TRATAMENTUL PROTETIC CURATIV CU PROTEZE TOTALE ACRILICE

O serie de elemente morfofunctionale ale campului protetic fac ca tratamentele protetice

sa fie individualizate in functie de concluziile examenului clinic si paraclinic al pacientului si ele
sa respecte o serie de obiective sau principii care orienteaza direct modalitatea de tratament.
Tratamentul protetic curativ al edentatiei totale cu proteze acrilice trebuie sa urmareasca si sa
realizeze:
1. Principiul profilactic.
Tratamentul edentatiei totale respecta principiul profilactic prin: pastrarea structurilor
osoase in forma si functiile optime, a epiteliului mucoasei cu rol in apararea mecanica si
antimicrobiana, a cantitatii si calitatii salivei cu rol in apararea antimicrobiana (mecanic,
enzimatic), a echilibrului florei microbiene saprofite a cavitatii orale (biocenoza cavitatii orale).
2. Principiul biologic.
Principiul biologic guverneaza realizarea unei reactivitati optime a tesuturilor organelor
din jurul protezei totale care trebuie sa fie confectionata din materiale biocompatibile.
Rasinile acrilice utilizate pentru cunfectionarea protezelor totale pot initia reactii alergice
datorita colorantului sau a monomerului rezidual.
Conformarea protezei totale in raport cu campul protetic trebuie sa stimuleze si sa
mentina atat capacitatea de aparare a tesuturilor de la nivelul SDM cat si a intregului organism.
3. Principiul curativ
Principiul curativ presupune refacerea morfologiei si a functiilor SDM perturbate datorita
edentatiei totale.
- Refacerea morfologiei elementelor anatomice ale SDM presupune refacerea ei prin arcade
dentare artificiale, gingie artificiala si bolta palatina artificiala. Acest subiect este prezentat intrun alt modul.
- Refacerea functiilor SDM perturbate de edentatie:
a). Refacerea functiei masticatorii
Prin protezarea edentatului total cu proteze mobile refacerea functiei masticatorii este
partiala, fiind redusa la jumatate atunci cand elementele de sprijin, mentinere si stabilitate
concura in proportie maxima, fiind cele mai favorabile, sau mai scazuta pana la 1/5 din
capacitatea masticatorie in celelalte cazuri.
O serie de cauze obiective duc la nerealizarea acestui deziderat foarte important,
refacerea completa a functiei masticatorii:

- prin edentatie dispar receptorii dento-parodontali care dirijau reflex dinamica mandibulara.
Reflexele parodonto-musculare sunt inlocuite cu reflexe gingivo-musculare care se formeaza
progresiv prin instalarea starii de edentatie. Reflexul gingivo-muscular al lui Rubinov dirijeaza
actul masticator prin baroreceptorii care regleaza presiunea de masticatie raportata la necesitatile
functiei. Astfel o presiune exagerata inhiba neuronul motor trigeminal pontin de catre nucleul
mezencefalic si in acest fel se poate inceta sau diminua contractia musculara efectorie.
- necoordonarea musculara, fatigabilitatea miscarilor, hipotonia muschilor masticatori si scaderea
controlului reflex al dinamicii mandibulare.
- refacerea stereotipului dinamic de masticatie tocator pentru majoritatea edentatilor totali, pentru
ca miscarile predominent verticale ale mandibulei sa contribuie la stabilitatea protezei.
- cresterea sensibilitatii la durere, a pragului dureros, pentru receptorii algogeni din mucoasa de
acoperire care pentru o forta musculara de masticatie slaba poate intrerupe reflex actul
masticator.
- se micsoreaza aria masticatorie, se reduce relieful ocluzal al arcadelor dentare artificiale in
vederea obtinerii unei stabilitati a protezei si reducerea presiunilor de pe campul protetic.
b). Refacerea functiei estetice.
Schema fizionomica a pacientului se obtine prin refacerea formei, culorii, volumului
dintilor si a osului alveolar, a imaginii estetice a relatiilor statice si dinamice a buzelor, refacerea
etajului inferior, a imaginii narcisiste individuale.
Modificarile produse de fenomenul de senescenta pot fi doar estompate prin tratamentul
cu proteze totale, ameliorand santurile paracomisurale, asigurand o plenitudine faciala relativa.
c). Refacerea functiei fonetice.
Adaptarea la functia fonetica se realizeaza in cateva zile, edentatul total protezat reuseste
prin exercitii de vorbire o recuperare optima. Limba si buzele pot articula sunetele labio-dentale
si linguo-dentale daca montarea dintilor din zona frontala s-a facut corespunzator. Deficientele
fonetice sunt legate de modificarea volumului si calitatii rezonatorului oral, pentru ca baza
protezelor nu mai transmit fidel vibratiile sonore catre cavitatile naturale ale masivului facial, si
de stabilitatea protezelor.
d). Refacerea deglutitiei
Refacerea deglutitiei este conditionata de stabilitatea statica si dinamica a protezelor si de
pozitionarea centrica a limbii in actul deglutitiei.
4. Principiul biomecanic

Principiul biomecanic presupune realizarea stabilitatii, mentinerii si sprijinul protezelor la

care se adauga problemele legate de rezistenta protezelor totale.
A. Rezistenta protezelor totale.
Parametrii mecanici comuni materialelor din care se confectioneaza protezele mobile sunt
legati de: biocompatibilitate, de rezistenta la presiune, rigiditate, sa fie bun conducator de
temperatura, cu stabilitate chimica, sa nu prezinte fenomene de distorsiune la temperatura si
presiunile din cavitatea orala, cu aspect estetic stabil, sa fie usor de manipulat sau de reparat.
Materialele folosite pentru confectionare sunt:
- aliajele metalice: aur platinat, crom-nichel, crom-cobalt, vipla, aluminiul. Ele au o rezistenta
mecanica mare, sunt realizate cu grosimea de 0,5 mm , bune conducatoare de caldura, dar au
dezavantajul ca se retuseaza dificil, au aspect disgratios si nu pot fi captusite.
- polimetilmetacrilatul, rasina acrilica obtinuta prin polimerizarea mai multor substante ce deriva
din acidul acrilic, acidul metacrilic si din esterii acestor acizi. Datorita avantajelor pe care le
prezinta este utilizat pe scara larga. Pentru rezistenta mecanica se confectioneaza cu grosimea
uniforma de 2 mm si se respecta tehnologia de preparare termica. Pentru a-i mari rezistenta se
poate arma baza protezei cu: folii metalice perforate, plase de sarma din materiale nobile sau
nu, fibre sintetice, fibre de sticla. Dezavantajul consta in faptul ca desi maresc rezistenta mecanica
a bazei protezei, dupa o perioada apar fisuri si apoi fracturi la jonctiunea metal- acrilat si
infiltrarea aici de resturi alimentare ce intretin o flora microbiana patogena.
Exista situatii in care arcada antagonista protezei acrilice prezinta lucrari protetice
metalice conjuncte intr-o arcada naturala. In aceasta situatie se recurge la aplicarea de onlay-uri
metalice turnate, modelate functional, care vin in contact ocluzal cu puntea metalica.
B. Asigurarea mentinerii, stabilitatii si sprijinului protezei totale.
- Mentinerea reprezinta totalitatea elementelor care participa la contracararea sau franarea
fortelor care tind sa desprinda proteza de pe campul protetic. Rezolvarea problemelor de
mentinere se realizeaza prin adeziune, succiune, presiune atmosferica, deglutitie si tonicitate
musculara.
- Stabilitatea reprezinta totalitatea elementelor care participa la impiedicarea sau franarea
tendintelor de deplasare orizontala a protezei in sagital (antero-posterior) si transversal (lateral).
Rezolvarea problemelor de stabilitate este data de retentivitatile anatomice ale campului protetic,
aplicarea protezelor totale in zona neutrala si realizarea coincidentei dintre RC si IM.
- Sprijinul reprezinta modalitatea de transmitere a presiunilor ocluzale prin intermediul
protezei asupra elementelor campului protetic, care impiedeca sau diminua efectele infundarii
protezei in mucoasa fixa.
Fortele care actioneaza asupra protezelor totale.

Ele sunt fortele verticale, fortele orizontale, fortele de basculare, fortele combinate.
Fortele verticale
a). Fortele de presiune- au directie spre campul protetic. Ele sunt date de muschii masticatori ce
realizeaza contactele interarcadice si de limba, in timpul deglutitiei. Suprafata la nivelul
maxilarului care primeste solicitarea de presiune este de 20 cm2 iar la mandibula de 5-8 cm2.
Intensitatea fortei depinde de varsta, sex, obiceiuri alimentare, stereotipul de masticatie,
vechimea edentatiei, integritatea neuro-musculara a muschilor masticatori.
Suprafata de receptie este mai mica al nivelul mandibulei, gradul ei de atrofie este mai
accentuat.
b). Fortele de tractiune- au directie spre a disloca proteza de pe campul protetic. Locul de
aplicare a acestor forte este:
- la marginile campului protetic. Este dat de muschii cu insertie perpendiculara aici, de plici,
frenuri, ligamente, apofiza coronoida, de depasirea marginilor protezei dincolo de mucoasa pasiv
mobila.
- pe fata externa a bazei protezei actioneaza: alimente lipicioase, apofiza coronoida a mandibulei
de la nivelul zonei retrozigomatice.
- la nivelul zonelor retentive ale protezei: fata vestibulara a dintilor.
Fortele orizontale
Fortele orizontale iau nastere in urma descompunerii fortelor verticale care cad pe pantele
cuspidiene ale dintilor artificiali si in urma dezechilibrului dintre chinga musculara interna (
musculatura limbii) si externa, a buzelor si obrajilor. Ele deplaseaza proteza in directie:
- sagitala antero-laterala sau postero-laterala: in resorbtii accentuate din zonele frontale
si atrofii alveolare in zonele distale, si invers; dezechilibrului muscular dintre limba si chinga
musculara externa; descompuneri orizontale ale fortelor verticale ce cad pe pante cuspidiene
artificiale mult inclinate.
- deplasare laterala- apare datorita tonicitatii diferite a muschilor oro-faciali, unor ticuri ale limbii
sau mandibulei, atrofia accentuata a crestelor edentate in zonele laterale, descompuneri de forte
verticale.
Fortele de basculare
Fortele de basculare apar in prezenta unui punct de sprijin sub baza protezei, cand proteza
basculeaza in jurul acestui punct ( torus palatin). Ele apar daca montarea dintilor artificiali nu s-a
facut corect, s-au montat dintii artificiali inafara crestei edentate in zona laterala si atunci
bascularea are loc fata de muchia crestei.

Fortele combinate
Fortele combinate apar cel mai frecvent prin descompunerea tuturor fortelor date de
presiunile masticatorii, musculatura oro-faciala, morfologia crestelor edentate, etc (cele
prezentate anterior) si supun protezele totale la actiunea unor forte complexe si pluridirectionale.
Posibilitati de realizare mentinerii protezelor
Franarea desprinderii protezelor totale de pe campul protetic se realizeaza prin mijloace
fizice (adeziune, succiune, presiune atmosferica) si mijloace fiziologice ( tonicitate musculara,
deglutitie).
Adeziunea
Adeziunea reprezinta fenomenul fizic prin care doua suprafete solide aflate in contact
intim si uniform sunt mentinute prin intermediul unui strat de lichid la o forta de tractiune ce
actioneaza perpendicular. Desprinderea este posibila prin glisarea celor doua suprafete in sens
orizontal.
Prin analogie, cele doua suprafete sunt reprezentate de suprafata mucosala a campului
protetic si fata mucosala a protezei acrilice, saliva fiind lichidul dintre ele.
Gradul de adeziune depinde de tensiunea in sarcina" class="text">tensiunea superficiala a
salivei data de gradul ei de vascozitate, de suprafetele orizontale unde este foarte activa, de
intinderea suprafetelor de contact, si invers proportional cu grosimea stratului salivar. Unghiul de
contact dintre lichid si suprafata solida trebuie sa fie nul sau extrem de mic. Adeziunea este
eficienta daca exista suprafete orizontale cat mai intinse, suprafete ce tind spre orizontalizare, dar
este oportuna prezenta crestelor alveolare care se opun alunecarii protezelor.
Tensiunea superficiala este data de fortele de coeziune de la suprafata unui lichid.
Tensiunea superficiala a salivei contribuie la cresterea adeziunii si face ca in zona marginala a
filmului salivar sa se formeze un menisc concav, cea ce demonstreaza ca presiunea din interiorul
fluidului este mai mica decat cea din mediul inconjurator si astfel presiunea intre gazele
continute in filmul salivar este mai mica decat cele din aerul intrabucal.
Gradul de vascozitate al salivei depinde de continutul in mucina si opereaza numai in
timpul tendintei de dislocare a protezei. Ea mentine astfel contactul dintre proteza si tesuturile de
sprijin. Vascozitatea excesiva a salivei sau fuiditatea prea mare a ei nu poate garanta o buna
adeziune. Pentru ca ea sa fie satisfacatoare este necesar un flux cantitativ mediu de saliva cu un
continut mediu de mucina. In faza de amprentare pacientul trebuie sa-si clateasca bine gura
pentru a elimina depozitele salivare si sa se usuce suprafata de sprijin mucosal.
Dupa aplicarea protezelor in cavitatea orala apare si fenomenul de capilaritate. El se
realizeaza intre baza protezei si contactul strans cu campul protetic pe de o parte, si stratul de

saliva care umecteaza mucoasa cavitatii orale si versantul extern al protezei, pe de alta parte.
Fenomenul de capilaritate actioneaza daca proteza are tendinta de dislocare. La o indepartare a
protezei de pe tesuturile subiacente, presiunea din interiorul filmului salivar devine negativa fata
de cea externa, incat mucoasa obrazului si a buzei este aplicata strans pe fetele vestibulare ale
protezelor, contribuind la mentinerea externa a protezei. Daca proteza are versantele prea subtiri
sau mai scurte, rezulta un spatiu vestibular marit care nu va favoriza impactul mucoasei externe
cu versantul extern al protezelor.
La nivelul maxilarului suprafata de contact este mai mare, o bolta palatina plata si o
saliva vascoasa favorizeaza adeziunea. Daca pentru un camp protetic maxilar optim suprafata de
adeziune totalizeaza maxim 20 cm2, la un camp protetic deficitar aceasta suprafata se modifica,
favorizand adeziunea. Suprafata de adeziune este redusa prin prezenta torusului palatin care
poate avea o intindere de 5-6 cm2.
La nivelul mandibulei exista o mica suprafata de adeziune de 2-8 cm2, o suprafata redusa,
si de aceea se impune extinderea protezei totale in zonele retromolare sub- si paralinguale, in
punga lui Fish.
Gradul de adeziune este influentat de materialul din care se confectioneaza baza protezei,
de modul de prelucrare tehnologica si se modifica prin fenomenul de imbatranire a acrilatului, de
deformare a bazei protezei de catre solicitarile functionale sau parafunctionale, de resorbtia
campului pretetic ce duce la neconcordanta paralelismului celor doua suprafete de contact,
fibromucos si acrilic.
Xerostomia reprezinta tulburarea patologica care joaca un rol negativ in fenomenul de
adeziune.
Succiunea
Succiunea reprezinta fenomenul fizic prin care inchiderea marginala transforma
proteza fata de fortele de tractiune intr-o ventuza. Mentinerea protezelor se realizeaza prin limita
marginala care cuprinde zona de mucoasa pasiv mobila in contact intim pana la limita maxima a
campului protetic, ocolind jocul formatiunilor mobile, realizand succiunea interna, iar pe zona
externa marginala a protezei mucoasa obrajilor, buzelor si limbii produce inchiderea externa care
favorizeaza aparitia succiunii externe.
Ocolirea formatiunilor mobile de la periferia campului protetic reprezentate de
ligamente, plici, frenuri, insertii musculare este obligatorie. Astfel la maxilar pe linia mediana se
afla frenul buzei superioare; paramedian muschii mirtiformi, incisivi si canini; in regiunea
premolarilor ligamentele ginigivo-alveolare laterale cu o directie de la mezial la distal si de la
creasta la mucoasa jugala; insertia superioara a muschiului buccinator; apofiza zigomatica;
insertiile retrotuberozitare ale ligamentului pterigomandibular. La mandibula frenul buzei
superioare; paramedian muschiul patratul buzei inferioare; ligamentele gingivo-alveolare
inferioare; insertia mandibulara a muschiului buccinator; insertia ligamentului
pterigomandibular; frenul limbii; muschii genioglosi, milohioidieni, constrictorii superiori ai
faringelui, palatoglosi.

Zonele functionale cu grad mare de dificultate, asa numitele ,,zone cheie sunt zona Ah,
zona tuberculului piriform si zona linguala si vestibulara centrala, unde gradul de succiune se
obtine prin mai multe manevre clinice. Zona Ah si zona tuberculului piriform nu prezinta
inchidere marginala externa.
Presiunea atmosferica
Presiunea atmosferica este legata de aparitia adeziunii si succiunii pe care le favorizeaza
si actioneaza asupra ambelor proteze. Ea intervine optim daca marginile protezei se intind pe
mucoasa pasiv mobila fara a jena jocul formatiunilor mobile, versantele protezelor sunt modelate
corespunzator pentru ca tesuturile moi periprotetice ale obrajilor, buzelor si limbii sa se poata
aplica intim pe ele.
Tonicitatea musculara
Tonicitatea musculara reprezinta factorul fiziologic care contribuie la mentinerea
protezelor totale cand ele sunt plasate in zona de echilibru, zona neutrala, a chingii oro-faciale si
musculatura limbii. Ea contribuie la:
- realizarea succiunii externe.
- mentinerea protezei daca fibrele musculare sunt paralele cu periferia campului protetic. Pentru
aceasta pe fata vestibulara a marginilor protezei se realizeaza o concavitate care sa permita
fibrelor musculare sa se fixeze, producand astfel o compresiune a protezei pe campul protetic.
- masa si greutatea musculaturii limbii contribuie la mentinerea protezei inferioare.
Tonicitatea musculara intervine ca factor de mentinere daca spatiul ocupat de proteza este
situat in zona de echilibru dintre musculatura limbii si muschii obrazului, in zona neutrala.
Deglutitia
Deglutitia reprezinta factorul fiziologic care contribuie la mentinerea protezei daca
pozitiile fundamentale mandibulo-craniene au fost restabilite corect. Astfel un edentat total
repeta deglutitia de 150 ori in 24 de ore.
Lipsa contactului dentar ocluzal pentru realizarea deglutitiei este preluata de limba,
muschii orbiculari si buccinatori. Mandibula trebuie sa realizeze o pozitie fixa pe maxilar pentru
actul deglutitiei. Limba se sprijina pe crestele artificiale, face eforturi pentru a realiza un punct
fix cu varful ei pe bolta palatina. Orbicularii buzelor si muschii buccinatori se contracta
suplimentar realizand presiuni suplimentare in zona frontala si vestibulara laterala. Actul
deglutitiei pentru edentatul total protezat se realizeaza in RC care coincide cu IM. Se restabileste
astfel succiunea si adeziunea si protezele se aplica pe campul protetic cu o presiune
asemanatoare cu cea dezvoltata in timpul masticatiei.
Posibilitati de realizare a stabilitarii protezelor

Franarea actiunii fortelor orizontale se face prin:

Retentivitatea campului protetic
Pentru franarea actiunii fortelor orizontale un rol important il au existenta unor suprafete
verticale ale campului protetic.
Elementele anatomice retentive ale campului protetic sunt reprezentate de creste edentate
inalte, profil regulat, muchie rotunjita, tuberozitati inalte, bolta palatina medie sau adanca,
tuberculi piriformi proeminenti si ele trebuie cuprinse in intregime de proteza pentru ca
impiedica deplasarea sagitala si transversala a protezei. Retentivitatea elementelor anatomice
contribuie si la mentinerea protezelor pe campul protetic.
In urma resorbtiei si atrofiei osoase creasta edentata este redusa foarte mult, osul alveolar
fiind inlocuit cu un tesut fibros, cu o cresta balanta care favorizeaza deplasarile orizontale ale
protezelor. Astfel la maxilar pierderea dintilor de etiologie post-parodontopatie sau de vechimea
mare reduce gradul de retentivitate anatomica. Insertia ligamentelor, bridelor si frenurilor
precum si a musculaturii periorale se apropie de varful crestelor edentate si contribuie la
instabilitatea orizontala a protezei.
La mandibula retentivitatile anatomice sunt reduse ca numar datorita specificului
morfologic a acestui camp protetic. De aceea trebuie sa se foloseasca orice regiune retentiva,
indiferent de suprafata ei.
Plasarea protezelor in zona neutrala.
Plasarea protezelor totale in culoarul de echilibru situat intre cele doua chingi musculare
linguala si vestibulara evita deplasarea protezelor. In acest scop inca de la faza amprentarii se
urmareste determinarea acestui spatiu neutral, ca in final, protezele totale sa permita prin
volumul lor si modelajul corespunzator versantilor artificiali ai crestelor, plasarea nefortata a
muschilor orofaciali si ai limbii in pozitiile lor de repaus. Tonicitatea musculara va realiza o
mentinere si stabilitate activa daca pe suprafetele lustruite ale protezelor cu versantii convergenti
spre ocluzal, fascicolele musculare in timpul efectuarii actelor functionale se plaseaza in
depresiuni special modelate pe acesti versanti. Mentinerea pasiva a protezelor apare cand
musculatura este in repaus si se sprijina pe fetele externe ale protezelor, actionand prin masa si
greutatea lor.
Realizarea corespondentei dintre RC si IM.
Realizarea coincidentei dintre RC si IM la arcadele dentare artificiale ale edentatului total
formeaza un contact de tip cuspid-foseta pe dintii artificiali si astfel nu apar componente de forte
orizontale. Realizarea acestui deziderat duce la fixarea in aceeasi pozitie a protezelor pe baza lor
de sprijin in actul deglutitiei, refacand astfel adeziunea, succiunea si transmiterea fiziologica a
presiunilor ocluzale.

Exista o corelatie dintre realizarea unei ocluzii protetice corecte si echilibrate si receptorii
orali care in acest caz sufera o excitatie minima. Stimularile mucoase sunt favorabile, iar
raspunsurile reflexe musculare sunt favorabile mentinerii protezei. Ocluzia incorecta,
generatoare de leziuni traumatice mucosale, creiaza disconfort si durere. Apar stimuli patologici
ce duc la aparitia reflexelor musculare nefavorabile care inchid cercul vicios al instabilitatii
protezelor. Protezele, la inceput retentive, isi pierd curand aceasta calitate, atata timp cat persista
leziunea dureroasa si ocluzia incorecta.
Posibilitati de realizare a sprijinului
Sprijinul protezelor totale se realizeaza prin transmiterea presiunilor de la nivelul
suprafetelor ocluzale prin intermediul suprafetei mucosale a protezei, la suprafata fibromucoasei, periostului si osului subiacent.
Valoarea sprijinului protezelor totale este data de valoarea clinica a indicatorilor biologici
pozitivi ce apartin campului protetic: fibromocoasa de coloratie normala, ferma si aderenta,
nedureroasa la palpare, rezilienta mica, fara grad de cheratinizare; zona pasiv-mobila suficient de
lata; substratul osos cu o valoare redusa de resorbtie, trabeculatie bogata, corticala alveolara bine
reprezentata, volum osos apreciabil, creasta edentata bine reprezentata, tuberozitati inalte,
tuberculi piriformi proeminenti, absenta torusului; calitatea salivei care amortizeaza hidraulic
socurile masticatorii.
Elemente suplimentare care contribuie la mentinerea si stabilitatea protezelor se
realizeaza la nivelul protezelor totale si sunt reprezentate de: camera de vid, liniile americane,
marirea greutatii protezei inferioare, resorturile elastice, magnetii, arcul lui Milner, prelungirile
sublinguale, bula lui Carol, radacinile artificiale, claveta, adezivii chimici.
5. Principiul homeostazic
Elementele componente ale SDM care participa la realizarea functiilor de masticatie,
fonatie, deglutitie, estetica se afla intr-o stransa interdependenta morfologica si functionala.
Afectarea patologica a unui component conduce la dezechilibrul dinamic in functiile celorlalte
componente si necesita interventia unui tratament medical. Exista situatii cand limitele
fiziologice ale capacitatii de compensare prin efort suplimentar si adaptarea structurilor SDM sa
faca fata noii situatii aparute din mediul extern, sa mentina unitatea organica si echilibrul
morfofunctional dinamic. Aceasta capacitate a organismului poarta denumirea de homeostazie,
functia de automentinere (Costa), sau de pastrare a echilibrului intrasistemic.
Edentatia totala reprezinta o situatie depasita in cadru functiilor si morfologiei SDM, cu
modificari patologice generale, loco-regionala si locale. Tratamentul medical a acestei situatii
impune refacerea suportului morfologic disparut in concordanta cu exercitarea functiilor. Astfel
se repozitioneaza corect relatiile mandibulo-craniene, se reechilibreaza dinamica musculaturii
oro-faciale si a musculaturii masticatorii, se reface etajul inferior, arcadele alveolo-dentare,
ocluzia. Tratamentul are ca obiectiv final refacerea morfologica si functionala a elementelor
componente ale SDM care sa stimuleze capacitatea intrasistemica si de autoreglare a
organismului.