DREPT INTERNATIONAL PUBLIC

CURS NR.2

Aparitia si evolutia istorica a dreptului international

Relatiile de vecinatate dintre comunitatile care alcatuiau societatea gentilica au aparut anumite
reguli de comportare sub forma unor practice sau obiceiuri.
Dreptul international a devenit astfel o ramura autonoma a dreptului o data cu aparitia statelor
nationale in secolul 16 si 17. Unele institutii ale acestui drept au fost insa create inca din antichitate.
In perioada antichitatii sau a sclavagismului, nevoile politice si economice au dus la stabilirea unor
relatii intre state, in domenii din ce in ce mai diferite. Aceste relatii se caracterizau mai ales prin razboaie
de cotropire, incheierea unor intelegeri de pace sau aliante militare si de aceea normele de drept priveau o
sfera limitata de probleme. Pe masura dezvoltarii sferei relatiilor, normele de drept s-au extins la protectia
strainilor, neutralitate, aliante, uniuni politice, schimburi de produse.
Unul dintre cele mai vechi tratate cunoscute e cel incheiat in 1296 i.e.n. intre Ramses II, faraonul
Egiptului, Hattusill III, regele hitiilor care stabilea intre cele 2 state o pace vesnica, o alianta militara si
obligatia de ajutor mutual pentru prabusirea rascoalelor sclavilor si cu extradarea acestora.
Statele din China antica in secolul 6 i.e.n. au incheiat un tratat de renuntare la folosirea fortei
militare si la rezolvarea diferitelor probleme litigioase in cadrul conferintelor internationale numite
congrese ale monarhilor. Sunt cunoscute tratate incheiate intre statele chineze care repudiau razboiul
stipuland rezolvarea diferendelor dintre ele pe calea arbitrajelor. Este cunoscuta practica Chinei antice in
folosirea solilor, respectarea tratatelor dar si literature filozofica chineza care continea o serie de idei
despre razboaie drepte si nedrepte.
In India antica exista o sustinuta practica de drept international inscisa in Legile lui Manu in
secolul 5 i.e.n. si in unele texte religioase. Tratatele erau sacre, se incheiau cu depunerea unui juramant
religios, iar pentru garantarea respectarii lor se preluau ostatici.
Grecia a cunoscut o dezvoltare a institutiilor dreptului international referitoare la tratatele de pace,
comerciale, de alianta politica si militara, de neagresiune si ajutor reciproc intre cetatile sale in secolul 5
2 i.e.n.
Statele grecesti antice foloseau arbitrajul pentru rezolvarea pasnica a litigiilor infiintand in acest
scop un organ de conducere comuna si tribunale arbitrare. Razboaiele erau de regula precedate de o
declaratie si de alte forme solemne. Consemnari, cu privire la razboaiele legitime si nelegitime, la
obiceiurile razboaiului, sunt facute in operele lui Herodot, Tucidide, Platon, Aristotel.
Norme de drept international au existat si in practica Romei antice care a adus o contributie
insemnata la reglementarea juridica a relatiilor cu alte state. Acest grup de norme a capatat denumirea de
jus gentium. Juristul roman Ulpian din secolul 2 e.n. a dat chiar o definitie lui jus gentium : de aceasta se
servesc toate popoarele.
In perioada sclavagista, aparitia si formarea dreptului international are loc sub forma unor sisteme
zonale de reguli juridice determinate de faptul ca relatiile internationale se constituiau, intre state, in
functie de posibilitatile de comunicatie, in limitele unor regiuni geografice restranse.
Dreptul international continua sa pastreze acelasi caracter zonal si in perioada de inceput a
feudalismului in conditiile existentei diferitelor centre ale vietii internationale constituite dupa caderea
Romei.
Dezvoltarea dreptului international a fost mult timp impiedicata de faramitarea feudala existenta in
cadrul statelor prin divizarea puterii politice intre monarh si seniorii feudali.
Formarea unor state feudale centralizate feudale in Europa in sec 12-13, a dus la extinderea
relatiilor internationale pe intreg continentul european. In aceste conditii dreptul international cunoaste o
noua etapa a dezvoltarii sale:
- se permanentizeaza institutia ambasadorilor
- se convoca congrese diplomatice pentru incheierea pacii si solutionarea diferitelor
1

litigii intre monarhii Europei

- apar tratatele de comert, navigatii, protectie a strainilor
- apare institutia consulului pentru protectia negustorilor pe teritoriu altui stat
In secolul 17-18 se formeza principiul libertatii de navigatie pe mari si oceane, pe fluvii
internationale si devine frecventa mediatia ca mijloc de solutionare pasnica a diferendelor dintre state. Se
cristalizeaza notiunea suveranitatii, iar ulterior sunt formulate principiile de drept international ale
suveranitatii, egalitatii si neamestecului.
Amplificarea relatiilor internationale sub aspect politic, commercial, a legaturilor si comunicatiilor
dintre state a condus la necesitatea unor reglementari internationale, dezvoltand dreptul international.
Incepand cu secolul 16, odata cu descoperirile geografice si expansiunea marilor puteri, este impus, prin
forta, populatiilor noilor teritorii, intregul sistem de norme juridice.

Oglindirea dezvoltarii dreptului international in gandirea juridica

Intreaga evolutie a dezvoltarii dreptului international, incepand cu Evul Mediu, s-a reflectat in
gandirea juridica prin elaborarea unor lucrari stiintifice consacrate acestui domeniu.
Cel mai insemnat doctrinar din aceasta perioada a fost Hugo Grotius, teoretician si diplomat,
considerat parintele stiintei moderne a dreptului international. Prima lucrare cu referire la problemele
dreptului international publicata in 1625 este intitulata Despre dreptul razboiului si al pacii ( De Jure
Belli Ac Pacis). In Mare Liberum scrisa in 1605, Grotius a sustinut principiul libertatii marilor,
acceptat ca un principiu al dreptului international.
In aceasta perioada se creaza 3 scoli de gandire :
- scoala dreptului natural promovata de S. Puffendrof , continuator al lui Grotius
- scoala dreptului pozitiv ilustrata de Rachel si Moser
- scoala sintetica care reprezinta o imbinare de conceptii atat de drept natural cat si
de drept pozitiv
In lucrarea Dreptul public al Europei bazat pe tratate , scriitorul francez Mably analizeaza
tratatele de pace dupa Westfalia, precum si o serie de tratate comerciale.
Reprezentantii dreptului natural au incercat sa fundamenteze dreptului international pe natura
omului , in timp ce carifeii scolii pozitiviste erau adeptii dreptului international conventional si cutumiar,
creat pe baza acordului dintre state. Scoala sintetica apreciaq ca dreptul international se intemeiaza
atat pe legile naturii , cat si pe consensul popoarelor. Intre sustinatorii ideii de drept natural al dreptului
international si pozitivisti controversa a continuat si in secolul 20. In doctrina romaneasca a dreptului
international, Mircea Djuvara a sustinut caracterul de drept natural al acestui drept. In ceea ce priveste
doctrina pozitivista, din sanul ei, au aparut mai multe curente : pozitivismul voluntarist clasic,
normativismul, obiectivismul sociologic, pozitivismul pragmatic.
Dupa al II razboi mondial, se afirma noi curente, cum ar fi militantismul juridic, prin care se
incearca folosirea unei metode de cercetare care foloseste analizele stiintelor politice, facandu-se astfel,
din dreptul international, un instrument de actiune politica. Acest curent, respingand atat teoria dreptului
natural, cat si pe cea pozitivista, combina unele elemente ale celor 2 teorii clasice.

Dreptul international in epoca moderna

Ascensiunea burgheziei si crearea sistemului capitalist, expansiunea geografica si cresterea
gradului de internationalizare a relatiilor dintre state si indeosebi a celor economice, evolutia sociala si
organizarea statala creeaza conditii pentru ca dreptul international sa inregistreze noi dezvoltari.
Referindu-ne la cateva dintre evenimente, mentionam ca Revolutia franceza din 1789 a afirmat
suveranitatea nationala, ca expresie a formarii natiunii, iar Declaratia de Independenta a S.U.A. din 1776
reprezinta, din punct de vedere istoric, prima afirmare a dreptului popoarelor de a-si decide singure soarta,
avand, de asemenea, o semnificatie deosebita pentru dezvoltarea dreptului international.
2

Cu privire la dreptul international, conceptiile Revolutiei franceze si-au gasit expresie in

Declaratia asupra dreptului gintilor elaborate de abatele Gregoire. Declaratia proclama existenta unei
stari naturale intre state si a unei norme morale universale, pe care acestea ar trebui sa le respecte.
Gregoire afirma chiar dreptul fiecarei natiuni de a-si organiza si schimba forma de guvernare, dreptul de
a-si hotari soarta. Unele principii cuprinse in Declaratia lui Gregoire se refera, la renuntarea la razboiele
de cucerire si la atacul asupra altor popoare, precum si la principiul neinterventiei.
In perioada 1791-1974, printr-o serie de decrete ale guvernelor, fluviile au fost declarate
proprietate inalienabila a tarilor scaldate de apele lor, statele riverane avand dreptul de navigatie.
Dezvoltarea dreptului international a fost orientat intr-o directie noua prin afirmara suveranitatii
nationale.
In secolul 19, dezvoltarea dreptului international a fost marcata de congrese si conferinte, avand ca
scop reglementarea statutului politic european, care au dezvoltat si noi institutii de drept. Astfel,
Congresul de la Viena din 1815 a hotarat, dupa infrangerea Frantei, noua structura a Europei , in fapt
modificarea hartii ei si a coloniilor, in favoarea invingatorilor. Tot in 1815, printr-un tratat intre Prusia,
Austria si Rusia s-au pus bazele Sfintei Aliante, al carei scop era suprimarea miscarilor revolutionare si
mentinerea hotararilor Congresului. In 1818, Sintei Aliante i s-au adaugat Anglia si Franta. La Congresul
din 1820 de la Troppau s-a proclamat dreptul de interventie armata a membrilor ei impotriva oricaui
stat, in care a intervenit o schimbare de guvernare in urma unei revolutii .
Sub presiunea miscarilor revolutionare din Europa si a atitudinii SUA, Sfanta Alianta s-a prabusit.
La dezvoltarea dreptului international, contributii inseminate au fost aduse de Congresul de la
Viena (1815), si anume : codificarea partiala a dreptului diplomatic, proclamarea libertatii de navigatie pe
fluviile internationale, interzicerea comertului cu sclavi, recunoasterea neutralitatii permanente a Elvetiei.
S-a hotarat neutralitatea Marii Negre, Rusia fiind obligata sa-si distruga flota de razboi din aceasta mare si
fortificatiile de coasta. Se interzicea, de asemenea, trecerea navelor de razboi prin stramtoarea Dandanele.
Dispozitii importante continea si Trataul de l Paris din 1856 cu prvire la Tarile Romane. A fost
inlocuit, astfel, regimul de vasalitate impus de Turcia, ca si cel stabilit prin tratatele ruso-turce ( KuciukKainargi -1774 , Bucuresti -1812, Akkerman -1826, Adrianopole -1829), garantat prin consacrarea
dreptului Rusiei de a asigura respectarea lui, printr-un regim stabilit de Concernul european. S-au
recunoscut Tarilor Romane drepturi proprii in relatiile comerciale internationale, raporturile cu Poarta
pastrand un caracter politic limitat.
In acest context, s-au creat conditii pentru intarirea autonomiei interne a Tarilor Romane, cum ar
fi : alegerea unui singur domnitor, Alexandru Ioan Cuza, la 5 si 24 ianuarie 1859 ; actul constitutional din
11 decembrie 1861 si Statutul din 1864, prin care s-a realizat Unirea, fiind recunoscute prin acte
internationale succesive. In perioada 1859-1860 se creeaza primele agentii cu atributii de misiuni
diplomatice permanente, iar tratatul de la Berlin din 1878 consacra recunoasterea deplina a independentei
statului roman pe plan international.
In aceasta perioada se inlatura multe din regulile de tip feudal, se impune principiul
nationalitatilor, iau nastere noi state nationale cu toate opozitiile determinate de existenta imperiilor. Are
loc impartirea Africii si Asiei in colonii. Marile puteri coloniale au proclamat teoria impartirii popoarelor
in civilizate si necivilizate, lipsindu-le pe cele din urma de protectia dreptului international.
O importanta deosebita in dezvoltarea dreptului international au avut-o conferintele de la Haga din
1899 si 1907 convocate pentru gasirea unor mijloace pasnice pentru solutionarea diferendelor
internationale. La aceste conferinte au fost adoptate conventii referitoare la procedura de conciliere,
ancheta si arbitraj, pentru codificarea legilor si obiceiurilor razboiului. Conferinta de la Londra din 1909 a
stabilit reguli privind neutralitatea in timp de razboi. De asemenea, s-au incheiat conventii prin care au
fost neutralizate Canalul Suez(1888) si Canalul Panama(1901), in scopul asigurarii cailor de comunicatie
mondiale. Tot in aceasta perioada au fost incheiate o serie de conventii multilaterale pentru combaterea
unor infractiuni cum ar fi : comertul cu femei si copii, traficul cu publicatii pornografice, sclavia.
Congresele de la Bruxelles din 1874 si Berlin din 1885 au reglementat formalitatile pentru
ocuparea de teritorii si au stabilit asa numitele protectorate.
3