DREPT INTERNATIONAL PUBLIC

CURS NR.6
STATELE IN DREPTUL INTERNAIONAL PUBLIC
SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAIONAL
Sunt considerate subiecte ale dreptului internaional acele entiti, titulare de drepturi si
obligaii internaionale care participa direct la raporturile juridice reglementate de dreptul
internaional.
In sistemul subiectelor de drept internaional, statul constituie un subiect fundamental, avnd
aceasta calitate in virtutea situaiei sale de entitate politica suverana, care, prin acord de voina, creeaz
dreptul internaional i determina statutul juridic al altor participani la relaiile internaionale.

Statul este subiect originar, direct i nemijlocit al dreptului interna ional, cu capacitate
deplin de a-i asuma totalitatea drepturilor i obligaiilor cu caracter internaional, indiferent de
ntinderea sa teritoriala, mrimea populaiei, stadiul de dezvoltare. Personalitatea internaionala a statului
este o consecin a faptului ca acesta constituie o entitate politica de sine stttoare, care are un loc central
i o nsemntate major in relaiile internaionale.
Temeiul politic si juridic al calitii sale, de subiect al dreptului internaional, l formeaz
suveranitatea de stat, care determina caracterul i sfera de manifestare a acestei caliti. Suveranitatea
definete situaia fiecrui stat ca entitate independenta, ca participant, in condiii de deplina egalitate in
drepturi, la raporturile interstatale si reprezint, totodat, un criteriu obiectiv al personalitii sale
internaionale.
In doctrina romneasca interbelica, in afara de state considerate subiectul normal al dreptului
internaional public,se recunoate si altor entiti aceasta calitate ca persoane artificiale,atribuita
ndeosebi Ligii Naiunilor si Vaticanului.
In perioada postbelica, evoluia relaiilor internaionale, in sensul continuei lor democratizri, al
sporirii rolului statelor, naiunilor si popoarelor in viaa internaional, a confirmat necesitatea unei
concepii realiste, care s recunoasc si altor entiti calitatea de destinatari ai normelor de drept in
raporturi reglementate de astfel de norme.
In practica internaional si doctrina de drept internaional, s-a format o opinie, potrivit creia,
pentru ca o entitate sa poat avea personalitate juridica internaionala de tip statal, se cer a fi ntrunite
anumite elemente si anume: populaia, teritoriul si existenta unui guvern independent.
Populaia trebuie sa fie format dintr-o colectivitate permanenta i organizat, iar teritoriul
reprezint cadrul spaial de aezare al colectivitii umane. In ceea ce privete existenta unui guvern,
acesta constituie elementul care asigur integritatea teritorial i politic a statului. Convenia privind
drepturile i obligaiile statelor din 1933 stipula ca statul, ca persoana internaionala, trebuie s
ndeplineasc urmtoarele condiii: a)o populaie permanenta; b)un teritoriu determinat; c)un guvern; d)
capacitatea de a intra n relaii cu alte state.
Concepia predominanta astzi admite, alturi de state, si existenta altor subiecte de drept
internaional. In afara de state, sistemul subiectelor de drept cuprinde naiunile care lupta pentru
independenta si organizaiile internaionale determinate ca atare prin acordul statelor membre.
Drepturile si obligaiile fundamentale ale statelor.
Dintre toate categoriile de subiecte de drept internaional, statul este titularul unui ansamblu de
drepturi si obligaii internaionale. E. de Vattel a elaborat o teorie, in secolul 18, care pornea de la analogia
drepturilor fundamentale ale omului, druite de natura, si cele ale statelor.
In perioada interbelica, studiul drepturilor i obligaiilor fundamentale a statelor a preocupat i
literatura de drept internaional din ara noastr, care se referea la dreptul statului la existenta,
1

suveranitate, egalitate, independenta, respect mutual etc. Dar procesul de formare si apoi de consolidare si
afirmare a statelor ca subiecte de drept internaional nu s-a desfurat uniform si nici in aceeai perioada
de timp, pe de o parte. Pe de alt parte, statele nu sunt egale ca mrime a teritoriului, populaiei, forei
economice, militare si tehnice. Urmare a acestei stri de fapt, a fost concretizat inegalitatea n raporturile
dintre state, ceea ce a condus la subordonarea unor state fa de altele.
Dup al doilea rzboi mondial, problema drepturilor i obligaiilor fundamentale ale statelor este
revitalizata. In acest sens, Pactul de la Bogota 1948, actul constitutiv al Organizaiei Statelor Americane
(OSA), se ocup de drepturile si ndatoririle fundamentale ale statelor.
Carta drepturilor si obligaiilor economice ale statelor, se refer, intr-o serie de dispoziii la
respectarea principiilor dreptului internaional, la meninerea pcii i securitii internaionale. De
asemenea, prin Comisia de drept internaional, ONU a elaborat un proiect de declaraie privind drepturile
si ndatoririle fundamentale ale statelor, proiect care nu a fost insa finalizat. Dei nu s-au formulat criterii
unitare pentru a stabili o clasificare generala si uniforma a drepturilor si ndatoririlor fundamentale a
statelor, in literatura de specialitate, se considera ca sunt insolvabile, drepturi fundamentale ale statului
sunt urmtoarele: *dreptul la existen, suveranitate; *dreptul la pace si securitate; *egalitatea n drepturi,
dreptul de a participa la viata internaionala.; *dreptul la legitima aprare; *dreptul de a avea acces la
cuceririle tiinei si tehnicii, dreptul la dezvoltare si progres, cooperare, dreptul de a-si decide singure
soarta etc.
Cu privire la obligaiile fundamentale, acestea sunt corelative drepturilor: *obligaia de a nu
recurge la fora sau amenitatea cu fora; *de a respecta inviolabilitatea frontierelor si integritii teritoriale
a fiecrui dintre state; *de a rezolva toate diferendele pe cale panica; *de a ndeplini cu buna credina
obligaiile internaionale asumate; *de a proteja mediul nconjurtor ; *de a dezvolta colaborarea
internaionala i de a promova progresul economic si social al tuturor popoarelor etc.
Din prezentarea succinta a diferitelor categorii de drepturi si ndatoriri fundamentale ale statelor,
rezulta ca aceasta instituie a dreptului internaional se afla si ea intr-un proces de continua dezvoltare,
precizare si adaptare la imperativele societarii internaionale.

Formele de organizare a statelor

Ca forme de organizare statele sunt fie state unitare, fie state compuse.
Statele unitare se caracterizeaz prin existenta unui singur sistem de organe ale puterii, justiiei si
administraiei, in relaiile externe manifestndu-se ca subiecte unice de drept internaional.
Romnia este stat unitar, ca majoritatea statelor lumii, ceea ce nseamn ca, pe teritoriul tarii
noastre, conducerea de stat se nfptuiete prin intermediul unui singur organ legislativ, un guvern si un
singur organ suprem judectoresc.
Statele compuse au cunoscut, de-a lungul istoriei, mai multe forme de organizare si anume:
uniunea personala, uniunea reala, confederaia de state, statul federal si alte uniuni de state.
Uniunea personala a fost creata prin asocierea a doua sau mai multe state, avnd aceeai persoana
ca sef de stat. Fiecare membru al Uniunii i pstra legislaia, administraia si justiia, rmnea subiect
distinct de drept internaional, avnd reprezentante diplomatice proprii, ncheind tratate in nume propriu.
In istoria poporului nostru, o uniune personala a existat in anul 1600 prin unirea politica a celor 3
tari romneti: Transilvania, Moldova si ara Romneasc sub un singur domnitor, Mihai Viteazul. De
asemenea, s-a realizat o uniune personala prin unirea Tarii Romneti i a Moldovei in ianuarie 1859 sub
un singur domnitor, Al. I. Cuza, cu denumirea de Principatele Unite avnd ca instituii comune: Comisia
centrala de la Focani cu atribuii legislative si o curte de casaie; doua armate, organizate similar; dou
guverne; doua parlamente si reprezentante diplomatice distincte. In 1862 uniunea personala s-a
transformat intr-o uniune reala.
Uniunea reala este asociaia a doua sau mai multe state, avnd un sef de stat comun, organe
comune de reprezentare in relaiile cu alte state, dar care din punct de vedere constituional, legislativ si
administrativ fiecare din statele componente continua sa exercite anumite atribute ale suveranitii. Au
2

existat ca uniuni reale Norvegia si Suedia 1815-1905, Austria si Ungaria 1867-1918, Danemarca si
Islanda, Principatele Unite 1862-1864.
Uniunea reala a Principatelor Unite a fost creata la 24 ianuarie 1862 cnd, in afara de existenta
unui singur sef de stat, domnitorul Al. I. Cuza, au fost formate organe comune.
Confederaia de state este o uniune creata de regula prin tratate internaionale in cadrul creia
statele participante i pstreaz deplina independenta si calitatea de subiecte ale dreptului internaional.
Ele au organe legislative si executive proprii si un organ comun, denumit dieta sau congres. Organele
confederaiei pot exercita pe plan extern unele atribuii restrnse cum ar fi, rzboiul cu alte state,
ncheierea pcii sau a unor tratate de interes general.
De regula, confederaia de state a fost o faza intermediara spre un stat federal. Astfel, Confederaia
Statelor Unite creata in 1778 s-a transformat in 1787, cnd a fost adoptata Constituia de la Philadelphia,
intr-un stat federal. Confederaia renan, format n 1806, pe teritoriul Germaniei, s-a dizolvat in anul
1813, iar in anul 1815 a fost creata Confederaia germanica din 38 de state, existnd pana in anul 1866.
Statul federal este rezultatul fuziunii mai multor state in cadrul organizrii statelor complexe si
exercita pe plan intern si extern atributele deplinei suveraniti. In timp ce uniunea federala este subiect
deplin al dreptului internaional, statele federale dispun de unele atribute limitate, mai ales in sfera
relaiilor externe. Astfel, in SUA, federaia este singurul subiect de drept internaional. Unele state
federale s-au constituit fr consultarea popoarelor in cauza, cum au fost URSS si Iugoslavia, ceea ce a
dus la tendine de ieire a lor din federaii.
Alte uniuni de state au fost create in perioada postbelica prin fuzionarea unor state, ndeosebi
foste colonii, in forme originale de asociere.
Particularitatea acestor uniuni consta in structura complexa a organelor de stat, create pe baza
constituionala, in cadrul unui stat suveran, care se manifesta ca subiect unic al dreptului internaional.
Aa, dup formarea Tanzaniei, au fost create, pe baza constituiei, organele de stat comune: seful statului,
un organ central al relaiilor externe, parlamentul si organul executiv al Uniunii.
In a doua jum. a sec. XIX o parte din colonii dobndesc statut de dominion (Canada, Noua
Zeelanda, Australia), iar dup primul rzboi mondial aceste dominioane ncep s participe la viaa
internaionala, devenind unele din ele membre ale Ligii Naiunilor.
In dorina de a pstra fostele colonii in sfera sa de influenta, Anglia, in 1931, adopta Statutul de
Westminster prin care a fost creata Comunitatea britanica de naiuni, asociaie a dominioanelor autonome.
In 1949, denumirea de Comunitate britanica de naiuni a fost nlocuita cu cea de Comunitatea de naiuni,
prin aceasta subliniind caracterul de state libere si egale in drepturi.
Reunite pe elemente de spiritualitate engleza, Comunitatea numra aproape 40 de state
independente. Suveranul Marii Britanii este recunoscut formal ca sef al Comunitii, iar Conferinele la
nivel nalt dezbat probleme de interes comun. Fiind vorba de o asociere de state independente, toate
statele din cadrul comunitii sunt subiecte depline, titulare de drepturi si obligaii in raporturile
internaionale.