Sunteți pe pagina 1din 24

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI , FINANTE ASIGURARI BANCI SI

BURSE DE VALORI

PACTUL FISCAL IN UNIUNEA


EUROPEANA

PROFESOR COORDONATOR:
TRASCA Daniela
Realizatori:
Stoica Monica
Schiopu Diana
Stefaroi Alina

PACTUL FISCAL IN UNIUNEA


EUROPEANA
Conceptul de politica fiscala
Conceptul de politica fiscala este prezentat adesea cu nuante diferite,
accentuandu-se, de regula, asupra laturii sale referitoare la sistemul de
impozite promovat de un stat. De fapt, politica fiscala nu poate fi conceputa
decat ca un mixaj intre modalitatile de procurare a resurselor la dispozitia
statului
si
cele privind destinatiile ce se dau acestor resurse, in indeplinirea functiilor si
sarcinilor ce-i revin.
Politica fiscala reprezinta ansamblul deciziilor prin care se realizeaza modelarea
structurala a sistemului fiscal, asigurarea functionarii acestuia in scopul obtinerii
finalittilor dorite de catre decidentul public, in economie.
Politica fiscala este, deci, o componenta a politicii financiare a statului, care
cuprinde, atat ansamblul reglementarilor privind stabilirea si perceperea
impozitelor si taxelor si concretizand optiunile statului in materie de impozit si
taxe, cat si deciziile privind cheltuielile publice ce se finanteaza.
Dar,
componentele
sale
trebuie concertate cu cele de politica bugetara sau
monetara, respectiv cu politica preturilor si cu cea a ocuparii fortei de munca
etc., pentru a se integra n politica generala.
Politica europeana in domeniul impozitarii are doua mari componente:
impozitarea directa care este responsabilitatea statelor membre si impozitarea
indirecta, ce afecteaza libera circulatie a bunurilor si serviciilor.
Statele membre au luat deja masuri pentru a preveni evaziunea fiscala si dubla
impozitare, iar politica europeana in domeniu are ca scop sa se asigure ca pe
piata interna concurenta nu este distorsionata de diferente intre sistemele si
ratele de impozitare indirecta. In plus, au fost luate masuri pentru a preveni
efectele negative ale competitiei n domeniul impozitarii, ce pot aparea in cazul
transferurilor de fonduri intre statele membre ale Uniunii Europene.
Principiile unui sistem fiscal optimal
O problema importanta care se afla astazi in atentia multor economisti si factori
de decizie este aceea a optimizarii sistemului fiscal. Introducerea sau modificarea
unui impozit constituie o problema careia trebuie sa i se acorde o importanta
majora datorita consecintelor generate de aceasta pe multiple planuri: economic
si financiar, social si nu in ultimul rand politic.
Pentru a raspunde anumitor cerinte de calitate si performanta, sistemele fiscale
moderne, trebuie sa fie organizate si sa functioneze pe baza unor principii
unanim acceptate. Dintre acestea se detaseaza principiul echitatii si cel al
eficientei, a caror
contrapunere face,
de cele
mai multe ori,
obiectul

disputelor legate de fiscalitate, fiecare impozit cautand sa impace mai mult sau
mai putin, aceste dou exigente. Considerat de Adam Smith ca principiu
definitoriu pentru un bun sistem fiscal, principiul echitatii fiscale este cerut nu
numai din considerente de ordin filozofic, respectiv asigurarea unei dreptati
sociale in materie de impozite, dar si din considerente de ordin practic, stiut fiind
faptul ca un sistem fiscal echitabil genereaza stare de rezistenta din partea
contribuabililor, care
se materializeaza
in amplificarea
fenomenului de
sustragere de la plata a obligatiilor fiscale. Mai mult decat atat, acumularea in
timp a nemultumirilor populatiei poate contribui la caderea de la putere a
factorilor politici, care nu isi contureaza politica fiscala pe criterii de echitate.
Teoretic, notiunea de echitate fiscala este usor de inteles si de explicat, aceasta
presupunand indeplinirea cumulativa a unor conditii, cum ar fi:
- stabilirea unui minim neimpozabil in functie de natura venitului ce cade
sub incidenta impozitului, precum si stabilirea unor scutiri si reduceri de
impozite care sa permita satisfacerea cerintelor decente de viata;
- aplicarea generala a impozitelor si taxelor, astfel incat acestea sa
afecteze toate categoriile sociale care realizeaza venituri din aceeasi
sursa sau care poseda acelasi gen de avere;
- stabilirea sarcinii fiscale in functie de puterea de contributie, acesta pres
upunand diferentierea sarcini fiscale de la un subiect impozabil la altul,
atat in functie de cuantumul si natura materiei impozabile cat si de
situatia personala a acestora;
- la aceeasi putere de contributie sarcina fiscala sa fie aceeasi pentru
toate persoanele fizice, indiferent de categoria sociala careia ii apartin,
respectiv toate persoanele juridice, indiferent de forma juridica in care
sunt organizate si functioneaza.
Avand n vedere cele de mai sus, tot mai multi economisti, in special adepti ai
neokeynesismului, considera ca un sistem fiscal modern trebuie sa urmareasca
atat echitatea orizontala, respectiv tratament fiscal identic pentru cei care sunt n
esenta egali din punct de vedere a capacitatii de plata, cat si
echitatea pe verticala, respectiv tratament fiscal diferit pentru persoanele
diferite, urmarindu-se o redistribuire a veniturilor intre membrii societtii, in
scopul diminuarii sau nlaturarii inegalitatilor generate de mecanismul pietei.
Daca, in ceea ce priveste asigurarea echitatii pe orizontala, aceasta este, in
general,
bine
acceptata
si apreciata, in privinta echitatii verticale apar controverse legate
de
modalitatile posibile de realizare a redistribuirii
veniturilor,
redistribuire
considerata de unii arbitrara.
In Romania egalitatea fiscala este consfintita prin Constitutie, astfel sistemul
legal de impuneri
trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale
.

Modelarea sistemului fiscal, in vederea obtinerii unei eficiente maxime a incasarii


impozitelor, presupune o analiza temeinica a cuantumului veniturilor ce se pot
obtine, in paralel cu nivelul cheltuielilor efectuate pentru incasarea acestora.
Conform principiului eficientei incasarii impozitelor (sau al
randamentului)
impozitele trebuie percepute cu minim de cheltuieli si prin obtinerea unui volum
cat mai mare de venituri la bugetul statului.
Maximizarea veniturilor incasate din impozite trebuie privita din doua puncte de
vedere, pe de o parte, din punct de vedere al nivelului de impozitare pana la
care exista un grad de suportabilitate din partea populatiei si, pe de alta parte,
din punct de vedere al gradului in care se incaseaza impozitele
cuvenite bugetului de stat. Trebuie avut n vedere faptul ca, in cazul unei
impozitari mai usoare, se obtine un grad mai mare de incasare (gradul de
conformare voluntara a contribuabililor plata integrala, benevola si la termeneste mai ridicat), ceea ce face ca veniturile obtinute de stat sa fie mult mai mari,
in unele cazuri, fata de cele obtinute in situatia unei fiscalitati apasatoare, in
care gradul de incasare este mult mai mic, si care conduce, de regula, la
cresterea
cheltuielilor cu incasarea impozitelor (creste numarul
persoanelor carerisca in
sustragerea de la plata
impozitelor impunanduse, deci, atat o marire a aparatului fiscal cat si o intensificare a actiunilor de
control).
In general, se considera ca un impozit cu o arie larga de cuprindere si cu cote
scazute are un randament mai ridicat decat un impozit cu o arie restransa si cu
cote ridicate.
Eficienta incasarii impozitelor este conditionata de o serie de factori, printre care
foarte importanti, mai ales in conditiile tarii noastre, consider a fi urmatorii:
- stabilitatea legislatiei, emiterea de acte normative si norme de aplicare a
acestora clare, care sa nu creeze confuzii in interpretare. In acest sens, A.
Smith considera ca un mic grad de nesiguranta este un defect mai mare
decat un considerabil grad de nedreptate;
- pregatirea profesionala, capacitatea intelectuala si morala a personalului
care-si desfasoara activitatea in cadrul diverselor structuri organizatorice
ale organelor fiscale;
- aplicarea unui tratament fiscal echitabil tuturor contribuabililor;
- reducerea la strictul necesar
neproductive si neeconomicoase;

cheltuielilor

guvernamentale

- o analiza mult mai temeinica asupra acordarii unor facilitti fiscale, astfel
incat sa se atinga obiectivele urmarite prin acestea si nu doar sa
contribuie la reducerea drastica a veniturilor bugetare, asa cum s-a
intamplat, de multe ori, in ultimii 15 ani;
- descurajarea evaziunii fiscale si lichidarea economii subterane.

Avand in vedere diversele tipuri de impozite, se poate face aprecierea ca


impozitele percepute prin metoda stopajului la sursa genereaza cele mai mici
costuri cu incasarea si descoperirea cazurilor de evaziune fiscala.
La extrema opusa se situeaza accizele, aceste impozite fiind generatoare de cele
mai mari cheltuieli cu incasarea lor si in special cu descoperirea cazurilor de
evaziune fiscala. In cazul acestor impozite tentatia de sustragere, chiar in conditii
de risc maxim, de la plata obligatiilor fiscale, prin diferite forme, este foarte
mare, datorita veniturilor uriase ce se pot obtine prin eludarea legii, venituri
generate de cotele de impunere foarte ridicate si de modalitatea de calcul, in
cascada, a acestora.
Literatura de specialitate a impus si alte principii, care se adauga celor expuse
anterior, principii ce trebuie indeplinite de un sistem fiscal modern, si anume:
Principiul stabilitatii - reflectand maxima fiscala potrivit careia un impozit
bun este un impozit vechi, respectarea acestui principiu constituie, nu
numai, o cerinta pentru asigurarea eficientei incasarii impozitelor dar si
pentru a permite contribuabililor luarea deciziilor de investitii in conditii de
certitudine, din punct de vedere al legislatiei fiscale.
In privinta stabilittii legislatiei fiscale, se poate aprecia ca orice reforma
fiscala trebuie sa pregateasca facilitatile de tranzitie, gradualismul fiind
adesea de preferat unei bulversari brutale a modurilor de impunere,
modificarile foarte frecvente ale legislatiei constituind o reala sursa de
ineficacitate. Din pacate, se pare ca acest lucru este cu greu inteles de
guvernantii
nostri.
Stabilitatea
impozitului mai este apreciata, n literatura de specialitate, si prin prisma
randamentului constant al acestuia in toate fazele ciclului economic, foarte
multi autori de prestigiu considerand stabil acel impozit al carui randament
ramane constant de-a lungul intregului ciclu economic.
Principiul flexibilitatii, partial in contradictie cu principiul stabilitatii, este
foarte important in conditiile in care fiscalitatea este utilizata ca mijloc
de politica conjuncturala, impozitul, a carui baza de impozitare este sensibila
la evolutia activitatii economice, putand sa joace, astfel,
rolul de
stabilizator economic automat.
Principiul simplicitatii, devenit prioritar in tarile care au trecut la
reformarea sistemelor fiscale in ultimii ani, are in vedere faptul ca un
impozit este mai usor de administrat, mai usor de inteles si deci susceptibil
de a fi mai usor acceptat de contribuabili cu cat acesta este mai simplu, fara
sa contina prea multe exceptii de la regula generala.
Principiul certitudinii se refera la faptul ca orice contribuabil trebuie sa stie,
dinainte, termenele, modalitatile si cuantumul obligatiilor sale fiscale, in felul
acesta actionandu-se pe linia cresterii incasarilor bugetare.
Principiul comoditatii se refera la faptul ca impozitele trebuie sa
fie percepute la termenele si dupa o pocedura cat mai convenabila pentru

contribuabili. In acest sens, impozitele percepute prin metoda stopajului la


sursa sunt de preferat.
Principiul neutralitatii cere ca impozitele sa fie selectionate, legiferate si
aplicate in asa fel incat sa reduca la minim influenta acestora asupra
deciziilor economice . Din optica
statului, aceasta neutralitate
nu
trebuie radicalizata, impozitele urmand a fi folosite pentru corectarea
ineficientei diversilor agenti economici si, in general, pentru atingerea unor
obiective economice, sociale,etc.
In functie de modul in care sunt respectate aceste principii, atunci cand se
construieste sau se modeleaza un sistem fiscal, se va obtine ca rezultat un
sistem fiscal mai mult sau mai putin eficient, mai mult sau mai putin echitabil,
mai mult sau mai putin optimal. Avand n vedere ca echitatea fiscala este mai
mult o trasatura normativa si ca veniturile guvernamentale si cheltuielile
afecteaza economia si societatea in acelasi timp, obtinerea unui caracter optim a
sistemului fiscal este destul de dificil de realizat.
Analizele referitoare la fiscalitate au cautat, in timp, sa furnizeze sfaturi potrivite
despre cum poate fi mbunatatit nivelul de echitate la un nivel de eficienta dat
sau cum poate fi micsorat costul bunastarii la un nivel dat de echitate.
Determinarea unui optim real ramane, inca, o problema nerezolvata.
Se pare ca echilibrul intre echitate si eficienta, in cadrul unui sistem
guvernamental, trebuie rezolvat prin interactiune politica. In realitate, intr-un
sistem coercitiv, cum este cel fiscal, structura finantelor guvernamentale ce va
rezulta nu va fi nici eficienta, nici echitabila, din punctul de vedere al
tuturor cetatenilor.

Politica fiscala europeana


Reglementarile existente
La
nivelul
UE politica
fiscala
este subordonata
Comunitatii Europene, care prevede:

tratatului de infiintare a

- eliminarea taxelor vamale intre tarile membre si a oricaror altor masuri cu


efect similar;
- asigurarea liberei concurente in cadrul pietei comune.
In acest sens se au in vedere in special impozitele indirecte (TVA si accizele).
Impozitele directe fiind doar subordonate scopului de neafectare a liberei
concurente pe piata, insa se recomanda membrilor incheierea de conventii de
evitare a dublei impuneri internationale.

In plus, Tratatul de la Maastricht (1992) impune membrilor uniunii monetare


limitarea deficitelor bugetare la 3% din PIB, membrilor neparticipanti la uniunea
monetara fiindu-le recomandat sa evite deficitele substantiale.
Obiectivele politicii fiscale
Scopul realizrii pietei comune si a uniunii monetare a antrenat schimbari
in ceea ce priveste fiscalitatea. Inlaturarea restrictiilor privind mobilitatea
capitalului a generat teama ca baza impozabila la nivel national se poate
reduce prin migratia acesteia intre statele membre, datorita concurentei fiscale
dintre acestea, ceea ce va afecta gradul de ocupare si capacitatea de a asigura
protectia sociala. De aici s-au conturat obiectivele politicii fiscale:
A. Cel mai important obiectiv pe termen lung consta in inlaturarea
diferentelor in ceea ce priveste cotele si metodele de aplicare al impozitelor
indirecte. Obiectivul vizeaza TVA si accizele.
B. 1. In domeniul fiscalitatii directe, se urmareste in principal
minimizarea posibilitatilor de evaziune si evitarea dublei impuneri, pe baza
acordurilor bilaterale ntre statele membre.
B. 2. Scopul avut in vedere de masurile de armonizare a politicii fiscale
consta in evitarea efectelor negative ale concurentei intre statele membre,
in special evitarea transferului bazei fiscale prin fenomenul de migratie a
firmelor aflate in cautarea regimului fiscal cel mai favorabil.
C. Tratatul de la Maastricht limiteaza strict posibilitatea guvernelor de a
finanta cheltuielile publice prin cresterea datoriei publice. Prin Pactul de
Crestere si Stabilitate, statele membre participante la zona euro nu trebuie
sub nici o forma sa ruleze deficite bugetare peste nivelul de 3% din PIB.
Scopul general al pactului este pastrarea bugetelor echilibrate la nivelul de
ciclu economic. Astfel cresterea cheltuielilor publice poate fi finantata
numai prin cresterea incasarilor veniturilor publice la nivelul ciclului
economic. Desi au acceptat in principiu obiectivele politicii fiscale a UE,
totusi, guvernele statelor membre au fost reticente in ceea ce priveste pasii
principali spre armonizarea fiscala, iar Pactul de Crestere si Stabilitate
prevede ca deciziile cu privire la aceasta trebuie adoptate cu unanimitate in
Consiliul Europei. Pentru ca, pe de o parte, politica fiscala este privita ca o
componenta a suveranitatii nationale, iar sistemele fiscale ale statelor
membre se deosebesc substantial, datorita diferentelor in ceea
ce priveste structurile economice si sociale ale acestora
si diferentelor conceptuale privind rolul fiscalitatii, in general, si al unui
anumit impozit, in particular. De exemplu: gradul general al fiscalitatii si al
contributiilor sociale, ca procent in PIB, variaza ntre 34%, in Grecia, si
aproape 55%, in Suedia,media UE fiind 42,6%. Impozitele directe, formate
in principal din impozitul pe venitul persoanelor fizice si cel pe profitul
companiilor, variaza intre 9% din PIB in Grecia, la peste 32% in Danemarca,
media UE fiind 13,7%. Impozitele indirecte, formate in principal din TVA si
accize, variaza intre 11% din PIB, in Spania, si peste 19%, in Danemarca,

media UE fiind 13,8%. Iar contributiile sociale variaza de la 1,7% din PIB, in
Danemarca, la peste 19%, Franta, media UE fiind 15,1%.
Privita in ansamblu, Uniunea Europeana este o zona cu fiscalitate ridicata, in
anul 2007, rata fiscalitatii, calculata ca pondere a veniturilor totale colectate in
PIB, in toate cele 27 state europene, situandu-se la nivelul de 39,6%, calculata ca
medie ponderata. Aceasta valoare este cu pana la 13% mai mare decat media
SUA sau a Japoniei. Aceasta medie ridicata nu dovedeste insa ca toate statele
membre au o fiscalitate mare, dimpotriva, opt dintre statele membre au un nivel
al fiscalitatii de sub 35% din PIB. Per total, diferentele dintre nivelul fiscalitatii
intre statele europene sunt semnificative; media, incluzand si contributiile la
asigurarile sociale, inregistreaza diferente de peste 20%, de la nivelul de 51,3%
in Suedia la sub 28% in Romania, dovedind diferente semnificative intre statele
Uniunii in ceea ce priveste rolul statului in economie.
Continutul compactului fiscal
Compactul fiscal european este parte a Tratatului privind Stabilitatea,
Coordonarea si Guvernanta (TSCG) in cadrul Uniunii Economice si Monetare,
tratat definitivat la sfarsitul lunii ianuarie 2012. Acest nou tratat pe care vor sa il
semneze toate statele UE, cu exceptia Regatului Unit si a Republicii Cehe,
vizeaza consolidarea disciplinei fiscale la nivel european prin introducerea unor
sanctiuni aplicate intr-un mod mai automat si a unei supravegheri mai stricte a
statelor membre.
Foarte pe scurt, noul tratat include cerinta ca bugetele nationale sa fie echilibrate
sau in surplus. Aceasta cerinta va fi indeplinita daca deficitul structural anual nu
va depasi 0,5 % din PIB. Statele membre vor avea obligatia de a introduce
aceasta norma privind un buget echilibrat in sistemele lor juridice nationale, de
preferinta la nivel constitutional. Termenul pentru indeplinirea acestei obligatii
este de cel mult un an de la intrarea in vigoare a tratatului.
Daca o tara membra are datoria publica semnificativ sub 60% din PIB si riscurile
la adresa sustenabilitatii finantelor publice pe termen lung sunt reduse, ea poate
avea un deficit structural mai mare de 0.5% din PIB, dar nu mai mare de 1% din
PIB.
Acumularea dezechilibrelor macroeconomice, financiare si fiscal si criza datoriilor
suverane a mai multor tari din zona euro au determinat o fortificare a cadrului de
guvernanta economica a UE pentru a asigura stabilitatea si buna functionare a
EMU. Printre alte decizii, a fost si introducerea Semestrului European, ce
presupunea angajamente politice aditionale in Pactul Euro Plus si implementarea
a 6 schimbari legislative pentru a fortifica cadrul guvernantei economice a UE.
Aceste schimbari includ (six-pack) includ reforma ce vizeaza atat latura
preventive cat si cea corectiva a Pactului Stabilitatii si Cresterii (en. Stability and
Growth Pact - SGP), noile cerinte minime pentru cadrele bugetare nationale, noua
Procedura a Dezechilibrelor Macroeconomice (MIP) si un mechanism de
implementare mai puternic prin sanctiuni financiare. In plus, Comisia Europeana
a propus in noiembrie 2011 doua ordonante aditionale pentru a intari

supravegherea tarilor din zona euro (two-pack), care vor face parte din
negocierile dintre Consiliul UE, Comisia Europeana si Parlamentul European si
care se asteapta sa fie finalizate in decursul anului 2012. Prima ordonanta are ca
scop principal acordarea de noi prerogative Comisiei, pentru a evalua si, cand
este necesar, a cere o revizie a schitei planurilor bugetare nationale, precum si a
asigura corectia deficitelor excesive. A doua ordonanta propune noi asigurari ce
permit Comisiei
si
Consiliului
sa
amplifice
supravegherea
situatiei
macroeconomice, financiare si ficale ale statelor member ale zonei euro, care
intampina dificultati serioase din punctual de vedere al stabilitatii financiare.
Nevoia unei reforme a cadrului guvernantei a devenit mai pronuntata din privinta
naturii transformarii crizei- de la o criza financiare, la o criza a datoriilor
suverane.
Luate impreuna, aceste schimbari legislative si decizii politice reprezinta cele mai
cuprinzatoare reforme de guvernanta la nivel European de la introducerea unei
singure monede, conducand la o consolidare a cadrului de supraveghere mutual.
Totusi, preocuparile in legatura cu credibilitatea politicilor financiare, stabilitatea
sectoarelor financiare si conditiile de crestere economice pe termen lung in zona
euro au continuat sa existe, iar tensiunile pietei in unele tari au continuat in
conditiile unei nevoi de refinantare pe termen scurt foarte ridicate.
Teama raspandirii crizei datoriilor suverate, care ar fi putut destabiliza zona euro,
a creat decizia politica de a sustine indreptarea catre consolidarea uniunii
economice pentru a o face corespunzatoare cu uniunea monetara.
De ce ar fi nevoie de un cadru fiscal mai solid si mai strict?
Sub Tratatul de Functionare a Uniunii Europene, politica monetara estecondusa la
un nivel suprastatal, in timp ce politicile fiscale, financiare si structurale au ramas
sub conducerea guvernului fiecarui stat. O politica monetara orientata catre
stabilitatea preturilor nu este suficienta pentru functionarea normala a EMU si
trebuie sa fie insotita de politici din alte domenii.
Din acest motiv, Tratatul si SGP stipuleaza ca membrii zonei euro au obligatia de
a evita deficitele guvernamentale mari si de a mentine finantele publice
sustenabile.
Criza datoriilor suverane a demonstrat ca politicile macroeconomice, financiare si
fiscale nesustenabile ale oricarui membru EMU se amplifica reciproc si afecteaza
alte tari din zona euro prin efecte negative de domino. Acestea pun in pericol
stabilitatea financiara a zonei euro. Ca si o consecinta, Banca Centrala Europeana
a cerut dezvoltarea lenta a cadrului guvernamental pentru a asigura stabilitatea
si buna functionare a EMU.
Intrarea in vigoare a noului cadru in decembrue 2011 ar trebui sa
imbunatateasca supravegherea si consolidarea economica si bugetara. Totusi,
exista 5 neajunsuri importantece au ramas in cadrul fiscal al UE:
-

Numarul mare de situatii exceptionale ce ar putea fi luate in considerate


slabeste aplicarea regulilor in cadrul SGP. Exista unii factorice ar putea fi

luati in considerare atunci cand se decide daca un deficit sau ponderea


datoriei in PIB este excesiva. In plus, o data cu reforma SGP din 2011,
acesti factori sunt luati in considerare chiar si in cazul in care deficitul
depaseste substantial 3% din PIB, in timp ce procentul datoriei este sub
60%.
-

Cadrul fiscal care inca duce lipsa unei autoreglari, atunci cand nu este in
conformitate cu regulile.

Eficacitatea cadrului fiscal depinde inca de controlul strict si riguros al


comisiei. De exemplu, comisia joaca un rol decisiv in evaluarea existentei
unui deficit excesiv, sau daca statele membre au luat masuri efective
pentru a corecta acest deficit.

Cadrul fiscal este mai complex, ceea ce i-ar putea reduce transparenta

Valorile de referinta stabilite pentru cadrele bugetare sunt insuficiente. In


special, consolidarea cadrului national fiscal va depinde substantial de
dorintele politice ale tarilor de a implementa aceste reguli fiscale.

Este suficient compactul fiscal pentru buna functionare a Uniunii


Monetare?
S-a discutat foarte mult in ultima perioada despre noul pact fiscal, acesta fiind
gandit de initiatori ca o solutie decisiva pentru problemele zonei euro. La nivel
conceptual, noul acord nu aduce foarte multe elemente de noutate, ci doar
introduce un mecanism automat de corectie si de penalizare in cazul in care se
inregistreaza derapaje. Limitele de 3% din PIB pentru deficitul bugetar si 60% din
PIB in cazul datoriei publice au existat dintotdeauna, fiind instituite prin tratatul
de la Maastricht in 1992. De asemenea, Pactul de Stabilitate si Crestere (1997)
stabilea ca pozitia structurala pe termen mediu a bugetului sa fie pe echilibru sau
pe surplus (close to balance or in surplus). Noul compact fiscal introduce tinta
de deficit bugetar structural de maxim 0.5% din PIB.
Fara indoiala ca se face un pas important inainte prin adoptarea acestui pact
fiscal, introducandu-se un mecanism automat de corectie a derapajelor fiscale,
contribuind astfel la o disciplina crescuta a politicilor fiscale si la o mai buna
coordonare a acestora. Dar poate fi considerat noul pact fiscal ca fiind suficient
pentru a asigura buna functionare a uniunii monetare (zona euro)? Raspunsul
probabil este nu. Experienta istorica arata ca uniunile monetare trebuie insotite si
de uniuni fiscale pentru a avea succes. Zona euro nu are inca o uniune fiscala,
statele membre avand suveranitate in conducerea politicii fiscale. Bugetul comun
al Uniunii Europene este de doar usor peste 1% din PIB, nivel foarte mic. In plus,
nu exista transferuri fiscale intre statele UE atunci cand apar socuri asimetrice si
mobilitatea si flexibilitatea fortei de munca in Europa sunt relativ reduse.
Elementele cheie ale compactului fiscal

Principalul scop al pactului fiscat esteacela de a incuraja disciplina fiscala, mai


ales in zona euro, construind si imbunatatind Pactul de Stabilitate si Crestere (en.
Stability and Growth Pact - SGP). Acesta consta in 2 programe principale: o regula
de echilibru al bugetului, incluzand un mecanism de corectie, si o fortificare a
procedurii excesului de deficit.
In primul program, partile contractante se angajeaza sa implementeze o regula
fiscala in legislatia nationala, care presupune ca bugetele generale ale guvernului
sunt fie in echilibru, fie in surplus. Aceasta regula fiscala trebuie respectata daca
bilantul structural anual este in concordanta cu MTO (medium term budgetary
objective). De exemplu, MTO definit de SGP presupune o limita inferioara a
deficitului structural de 0.5% din PIB.Un deficit structural mai mare, de cca 1%
este permis doar daca ponderea datoriei publice in PIB este semnificativ mai
mica decat 60% si riscurile la sustenablitatea fiscala pe termen lung sunt mici.
Pactul fiscal cere o convergenta rapida catre MTO, in timp ce orizontul de timp va
fi specificat mai tarziu in propunerea Comisiei, care ar trebui sa ia in considerare
riscurile sustenabilitatii specifice fiecarei tara.
Partile contractante pot devia temporar de la MTO sau de la caile ajustate catre
MTO doar in cazul in care se confrunta cu circumstante exceptionale, atata timp
cat aceasta nu pune in pericol sustenabilitatea fiscala pe termen mediu. Aceste
circumstante speciale se refera la evenimente neobisnuite, ce nu pot fi controlate
de tara respectiva si cu un impact financiar major asupra bugetului guvernului,
sau in perioade de criza severa a zonei euro sau a Uniunii Europene ca un intreg.
Regula echilibrului bugetar trebule sa include si un mecanism de corectie, care se
declanseaza automat in cazul deviatiilor semnificative. Acest mecanism ar trebui
sa tinteasca corectarea deviatiilor, incluzand impactul lor cumulat asupra
dinamicii datoriei guvernamentale, si ar trebui, de asemenea, sa se aplice
deviatiilor temporare justificate de circumstante exceptionale.
Elementele mentionate mai sus ale regulii echilibrului bugetului trebuie sa fie
introduse in legea nationala a partilor contractante in decursul unui an,dupace
TSCG intra in vigoare. Acest lucru trebuie facut intr-un mod permanent, de
preferat la nivel constitutional, sau in caz contrar regula trebuie sa fie respectata
si adoptata in procesul bugetar al statului.
Comisia a fost invitata sa pregateasca un raport de complianta la cererile
transpozitiei.
Daca Comisia conclude ca o parte contractanta nu s-a adaptat regulii, una sau
mai multe state dintre celelalte parti contractante va aduce aceasta problema in
fata Curtii de Justitie Europeana.
Tarile afectate trebuie sa ia masurile necesare pentru a adopta regula intr-o
anumita perioada de timp specificata. In caz contrar, orice alta parte
contractanta poate sa aduca acest caz din nou in fata Curtii, care ar putea sa
impune o suma forferara (lump sum) sau plata unei penalitati de pana la 0.1%
din PIB. Pentru tarile din zona euro, aceasta taxa va fi transferata la Mecanismul

de Stabilitate Europeana (en. European Stability Mechanism - ESM), iar pentru


celelalte state, la bugetul Uniunii Europene.
Mai departe, Comisia este invitata sa publice principiile comune ale rolului si
intependentei institutiilor responsabile la nivel national pentru monitorizarea
compliantei cu toate articolele regulii echilibrului bugetar.
Cel de-al doilea program al pactului fiscal accentueaza procedura deficitului
excesiv sub SGP, mai ales prin cresterea automaticitatii daca o tara din zona euro
incalca criteriul deficitului.
Un alt element nou in acest context este cerinta ca tarile ce sunt subiectul
procedurii deficitului excesiv sa dezvolte programe de parteneriat bugetar si
economic, incluzand descrierea detaliata a reformelor structurale, scopul fiind
acela de a asigura o corectie eficienta si durabila a deficitului excesiv.
In plus, pactul fiscal acopera obligatiile legale ale tarilor cu o datorie
guvernamentala ridicata si riscurile asociate cu finantarea acestei datorii.
Pactul fiscal cere raportarea ex-ante a planurile emise cu privire la datoria
publica pentru Comisie si Consiliu, care ar trebui de asemenea sa permita o mai
buna coordonare a finantarii datoriei partilor contractante si in orice caz, sa ajute
la cresterea transparentei stategiilor guvernului de management al datoriei.
In ultimul rand, TSCG include de asemenea articole de fortificare a coordonarii
politicii economice si de imbunatatire a transparentei si contabilitatii guvernarii in
zona euro.
Analiza compactului fiscal
Poate pactul fiscal sa isi atinga scopul, si anume sa sustina disciplina fiscal si sa
imbunatateasca SGP? Pentru a permita o analiza potrivita, elementele cheie ale
pactului fiscal sunt comparate cu regulile UE ale laturii preventive si laturii
corective ale SGP.
Pactul fiscal
Crestere

in comparatie cu latura preventiva a Pactului de Stabilitate si

Articolele generale ale regulii echilibrului bugetului din pactul fiscal sunt in mare
parte in concordanta cu regulile Uniunii Europene cu privire la latura preventiva a
SGP. De fapt, pactul fiscal se refera explicit la aceasta, in urmatoarele 3 zone:
obiectivele pe termen mediu (MTO), clauza de salvare si aprecierea compliantei
la calea ajustata.
In primul rand, regula echilibrului bugetului se refera explicit la MTO a SGP, care
cere ca bugetul general al guvernului sa fie aproape de echilibru sau in surplus in
termeni structurali si stabileste o limita a deficitului structural de 1% din PIB
pentru tarile din zona euro si din ERM II (Exchange Rate Mechanism).
ERM II a fost stabilit pe 1 ianuarie 1999, ca un successor al ERM pentru a asigura
faptul ca fluctuatiile cursului de schimb dintre euro si alte monede din Uniunea

Europeana nu afecteaza stabilitatea economica si pentru a ajuta tarile din afara


zonei euro sa se pregateasca pentru a participa la zona euro. Criteriul de
convergenta la stabilitatea cursului de schimb cere participarea in ERM II.
Tarile participante: Danemarca (1999), Grecia (1999), Estonia (2004),
Lituania(2004), Slovenia (2004), Cipru (2005), Letonia (2005), Malta (2005),
Slovacia (2005),
In al doilea rand, definitia clauzei de salvare in cazul unor circumstante
exceptionale este aceeasi in pactul fiscal ca si a laturii preventive ale SGP. In
plus, articolele detaliate ale SGP permit de asemenea, sub conditii stricte, deviatii
mai mari de la MTO in cazul reformelor structurale majore sau reformelor de
pensii care aduc beneficii sustenabilitatii fiscale pe termen lung.
In al treilea rand, daca deviatiile observate de la targetul de echilibru al bugetului
sau convergenta catre el sunt considerate semnificative sau nu, este decis pe
baza unei evaluari generale cu bilantul structural ca referinta, incluzand o analiza
a cheltuielilor nete, deci urmand articolele SGP.
In comparatie cu latura preventive a SGP, totusi, pactul fiscal ofera 4 mari
imbunatatiri, avand in vedere faptul ca acestea sunt strict implementate.
Prima, din prespectiva legala, aduce elementele cheie ale SGP intr-un tratat
interguvernamental, care cere introducerea acestor elemente cheie in
constitutiile partilor contractante.
O a doua imbunatatire este aceea ca pactul fiscal ar trebui sa usureze
convergenta mai rapida catre MTO-urile specifice tarilor, in special atunci cand o
mare atentie este oferita riscurilor specifice tarilor la sustenabilitatea fiscala, care
dupa criza financiara au crescut substantial pentru multe tari din zona euro.
Aceasta implica nevoia ca, Comisia sa propuna calendare de convergenta
ambitioase, care merg mai departe decat cerintele SGP. O convergenta rapida la
MTO poate ajuta la recastigarea increderii in sustenabilitatea fiscala a tarilor EMU
si a credibilitatii politicilor fiscale.
A treia, pactul fiscal furnizeaza un mecanism de corectie activat automat, care va
fi bazat pe principiile comune propuse de Comisie. In acest context, este esential
ca Comisa sa elaboreze cerinte suficient de bine specificate si stricte pentru
mecanismul de corectie considerat si implementarea lui in legea nationala.
Avand in vedere experienta trecuta a scaderii insuficiente sau chiar a cresterii
ponderii datoriei, este important ca, asa cum prevede pactul fiscal, mecanismul
sa corecteze pe deplin impactul cumulativ asupra datoriei guvernului, al
deviatiilor observate in trecut de la MTO (inclusiv cele justificate de clauza de
salvare) intr-o anumita perioada de timp. Mai mult, masurile corective
implementate de partile contractante pe o perioada definita de timp trebuie sa
fie activate automat. Aceasta ar trebui sa reduca stimulii si posibilitatile de
amanare a consolidarii fiscale pentru perioade viitoare.
A patra imbunatatire oferita de pactul fiscaleste posibilitatea de a apela la Curtea
de Justitie Europeana pentru a verifica transpunerea regulii echilibrului bugetului

si mecanismului automat de corectie in legea nationala incluzand posibilitatea


unor sanctiuni financiare impuse de Curte. Rolul Comisiei in acest respecteste
limitat la pregatirea unui raport in cazul in care o parte contractanta a introdus
regula echilibrului bugetar in legea nationala intr-un mod deficient sau poate
chiar deloc.
Pactul fiscal in comparative cu latura corectiva a Pactului de Stabilitate si
Crestere
Pactul fiscal conduce la mai multa automatizare in procedurile laturei corective a
SGP urmand o incalcare a criteriului deficitului de catre o tara din zona euro. In
acest caz, partile contractante ale caror moneda este euro se angajeaza sa
sustina propunerile Comisiei sau recomandarile pentru deciziile Consiliului in
cadrul unei proceduri a deficitului excesiv, doar daca marea majoritate dintre ei
nu se opun la acele decizii. Introducerea acestui angajament de votare de catre
tarile din zona euro pentru pasii procedurali importanti, cum ar fi deschiderea
unei proceduri a deficitului excesiv, decizia daca un stat membru al zonei euro a
intreprins actiuni effective, creste automatizarea procedurilor comparativ cu SGP.
Aceasta implica faptul ca daca Comisia ar conclude ca un deficit excesiv exista si
adreseaza o opinie corespunzatoare statului membru respectiv si o propunere
Consiliului, propunerea va fi aprobata doar daca majoritatea membrilor zonei
euro (mai putin statul vizat) nu decid sa se opuna.
Imbunatatirea depinde in general de implementarea stricta a angajamentelor
partilor contractante ale zonei euro de a vota in favoarea propunerilor si
recomandarilor Comisiei in contextul unei proceduri ale deficitului excesiv,
urmand o incalcare a criteriului deficitului, doar daca majoritatea nu se opune.

Impactul compactului fiscal asupra Romaniei


Deficitul bugetar ciclic si structural
Limita de 0.5% din PIB prevazuta de noul compact fiscal se aplica pentru deficitul
bugetar structural. Intrucat deficitul bugetar structural este un termen tehnic,
greu accesibil publicului larg, se impun cateva clarificari/explicatii.
Deficitul bugetar efectiv (diferenta intre cheltuielile si veniturile bugetare
efective) poate fi impartit in doua componente, una ciclica si una structurala:
Deficit bugetar efectiv = Deficit bugetar ciclic (stabilizatori automati) + Deficit
bugetar structural (politici discretionare)
Evolutia veniturilor si cheltuielilor bugetare este influentata atat de evolutia
volumului activitatii economice (de pozitia economiei pe ciclul economic), cat si
de deciziile "discretionare" ale autoritatilor guvernamentale.

Veniturile si cheltuielile bugetare au o serie de componente care sunt influenate


de ciclul economic. In ceea ce privete veniturile bugetare, majoritatea
componentelor acestora nregistreaz fluctuaii ciclice. Astfel, taxe si impozite de
genul contribuiilor la asigurrile sociale, impozitul pe profit, taxa pe valoarea
adugata, impozitul pe venit sau accizele sunt puternic influenate de poziia
economiei in ciclul economic - recesiune sau "boom". In ceea ce privete
cheltuielile bugetare, acestea nu sunt foarte influentate de ciclul economic, cu
exceptia compensaiilor si platilor pentru ajutorul de omaj, care sunt influenate
puternic de ciclicitatea activitatii economice. Componentele veniturilor si
cheltuielilor bugetare care sunt influenate de ciclul economic actioneaza ca
"stabilizatori automai", contribuind la netezirea ciclului economic si scderea
volatilitatii PIB, cu impact benefic asupra potentialului de crestere economica pe
termen lung. Stabilizatorii automai pot aciona att pe partea de venituri cat si
partea de cheltuieli a bugetului. Daca avem in vedere partea de venituri, in cazul
in care economia se afla pe partea descendenta a ciclului economic (in
recesiune), veniturile bugetare scad, fiind colectate mai puine taxe si impozite
(acestea fiind influenate de activitatea economica). Aceasta scdere stimuleaz
cererea agregata, contribuind astfel la stimularea creterii PIB. In situaia in care
economia se afla intr-o perioada de "boom" a ciclului economic, veniturile
bugetare cresc ciclic, ceea ce face ca veniturile agenilor sa scad, contribuind
astfel la limitarea expansiunii cererii agregate. Daca avem in vedere partea de
cheltuieli bugetare, stabilizatorii automai actioneaza de regula prin intermediul
sistemului de compensaii si ajutoare pentru omeri. Astfel, in cazul in care
economia este in recesiune si creste rata omajului, creterea compensaiilor si
ajutoarelor de omaj stimuleaz cererea agregata, iar in cazul unui boom
economic, scderea acestor ajutoare limiteaz expansiunea cererii agregate.
Astfel, stabilizatorii automatii (soldul ciclic al bugetului - diferenta dintre
veniturile bugetare si cheltuielile bugetare de natura ciclica) actioneza ca o
"frana" pentru activitatea economica cand PIB-ul efectiv este peste nivelul sau
potential, respectiv ca un "stimul" pentru activitatea economica in perioadele
cand PIB-ul efectiv este sub nivelul sau potential. Astfel, PIB-ul efectiv este
"fortat" automat sa se stabilizeze la nivelul sau potential.
Mecanismul descris functioneaza cu att mai puternic cu cat sistemul de
impozitare este mai progresiv.
Deficitul bugetar structural reprezint poziia fiscala in momentul in care PIB-ul
este la nivelul sau potential, adic atunci cnd economia este la mijlocul distantei
dintre un "boom" economic si o recesiune. Modificarea deficitului structural de la
un an la altul reprezinta impactul unor decizii discretionare de politica fiscala
("impulsul fiscal").
Marimea deficitului bugetar ciclic este data de output-gap si de elasticitatile
veniturilor si cheltuielilor la modificarea volumului activitatii economice (estimate
cu metode econometrice). Output-gapul reprezint abaterea procentuala a PIBului efectiv de la nivelul sau potenial, nivelul potenial al PIB reprezentnd
nivelul PIB la utilizarea "normala" a capacitatilor de producie, fr sa se
genereze presiuni inflaioniste. PIB potenial este determinat de factori

fundamentali, cum ar fi: organizarea economiei, nivelul capitalului fizic si uman,


capacitatea productiv a economiei determinat de tehnologie i factori
demografici ce afecteaz fora de munc etc.
Un element cheie in determinarea deficitului ciclic si a celui structural este PIB-ul
potential. Acesta nu este o marime observabila direct si se determina prin
diverse metode econometrice (tehnici de filtrare a datelor, functii de productie),
fiecare metoda avand avantaje si dezavantaje.

Atunci cand PIB-ul efectiv este peste potential (output gap pozitiv), se
inregistreaza un excedent bugetar ciclic, iar deficitul efectiv este mai mic decat
deficitul structural. Atunci cand PIB-ul efectiv este sub potential (output gap
negativ) se inregistreaza un deficit bugetar ciclic, iar deficitul efectiv este mai
mare decat deficitul structural.

Din graficul 2 se observa ca atunci cand PIB-ul efectiv a fost peste cel potential,
autoritatile au avut o politica fiscala prociclica, adica deficitul bugetar structural a
crescut desi PIB-ul era peste nivelul sau potential (in special in perioada 20062008). S-au angajat in acele perioade cheltuieli permanente (structurale) pe baza
unor venituri temporare (ciclice).Astfel, actiunea automata benefica si
stabilizatoare a deficitului ciclic (stabilizatorii automati) a fost anulata de politica
discretionara prociclica.
Impactul noii reguli din pactul fiscal european asupra politicii fiscale in
viitor
Noua limita pentru deficitul structural impusa de pactul fiscal european va
impune un control foarte strict asupra finantelor publice in Romania, acest lucru
avand avantaje clare, dar si dezavantaje.
Romania a avut in trecut o politica fiscala discretionara prociclica, indisciplinata,
accentuand dezechilibrele macroeconomice in loc sa le atenueze. Astfel, deficitul
structural a crescut in mod inutil cand PIB-ul era peste nivelul potential, anuland
astfel actiunea stabilizatorilor automati. Noua regula care limiteaza deficitul
structural la 0.5% din PIB va conduce aproape la imposibilitatea practicarii unor
politici fiscale prociclice si la o disciplina fiscala pronuntata, cea ce pentru o tara
ca Romania, data fiind experienta istorica negativa, poate fi un avantaj
semnificativ.
Daca regula ar fi functionat in trecut, un calcul simplu, desi nu corect in totalitate,
arata ca de exemplu, in 2008 cand PIB-ul era peste potential, Romania ar fi
trebuit sa aiba un excedent bugetar de 2.5% din PIB in locul unui deficit bugetar
efectiv de 5.7% din PIB. De altfel, in toata perioada 2004-2008, Romania ar fi
trebuit sa aiba excedente bugetare, PIB-ul fiind in acea perioada peste nivelul sau
potential, iar deficitul bugetar structural de numai 0.5% din PIB ar fi fortat soldul
bugetar efectiv sa fie pe excedent.
Dezavantajul noii reguli fiscale europene pentru Romania este ca spatiul de
manevra existent pentru a putea stimula economia in perioadele de recesiune va
fi foarte redus. In cazul Romaniei, limita de deficit structural de 0.5% din PIB va fi
cel mai probabil atinsa inainte ca deficitul public efectiv sa ajunga la 3% din PIB
(Romania poate avea deficite bugetare de 3% din PIB numai in perioadele
extreme de criza output gap negativ de circa 8.33%, data fiind elasticitatea
soldului ciclic de doar 0.3 la modificarea cu un punct procentual a output-gapului). In plus, in recesiunea din 2009-2010, deficitele bugetare efective nu ar fi
putut depasi 2% din PIB.
Se poate demonstra si teoretic si empiric ca pe termen mediu si lung (pe durata
unui ciclu economic complet), deficitul efectiv mediu este egal cu deficitul
structural mediu, iar media deficitului ciclic este 0.

Prin asumarea unei tinte de deficit structural maxim de 0.5% din PIB (probabil
usor mai ridicat data fiind datoria publica semnificativ sub 60% din PIB), Romania
isi asuma obligatia ca deficitul bugetar efectiv, ca medie pe parcursul unui ciclu
economic (si media pe un orizont lung de timp), sa fie de maxim 0.5% din PIB,
ceea ce va insemna fata de standardele istorice (3.8% din PIB media deficitului
structural in perioada 1999-2011) un deficit bugetar mult mai mic si un spatiu de
"manevra" mult redus.
Cheltuieli totale ale guvernului % din PIB
GEO/TIME
European
Union (27
countries)
Bulgaria
Romania

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

44.8
41.3
38.6

46.2
40.6
36.2

46.7
39.6
35.0

47.2
39.1
33.5

46.8
38.6
33.6

46.8
37.3
33.6

46.3
34.4
35.5

45.6
39.2
38.2

47.1
38.4
39.3

51.1
41.4
41.1

50.6
37.4
40.1

49.1
35.6
37.9

Sursa: Eurostat
Venituri totale ale guvernului % din PIB
GEO/TIME
European
Union (27
countries)
Bulgaria
Romania

2000

45.3
40.7
33.9

2001

44.6
41.7
32.7

2002

44.0
38.4
33.0

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

44.0
38.7
32.0

43.9
40.4
32.3

44.3
38.3
32.4

44.7
36.2
33.3

44.7
40.4
35.3

44.7
40.1
33.6

44.2
37.1
32.1

44.1
34.3
33.3

44.7
33.6
32.3

Sursa: Eurostat
Deficitul bugetar
GEO/TIME
European
Union (27
countries)
Bulgaria
Romania

2000

0.5
-0.6
-4.7

2001

-1.6
1.1
-3.5

2002

-2.7
-1.2
-2.0

2003

-3.2
-0.4
-1.5

2004

-2.9
1.8
-1.3

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

-2.5
1.0
-1.2

-1.6
1.8
-2.2

-0.9
1.2
-2.9

-2.4
1.7
-5.7

-6.9
-4.3
-9.0

-6.5
-3.1
-6.8

-4.4
-2.0
-5.6

Sursa: Eurostat

Conform graficului se pare ca Bulgaria intreagistreaza cele mai putine deficite


bugetare in decursul celor 11 ani si mai mult decat atat prezinta excedente
bugetare. Spre deosebire de Bulgaria, Romania si chiar su UE, inregistreaza
numai deficite bugetare. Cu toate ca atunci cand nivelul PIB-ului depasea nivelul
PIB-ului potential, Romania a reusit sa inregistreze totusi deficite bugetare,
accentuate fiind ulterior de criza financiara.
Necesitatea imbunatatirii absorbtiei fondurilor UE
In contextul schimbarii fundamentale de abordare in politica fiscala in anii
urmatori ca urmare a noului pact fiscal, spatiul de manevra la nivelul politicii
fiscal-bugetare va fi mult mai mic ca in trecut, deficitele bugetare maxime
permise fiind mult mai mici. Mai mult, eficienta redusa a stabilizatorilor automati
reprezinta o constrangere suplimentara pentru Romania. In acest context, trebuie
gasite solutii de stimulare a economiei chiar in conditiile unui spatiu mult mai
limitat la nivelul politicii fiscal bugetare.
O prima solutie in acest sens o reprezinta absorbtia fondurilor UE. Aceasta
reprezinta un stimul enorm pe care il putem avea in economie, care devine
crucial in contextul constrangerii legate de politica fiscala discretionara impusa
de noul pact fiscal si de dimensiunea redusa a stabilizatorilor automati.
Potentialul de multiplicare al cheltuielilor bugetare proprii in cazul proiectelor
finantate din fonduri UE este mult mai mare decat in cazul proiectelor finantate
integral din resurse proprii. Data fiind cofinantarea de doar 5% in cazul
proiectelor cu finantare UE, la 1 leu resurse proprii - deficit bugetar - se pot
efectua cheltuieli bugetare de 20 lei (absobtia fondurilor UE are impact pe
deficitul bugetar doar cu partea de cofinantare, banii primiti de la UE fiind
reflectati si pe venituri si pe cheltuieli), fata de o echivalenta de 1:1 in cazul
proiectelor finantate integral din resurse proprii. In acest sens, nu exista nici un
argument rational pentru care am prefera sa finantam un proiect din resurse
proprii daca el poate fi finantat din fonduri UE. Noile constrangeri bugetare

impuse de compactul fiscal sunt un argument suplimentar foarte puternic in


acest sens.
Din pacate, pana acum, performanta Romaniei in termeni de absorbtie a
fondurilor UE este foarte slaba. Romania trebuie sa aiba ca prioritate zero
cresterea urgenta si substantiala a absorbtiei fondurilor UE.
Necesitatea cresterii eficientei cheltuielilor publice
Pe langa absorbtia banilor europeni, noile constrangeri bugetare impuse de
pactul fiscal ne obliga si la o cheltuiere mult mai eficienta a banilor publici. Cu
aceleasi resurse bugetare, limitarea deficitului bugetar ne forteaza sa obtinem
efecte mult mai mari in economie prin cheltuirea banilor publici.
Rezervele de eficienta pe partea de cheltuieli bugetare sunt foarte mari. Spre
exemplu, Romania a avut cea mai mare alocare pentru cheltuieli de investitii ca
procent din PIB (si ca procent din total ventirui bugetare) dintre toate tarile UE in
perioada 2001-2010, dar cu toate acestea, rezultatele au fost modeste, Romania
avand inca cea mai slaba infrastrucura din UE. Acest exemplu arata in mod clar
ca banii au fost cheltuiti ineficient.

Concluzii
Urmand intrarea in vigoare a cadrului economic guvernamental al UE in
decembrie 2011, intelegerea cu privire la TSCG, si pactul fiscal in particular,
constituie un pas important catre un cadru fiscal guvernamental mai puternic
bazat pe reguli. Implementarea obligatorie a regulii echilibrului bugetar si
mecanismul automat de corectie la nivel nationat ar trebui sa creasca
angajamentul tarii pentru finante publice sustenabile. Daca este implementat
strict si riguros, acesta ar trebuie sa ajute la prevenirea politicilor fiscale
nesustenabile, complementare regulilor SGP.
In acest context, este crucial ca mecanismul automat the corectie, al carui
principie comune vor fi elaborate de Comisie, sa asigure corectia efectiva a
scaparilor bugetare cumulate trecute, cum prevede pactul fiscal.
Mai departe, Comisia joaca un rol vital in raportarea bunei transpuneri a regulii
echilibrului bugetar in legea nationala a partilor contractante si in propunerea
principiilor comune despre rolul si independent intitutiilor de monitorizare.
La nivel national, este nevoie de parlamente, guverne si institutii de monitorizare
ce sa se ridice la nivelul asteptarilor TSCG si sa asigure respectarea regulii
echilibrului bugetar. Acest lucru este vital pentru a ancora fisciplina fiscal si
asteptarile pietei cu privire la sustenabilitatea finantelor publice in Europa, care
la randul ei va oferi sustinere pentru cresterea pe termen mediu.
La nivelul UE, nivelul mai inalt de automatizare in procedura deficitului excesiv al
SGP ar trebui sa ajute la asigurarea unei intrari in vigoare riguroase ale limitei
deficitului pentru tarile din zona euro.
Cu toate ca pactul fiscal se adreseaza la unele din deficientele ramase ale
cadrului fiscal fuvernamental existent, efectivitatea si credibilitatea sa raman
subiectul unei implementari stricte a supravegherii politicii fiscale de catre
Comisie.

In cele din urma, complexitatea cadrului fiscal in general nu a fost redusa, din
moment ce pactul fiscal mai adauga un strat suplimentar la regulile SGP.
Vizand un orizont de timp mai indelungat, pasi ambitiosi catre imbunatatirea
cadrului fiscal al UE, in special pentru tarile zonei euro, vor fi necesari pentru
vizarea deficientelor ramase. O vulnerabilitate generala a cadrului existent este
aceea ca ii lipsesc instrumente pentru situatii in care politica fiscala a unei tari, in
ciuda unei supravegheri stricte, continua sa mearga pe cai gresie. Aceasta ar
putea sa fie remediat prin oferirea institutiilor europene competenta sa
constranga statele membre euro- intr-un mod gradual pe masura ce situatia se
deterioreaza sa ia deciziile politice fiscale necesare. Aceasta ar trebui sa ofere
stimule credibile pentru politici fiscale corecte.

Bibliografie:
1. Comisia Europeana, Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si
guvernanta in cadrul UEM, 2012
2. Yehenew E., Therese TunerJones(2012), Fiscal policy and current account:
are microstates different?
3. Julio Escolano, Luc Eyraud (2012), Fiscal performance, institutional design
and decentralization in EU countries
4. Banca Centrala Europeana (2012), A fiscal compact for a stronger
Economic and Monetary
5. Banca Centrala Europeana (2012), Financial Integration in Europe
6. Banca Centrala Europeana (2012), Monetary and Fiscal Policy interactions
in a Monetary Union
7. Banca Central European, A fiscal compact for a stronger economic and
monetary union, mai 2012

8. Ionu Dumitru, Compactul fiscal european. Implicaii asupra Romniei,


februarie 2012,
9. Van den Noord, P. (2011). Turning the page? EU fiscal consolidation in the
wake of the crisis. Empirica.
10.Ec.europa.eu
11.ec.europa.eu/eurostat

S-ar putea să vă placă și