Glaucomul

Glaucomul este o afectiune oculara cronica bilaterala caracterizata prin

distrugerea progresiva a fibrelor nervului optic, nerv care este responsabil de
transmiterea informatiilor de la ochi la creier. Se produce astfel restrangerea
treptata a campului vizual dinspre periferie spre centru si, in final, se poate
ajunge la orbire.

Glaucomul reprezinta o cauza importanta de orbire la nivel mondial, vederea

reducandu-se treptat, fara indicii sau semnale prealabile, uneori chiar fara
simptome. De aceea, dupa varsta de 40 de ani, trebuie facute examinari
periodice.

Este cunoscut faptul ca glaucomul are legatura cu presiunea din interiorul

ochiului. Cu cat presiunea intraoculara este mai mare, cu atat creste
posibilitatea ca nervul optic sa fie afectat. Desi exista si tipuri de glaucom
fara presiune intraoculara crescuta, principalul factor de risc pentru glaucom
este reprezentat de presiunea intraoculara crescuta. Nervul optic este format
din aproximativ 1,2 milioane de fibre nervoase. Glaucomul poate afecta la
inceput doar o parte din aceste fibre provocand aparitia unor pete negre in
campul vizual. Multi pacienti nu observa aceste puncte "oarbe" decat atunci
cand boala este foarte avansata.

Exista mai multe tipuri de glaucom ce difera intre ele prin mecanismul de
producere, manifestari clinice si indicatii de tratament :

Glaucomul primitiv cu unghi deschis este cea mai frecventa forma de

glaucom, fiind responsabil de peste 90 % din cazurile de glaucom. De obicei
survine odata cu inaintarea in varsta, cand sistemul de drenaj al umorului
apos devine din ce in ce mai putin eficient, crescand astfel presiunea
intraoculara. Cele mai multe persoane nu au simptome sau semnale de
alarma timpurii. Scaderea acuitatii vizuale este remarcata in fazele avansate
sau foarte avansate ale bolii. Acest tip de glaucom se dezvolta lent si tacut,
fara durere sau alte simptome, iar uneori este depistat cand o mare parte din

fibrele nervului optic sunt distruse, cu pierderea ireversibila a vederii. In mod

obisnuit, glaucomul cu unghi deschis raspunde bine la medicatie, in special in
cazul diagnosticarii din vreme si a unui tratament adecvat.
Glaucomul primitiv cu unghi inchis este determinat de o predispozitie
anatomica a globului ocular, ce conduce la obstructia partiala sau totala a
drenajului umorului apos prin blocarea unghiului de catre periferia irisului.
Este mult mai rar intalnit si este foarte diferit de glaucomul primitiv cu unghi
deschis prin aceea ca, de regula, presiunea intraoculara creste foarte rapid.
In atacul de glaucom se produce inchiderea completa a unghiului iridocornean cu aparitia urmatoarelor semne si simptome: inrosirea ochiului,
pupila semi-dilatata, vedere incetosata, durere oculara intensa, cefalee
(durere de cap), halouri colorate in jurul luminilor, lacrimare, fotofobie, stare
de greata si voma. Atunci cand unele din aceste simptome apar, este necesar
sa va prezentati, de urgenta, la medicul oftalmolog.
Daca nu este tratat imediat, atacul de glaucom poate sa duca la orbire !
Alte forme de glaucom primitiv sunt reprezentate de glaucomul cu tensiune
normala, glaucomul congenital. Exista si forme de glaucom secundar altor
afectiuni, traumatisme locale sau aparut ca efect advers in urma unor
tratamente.

Cauza care produce glaucomul inca nu este cunoscuta. Glaucomul se

asociaza, de cele mai multe ori, cu o presiune crescuta in ochi. Tensiunea
lichidului intraocular reprezinta balanta intre productia si drenarea acestuia.
Umorul apos este un lichid transparent produs in permanenta de catre corpul
ciliar; el "hraneste" cristalinul, cornea si irisul si este drenat in sistemul venos.
La un ochi sanatos, acest lichid este produs si eliminat din ochi in proportii
aproximativ egale. Astfel se mentine o presiune constanta in interiorul
ochiului, numita presiune intraoculara (PIO). Presiunea intraoculara este
considerata normala atunci cand valoarea ei este intre 10 si 21 mm Hg.
La pacientii cu presiune intraoculara crescuta (peste 21 mm Hg), ochiul
continua sa produca umor apos, dar este incapabil sa o elimine cu un debit
normal. In timp, aceasta presiune intraoculara crescuta poate deteriora
nervul optic, ceea ce duce la pierderea treptata a vederii. Daca presiunea
intraoculara nu scade, se poate ajunge chiar la orbire.
Perturbarea fluxului sangvin la nivelul papilei nervului optic este de
asemenea implicata in patogeneza glaucomului.

S-a ajuns la concluzia ca anumite persoane au sanse mari de a face glaucom.

Este vorba despre persoane care :

au peste 45 ani
au rude de sange cu glaucom
se stiu cu presiune intraoculara crescuta (hipertensiune intraoculara)
sufera de diabet zaharat, hipertensiune arteriala, hipotensiune arteriala,
dureri de cap de tip migrenos, sindrom Raynaud, au miopie severa sau
hipermetropie mare
rasa neagra
Diagnosticul de glaucom este relativ simplu si nu implica investigatii
neplacute pentru pacient. Din pacate insa, glaucomul nu are simptome
specifice decat atunci cand vederea este mult afectata. Astfel, marea
majoritate a pacientilor sunt diagnosticati in faze avansate ale bolii cand, in
ciuda tratamentului corect efectuat, evolutia catre orbire este greu de oprit.

Investigatiile necesare pentru diagnosticarea si urmarirea evolutiei

glaucomului sunt:

masurarea presiunii intraoculare

examinarea si fotografierea papilei nervului optic
examinarea unghiului de drenaj (este necesara pentru stabilirea tipului de
glaucom: cu unghi inchis sau deschis, deoarece modalitatile terapeutice pot fi
diferite)
examinarea campului vizual (stabileste in ce masura este afectata
capacitatea pacientului de a vedea; in mod caracteristic, in glaucom se
produce o ingustare a campului vizual dinspre periferie catre centru).
evaluarea starii fibrelor nervoase ale nervului optic (tomografie de nerv optic)
masurarea grosimii corneene (pahimetrie)
Din datele rezultate in urma acestor investigatii, medicul poate stabili
diagnosticul de glaucom, tipul acestuia si cat de avansata este boala. Este
indicat ca orice persoana care a depasit varsta de 40 de ani sa-si faca anual

un control oftalmologic.

Nu exista medicamente capabile sa vindece glaucomul, in sensul ca vederea

pierduta prin glaucom nu poate fi redata. Toate medicamentele utilizate in
prezent in tratarea glaucomului reusesc sa opreasca sau sa intarzie
agravarea bolii prevenind astfel aparitia orbirii. Ele fac acest lucru prin
scaderea presiunii intraoculare (PIO), indiferent de forma de glaucom, cu
presiune intraoculara crescuta sau nu. De aceea, diagnosticarea la timp a
bolii, atunci cand vederea nu este mult afectata, este esentiala !
Cele mai multe medicamente pentru glaucom se prezinta sub forma de
picaturi pentru ochi. Este de retinut faptul ca glaucomul se poate agrava fara
ca pacientul sa-si dea seama, de aceea este foarte importanta administrarea
zilnica a tratamentului. Tratamentul antiglaucomatos este scump dar
inscrierea la medicul de familie asigura pacientului accesul la medicamente
compensate, stiindu-se faptul ca majoritatea medicamentelor
antiglaucomatoase sunt gratuite. Daca picaturile de ochi nu pot reduce
suficient presiunea intraoculara, se recurge la tratamentul laser sau chiar la
tratamentul chirurgical. Uneori poate fi necesara aplicarea picaturilor si dupa
tratamentul cu laser sau chirurgical, pentru reducerea suplimentara a
presiunii intraoculare.

Vizitele periodice la medicul oftalmolog, investigatiile complete si corecte,

tratamentul corect administrat in functie de caz, efectuat cu seriozitate de
catre pacient pot preveni efectele nedorite ale acestei boli.