Op art (din engleză: Optical art) reprezintă o direcţie în arta modernă care face din percepţie, din

condiţia vizuală a operei un principiu de formare şi existenţă a creaţiei. Metoda de bază constă în
folosirea formelor geometrice abstracte şi a suprafeţelor colorate, pentru a provoca în ochii privitorului
efecte de mişcare şi vibraţie prin tehnica iluziilor optice. Înglobată adeseori în "Kinetic Art" sau "Cinetism",
Op arta îşi are rădăcinile în preocupările futurismului şiconstructivismului de redare a mişcării, ca şi în
cercetările percepţiei întreprinse de Piet Mondrian sau de artiştii de laBauhaus.

Un precursor al Op artei poate fi socotit Adolf Fleischmann, prin folosirea efectului de vibraţie a culorilor şi
simbioza dintre formă şi culoare.

Termenul de "Op art" apare pentru prima dată în Time Magazine din octombrie 1964, dar una dintre
primele manifestări ce anunţă noua mişcare şi consacră pe câţiva dintre cei mai de seamă reprezentanţi
ai ei - în primul rând Victor Vasarely şi Jesús-Rafael Soto - este expoziţia din 1955, deschisă la
Galeria Denise René din Paris.

În "Manifestul galben" al acestei expoziţii se foloseşte termenul plastic-cinetism, care va fi înlocuit

de Optical art şi, mai scurt, Op art. Importante în evoluţia acestui curent sunt expoziţiile "Noua tendinţă",
deschisă în 1964 la Paris, şi "The Responsive Eye" ("Ochiul sensibil"), organizată în 1965 la Muzeul de
Artă Modernă din New York.

Op art se defineşte tot mai precis ca un mod de acţiune al ambianţei, prin expresia creaţiei, asupra
ochiului şi - în general - asupra sensibilităţii umane. În atmosfera încărcată a aşezărilor moderne, lucrările
artiştilor din această mişcare provoacă un şoc vizual - procedeu exploatat în afiş de modalităţile
publicităţii prin imagine -, care reţine atenţia privitorului şi face posibilă transmiterea mesajului conţinut în
structura respectivei opere.

Alături de Vasarely şi Soto, printre cei mai de seamă artişti ai mişcării Op art se mai pot
cita englezii Bridget Riley, Jeffrey Steele, Peter Sedglei, americanii Richard Anuszkiewicz, Reginald
Neal, venezuelenii Carlos Cruz-Diez, Martha Boto,brazilianul Almir Mavignier, francezul François
Morellet, lituanianul Youri Messen-Jaschin, germanul Wolfgang Ludwig, iar în timpurile mai
recente elveţienii François Beaudevin şi Philippe Decrauzat.