Sunteți pe pagina 1din 6

13 CALCULUL GRADULUI DE EPURARE AL

LIXIVIATULUI

Deşi simplă, schema constructivă a unui depozit ecologic de deşeuri


necesită o serie de componente şi instalaţii care să asigure o funcţionare
ireproşabilă (controlată) a întregului sistem, atât în perioada exploatării, cât şi
după închidere [1].
Aceste instalaţii trebuie să-şi îndeplinească rolurile funcţionale, fără a
crea zone de discontinuitate în elementele de etanşare, filtrare sau de protecţie
ale radierului şi acoperişului, şi acestea sunt:
a) colectarea apelor pluviale, captate de sistemul de drenaj al acoperişului şi
evacuarea lor în afara teritoriului depozitului;
b) colectarea şi evacuarea gazelor de fermentaţie spre un recipient de stocare
pentru utilizare ulterioară;
c) colectarea (drenarea) lixiviatului la nivelul radierului şi evacuarea acestuia
spre staţia de epurare a depozitului;
d) îmbinarea etanşă şi rezistentă la încărcările specifice a elementelor
componente (stratelor) acoperişului cu cele ale radierului.

Drenajul lixiviatului este un obiectiv obligatoriu. Acesta se colectează la


nivelul radierului cu ajutorul reţelei de drenuri absorbante HDPE (ex.: Dn = 300
mm – figura 13.1) prevăzută cu un strat filtrant de pietriş (ex.: sort 16/32 –
figura 13.2).

Principalele condiţii admise la descărcarea în râu a lixiviatului sunt [4]:


¾ concentraţia fazei solide: 25 mg/l;
¾ consumul biochimic de oxigen CBO, al unei ape uzate sau al
unei ape de râu impurificate, este cantitatea de oxigen consumată
pentru descompunerea biochimică în condiţii aerobe a materiilor
73
solide totale, organice, la temperatura şi timpul standard care se ia
de obicei 5 zile şi temperatura de 20°C: CBO5 = 15 mg/l;
¾ pH: 6,5 – 8,5

Fig. 13.1. Rolurile funcţionale ale acoperişului şi radierului unui depozit de


deşeuri (detaliile A, B, C fiind prezentate în cele ce urmează)

A) Gradul de epurare în
funcţie de CBO5: se determină
din timpul de parcurgere a apei
uzate, de la depozit în râu sau
sursa de apă, până la 1 km de
consumatorul din aval, şi se
calculează cu relaţia:
L − 1km
t= , [zile]
v
unde: L – distanţa până la primul consumator;
v – viteza medie a apei râului sau pânzei freatice;

74
Pentru N = număr de locuitori ai zonei ce alimentează depozitul şi Ip =
indicele de poluare a unui locuitor /zi (se ia în medie 60 g/loc*zi [2]), rezultă
gradul de epurare CBO5 a apei drenate din depozitul de deşeuri:

X SC − X ad
GCBO5 = ∗ 100
X SC
N ∗Ip
unde: X SC = ∗ 1000 , [mg/l]; Qzimed – debitul de lixiviat drenat
Q zimax ∗ 1zi

din depozit, [i/s]; iar Xad este recomandat de literatura de specialitate (Xad =15
mg/l) [5], după cum se prezintă în tabelul 13.1.

Fig. 13.2. Detaliu drenaj la radier


În funcţie de valoarea obţinută se găseşte prin extrapolare procedeul
optim ce se poate aplica conform datelor din tabelul 13.1.
B) Gradul de epurare în funcţie de conţinutul fazei solide: se
calculează astfel:

75
- se determină concentraţia fazei solide în lixiviatul drenat:
N ∗Ip
C SC = ∗ 100
Q zimax ∗ 1zi

Rezultă gradul de epurare după suspensiile totale din apa drenată din
depozit:
C SC − Cad
G susp = ∗ 100
C SC
unde: Cad ≈ 25 mg/l
Tabelul 13.1.
Procedee de epurare şi Eficienţa, %
construcţiile respective
Materii solide în
suspensie
CBO5 Bacterii
separabile prin
decantare
MECANICE:
- grătare, site, ş.a. 5 – 10 5 – 20 10 – 20
- denisipatoare, decantoare 25 - 40 40 - 70 25 - 75
MECANOCHIMICE:
- instalaţii de coagulare +
decantare; 50 – 85 70 – 90 40 – 80
- staţii de clorinare 15 – 30 - 90 – 95
- apă epurată biologic - - 98 - 99
MECANOBIOLOGICE
NATURALE:
- decantare + câmpuri de irigare
şi filtrare 90 - 95 85 - 95 95 - 98
MECANOBIOLOGICE
ARTIFICIALE:
- decantare primară şi
secundară + filtre biologice de
mare capacitate; 65 – 90 65 – 92 70 – 90
- decantare primară şi
secundară + filtre biologice de
mică capacitate; 80 – 95 70 – 92 90 – 95
- decantare primară şi
secundară + bazine cu nămol
activ de mare capacitate; 50 –75 75 – 85 70 – 90
- decantare primară şi
secundară + bazine cu nămol
activ de mare capacitate; 75 - 95 85 - 95 90 - 98
76
Similar , în funcţie de valoarea obţinută se determină procedeul optim
ce se poate aplica pentru epurarea lixiviatului.
Dacă se are în vedere o schemă de amenajare ca cea prezentată în
figura 13.3, deficitul critic de O2 ,[7] se produce în a doua sau a treia zi de la
evacuarea în emisar a apelor uzate.

Fig. 13.3 Schema de amenajare

Astfel se calculează un timp şi un debit critic de oxigen, [7]:

 K  D (K − K 1 )  
lg  1 ∗ 1 − 0 2 
 K2  1,45 ∗ X 0  
t cr =
K 2 − K1
unde: K1 – viteza consumului de oxigen, (zile-1), ≈ 0,14 zi-1;
K2 – coeficientul de reaerare, (zile-1), ≈ 0,35 zi-1;
v ∗ X ad + Q ∗ X r
X0 = , (mg CBO5/l) – conţinutul de oxigen
Q+v
mediu (existent în râu sau apa subterană);
v – viteza de deplasare a apei, (m/s), ≈ 0,25 m/zi;
D0 = (OS – Or) – deficitul de oxigen în râu, (mg O2/l)
Os – oxigenul la saturaţie, în apă (râu) la 20˚ C, (mg O2/l), ≈ 9,17
mg O2/l;
Or - oxigenul în apă (râu) la 20˚ C, (mg O2/l), ≈ 7,8 mg O2/l;
Q – debitul de apă al râului sau apei subterane, (m3/s);
Xr – conţinutul de oxigen din râu, (mg CBO5/l), ≈ 4 mg CBO5/l;
Xad - conţinutul de oxigen admisibil în râu, (mg CBO5/l), ≈ 15 mg
CBO5/l;

77
Deficitul critic de oxigen , va fi:
1,45 ∗ K 1 ∗ X 0
Dcr =
K 2 − K1
( )
10 − K1 ∗tcr − 10 − K 2 ∗tcr + D0 ∗ 10 − K 2 ∗tcr , (mg/l de O2)

Oxigen minim în apa de râu sau subterană va fi:


Omin = Os - Dcr
necesar
În final se compară Omin cu Omin , iar pentru un râu nepoluat:

Omin ≥ Omin
necesar
= 6 mg O2/l
Astfel se poate calcula gradul de poluare al râului sau apei subterane,
determinându-se totodată dacă lixiviatul este îndeajuns epurat pentru a putea fi
dirijat în apa respectivă.

78