Prof. Dr.

MARIA BIRSAN - INTEGRARE ECONOMICA EUROPEANA

INTRODUCERE N INTEGRAREA ECONOMICA EUROPEANA
COMUNITATEA ECONOMICA EUROPEANA
POLITICI DE INTEGRARE ECONOMICA
INTEGRAREA MONETARA EUROPEANA
RELATIILE UNIUNII EUROPENE CU ALTE ZONE
BIBLIOGRAFIE
-------------------------------------------------------------------------------INTEGRAREA MONETARA EUROPEANA
1. Politica monetara: principalele instrumente
Politica monetara - una din politicile macro-economice. Politica monetara este de competenta exclusiva
sau neexclusiva a bancii centrale, n functie de independenta acesteia fata de guvern.
Functiile specifice si traditionale ale unei banci centrale sunt urmatoarele:
De a emite moneda - bancnote si monede divizionare: ce sta la baza emisiunii monetare?
Masa monetara sau oferta de bani are urmatoarele componente:
Mo = baza monetara (bani n afara sistemului bancar; bani aflati n casieriile bancilor; depunerile
bancilor comerciale aflate la banca centrala);
M1 = bani n sens restrns (Mo + depozite la vedere ale agentilor economici, ale populatiei, alte
disponibilitati la vedere);
M2 = M1 + cvasibani. Notiunea de cvasibani se refera la detinerile de titluri financiare care pot fi
convertite n scurt timp n bani sau pot fi utilizate ntr-un anumit mod pentru plati (certificate de
depozit, depozite n valuta ale rezidentilor etc.). M2 este oferta interna de bani, masa monetara pe care
o urmareste orice banca centrala. Dezvoltarea sistemului financiar-bancar, asa cum exista acesta n
tarile dezvoltate, a produs att produse financiare variate, forme de economisire si de plasamente,
precum si o extindere a continutului notiunii de masa monetara, ajungndu-se la masa monetara n sens
larg M3 n care se includ depozite la termen, bonuri de tezaur, sau chiar la un M4 (Regatul Unit) cu
includerea unor depozite pe termen mai lung.
De a autoriza conditiile si modul de functionare ale tuturor celorlalte banci: rolul de "banca a bancilor".
De a elabora si pune n aplicare o anumita politica monetara, conform statutului si a gradului sau de
independenta fata de guvern, apelnd la instrumentele "verificate" ale politicilor monetare sau
"inventnd" altele noi, care sa raspunda mai bine nevoilor.
Instrumentele la care apeleaza banca centrala pentru punerea n practica a politicii sale sunt, n
principal, urmatoarele:
Refinantarea bancilor comerciale: plafoane de credite, licitatii la dobnda pietei (Open market), rolul de
agent fiscal (obligatiuni guvernamentale) pentru ministerul de finante.
Stabilirea de rezerve minime obligatorii: un procent aplicat asupra disponibilitatilor bancii, pentru a
servi acoperirii unor nevoi n caz de dificultati. Este o metoda prudentiala si, totodata, o metoda de
influentare a lichiditatilor.
Stabilirea unor reguli de prudenta bancara. Cele mai importante reguli si continutul acestora conform
normelor UE se refera la:
capitalul social minim pentru a nfiinta o banca (n Romnia, conform normelor UE, capitalul minim
este echivalentul a 5 milioane Euro subscris, din care se plateste efectiv cel putin 50%. Suma n lei se
modifica periodic ca urmare a deprecierii leului);
lichiditate suficienta n raport cu capitalul: minimum 8%;
expunerea maxima sa nu depaseasca 20% din fondurile proprii ale bancii;
mprumuturile catre proprii membri sa fie sub 20% din fondurile proprii ale bancii;
expunerea n monede straine sa fie sub 10% din fondurile proprii ale bancii;
detinerile de actiuni n companii non-bancare nu poate depasi 20% din capitalul companiei respective;
detinerile de actiuni n capitalul altor banci sa fie maximum 5% din capitalul noii banci;
constituirea unor provizioane de risc, un anumit procent n raport cu soldul creditelor.

Raspunde de elaborarea si aplicarea politicii valutare - componenta a politicii monetare. n acest sens,
stabileste tipul regimului de curs valutar, intervine pe piata valutara, daca este cazul, gestioneaza
rezervele valutare, stabileste regimul mijloacelor de plata n devize;
Tipul regimului de curs valutar:
Raportul dintre monedele a doua tari este un pret-cheie, exprimnd nivelul si starea relatiilor
economice externe - comerciale, financiare, operatiuni cu capital etc. - ale tarilor respective.
Tipuri fundamentale de cursuri valutare:
fixat si mentinut la marimea respectiva cu ajutorul interventiilor pe piata valutara ale Bancii centrale,
respectiv modificat prin devalorizare sau revalorizare;
raport flotant, fluctuant, n functie de cererea si oferta de pe piata valutara, cursul aratnd depreciere
sau apreciere.
Un tablou comparativ al avantajelor si dezavantajelor se prezinta astfel:
Avantaje Dezavantaje
Curs fix Curs flotant Curs fix Curs flotant
Stabilitatea cursului decurge din stabilitatea preturilor si este, la rndul sau, un factor antiinflationist;
Marimea cursului se stabileste conform cererii si ofertei, similar oricarui pret; Cursul fix poate deveni
unul rigid, daca nu se ajusteaza la timp; Instabilitatea cursului produce incertitudine n privinta alocarii
unor resurse si aduce pierderi la export sau scumpiri la import;
Permite o mai buna fundamentare a alocarii resurselor; Ajustarea cursului se face prin abateri mai
mici, ceea ce evita producerea de socuri si permite orientarea alocarii unor resurse si n functie de acest
pret; Modificarea brutala a marimii cursului produce socuri de adaptare; Riscul valutar, care nsoteste
instabilitatea cursurilor, produce costuri de acoperire (hedging);
Devalorizarea n scop competitiv va contribui la stimularea exporturilor si la restrngerea importurilor,
la stimularea intrarilor de turisti; revalorizarea va avea efecte opuse; Balanta de plati se echilibreaza
cvasi automat, prin efectul aprecierii si deprecierii cursului asupra fluxurilor economice externe; Este
dificil, daca nu imposibil, de a stabili marimea "corecta" a ajustarii cursului, ceea ce poate duce fie la o
supraevaluare, fie la o subevaluare; Acoperirea costurilor suplimentare generate de flotarea cursurilor
poate genera un impact inflationist;
Cursul fix descurajeaza speculatiile, cu exceptia cazului n care necesitatea ajustarii marimii cursului
prestabilit la modificari n fundamentele economice - inflatie, productivitate - este evidenta; Datorita
impactului fluctuarii cursului asupra BP si deoarece, teoretic, interventiile BC pentru mentinerea
marimii cursului nu sunt necesare, formarea de rezerve valutare devine superflua; Nu permite o politica
monetara independenta n domeniul ocuparii, a inflatiei, tara respectiva fiind nevoita sa urmeze politica
promovata de tara emitenta a monedei "ancora" si sa aplice masuri pentru echilibra-rea balantei de
plati; Operatiunile speculative, facilitate de viteza mare a comunicatiilor electronice (hot money), pot
duce la destabilizari ale balantelor de plati si la presiuni asupra cursurilor anumitor monede,
nejustificate prin evolutia fundamentelor economice;
Mentinerea stabilitatii si a fixitatii cursurilor cere apropierea nivelului indicatorilor macro-economici si
cresterea gradului de integrare; Cursul flotant nu obliga la coordonarea politicilor economice cu alte
tari, politica monetara independenta fiind o optiune fezabila; Mentinerea cursului fix necesita
interventii pe seama rezervelor valu-tare, care, pentru a si oricnd disponibile, trebuie sa atinga o
anumita marime; Nevoia unor rezerve valutare nu este total eliminata, deoarece nu exista o flotare
"pura", iar modul ajustarii balantei de plati depinde si de structura schimburilor, de rigiditatea sau
flexibilitatea importurilor;
Operatorii pietei valutare, n primul rnd bancile, stabilesc, n cadrul respectivului tip de curs, un curs
al zilei sau la vedere, numit spot, si un curs la termen, numit forward.
Cursul este mai mic la cumparare si mai mare la vnzare, diferenta numindu-se spread. Important:
Cursul flotant este adevaratul curs de piata. Cursul fixat poate fi considerat un curs administrativ. De
aceea, important este de a avea conditii pentru stabilitatea cursurilor.
Formarea si gestionarea rezervelor n aur si devize ale tarii.
Rolul rezervelor valutare: suport al emisiunii banesti; element de influenta asupra cursurilor valutare, a
stabilitatii acestora; garantia solvabilitatii pentru cazul n care se apeleaza la mprumuturi externe,
influentnd, prin prima de risc pe care bancile o includ n calcul, marimea dobnzii la mprumuturi.
Banca centrala se ocupa si de gestionarea rezervelor n sensul asigurarii unei marimi si structuri optime
n devize a acestora, astfel nct sa rezulte o stabilitate sau o urcare a valorii de ansamblu a rezervelor.

Marimea rezervelor se coreleaza cu nevoile de acoperit pe seama acestora, astfel nct acestea sa nu
provoace o criza de lichiditati, dar nici sa nu alimenteze lichiditati n exces. n ceea ce priveste
structura rezervelor, aceasta se refera la componenta aur si la aceea n devize. Componenta aur, desi nu
mai serveste unor plati directe, poate aduce mijloace de plata n devize, n cazuri extreme. Totodata, are
si un impact psihologic deloc neglijabil. n ceea ce priveste componenta n devize a rezervelor, aceasta
se orienteaza n functie de structura operatiunilor economice cu strainatatea. Important este ca aceasta
sa nu fie concentrata pe o singura moneda, ci sa aiba n vedere divizarea riscului ntre mai multe
monede de rezerva. Sub acest aspect, se are n vedere structura optima a rezervelor.
Deoarece rezervele valutare trebuie fructificate, banca centrala se va ocupa si de plasarea sigura si ct
mai avantajoasa a acestora. Plasarea rezervelor trebuie sa ndeplineasca anumite conditii: risc scazut
sau zero, grad ridicat de lichiditate (scadenta pe termen scurt, la data fixa). Cele mai sigure plasamente
sunt bonurile de tezaur, obligatiunile guvernamentale, depozitele n banci de prima marime,
obligatiunile emise de consortii bancare sau de societati cu grad foarte scazut de risc (AAA).
Stabileste regimul mijloacelor de plata n devize: n functie de regimul convertibilitatii - interna si
partiala sau interna plus externa - se reglementeaza si regimul utilizarii mijloacelor de plata n devize
att pentru persoanele fizice, ct si pentru cele juridice
Pentru ndeplinirea unora dintre functiile sale pe plan extern, banca centrala intra n legatura cu
institutiile pietei financiare internationale cum sunt: B.R.I. (Banca Reglementelor Internationale);
F.M.I. (Fondul Monetar International); B.M. (Banca Mondiala); B.E.R.D. (Banca Europeana pentru
Reconstructie si Dezvoltare).
2. Integrarea monetara europeana
2.1. Experienta europeana n domeniul integrarii monetare:
Se refera la: Planul Werner, Sistemul Monetar European, Noul Sistem Monetar European (de citit n M.
Brsan, Integrarea economica europeana, vol. I, 1995, cap.IV, p. 115 - 140).
2.2. Costurile si riscurile participarii la o uniune monetara
Integrarea monetara este denumirea procesului de formare a unei zone monetare, a unui spatiu n care
monedele mai multor tari sunt fie legate ntre ele n mod irevocabil sau fiecare moneda se leaga
irevocabil de o moneda "ancora" pe baza unui anumit raport, fie monedele nationale sunt nlocuite cu o
singura moneda, care va fi folosita n ntreaga zona. Att ntr-un caz, ct si n celalalt, ne aflam n fata
unui proces de unificare monetara.
O uniune monetara formata n acest mod trebuie sa corespunda unei zone monetare optime,
ntelegndu-se prin aceasta un spatiu economic care poate urma aceeasi politica monetara: tarile
respective renunta la politica monetara proprie, la folosirea instrumentelor de politica monetara, n
special la instrumentul curs valutar, n favoarea unei politici monetare si de curs comune.
Exista anumite costuri decurgnd din renuntarea la folosirea cursului n situatiile n care un asemenea
instrument ar putea contribui la depasirea anumitor socuri, n special externe (ex. cresterea brusca a
pretului energiei sau materiilor prime importate): sporirea brusca a preturilor n interior, scaderea
competitivitatii externe, recesiune, somaj, dezechilibru extern etc. Daca tara respectiva promoveaza o
politica monetara independenta, poate apela la instrumentul curs valutar, deprecierea monedei, prin
efectul stimulator asupra exporturilor, ar putea eventual absorbi partial somajul, iar aprecierea ar putea
tempera importurile. Disparitia instrumentului curs valutar obliga tara respectiva sa recurga la alte
politici macroeconomice, pentru a mentine competitivitatea, a restabili echilibrul extern si a mentine
locurile de munca sau a absorbi excedentul de forta de munca.
Care sunt politicile care pot nlocui folosirea instrumentului curs valutar?.
Cum trebuie sa fie tarile care doresc sa formeze mpreuna o uniune monetara, pentru ca riscurile si
costurile sa fie ct mai scazute?
Mai nti, comertul reciproc trebuie sa fie intens (de ce este important?).
Mobilitatea factorilor de productie - a fortei de munca si a capitalului - trebuie, de asemenea, sa fie
intensa, pentru a compensa costurile socurilor la care poate fi supusa o anumita tara (explicati).
Ce rezulta: ndeplinirea acestor conditii se reflecta n existenta unor obiective apropiate sau similare n
domeniul politicilor macroeconomice (ocuparea fortei de munca, inflatie, echilibrul extern etc.).

n conditiile Uniunii Europene, urmatoarele aspecte cer si favorizeaza formarea uniunii monetare:
Asa cum arata datele publicate n Eurostat, tarile Uniunii Europene, la fel cu celelalte economii
dezvoltate, se caracterizeaza printr-o crestere a interdependentelor economice, exprimata prin cresterea
ponderii schimburilor reciproce n PIB - expresie a gradului de deschidere spre exterior. Ca urmare, o
strnsa cooperare n domeniul tuturor masurilor care afecteaza comertul reciproc devine obligatorie
daca se doreste realizarea anumitor obiective comune. Eficienta unor masuri limitate la teritoriul
national devine, n aceste conditii, discutabila.
Existenta Pietei Interne, a Pietei unice comunitare, n care functioneaza cele patru libertati de miscare:
a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor. Avantajele depline, complete ale unor asemenea
liberalizari pot fi atinse numai evitnd costurile pe mai multe planuri ale utilizarii unor monede diferite.
O uniune monetara este, n fapt, o continuare a etapelor anterioare de integrare, etape n care un anumit
factor a contribuit la progresul integrarii: liberalizarea comerciala n prima faza, aceea a formarii
uniunii vamale, liberalizarea circulatiei factorilor n faza formarii pietei comune si a uniunii economice.
Este rndul monedei ca n etapa actuala sa contribuie la progresul integrarii, sa duca la o uniune
monetara cu respectivele avantaje si sa reprezinte un suport al uniunii politice.
Deoarece piata interna, prin nlaturarea tuturor barierelor comerciale, inclusiv a controlului la
frontierele vamale, nseamna imposibilitatea oricarei protectii la frontiere, n absenta uniunii monetare,
unele tari pot fi nclinate sa practice devalorizari n scop competitiv ("beggar - thy - neighbor").
Liberalizarea miscarilor de capital, componenta esentiala a pietei interne, submineaza efectele unei
politici monetare independente. Mai mult, obliga tarile sa coordoneze politicile lor monetare sau sa
aplice o singura politica monetara, pentru a raspunde efectelor produse de miscarea capitalului.
Un alt argument n favoarea uniunii monetare cu o singura moneda se refera la faptul ca Uniunea
Europeana doreste sa sporeasca forta sa competitiva n context global, utilizarea unei singure monede
contribuind la amplificarea schimburilor comerciale nu numai n interiorul zonei, ci si n relatiile cu
restul lumii, la sporirea volumului operatiunilor financiare. n acest mod, apare efectul favorabil al
"economiilor datorate dimensiunii activitatii economice" - aspect de mare importanta n competitia cu
marile companii americane si japoneze.
2.3. Beneficiile uniunii monetare
Trecerea la utilizarea unei singure monede aduce n primul rnd avantajul evitarii riscului valutar - al
deprecierii monedei de ncasat pentru exportatori sau al scumpirii monedei de plata pentru importatori existent ori de cte ori se pune problema convertirii monedelor ale caror cursuri se pot modifica n timp
ntr-un sens sau altul. Acoperirea riscului valutar, mai ales n cazul unei mari instabilitati a cursurilor,
presupune operatiuni speciale de acoperire (hedging, gestionarea structurii detinerilor n devize prin
operatiuni de swap etc.) ale caror costuri sunt ridicate. Costurile tranzactiilor sunt mai ridicate n cazul
statelor mici, deschise, ale caror monede sunt putin sau deloc utilizate. Asemenea monede nregistreaza
si diferente mari (spread) ntre cursul de vnzare si cel de cumparare, tocmai datorita folosirii lor putin
frecvente.
Eliminarea riscului valutar poate stimula activitatea economica, inclusiv investitiile, favoriznd astfel
procesul de alocare a resurselor, de creare de locuri de munca si de crestere economica. n aceeasi
directie actioneaza si avantajul exprimarii preturilor n aceeasi moneda ceea ce le face usor
comparabile preturilor pentru aceleasi bunuri pe diverse piete.
Toate aceste avantaje arata ca un curs stabil este superior unuia flotant, fluctuant, pentru ca decurge din
conditii economice care genereaza stabilitate.
Importante beneficii ale uniunii monetare pot sa existe la nivel macroeconomic:(mai mare stabilitate a
preturilor si o sporire a credibilitatii autoritatilor monetare - conditie esentiala a bunei functionari a
politicii monetare). Faptul ca Banca Centrala a Uniunii Monetare este independenta, este de natura a
mari aceasta credibilitate. De asemenea, piata financiara liberalizata, asa cum aceasta exista n cadrul
unei uniuni monetare, va contribui la o mai buna alocare a resurselor.
2.4. Convergenta economiilor - conditie necesara pentru a participa la uniunea monetara europeana
Apropierea economica prin intermediul comertului si al altor fluxuri economice externe si convergenta
economiilor reprezinta suportul necesar al unei uniuni monetare, nlaturndu-se prin aceasta nevoia
ajustarii cursurilor. Tratatul de la Maastricht a prevazut ca masurarea gradului de convergenta sa se faca
prin mai multi indicatori de performanta macroeconomica, dupa cum urmeaza:

a) Marimea ratei inflatiei (indicele preturilor de consum: HICP=Harmonised Index of Consumer

Prices). Ct trebuie sa fie rata inflatiei? Participantii la uniunea monetara trebuie sa nregistreze o rata a
inflatiei care sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5% media celor mai performante (ct de
performante?), n domeniul stabilitatii preturilor, trei tari comunitare. Importanta acestui indicator.
b) Cursul valutar
Rata nominala a cursului valutar nu trebuie modificata cel putin doi ani nainte de intrarea n stadiul al
treilea prevazut n Planul Dellors, stadiul trecerii la o singura moneda (vezi, participarea la Sistemul
Monetar European). Firesc, ndeplinirea unei asemenea conditii prevazute n Tratatul de la Maastricht
avea legatura cu modul functionarii SME la data respectiva. Sistemul Monetar European, instituit n
1979, avea n centrul sau moneda scripturala ECU, calculata pe baza unui cos de monede, fata de care
se stabilise o marja admisa de fluctuare de +/- 2,25%. n urma crizei din 1992-93, s-a trecut la ceea ce
se numeste Noul Sistem Monetar European, n cadrul caruia marjele de fluctuare admise erau de +/15%, ceea ce practic reprezenta o cvasiflotare. ntr-un asemenea canal larg, orice moneda se poate
mentine fara devalorizare sau revalorizare. Se poate spune ca de la admiterea acestui nou sistem,
conditia nemodificarii paritatilor, asa cum a fost formulata n Tratat, nu mai este de actualitate.
Important este, nsa, exercitiul participarii la un mecanism care "simuleaza" o cooperare n cadrul unei
zone si, mai ales, importanta este realizarea stabilitatii "de facto" a cursurilor.
c) Ratele dobnzilor pe termen lung
ntre ratele inflatiei si ratele dobnzilor exista o strnsa legatura, si anume:
Rata nominala a dobnzii > Rata inflatiei, pentru a avea o dobnda real pozitiva, respectiv :Rata reala a
dobnzii = Rata nominala - Rata inflatiei;
Ratele dobnzilor pe termen scurt sunt, n mod firesc, fluctuante. Ratele dobnzilor pe termen lung
(obligatiuni, bonuri de tezaur etc.) sunt cele care exprima gradul de credibilitate n privinta conditiilor
economice fundamentale, a evolutiei ratelor inflatiei. Acestea sunt un barometru anticipativ al evolutiei
conditiilor fundamentale din economie. Dar, n calitate de instrument al politicii monetare sunt folosite
mai degraba ratele dobnzilor pe termen scurt, care exprima situatia raportului cerere-oferta si efectul
acestuia asupra monedei. Tratatul de la Maastricht a prevazut ca, n tarile participante la uniunea
monetara, ratele dobnzilor pe termen lung sa se mentina n cadrul unei diferente de +/- 2% fata de
media ratelor dominante n trei tari cu cel mai bun rezultat n privinta inflatiei. Diferente mai mari n
privinta ratelor dobnzilor ar exprima anticiparea unor evolutii neconvergente a economiilor si o
deplasare a capitalului n conformitate cu o asemenea evolutie. Important este ca plasamentele
capitalului sa nu fie de natura speculativa si sa nu aiba loc doar pentru a profita pe seama diferentelor
de rate ale dobnzilor, ci sa urmeze o alocare n functie de criterii de profitabilitate.
d) Criteriul fiscal se prezinta sub doua forme:
d1) Marimea admisibila a deficitului public guvernamental sau bugetar nu trebuie sa depaseasca 3%
din Produsul Intern Brut. De ce deficitul bugetar trebuie mentinut n limite att de strnse? Raspunsul
este cunoscut si acesta se refera la faptul ca orice deficit trebuie acoperit, finantat ntr-un anumit mod.
Finantarea se poate face prin urmatoarele:
vnzarea de obligatiuni guvernamentale - bonuri de tezaur - n tara si n strainatate, cu o dobnda
atragatoare pentru creditori, la concurenta cu dobnzile practicate de banci, si cu garantarea acestora
prin veniturile bugetare. Efectele unei asemenea modalitati de acoperire se resimt pe mai multe planuri:
bancile vor nregistra un deficit de lichiditati, ceea ce urca nivelul dobnzilor pe piata monetara
interbancara; piata valutara se va "relaxa", iar presiunea asupra cursului se va reduce prin reducerea
cumpararilor de devize din partea celor care se orienteaza spre cumpararea de titluri de stat; se ajunge
la datorii mpovaratoare pentru bugetul viitor si pentru beneficiarii viitorului buget;
credite ieftine de la banca centrala sau chiar transferarea unor "angajamente" (cheltuieli) bugetare catre
banca centrala, n situatia de totala subordonare a acesteia fata de guvern; posibilitatea de a apela la o
asemenea sursa de finantare a deficitului va provoca o relaxare a politicii guvernului att n domeniul
fiscalitatii, ct si n cel al expansiunii veniturilor, cu posibile urmari inflationiste;

emisiune bugetara fara acoperire, ceea ce reprezinta o sursa de inflatie si o modalitate de erodare a
datoriei guvernului. O asemenea metoda este aplicabila tot n situatia n care banca centrala este
subordonata guvernului, contribuind la punerea n practica a politicii nesanatoase a acestuia.
Daca deficitul bugetar urca, semn al unei viitoare inflatii, se poate nregistra si fuga capitalului spre tari
cu mai mare stabilitate economica.
d2) Datoria publica totala - interna si externa, guvernamentala si locala.
Deficitele acumulate duc la o datorie publica, care va reprezenta o povara asupra generatiilor
urmatoare, va atrage dupa sine nevoia unor impozite mai mari, ceea ce va influenta negativ investitiile
si cresterea economica. Daca datoria publica depaseste o anumita marime, aceasta va ridica mari
probleme privind rambursarea. De aceea, tratatul de la Maastricht a stabilit ca marimea admisa a
datoriei publice sa nu depaseasca 60% din PIB.
2.5. Evolutia procesului de integrare monetara europeana
Tratatul de la Roma nu a prevazut nimic referitor la integrarea monetara (cum se explica? Care este
sistemul de cursuri valutare la data respectiva?)
Trecerea la flotare cvasi-generalizata a monedelor larg utilizabile, a facut necesara instituirea unui
sistem monetar care sa sustina zona de integrare economica europeana. Asemenea aranjamente
monetare au fost urmatoarele (detalii, n M. Brsan, Integrarea economica europeana, Edit. Carpatica,
vol I, 1995): "sarpele" monetar, Sistemul Monetar European si, ntr-o perioada mai recenta, Noul
Sistem Monetar European.
Planul Dellors si Tratatul de la Maastricht au formulat continutul procesului de evolutie graduala spre o
uniune monetara europeana si conditiile pe care trebuie sa le ndeplineasca participantii la uniunea
monetara.
Planul Dellors a stabilit parcurgerea a trei stadii pentru realizarea trecerii la uniunea monetara:
Stadiul I : 1 iulie 1990 - 1 ianuarie 1994:
Liberalizarea deplina a circulatiei capitalului: s-a realizat ncepnd cu 1 iulie 1990.
Realinierile de paritati sa fie putin frecvente si sa aiba loc o mai strnsa coordonare a politicilor
monetare.
Ce anume s-a ntmplat n respectiva perioada? (vezi mai sus bibliografia).
Stadiul II : 1 ianuarie 1994 - 1 ianuarie 1999:
Este un stadiu de tranzitie de la Sistemul Monetar European la Uniunea Monetara n care s-a prevazut
urmatoarele:
Politicile monetare, desi continuau sa fie nationale, urmau a fi strns coordonate.
Renuntarea la realinierea paritatilor. Deoarece n urma crizei din 1992- 93 s-a trecut la un sistem de
cvasiflotare, realinierea paritatilor nu mai era necesara. n realitate, marjele de fluctuare s-au mentinut
foarte aproape de vechile marje admise, care se ncadrau n +/- 2,25%.
Crearea unei institutii monetare centrale care sa devina, ulterior, banca centrala europeana. Aceasta
institutie s-a creat sub forma Institutului Monetar European, cu sediul la Frankfurt. Bancile centrale
continuau sa functioneze n regim de banci nationale.
Stadiul III : 1 ianuarie 1999 (cel mai trziu):
Raportul Delors prevede orientarea spre cursuri valutare fixate irevocabil si nlocuirea n final cu o
singura moneda.
Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995 a hotart ca:
viitoarea moneda unica sa se numeasca EURO;
nominalizarea primelor state care urmau a participa la viitoarea uniune monetara sa se faca n prima
parte a anului 1998; totodata, Banca Centrala Europeana se pune n functiune;

administratia tarilor participante, bancile, institutiile financiare se pregatesc pentru trecerea la stadiul
III; la 1 ianuarie 1999 sa nceapa efectiv uniunea monetara prin fixarea irevocabila a paritatilor, cu
functionarea Bancii Centrale Europene care va emite EURO.
3. Banca Centrala Europeana
Banca Centrala Europeana (a nlocuit Institutul Monetar European) - sistem Eurofed (ESCB -European
System of Central Banks). Ce este?
O institutie independenta att fata de guvernele statelor participante la UM, ct si fata de organismele
comunitare, deciziile pe care aceasta le ia urmarind exclusiv atingerea obiectivelor sale asa cum acestea
au fost formulate prin statut.
Capitalul social al bancii centrale europene este de 5 milioane Euro. Acest capital s-a format prin
contributia bancilor centrale ale celor 11 tari membre precum si a cotelor parti subscrise de catre
bancile centrale ale unor tari nemembre. Calculul acestor contributii s-a facut n functie de PIB si
marimea populatiei si urmeaza a fi platit n ntregime.
Stabilitatea preturilor este obiectivul principal al BCE, asa cum a fost acesta stabilit prin statut, si se
defineste ca o crestere anuala a Indicelui Armonizat al Preturilor de Consum (HICP) pentru zona euro
de sub 2% pe termen mediu (file:H:\Euro.htm). O asemenea formulare nu exclude oscilatii ale
preturilor pe termen scurt, dar cu o ncadrare n tendinta de stabilitate prevazuta.
Ce a urmat?
La mijlocul anului 1998, au fost nominalizate statele care ndeplinesc conditiile de participare la
viitoarea uniune monetara, tinndu-se seama att de gradul ndeplinirii criteriilor economice prevazute,
ct si de optiunea acestora privind participarea sau neparticiparea la Uniunea Monetara. Tarile care au
fost selectate pentru uniunea monetara sunt: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Italia, Irlanda,
Luxembourg, Olanda, Spania, Portugalia. Din 15 state ale UE, patru nu au fost incluse pe lista initiala
fie deoarece au optau pentru a nu participa la uniunea monetara prin ceea ce se numeste opt-out
(Danemarca, Suedia, Regatul Unit), fie deoarece nu ndeplineau conditiile privind performanta
economiei (Grecia). De la 1 ian. 2001, Grecia a intrat n uniunea monetara.
Situatia indicatorilor de performanta, la data selectiei, se prezenta astfel:
Anii HICP (rata inflatiei) Rata dob. pe termen lung Surplus/Def. bugetar Datoria publica
Belgia 1996
1997 1,8
1,4 6,5
5,7 -3,2
-2,1 126,9
122,2
Danemarca 1996
1997 2,1
1,9 7,2
6,2 -0,7
0,7 70,6
65,1
Germania 1996
1997 1,2
1,4 6,2
5,6 -3,4
-2,7 60,4
61,3
Grecia 1996
1997 7,9
5,2 14,4
9,8 -7,5
-4,0 111,6
108,7
Spania 1996

1997 3,6
1,8 8,7
6,3 -4,6
-2,6 70,1
68,8
Franta 1996
1997 2,1
1,2 6,3
5,5 -4,1
-3,0 55,7
58,0
Irlanda 1996
1997 2,2
1,2 7,3
6,2 -0,4
0,9 72,7
66,3
Italia 1996
1997 4,0
1,8 9,4
6,7 -6,7
-2,7 124,0
121,6
Luxembourg 1996
1997 1,2
1,4 6,3
5,6 2,5
1,7 6,6
6,7
Olanda 1996
1997 1,4
1,8 6,2
5,5 -2,3
-1,4 77,2
72,1
Austria 1996
1997 1,8
1,1 6,3
5,6 -4,0
-2,5 69,5
66,1
Portugalia 1996
1997 2,9
1,8 8,6
6,2 -3,2
-2,5 65,0
62,0
Finlanda 1996
1997 1,1
1,3 7,1
5,9 -3,3
-0,9 57,6
55,8
Suedia 1996
1997 0,8
1,9 8,0
6,5 -3,5
-0,8 76,7
76,6
Regatul Unit 1996

1997 2,5
1,8 7,9
7,0 -4,8
-1,9 54,7
53,4
Sursa: European Monetary Institute, Convergence Report, March 1998, p. 25.
4. Euro - noua moneda a Uniunii Europene
Lansarea trecerii la Euro
Conform hotarrii Consiliului European (Council Regulation (EC) No. 2866/98) si lundu-se n calcul
ratele bilaterale centrale conform ERM (Exchange Rate Mechanism), la 31 decembrie 1998 au fost
fixate irevocabil paritatile monedelor tarilor participante n raport cu noua moneda EURO, iar EURO a
nlocuit ECU n raport de 1:1(1 EURO=1 ECU), pe baza calculului ratei oficiale de schimb a ECU la
31 decembrie 1998. Rata de referinta fata de Euro numita EONIA (Euro Overnight Index Average) a
fost o medie ponderata a tranzactiilor unui panel de banci pe piata interbancara, tranzactii care au fost
prelucrate pna la ora 6.00 p.m. Fiecare banca a transmis o medie a cursurilor lending.
Ratele de conversie pentru cele 11 monede n raport cu EURO se prezinta astfel:
( http://europa.eu.int/eurobirth/):
1 EURO = 40.3399 BEF
1 EURO = 1,95583 DEM
1 EURO = 166, 386 ESP
1 EURO = 6,55957 FRF
1 EURO = 0, 787564 IEP
1 EURO = 1936, 26 ITL
1 EURO = 40,3399 LUF
1 EURO = 2,20371 NLG
1 EURO = 13,7603 ATS
1 EURO = 200,482 PTE
1 EURO = 5,94573 FIM
(Cautati pe site-ul UE rata de conversie pentru drahma greaca, recent intrata n sistem).
Aceste rate de conversie ramn neschimbate si vor fi singurele rate legal admise att pentru conversie
ntre euro si monedele nationale, ct si pentru conversie ntre monedele nationale
(http://www.ecb.int/emi/press/htm_jcom.htm).
La 1 ianuarie 1999, a fost lansata noua moneda, dar nu ca o moneda efectiva, sub forma de bancnote si
monede divizionare - monedele nationale aflndu-se nca n circulatie -,ci ca o moneda de exprimare a
operatiunilor (book-keeping money).
Important: noua moneda nu se mai calculeaza conform unui cos, ci este o moneda n sine, care
ndeplineste n cadrul zonei EURO, chiar si n acesti trei ani, anumite functii specifice monedelor, cum
sunt:
Noile emisiuni de obligatiuni guvernamentale si de alte titluri pe piata financiara vor avea loc numai n
Euro, iar piata financiara a zonei Euro a devenit una puternic integrata prin toate componentele sale.
Piata monetara, conform statisticilor Bancii Centrale Europene, a nregistrat o sporire a volumului
operatiunilor, ceea ce, firesc ajuta atingerea obiectivelor politicii monetare n domeniul masei
monetare. Piata monetara a zonei a devenit mult mai "lichida", piata fiind aceea care asigura accesul
bancilor la lichiditati. Important este si faptul ca volumul operatiunilor pe aceasta piata a permis
reducerea spreadului, a diferentei ntre bid si ask (cursul de cumparare si de vnzare), ceea ce este un
semn extrem de pozitiv.

S-a produs o apropiere sensibila ntre ratele dobnzilor la credite de lichiditati pe termen foarte scurt
(overnight interest rate spreads) n tarile participante.
Bancile si firmele trec la utilizarea Euro n operatiuni ntre ele si cu clientii lor: produse financiare n
Euro, plati, depozite, preturi duale (n moneda nationala si n Euro), pentru a obisnui consumatorii cu
noua moneda, chiar daca deocamdata continua sa utilizeze moneda nationala.
Euro urmeaza a nlocui, dupa trei ani, respectiv la 1 ianuarie 2002, monedele nationale. Acestea vor fi
retrase complet din circulatie n decurs de sase luni, respectiv ntre 1 ianuarie si 1 iulie 2002, si
nlocuite cu bancnote Euro si subdiviziuni ale acestora. Toate operatiunile, dupa aceasta data, vor avea
loc n Euro.
Ce se ntmpla cu celelalte monede din UE, dar neparticipante la Euro?
Nu toate statele membre ale UE au intrat n UM. Ca urmare, o data cu trecerea la stadiul al treilea al
UM, vor coexista mai multe regimuri valutare, dupa cum urmeaza:
Euro - care va cota fata de dolar si fata de celelalte monede neparticipante (yen, franc elvetian, dolar
canadian etc.).
Fiecare moneda nationala participanta la UM va avea fixate paritatile n mod irevocabil, dar fata de
monedele din afara va avea fluctuatii prin intermediul Euro.
Monedele tarilor UE care nu participa la UM (Lira sterlina, coroanele suedeza si daneza, drahma
greaca) participa, dar voluntar, la noul mecanism al cursului de schimb (NERM - New Exchange Rate
Mechanism sau ERM II), care nlocuieste Sistemul Monetar European
(http://www.ecb.int/press/pr980912_3.htm).
Mecanismul consta n:
stabilirea unui curs central fata de euro, care detine astfel rolul de etalon;
cursuri bilaterale de schimb ntre aceste monede si o marja standard de fluctuare de +/- 15%, curs ce va
fi sustinut de catre respectivele banci centrale n mod nelimitat, fiind disponibile, n acest scop, si
finantari pe termen scurt;
cotarea monedelor se face avnd Euro ca moneda de referinta, deci n raport cu 1 Euro (cu sase
zecimale), raportul fata de acesta servind si stabilirii marjelor de interventie.
Utilizarile internationale ale monedei EURO:
Euro are si un rol international explicabil prin locul detinut de catre zona emitenta n cadrul productiei
si comertului mondial. Acest loc apare dupa cum urmeaza:
Indicatori principali privind pozitia comparativa a zonei euro n economia mondiala, anul 1998:
Indicatori Zona EURO SUA Japonia
Populatia (milioane) 292 270 127
PIB (miliarde EUR) 5.773 7.592 3.376
Ponderea n PIB mondial:
-n preturi curente
-pe baza PPP* 22,2
15,5 29,3
20,8 13,0
7,4
Exporturi de bunuri si servicii:
% n PIB
% n exporturile mondiale 17,8
20, 10,9
16,3 11,5
7,6
Sursa: ECB, Monthy Bulletin, August 1999, p.32
Comentati datele din tabel.

Cum a evoluat cursul monedei Euro n anul care a trecut de la lansare, respectiv n anul 1999, n
comparatie cu perioada anterioara(cotatie pentru Ecu): singura moneda care coteaza n exterior este
EURO, iar cursurile monedelor nationale fata de monedele din afara zonei monetare se stabilesc prin
intermediul EURO. Monedele celor 11 tari care participa la uniunea monetara au cursuri, fata de
monedele din afara zonei, rezultate din cotatia EURO pe piata valutara internationala fata de
principalele monede (dolar, yen, franc elvetian etc.).
Evolutia cursului bilateral n raport cu dolarul si cu principalele monede (unitati nationale/ECU sau
EURO, medie anuala):
Anii Dolar SUA Yen Franc Elvetian Lira Sterlina Coroana suedeza Coroana daneza Drahma greaca
Coroana norv.
1996 1.270 138.1 1,568 0,814 8,51 7,36 305,5 8,20
1997 1,134 137,1 1,644 0,692 8,65 7,48 309,3 8,02
1998 1,121 146,4 1,622 0,676 8,92 7,50 330,7 8,47
1999 1,066 121,3 1,600 0,659 8,81 7,44 325,8 8,31
2000*
Sursa: ECB, Monthly Bulletin, February 2000, p. 48
* De completat din publicatiile Bancii Centrale Europene
Constatari (comentarii facute de catre studenti). A se avea n vedere situatia din tabelul care urmeaza.
Indicatori sintetici privind situatia economiei n zona Euro
PIB (%, modificare anuala) Rata somajului Prod. muncii (% anual) Profitabilitatea capitalului Exp.
(%, modificare anuala)
1997 2,7 10,7 2,2 108,0 9,7
1998 2,9 9,9 1,7 113,2 6,5
1999 2,4 9,4 1,5 115,0 4,7
Sursa: Eurostat, Key Indicators, No 2/1999.
Evolutia Indicelui Harmonizat al Preturilor de Consum (HICP):
1987 1988 1999 2000
HICP 1,6 1,1 1,1
Bunuri 1.1 0.6 0.8
Servicii 2.4 2.0 1.6
Sursa: Selectat din datele publicate n ECB Monthly Bulletin, Febr. 2000.
Ratele anuale ale dobnzilor n zona Euro la depunerile pentru 12 luni si la obligatiunile
guvernamentale de lunga durata:
Anul Depozite la 12 luni Oblig. la 2 ani Oblig. la 3 ani Oblig. la 5 ani Oblig. la 7 ani Oblig. la 10 ani
1995 5.62 5.69 5.97 6.48 7.06 8.73
1996 4.06 4.17 4.41 5.06 5.82 7.23
1997 4.05 4.33 4.51 4.87 5.20 5.99
1998 3.14 3.16 3.22 3.38 3.67 4.71
1999 3.05 3.39 3.63 4.01 4.38 4.66
2000
Sursa: ECB, Monthly Bulletin, Febr. 2000, p. 21.
Situatia finantelor publice si a conturilor curente n zona Euro apare astfel:
1997 1998 1999 2000

ncasari bugetare (% din PIB) 47,3 46,7 46,5

Cheltuieli bugetare (% din PIB) 49,9 49,1 48,5
Deficitul bugetar (% din PIB) -2,5 -2,3 -2,0
Datoria publica guvernamentala (% din PIB) 72,0 70,3 69,0
Conturile curente (% din PIB) 1,8 1,9 1,9
Sursa: Eurostat
Utilizarile internationale ale Euro se refera la cele care au loc n afara cadrului zonei emitente si se
grupeaza, de obicei, n utilizari private si utilizari publice:
1 Utilizarile private sunt cele mai importante datorita faptului ca acestea reprezinta o recunoastere "de
facto" a importantei unei anumite monede. Cele mai importante utilizari sunt:
a) Euro "mosteneste" de la moneda anterioara - Ecu - un loc important pe piata financiara
internationala. Emisiunile de titluri n Euro, facute de catre nerezidenti ai zonei, reprezinta cca 20% din
totalul emisiunilor de astfel de titluri pe piata financiara internationala (fata de 49% emisiuni n dolari).
Acest loc se va consolida att prin preluarea emisiunii de noi titluri n Euro, ct si prin nlocuirea
optiunilor anterioare pentru titluri eliberate n monedele tarilor participante la UE.
b) Serveste exprimarii preturilor marfurilor comercializate, n primul rnd, ntre tarile membre.
Circulatia libera a bunurilor n cadrul Pietei Interne este impulsionata si de avantajele pe care moneda
unica le ofera participantilor: disparitia riscului valutar si a costurilor care nsotesc gestionarea acestuia,
transparenta si comparabilitatea preturilor pe pietele tarilor participante. Se poate spune, fara retinere,
ca moneda unica potenteaza avantajele comertului liberalizat cu bunuri si servicii si cele ale integrarii
pietelor factorilor de productie - forta de munca si capitalul. Introducerea, o data cu 1 ianuarie 1999, si
a sistemului de plati si compensare TARGET ntre tarile zonei EURO este de natura a facilita foarte
mult operatiunile de plati intra-comunitare.
Desigur, acest comert intra-comunitar dobndeste, o data cu nlaturarea tuturor barierelor comerciale
ntre tarile respective, caracterul de comert intern. De aceea, statisticile evidentiaza distinct comertul
extra-comunitar pe care-l considera adevaratul comert exterior al zonei. Chiar si procednd astfel, UE
fiind cea mai mare putere comerciala a lumii si nregistrnd un grad de deschidere, n 1998, de 17%,
detinnd cca 20% din exporturile mondiale, va oferi noii sale monede un suport n marfuri si servicii
comercializate pe plan international, pe masura acestei deschideri. Devine, n acest mod, o moneda de
referinta pentru comertul international; Exporturile si importurile UE catre/dinspre tarile asociate,
candidate la aderare, pot fi acum facturate n EURO. Si operatiunile comerciale cu alte zone, cum sunt
cele n curs de dezvoltare - tarile ACP - vor avea un regim similar. Chiar si o parte a comertului cu
restul tarilor, n masura n care acestea au nevoie de EURO pentru plati n Uniunea Europeana, vor
apela la moneda europeana. Ca urmare, va avea loc, n mod cert, o anumita reasezare a locului detinut
de monedele larg utilizabile n operatiunile comerciale internationale. Se stie ca dolarul detine de 4 ori
mai mare valoare de exprimarea a exporturilor dect valoarea exporturilor SUA. Aceasta se explica
prin rolul central al dolarului n cadrul sistemului monetar international (moneda de rezerva,
convertibilitate deplina, prima euromoneda, etc.) prin rolul traditional al dolarului n operatiunile
comerciale internationale, asa cum acesta s-a consolidat n decursul perioadei postbelice, fiind utilizat
nu doar n comertul exterior al SUA, ci si n comertul exterior al tuturor statelor.
2) Utilizari oficiale:
a) Euro va prelua si locul monedelor nationale (DM, FF, HF etc.) n cadrul rezervelor valutare
internationale, instalndu-se n aceasta calitate alaturi de dolar si imediat dupa acesta, dar naintea unor
monede precum lira sterlina, yenul, francul elvetian etc. (cca 19%, fata de cca 58% ponderea
dolarului).
b) Avnd asemenea importante functii internationale, moneda Euro serveste si n calitate de monedaancora, moneda-etalon pentru monede din afara zonei. Exista mai multe aranjamente monetare n care
este implicat Euro:

Monedele tarilor UE care nu participa la UM (Lira sterlina, coroanele suedeza si daneza, drahma
greaca) participa, dar voluntar, la noul mecanism al cursului de schimb (NERM - New Exchange Rate
Mechanism sau ERM II), care nlocuieste Sistemul Monetar European
(http://www.ecb.int/press/pr980912_3.htm).
Mecanismul consta n:
stabilirea unui curs central fata de euro, care detine astfel rolul de etalon;
cursuri bilaterale de schimb ntre aceste monede si o marja standard de fluctuare de +/- 15%, curs ce va
fi sustinut de catre respectivele banci centrale n mod nelimitat, fiind disponibile, n acest scop, si
finantari pe termen scurt;
cotarea monedelor se face avnd Euro ca moneda de referinta, deci n raport cu 1 Euro (cu sase
zecimale), raportul fata de acesta servind si stabilirii marjelor de interventie.
Tari care preiau Euro ca moneda nationala (cazul unor teritorii franceze, foste colonii) sau va nlocui
francul francez n raportul CFA.
Tarile suverane precum Monaco, San Marino, Vatican vor folosi Euro pe baza unui aranjament special.
Cipru si Macedonia si-au legat monedele de Euro.
Bosnia-H., Bulgaria, Estonia - currency board euro/DM.
Un numar de 17 tari (Ungaria, Polonia, Irlanda) folosesc un cos de monede care include Euro.
Serveste calculului valorii monedei scripturale DST.
Flotare concertata cu Euro ca moneda de referinta
n ceea ce priveste tarile asociate si candidate la UE, inclusiv Romnia, de a folosi moneda Euro, s-a
vazut ca exista mai multe posibilitati, n acest sens. Mai nti, sa includa Euro n regimul cursului de
schimb, asa cum unele au si facut-o deja. n ceea ce priveste Romnia, solutia unui curs fixat n raport
exclusiv cu Euro se exclude, deocamdata, att pentru ca, n ciuda ponderii mari a schimburilor cu UE,
dolarul are un rol important n totalul platilor, ct si prin faptul ca o tara candidata nu poate opta pentru
participare la Mecanismul Sistemului Valutar II. Cea mai buna solutie pare a fi optiunea pentru un cos
de monede n care Euro sa ocupe locul respectiv conform importantei sale n operatiunile externe si sa
se instituie o marja controlata cu deprecieri de paritate anuntate. Aceasta ar permite si o fluctuare
absolut necesara, dar controlata, si o anumita certitudine n privinta modificarilor de curs, importanta
pentru deciziile mediului de afaceri. Banda de fluctuare trebuie sa fie relativ larga.
n ceea ce priveste utilizarile private, acestea exista deja n operatiunile comerciale externe cu UE si,
firesc, n toate operatiunile bancare. Firmele au posibilitatea de a stabili un pret n Euro care sa fie
valabil pentru vnzarile lor n oricare dintre tarile zonei. Bancile au avut posibilitatea de a reduce
cheltuielile lor pentru diferite operatiuni, inclusiv prin reducerea numarului de banci corespondente.
Cu toate acestea, exista deocamdata n rndul operatorilor o anumita retinere fata de Euro fie din
necunoastere, fie, asa cum am aratat, datorita faptului ca o moneda deocamdata doar scripturala, nu
efectiva, provoaca nencredere. De aici, o supraevaluare a dolarului. Trecerea la circulatia efectiva a
Euro, paralel cu intensificarea operatiunilor comerciale si financiare reciproce, la care se vor adauga
cele turistice, vor fi de natura a anula aceasta nencredere.