Sunteți pe pagina 1din 24

SUBIECTE POLITICI PUBLICE REZOLVATE

1.Caracteristici ale conceptului de politica publica in acceptiunea unor sociologi si


politologi din literatura franceza.

In prezent, in literature franceza exista un relativ consens in randul sociologilor si politologilor in


sensul ca o politica publica reprezinta in acelasi timp:
un continut activitatea publica apare sub forma unei substante, a unui
continut.Pt a genera rezultate sau produse trebuiesc alocate resurse. Aceste produse rezulta
dintrun process de munca si de actiune.
un program o politica publica nu se rezuma la un act punctual luat in considerare in mod
izolat. In spatele unui act se afla un cadru mai general in care se integreaza actul sau activitatile respective,
iar ca exemlu, prin actiunile sale, ministrul se inscrie intro politica pe termen mediu. Se poate emite teoria
conform careia, desi acest cadru nu este definit in mod explicit (prin legi) putem totusi sa reperam legaturi
intre aceste acte, o structura de referinta sau de orientare relativ permanenta.
o orientare normativa se presupune ca activitatea publica nu este rezultatul
unor raspunsuri aleatorii ci din contra, este expresia finalitatilor si preferintelor pe care
decidentul , constient sau nu, in mod voluntar sau fortat de imprejurari nu poate decat sa le
accepte drept pentru care este raspunzator. Actele traduc orientari: intentionat sau nu, satisfac
anumite interese, poarta anumite valori. Analistul este cel care tb sa le reconstituie textura.
un factor coercitiv activitatea publica provine din natura autoritara cu care este
investit actorul guvernamental. Acesta are o legitimitate a autoritatii legale sau exercita o
coercitie care se bazeaza pe monopolul fortei. Actul public se impune tocmai prin faptul ca este
abilitat ca expresie a puterii publice. Autoritatea cu care este investit actorul guvernamental se
impune colectivitatii.
un resort social - o pol pub se defineste in cele din urma prin resortul sau, prin
cetatenii ale caror situatii, interese comportamente sunt afectate de aceste acte si dispozitii.
Analiza tb sa identifice publicul, indivizii grupurile sau institutiile care intra in campul de
actiune guvernamentala avuta in vedere.
2. Formulati si explicati 3 definitii ale conceptului de pol publica : Thomas Dye , definitia
anglo-saxona, definita Guy Peters.

Conceptul de politica este esential pentru a intelege modul in care se guverneaza,spre exemplu,
impactul guvernarii asupra bunastarii cetatenilor este asociat cu termenul de politica sociala.
Termenul semnifica ceea ce Guvernul doreste sa faca.
Dye largeste sfera de cuprindere a notiunii de pol publica, aratand ca aceasta este alcatuita din
tot ceea ce actorii guvernamentali hotarasc sa se faca sau sa nu se faca. Totusi, definitia lui
Dye are cateva merite:
in primul rand , stabileste clar faptul ca organele administrative reprezinta
agentul elaborarii politicilor publice, chiar dak exista o serie de alte grupuri din afara organelor
adm publice care pot influenta ceea ce acestea hotarasc, insa deciziile acestora nu constituie
esenta politicilor publice.
in al doilea rand , Thomas Dye evidentiaza faptul ca politica publica implica o
alegere fundamentala din partea organelor administrative de a face sau nu ceva. Un concept mai
dificil de inteles este acela de nondecizie , de ex. decizia unei autoritati publice de a nu actiona,
de a nu crea un program. Acestea ar tb sa fie decizii deliberate.
In definitia anglo-saxona, termenul policy reprezinta transpunerea prioritatilor politice si a
principiilor guvernului in programe si punerea lor in practica pt a furniza schimburile dorite.

Prcatic, o politica publica reprezinta un program de actiune guvernamentala intruun sector de


societati sau intrun spatiu geografic: sanatate, ordine publica, un oras sau o tara determinate in
mod precis.
Guy Peters defineste politica drept ansamblul care afecteaza direct sau indirect cetatenii,care
opereaza pe 3 niveluri:alegerile publice, rezultatele politicilor si impactul politicilor.
3. Definiti conceptele de policy making si policy cycling
Policy reprezinta un concept central atat in analiza cat si in practica modului in care se
guverneaza. Unul dintre aspectele pe care tb sa le intelegem despre procesul de elaborare a
politicii (policy making) este faptul ca poate fi vazut atat ca un proces analitic cat si ca un
proces politic. Din perspectiva rezolvarii problemelor, POLICY MAKING reprezinta cautarea
de solutii pentru problemele existente facand apel la rationalitate in vederea indeplinirii
scopurilor publice. In acest caz, cheia procesului de elaborare a politicii consta in definirea
corecta a problemei, identificarea si analiza unui set de solutii adecvat, selectarea alternativei
care rezolva cel mai bine problema. Din perspectiva procesului politic atentia cade asupra
conflictelor si dezacordurilor, asupra luptelor pt a controla procesul de luare a deciziei, asupra
urmarii propriului interes si eforturilor de a defini scopurile publice. Politica ocupa un loc central
in procesul politic deoarece noi suntem diferiti in ceea ce priveste valorile, credintele si
sentimentele.
Policy cycling explica politicile ca pe o succesiune logica de pasi (ex.definirea problemei,
identificare raspunsurilor alternative, evaluarea optiunilor, decizia, implementarea, evaluarea).
4. Identificarea principalelor abordari ale studiului politicilor publice realizate de Howlett
si Ramesh
O distinctie interesanta este cea dintre studiul politicii publice si analiza politicii publice care
are la baza drept criteriu gradul de neutralitate si interesele politice ale analistilor. Howlett si
Ramesh aratau ca studiile asupra politicilor publice, coordonate mai ales de academicieni sunt
axate pe intelegerea proceselor de constituire a politicii publice, in timp ce analizele politicilor
sunt conduse de functionari sau de organismele private de think tank(banci de idei) si sunt
axate, in general, pe conceperea politicii reale. Primele sunt descriptive si explicative in timp ce
acestea din urma au o orientare mai curand prescriptiva.
5. Explicati care este aportul diferitelor discipline la elaborarea studiilor privind politicile
publice

Studiile despre politicile publice preiau elemente de la mai multe discipline:


stiinta politica preocupata de procesul prin care se iau deciziile privind
politicile
economia preocupata de concepte precum: rationalitatea instrumentala,
cost/beneficii;
administratia publica - preocupata de rolul birocratiei in formularea politicii si
implementarea deciziilor;
psihologia de logica ,valori ,etica;
sociologia preocupata de clasa ,statutul si problemele sociale.
Aceasta lista poate fi completata prin includerea altor perspective:antropologia si importanta
culturii, legile matematicii, istoria si lectiile politicie ale trecutului,stiintele naturale etc.
6. Explicati diferenta dintre policy analysis si policy design

Policy Analysis (analiza politicilor) presupune o privire neutra, expertul studiaza o politica
publica fara sa isi asume a priori, in mod constient, vreo alternativa prestabilita, o alegere
precisa si din mai multe optiuni posibile. Analiza consta in identificarea tuturor consecintelor pe
care le implica toate alternativele disponibile precum si in descrierea lantului de efecte
previzibile. Analiza tb astfel sa raspunda la 2 intrebari:
1.
Care sunt alternativele de actiune imaginabile dpdv politic pe care actorul
guvernamental le poate lua in considerare in situatia in care se afla ?
2.
Cum si de ce o astfel de alternativa si nu o alta apare pe scena politica ?
In schimb, Policy Design desmneaza o abordare mult mai angajata, mai activa, in acest caz
analistul nemailimitanduse la simpla observare a alternativelor, ci elaboreaza el insusi astfel de
alternative. Expertul isi exprima, in mod constient, preferinta pt un rezultat final care tb obtinut
pt un efect concret. Odata tinta aleasa, el va modela apoi mijloace si solutii care au cele mai mari
sanse de a genera rezultatul dorit, de a atinge tina stabilita.
7. Tipuri de analisti de politica publica (conceptia lui Durning si Osuna)

Durning si Osuna au identificat, in practica, cinci tipuri de analisti de politica publica:


tehnicienii obiectivi ce considera ca tine de responsabilitatea lor sa asigure
consultanta in formularea obiectivelor si implicit a consecintelor generate de politicile propuse;
consultantii pentru client ce considera, de asemenea, ca intra in
responsabilitatea lor sa asigure consultanta in formularea politicilor tinand cont de integritatea
analitica, dar, in viziunea lor politica este parte intrinseca a activitatii exercitate. Clientii sunt o
sursa de legitimitate si ca fiind elementul central al muncii lor;
activistii in directia problemelor resping ideea de neutralitate valorica si
credinta conform careia optiunile de selectie a valorilor este mai bine sa fie lasata pe mana
politicienilor. Ei cred in implicarea personala in politica, dar nu pun in umbra politica in favoarea
preferintelor personale.
activisitii in directia problemelor ambivalente sunt asemenea activistilor in
directia problemelor. Ei cred cu mai multa tarie in necesitatea obiectivitatii analizei lor, dar
recunosc, de asemenea, ca sunt mult mai interesati de rezultatele politicii publice decat de
integritatea analitica si responsabilitatea fata de client;
sustinatorii clientului sunt asemenea consultantilor pentru client dar sunt mai
inclinati spre activisti/avocati.
8. Modele de aparitie a politicilor publice

A.

Exista 3 modele traditionale care explica aparitia politicilor publice:


Aparitia politicilor publice pornind de la cerere
In acest model, sursa politicilor publice este reprezentata de nevoile oamenilor, problemele unui
anumit sector, ale unei zone sau ale unei colectivitati locale. Atunci cand amploarea lor creste,
aceste nevoi si probleme exprimate sunt receptate de persoane calificate, de intermediari politici
sau antreprenori politici care, in numele mandantilor lor vor face presiuni asupra autoritatilor
publice pt ca acestea sa intervina. Atunci cand intermediarii sunt suficienti, autoritatea publica
poate recurge la metode de ascultare: studii ale nevoilor, marketing etc. Volumul cererilor
ascultate si gradul lor de bruiere depind de o serie de factori:
presiunile diferitelor grupuri de interese asupra deciziilor politice cu
cat sunt mai multe cresc sansele de a fi ascultate;
diferentele existente intre capacitatile de analiza si analiza ale
diferitilor intermediari sau antreprenori politici anumite persoane sau grupuri sunt
percepute de decidentii politici ca fiind purtatori de opinie. Este vb despre persoane influentet
aflate in varful ierarhiei sociale

sensibilitatile de perceptie diferite ale actorilor politici fiecare actor


politic are tendinta de a percepe numai acele fenomene care corespund cel mai bine cadrului sau
ideologic si cultural de referinta. Problemele, fenomenele sociale nu sunt percepute de actorii
politici la fel. Pericolul este ca sistemul politic sa nu fie prins intro retea de presiuni care sa nui
permita o ierarhizare a cererilor in functie de criterii obiective.

B.

Aparitia politicilor publice prin impunerea ofertei


Modelul opus este cel in care nevoile incep sa se manifeste, iar autoritatile publice sunt acum
cele care modeleaza nevoile. In versiunea usoara a acestui model, cetatenii ajung, introo
anumita masura, sa perceapa bunurile si serviciile ca fiind aspiratii proprii. In versiunea dura
aceste scenariu duce la ipoteze de manipulare prin care autoritatile publice influenteaza
perceptiile cetatenilor in privinta anumitor nevoi, facandui sa le resimta mai intens sau sa le
considere deja rezolvate.

C.

Inlantuirea politicilor publice


In realitate, nasterea unei politici nu se face neaparat intrun gol, sub impulsul cererilor si
ofertelor, al nevoilor sociale sau al raspunsurilor politice. Politicie publice se intretin singure. Nu
exista nicio obligatie ca ele sa fie generate in mod spontan, independent unele de celelalte, prin
impulsul exclusiv initial al cererii si ofertei. Abordarea numita a grupurilor de interese afirma
ca scena politica este un loc de infruntari si de negocieri intre grupuri de interse, partide,
sindicate asociatii fiecare urmarindusi propriile interese.
Aceasta abordare porneste de la ideea conform careia in spatele interesului general si al
guvernului democratic se afla interese mari care influenteaza in ultima instanta deciziile politice.
Pe de alta parte, procedurile activitatii politice si continutul problemelor sunt puse intre
paranteze: fie nu influenteaza cursul luptei fie se reduc la niste variabile independente.
9 .Explicati tipologia politicilor publice d.p.d.v al coercitei si al stilului

Din punctul de vedere al coercitiei, o pol pub poate fi calificata in 2 moduri:


pe deo parte, aceasta coercitie se exercita in mod direct sau constrangator asupra
cetateanului sau, din contra, in mod indirect;
pe de alta parte, aceasta coercitie ii afecteaza pe cei catre care este indreptata,
modificandule comportamentul acestora si limitandule autonomia sau, din contra, se exercita
printro presiune asupra mediului in care traiesc acestia; astfel putem reduce consumul
gospodariilor printro crestere a impozitului pe venit sau printro diminuare a ch publice ale
statului. Intersectarea acestor parametrii ne permite sa facem dinstinctia intre 4 tipuri de politici
publice.
Tipologia pol publice bazata pe coercitie se prezinta astfel:

o politica reglementara este o actiune publica ce consta in adoptarea de


norme autoritare care afecteaza comportamentul destinatarilor. Libertatile individuale ale
destinatarilor politicilor sunt limitate, interesele lor sunt transformate prin decret. Riply si
Franklin au completat aceasta tipologie prin impartirea politicilor de reglementare in 2 categorii:
politici de reglementare protective si competitive.
o
politicile de reglementare competitive presupun ca politicile
elaborate sa limiteze furnizarea de bunuri si servicii de catre una sau cateva categorii desemnate
de furnizori.
o
politicile de reglementare protective sunt cele care incearca sa
protejeze publicul in general de efectele negative ale activitatii private.

o politica distributiva reprezinta o actiune prin care puterea publica


autorizeaza cazuri speciale desemnate nominal. Ex:permisele de constructie;

A.
B.
C.
D.

o politica redistributiva consta in adoptarea de catre puterea publica a


unor criterii care confera acces la anumite avantaje, acest acces fiind acordat anumitor grupuri de
destinatari neindividualizati.
o politica constitutiva actiunea publica defineste reguli privind
puterea.ex: prin revizuirea constitutiei unei tari, prin realizarea de reforme institutionale sau
administrative.

O alta clasificare imaprte politicile in functie de stilul acestora in:


politici publice liberale sunt cele care intervin acolo unde un interes
individual ameninta interesul public acceptat;
politicile publice paternaliste impun interesul public recunoscut, uneori
fara sa se preocupe de impactul nefast al unei asemenea politici asupra intereselor individuale
sau de schimabrea caracterului nevoilor si asteptarilor oamenilor.
Richardson identifica, la randul sau, urmatoarele tipuri de stiluri de politica:
politici in care autorii politici cauta consensul;
politici in care autorii reactioneaza la probleme;
politici in care autorii cauta sa impuna decizii;
politici in care autorii anticipeaza probleme.
10. Explicati conceptia lui Howlett si Ramesh privind actorii politici si rolul lor

Howlett si Ramesh impart actorii politici in urmatoarele 5 categorii: oficialii alesi, oficialii
numiti in functie, grupurile de interese, grupurile de cercetatori si mass-media. Primele 2
categorii apartin statului iar celelate societatii. Rolul acestora in ciclul politicilor publice este
diferit:
executivul, guvernul sau cabinetul rolul acestuia in procesul pol publice este
cel mai important, el intervenind in toate etapele ciclului politicilor (elaborarea, implementarea,
evaluarea).Puterea variaza in functie de regimul politic. In sistemele parlamentare guvernele tb
sa dispuna de o majoritate confortabila in cadrul parlamentului pt ca propunerile pe care le
inainteaza acestuia sa fie aprobate in timp ce in regimurile prezidentiale executivul are deseori
sarcina dificila de a convinge Congresul sa ii accepte propunerile.
legislativul acesta are un rol secundar, in sensul ca, in general el nu este cel care
initiaza propuneri de politici, desi acest lucru nu este exclus. El are rolul de a aproba proiectele
de legi inaintate de executiv, poate aduce amendamente acestora dar si de a finanta
implementarea acestora;
functionarii, mai ales cei de rang inalt, reprezinta, in perioada contemporana un
element principal al procesului politicilor publice mai ales datorita complexitatilor de guvernare.
Atat executivul cat si legislativul apeleaza adesea la expertiza functionarilor pt asi transpune in
practica propriile optiuni in ceea ce priveste politicile publice, care le pot influenta aceste opinii;
grupurile de interese reprezinta principalul mijloc de reprezentare a opiniilor
publicului si de aducere a acestora in fara autoritatilor guvernamentale. Partidele politice nu pot
face acest lucru foarte bine, deoarece incearca sa acapareze puterea guvernamentala pt propriul
interes si uneori sunt nevoite sa faca numeroase compromisuri in ceea ce priveste programale
publice promovate pt asi atrage un nr cat mai mare de sustinatori. Grupurile de interese pot pune
la dispozitia oficialilor guvernamentali atat expertiza si informatii cat si importante resurse
financiare

grupurile de universitari, cercetatori si consultati sunt formate din persoane


ce activeaza in cadrul universitatilor, institutelor de cercetare, firmelor de consultanta si
organismelor de tip think thank.
Mass-media joaca de multe ori rolul unui amplificator al problemelor publice
sau a unor solutii promovate de anumite grupuri de interese sau organisme de tip think-thank. Ea
reprezinta totodata o oportunitate pt ca anumite probleme sa ajunga in atentia publicului
In ceea ce priveste alegatorii si partidele politice, Howlett si Ramesh sunt de parere ca aceste 2
categorii apartin atat statului cat si societatii insa rolul lor in procesul formularii politicilor
publice este net diferit. Astfel, rolul alegatorilor este redus, ei nefiind implicati in mod direct, ci
prin intermediul reprezentantilor lor, oamenii politici alesi, care desi tin cont de opinia publica
atunci cand isi formuleaza politicile ei pot fi dominati de expertii existenti in anumite domenii.
Opinia publica detine o influenta vaga si difuza asupra agendei guvernamentale.
11. Enumerati modelele de comunitati politice si explicati unul dintre ele

Comunitatile politice reprezinta grupuri relativ stabile ale indivizilor din diferite organizatii,
care se gasesc ei insisi lasati impreuna sa adreseze in permanenta chestiuni politice, ei fiind
grupati permanent in jurul oricarei surse de probleme. Ei pot fi organizari sau nu dar pot juca
un rol semnificativ in procesul politic. Howlett si Ramesh au inventariat existenta mai multor
modele de comunitati politice:
Modelul triunghiului de fier;
Modelul reteleor de interese sau de probleme;
Modelul coalitiilor de sprijin;
Modelul retelelor administrative;
Modelul comunitatilor administrative
Modelul triunghiului de fier alcatuit de reprezentantii grupurilor de interese, ai legislativului
si ai agentilor guvernamentale din SUA au dezvoltat un sistem de sprijin reciproc. Aceste grupari
au fost acuzate ca au acaparat procesul politicilor publice, subminand principiile democratiei
populare prin faptul ca au acordat intaietate propriilor interese, si nu celor ale populatiei.
12. Explicati diferentierea actorilor politici in functie de capacitatea lor de a se mobiliza in
jurul problemelor (Cobb si Elder)

Avem 2 tipuri de actori politici:


Actori propriu-zisi acestia se mobilizeaza la nivel social si politic, prin forme
de participare si organizare (partide, asociatii, miscari sociale). Cei mai activi constituie grupuri
de identificare. Cei mai putin activi devin grupuri de atentie in raport cu problemele;
Grupuri de public acestia sunt spectatori. Cei mai implicati si cei mai
informati formeza publicul interesat, atent iar cei mai neimplicati publicul in general.
Putem vorbi chiar de existenta unui antreprenoriat politic. In literatura de specilitate pot fi
identificate 2 tipuri principale de antreprenori:elite sociale si miscari sociale.
primul tip reuneste grupuri sau indivizi care detin pozitii de elite sociale,
culturale, economice sau politice, care au un rol permanent: alesii din parlament, personalitatile
economice si culturale, sefii de partide, sefii de sindicate.
iar cel deal doilea se regaseste in cadrul unor ansambluri mai difuze a caror
actiune este punctuala si episodica.
Un antreprenor politic se mobilizeaza in functie de scopuri variate. Cobb si Elder amintesc ca
aceste scopuri induc un proces specific de actiune:
reajunstarea;
exploatarea;
ameliorarea;
reactia circumstantiala.

13. Explicati cele doua dimensiuni ale politici


Exista 2 dimensiuni ale politicii, una verticala si una orizontala si acest fapt are un impact asupra
modului in care intelegem politica.
In cadrul dimensiunii verticale politica este considerata drept o regula care are in vedere
transmiterea de sus in jos a deciziilor autorizate. Decidentii autorizati aleg mijloacele de actiune
ale valorilor pe care le sustin si le trasmit functionarilor subordonati pentru a le implementa.
In cadrul dimensiunii orizontale politica este privita ca o structura a actiunii. Ea se refera la
relatiile dintre participantii la procesul de formulare si implementare a politicii, care se afla in
diferite organizatii, la ceea ce se afla in afara liniei autoritatii ierarhice.
Cele doua dimensiuni nu sunt alternative fiecare tinzand sa o inglobeze pe cealalta in sensul ca
implementarea deciziei autorizate presupune cooperarea si a altor persoane din afara liniei de
autoritate ierarhica.
14. Enumerati modelele procesului politicii si explicati unul dintre ele
Procesul politicii implica o tensiune structurala.
pe verticala politica este caracterizata de claritatea obiectivelor;
pe orizontala implica recunoasterea diversitatii jucatorilor implicati si urmareste
divergentele aparute in timpul procesului de evaluare.
Modelele procesului politic sunt :
1.
Modelul sistemic al procesului politicii publice;
2.
Modelul procesual al politicii publice;
3.
Modele recente ale procesului politicii publice.
-

Modelul sistemic al procesului politicilor publice


Modelul sistemic al procesului politicilor publice elaborat de David Easton porneste de la
premisa conform careia procesul politcii publice este rezultatul unui sistem, care influenteaza si
care este influentat de mediul in care actioneaza. Sistemul primeste inputuri si raspunde cu
outputuri. Inputurile sunt multe si iau forma problemelor, presiunilor, informatiei sau orice alt
aspect la care sistemul reactioneaza. Outputurile reprezinta decizii de politica publica de a face
sau a nu face ceva.
Mediul de elaborare a politicii contine caracteristici ale sistemului institutional, social, politic
si economic in care are loc elaborarea politicii. Intre mediu si sistemul politicii au loc legaturi de
influenta reciproce.
Mediul institutional are in vedere modul de organizare a sistemului politic (puterea legislativa,
executiva, judecatoreasca), modul de impartire a competentelor intre sistemul central, federal si
cel local cu delegarea puterii si responsabilitatilor catre guvernele locale.
Mediul social are in vedere natura si alcatuirea populatiei si a structurii sale sociale (varsta, rasa,
sex).
Mediul economic include distributia avutiei in cadrul societatii, natura capitalului, marimea si
strctura sectoarelor industriale, inflatia, forta de munca, materii prime.
Inputurile sistemului de elaborare a politicii reprezinta cereri introduse in sistem cu scopul de a
face ceva in legatura cu o problema. Votul pare sa fie cel mai evident input. Este cea mai uzuala
forma de participare politica. O alta categorie de inputuri este prezentata de opinia publica, de
satisfactia pe care o au cetatenii de situatia curenta si preferintele lor specifice fata de o anumita
politica. Mai poate fi luat drept input si modul in care cetatenii, individual sau grupati, isi
comunica preferintele catre autoritatile publice sau catre functionarii publici. Acest lucru se
realizeaza prin petitii, audiente, scrisori, mail-uri etc.

Outputurile sunt reprezentate de decizii, de ceea ce guvernele hotarasc sa faca sau sa nu faca.
Outputurile se materializeza in legi, supravegheri, evaluari.
Cutia neagra (black box) incercarea de a considera procesul politicii publice drept produsul
unui sistem reprezinta o provocare pt orice analist. Dificultatea vine din a intelege cu aceste
inputuri se transforma in outputuri. Chiar dak acest model este simplist, el ne ajuta sa intelegem
anumite aspecte ale procesului politcii publice.
15. Explicati cele doua functii (fatete) ale activitatilor guvernamentale
Cele douna functii ale activitatilor guvernamentale sunt :gestiunea interna si managementul
politicilor publice.
1.

Gestiunea interna desemneaza mobilizarea de catrea autoritate publica a


resurselor proprii pentru a produce rezultate specificate in mod concret si usor de inndividualizat.
Autoritatea dispune de mijloace cum ar fi personal, material, credite fianciare. Aceste resurse
sunt utilizate pentru a fi transformate in produse. Aceasta activitate publica este in principiu
reglementata in interiorul autoritatii luate in considerare. Aceasta este delegata cu aigurarea
eficientei, cu ajustarea resurselor si a produselor, responsabila cu o functie de productie. In
schimb exista o opozitie radicala intre autoritatea publica si intreprindere. Tine de finalitatile fiecareia dintre ele. Intreprinderea urmareste o finalitate interna, pt proprietarii sau membrii
sai:bunastarea, prestigiul, satisfactia membrilor, profitul, cresterea, cota de piata a intreprinderii.
In schimb, autoritatea publica se legitimeaza prin urmarirea unor finalitati externe. Este vorba
despre modificarea atributelor sau caracteristicilor structurii sociale care, in opinia factorilor de
decizie publici tb sa fie protejate in fata unor amenintari(mediu, liniste publica) sau transformate
pentru a atinge o stare mai buna (educatie, ocuparea fortei de munca).
2.
A doua functie este managementul politicilor publice. Analiza politicilor
publice isi are sursa in identificare efectelor reale generate de activitatile administrative care nu
sunt neaparat efectele scontate la inceput:efecte disfunctionale, efecte induse mai simplu,
impactul nefiind cel scontat ci un altul, sau impactul fiind chiar contrar celui dorit. Realizarile
obtinute se dovedesc de multe ori nesatisfacatore:

deoarece nu erau cele bune;

pentru ca imprejurarile din momentul respectiv nu erau cele anticipate;

deoarece erau insuficiente;

deoarece subordonatii sau responsabilii cu punerea in aplicare nu aveau

comportamentul corespunzator pentru reusita impactului dorit.


16. Explicati care este rolul analistului in identificarea schimbarilor sociale aduse de
politica (parametrii ce trebuiesc identificati)
Pentru un analist, orice politica publica tine de o teorie a schimbarii sociale sau o teorie cauza.
Teoria inseamna ca o relatie cauza-efect este inclusa in dispozitiile care reglementeaza si
fundamenteaza actiunea publica avuta in vedere. Aceasta cauzalitate este observata prin
obiectivele, continuturile si instrumentele de actiune pe care autoritatea guvernamentala le are la
dispozitie pentru a genera efecte sau impacturi asupa societatii. Orice politica publica contine o
teorie a schimbarilor sociale. Explicitarea acestei teorii pe care actorul public sio asuma trece
printrun stadiu atent al continutului aceste politici din doua unghiuri diferite, cel al obiectivelor
si cel al realizarilor.
Aceasta identificare a fenomenelor normative, a credintelor si reprezentarilor in ceea ce
priveste functionarea societatii si schimbarea sociala, care sau inscris in fiecare politica publica
poate fi realizata sistematic cu ajutorul urmatorilor parametrii:

obiectivele urmarite de politica publica avute in vedere ne confruntam cu


urmatoarele intrebari: exista criterii pentru desemnarea si aprecierea acestora? Este vorba despre
cantitative, calitative, referitoare la termenul de realizare sau la evaluarea impacturilor? Aceste
criterii sunt relaxate, abstracte sau dure,constrangatoare?
cetatenii vizati de politica publica exista vreun deziderat cu privire la modul in
care cetatenii se vor adapta la actiunea publica, cu privire la comportamentul acestora?
responsabilii cu punerea in aplicare carora li sa incredintat misiunea de
implementare a masurilor guvernamentale interesul lor in realizarile si impacturile
prevazute de politica publica este considerat prioritare sau marginal, este structurat pt k aceasta
politica sa devina prioritatea lor de fapt sau este structurat pt a deveni o sarcina printre altele la
fel de prioritare ?

17. Tipurile de agende

Cobb si Elder disting existenta a doua tipuri principale de agende: agenda formala sau
institutionala ce permite problemelor sa fie inscrise in cadrul de actiune administrativa, si, pe de
alta parte, agenda sistemica sau publica prin care problemele sunt supuse dezbaterilor publice.
Agenda institutionala include probleme care tin, prin consens sau functie, de
competenta autoritatii publice respective. Astfel, Constitutia unui stat enumera probleme,
institutionalizeaza modul de aparitie a acestora, calendarul de rezolvare a problemelor si ordinea
de zi a organismelor politice si administrative. Un exemplu elocvent este bugetul. Acesta este
standardizat in mod automat in fiecare an.
Agenda publica sau sistemica este alcatuita din probleme care nu tin de
competenta obisnuita a autoritatii publice dar care sunt percepute in mod obisnuit de membrii
comunitatii politice ca necesitand atentie publica si ca avand legatura cu autoritatea publica
respectiva. Putem spune ca un exemplu ar fi acela de a da dreptul la viata unei fiinte, care,
inaintea oricarei experiente este o libertate ce tine de indivizi iar interventia oricarei autoritati
publice in procreare fiind exclusa.
Aceste 2 tipuri de agenda reprezinta 2 idealuri-tip. Altfel spus, agenda publica este destinata
discutiilor in timp ce agenda institutionala este destinata actiunii.
18. Mentionati care sunt parametrii care sporesc probabilitatea ca o problema sa intre pe
agenda (in viziunea lui Cobb, Elder si Walker)

Cobb si Elder mentioneaza 5 parametrii care sporesc probabilitatea ca o problema sa intre pe


agenda:
ambiguitatea definitiei problemi problema tb sa fie ambigua, caracterul sau
imprecis permitand multiple intrari posibile si atragerea de aliante vaste;
persistenta in timp problema nu este definita intrun spatiu momentan ci este
relativ persistenta, inscriinduse intro durata mai mare;
simplitatea problema tb sa fie enuntata in termeni simpli;

noutatea o problema noua mobilizeaza mai mult decat o miza recurenta, care are
in spate o experienta trecuta indelungata si la care tinta interesata a fost deja expusa;
caracterul imperfect al problemei publicul se arata mai sensibil la mizele care
evoca imperfectiuni decat la cauzele mai banale.
De asemenea, Walker afirma ca atractivitatea unei probleme creste dak aceasta are un impact
asupra unui numar mare de oameni; tb sa exista dovezi concrete ca legislatia propusa vizeaza o
problema serioasa si reala. Ea este mai usor de inscris in agenda dak exista o solutie usor de
inteles pt problema. Ne putem gandi la urmatoarele elemente ale stabilirii agendei:
evenimentele care implica eforturti mari de a le face cunsocute autoritatilor
publice;
organizarea resurselor celor afectati; accesul si reprezentarea grupurilor;
structura procesului politic si angajamentele decidentilor.
19. Explicati care sunt raspunsurile alternative pe care le poate da o autoritate publica cu
privire la o cerere de inscriere in agenda

Faza de inscriere in agenda presupune analiza cererilor si problemelor identificate care se


considera ca ar putea sa necesite atentie din partea autoritatilor publice. In aceasta faza se au in
vedere diferite criterii de importanta, de pertinenta (resursele necesare a fi mobilizate, restrictiile
existente). Aceasta le va permite decidentilor politici sa poata elabora o serie de raspunsuri la
cererile formulate. Accesul la agenda nu este liber sau neutru.
In ceea ce priveste agenda institutionala, presa dispune de un potential de influenta urias, de ex
atunci cand isi concentreaza toata atentia asupra unei probleme si trecand sub tacere alte mize.
Interesul sa importanta pe care o reprezinta diferitele cereri se poate masura de decidenti
prin intermediul unor scheme:
schema comparativa diacronica pp o comparare a 2 situatii in timp pe baza
careia sa se poata constata existenta unui dezechilibru intre situatia data si asteptari;
schema comparativa sincronica decidentii politici compara situatia constata cu
o situatie identica, dar dintro alta colectivitate;
schema de gestiune se pune problema dak exista sau nu resursele necesare pt a
satisface cererile formulate;
schema de oportunitate politica se aplica atunci cand cererea nu intra in
referentialul de gestiune ci intrun plan de rentabilitate politica.
schema culturala sau ideologica reprezinta un model mai mult sau mai putin
explicit. De exemplu, in domeniul dezvoltarii economice, decidentii politici care sunt adeptii
unei ideologii interventioniste au o deschidere mai larga in ceea ce priveste ajutorarea
intreprinderilor, fata de cei care sunt adeptii ideologiei liberale.
Aceasta faza de analiza a cererilor va depinde de un ansamblu de factori cum ar fi: instantele
politice, memoria sistemului, modelele culturale si ideologice, consilierii decidentilor politici.
20. Explicati care sunt conditiile in opinia lui Cobb si Elder pt ca o miza sau o problema sa
fie inscrisa pe agenda Guvernului

Inscrierea pe agenda este un proces de concurenta intre miza multiple si intre ierarhii. Cobb si
Elder definesc conditiile necesare si suficiente pentru ca o miza sau o problema sa fie inscrisa pe
o agenda guvernamentala. Exista 3 tipuri de conditii:
miza sau problema tb sa tina de competenta autoritatilor publice in general
actiunea politica cu ocazia inscrierii in agenda consta in reconsiderarea portofolilui de sarcini
atribuite autoritatii publice. Unii actori politici doresc ca acest portofoliu sa se extinda (ex:
legiferarea in materie de procreatie) altii doresc sa limiteze acest portofoliu (ex: liberalizarea
transportului aerian sau privatizarea intreprinderilor).

o alta conditie de inscriere in agenda trimite la faptul ca o miza este


perceputa ca fiind problematica si este definita ca necesitand atentia publicului o astfel de
situatie este perceputa ca nesatisfacatoare. Se creaza anumite diferente intre ceea ce este si ceea
ce ar trebui sa fie. Aceste diferente sunt suficient de puternice pentru a ne face sa consideram ca
situatia este inaceptabila si ca necesita o actiune publica;
aceasta problema si miza pe care o poate constitui tb sa fie abordate in
termeni de atentie publica - adica nu toate cererile pot fi solutionate de o autoritate publica, ele
tb sa fie codificate si traduse intrun limbaj adecvat pt autoritatea publica. Intrun fel , ea se
politizeaza prin mediatizare deoarece problemele sunt numeroase si fiecare individ sau grup are
o cerere care tb solutionata.
Pentru ca o problema sa fie inscrisa pe agenda institutionala, actorii politici tb sa se sesizeze.
Punerea pe agenda necesita multa insistenta. Insa odata ajunsa acolo, urmatoarea provocare o
constituie mentinerea ei si ca este necesara o actiune continua pt rez problemei.
21. Modelele de elaborare a agendei Guvernului in opinia lui Cobb, Ross si Ross si Howlett
si Ramesh.

Cobb, Ross si Ross au dezvoltat 3 astfel de modele de elaborare a agendei care difera in functie
de regimul politic existent in tara respectiva:
modelul de initiere din exterior problemele sunt formulate de gruparile
neguvernamentale iar apoi sunt dezvoltate pentru a ajunge mai intai pe agenda publica si apoi pe
cea oficiala. Acest model se aplica in situatia in care o grupare aflata in afara structurilor
administratiei publice : 1. formuleaza o nemultumire; 2.incearca sa atraga interesul asupra
problemei din partea unui nr cat mai mare de grupari pt a introduce problema pe agenda publica;
3. ca sa poata exercita suficienta presiune asupra responsabililor cu luarea deciziilor pt ca apoi
problema sa ajunga pe agenda oficiala. Acest model se regaseste in societatile liberal-pluraliste.
modelul de mobilizare se poate utiliza in cazul in care decidentii politici
incearca sa transfere o problema dp agenda oficiala pe cea publica. Acest model se intalneste in
regimurile totalitare;
modelul de initiere din interior este cel in care propunerile apar in cadrul
unitatilor administrative sau al grupurilor strans legate de acestea. Problema este apoi extinsa la
grupurile care o identifica si care pot crea suficienta presiune asupra decidentilor pt ca aceasta sa
ajunga pe agenda oficiala. Populatia nu are nicio implicare iar cei care au initiat problema nu
zadarnicesc pt ca aceasta sa ajunga pe agenda publica, ba dimpotriva.

Howlett si Ramesh aratau faptul ca stabilirea agendei nu depinde atat de regimul politic ci mai
degraba de interactiunea dintre subsistemele administrative si natura problemei care tb
solutionata. Howlett si Ramesh au construit un model de stabilire a agendei care depinde de 2
variabile: initiatorul dezbaterii in legatura cu solutionarea problemei, care poate fi statul sau
societatea, si masura in care populatia sprijina rezolvarea acesteia. Pe langa cele 3 tipuri de
agende acestia mai adauga unul denumit de consolidare, care se aplica atunci cand organele
administrative initiaza procesul de solutionare a problemei.
Ceea ce caracterizeaza o inscriere pe agenda este gradul de consens sau gradul de conflict care
predomina in problema avuta in vedere.

Conflictul se poate exprima in termeni de interese materiale, de influenta politica. Dezbaterea si


controversa ilustreaza de fapt interesele de opinii, de norme, de perceptii si de judecati. Aceste
diferente traverseaza opinia publica sau grupurile si actorii individuali care intervin in procesul
de inscriere in agenda .
22. Enumerati modelele de luare a deciziilor publice si explicati unul dintre ele
1.
2.
3.
4.
a.
b.
c.
d.
e.

Etapele generale de luare a deciziilor publice sunt urmatoarele:


definirea problemei;
gasirea alternativelor posibile de actiune;
evaluarea alternativelor;
selectarea alternativei.
Modelele de luare a deciziilor publice sunt:
Modelul rationalitatii absolute si abordarea rational comprehensiva;
Modelul rationalitatii limitate ale lui Simon;
Teoria comportamentala a organizatiei a lui Cyert si March;
Modelul incremental al lui Lindbolm;
Modele mixte.
Modelul incremental al lui Lindbolm

a.
b.
c.
d.
e.
f.
I.
II.

Acest model a fost introdus de politologul Charles Lindbolm in 1959 si este cunoscut drept
metoda pasilor marunti si se bazeaza in principal pe interesele proprii ale diferitilor actori ai
organizatiilor si pe experienta cotidiana. Conceptia lui Lindbolm presupune ca deciziile sunt
luate de actori relativ independenti, care pot avea interese divergente.
Acest model poate fi rezumat drept un set de strategii el putand fi organizat in urmatoarele etape:
limitarea analizei la cateva alternative oarecum similare si care difera doar marginal
de situatia initiala;
o impletire a analizei obiectivelor urmarite si a altor valori cu aspecte empirice ale
problemei;
o preocupare analitica orientata spre remedierea problemelor existente de cost pt
cautarea indeplinirii unor obiective pozitive;
o secventa de incercari revizuite;
o analiza care nu exploreaza toate consecintele posbilie ale unei alternative luate in
considerare, ci doar pe cele importante;
fragmentarea muncii de analiza intre mai multi participanti.
Chiar dak acest model politic pare realist, el prezinta o serie de limite:
regulile si structurile, in cadrul carora se exercita jocul actorilor, sunt si ele
instrumente ale puterii;
acest model politic neglijeaza existenta elementelor care depasesc jocurile si
strategiile actorilor, precum: cultura organizationala, valorile comune.
Teoreticienii si practicienii au discutat aceste modele de luare a deciziilor insa nu au clarificat pe
deplin deoarece:
in primul rand nu a fost intotdeauna clar dak aceste modele au fost discutate dpdv
normativ;
in al doilea rand, incrementalismul are mai multe sensuri si nu este mereu clar ce are
analistul in minte. Poate semnifica decizii luate in pasi marunti, decizii luate pe baza unui nr
limitat de optiuni sau o decizie disparata care ignora legaturile cu alte politici.
Toate abordarile insa incearca sa conduca la rezultate mai bune.
Abordarea incrementalista este mai putin solicitanta dpdv analitic. Ea pare sa genereze
mai putin opozitie politica. Pe de alta parte, aboradarea incrementalista poate fi inadecvata
pentru a te ocupa de o problema. Poate produce schimbari mici cu un impact

nesemnificativ. Deciziile pot ignoara legaturile dintre probleme si pot da nastere unor
efecte adverse.
23. Explicati succint etapele procesului decizional
Procesul decizional are doua faze principale: faza de formulare si cea de legitimizare.

Formularea desemneaza activitatea prin care o cerere sau o problema inscrisa pe agenda
guvernamentala se transforma in alternative pentru actiune, in solutii. Formularea incorporeaza
atat planificare rationala cat si reactii subiective. Procesul consta in a determina care actiuni sunt
posibile si care nu.
Formularea poate sa se imparta la randul sau in 2 subetape: cea a analizei si cea a selectiei.
Analiza defineste o activitate de investigare a problemei, de cautare a optiunilor si alternativelor.
Analiza situatiei existente se poate realiza pornind de la urmatoarele aspecte:
identificarea grupului tina ce va fi afectat de aceasta politica, analiza
caracteristicilor principale ale acestui public si a relatiilor dintre acesta si agentii publici si
partenerii privati;
analiza coerentei si a legaturilor dintre acestea, conflictele de interese dintre
actorii participanti;
identificare efectelor mediului extern asupra fenomenelor observate la populatia
vizata;
analiza pertinentei actiunii publice in jocul acestor mecanisme.
Selectia reprezinta procesul de reducere a optiunilor la o singura alegere.
O atentie tb acordata de asemenea stilului de formulare propunerilor. Avem 3 tipuri de
formulari: rutiniera, analoga si creativa.
Formularea rutiniera reprezinta un proces repetitiv si neschimbat , de reformulare a
propunerilor similare din cadrul unui domeniu stabilit pe agenda institutionala.
Formularea analoga vizeaza tratarea unei noi probleme pornind de la ceea ce sa facut anterior
pt rezolvarea unei probleme similare.
In formularea creativa tratarea unei probleme se face in mod diferit de ceea ce sa intamplat in
acel moment.
Faza de legitimare este mai scurta si mai usor de identificat. Coincide cu momentul in care
individul sau grupul caruia ii revin dreptul si sarcina de a decide ia decizia efectiva. El voteaza,
hotaraste. In practica se observa ca acest lucru se intampla destul de rar. In teorie, el detine
autoritatea, monopolul alegerii.
Legitimizarea nu este un act protocolar, chiar si atunci cand decidentul se multumeste sa
ratificea activitatea desfasurata. Ea are o valoare adaugata care este decisiva dpdv politic si
simbolic:prin votul sau, prin semnatura sa, el confera legitimitate unei alegeri si o oficializeaza,
ii confera autoritate.
Legitimizarea este un element central intrun sistem politic, implica autoritate, aprobare,
obligatie, sustinere. O modalitate de a masura legitimitatea este de a analiza sprijinul disponibil
pt guvern si pt ceea ce face acesta.
24. Enumerati care ar fi problemele implementarii unei politici in cadrul unei societati

Problemele implementarii unei politici in cadrul unei societati sunt:


autonomia dezvoltarii sociale vs. eforturile de a influenta intrun anumit fel
aceasta dezvoltare. Dezvoltarea societatii poate fi influentata dar nu poate fi cu adevarat
controlata;
complexitatea crescanda a mediului in care traim;

nicio politica nu este realizata in izolare. Pot fi realizate sute de alte politici in
acelasi timp;

influenta considerabila exercitata de valori, atitudini si comportamente, atat ale


oamenilor cat si a institutiilor;

dificultatea in anticiparea dezvoltarilor ulterioare si posibilitatile limitate de a le


pregati dinainte;

problema cauzata de consecintele nedorite ale politcii care pot discredita


implementarea ei;

problema simularii politicii.


In practica, intalnim cazuri in care o politica publica se aplica intrun anumit mod si nu in altul.
Experienta practica ne sugereaza abordarea si punerea in aplicare a unei pol publice sub forma
unei ecuatii cu 3 parametrii:
1.
caracteristicile programului;
2.
comportamentele celor insarcinati cu punerea in aplicare;
3.
reactiile grupurilor-tinta.

25. Explicati modelul de implementare top-down

Primele studii de analiza a politicilor publice, elaborate in SUA, siau concentrat atentia asupra
fazei de formulare a politicilor, considerand executia drept un act automat. Perspectiva
traditionala asupra executiei, proprie analistilor, cat si planificatorilor era urmatoarea:
procesul decizional si cel de executie sau lumea politica si cea administrativa
sunt foarte clar delimitate;
procesul de decizie se afla inaintea executiei;
executantul primeste o sarcina de la decident pe baza unor criterii tehnice, de
competenta si fidelitate;
politica publica este comunicata si incredintata executantului sub forma de
interactiuni specifice detaliate, programe de activitate;
executantul pune in aplicare instructiunile in conformitate cu obiectivele si
indicatiile date de factorul de decizie.
Modelul top-down sia concentrat atentia asupra controlului si executiei, adica asupra
subordonatilor si superiorilor ierarhici, asupra relatiei dintre administratie si grupul-tinta. Din
perspectiva top-down, gradul de indeplinire a obiectivelor politicii depinde in mare masura de
modalitatea de implementare. Deficitele de implementare pot fi datorate atat organizarii cat si
comportamentului celor ce executa.
Primele critici ale modelului top-down considerau ca abordarea de sus in jus rareori poate fi
eficace deoarece nu ia in considerare factorii care cauzeaza intarzierea, proasta coordo-nare,
incoerenta obiectivelor si conflictele. Astfel sa ajuns la concluzia ca cei mai importanti decidenti
nu sunt cei formali ci birocratii care comunica direct cu grupurile sociale. Controlul ierarhic din
partea decidentilor este practic imposibil, iar obiectivele politicilor aproape niciodata nu sunt
clare.
Criticii modelului au aratat ca practicienii considera atragerea diversilor participanti intrun
cadru comun, ca o parte importanta a politicii de lucru. Aceasta face ca perspectiva sa fie
nerealista.
26. Explicati modelele alternative de implementare

Modelul bottom-up (de jos in sus)


Acest mod de abordare se bazeaza pe situatiile concrete in care se gasesc cetatenii pentru a
prescrie un proces generat de punere in aplicare, care sa fie implementat in special in cazul
tarilor cu economie mixta. Aceasta abordare porneste de la toti actorii publici si privati implicati
in programele de implementare si analizeaza obiectivele personale si organizationale ale
acestora, strategiile lor si relatiile de contacte pe care leau construit. Hjern si Porter sugerau ca
atentia nu ar trebui focalizata asupra unei singure organizatii, ci asupra tuturor actorilor
implicati de a caror seriozitate si capacitate depinde succesul sau esecul unui program.

Modelul de planificare inainte si inapoi (Forward and Backward mapping)


Planificarea inapoi incepe cu o tinta relativ precisa la nivelul inferior al sistemului si defineste
capacitatile si resursele necesare pt ca acestea sa fie atinse. Implicatia este destul de clara:
capacitatea de a rezolva probleme ale sistemelor complexe nu depinde de controlul ierarhic, ci
de maximizarea discretiei in punctul in care problema este urgenta. Succesul planificarii inapoi
impune o perceptie mai adanca a modului de utilizare a structurii si procesului in organizatii pt a
elabora, specifica si implementa poli-tici. Richard Elmore a combinat elemente de planificare
inapoi cu elemente de planificare inainte. Privind atat inainte cat si inapoi putem intelege ca cei
de la nivelul cel mai inalt al elaborarii politicii fac alegeri in ceea ce priveste instrumentele pt
structura de implementare luand in considerare motivatiile si nevoile celor aflati la nivelul de jos
al implementarii.
Modelul de abordare sistemica

Modul sistemic de abordare are 2 avantaje: in primul rand detecteaza efectele de retroactiune pe
care le antreneaza insusi continutul politicii publice. In al doilea rand, determina punerea in
aplicare drept o activitate constituanta a sistemului politic. In loc sa fie liniar si unidirectional,
procesul punerii in aplicare apare schimbat de un principiu la circularitatii. Acesta poate fi definit
ca o declaratie de preferinte guvernamentale, mediatizata de un anumit nr de actori care creaza
un proces circular caracterizat prin relatii reciproce de putere si de negocieri. Rein si Rabinovitz
spun ca la momentul pu-nerii in aplicare jocul este dominat de 3 imperative diferite:
un imperativ legal, respectul pe care actorii il acorda legiii si subordonarii
ierarhice in ceea ce priveste autoritatile mandate;
un imperativ organizational atasamentul pe care actorii il manifesta fata de
norme (moralitatea profesionala, interesul de serviciu etc);
un imperativ consensual cautarea de catre actori a unui nivel considerat ca fiind
acceptabil, al acordului intre partide influente care au o miza afectata de politica pusa in aplicare.
27. Aratati care pot fi cauzele disfunctionalitatilor de implementare a politicilor publice

Implementare exista in momentul in care intentiile creatorilor de politici au fost urmate si


obiectivul dorit ar trebui sa fi fost atins. Unii autori au identificat cauzele disfunctionali-tatilor de
implementare ca fiind:
numarul mare participanti la proces, fiecare cu o perspectiva diferita asupra
problemei si cu u nivel deosebit de incredere si implicare si diversificare scopurilor. Cu cat o

politica depinde mai mult de clarificari si de explicatii, cu atat mai mult cresc sansele ca
obiectivele initiale sa fie atinse;

ambiguitatea scopului initial;

obiectivul nu a fost considerat ca fiind prioritar;

nu au existat suficiente resurse pt al indeplini;

a existat un conflict cu alti participanti importanti;

lucrurile facute nu au avut impactul asteptat;

grupul vizat de politica a fost greu de implicat, contactat;

in timp, circumstantele sau schimbat si atentia a fost acaparata de alte


probleme, aparent mai importante.
Calificarea implementarii ca fiind problematica depinde de perspectiva abordata:
1.
din perspectiva verticala, implementarea se refera la deciziile autorizate de
conducere care coincid intocmai rezultatelor obtinute de nivelurile inferioare;
2.
din perspectiva orizontala, implementarea este un exercitiu de negociere
colectiva : atentia se muta dp obiectivul propus pe procesul de realizarea a acestuia si oamenii
implicati in acest proces.
Din perspectiva verticala, exista o tendinta de a privi politica drept stabilita in totalitate de
mintea unui creator de politici detasat.
Din cea orizontala, politica este ceva care ia nastere din interactiunea participantilor.
Politica implica si o dimensiune temporala, adica procesul nu incepe cu elaborarea unei politici
in momentul scrierii acesteia, ci este parte a unui joc continuu in cadrul caruia un grup de
participanti recunosc intrebarile legate de politica si reactioneaza la acestea.
Conceptul de implementare priveste intrun mod specific actiunea. Anumite lucruri capata
importanta mai mare decat altele, iar oamenii si procesele sunt definiti in raport cu pozitiile lor in
cadrul politicii.
Pe de alta parte, exista cazuri in care o politica publica este conceputa si structurata fara ca
vreo atentie sa fie acordata modului in care actorii sociali sunt capabili de a neutraliza sau
deturna aceasta politica. Naivitatea celor care concep aceste politici se loveste de supriza
cauzata de reactiile societatii: ei cred ca vor face un bine, dar presupusii beneficiari se simt
agresati si inamicii incearca sa se opuna.
Problema controlului punerii in aplicare a fost relansata de constatarea potrivit careia, odata cu
multiplicarea interventiilor din partea guvernelor, transformarea acestora in realitate se reduce.
28. Aratati care sunt diferentele dintre implementarea unui proiect sau program in
viziunea lui Crosby si Brinkerkoff

In opinia lui Crosby si Brinkerkoff, diferentele sunt:


implementarea politicii este rareori un proces linear si coerent. Spre deosebire
de aceasta, programele si proiectele au un inceput si un sfarsit. Ele au termene bine stabilite, tinte
si obiective clar specificate in fiecare faza, iar planurile si actiunile sunt definite pt a atinge
aceste tine;
efortul de implementare a politcii nu poate fi condus doar de o singura
organizatie (minister, departament, agentie). Spre deosebire de aceasta, pro-iectele si
programele au un manager de proiect. Implementarea politcii necesita insa, in cele mai multe
cazuri, actiuni concertate ale mai multor ministere, agentii sau grupuri, din cadrul sau din afara
guvernului, din societatea civila sau din sectorul privat;
implementarea politicii creaza castigatori si perdanti, in timp ce proiectele si
programele furnizeaza beneficii tuturor celor pe care ii afecteaza. Cand se schimba politcile apar
noi grupuri de beneficiari, in timp ce alte grupuri, care avea de castigat de pe urma politcii, se
pot afla acuma in situatia de perdanti;

noile politici in general nu sunt insotite de bugete, ceea ce nu este cazul


proiectelor si a programelor. In lipsa bugetelor, acestea din urma nu ar putea exista.
29. Explicati ciclul implementarii unei politici in viziunea lui Crosby si Brinkerkoff

In opinial lui Brinkerkoff si Crosby, ciclul implementarii unei noi politici prezinta
urmatoarele faze: legitimizarea politicii, construirea bazei de sustinere, acumularea resurselor,
designul organizational si modificarea, mobilizarea resurselor si actiunilor, monitorizarea
progresului si a impactului.
Legitimizarea politicii reprezinta acea faza in care anumiti indivizi, grupuri sau
organizatii declara acea politica drept necesara si vitala, chiar daca aceasta presupune costuri
serioase. Acestia ar trebui sa posede credibiliate, resurse politice si sa fie dispusi sa piarda capital
politic pentru a sustine noua politica. Pentru ca politica presupune schimbari semnificative de
atitudini si actiuni, este necesar ca legitimitazorul sa o declare ca fiind valida si de dorit.
Construirea bazei de sustinere deoarece suportul politicii este frecvent
absent, este necesara dezvoltarea unei clientele care sa sustina reforma; ea trebuie sa fie
promovata. Sustinatorii sunt aceia care vor beneficia de schimbare intro anumita masura. Ei pot
fi clienti ai serviciilor furnizate, furnizori de materii prime sau functionarii ai unor agentii de
implementare care cauta sa isi intareasca statutul sau pozitiile prin intermediul schimbarii.
Acumularea resurselor reprezinta acea faza de alocare a resurselor umane,
tehnice, materiale si financiare necesare implementarii reformei. Datorita faptului ca resursele
externe nu acopera decat o parte din ceea ce este necesar, pt a aduna suficiente resurse este
necesar sa luam o parte de la vechile politici. Avand in ve-dere insuficienta resurselor pentru
problemele obisnuite ale activitatii guvernului este clar ca are lor o crestere a competitiei in ceea
ce priveste alocarea resurselor. Incapacitatea guvernelor de a redistribui resursele catre noi
prioritati este frecvent cauza neinceperii unor programe sau proiecte. Resursele financiare nu
sunt
singura problema. Multe tari dezvoltate sufera si de lipsa resurselor umane.
Designul organizational sau modificarea este o etapa absolut necesara atunci
cand se stabilesc noi sarcini si obiective. Ea ridica si unele probleme. Prima ar fi, datorita
existentei unor proceduri si rutine adanc inradacinate se manifesta o re-zistenta fata de aceste
schimbari. In al doilea rand, sarcinile cerute de reforma pot fi substantial diferite de cele curente
si, ca urmare, poate exista o lipsa de capacitate organizationala in a le gestiona. Pt ca este foarte
greu sa se instituie noi obiceiuri si sarcini intro organizatie deja existenta, este preferabil sa se
creeze noi structuri decat sa se reformeze cele vechi.
Mobilizarea resurselor si actiunile. Pt ca schimbarea politicii sa isi atinga
rezultatele, resursele si actiunile tb mobilizate in cel mai adecvat mod. Inainte ca resursele sa fie
mobilizate, iar actiunile sa fie initiate, schimbarea politicii reprezinta doar un exercitiu pe hartie.
Ea tb sa se transforme in realitate. Mobi-lizarea resurselor include atat planificare cat si actiunea.
Cuprinde: pregatirea unor planuri concrete de actiune, stabilirea tintelor de performanta si a
standardelor si apoi conducerea tuturor activitatilor.
Monitorizarea progresului si a impactului schimbarii politicii daca
schimbarile de politica au succes, atunci impactul lor va fi evident, prin trans-formarea
comportamentelor, prin beneficiile mai mari sau imbunatatite ale con-sumatorilor sau clientilor,
printro productie mai eficienta. Monitorizarea este vitala si in stabilirea responsabilitatilor, pt a
ne asigura ca managerii politici si agentiile de implementare isi indeplinesc obligatiile prevazute.
Deoarece imple-mentarea politicii implica diverse organizatii, problema este cine monitorizeaza
si raporteaza astfel incat sa se obtina o imagine cuprinzatoarea a impacturilor politicii care ar
putea fi uneori problematice.
30. Explicati clasificarea instrumentelor administrative realizat de Howlett si Ramesh

O clasificare a instrumentelor administrative este cea realizata de Howlett si Ramesh, ca-re au


alcatuit o lista de 10 tipuri de instrumente administrative, grupate pe 3 categorii (instrumente
voluntare, mixte si obligatorii), asezate in ordinea crescatoarea a nivelului de implicare al
statului. Acestea sunt: familia si comunitatea, organizatiile voluntare, pietele private, informarea
si influentarea, subventiile, licitarea drepturilor de proprietate, impozitele si taxele,
reglementarile, intreprinderile private si furnizarea directa.
Instrumentele voluntare sunt cele care presupun un grad cat mai mic de implicare a sta-tului, in
care obiectivul dorit este indeplinit de o maniera voluntara. Administratia nu se implica in
rezolvarea unei probleme de interes public considerand ca aceasta poate fi rezolvata mai bine de
catre familie, comunitate, ONG-uri.
Instrumentele obligatorii presupun cel mai mare grad de coercitie si constau in directionarea
actiunilor persoanelor fizice sau juridice in limitele constitutionale si care acorda o puterea
neinsemnata de decizie indivizilor, organizatiilor implicate. Acestea cuprind: reglementarile,
intreprinderile publice sau furnizarea directa a bunurilor sau serviciilor de catre organele
administrative.
Instrumentele mixte combina caracteristicile intrumentelor voluntare cu cele obligatorii. Intre
acestea se numara raspandirea de informatii si influentarea persoanelor fizice sau juridice de
catre organele administrative, subventionarea unor activitati.
31. Obiectivele evaluarii

Evaluarea vizeaza mai multe obiective:


Intarirea cunoasterii efectelor actiunii publice prin confruntarea rezultatelor unei
politici cu obiectivele initiale;
Optimizarea alocarii resurselor financiare, maetriale si umane ale politicii sau
programului evaluat;
Disemniarea bunelor practici in cadrul administratiei si a unei culturi a
rezultatelor in scopul imbunatatirii managementului programelor si politicilor existente;
Imbunatatirea transparentei acitunii publice in fata cetatenilor: exigenta
democratiei locale este susceptibila de a favoriza dezvoltarea evaluarii;
Cresterea vizibilitatii actiunii publice;
Modificarea politicilor existente daca acest lucru se impune.
32. Functiile evaluarii

Evaluarea poate indeplini 5 functii principale:


1.
Evaluarea instrument al deciziei publice o autoritate publica responsabila tb
sa poata sa dispuna de proiectee care se adapteaza spatiului sau de actiune, mediului economic si
social si care raspunde unor preocupari precise. Pt a indeplini acest obiect de sprijin in luarea
deciziei, evaluarea tb sa contina un raport final de evaluare si sa aiba urmatoarele caracteristici:

Analiza precisa a resurselor endogene si exogene ale teritoriului sau ale administratiei studiate cu scopul aprecierii capacitatii de autofinantare;

Punerea in perspectiva avand la baza diferitele dimensiuni ale politici publice;

Analiza detaliata a nevoilor colectivitatii;

Analiza raspunsurilor furnizate pentru asteptarile exprimate.


2.
Evaluarea un instrument de gestiune economica evaluatorul tb sa propuna
mandatarului un tablou care sa permita definirea unui program pt ai permite acestuia pregatirea
unui buget cat mai just posibil pt ca creditele bugetare sa fie cheltuite rational, pe deo parte, iar
pe alta parte controlul cheltuielilor publice.

3.

Evaluarea un instrument de management la ora actuala, aplicarea unei politici publice presupune: punerea in practica a unor delegari de activitate, pe ma-sura ce politica
avanseaza si realizarea unor parteneriate intre diferitele persoane si organisme responsabile cu
aplicarea sa.
4.
Evaluarea un mijloc de comunicare si de legitimizare a actiunii publice
5.
Evaluarea ca mijloc de formare, de schimbare a politicilor o evaluare reusita tb sa aiba drept obiectiv final formarea orientata spre imbunatatirea conce-perii si
managementului politicilor.
33. Explicati diferenta dintre evaluarea politicii publice, controlul administrativ, auditul,
controlul de gestiune si monitorizarea.
Evaluare politicilor publice nu are nicio legatura cu controlul administrativ de care sunt
responsabile organele de inspectie generala sau Curtea de Conturi. In acest caz, controlul vizeaza
regularitatea, legalitatea actelor initiate de un serviciu public, si nu efi-caitatea sau efectele
actiunii acestuira. Controlul administrativ vizeaza functionarea interna a serviciilor publice, nu
pe cea externa sau efectul actiunii publice asupra societatii.
Evaluarea nu este sinonima nici cu auditul, pt ca auditul este mai preocupat de analiza
concordantei contabile si a corectitudinii financiare. El verifica integritatea conturilor si
optimizarea financiara. Fie ca este organizational, analitic sau contabil, auditul nu poate fi decat
un instrument de control, el nerecomandand solutii de imbunatatire decat in dome-niul bugetar.
Evaluarea este diferita de controlul de gestiune controlul de gestiune analizeaza relatia
dintre mijloace si realizari in timp ce evaluarea politicilor publice analizeaza relatia dintre
realizarile publice si impactul lor aspura mediului social si natural. Controlul de gestiune este
axat pe controlul organizatiilor si se ocupa de eficienta interna, in timp ce evaluarea vizeaza sa
controleze impactul actiunii asupra mediului ocupanduse de eficacitatea externa a actiunii
publice.
De asemenea, evaluarea nu trebuie confundata cu monitorizarea ce reprezinta acel proces
prin care creatorii de politici publice, managerii programelor, finantatorii pot ur-mari daca
programele se deruleaza conform programului de implementare stabilit. Evalu-area este strans
legata de monitorizare pt ca datele obtinute din acest proces reprezinta una dintre sursele de
informatii folosite in evaluare.
34. Tipurile de evaluari in viziunea lui Howlett si Ramesh
O prima clasificare a evaluarilor o face Howlett si Ramesh, in functie de modul in care sunt
derulate, de actorii implicati si de efectele obtinute:
a.
evaluarea administrativa reprezinta tipul de evaluarea realizata de organele administrative, eventual de agentii specializate in evaluarea politicilor publice, de su-praveghetori
financiari, judecatoresti etc.
b.
evaluarea judiciara - reprezinta tipul de evaluare care se concentreaza pe aspectele
legale ale implementarii programelor si nu pe bugete, eficienta, prioritati sau chel-tuieli. Este
realizata de curtile judecatoresti si analizeaza posibilele conflicte dintre programele unei
guvernari si prevederile constitutionale. Se realizeaza din initiativa proprie a organelor
judecatoresti, fie la solicitarea unor persoane sau organizatii im-plicate in procesele intentate
unui organ administrativ.
c.
evaluarea politica este acel tip de evaluare care incearca sa analizeze succesul sau
esecul unei politici, utilitatea ei, in vederea mentinerii sau modificarii acesteia. Are un caracter
unilateral si poate fi intreprinsa de oricine este interesat de fenomenul po-litic:cetateni,
organizatii ale societatii civile etc. O forma de evaluare politica poate fi considerat
referendumul sau alegerile.

35. Clasificarea tipurilor de evaluari din perspectiva realizarii


O alta clasificare a evaluarilor de politici publice poate avea la baza drept criteriu perspectiva din
care se realizeaza: un ex-post, una ex-ante si una intermediara

Evaluarea ex-post este retrospectiva dupa generarea impactului unei politici


publice, analistul incearca sa inteleaga ce sa intamplat si sa elaboreze cunostinte privind
realitatea. Ea poate avea in vedere atat masurarea rezultatelor cat si studi-erea procesului prin
care sa ajuns la aceste rezultate. Identificarea si masurarea rezultatelor unei politici publice
constituie nucleul dur al intregii evaluari.
Cel deal doilea obiectiv al evaluarii aprecierea impactului, a eficientei si eficacitatii unei
politici publice se bazeaza in principal pe intelegerea procesului de punere in practica a unei
politici publice. Tinand cont de complexitatea sistemului politic de productie si a procesului de
implementare a politicilor publice, putem enumera cativa factori care permit cuantificarea efectelor acestor politici:
a.
Nivelul si natura mijloacelor angajate;
b.
Performanta organizatiilor insarcinate cu implementarea politicii
c.
Teoria schimbarii sociale vizate prin respectiva politica in practica.

Evaluarea ex-ante care este prospectiva este utilizata ca instrument care sa sprijine luarea de decizii atunci cand exista mai multe alternative. In practica, evaluarea ex-ante
acorda prioritate criteriilor, precum si efectelor de tip econo-mico-financiar, lasand la o parte
criteriile de ordin social si politic. Ea se bazeaza pe metode de calcul economic, de exemplu
abordarea cost-beneficii.
Evaluarea ex-ante trebuie sa includa 6 elemente principale:
luarea in considerare a experientei dobandite;
contextul socio-economic al interventiei;
optiunile strategice, prioritatile retinute;
cuantificarea obiectivelor;
estimarea impactului socio-economic scontat si alocare de resurse;
modalitatile de punere in practica a programului.

Evaluarea intermediara are drept obiect determinarea primelor rezultate ale


politicii sau programului. Aceste studii furnizeaza informatii care pot fi utilizate pentru
imbunatatirea programului aflat in derulare. Ele pot fi folositoare si in cadrul programelor ale
caror costuri variabile detin o pondere ridicata in totalul costurilor programele care furnizeaza
servicii populatiei. In asemenea cazuri evaluarea poate fi utilizata pentru a determina daca un
program aflat in derulare ar trebui sa continue. Ea consta in:
a stabili daca prioritatile retinute sunt intotdeauna pertinente in raport cu
evolutiile contextului;
a analiza coerenta dintre nevoi, obiective si rezultate scontate;
a evidentia gradul de integrare a prioritatilor orizontale;
a analiza adaptarea sistemului de punere in practica si urmarire;
a prezenta rezultatele gratie unei analize a indicatorilor si a se pronunta
asupra rezervei de performanta.
36. Prezentati criteriile de evaluare DAC folosite la nivelul UE
1.

Criteriile de evaluarea DAC folosite la nivelul UE sunt:


Relevanta relevanta unei politici, a unui proiect sau a unui program reprezinta
masura in care obiectivele stabilite si planul de implementare propus se adreseaza corect
problemelor identificate, Schimabarile privind natura problemelor identifi-cate sau anumite
circumstante in care are loc implementarea, fie acestea fizice, e-conomice, institutionale sau
politice, pot face politica sau proiectul irelevante pen-tru problemele-nevoile pe care au fost
menite sa le rezolve.

2.

Eficienta criteriul de eficienta se refera la cat de bine au fost folosite resursele


disponibile pentru a transforma activitatile propuse in rezultatele scontate. Acest criteriu vizeaza
aspecte legate de rentabilitate obtinerea de rezultate mai bune si mai ieftine.
3.
Eficacitatea criteriul de eficacitate incearca sa identifice daca politica sau proiectul siau atins obiectivele stabilite in faza de programare.
4.
Impactul termenul de impact se refera la efectul de ansamblu al beneficiilor
aduse de o anumita politica sau proiect, asupra unui numar mai mare de persoane decat
principalii beneficiari dintrun anumit sector, o anumita regiune sau chiar din toata tara.
5.
Sustenabilitatea criteriul de sustenabilitate arata daca exista probabilitatea ca
rezultatele pozitive ale politicii sa continue si dupa incetarea interventiei si, daca impactul pe
termen lung al politici asupra procesului mai amplu de dezvoltare poate fi mentinut la nivel de
sector sau regiune.
37. Prezentati tipurile de indicatori utilizati in evaluare

Tipurile de indicatori utilizati in evaluarea politicilor publice sunt:


indicatorii de rezultate si de impact sunt cei care pun in evidenta volumul
produselor si serviciilor furnizate de autoritatile publice si efectele obtinute in urma acestora. Un
exeplu ar fi acela al unei autostrazi, indicatorul de eficienta axanduse pe nr de kilometri dati in
folosinta pe cand cel de impact pe reducerea nr de accidente pe acea ruta;
indicatorii de eficacitate acea categorie de indicatori care contin informatii
asupra gradului in care obiectivele politicii au fost realizate. Indicatorii de eficaci-tate ar trebui sa
contina informatii despre: - gradul in care se produc efecte neas-teptate asupra populatiei, efecte
pozitive sau negative; - calitatea serviciilor pres-tate in acord cu necesitatile si asteptarile
populatiei destinatare;
indicatorii de activitate, de proces se utilizeaza pentru substituirea indicatorilor de eficacitate deoarece sunt mai usor de calculat. Acesti indicatori pot fi: nr de ore de munca
lucrate, nr de cereri la care sa dat raspuns etc;
indicatori de eficienta sunt necesari pentru a pune in corelatie rezultatele obtinute (outputurile) cu volumul de resurse consumate in acest scop.
38. Enumerati categoriile de metode si tehnici de evaluare si exemplificati pentru fiecare
categorie

1.
2.
3.
4.

Tehnicile si metodele pot fi clasificate in mai multe categorii:


tehnici de planificare si structurare a evaluarii;
tehnici de colectare si prezentare a datelor;
tehnici de analiza a informatiilor;
tehnici de realizare a unei judecati evaluative.
Intre tehnicile de planificare si structurare a evaluarii amintim tehnica de
delimitare a problemei sau a conceptului de evaluat.
Tehnicile de colectare si prezentare a datelor includ anchetele sociale asupra beneficiarilor sau asupra factorilor interesati relevanti.
Intre tehnicile de analiza a informatiilor putem enumera analiza
input/output, modelele econometrice, analiza regresiei, metodele experi-mentale, ancheta Delphi,
analiza SWOT;
Tehnicile de realizare a unor judecati evaluative reprezinta tehnici analitice care pot fi utilizate pentru a realiza o apreciere sintetica asupra unui program.

39. Prezentati o tehnica de evaluare dintro anumita categorie


Voi prezenta in continuare tehnicile de realizare a unor judecati evaluative. Ele reprezinta tehnici
analitice care pot fi utlizate pt a realiza o apreciere sintetica asupra unui program. Cele mai
importante sunt: analiza costuri-beneficii, analiza costuri-eficacitate, analiza multicriteriala,
benchmarking-ul, evaluarea impactului de gen.

Analiza costuri-beneficii reprezinta o abordare teoretic ce se aplica in orice evaluare


cantitativa proiectelor publice sau private, cu scopul de a determina daca acestea sunt de dorit
dintroo perspectiva sociala. Ea consta in evaluarea impactului economic net al unui proiect
public, dar se poate aplica si altor interventii. Economistii admit ca bunastarea so-ciala si functiaobiectiv a unei natiuni are doua dimensiuni principale:
eficacitatea economica sau alocarea optima a resurselor;
distribuirea echitabila a bunastarii,a venitului si a avutiei nationale.
Analiza costuri-eficacitate se aplica atunci cand, pe deo parte, programele ce trebuie
comparate vizeaza acelasi obiective si, pe de alta parte, atunci cand gradul de realizare a acestuia
din urma este masurabil cu ajutorul unui indicator de eficacitate. Alegerea celei mai bune solutii
se bazeaza pe utilizarea a 2 criterii: cel de eficacitate si cel al costurilor de investitie si de
exploatare. Astfel, ierarhizarea proiectelor poate sa se faca:
in functie de cost, pentru o eficacitate data: cel mai bun program va fi cel
cu costurile cele mai mici;
in functie de eficacitate, pentru un cost dat: cel mai bun program va fi cel
cu eficacitatea cea mai mare.
Analiza multicriteriala se utilizeaza atunci cand programele alternative propuse trebuie sa
raspunda simultan mai multor obiective, care nu pot fi agregate prin aducerea la un
numitor comun.
40. Prezentati caracteristicile schimbarii politice in viziunea lui Crosby si Brinkerhoff

1.
2.
3.

4.
5.
6.

In viziunea lui Crosby si Brinkerhoff, caracteristicile schimbarii politice sunt urmatoarele:


Stimulii pentru schimbarea politicii vin adesea din surse aflate in afara
guvernului- noi lideri politici, grupuri de interese puternice cu o noua agenda, donori
internationale (Banca Mondiala, USAID);
Deciziile de schimbare a politicii au un puternic caracter politic reforma
politicii este de natura politica, ea avand in vedere chestiuni fundamantale despre ce trebuie
facut, cum trebuie facut si cum se vor imparti beneficiile;
Chiar daca politicienii si grupurile de interes pot avea un rol important in
initierea schimbarii politicii, cei mai implicati in formularea politicilor de schimbare tind sa
fie insa tehnocratii. Ei actioneaza in general sub influenta u-nor calcule decizionale si sunt
preocupati de gasirea unor solutii tehnice, de maximizarea iesirilor si de rationalizarea
consumului de resurse.
Reformatorii sunt, in mod frecvent, nou-veniti in cadrul guvernelor si nefamiliarizati cu mediul implementarii politicii;
Resursele necesare pentru a conduce schimbarea politicii, fie ca nu exista, fie
ca nu se afla la locul potrivit pt ca bugetele sunt concepute intrun ciclu anual si nu pot include
resursele necesare pentru noi eforturi.
Schimbarea politicii necesita ca organizatiile guvernamentale sa se adapteze
la aceste noi sarcini, aceste schimbari facanduse adesea cu dificultate. Noile po-litici presupun
modificari extensive sau chiar crearea de noi organizatii.
Evident, implementarea unei politici depinde de modul in care sunt distribuite costurile si
beneficiile in urma acestei schimbari.

45. Factorii favorizanti ai aparitiei unor disfunctionalitati de implementare (in vizi-unea lui
Brewer si Leon)

Brewer si Leon au identificat o serie de factori favorizanti ai aparitiei unor disfunctionali-tati in


implementarea politicilor. Dificultatile legate de punerea in aplicare cresc cu atat mai mult cu
cat:
Sursa politicii, nivelul autoritatii unde a fost conceput continutul se gaseste mai
departe de executanti;
Politica urmand a fi pusa in aplicare nu este suficient de clara si de precisa in formularea programelor concrete destinate indeplinirii obiectivelor dorite, fie din cauza caracterului
prea succint si prea abstract, fie din cauza complicatiilor pe care le comporta;
Politica declanseaza reactii ostile la nivelul opiniei publice in fata carora
executantii se simt dezarmati;
Executantii nu considera ca li se ofera stimulente pozitive pentru a reusi.
46. Cauzele disfunctionalitatilor de implementare determinate de birocratie

Cauzele care tin de birocratie si care genereaza disfunctionalitatile care apar in momentul punerii
in aplicare sunt:
Interventia, in acelasi domeniu, a mai multor politici diferite
Slaba motivatie a functionarilor publici cariera acestora comporta un minimum
de avansare ierarhica garantata;
Caracterul public al administratiilor obiectivul unei politici de stat include
elemente normative sau calitative, cum ar fi interesul general sau calitatea vietii;
Modalitatile de gestiune administrativa;
Natura tehnologiilor administrative - consta in a distribui hotararile factorilor de
decizie in sarcini operationale incredintate factorilor de punere in aplicare sub forma de reguli si
proceduri;
47. Factorii de alegere a tehnicilor si metodelor de evaluare

Alegerea metodelor si tehnicilor de evaluare depinde de urmatorii factori:


tipul interventiei socioeconomice, respectiv in functie de aria politicilor
publice: agricultura, dezvoltare rurala, politici privind intreprinderile, transport, ocupare si
resurse umane, securitate, mediu, energie, cercetare etc;
scopul evaluarii: responsabilizarea, imbunatatirea managementului, explicarea a
ceea ce merge si ce nu etc.;
stadiul din ciclul programului sau politicii: analiza prospectiva sau
retrospectiva;
stadiul in procesul evaluarii: planificarea si structurarea evaluarii, obtinerea datelor, analiza datelor, emiterea de concluzii.
Avem si cateva consideratii care se impun metodelor de evaluare:
pe deo parte, este necesara concentrarea eforturilor in gasirea unor indicatori interni, simpli si permanenti pentru a se putea duce la bun sfarsit evaluarea in viitor a respectivelor
politici;
iar pe de alta parte este necesar ca informatiile obtinute sa poata fi utilizate pentru
analizarea eficacitatii, eficientei si impactului politicii asupra administratiei si a societatii in
general.

48. Formele de modificare a politicilor publice

O politica publica inceteaza nu numai in cazul in care dispare, ci si in cazul in care este supusa
unei modificari semnificative. O astfel de modificare se poate referi la:
continutul sau;
responsabilii cu punerea in aplicare si tutorii politici;
problema pentru care constituie un raspuns;
cetatenii asupra carora intervine.