7 DETERMINAREA UMIDITĂŢII DEŞEURILOR

MENAJERE

În scopul determinării umidităţii deşeurilor menajere se face mai întâi o

prelevare a probelor brute – medii – din deşeurile ce se analizează. Dacă
deşeurile sunt depozitate la diferite rampe probele se prelevă de la diferite
distanţe şi adâncimi, în funcţie de succesiunea şi stratificaţia deşeurilor, [1].
Pentru deşeurile care sunt în curs de colectare (nedepozitate şi
nestratificate) prelevarea probelor medii se face astfel:
‰ se fixează itinerariile pentru colectarea deşeurilor astfel încât proba să fie
reprezentativă pentru o anumită categorie de clădiri sau zone de locuinţe,
pieţe, etc.;
‰ cantitatea deşeurilor colectată pentru probele medii, trebuie să fie de cca 2-
4% din cantitatea zilnică produsă în zona respectivă;
‰ deşeurile menajere ce se vor colecta pentru probele medii vor fi din cele
produse în ultimele 24 ore pentru a preîntâmpina intrarea în fermentaţie a
acestora şi deci a nu deforma rezultatul analizei;
‰ colectarea se face de regulă în vehicule compactoare, pentru a păstra pe
cât posibil greutatea specifică iniţială stabilită în stare afânată.
Unitatea de bază pentru o probă este de 100…200 kg deşeu brut. În
funcţie de natura analizelor de efectuat, se pregătesc 2-4 astfel de probe de
bază din deşeuri brute.
Din acestea se iau cca 1-2 kg probă care se introduc în pungi de plastic
etanşe. Amestecurile omogene astfel obţinute constituie proba reprezentativă.
Extragerea probei reprezentative (care are aceleaşi caracteristici cu
întreaga masă de deşeu sau material pe care-l reprezintă) din unitatea de bază
se face prin reducere: sfertuire (metoda con – inel) sau divizare.
În figura 7.1 se prezintă schema unui divizor utilizat pentru reducerea
probelor brute de deşeuri.

32
 Metoda cu divizoare este o
metodă perfecţionată de reducere a
deşeurilor menajere. Divizorul (fig.
7.1.) este construit din tablă şi este
alcătuit dintr-un număr par de
jgheaburi, astfel aşezate, încât
jgheaburile vecine descarcă în părţi
diametral opuse, în două cutii
laterale. Dimensiunea maximă a
celor mai mari bucăţi de deşeu
menajer trebuie să fie jumătate din
diametrul (sau latura) jgheabului. Fig. 7.1. Divizor pentru reducerea
probelor
Pentru o bună reducere, toate
jgheaburile trebuie să aibe aceeaşi lăţime, iar pereţii să fie perfect paraleli.
Proba de redus se introduce uniform în pâlnia dispozitivului – pe toată
lungimea lui – cu ajutorul unei cutii paralelipipedice. Datorită construcţiei
dispozitivului, materialul se împarte în două părţi egale, din care, una se
elimină iar cealaltă se păstrează ca atare sau se reduce în continuare.
Divizoarele sunt de mărimi diferite
şi se folosesc în concordanţă cu
dimensiunea particulelor şi greutatea
materialului de redus.

Schema de lucru, în condiţiile

utilizării unor baterii de divizoare, se
prezintă în figura 7.2.
Eroarea absolută posibilă este de
1 – 2%.

În vederea determinării conţinutului

Fig. 7.2. Schema reducerii
de umiditate al deşeurilor, trebuie probelor cu o baterie de divizoare
parcurse următoarele etape:

33
 a) omogenizarea şi reducerea probelor brute;
b) înregistrarea locului de prelevare al probelor brute precum şi
etichetarea sacului în care este depusă proba;
c) cântărirea cantităţii de deşeu din pungă, care ulterior se va
introduce în cuptor la o temperatură de 105°C pentru minim 6 ore
şi după aceea se recântăreşte pentru a determina conţinutul de
umiditate a materialului uscat la aer.

Umiditatea higroscopică se poate determina prin doua metode:

I – metoda indirectă, prin uscare în etuvă la 1050C;
II – metoda directă, prin antrenare cu toluen sau benzină grea.

I Metoda indirectă :
Cu ajutorul unor spatule se omogenizează proba şi se ia o cantitate de
cca. 1 - 2 grame care se introduce într-o fiolă cu capac apoi se cântăreşte fiola
cu precizie de 0,0002 grame. Se încălzeşte fiola neacoperită în etuvă la 1050C
timp de o oră apoi se scoate şi se răceşte (acoperită cu capac). După răcire se
cântăreşte fiola acoperită. Se repetă operaţia de uscare – răcire ţinând fiola în
etuvă, la început 30 de minute, apoi câte 15 minute până se ajunge la masă
constantă.
Calculul umidităţii higroscopice se face cu formula:

Umiditatea higroscopica (W ) =
(m4 − m5 ) x100
n m
unde:
- m – masa probei de lucru, în grame;
- m4 – masa fiolei cu proba înainte de uscare, în grame;
- m5 – masa fiolei cu proba după uscare, în grame.
II Metoda directă:

34
 Se realizează prin antrenare cu toluen sau benzină grea şi este aplicată
la umidităţi higroscopice mai mari de 7%, la deşeuri combustibile puternic
inflamabile (exemplu: lemn uscat, resturi vegetale uscate, cauciuc, etc.) şi la
toate deşeurile susceptibile de a se oxida uşor prin uscare în etuvă la 1500C.
Aparatul de distilare se curăţă cu precizie de 0,0002 grame, iar pe o
hârtie lucioasă se ia 15 – 30 grame din probă şi se introduce în balonul
aparatului.
Se toarnă 100 – 150 cm3 toluen sau benzină grea şi se amestecă bine
cu proba, prin agitare. Pentru a preveni riscul spumării intense şi trecerea
spumei, în fiolă se introduc câteva tubuşoare sau perle de sticlă.
Pentru evitarea supraîncălzirii se introduce cartuşul de hârtie cu care se
cântăreşte.
Aparatul se încălzeşte uşor pe o plită electrică, astfel ca lichidul
condensat să cadă în fiolă şi se continuă distilarea până nu se mai colectează
apă în fiola gradată şi se citeşte volumul apei din fiola gradată.
Calculul umidităţii higroscopice se face cu formula:
V
Umiditatea higroscopica (Wh) = x100
m
unde:
V – volumul apei din fiola gradată, în cm3;
m – masa luată în lucru, în grame.
Determinarea umidităţii totale prin metoda rapidă:

Principiul metodei rapide se bazează pe principiul: cântărire – uscare –

recântărire, determinarea constantei dielectrice sau alte metode, conform
instrucţiunilor de folosire ale aparatelor respective, cu condiţia ca rezultatele să
se încadreze în valorile de repetabilitate şi reproductibilitate.
Diferenţele admise între rezultatele a două determinări executate în
acelaşi laborator, de acelaşi operator cu aceeaşi aparatură nu trebuie să
depăşească pentru repetabilitate 0,7 în valoare absolută şi 2,0 din valoarea
determinată la un conţinut de umiditate sub 10% si respectiv peste 10%, [7].

35
 Reproductibilitatea rezultatelor a două determinări efectuate în două
laboratoare asupra aceleiaşi probe nu trebuie să depăşească 1,0 în valoare
absolută la un conţinut de cenuşă sub 10% şi 2,2 din valoarea determinată la
un conţinut de cenuşă peste 10%.

În cazul în care analiza generală se face pe o probă prelucrată la o

cantitate de 200 grame, se măcina până trece integral prin sita cu ochiurile de
0,2 mm folosind un mojar mecanic şi un drug de oţel. Proba se omogenizează
şi se introduce într-un borcan cu dop gradat, cu o capacitate de circa 250 cm3.
Borcanul se etichetează cu următoarele specificaţii:
- denumirea şi sortul deşeului;
- numărul standardului sau actului normativ de produs;
- numărul lotului;
- masa totală;
- data la care a fost pregătită proba pentru analiză.
Proba iniţiala se va împărţi în două părţi egale, din care o parte va fi
folosită pentru determinarea umidităţii de îmbibaţie precum şi a conţinutului de
cenuşă a probei. Cealaltă jumătate va fi spălată în lichide dense organice prin
metoda plutire – scufundare.
Este necesar ca cel puţin 40% din proba măcinată să aibă granulele cu
mărimea 0,1 – 0,2 milimetri şi determinarea caracteristicilor să se execute în
termen de cel mult 7 zile de la data luării probelor.
Determinarea umidităţii probei pentru analiză se execută conform
metodei de determinare a umidităţii higroscopice fie prin metoda directă sau
indirectă obţinându-se umiditatea probei pentru analiză (simbol Wa).

36