Sunteți pe pagina 1din 18

Imperiul rus

Petru l cel mare (1682-1725) reprezentant al dinastiei Romanov , a preluat puterea insecolul al XVII-lea.
In 1721, el a dat o noua dimensiune ideii de grandoare imperialaluandu-si si titlul de Imparat si anexand
noi teritorii.Armata lui Petru l invinsese Suedia , iar tratatul de la Nystadt ,din 1721, adusese Rusiei
posesiuni in nord-vestultarmului Baltic (Estonia si Letonia de azi).Pana la sfarsitul secolului conducatorii
rusiau continuat sa cucereasca noi teritorii la est si la vest , cele mai importante fiind oparte din Finlanda
de nord , Polonia si Lituania la vest si Turcia la sud-vest.Ecaterinaa ll-a cea Mare (1762-1796) a carmuit
majoritatea acestor teritorii anexate prinexpansiuni imperiale.Totodata, ea a sprijinit noile reforme si
tendinte intelectuale dindorinta de a ramane in istorie ca un exemplu de despot luminat.La 28 iunie
1762 , in toiul noptii, sotia tarului le vorbeste trupelor Garzii la SanktPetersburg. Le anunta ca va urca pe
tronul tarului tuturor Rusiilor in locul sotului ei ,imparatul Petru al lll-lea. E o lovitura de stat
conjugala.Noua imparateasa primeste jubiland jalnicul mesaj de abdicare al lui Petru.Tarul nulupta. El
stie ca armata, in conducerea atotputernicilor frati Orlov, amantii sotiei lui,nu va misca. Ecaterina ii
impune imparatului decazut din drepturile sale domiciliuobligatoriu sub supraveghere , nelasandu-I
decat cainele, negrul si vioara lui,conform propriilor ei cuvinte.Dar si asta e prea mult , pesemne :dupa
o saptamana,fostul tar moare intr-un mod atat de suspect incat nimeni nu se indoieste caimparateasa a
dat o mana de ajutor.Ciudata rasturnare de situatie de la umilitorul debut la curte, din ianuarie 1744,
candimplinise 15 ani, ai printesei Sofia de Anhalt-Zerbst.Imparateasa Elizabeta vrea sa-Iofere o sotie
celui pe care il alesese ca s-o urmeze la tron , nepotul ei ,Petru, ultimdescendent al lui Petru cel Mare:
un tanar necioplit care va ramane imatur , extremede atasat Germaniei lui natale.In ceea ce o priveste ,
Sofia isi uita foarte repede copilaria petrecuta la Szczecin undefusese crescuta in spiritual
protestantismului si studiase limba franceza.Vioaie,vesela ,spirituala ,ea face o figura aparte intr-o curte
destul grosolana. Faraprobleme de constiinta, se lasa convertita la ortodoxism si rebotezata Ecaterina.In
schimb ,se obisnuieste mai greu cu ispravile sotului ei ,care o trezeste in toiulnoptii ca sa-I laude
farmecele amantelor lui .Intai indiferenta,apoi ura se instaleazaintr-o casatorie care,pare-se , nu s-a
consumat niciodata.Ecaterina incepe sa seopuna intru totul sotului ei .Lutheranismului si prusofiliei lui,
ea le opune unpatriotism rusesc si un zel ortodox care isi fac degraba efectul; peste putin timp ,eadevine
mai populara decat tarul .Acesta ,imediat dupa ocuparea tronului , comite greseala de a-si instraina
armatadeclarandu-se de parte dusmanului de pana mai ieri ,Prusia, in Razboiul de 7 Ani.Ecaterina
actioneaza neintarziat in vederea scurtarii domniei accestui sotnedelicat,inlaturat ca un plod pe care il
trimiti la culcare, conform spuselor regeluiPrusiei, Frederic al II-lea. Noua imparateasa ,in schimb , este
preocupata de imagineaei. Astfel ,uzurparea ei repede uitataIntelighenta europeana se lasa vrajita
de ceacare are grija sa treaca drept liberala :Grimm,care ii procura opere de arta,dAlembert , Voltaire,
caruia ii plateste o pensie si mai ales Diderot ,invitat pe cinciluni la curte, ii sunt obligate; ea ii farmeca, ii
incanta, ii flateaza cerandu-le memoriidespre unele aspecte ale guvernarii.Fara ca macar sa-si dea seama
,ei ii devinagenti de publicitate in toata Europa.Ecaterina jubileaza,edificandu-si legitimitatea pe aceasta
reputatie de marelegiuitoare, de Semiramida a Nordului, dupa spusele lui Voltaire.
Tarina are un mare proiect rasaritean: acela de a distruge puterea turceasca , spre aputea reconstitui , in
favoarea ei , Imperiul bizantin.Dupa doua razboaie cuotomanii,obtine in 1783 Crimeea, accesul la Marea
Neagra si la stramtori .La fel deabila se dovedeste in chestiunea frontierelor europene,unde Polonia

devine victimapoliticii ei de cuceriri.Impartirile successive ale regatului ,dezmembrat in intelegerecu


Austria si Prusia , duc pur si simplu la disparitia lui in 1795.Actiune trecutaaproape sub tacere ,pentru ca
Revolutia franceza acapareaza atunci atentia Europei;Ecaterina , dispretuind aceasta desantare, nu
mai are eleganta de a se proclamaadepta LuminilorIn 1796, o congestie cerebrala curma brutal zilele
Marii Ecaterine, la varsta de 67 deani. Domnia ei a marcat Rusia, ca si personaliatatea ei in care se
amestecausenzualitatea, cinismul si geniul politic . Cu ea ,Rusia iese din umbra ,nerenuntandinsa la
despotism.

Foarte inteligent, tenace i cu un nestpnit apetit sexual, ea este cea mai puternic femeie din lume,
cci ea a reuit s trag cu fora Rusia cea nepenit n primitivismul feudal i s o transforme ntr-o
mare putere a lumii moderne, scriau cronicile timpului despre cea care avea s fie aminit de istorie
drept cea mai mare i mai important arin de pe tronul Rusiei. Controversat i admirat n egal
msur, cum este de altfel caracteristic marilor personaliti istorice, mprteasa Ecaterina cea Mare a
fost fr ndoial femeia care a influenat cel mai mult att istoria, ct i destinul de mare putere
mondial a Rusiei. Viaa i faptele sale sunt mrturii clare n acest sens.

O prines german

n timpul domniei sale derulat ntre anii 1762-1796, mprteasa Ecaterina a II-a i-a asigurat un
asemenea grad de putere i control politic, nct este dificil de gsit un exemplu similar n ntreaga
istorie a omenirii. Ea este responsabil de expansiunea fr precedent a Rusiei precum i de
mbuntirea administrrii rii n stil occidental.

Descris adesea drept un despot luminat feminin, mprteasa a rmas n memoria multora i pentru
actele sale umanitare i generozitatea de care ddea deseori dovad. Muli istorici asociaz imaginea ei
cu evenimentele semnificative i tentinele de evideniere a Rusiei ca o mare putere emergent la acea
vreme. Muli ali istorici i biografi nu s-au sfiit s o asocieze cu arul Petru cel Mare, iar unul dintre
contemporanii si obinuia des s evidenieze esena domniei sale, spunnd c dac Petru cel Mare a
furit omul nou n Rusia, Ecaterina cea Mare a fost cea care l-a nsufleit.

Pe scurt, arina Ecaterina a reformat treptat Rusia i a terminat cu calm i rbdare, reformele ncepute
cu fora de ctre Petru cel Mare. Prinul rus Piotr Viazemsky spunea explicit n memoriile sale c
brbaii rui vor s devin nemi, iar femeile germane vor s-i fac rui la loc.
Viitoarea arin suprem se chema de fapt Sophia Frederica Augusta, era de neam german i s-a nscut
pe data de 2 mai 1729 n oraul Stettin din Pomerania, Prusia (acum oraul Szeczin din Polonia). Copila a
vzut lumina zilei n familia lui Christian Augustus, prin de Anhalt-Zerbst. i-a petrecut copilria ntr-o
atmosfer auster, dar marcat de discuii savante i deseori vesele. Tatl su era un om foarte strict i
religios, care comanda pe atunci un regiment al armatei prusace. Mama sa, prinesa Johanna Elizabeth
von Holstein-Gottorp era strns nrudit cu monarhii care conduceau Prusia, Danemarca i Suedia.

n anul 1743, tnra prines s-a botezat n ritul Bisericii Luterane la dorina mamei sale, cu toate c
imediat dup ce s-a mritat cu arul Peter al III-lea al Rusiei, tnra a trecut la ortodoxie fr niciun
regret. n anul 1744, Ecaterina a primit o invitaie din partea mprtesei Elizabeta a Rusiei, invitaie care
urmrea de fapt aranjarea cstoriei dintre ea i fiul mprtesei. Viitorul ei so era de fapt un vr de
gradul doi, care pe atunci avea doar 11 ani i era deja dependent de consumul de alcool. Mai trziu,
Ecaterina a neles c mritiul cu motenitorul scaunului Rusiei i va deschide calea spre o via de vis,
aa c ambiioasa prines a acceptat planul familiilor.

Cei doi veri proaspt cstorii s-au dovedit curnd a fi total incompatibili unul cu cellalt. Cu toate
acestea, Ecaterina a ncercat s pstreze aparenele de dragul situaiei n faa curii, i era rbdtoare
cu excentricul i ntngul ei so pentru c-i urmrea scopurile n tcere i cu mare ambiie. Spre
deosebire de soul ei, Ecaterina era o femeie ambiioas, inteligent i talentat n multe domenii.
Mentalul su puternic era de tip masculin, fiind mereu dornic s nvee, s descopere. Venise n fond n
Rusia pentru a-i mplini cariera i destinul.
arul a nceput curnd s o nele pe Ecaterina cu orice femeie i cdea prin peajm. n loc s fac crize
de gelozie sau s se declare scandalizat de aceast realitate, Ecaterina s-a decis s-i rspund cu
aceeai moned ajungnd aadar s aib zeci de amani pe parcursul ntregii sale viei. Istoricii i
biografii rui nu tiu nici astzi cu siguran dac arul Peter era ntr-adevr tatl biologic al prinilor Paul
i Anna, cu att mai mult cu ct n primii 5 ani de mariaj Ecaterina nu rmsese nsrcinat, iar gurile rele
spuneau c arul era steril.

Ambiie, libertinaj i patriotism

Unul dintre brbaii pentru care arina Ecaterina a fcut o pasiune arztoare a fost Serghei Saltikov,
nimeni altul dect ambelanul propriului ei fiu. Acesta era deja celebru ca un crai rvnit de multe femei
de la curte, fiind capabil s cucereasc n cele din urm i dragostea Ecaterinei.

Conform unor istorici, mprteasa fusese de fapt sftuit de consilierii si de tain s fac un copil cu
Saltikov, iar prinul Paul, cel care dup moartea Ecaterinei a devenit mpratul Paul I, ar fi fost copilul
ambelanului su. Istoricii rui afirm c doi ali amani ai Ecaterinei, Grigori Orlov i Stanislav August
Ponyatowski i-au mai fcut acesteia doi copii, un biat i o fat, fapt niciodat recunoscut public de
arin.
ntre toi aceti amani din familii nobiliare i cu cariere politice deosebite (Stanisalv Ponyatowski
bunoar a deventi rege al Poloniei n anul 1764), nici unul nu s-a folosit de relaiile intime cu
mprteasa pentru a se implica n politica statului. Cu o singur excepie, amiralul Grigori Potemkin care
a fost marea iubire a Ecaterinei, cel care conform unor istorici s-a cstorit n cele din urm n secret cu
arina. Ultimul amant al acestei nonconformiste i ambiioase mprtese s-a dovedit a fi totui tnrul
i excentricul Platon Zubov. Fire generoas i romantic, Ecaterina cea Mare a avut grij de toi amanii
si, druindu-le att proprieti i pmnturi ct i titluri nobiliare...
Cu toate c apetitul sexual era un aspect definitoriu pentru personalitatea sa, Ecaterina nu a lsat
niciodat ca viaa sa amoroas s-i opreasc ascensiunea politic i setea de putere. mptimit a
cititului, mprteasa citea cu pasiune nc din copilrie orice carte-i cdea n mn. Curnd a nceput s
fie interesat de filozofie, politic i istorie, autorii si preferai fiind Diderot i Voltaire. Ecaterina cea
Mare vorbea fluent germana, franceza i rusa.

A devenit curnd atras de cultura i civilizaia rus pe care a ndrgit-o mult. Cel mai literat i cult dintre
suveranii Rusiei, Ecaterina a patronat i sponsorizat puternic artele frumoase i viaa cultural din
imperiul su. O adevrat Mecena cu rochie i sceptru, Ecaterina a sponsorizat i apariia primelor
jurnale de satir i umor, precum i teatrele de comedie. Pasionat de cltorii, mprteasa nu s-a sfiit
s exploreze cele mai ndeprtate inuturi ale ntinsului su imperiu. Cu toate c era de neam german i
primise o rigid educaie luteran n copilrie, mprteasa s-a dovedit a fi o fervent credincioas a
Bisericii Ortodoxe Ruse precum i o aprtoare a instituiilor statului rus.

Nscut cu un pronunat sim politic i diplomatic, mprteasa s-a strduit toat viaa ei s promoveze
prietenia i buna nelegere reciproc ntre familiile rivale de la curte.

mprteasa care se trezea n fiecare zi la ora 5 dimineaa

Ca un lider cu interese vaste, Ecaterina s-a implicat simultan n diverse direcii de aciune. Fire extrem de
muncitoare i contiincioas, se trezea n fiecare zi la ora 5 dimineaa i lucra la diversele probleme
administrative. n primii si ani de domnie mprteasa avea planuri mari n ceea ce privea politica
intern i extern a Rusiei, dar a preferat ca n acest interval de timp s-i ntreasc poziia i situaia.
Cum existau destui oameni influeni care nu vedeau cu ochi buni ascensiunea ei i a fiului su, Paul,
mprteasa a neles rapid c fr sprijinul total al clasei nobiliare i armatei, ea putea fi detronat n
civa ani.

Liniile generale ale politicilor sale erau centrate n jurul ideii c Rusia avea nevoie de o perioad extins
de pace n timpul creia s-i ntreasc statul i s continue reformele ncepute de Petru cel Mare.
mprteasa l-a nsrcinat pe abilul conte Nikita Panin cu funcia de ministru de externe.

n anul 1764, mprteasa a simit c avea linitea necesar pe plan extern pentru a ncepe derularea
reformelor sale. Atitudinea sa fa de reforme a plasat-o n rndul celebrilor despoi luminai o serie
de lideri de stat din secolul 18, care erau influenai de ideile Iluminismului i credeau c printr-o
conducere neleapt i raional puteau asigura prosperitatea propriilor supui. Guvernarea Ecaterinei a
fost dublat de o politic de care viza creterea ncrederii oamenilor de rnd n stat, precum i
propulsarea Rusiei ca putere cu drepturi egale n Europa.
Tot ea a sporit puterile Senatului i a cucerit i ncorporat Ucraina n Imperiul Rus abolind drepturile
comunitilor de cazaci din sudul Ucrainei i de-al lungul Niprului, care aveau de secole propriul lor
centru administrativ, se autoguvernau, aveau propria politic i erau condui de hatmani alei n mod
tradiional-democratic.
Ecaterina cea Mare a mai reformat din temelii legislatura Rusiei aducnd-o la nivelul legilor care
guvernau celelalte mari puteri europene.

Situaia extern a determinat-o pe mprteas s creasc puterea Rusiei profitnd de slbirea de


moment a vecinilor si, regatul Poloniei i Imperiul Otoman. Ecaterina a trimis trupe n sprijinul regelui
polonez, Stanislav Ponyatovski, fostul ei amant, care ncerca s nbue o revolt contra amestecului
Rusiei n treburile interne ale Poloniei.

Rzboiul Ruso-Turc dintre anii1768-1774 s-a soldat cu victoria Rusiei, stat care atunci a cucerit sudul
Ucrainei, Crimeea i nordul Caucazului.

ns chiar nainte de ncheierea rzboiului, Ecaterina a trebuit s nfrng rscoala consus de cazacul
Emilian Pugaciov, rscoal care s-a dovedit a fi cea mai mare problem intern de care s-a lovit n timpul
domniei sale. Cazacul a nfrnt mai multe expediii militare, fiind ns n cele din urm capturat i
executat. Rebeliunea a speriat-o pe mprteas care alturi de aristocraii si a hotrt c cea mai bun
metod pentru evitarea unor revolte similare ar fi ntrirea puterii autoritilor locale i a nobilimii, n loc
de mbuntirea condiiilor de trai ale celor din clasele inferioare.

Ecaterina a acordat o mare atenie i implemetrii alfabetizrii i educaiei. Nu a reuit dect nfinarea
ctorva coli elementare, dar reformele sale au fost continuare de ctre succesorii si la tron. Cum una
dintre preocuprile sale cele mai importante era ntrirea economiei Rusiei, mprteasa a ncurajat
comerul reducnd taxele i a invitat att investitori rui ct i strini s se stabileasc n zonele
defavorizate. Sub conducerea sa, Sankt Petersburg-ul a fost restaurat parial i a devenit una dintre cele
mai somptuoase orae ale vremii. Sub patronajul su, Academia de tiine s-a dezvoltat fr precedent.
Tot ea este persoana care a fondat Ermitajul, un muzeu ntr-o cldire anex a Palatului de Iarn. n
timpul domniei sale, a reuit s adauge 11 noi provincii Imperiului Rus, iar populaia imperiului s-a
dublat. Ecaterina cea Mare a nfinat 144 de noi orae, la o rat de 4 noi orae aprute n intervalul unui
an. A ntrit armata i flota rus care au reputat un numr de 78 de victorii n timpul domniei sale,
propulsnd Rusia la rangul de mare putere mondial. Fire modest, mprteasa obinuia s spun c
tot ce a fcut ea pentru Rusia era echivalentul unei picturi de ap n ocean. Ecaterina cea Mare a murit
n urma unui infarct pe data de 6 noiembrie 1796.
Epitaful de pe mormntul su este revelator:

Aici odihnete Ecaterina a II-a. Ea a venit n Rusia n anul 1744 pentru a se cstori cu Peter al III-lea. La
vrsta de 14 ani, Ecaterina a luat trei decizii grele: aceea de a-l mulumi pe soul su, pe mprteasa
Elizabeta i pe poporul rus. 18 ani de singurtate i plictis au determinat-o s citeasc multe cri. Dup
ce a urcat pe tronul Rusiei, ea a fcut totul pentru le oferi supuilor si fericire, libertate i prosperitate.
Ecaterina cea Mare ierta cu uurin i nu ura pe nimeni. A fost o persoan miloas i a iubit viaa. n
politicile sale a fost o republican adevrat. A avut muli prieteni. A iubit munca i a iubit deopotriv
oamenii i artele.

REFORME

n 1763, pune bazele unor proiecte: un azil de copii orfani, o coal de moae, un stabiliment de igien
popular, un institut de educaie pentru fiicele de nobili (faimosul Institut Smolni). Aduce muncitori
germani s cultive pmnturile Ucrainei i ale Volgi. Sper ca prezena pe pmnt rusesc a acestor
strini cinstii, sobri i activi s-i incite pe ranii rui i s le fie un exemplu.
Cheam n Rusia, medici, dentiti, arhitecti, ingineri, meteugari. nfiineaz o Academie de tiine. O
epidemie de variol, care a fcut ravagii n ar, o determin pe mprteas n octombrie 1764 s-i
fac vaccinul antivariolic, dnd astfel un exemplu ntregii naiuni.
A ncurajat imigranii strini s se stabileasc n Rusia oferindu-le pmnt gratuit i scutindu-i de taxe,
avantaje care au dus la crearea unei comuniti ntreprinztoare de germani n regiunea Volgi.
n 1782 a nfiinat o Comisie a Educaiei Naionale i a nfiinat un colegiu de pregtire a profesorilor n
1783. Statutul colilor Naionale din 1786 a decretat c trebuie s existe cte un liceu n fiecare capital
de provincie i cte o coal primar n fiecare ora, care s asigure colarizarea gratuit pentru biei i
fete. Pedeapsa corporal n coli era un lucru obinuit dei ea a fost interzis n 1786 i marea majoritate
a populaiei a rmas analfabet, deoarece colarizarea gratuit nu i-a inclus i pe copiii de erbi.

ncepe ceea ce ea consider a fi marea mplinire a vieii sale, Nakaz-ul sau Instruciune n vederea
elaborrii unui Cod al legilor. n toamna anului 1766, i prezint ea nsi opera Senatului. Nakaz-ul a
fost puternic inspirat de scrierile unor autori iluminiti ca Montesquieu , Beccaria i Bielfeld, pe care
Ecaterina i studiase. n primvara anului 1767, deputaii ncep s se ntrebe ce titlu se cuvine pentru
mprteasa ca recunotin pentru iniiativa sa: "Ecaterina cea Mare", "Preaneleapta", "Mama
Patriei"? Titlul de Ecaterina cea Mare ntrunete cele mai multe sufragii. Ea se preface iritat, dar, de
fapt, i place aceast titulatur.

Rusia inainte de Petru cel Mare

Fondatorul statului national rus este Ivan al III-lea cel Mare (1462-1505), in timpul caruia are loc o
expansiune teritoriala a Moscovei si se opreste plata tributului catre mongoli

Ii urmeaza la tron Vasili al III-lea (l505-1533), care continua unificarea teritoriilor rusesti ducand
razboaie impotriva suedezilor, polonezilor si tatarilor, vasali ai lmperiului Otoman. La moartea sa,
mostenitorul e minor, iar regenta da nastere unor sangeroase infruntari intre familiile de boieri.

Ivan al IV-lea cel Groaznic (1533-1584) nu domneste cu adevarat decat din 1544; este primul care
primeste titlul de tar. Ii invinge pe tatari si pune mana pe Kazan (1552), apoi pe Astrahan (1556); poarta
lungi razboaie si impotriva Poloniei. Caracterul absolut al domniei sale face sa fie numit Ivan cel
Groaznic. Vointa de a-si aservi societatea duce la tensiuni interne ce slabesc Rusia. Reuseste sa respinga
noile incursiuni tatarasti din 1572, insa e silit sa cedeze in fata polonezilor si suedezilor, care ocupa
intregul litoral baltic. Rusia ramane o tara izolata. Cand Ivan cel Groaznic moare in 1584, dupa ce 1-a
asasinat el insusi pe mostenitorul tronului, Aleksei, incepe o perioada de incertitudini. Cel mai mare
dintre cei doi fii supravieluitori, Fiodor, domneste de la 1584 la 1599, iar fratele mai tanar, Dmitri, este
asasinat in 1591.

Fiodor moare fara mostenitor, si un zemski sobor (adunarea pamantului, un fel de stari
generale), alege un nou lar in persoana lui Boris Godunov (1598-1605). Legitimitatea sa e contestata de
un aventurier sustinut de polonezi si care pretinde ca este Dmitri. Falsul Dmitri reuseste sa provoace o
adevarata rascoala : Boris este asasinat, iar falsul Dmitri e incoronat tar in 1605. Catolicismul si legaturile
sale cu Polonia ii sunt insa fatale, fiind la randul sau omorat in 1606. Rusia aluneca in anarhie; se succed
tari fara vreo legitimitate reala, in vreme ce Suedia si Polonia invadeaza din nou tara.

In 1613, in toiul tulburarilor apare un personaj care restabileste autoritatea tarista: boierul Mihail
Romanov (1613-1645), intemeietorul dinastiei care va domni in Rusia pana in 1917.Tulburarile politice si
iernile grele fac viata taranilor rusi foarte grea. Pentru a scapa de nobili, taranii incep sa emigreze treptat
spre teritoriile sudice, pe care Ivan al IV-lea se straduieste sa le colonizeze pentru a pune stavila
inaintarii tatarilor, in vreme ce primele expeditii ale calaretilor cazaci in Siberia deschid perspective
pentru secolele ce aveau sa vina.

Deschiderea spre Europa ramane minora. Trebuie insa semnalata prezenta tot mai regulata a
negustorilor englezi care incearca sa patrunda intr-o lume cu posibilitali inca foarte putin cunoscute in
Occident.

Societatea rusa e foarte diferita de cele din restul tarilor europene. Taranimea duce o viata de
cele mai multe ori mizera, iar serbia cauzata de datorii este din ce in ce mai frecventa in epoca moderna.
Tensiunile religioase constituie unul dintre aspectele esentiale ale Rusiei in secolul al XVII-lea. Influenta
ortodoxiei grecesti domina ierarhia, iar patriarhul Nikon vrea sa impuna in Rusia practicile de la
Constantinopol. Partizanii vechii credinte, condusi de arhiereul Avakum, opun o rezistenla fanatica
reformei si sunt la originea schismei - raskol - numite a Vechilor Credinciosi.

Dinastia Romanov se implanteaza puternic. Marele reformator din secolul al XVII-lea este tarul
Aleksei Mihailovici (1645-1676). Statul se dezvolta, isi afirma autorita-tea asupra societatii si elaboreaza
o legislatie constrangatoare, mai ales pentru iobagi; in perioada sa are loc revolta cazacilor de pe Volga
si de pe Don, condusa de Stepan Razin (1667-1671). -

Urmasul sau, Fiodor al III-lea Alekseievici (1676-1682), se straduieste si el sa modernizeze tara


atat din punct de vedere politic cat, si din punct de vedere economic.

Reformele lui Petru I cel Mare (1682-1725)

Fiu al lui Aleksei I Mihailovici si al celei de-a doua sotii a acestuia, nascut in 1672, Petru imparte
pana in 1689 puterea cu fratele sau vitreg Ivan al V-lea, pe care-1 elimina in 1689, lasand conducerea
mamei sale. Domnia sa personala incepe cu adevarat abia in 1694. Invingator al turcilor, Petru se
instaleaza la Azov si nutreste ambitii maritime, intarite de calatoriile in Olanda si Anglia.

Reformele pe care le initiaza centralizare administrativa, crearea unei armate si politii moderne
impun o occidentalizare partiala: imbracaminte, calendar, stabilirea unei noi capitale, in 1715, la SanktPetersburg, dar energia ii este mobilizata de razboi. Petru ramane inainte de toate un autocrat nemilos.
In timpul domniei sale se dezvolta birocratia, iar nobilimea se supune. I se atribuie din timpul vielii
calificativul cel Mare; moare in 1725.

In octombrie 1721, in timpul festivitatilor dedicate incheierii marelui Razboi Nordic, dintre Rusia si
Suedia, Senatul rus i-a propus tarului Petru sa accepte titlurile de parinte al patriei, Petru cel Mare,
imparat al intregii Rusii. Ar fi gresit sa credem ca Senatul actiona spontan sau fara stirea lui Petru. Dupa
cateva aparente ezitari modeste doar de forma Petru a acceptat. Era vorba de arogarea unor titluri

extrem de pretentioase. In momentul acela, cel putin in Europa, titlul de imparat era rezervat
conducatorilor din dinastia de Habsburg ai Sfantului Imperiu Roman. Mai multe state, printre care si
Regatul britanic, priveau cu scepticism astfel de pretentii si nu aveau sa-i recunoasca titlurile timp de
mai multi ani. Totusi Petru, sustinatorii sai si, ulterior, admiratorii sai, nu aveau nici o indoiala ca aceste
titluri erau pe deplin meritate. Ce realizase, deci, Petru pentru a merita astfel de aprecieri?

Domnia lui (1682-1725) a constituit, fara indoiala, un punct de rascruce. Admiratorii sai sustin
ca Rusia mostenita de el era slaba, izolata si inapoiata si ca toate aceste lucruri se schimbasera radical
pana la sfarsitul domniei sale. In domeniul afacerilor exteme, pozitia Rusiei se schimbase de asemenea.
In 1695 si 1696 el a condus doua campanii impotriva Hanatului Tatar al Crimeii (putemicul si temutul
vasal al Imperiului Otoman), cucerind Azovul si extinzand Rusia pana aproape de malul Marii Negre.

Apoi, intre 1697 si 1698, el si-a desfasurat vestita ambasada in Occident, vizitand Prusia, Olanda,
Anglia, Sfantul Imperiu Roman si Polonia. El a devenit astfel primul tar care a calatorit in strainatate (sau,
cel putin, primul care nu a facut-o in fruntea unei armate invadatoare indreptate impotriva tarilor
vecine).

In 1700, el a intrat in marele Razboi Nordului, ca aliat al Poloniei si Danemarcei, impotriva Suediei.
Aceste lupte de 21 de ani, extrem de grele si epuizante, au dominat intreaga domnie a lui Petru.
Razboiul a inceput prost, cu o infrangere grea si umilitoare pentru rusi, la Narva (1700), realizata de o
armata suedeza mult inferioara numeric. (Carol al XII-lea al Suediei a ajuns astfel sa ignore complet Rusia
pentru a incerca sa infranga, acum, definitiv Polonia.)

Intre timp, tarul Petru a reusit sa refaca armata rusa.

El a recucerit teritoriile de la Marea Baltica, pierdute candva de rusi in fata armatelor suedeze,
realizand astfel unul din telurile vechi de generatii ale tarilor rusi. Aici si-a construit el noua capitala,
Sankt Petersburg (1703) si a inceput si crearea flotei rusesti din Marea Baltica.

Cand Carol al XII-lea s-a intors, in cele din urma, spre Rusia, in ciuda revoltelor inteme, rusii au
uimit Europa reusind sa infranga decisiv putemica armata suedeza in batalia de la Poltava (1709). Cu
toate acestea, Petru nu a reusit sa profite indeajuns de aceasta victorie, pe care Carol al XII-lea refuza sa
o considere definitiva.

Petru s-a vazut curand implicat intr-un razboi cu Imperiul Otoman si si-a condus armata spre un
adevarat dezastru in batalia de pe raul Prut (1711). Cu greu a reusit el sa evite o catastrofa la fel de mare
ca cea pe care le-o cauzase suedezilor in batalia de la Poltava. A pierdut Azovul si era in primejdie sa
piarda si tot ce cucerise la Marea Baltica. Razboiul cu Suedia avea sa continue, asadar, iar rusii au
obtinut, de asta data, prima victorie navala din istoria lor la Hango (1714).

Dar numai dupa moartea lui Carol al XII-lea au reusit rusii sa-si asigure indelung dorita suprematie
in teritoriile baltice prin Tratatul de la Nystadt (1721). Acesta nu era, totusi, sfarsitul razboaielor duse de
Petru. El a condus Rusia si intr-un alt razboi, mai putin cunoscut, impotriva Persiei (1721-1723), cucerind
noi teritorii langa Marea Caspica.

In cele din urma, Petru a extins frontierele Rusiei, a eliminat pericolul suedez si a redus Polonia la
pozitia de stat-client al Rusiei.

Chiar daca turcii ramaneau o amenintare teribila, Petru a scos Rusia din izolare si a transformat-o
intr-o forta de care trebuia sa se tina cont acum in relatiile internationale. Europa Occidentala nu va mai
putea niciodata sa ignore interesele Rusiei sau chiar existenta ei asa cum facusera candva marile
puteri care-si impartisera continentul dupa bunul plac.

Cu toate acestea, Petru nu si-a afirmat propria importanta doar pe baza succeselor din politica
extema.

Simpla enumerare a reformelor interne realizate de Petru ar fi un demers lipsit de sens. Trebuie
sa intelegem, insa, ca nu a existat aspect al vietii rusesti in care Petru sa nu fi intervenit. Pentru
admiratorii sai, aceste interventii erau atat necesare, cat si benefice. Fie ca era vorba de modul in care
rusii cel putin nobilimea, daca nu si taranii se imbracau, de calendarul si alfabetul pe care il foloseau,
de modul cum isi aranjau casatoriile copiilor sau isi transmiteau proprietatile ca mostenire, Petru dadea
cate un nou ukaz (decret) si impunea o ruptura radicala cu traditia, ramanand complet indiferent la
sensibilitatile atacate astfel. El a adus in tara specialisti straini si metode straine, cu totul detestate, in
dorinta sa de a moderniza administratia rusa, fortele militare si economia.

Se sustine totusi ca toata aceasta ofensiva era necesara: Rusia nu renunta

usor la traditiile sale, si beneficiile modernizarii realizate de reformele lui Petru erau imense.

Aceste beneficii pot fi rezumate in cateva idei.

Era vorba, in primul rand, de modemizarea administratiei publice.

Petru a renuntat la sistemul medieval de administratie pe care il mostenise, bazat pe un numar


ametitor de prikazi (departamente administrative). Acest talmes-balmes, fara indatoriri bine definite si
cu functii care adeseori se suprapuneau, era atat de ineficient incat insusi tarul se vedea uneori in
imposibilitatea de a stabili responsabilitatile. Petru a inlocuit acest haos cu un sistem modern de
kolleghii (colegii sau ministere) aflate sub supravegherea Senatului. Nu numai administratia centrala, ci
si cea locala a trecut printr-o reforma radicala, prin intermediul unei structuri complet noi, de gubernii
(provincii) si uezdi (districte, judete), transformate ulterior intr-un sistem si mai elaborat.

In al doilea rand, pentru a sustine efortul sau de razboi, Petru a transformat economia rusa.

Crearea unei armate moderne si necesitatea de a elibera Rusia de dependenta ei fata de fumizorii
straini 1-au incurajat pe Petru sa puna bazele industriei locale. Nevoia de uniforme militare a dus la
infiintarea de intreprinderi textile. Nevoia de arme a dus la crearea industriei metalurgice. Productia de
hartie si sulf ca si constructia de corabii si de canale au fost, de asemenea, initiate de Petru. Tot el a
considerat ca este necesara existenta unei clase de antreprenori rusi si a facut tot posibilul pentru a
incuraja aparitia acestei clase prin imprumuturi, taxe si asigurarea fortei de munca necesare. In ciuda
unor inceputuri neconvingatoare, a esecurilor si a risipei, se poate spune ca bazele industrializarii Rusiei
au fost puse de Petru.

In al treilea rand, Petru a fost cel care a pus bazele sistemului educatiei moderne, care s-a
desprins de educatia aflata sub controlul Bisericii si a accentuat dezvoltarea aptitudinilor tehnice. El i-a
trimis pe rusi in strainatate pentru a invata direct din Occident. Reforma alfabetului si introducerea
cartilor de tip occidental pot fi considerate, eventual, puncte de plecare pentru o mare traditie literara.
El a impus obligativitatea educatiei pentru nobili. Pe scurt, Petru a pornit, cel putin, lupta impotriva
atitudinii insulare, xenofobe si inchistate a nobilimii, creand astfel o schimbare fundamentala a
punctelor de vedere ale acestor oameni.

In al patrulea rand, el a realizat si o reforma majora a Bisericii, in cadrul careia a redus ireversibil
rolul Bisericii Ortodoxe Ruse, ajunsa acum in subordinea statului. Inainte de domnia lui Petru, au existat
ocazii in care patriarhul (conducatorul Bisericii Ortodoxe Ruse) era considerat un ega al tarului. Petru a
abolit functia de patriarh, aducand Biserica sub autoritatea Sfantului Sinod, devenit, in realitate, un
organ al administratiei statului. Reducand functia Bisericii pana la acest grad de supunere, Petru a
eliminat s-ar putea spune constrangerile exercitate de aceasta asupra conducatorilor rusi si a
devenit, in fapt, primul monarh absolut al Rusiei, guvernand, teoretic, fara nici un fel de restrictii impuse
puterii sale.

Educatia si cultura in perioada lui Petru cel Mare

Atitudinea lui Petru fata de educatie si cultura a fost la inceput strict practica : a infiintat scoli in
care tinerii nobili se puteau pregati in domeniile cerute de stat. De aici, asa-zisele scoli ale cifrelor,
unde se preda matematica, navigatia si alte meserii folositoare viitorilor functionari civili, ofiteri ai
armatei si ai marinei militare. Ele nu reuseau intotdeauna sa atraga sau sa-si pastreze elevii, nici macar
cand erau constransi de Petru, astfel incat, spre sfarsitul vietii, acesta a simtit nevoia sa le integreze intrun cadru educational mai general, care sa garanteze stiintei si tehnicii un loc sigur in societatea rusa. La
vremea aceea, singurele institutii de educatie superioara erau academiile slavo-greco-latine de la
Moscova si Kiev, care asigurau nevoile Bisericii; programa lor se baza pe de o parte pe traditia bizantina,
iar pe de alta parte, pe invatatura iezuita a Contrareformei din secolul al XVII-lea.

Aspiratia lui Petru de a da stiintei si tehnicii un loc special in societatea rusa si-a avut originea in
corespondenta sa cu Leibniz, inceputa in 1697. Leibniz, care avea mari planuri pentru raspandirea
civilizatiei, stiintei si tehnicii in toata lumea, a fost incantat sa-l numere pe imparatul Rusiei printre
adeptii sai. El ii recomanda lui Petru sa numeasca straini capabili sa raspandeasca invatatura in Rusia si,
in acelasi timp, sa infiinteze scoli, biblioteci, muzee, gradini botanice si zoologice care sa poata aduna tot
felul de cunostinte si sa le puna la dispozitia rusilor. A mai fost de parere ca Rusia trebuie sa aiba
propriile institute de cercetare, pentru a investiga resursele imense ale tarii, in mare parte neexplorate,
si pentru a propune cai de imbunatatire si dezvoltare a economiei nationale.

Petru a finalizat o mare parte a acestui program. El a deschis primul muzeu al Rusiei (Camera de
Arta din Sankt-Petersburg), a supravegheat cumpararea cartilor pentru prima biblioteca publica, a
finantat expeditii in regiuni putin cunoscute, pentru a cauta minerale, resurse naturale si pentru

cartografieri. In ultimii ani de domnie a pus bazele unei Academii Nationale de Stiinte, dupa modelul
Academiei Regale din Londra si al Academiei de Stiinte din Paris, pe care le vizitase. Infiintarea unei
asemenea institutii in Rusia nu era un lucru usor, caci nu existau savanti locali care sa poata fi angajati.
Mai multi consilieri, inclusiv Christian Wolff de la Universitatea Halle, l-au avertizat ca infiintarea unei
academii fara a asigura existenta, la un nivel inferior, a unei retele de institutii de educatie insemna a
pune in mod clar caruta inaintea boilor.

Petru, care deja construise, ca sa zicem asa, o capitala in aer si apoi o lasase pe pamant, nu avea
de gand sa sovaie in fata unui asemenea sfat. A fost nemultumit de planurile sale anterioare de a
introduce invatatura apuseana in Rusia si a hotarat, ca in atatea alte dati, sa taie raul de la radacina.
Schita de plan pe care a aprobat-o in 1724 prevedea ca Academia sa fie combinata cu o universitate,
unde sa se predea ultimele descoperiri ale stiintei, si chiar cu un gimnaziu, unde sa fie pregatiti in mod
adecvat studentii pentru universitate. Ea s-a deschis in aceasta forma la scurt timp dupa moartea lui.

Rezultatul stradaniilor sale a fost ca Rusia a primit intr-adevar stiinta si educatie la cel mai inalt nivel
international, actiunea fiind finantata de stat si fiind legata de ambitia imperiului de a fi in toate
privintele un jucator de frunte intre puterile Europei. Stiinta si invatatura au avut de la inceput un
prestigiu inalt si au fost prioritare in cheltuielile statului.

A trebuit insa platit un pret pentru faptul ca s-au sarit cele mai multe dintre etapele normale care
apar in construirea unei comunitti stiintifice. In marea lor majoritate, primii oameni de stiinta ai Rusiei
au fost straini foarte multi germani si de aceea s-a raspandit pe scara larga suspiciunea ca stiinta este
ceva strain de viata oamenilor obisnuiti. Mai mult, pentru ca proiectul fusese lansat in acelasi timp cu
limitarea puterii Bisericii, invatatura avea aerul ca este lipsita de Dumnezeu, fiind poate chiar lucrarea
Antihristului.

O biografie in spiritul lui Petru a fost aceea a lui Mihail Lomonosov (1711-1765), poate primul
savant rus remarcabil. El provenea din Nordul indepartat, din Arhanghelsk, unde nu exista iobagie si
unde credinta de rit vechi dadea o nota de independenta vietii spirituale. Incantat de versiunile rusesti
ale Psalmilor, tanarul Lomonosov a reusit sa-si croiasca drum pana la Moscova, pentru a studia prozodia,
mergand cu un convoi de carute cu peste sarat. A reusit sa se inscrie la Academia slavo-greco-latina,
declarandu-se de origine nobila: doar prin viclenie s-a putut sustrage de la plata taxelor pentru clasele
aflate in serviciul statului. Datorita talentelor sale evidente, a fost invitat sa devina student la nouinfiintata Academie de Stiinte, care ducea lipsa in mod dramatic de localnici talentati, si a fost trimis sa
studieze in Germania.

La intoarcere, a fost numit, in diferite perioade, sa predea la Academie chimie, mineralogie,


retorica, versificatie si limba rusa si in toate aceste domenii si-a adus o importanta contributie. De
asemenea, a dus o campanie de scoatere a invatamantului superior de sub influenta germana, infiintand
o universitate ruseasca la Moscova, care s-a deschis in 1755. Teoria sa privind cele trei straturi ale limbii
ruse a contribuit mult la crearea unei limbi scrise consecvente, din amestecul de slavona bisericeasca,
rusa birocratica si rusa vorbita. Ca si in cazul lui Petru insa, munca sa de culturalizare era suplimentata
de episoade grosolane si jignitoare, cand facea gesturi obscene la adresa colegilor germani, pe care ii
numea Hundsfotter si Spitzbuben .(Geoffrey Hosking)

Rusia dupa Petru cel Mare

Primii patru urmasii ai marelui Petru sunt slabi; intre 1725 si 1741 ei nu au nici o autoritate
asupra unei Rusii sfasiate de rivalitatile nobiliar Ecaterina I 1725-1727 (vaduva lui Petru cel Mare, este
marioneta unui Consiliu condus de printul Mensikov), Petru al II-lea 1727-1730, Anna Ivanovna 17301740 (descendenta a unei ramuri secundare, este o suverana mai energica, dar anturajul sau, compus
aproape exclusiv din germani, nemultumeste nobilimea rusa), Ivan al IV-lea 1740-1741.

Elisabeta (1741-1761). In 1741 Elisabeta, fiica lui Petru cel Mare si a Ecaterinei I, devine tarina.
Este foarte inteligenta si legata de religia ortodoxa, a primit o educatie franceza; domnia ei este marcata
in aceeasi masura de patrunderea masiva a influentei culturale franceze in randul elitelor si de o reactie
nationala rusa. In perioada cat a stat pe tronul Rusiei, industria cunoaste un avant; se dezvolta mai ales
industria miniera si cea metalurgica in Ural. Acest avant are loc in folosul nobilimii, unica proprietara a
pamantului; datorita monopolurilor acordate de suveran, nobilii deschid si exploateaza mine si
manufacturi in care folosesc ca mana de lucru tarani serbi. De altfel, obligatia pe care o avea fiecare
taran de a avea un stapan consolideaza serbia.

Petru al III-lea (1761-1762). La moartea Elisabetei, urmasul ei desemnat este un principe german,
Petru de Holstein-Gottorp, nepot al lui Petru cel Mare si al Ecaterinei I (era fiul Annei), care va deveni
Petru al III-lea. Dar, dupa numai citeva luni, sotia sa, Sophia de Anhalt (fiica unui print german), care isi
castigase popularitatea invatand rusa si convertindu-se la religia ortodoxa, il obliga pe Petru al III-lea
(pro-prusac convins, ceea ce nu era pe placul elitei ruse) sa abdice (inainte de a dispune sa fie executat,
in urma unui complot la care au participat fratii Orlov) si se proclama tarina sub numele de Ecaterina a IIa (1762).

Ecaterina a II-a cea Mare (1762-1796)

Inteligenta, sarguincioasa si autoritara, Ecaterina II isi asuma in intregime conducerea treburilor


statului, fara sa se lase dominata de favoritii ei succesivi. Foarte ascunsa si vicleana, isi asigura
notorietatea europeana intretinand excelente relatii cu filozofii francezi, mai ales Diderot, care o
celebreaza ca pe Semiramida Nordului si model de rege-filozof.

Ea apare intr-adevar ca un suveran luminat: favorizeaza invatamantul, dovedeste toleranta


religioasa, dispunand incetarea persecutiilor impotriva credinciosilor de rit vechi (raskol), ii primeste pe
iezuitii alungati din tarile catolice si acorda libertate religioasa musulmanilor din tarile cucerite de la
turci. Atasamentul pentru Lumini, ca si liberalismul ei sunt mai ales de fatada. Pentru ea ca si pentru
Frederic al II-lea al Prusiei , nu au importanta decat ratiunea de stat si misiunea pe care si-a asumat-o:
sa continue opera lui Petru cel Mare de deschidere a Rusiei spre vest si spre sud si de desavarsire a
edificarii unei monarhii autocratice si birocratice, sprijinita pe nobilimea posesoare de pamant.

Din aceasta perspectiva, doua reforme sunt deosebit de importante.

Reforma administrativa din 1775 sporeste numarul guberniilor de la 12 la 50, subordonand


riguros nobilimea, care detine diversele puteri locale, guvernatorilor, numiti de suveran si care depind
doar de el.

Reforma sociala din 1785 defineste statutul legal al nobilimii, codificand toate privilegiile care-i
fusesera acordate anterior. In schimb, tarina refuza limitarea drepturilor proprietarilor asupra serbilor
lor, agravand situatia acestora din urma, care pot fi din acel moment vanduti si cumparati; mai mult, ea
extinde serbia si in regiunile din sudul Rusiei, unde nu exista inca.

In ce priveste dezvoltarea industriei, aceasta are loc in avantajul din ce in ce mai evident al
nobilimii.

Politica dusa fata de tarani provoaca numeroase rascoale, dintre care cel mai grav moment este
Razboiul Taranesc condus de Emelian Pugaciov (1773-1775); pretinzand ca este defunctul tar Petru al III-

lea, el declanseaza in Ural o mare rascoala si promite abolirea serbiei. Foarte dura, represiunea nu se
incheie decat in 1775. Inspaimantata de amploarea miscarii, Ecaterina intareste autori-tate.a statului
construind o adevarata administratie centralizata, iar nobilii isi controleaza mai atent taranii de pe
domenii.

La sfarsitul domniei, Ecaterina cea Mare incheiase reunirea pamanturilor rusesti, facand din
imperiul ei, mai populat si mai vast, o mare putere europeana.

Intarirea puterii rusesti a avut loc in parte in detrimentul a doi dintre vecinii sai: Polonia si
Imperiul Otoman.

Aprecieri asupra Ecaterinei a II-a

S-a scris mult pro si contra Ecaterinei a II-a. Dintre admiratorii suveranei au facut parte multi
intelectuali si filosofi' ai secolului al XVIII-lea, in frunte cu Voltaire si Sidney Hook, care o proclamasera
un exemplu remarcabil de erou capabil sa transforme istoria. Imparateasa a fost apreciata de numerosi
istorici, mai ales de specialistii in dezvoltarea culturala, relatiile externe si expansiunea Rusiei, printre
care se numara istorici renumiti, precum B. Nolde si Isabel de Madanaga. Cativa, de exemplu V.
Leontovici, au laudat-o si pentru politica ei fata de micii proprietari, in care au vazut primii pasi
indispensabili in directia liberalismului (subl.n.) drepturile, privilegiile si avantajele trebuiau sa se
rasfranga mai intai asupra grupului social de frunte, si numai dupa aceea asupra claselor inferioare.

Criticii Ecaterinei a II-a, printre care s-au numarat multi istorici prerevolutionari rusi precum si
aceia sovietici, s-au concentrat aproape exclusiv asupra politicii si conditiilor sociale ale domniei
imparatesei. In primul rand, ei au considerat aceasta domnie ca punctul culminant al serbiei in Rusia
(subl.n.). Din acest motiv, multi dintre ei au negat Ecaterinei a II-a, in ciuda dovezilor referitoare la
promovarea si apararea culturii, eticheta de despot luminat (subl.n.) in sensul in care aceasta se aplica
imparatului Iosif al II-lea al Austriei, care s-a preocupat, totusi, de mase. Chiar daca unii istorici au
recunoscut influenta fundamentala a Ecaterinei asupra evolutiei societatii rusesti, ei au condamnat-o
pentru sustinerea ferma a serbiei, pentru usurinta si deplinatatea cu care a acceptat acest rau social.
Succesorii sai imediati, Pavel si Alexandru I, au avut atitudini diferite.

Cu toate acestea, oricare ar fi aprecierile noastre asupra imparatesei si trebuie sa fie clar ca
opiniile mentionate mai sus nu se contrazic prea des, deoarece ele se refera la diferite aspecte ale
activitatii Ecaterinei a II-a trebuie totusi sa recunoastem importanta domniei ei (subl.n.). Achizitionarea
Rusiei sudice si impartirea Poloniei, in politica externa, intarirea serbiei si a pozitiei si privilegiilor micilor
proprietari, in politica interna, uimitorul proces de occidentalizare in domeniul culturii, domnia
Ecaterinei a II-a a marcat apogeul unor tendinte anterioare sia pregatit scena pentru istoria rusa din
secolul al XIX-lea. (Nicholas V. Riasanovsky)