Sunteți pe pagina 1din 9

12 ALEGEREA SISTEMULUI DE ETANŞARE A

DEPOZITELOR DE DEŞEURI

În condiţiile actuale, majoritatea depozitelor de deşeuri existente, în mai


toate localităţile din România, sunt la o cotă care creează probleme atât din
punct de vedere al protecţiei mediului, cât şi necesitatea de a se alinia noii
legislaţii în domeniu [1].
Autorităţile locale au comandat studii de fezabilitate privind realizarea
unor noi depozite, alegerea terenului pretabil pentru amplasarea acestor
obiective constituind una din priorităţi în demararea proiectelor. Totodată se
impune şi reamenajarea prin extinderea în plan şi pe verticală a actualelor
depozite. De exemplu, la Sighişoara, depozitul existent are o vechime de 15 –
20 ani şi ocupă o suprafaţă de 0,3 ha, coloana de gunoi atingând 6 – 7 m [2].
În figura 12.1. se prezintă o secţiune transversală prin depozit.

Fig. 12.1. Secţiune transversală prin depozitul existent în zona Sighişoarei

64
Modalitatea de realizare a sistemului de etanşare a bazei depozitului a
suscitat numeroase discuţii legate în special de oportunitatea utilizării
materialelor sintetice comparativ cu argilele.

12.1. Aspecte legate de folosirea argilelor ca strat de etanşare la


depozitele de deşeuri

Pentru depozitele de deşeuri, etanşarea de baza minerală este formată


în general din unul sau mai multe straturi de material argilos, compactate astfel
încât să asigure o permeabilitate cât mai redusă la apă sau la alţi agenţi lichizi
contaminaţi, cât şi o capacitate portantă care să diminueze deformaţiile
provocate de materialele solide şi sau lichide depozitate [3].
Deşi aceste soluţii constructive sunt utilizate destul de frecvent,
informaţiile asupra comportării în timp a straturilor de etanşare argiloase sunt
destul de reduse sau incomplete [2].
Dintre problemele generate de folosirea argilelor se pot aminti:
- defecte de calitate a materialului de împrumut – datorate fie zonelor cu
argilă de dimensiuni mai mari (argilă grosieră) şi mai puţin plastică, fie
problemelor de control la livrare pe şantier,
- bulgări de material argilos a căror suprafaţă este uscată şi care nu mai pot
fi dispuşi corect în stratele respective;
- grosimi ale stratelor prost controlate, după compactare, la partea inferioară
a stratului de etanşare;
- racordarea defectuoasă a unei porţiuni compactate cu alta sau de la o
zonă nouă cu alta deja realizată (apariţia unor porţiuni de pământ natural
permeabil între cele două zone);
- controlul insuficient sau neadecvat al masei volumice uscate şi a
conţinutului de apă în timpul procesului de compactare;
- protecţie neadecvată sau insuficientă a procesului de uscare a stratelor
realizate;

65
- grad de saturare insuficient a materialului din componenţa stratelor de
protecţie;
- eroziunea internă a argilei în exploatarea depozitului;
- eroziunea argilei de-a lungul structurii şi de-a lungul tuburilor de drenaj ce
traversează stratul de etanşeitate;
- forfecarea stratului prin tasări localizate diferit dacă capacitatea portantă a
solului suport este mică;
În figura 12.2 se prezintă schema de realizare a unui nou depozit
modern, alăturat celui de la Parţa (Timişoara), cu radier etanş şi drenuri
orizontale. Din vechiul depozit se pot transborda unele deşeuri în noul depozit,
urmărind realizarea unei cote A pentru vechiul depozit încadrat în peisajul
natural.

Fig. 12.2 Variantă de realizare a unui nou depozit la Parţa


- forfecarea stratului prin tasări localizate diferit dacă capacitatea portantă a
solului suport este mică:
- alunecarea stratului pe pantă;
- probleme diverse: găuri provenite de la picheţi sau de la prelevări de probe
de control acoperite defectuos, ş.a.
Pentru a alege varianta de etanşare a bazei unui depozit cu argilă sunt
necesare informaţii complete asupra proprietăţilor fizice, chimice şi mecanice
ale acestui material, atât în stare naturală cât şi în condiţiile unor solicitări
similare celor din depozit.

66
Dar cum geometria depozitelor de deşeuri (forma şi dimensiunile în
planurile orizontal şi vertical) urmăreşte, cel mai adesea, orografia terenului de
amplasament, dar este influenţată de hidrologia profilului de sub teritoriu
(nivelul apelor subterane, pământuri necorespunzătoare sau stâncoase şi cu
dificultăţi faţă de excavare), stabilitatea în taluz pentru debleu şi rambleu,
gabaritul maxim posibil (legat şi de unghiul de aşezare / stabilitate a
deşeurilor), asigurarea stabilităţii stratelor de etanşare / separare sau drenare
şi bineînţeles de posibilităţile financiare. Cunoscut fiind faptul că activitatea
aferentă unui depozit de deşeuri este eficientă (rentabilă) dacă permite o
exploatare de minim 15 – 20 ani, rezultă că soluţiile constructive generale pot fi
conforme sau mixte între soluţiile prezentate în figura 12.3.

Fig. 12.3. Soluţii constructive ale depozitelor de deşeuri

Opţiunea pentru schema constructivă din figura 12.3. – a este


dependentă de existenţa stratului natural de argilă necontractilă şi foarte greu
permeabilă (K < 1*10-9 m/s).

67
Dacă această ultimă condiţie (K) nu este îndeplinită sunt necesare
măsuri constructive de corecţie (barieră de etanşare minerală, realizată prin
compactare mecanizată) sau să se aleagă una dintre soluţiile prezentate în fig.
12.3. – b, c. La soluţia constructivă din figura 12.3. – d se apelează doar în
cazul inexistenţei la suprafaţă sau prezenţei doar la mare adâncime a stratului
argilos. De asemenea se mai apelează la astfel de soluţii când carierele de
argilă se află la mari distanţe (nerentabile economic) sau când calitatea
acesteia este necorespunzătoare.
Faţă de cerinţele impuse de normele internaţionale şi ţinând cont de
rezultatele încercărilor cu caracter preponderent geotehnic, [2] se pot face
următoarele precizări:
♦ din punct de vedere al naturii şi alcătuirii, materialul argilos se încadrează
în limitele acceptabile pentru realizarea unui strat de etanşare;
♦ din punct de vedere al comportamentului faţă de lichide (apă, lixiviat) acest
material prezintă tendinţe de umflare, sensibilitate medie la eroziune şi
permeabilităţi puternic influenţate de starea materialului, care ies în
anumite condiţii din domeniul admisibil pentru stratele de etanşare (K<
1*10-9 m/s);
♦ din punct de vedere al capacităţii de reţinere a unor poluanţi din lixiviat se
remarcă numai posibilitatea de reducere a cantităţii de substanţe organice;
♦ din punct de vedere al comportamentului sub sarcină, materialul prezintă
tendinţa unor deformaţii ce pot duce la tasări;
♦ din punct de vedere al structurii şi stării în care se află materialul argilos în
stare naturală, acesta este greu şi costisitor de utilizat, necesitând un
proces tehnologic cu multe operaţiuni (mărunţire până la obţinerea unor
bulgări de ordinul centimetrilor, realizarea unor straturi subţiri de
compactare, o bună omogenizare, realizarea unei umidităţi uniforme –
optime de compactare de cca 19 %).
În aceste condiţii este improbabil a se putea asigura atingerea unui
grad de compactare căruia să-i corespundă coeficienţii de permeabilitate
stabiliţi în laborator (K = 10-10 – 10-11 m/s).

68
12.2. Varianta de amenajare cu materiale geosintetice

S-au propus soluţii diferite de căptuşeală pentru baza depozitelor de


deşeuri realizate pe teren natural, cu fundaţie de argilă şi materiale
geosintetice. În figura 12.4 se prezintă o construcţie a radierului depozitului de
deşeuri de lângă Sighişoara, în care se menţionează principalele materiale şi
ordinea lor de stratificare [3].

Fig. 12.4. Radierul depozitului Sighişoara

Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un teren pentru


a putea realiza o fundaţie sănătoasă, pentru un depozit de deşeuri menajere
sunt:
¾ să constituie o barieră hidraulică naturală pentru levigat;
¾ să aibă o capacitate portantă suficientă şi o compresibilitate scăzută.

69
Este dificil de găsit terenuri care să satisfacă în mod natural aceste
condiţii şi atunci utilizarea geosinteticelor este necesară.
Sunt numeroase exemple în lume, [2] de ruperi ale bazei depozitului
cauzate de fundarea pe terenuri cu coeziuni scăzute sau din cauze
neprevăzute (ruperi de diguri, tensiuni , scufundări, cavităţi din dizolvare sau
din depresiuni cauzate de sedimentarea diferenţială a materialelor).
De aceea, se recomandă în aceste cazuri armarea fundaţiei, având ca
scop omogenizarea sedimentării, reducerea presiunilor în geomembrane şi
creşterea capacităţii portante. Probleme similare sunt întâlnite atunci când
depozitul nou se ridică peste un depozit vechi necontrolat.
Funcţia esenţială a sistemelor de straturi este să se comporte ca o
barieră împotriva levigatului, protejând de poluare apa freatică.
Toate aceste cerinţe pot fi satisfăcute numai prin utilizarea sistemului
multistrat, folosind atât materiale naturale cât şi o combinaţie de diferite
geosintetice (figura 12.5) [2], în conformitate cu strategia de proiectare a
depozitului avută în vedere.

Fig. 12.5. Tipuri de sisteme de etanşare


Cel mai simplu sistem este constituit dintr-un strat compact de argilă în
prezenţa unor bariere naturale (Fig. 12.5. – a).
Utilizarea singulară a unei geomembrane nu prezintă siguranţă şi nu
are aplicabilitate. Cel mai utilizat sistem este constituit dintr-un strat de argilă şi
o geomembrană.

70
Pentru a mări avantajele compozitului, geomembrana trebuie
poziţionată în contact direct cu startul mineral, evitând interpunerea vreunui
strat de drenaj între stratul sintetic şi cel mineral (fig. 12.5. – b).
Punctul de vedere este adesea controversat şi un strat de control al
levigatului este impus de legislaţia unor ţări [1], aceasta ca o consecinţă care
consideră straturile sintetice “total imprevizibile” Cossu – 1995 [2]. Alţi autori
avertizează că utilizarea unei astfel de bariere pot favoriza scurgerea lichidelor
poluante în subsol (Fratalocchi – 1995 [2]).
Un singur strat de compozit (fig. 12.5. – c) creşte nivelul de siguranţă şi
poate preveni deshidratarea şi ruperea stratului mineral. Stratul dublu de
compozit (fig. 12.5. – d) exploatează din plin posibilitatea unui control
intermediar al scurgerilor.
Pe taluze realizarea sistemului de căptuşeală trebuie făcută în aceleaşi
condiţii. Din cauza dificultăţilor în aşezarea corespunzătoare a straturilor de
argilă compactă se recomandă utilizarea prefabricatelor cu geomembrană,
căptuşeala din argilă geocompozită sau căptuşeală din membrane
geocompozite.
Aceste sisteme de etanşare permit prin proprietăţile de etanşare ale
bentonitei să ermetizeze orice fisură sau gaură formată în geomembrană.
Şi sistemul de închidere a depozitului are rolul de a izola deşeurile de
mediul înconjurător, de a controla infiltraţiile de apă de precipitaţii, de a asigura
evacuarea biogazului. Elementele componente sunt arătate în figura 12.6 [2].

Fig. 12.6. Structura unei acoperiri complete


71
Aplicaţiile geosinteticelor includ:
- geotextile cu funcţie de protecţie / suport;
- geonet cu rol de drenaj în stratul filtrant;
- geomembrane (HDPE sau GCL) cu rol de etanşare.
Din cele prezentate rezultă că geosinteticele îndeplinesc într-un depozit
de deşeuri menajere numeroase funcţii: de etanşare, separare, protecţie,
ramforsare şi drenaj. Acestea reprezintă argumente necesare şi suficiente
pentru a face utilizarea lor recomandată. Ele sunt apte să răspundă rolului pe
care-l au în structură, prin caracteristicile de referinţă şi de performanţă
demonstrate de aceste materiale în timpul transportului, montării şi exploatării
depozitelor de deşeuri.
Însuşirile lor fizice, mecanice şi de anduranţă, adecvate în raport cu
cerinţele faţă de un sistem de depozitare controlată, reprezintă încă un
argument tehnic deja acceptat, testat şi recunoscut.

72