometrice:
limea rului distana dintre limitele apei
de pe profilul transversal (B);
adncime apei este h1,h2,h3,hn.
abscisele verticalelor de vitez sau distanelor
pe orizontal ntre verticale de vitez b1,b2bn.
suprafetele partiale dintre verticale de viteza w1,w2wn.
adncime maxim este cea mai mare adncime msurat n profilul ridicat (Hmax);
adncime medie exprim raportul dintre suprafaa seciunii active () i limea rului (B):

Hmediu = B
perimetrul udat lungimea liniei fundului ntre limitele apei, este format din segmente de dreapt
reprezentnd ipotenuzele triunghiurilor dreptunghice care au catetele reprezentate de distanele dintre dou
verticale alturate; relaia de calcul: Formula
P=

 raza hidraulic este un element imaginar li exprim raportul dintre suprafaa seciunii active ()

i perimetrul udat (P): R = P;pentru fluvii sau ruri mari a cror lime depete mult adncimea medie,
raza hidraulic poate fi nlocuit cu adncimea medie.
coeficientul de rugozitate au fost determinate pentru diferite tipuri de albii.
Seciunea total de scurgere () se determin pe baza planimetrrii seciunilor elementare 1, 2,
3, n , sau analitic cu ajutorul relaiei:
= b h1 + b h1 + h2 +... + b
22
2
1
Dinamica apei n ruri

h +h
n 1
n 1

+ b hn
n

Scurgerea apei n ruri nu se desfoar n mod uniform ci, de regul, datorit caracteristicilor
morfologice i morfometrice ale albiei rurilor, a caracteristicilor climatice ale zonei prin care curge rul,
micarea apei prezint o serie de fenomene dinamice referitoare la: variaii ale vitezelor de deplasare,
variaii ale nivelurilor, curenii i debitele etc. a cror caracteristic este instabilitatea.
Asupra masei de ap care se deplaseaz n albia rurilor acioneaz urmtoarele fore:
fora gravitaional,
forele lui Coriolis
fora centrifug.
Principala cauz care determin micarea apei n ruri este reprezentat de gravitaie. O pictur de
ap A situat pe un plan nclinat sub un unghi fa de planul orizontal, tinde s se deplaseze pe direcia
planului nclinat.
P1 = G*sin
P2 = G*cos

Forta P1 care provoac deplasarea picturii de ap pe planul nclinat ar trebui s imprime acesteia o
micare uniform accelerat, lucru care ar provoca viteze sporite ale rurilor de la izvor spre vrsare. n
realitate coeziunea dintre moleculele de ap precum i frecarea dintre pictura de ap i teren apropie
aceast micare de una uniform.
Coriolis a demonstrat c dac dou corpuri n natur se afl n micare, unul n raport cu cellalt,
atunci la cea de-a doua micare i se aplic o acceleraie suplimentar perpendicular pe direcia sa de
deplasare care modific micarea acestuia. n cazul nostru Pmntul efectueaz o micare de rotaie de la
vest spre est i atunci asupra maselor de ap aflate n micare, n raport cu micarea Pmntului, acioneaz
suplimentar forele lui Coriolis, care abat aceste micri spre dreapta n emisfera nordic i spre stnga n
emisfera sudic. Aceast abatere spre dreapta o ntlnim n cazul rurilor din emisfera noastr, la care se
nregistreaz modificri ale pantei seciunii transversale spre malul drept unde se exercit presiuni mai mari
i ca o consecin eroziuni i mai puternice. Datorit aciunii acestor fore i a consecinelor ei se poate
vedea n emisfera nordic c rurile au malul drept mai nalt i o tendin la ruri de curgere spre dreapta.
Metoda analitic de msurare a debitelor de ap este o metod destul de precis, larg
folosit n practica hidrometric. Aplicarea acestei metode presupune realizarea pe teren a profilului
transversal, fixarea poziiei (pe cablu, pentru ruri mai mici) a verticalelor de vitez (1,2 etc.) i msurarea
vitezelor cu ajutorul moritii. Cu datele rezultate din executarea profilului transversal: distanele de reper la
oglinda apei i dintre verticale i cu adncimile msurate, prin sondare, n toate verticalele (h1, h2, h3 etc.)
se execut reprezentarea grafic la scar a profilului transversal.

Se calculeaz valorile vitezelor medii (vm1, vm2vmn) n fiecare vertical, precum i vitezele medii
ntre verticalele de msurare ca medii aritmetice ntre verticalele alturate: