Sunteți pe pagina 1din 20

Biuteriile

lumii

antice

Inca de la aparitia lui Homo sapiens, acesta, dupa satisfacerea necesitatilor primordiale legate de hrana si apa, a placerilor si grijilor pentru
perpetuarea speciei, a simtit nevoia unei decoratiuni personale si aceasta, poate, inainte de aparitia limbajului. Instinctiv sau din ratiuni rudimentare, la
inceput de existenta a speciei, omul a intuit ca purtarea unor obiecte de podoaba ii confera unele avantaje fata de semeni, ii individualizeaza printre
acestea, ii da curaj in lupta pentru existenta, atractie pentru partenerul de sex opus si o anumita pozitie in colectivitatea careia apartinea. Deci
simtul gatelii primeaza in viata oamenilor.
La inceput din pene, cochilii, lemn, seminte, flori, ulterior din platina, aur, argint si pietre semipretioase, o bijuterie a fost purtata nu numai din
dorinta de a fi remarcat. Din timpuri stravechi bijuteriile au reprezentat mai intai ideea de arta, de frumos, careia i s-a asociat destul de repede ideea de
miracol sau magic cu sens simbolic (talisman) ce implica legatura purtatorului cu divinitatea si mai apoi ideea de bogatie.

Bijuteriile sunt o forma universala de adoratie. Podoabele facute din scoici, pietre si oase au
supravietuit inca din timpuri preistorice. Inca din acele timpuri, bijuteriile erau purtate ca o
forma de protectie fata de pericolele vietii sau pentru a marca un statut social. Descoperirea
tehnicilor de lucru cu metalul a adus o dezvoltare importanta in acest domeniu. Aurul, un
material rar si valoros, era ingropat cu persoanele decedate. Multe bijuterii arheologice vin din
morminte.
Bijuteriile egiptene
Perioada Egiptului antic reprezinta originea artei moderne a bijuteriilor,atunci executia de
bijuterii a devenit o profesie iar tehnicile s-au dezvoltat pentru a crea o varietate de stiluri si
functionalitati. Bijutierii au inceput sa foloseasca o gama larga de materiale si chiar daca
maiestria era apreciata, valoarea consta in functia de protectie a bijuteriilor, ca si
amulete,talismane.
Se folosea extensiv aurul, mai ales pentru ca se prelucreaza mai usor decat alte materiale.
Egiptenii traiau cu credinta ca fiecare piatra pretioasa este incarcata cu puteri mistice care se
vor proiecta asupra purtatorilor. Simbolurile, ca cel al Scarabeului Sacru, formau o parte
semnificativa a bijuteriilor care se purtau, fapt venind si din credinta in sacraliatea
simbolurilor.
Bijuteriile grecesti si romane
Bijuteriile purtate de catre vechii greci si romani proveneau din schimburile cu popoarele vecine
tocmai din acest motiv erau diferite ca si aspect.Acestea simbolizau adesea legende, zeitati si
mai tarziu credinte populare.
Spre deosebire de alte culturi antice, grecii si romanii nu atribuiau puteri mistice pieterelor
pretioase si de aceea in arta bijuteriilor predominau metalele.In aceasta perioada infloreste
creatia numita camee.
Bijuteriile medievale
Podoabele purtate in Europa medievala reflectau ierarhia si statutul social. Nobilii purtau aur, argint si pietre
pretioase. Persoanele umile purtau metale de baza ca arama si cositor. Culoarea bijuteriilor si puterea lor protectiva
conta deosebit de mult. Pana in secolul 14, pietre pretioase erau slefuite si nu taiate. Marimea si stralucirea culorii
le determinau valorea. Unele aveau mesaje secrete sau incriptii magice, care se credea ca ii va proteja pe
proprietari.

Bijuteriile antice si clasice


Scris de ElaBijou. Posted in Istoria bi juteriilor

Page 1 of 3

Dei erau la nceputurile producerii bijuteriilor aa cum le cunoatem noi astzi, egipteni au avut
forme caracteristice ale ornamentelor bijuteriilor, pentru care nu exist n prezent nici un echivalent. Pieptarul este unul
dintre acestea. Aceasta consta ntr-un ornament pentru piept atrnat de gt cu o panglic sau cu un lan. Pieptarele erau
denumite "sanctuare portabile ale zeilor", pentru c prezentau adesea desene cu diferite zeiti. Pieptarele erau fcute din
bronz i acoperite cu frunze de aur, cu cele mai fine detalii din aur pur. Uneori erau ncrustate cu Lapis lazuli, carneol i
turcoaz.
O alta form important de bijuterie egiptean, n privina creia avem puine cunotinte, a fost coafura. Aceast podoab
spectaculoas a luat de multe ori forma unei peruci. Cleopatra este frecvent reprezentat purtnd o coafur cu iruri lungi
flexibile de mrgele de aur sau bijuterii tip medalion care se ncadreaz vag peste umeri i care erau inute n loc de o
band aurit de pe cap.
Bijutierii egipteni au manifestat iniiativ i creativitate n multe domenii, dar cea mai mare parte a muncii lor a constat n
producerea de amulete i talismane. Ei nu au fost primii care au investit podoabele cu puteri magice, dar au dezvoltat acest
aspect. Acest personalizare a purtrii de amulete pare s fi fost folosit din cele mai vechi timpuri. Prima utilizare
cunoscut a fost impodobirea mumiilor ca paznici i protectori ai morii. Acesta mpodobire a fost apoi rspndit la cei vii.
Adesea, amuletele reprezint recipientul sau bijuteria care conine un farmec. n Egipt, sha-sha sau mrgelele au avut
importan esenial n domeniul amuletelor. Cuvntul de baz pentru denumirea mrgelelor a fost sha, cuvantul egiptean
pentru noroc. Orice egiptean, indiferent de clasa social, putea purta mrgele tipul acestora depinzand de bogia lor.
Materialele au variat de la perle la ceramic din argil, astfel nct chiar i cei mai sraci muncitori puteau avea un irag de
mrgele.
Dispozitivele ornamentale egiptene au avut importan egal sensului/menirii lor. Desenele aurite erau simbolice. Aceste
simboluri, n funcie de credina popular, au exercitat o putere magic asupra purttorului. Simbolurile erau produse n
modele variate. Reproducerea omului cu cap de vultur reprezenta uniunea corpului, sufletului, spiritului i a inimii.
Eternitatea era simbolizata de ochii lui Horos. Zburtorul cu un cap de om ddea purtatorului puterea de a urca pn la cer.
Alte desene populare erau vulturul sacru, neferul, floarea de lotus i oimul.
Cea mai veche amulet a fost sistrum, cu rol de protecie mpotriva rului. Acest amulet era montat n aur i de cele mai
multe ori era purtat n jurul gtului, suspendat de lanuri.
Pietrelor preioase le-au fost atribuite puteri supranaturale, n funcie de culoare, caracteristici i legendele mistice asociate
lor. Jadul verde era utilizat ca protecie mpotriva ploii, agatele erau utilizate ca protecie mportiva mucturilor de pianjen
i mpotriva furtunilor. Pentru a se feri de atacul erpilor egiptenii purtau Lapis lazuli.
Piesele de bijuterii produse de egiptenii, au fost kheptra sau kheper, care provin de la sensul cuvntulul "a deveni". Acestea
sunt cunoscute de ctre omul modern ca un mic gndac, numit scarabeu. Scarabeii erau produi din diferite materiale,
inclusiv din aur, dar erau i modelai n lut, smluii n verde sau sculptai n piatr. Pietrele puteau varia de la steatit,
serpentin, lapis lazuli, hematit, carneol, jad sau orice alt piatr preioas pe care i-o putea permite proprietarul.
Scarabeul era un important simbol religios n Egipt, simbol care s-a rspndit rapid i n Phoenicia, Etruria i Grecia unde a
devenit un nesfarit motiv pentru crearea bijuteriilor. Egipteni foloseau n crearea bijuteriilor numai pietre moi, n timp ce
asirienii au folosit n prelucrare beneficiile unor pietre mai dure, care lipseau n Egipt. Pe mormintele egiptene, scarabeul a
fost sculptat n partea superioar a pietrei, n timp ce la baz era sculptate numele proprietarului, regelui domnitor i anumite
simboluri ale zeitilor.
Cand scarabeul a fost fixat ntr-un inel, acesta a fost folosit ca amulet. Scarabeul a fost folosit ca amulet nainte de a fi
utilizat ca sigiliu. Scarabeul a devenit "sigiliu" cnd s-a dezvoltat gravura pe baza de acizi (aceasta era o metoda de tiere a
pietrelor). Sigiliile tip scarabeu au fost folosite drept tampile sau mrci.
Sigiliile scarabeu erau purtate ntotdeauna de proprietarii lor. La nceput scarabeii erau purtai atrnai la gt de un lan de
ln, ulterior s-a gsit un nlocuitor al lnii - srma, care avea avantajul de a fi mai durabil. Srma utilizat reprezenta de
fapt fii de aur, argint sau bronz.

Bijutierii egipteni au atins apogeul, n special n domeniul auririi, n timpul dinastiei a XII-cea din anii 1991-1786 .Hr..
Bijuteriile au devenit mai pline de culoare, fiind utilizate pe lnga pietre i metale i sticl.
Bijuteriile in renascentism
Bijuteriile in Renastere
Cunoscuta si ca era bijuteriilor, Renasterea aduce noi tendinte in crearea si raspandirea acestora.In timpul
Renasterii bijuteriile incep sa se afirme in rolul lor de decorare, de infrumusetare si datorita rolului lor estetic
bijuteriile incep sa fie apreciate pentru stralucire, culoare sau finisare.
Descoperirea si cucerirea de noi teritorii a dus la un aflux de de metale rare si pietre pretioase ca urmare pentru
prima oara in istoria incep sa fie popularizate si prelucrate diamantele.

Obiectele pretioase au devenit mai elaborate si mai colorate.


Tehnicile in taierea lor au avansat, facand bijuteriile sa straluceasca
mai mult. Imensa importanta pe care o dadeau religiei si mai apoi
politicii se putea vedea in podoabele purtate. Design-ul reflecta noul
interes acordat lumii clasice, prin figuri sau scene mitologice
populare. Un alt trend era purtarea medalioanelor portret.
Secolul 17
Schimbarile din moda au introdus si noi stiluri in bijuterii. In timp ce
matrialele inchise cereau podoabe elaborate din aur, materialele in
nuante pastelate erau accesorizate cu pietre pretioase si perle. O
data cu extinderea comertului nestematele au devenit din ce in ce
mai disponibile.Se dezvolta trendul motivelor botanice.
Secolul 18
Taieturile pietrelor pretioase au facut ca diamantele sa straluceasca
mai mult ca oricand. De obicei pietrele erau aplicate in monturi de
argint pentru a le evidentia mai bine.
Secolul 19
Secolul 19 a fost o perioada de intense schimbari industriale si sociale, dar in design-ul podoabelor concentrarea a ramas
pe cel din trecut. In primul deceniu, stilul clasic era foarte popular si evoca gloria Greciei antice. Exista si interes in
podoabele perioadei medievale si renascentiste. Tot in acest secol erau populare bijuteriile naturalistice decorate cu flori
sau fructe. Florile exprimau dragostea si prietenia.
Arts and Crafts
Dezvoltat in ultimii ani al secolului 19, miscarea Arts & Crafts se baza pe o profunda stinghereala fata de lumea
industrializata. Bijutierii respingeau masinariile si se concetrau pe obiectele facute manual. Ei evitau pietrele mari cu multe
fatete si se bazau pe frumusetea naturala a pietrelor pretioase cabochon. Acestia au inlocuit repetitia si regularitatea data
de trendul general cu curbe si design figurativ.
Art Deco
Cu toate ca perioada 1920-1950 a fost plina de razboaie si depresii, bijuteriile si-au mentinut eleganta si originalitatea. New
York-ul rivaliza cu Parisul iar casele de bijuterii din Europa se asteptau sa cumpere si sa vinda din India. Din 1933, aurul a
revenit la moda, mai ales pentru ca era mai ieftin decat platina.
Bijuteriile contemporane
Din 1960 granitele in bijuterii au fost intr-o continua redefinire. Conventiile au fost sparte de diferite generatii de bijutieri
independenti, educati la colegii de arta si care veneau cu idei radicale. Noile tehnologii si materialele nepretioase, printre
care plastic, hartie si textile, au restabilit notiunea de traditional. Bijutierii avant-gardisti au explorat interactiunea bijuteriilor
cu corpul, impingand limitele proportiilor si al purtarii lor. Podoabele s-au transformat in obiecte arta de purtat.

Inelele
Scris de ElaBijou. Posted in Istoria bi juteriilor

Page 1 of 6

Inelul a fost n mod constant cea mai popular bijuterie. S-a spus c inelul este "articolul de
bijuterie care concentreaz tradiia, vechimea, utilitatea i sensul simbolic cu cel mai mare caracter omagial". Scriitorul
englez al secolului al XVIII-lea, Samuel Johnson a descris inelul ca "un instrument circular plasat pe nasul porcinelor i pe
degetele femeilor pentru a le stpni i a le supune." Din fericire Sam Johnson nu avea dreptate, fiind evident faptul c el nu
studiase istoria inelelor, a multiplelor lui scopuri practice i de mpodobire.
Este important de stiut c doar trei culturi nu au folosit inelele. Din toate informaiile disponibile, din cele mai importante
portrete i sculpturi ale timpului Asirienii nu au purtat inele. O alt societate n care nu s-au purtat inele a fost societatea
celt din Irlanda. n toate depozitele secrete de bijuterii descoperite pe insula de smarald nu au fost gsite inele, care s fi
aparinut celilor. Exist un alt grup, pentru care inelul nu a manifestat nici o atracie si acest grup a fost descoperit de
amiralul Robert Peary. ntr-una dintre primele sale excursii artice, Peary s-a nzestrat cu inele pentru face schimb cu
eschimoii. Eschimosii nu purtaser niciodat inele si nici acum nu poart, datorita climatului dur n care traiesc - chiar i
uoara presiune exercitat de un inel ar putea mpiedica circulaia sngelui.

O atmosfer de magie i farmec a nconjurat mereu inelele. Exista o credin puternic, c


att spirite bune, ct i rele stpnesc inelele. Una din multele acuzatii aduse Joan-ei D'Arc a fost c deinea inele de
magie. Credina n puterile curative ale pietrelor i puterile protective atribuite unora dintre ele a indus deintorilor lor idea
de a le purta prin montarea lor n inele de aur, argint sau bronz, pentru a putea fi purtat pe degete. De exemplu, ametistul se
presupunea c ar fi trebuit s in purtatorul sobru i turcoazul i-ar fi schimbat culoarea n prezena otrvurilor.
Inelele au fost extrem de populare printre romani. Au existat anumite reguli n moda inelelor, reguli strict respectate. Sigiliile
plane i inele de bronz se purtau pe fiecare mn, ns inelele cu montura de pietre erau considerate efeminante, daca erau
purtate pe mna dreapt. Inele de aur puteau fi purtat la anumite ocazii, dar acestea erau nlocuite cu inele sigiliu de fier,
atunci cnd se participa la un o nmormntare.

Romanii nstrii aveau inele pe care le purtau n funcie de anotimpuri. Inelele


subiri erau de vara i cele mari, impuntoare erau purtate iarna. Aceste inele mari aveau de cele mai multe ori guri i
puteau fi uor zdrobite. Annulus natalitus era inelul zilei de natere la romani, i putea fi purtat cnd se srbtorea ziua de
natere. Exista obiceiul ca doamn casnic roman s poarte un inel cu o cheie micu ataat de el. Aceasta reprezenta
simbolul autoritii pe care ea o avea n cas. Pe la mijlocul primului secol, exista moda de a purta o cantitate extravagant
de bijuterii. Inele se ncadrau n acesta moda fiind purtate pe fiecare deget, i aveau dimensiuni diferite pentru fiecare
seciune a degetului.
Inelele de pietre nu erau mai puin cunoscute n vechile timpuri. Acestea nu erau inele din metal cu pietre montate, ci inele
tiate n pietre solide. Romanii erau iubitori de chihlimbar i jasp, pietre care erau purtate n primul rnd ca amulete. Dei
celii nu erau purttori de inele, Irlanda preistoric a lsat o istorie a inelelor de piatr.

n timpul Evului Mediu erau preuite inelele gravate cu figuri de sfini. Pietrele preioase erau
nc folosite pentru a oferi imunitate. Cele mai populare pietre montate ntr-un inel erau safirele. Aceastei pietre magice
albastre i erau atribuite puteri curative pentru bolile de ochi, era considerat antidot pentru otrav, era folosit pentru
pstrarea castitii purtatorului, i ca modalitate de prevenire a srciei, a trdarii sau condamnrilor nelegale.
Primul inel anglo-saxon era fcut n mod primitiv din bucaele de srm rsucit ntr-un inel. Cel de-al III-lea deget de la
mna dreapta era cunoscut sub numele de "deget de aur", pentru ca pe acest deget erau purtate inelele ca nsemn al
nobilimii. Mai trziu inelele anglo-saxone au fost destul de tehnice.
Din momentul n care inelele au nceput s aib mai multe scopuri, acestea au fost definite mai clar n funcie de utilizare,
indiferent de perioada n care au fost gsite. Prima utilizare practic a inelelor a fost ca sigilii. Ele au evoluat din punc t de
vedere a utilizrii depline n perioada imperiului roman, ca metod de marcare a pergamentelor documentelor oficiale, lund
locul semnturii personale a omului. Brbatul i sigila valorile acas, practic despre care istoricul Plinius a notat: "un
singur inel pe degetul mic nu este decat un mod ostentativ de a avertiza c deintorul are drept de sigiliu acas." Inele de
sigiliu au fost realizate i n perioada elizabetan, fiecare comerciant avea propriul su sigiliu distinctiv cu care i marca
baloturile de marf.
Inele nu au fost folosite ntotdeauna n scopuri bune. Att Hannibal, ct i Demostene purtau inele cu otrav. Dei mai puin

obisnuite ac
este inele nu erau rare. Nu numai c acestea puteau fi utilizate pe "prieteni", dar,
i pe sine n cazul unor circumstane justificate. Cesare Borgia era cunoscut pentru inelul leu. Ghearele de leu conineau o
otrava, care putea fi letal la o strngere de mn.
n timpul Renaterii cantitatea bunurilor de pre a devenit important. Inele nu numai c se purtau cte trei pe fiecare deget,
dar se purtau i multe lanuri. n acelele timpuri existau cinci tipuri de inele de baz.
Primul dintre acestea este denumit inel ecleziastic - acesta era marc de birou, n care pietrele au jucat un rol semnificativ.
Pietrele aveau din nou semnificaii: safirele ddeau puritate, rubinele reprezentau glorie, smaraldele calm i cristalele
simplitate. Inelele Papale erau date ambasadorilor papali ca un fel de asigurare. Pentru mai mult protecie inelele erau
fcute din bronz poleit cu past de pietre, fapt de care bandiii cunosctori ai drumurilor erau contieni. Inelul pescarului
este dat noului Papa i n zilele nostre, inelul Papei anterior este zdrobit la moartea acestuia i se produce unul nou. Inelul
pescarului era fcut din aur pur i era inscripionat cu simbolul brcii n care este reprezentat aezat Sfntul Petru.
Pentru profani modelele preferate erau craniul i oasele ncruciate. Momento Mori a devenit moda sub Henry II al Franei,
n ideea de a aminti de moarte. Acestea nu erau bijuterii de doliu, pentru c ele nu reprezentau o anumit pierdere, ci ideea
de inevitabilitate a morii.
Dou alte tipuri de inele ecleziastice erau: inelul racl i inelul decad. In racla inelului era inserat o relicv a unui martir
sau sfnt. n secolul al XVI-lea au ctigat popularitate inelele decad. Aceste inele, foarte rspndite printre laici, aveau
noduri pentru a reprezenta mtnii i erau utilizate n acelai scop.

Cel de-al doilea tip de inel este inelul curativ sau inelul de vindecare. Pe ansamblu fiecare
societate credea c alegerea tipului corect de inel vindeca bolile corpului, sufletului, sau strile n funcie de nevoi. Inelele de
crampe erau inele populare, purtate ca metoda de protecie mpotriva crampelor; un dinte de pete fosilizat reprezenta
piatra lingusitoare, despre care se credea ca avea multe virtui medicinale. Un inel de fier putea vindeca problemele
intestinale i granatele erau bune pentru nepturile de albine. Oamenii cumprau aceste inele dintr-un fel de farmacie,
dnd crezare acestor convingeri. Se credea c i simpla mutare a inelului de la mijlocul deget de la mna stng la deget
mijlociu de la mna drepta putea opri sughiurile i strnuturile.
treia categorie de inele a aparut cu mult nainte de Renatere, cnd inelul devenit bijuterie folosit pentru a sprijini toate
emoiile umane. Aceste inele ale romantismului erau folosite ca emblem a bucuriei, suferinei i a tuturor emoiilor logodnei.
n vremurile clasice existau inele de logodn i de nunt. In Evul Mediu aceste inele erau combinate n verighete de nunta i
erau purtate numai la mna dreapt. Prima schimbare la mna stng a fost observat n cartea de rugciune comun a lui
Edward VI (1549). Inelele evreieti de nunt erau doar inele ceremoniale, purtate numai n ziua nunii. Aceasta era probabil
o practic, ca inelul fcut din metal greu sa aib ataat un fronton sau templul lui Solomon.

Erau cunoscute alte inele sentimentale. Inelul Gimmel ddea


impresia unui inel solid, dar n realitate erau dou inele, care puteau fi separate astfel nct fiecare iubit putea avea propria
jumtate de inel. Inelele Fede erau inele similare inelului Gimmel. Inelele Flori au aparut n evul mediu i au continuat s fie
folosite pn n secolele XVII i XVIII. Pe aceste inele erau nscrise motto-uri sentimentale adresate mai mult prietenilor
dect iubiilor. Inelele de logodna au luat locul inelelor floare n ultimele dou secole. Corespunztoare inelelor floare er au
inelele cu pietre, n care pietrele erau montate pentru a indica un cuvnt. De exemplu, Lapis lazuli, opalul, smaraldul verde
antic i indicau dragoste.
Cea de-a patra categorie este reprezentat de talme-balmeul inelelor mici. Cele mai multe dintre aceste inele erau autoexplicative, fiind inele busol i inele purttoare de tutun. Recipiente de parfum, similare pomander-urilor, erau purtate pe
inele n secolul XVI i erau lucrate n acelai mod ca i un pulverizator. Inele aveau forme de fluiere, cadrane, ceasuri i
puzzle-uri. Inelele Hinduse se purtau la degetul mare i aveau oglinzi micue. n Anglia secolului XVI inele cu diamante mici
erau folosite de iubiti pentru a scrie mesaje pe ferestre.

Inelele mrturie ncheie seciunea inelelor. Acestea erau oferite prietenii lor de regi, regine i
alte persoane influente. n caz de urgen inelele marturie puteau fi un mijloc de a cere scuze sau un simbol de protecie din
partea unor persoane de rang nalt. De asemenea, n acest grup se ncadreaza sigiliile regale, reprezentnd mrcile de
birou. Acestea inele nobile reprezentau embleme vechi de birou, inseparabile de bijuteriile coroanei. Inele regale erau
pstrate n mare msura de catre regii asirini, egipteni i evrei.

Inelele au fost purtate pur i simplu pentru frumuseea lor ncepnd cu secolul n al XVIII-lea. Acest lucru a dat bijutierilor
posibilitatea de a monta n inele medalioane mari de Wedgwood, pietre rare de jasp i grupri de diamante aranjate n
forme ovale sau alungite.

Bratarile si cerceii
Scris de ElaBijou. Posted in Istoria bi juteriilor

Page 1 of 2

Bratarile si banderolele, desi de forme si modele diferite, erau egale in antichitate. Ambele
nume au radacini romane, a brachium insemnand brat si au fost purtate pe incheietura, in timp ce banderola a fost purtata
pe partea superioara a bratului. Aceste ornamente au fost purtate initial ca dovezile ale avutiei, chiar de catre cele mai
salbatice rase si au fost deosebit de favorizate in est.
Cele mai vechi bratari vestice dateaza din epoca bronzului. Cele mai multe dintre aceste bratari antice din aceasta perioada
erau facute din bronz si erau decorate cu modele geometrice. Bratarile de aur erau simple si foarte rar ornamentate. Bronzul
a fost folosit si mai tarziu in special in Insulele Britanice. Britanicii purtau bratari extrem de masive, deseori aurite si
smaltuite.

Bratarile romane au luat multe forme. Bratara spin era o bratara purtata de femeia romana pe
mana stanga mai sus de cot. Razboinicii romani purtau banderole de aur in lupta pentru asi proteja partea superioara a
bratului, dar si ca modalitate de a impresiona adversarul. Bratarile sarpe erau cunoscute purtatorilor de toate varstele, si au
fost raspandite prin ordonante romane. Aceste bratari terminate in capete de serpi se spune ca au fost copiate de la greci.
Cele mai vechi bratari cunoscute au fost purtate in est. Semnificatia lor era insemnul regal de stat al purtatorului, dar atunci
cand bratarile au ajuns in Europa si-au pierut aceasta semnificatie.
Bratarile nu au fost cunoscute in Europa, cu exceptia perioadei imperiului roman, pana dupa caderea puterii si influentei
bizantine. Calugarii aurari si argintari din evul mediu au utilizat putin bratarile. Cele cateva bratari purtate constau intr-un
design foarte simplu. Intr-o vreme a acestei ere bratarile erau considerate efeminate si considerate podoabe care
discriminau barbatii.
Incepand cu secolul al XVII-lea bratarile au fost asortate cu stilul altor bijuterii. Ele au fost concepute impreuna cu
medalioane si pietre fixate impreuna in inele si lanturi. S-au purtat de multe ori impreuna cu coliere din benzi de catifea, cu
bijuterii sau catarame cu medalioane. Pentru acestea s-au folosit materiale cum ar fi de coralul, otelul si chiar lava.
Cerceii, la fel ca si bratarile, au fost subiect al desenelor sau modelelor dominante. Rar au fost gasiti cercei in randul
popoarelor preistorice. Popularitatea acestora a fost egala cu a bratarilor in randul tuturor culturilor estice. Biblia ne spune
ca cercei erau purtati ca amulete si talismane. Acesta personalizare pare sa fi continuat si in Grecia si Roma, intrucat cercei
au fost deseori decorati cu mici zeitati.
Cercei nu au fost la moda sute de ani. Primul indiciu privind cerceii apare in era anglo-saxona. Cercei gasiti erau deosebit
de mici si simpli. Putini cercei au fost descoperiti cu mai mult de-o mica bijuterie sau o margea. In timpul evului mediu cercei
nu s-au purtat deloc. Poate ca cel mai important motiv al aceastei schimbari a fost stilul de coafura purtata mai jos de lobul
urechii, astfel incat ca cercei mici ca cei anglo-saxoni nu s-ar fi vazut.

Regina Elisabeta a Angliei era recunoscuta pentru purtarea perlelor. Astfel, cercei au
reprezentat un motiv in plus ca Elizabeth sa poarte mai multe perle. Lider in design-ul cerceilor a devenit in secolul al XVIIlea Peninsula Iberica. Aici s-au dezvoltat caracteristici distinctive ale cerceilor privind marimea, pietre colorate si
stralucitoare, s-a utilizat aurul si monturile dantelate.
Cand cercei si-au recastigat popularitatea designul lor, la fel ca la toate celelalte bijuterii, a intrat sub influenta bijutierilor
francezi. Cerceii secolului al XIX-lea au trecut prin multe schimbari ca toate celelalte podoabe. Cerceii medalion erau purtati
pentru a se potrivi tuturor celorlalte medalioane purtate la inceputul secolului. Apoi cercei au devenit podoabe destul de
greoaie incrustate cu aur.

Brara simbol i semnificaii


22/02/2013 DE BERTUS LSAI UN COMENTARIU

La fel ca inelul, i brara se afl printre cele mai populare i purtate bujuterii, att de femei, ct i
de brbai. Atunci cnd oferi sau primeti o brar, nseamn uniune, dorina ca relaia dintre dou persoane s evolueze, s se transforme n ceva
serios.
Avnd ca simbol cercul, care e forma brrii, oamenii purtau brri pentru a fi protejai, fie de fore malefice, superioare nou, fie de ghinion.
Rzboinicii, cnd mergeau la lupt, trasau n jurul lor un cerc i purtau diferite brri, n sperana c moartea i va ocoli. Cercul i, implicit brara, mai
nseamn armonie, ntre trup i suflet, ntre cel ce poart i divinitate, ntre so i soie etc. Cercul este simbolul divinitii, al soarelui, perfeciunea i
echilibrul.
n trecut, brrile artau statutul social al unei persoane. Dac femeia purta brri din aur, ncrustate cu pietre preioase, atunci soul ei era nstrit.
Sunt persoane crora le place s poarte mai multe brri. Se spune c dou brri (dou cercuri) semnific ziua i noaptea, ntunericul i lumina,
binele i rul, iar trei cercuri simbolizeaz treimea: Tatl, Fiul i Duhul Sfnt.
Mai sunt i brrile de picior, care, pe lng faptul c sunt purtate cu scop estetic, mai au i alte semnificaii. Se spune c o persoan care poart
brar la glezna piciorului stng, e n cutarea sufletului pereche, iar dac o are la glezna piciorului drept, e cstorit. Dac are brri la ambele
picioare, atunci e cstorit, dar nu e tocmai stabil.
De regul, brrile se purtau la mna dreapt, dar, de cnd au aprut ceasurile de mn, se poart ceasul pe mna stng, iar brrile pe mna
dreapt. Sau se pot purta chiar pe ambele mini, de ce nu?
Strmoii notri, dacii, purtau brri n form de spiral, care se terminau cu capete de arpe. Avnd n vedere faptul c brrile descoperite sunt de
dimensiuni mari, dar i mici, se pare c le purtau att femeile, ct i brbaii, pe antebra. Spirala este un semn omniprezent pe teritoriul vechii Dacii. i
astzi l putem vedea gravat pe porile caselor rnesti, pe oule ncondeiate, pe cergi, testuri i multe altele. Spirala simbolizeaz vrtejul cosmic,
aspiraia spre infinit. Semnul, se spune c le-a fost dat de zeul Daksha , zeul Creaiei (care se afl la originea numelui de Dacia sau Dakia), pentru a-i
nsemna pe daci ca fiind poporul ales, dar este i un blestem pentru cei care i uit rdcinile.

Inelul simbol i semnificaii


19/02/2013 DE BERTUS LSAI UN COMENTARIU

Un inel poate fi cartea de vizit a celui care l poart. El reflect att caracterul, ct i
personalitatea sau stilul de via.
Din cele mai vechi timpuri, inelul a fost o bijuterie foarte preuit, fie c a fost vorba decel de logodn, de verighetsau de un inel purtat ca podoab. Se
spune c atunci cnd simi nevoia s-i cumperi un inel, vrei s marchezi un nou nceput n viaa ta. Iar cnd simi nevoia s druieti, sau cnd
primeti un inel, legtura cu persoana respectiv vrea s devin mai strns, mai apropiat.
Inelul e articolul de bijuterie purtat cel mai des, att de femei, ct i de brbai. i, de obicei, este mpodobit cu una sau mai multe pietre preioase.
Aceste pietre spun multe despre stpnul lor, de la culoare, la dimensiuni, forme sau valoare.
Inelul este un cerc, iar cercul este simbolul ciclicitii, unitii, al legturii i al nlnuirii la infinit. Cercul este i simbolul soarelui, surs a vieii, unul
dintre cele mai vechi simboluri.
n trecut, inelul vorbea despre statutul social al celui ce-l purta. n Grecia antic apare pentru prima oar inelul cu sigiliu. Sigiliul, care garanta a
secretul i de asigura autenticitatea unui act, prezint, simbolic, autoritatea posesorului i locul su n ierarhia social, dar i importana documentului
pe care este aplicat.
De asemenea, metalul din care e confecionat un inel spunea multe despre aparintor. n Roma antic, sclavii nu aveau voie s poarte inele. Oamenii
de rnd aveau voie s poarte doar inele din fier, i numai nobilii purtau inele din aur, argint sau alte metale preioase.
Inelul este simbolul dragostei, al cstoriei, al legturii dintre brbat i femeie, dar i al prieteniei sau al credinei. De exemplu, inelul papal are un
sigiliu. Inelul simbolizeaz puterea pontifical i se numete Inelul Pescarului. Denumirea vine de la Sfntul Petru, supranumit i pescar de oameni,
care l-a ales pe papa Linus de la Roma ca succesor al su.. Inelul se distruge la moartea papei, sau, cum e n cazul papei Benedict al XVI lea, care
a dorit s se retrag. Se distruge pentru a nu se putea falsifica documente pontificale (pontiful este eful suprem al Bisericii catolice, papa). Srutul
inelului papal simbolizeaz supunerea i respectul. Inelul episcopal reprezenta uniunea cu Biseica.
Chiar i clugriele poart un inel, ca simbol al cstoriei cu Isus.
Inelul este un semn bun i n vis. Dac visezi c gseti un inel te ndrgosteti. Dac l ai pe deget, semnific uniunea cu o anumit persoan. Dac
pierzi un inel destrmarea relaiei cu persoana de care te leag inelul, iar dac gseti un inel vechi regsirea unei iubiri sau prietenii pierdute.
Culoarea pietrelor unui inel vorbete, de asemenea, despre stpnul inelului vezi semnificaia culorilor.
Ca orice alt bijuterie, i inelul are o anumit ncrctur spiritual, i i poate conferi celui care le poart echilibru psihic, stabilitate emoional sau
protecie. Inelul este un simbol al unui legmnt. Prin inel, legtura a dou persoane devine mai puternic.

Puterea bijuteriilor
21/03/2012 DE BERTUS

Bijuteriile care au o anumit ncrctur spiritual pot conferi celui care le poart: echilibru psihic,
stabilitate emoional sau protecie. Atunci cnd o bijuterie este purtat contient, toate energiile acesteia se amplific.
Dac pe bijuterii sunt montate anumite pietre sau cristale, energiile lor interfereaz cu cele ale posesorului, iar culorile cristalelor se reflect chiar n
aura purttorului, modificndu-i starea emoional, i, de-a lungul timpului se va instala echilibrul psihic.
Pe lng avantajul estetic, o bijuterie poate avea i proprieti curative. Se spune c, atunci cnd i doreti o anumit bijuterie, nseamn c simi
nevoia ca acea zon s-i fie protejat. De exemplu, colierele cu piatr ajut la stimularea inimii i a sufletului. Cele mai lungi, care ajung pn la zona
stomacului, stimuleaz rezistena fizic.
Cerceii sunt pui n lobul urechii pentru a stimula anumite zone reflexogene, mai exact capul. Cuvntul cercei provine din latin i se traduce prin
gur mic.
Inelul este un simbol al unui legmnt. Prin inel, legtura a dou persoane devine mai puternic.
De asemenea, simbolurile bijuteriilor sunt importante. Fie c e vorba de crucifix,inim sau semn zodiacal, dac le purtm sub form de bijuterie, ne
reprezint.

Semnificaia bijuteriilor
12/10/2011 DE BERTUS

Bijuteriile au fost purtate de mii de ani la: gt, urechi, n nas, la mini, n pr, la
picioare, piept, ombilic i chiar frunte.
n vechile imperii erau folosite, n special, unele cristale, ca de exemplu: la egipteni: lazurit, malahit i carneol; la chinezi: jadul; la amerindieni:
turcoazul, iar la incai smaraldul. Conductorii purtau coroane care aveau n special cte o piatr preioas n dreptul frunii, pentru a putea judeca
diverse situaii corect i cu nelepciune. Pe degete purtau inele cu pietre, care puteau amplifica puterea transmiterii hotrrilor, ctre cei care urmau s
primeasc o hotrre.
Dansatoarele purtau cte o piatr n dreptul ombilicului, pentru a mri atracia privirilor, dar i pentru a le mri rezistena la micare.
Inelul este un simbol puternic i des folosit. Spre exemplu, inelul nupial, inelul pastoral sau inelul Pescarului, care servete drept sigiliu pontifical
(semn de putere) i e distrus la moartea Papei. El apare ca semn al unui legmnt, jurmnt, comuniuni sau al unui destin asociat.
Cretinii consider inelul o legtur de credin liber acceptat. Este legtura cosmic ntre cele dou persoane: cea care-l ofer i cea care-l poart.
Lnioarele simbolizeaz legtura dintre cer i pmnt, ntre dou fiine, ntre dou obiecte care sunt la distan.
Cerceii sunt montai n lobul urechii pentru a stimula anumite zone reflexogene, mai ales capul.
Se spune c, atunci cnd o bijuterie este purtat contient, toate energiile vehiculate se amplific.

trecut

29/03/2012 DE BERTUS

De-a lungul timpului, multe civilizaii i popoare au folosit puterea cristalelor, cu diverse
scopuri. ncepnd cu Atlantida, dar i cu miticul continent Mu, avem informaii despre pietrele preioase, care erau utilizate n: medicin, iluminare,
navigaie, controlul vremii, transmisii telepatice, stocare de informaii i chiar salturi n timp. Aceste secrete au fost ngropate apoi, fiind cunoscute doar
de cei iniiai, pentru a nu fi folosite necorespunztor.
Mai trziu reapar, de aceast dat ca informaii scrise, preluate din Scriptur. Astfel, toiagul lui Moise, se pare c era o baghet Atlant, avnd caliti
deosebite: cnd l ndrepta spre cer ncepea o ploaie cu tunete, cnd lovea cu el o stnc nea ap etc. Bagheta Atlant era o eav care avea la
ambele capete amplasat cte un cristal i care, avnd un capt n centrul minii, amplifica fora energetic a purttorului i putea transmite dorinele
sale.
Se spune c i apostolii lui Isus purtau anumite cristale, care i ajutau la realizarea unor minuni.

n timpul Evului Mediu, regele Arthur avea sabia sa, Excalibur, despre care se spune c avea montat un cristal pe mner, care amplifica puterea celui
ce o mnuia.
Legendarul magician Merlin se folosea de un cristal sferic pentru a putea citi viitorul, la fel ca i Nostradamus.
n Orient, regii din India erau sftuii s strng ct mai multe pietre preioase, deoarece acestea le asigurau protecia.
Populaiile amerindiene foloseau cristalele n scop curativ sau pentru vizualizri, meditaie etc.
Deoarece n special cei aflai la putere reueau s achiziioneze preioasele pietre, acestea erau asociate cu sngele regal. Astfel, n trecutul
ndeprtat, pietrele apar montate pe: coroane, sbii, tronuri, nsemne ale puterii, semnificnd fora sau protecia.

Amuleta i talismanul
04/08/2012 DE BERTUS

nc din cele mai vechi timpuri, teama de boli, de ghinion, de duhuri necurate, de trznete sau de alte
fenomene a determinat omul s caute aliat n diferite obiecte crora le-a atribuit proprieti magice.
Talismanele i amuletele reprezint astfel de obiecte, n care oamenii cred c-i ajut n anumite momente de necaz sau bucurie, schimbndu-le soarta
n bine.
Amuletele erau buci de pietre, cochilii rsucite de scoici viu colorate, pietre strlucitoare, despre care se spunea c apr nu numai de boli, dar i de
deochi sau de blesteme.
Cuvntul talisman provine din arab, de la tilsam, i acesta preluat de la greci,talioma (obiect consacrat), ambele provenite din ebraic de la tselem
imagine.
Dintotdeauna, pietrele, creaii ale naturii, care se distingeau de sol, erau considerate magice, avnd proprieti misterioase. Chiar i n zilele noastre,
muli oameni cred c anumite pietre preioase i semipreioase au o influen asupra omului.
Diferena ntre amulet, feti i talisman const n materialele din care sunt confecionate. Pe cnd fetiul era realizat numai din elemente ce se gsesc
n natur n stare pur, cum ar fi scoicile, anumite pri dintr-un animal, etc., talismanul poate fi realizat i din elemente materiale artificiale, prelucrate
de om, nu aa cum erau gsite n natur.
Talismanele pot fi chiar i bijuterii, cu sau fr pietre preioase. Poate fi un breloc sau orice alt obiect care i place sau de care te simi legat, prin
amintiri etc.
Omul a simit i simte nevoia s cread n ceva, fie el i un obiect despre care crede c i ofer for i energie de a trece mai uor prin via, l ajut s
treac peste obstacole i-l ferete de rele.

Semnificatiile bratarii de picior


Arta si Cultura

Timp de mai multe secole femeile au purtat bratari in jurul gleznelor din
diferite motive. Bratarile au fost purtate fie strans legate in jurul gleznei fie
lasate sa atarne usor. In timp ce unii atribuie semnificatii bratarii de picior,
altii le poarta numai in scop ornamental. Multe femei prefera sa-si tatueze
gleznele cu bratari de cerneala, ceea ce este cu totul diferit fata de bratarile

din lant, piele sau alte materiale. Exista multe intelesuri ale acestor bijuterii in functie de regiunea din care provin. Mai jos va prezentam explicatiile
istorice

in

functie

de

regiunile

in

care

au

fost

purtate

aceste

bratari.

* In Egiptul antic, bijuteriile au fost folosite pentru a impodobi atat barbatii, cat si femeile, indiferent de statutul lor social. Purtarea bratarilor si a
lanturilor din metale si pietre pretioase era rezervata, in general, celor bogati. Clasele sociale mai sarace purtau bratari de picior despre care credeau
ca le aduc noroc si avere.
* Sumerienii care au locuit in zona din jurul Mesopotamiei au fost printre cele mai vechi civilizatii care si-au impodobit picioarele cu bratari de picior.
Semnificatia pe care civilizatia antica sumeriana a atribuit-o bratarilor de picior a fost ca atunci cand era purtata de o femeie facea referire la bogatia
sotului ei.
* In India, exista multe povesti populare despre aceste bijuterii. Una dintre cele mai faimoase povestiri este poemul epic, Shilappadikaram, care
vorbeste despre un barbat casatorit, care se indragosteste de o femeie care purta o bratara de picior cu proprietati magice. Povestea relateaza
infidelitatea lui fata de sotia sa, cauzata de atractia exercitata asupra lui de bratara. Povestiri cum ar fi aceasta vorbesc despre dragostea femeilor din
cultura indiana pentru bratarile de picior. In mod traditional numai fetele necasatorite si femeile casatorite puteau purta aceste bijuterii, iar vaduvelor le
era interzis sa se impodobeasca cu orice ornamente. In satele indiene, bratarile care scoteau un clinchet la miscarea piciorului foloseau la
indepartarea insectelor si a animalelor mici, in timp ce lucrau pe camp.
* In Statele Unite si alte tari din lumea occidentala, bratarile de picior pentru femei au devenit populare numai in secolul al XX-lea. Spre deosebire de
tarile din Asia, nu exista nici o semnificatie atasata bratarilor, dar astazi exista o serie intreaga de explicatii. O credinta comuna este ca purtarea
acestor bratari pe anumita parte reprezinta heterosexualitatea si purtarea pe cealalta parte reprezinta homosexualitatea. Unii oameni cred ca este un
indiciu ca persoana care poarta bratara este disponibila. Toate aceste semnificatii ale bratarilor de picior sunt doar convingeri contemporane, care nu
au nici o explicatie logica.

CIVILIZATIILE STRAVECHI SI BIJUTERIILE /

INTRODUCERE
Confectionarea podoabelor reprezinta una dintre cele mai vechi arte din toate timpurile, avand o semnificatie aparte pentru aproape toate civilizatiile
pamantului. Bijuteriile au fost asociate cu banii, cu onoarea, cu identitatea sexuala sau cu apartenenta la o anumita clasa sociala; pentru unii ele
reprezentau obiecte ale mandriei sau invitatii la seductie; iar altii credeau ca prin intermediul lor pot intra in legatura cu divinitatea. Insa, intotdeuna ele
au reflectat caracterul uman si au conturat ideea de frumos.
In principal, stilul acestor obiecte de podoaba a fost influentat, in egala masura, de cerintele vestimentare ale fiecarei epoci in parte si de
etalarea importantei si a personalitatii indivizilor din epoca respectiva; chiar daca, in profunzime, ele reprezentau expresia credintelor religioase ale
indivizilor si a increderii acestora in ajutorul magic din partea divinitatii. Indiferent de semnificatiile bijuteriilor si de motivatia aparitiei lor, artistii din toate
timpurile au vorbit mereu - desigur, intr-o oarecare masura - aceeasi limba.
Cuvantul bijuterie isi afla originea in limba latina, unde jocale insemna joc. Termenul a fost preluat in franceza veche - jouel (joc) si in italiana,
unde gioielli (bijuterie) provine de la gioia (bucurie). Etimologia cuvantului releva faptul ca arta confectionarii podoabelor reprezinta mai mult bucurie
decat studiu. Chiar daca lucrurile stau astfel, este totusi surprinzator numarul mic de carti care au fost publicate in domeniu si infima atentie academica
ce i-a fost acordata acestei arte stravechi.
Senzationalul bijuteriilor este datorat, in parte, faptului ca aceste obiecte sunt atat de evazive. Ele sunt si continua sa fie in permanenta
pierdute, furate sau montate din nou, schimbate pentru ultimele modele, amanetate sau asigurate impotriva dezastrelor. O bijuterie, asemenea unui
fluture, arata mai bine stralucind activ, in miscare, decat daca este inchisa intr-o servieta. Este schimbatoare, in mod esential, prin reactiile si senzatiile
pe care le produce, adica prin impactul sau. Pentru a fi valorizata la maximum o bijuterie necesita schimbarea luminii si a siluetei, schimbarea culorii si
a decorului. Este aproape la fel ca muzica o arta interpretativa: bijuteria este un intrument, iar femeia si lumina sunt interpretii. Obiectul ornamental si
purtatorul acestuia nu valoreaza foarte mult daca nu se armonizeaza daca bijuteria este inconfortabila, atunci purtatorul va arata artagos si
inabordabil. Este foarte usor sa descrii o vioara aflata in cutia sa, dar este foarte dificil sa suprinzi in cuvinte intregul efect odata ce auzi sunetele pe
care le produce. In mod similar, cineva poate descrie in amanunt fiecare trasatura fizica a unei bijuterii asezata in cutia sa si totusi sa piarda adevarata
esenta a bijuteriei respective, atunci cand o poarta.
Se spune ca fiecare bijuterie ia nastere in urma unei intalniri: aceea dintre un creator, o piatra pretioasa, un metal pretios si o femeie (un
purtator). Armonizarea acestor elemente esentiale reprezinta inceputul creatiei.

CIVILIZATIILE STRAVECHI SI BIJUTERIILE /

SUMERIENII. COMOARA DIN UR

In Sumer si Akad existau mesteri care lucrau obiecte din aur si argint, din elknum (aur nativ cu procent ridicat de argint), care au fost catalogate drept
minuni ale lumii antice, fiind, la momentul actual, pastrate cu grija in multe dintre muzeele lumii. Bijuteriile reginei Shub-Ad, cunoscuta si sub
denumirea de Lady Pu-abi, care a trait in sec. XXIV i.C., reprezinta un exemplu relevant in acest sens. Comoara, descoperita in orasul sumerian Ur,
este compusa dintr-un colier de perle de aur si mici cilindri din pietre scumpe, semipretioase, rosii si albastre, o diadema si banderole pentru
impodobirea parului, ace de par, cercei de aur in forma de semiluna, cu diametrul de 7 cm., scoici aurite (unele cu pietre slefuite din aur), pudriere din
aur, nasturi, cocarde spirale (insigna sau panglica purtata la palarie sau la piept), pandantive in forma de animale (leu si taur), bratari. Cele mai
spectaculoase piese sunt acele de parlungi, care ies din diadema, ca niste lujere, avand la capat flori mari de aur, cu pistilul din lazurit albastru (vezi
imaginea). Cel mai simplu colier este executat din cilindrii mici de cornalina (varietate de agat semitransparenta, de culoare de la rosu inchis la rosu
trandafiriu), lazurit si aur si este format din 365 de
piese. O parte din aceste bijuterii, originale din
cimitirul regal din Ur, se afla la Muzeul Universitatii
din Philadelphia, copiile acestora aflandu-se la
British Museum si la Muzeul Irakian.
Avand o vechime de 4.500 de ani, cimitirul Ur a fost
utilizat vreme de aproape 500 de ani. Este cel mai
renumit cimitir din intrega istorie, fiind descris de
catre Leonard Woolley renumitul arheolog britanic drept monument regal, datand din perioada
Dinastiei a III-a timpurie, adica din anii 2600 -2500
i.C. Printre cele 1800 de morminte comune exista 16
cavouri regale, continand si ramasitele multor slujitori
care s-au oferit voluntar mortii, ceea ce sugereaza
sacrificiul uman. Muzicanti, soldati, oameni ai curtii si
servitori si-au insotit regii si reginele in viata de dupa
moarte. In special in interiorul acestor morminte
regale au fost descoperite unele dintre cele mai
frumoase artefacte ale artei sumeriene. Continutul
luxos al cavourilor includea bogate podoabe de
purtat pe cap, cruci din aur folosite in cadrul unor
ritualuri religioase, cupe confectionate din aur si
argint, vase din alabastru, vesela din aur, mii de
margele mici din lapislazuli, ornamente personale,
ace din aur si amulete, inele si coliere, capete de
taur din aur masiv care impodobeau varfurile unor
harpe si lire din lemn, panouri din mozaic si placi
cuneiforme, sanii si care de lupta, casti si sulite, cai
si boi, o statueta din aur reprezentand un berbec
prins intr-un desis (amintind de sacrificarea
berbecului lui Abraham) etc.
Un lucru interesant si demn de mentionat
este acela ca obiectele destinate, de regula, luptei
nu au fost confectionate in acest scop, ci ca podoabe
pentru procesiunile religioase sau pentru paradele
de gala. Mentionam, in acest sens, coiful lui
Meskalamduk, modelul din aur, de mai tarziu, al
lui Sargon din Ninive, constand intr-o peruca de aur
care imita pieptanatura regelui.
Comoara a fost recuperata din cimitirul
Regal din Ur si a fost impartita intre Muzeul
Universitar Pennsylvania din Philadelphia, Muzeul
Britanic din Londra si Muzeul National Irakian din
Bagdad.
In cimitirul din Ur a fost descoperita o
adevarata minune a orfevrariei Tapul cu arborele
vietii o statueta de circa 60 cm. Inaltime, modelata
minutios si cu multa fantezie. Capul si picioarele
acesteia sunt din aur reliefat, parul lung este
executat din frunzulite de argint, stilizate, coarnele si
coama din lazurit albastru, ca si ochii, iar arbustul
inflorit este din intregime din aur, cu postamentul de
argint si incrustatii de lazurit si scoici. Piesa, datand
din mileniul III i. C., se afla la Muzeul Irakian din
Bagdad.

CIVILIZATIILE STRAVECHI SI
BIJUTERIILE /

EGIPTUL ANTIC.
MORMANTUL LUI
TUTANKAMON
Numarul obiectelor descoperite in vechile asezari sumeriene este, insa, mult mai redus decat al celor gasite inmormantul lui Tutankamon. Acestea din
urma ocupa zece incaperi ale Muzeului egiptean din Cairo.
Un avantaj enorm al Egiptului, fata de alte regiuni ale lumii, l-a constituit existenta bogatiilor naturale ale acestui pamant: granitul roz in zona Asuan,
bazaltul, calcarul, gresia, cuartul rosu, cuarturile aurifere (dintre Nil si Marea Rosie), aurul (in special din minele din Nubia), porfirul, alabastrul, onixul,
serpentinul, pietrele pretioase: turcoaze, lapislazuli, ametist, malahite, feldspat verde, granat, amazonite si altele. Numarul mare al obiectelor din aur cu
pietre pretioase si excelenta prelucrare a acestora a condus la concluzia ca in Egiptul antic au existat numerosi mestesugari argintari, bijutieri si

slefuitori. Din sapaturile arheologice facute pana in anul 1970 au fost descoperite 13.568 de statuete din lapislazuli si turcoaze si aproximativ 700 de
statuete si podoabe din aur si alte metale.
In Egipt, conform vechilor texte descoperite, aurul era considerat a fi carnea regilor, iar argintul oasele regilor. Fiind considerat metal sfant, aurul se
folosea pentru acoperirea regilor morti (mumificare), care obtineau, in acest fel, nemurirea. De asemenea, in perioada Regatului Nou, faraonii ii
decorau pe demnitarii credinciosi cu coliere din aur, iar pe ofiterii curajosi cu muste de aur (obiecte de podoaba). Daca aurul era obtinut din propriile
pamanturi, ca si din tributul impus sirienilor, argintul lipsea in Egipt, fiind importat, luat ca prada de razboi sau primit ca tribut de la popoarele subjugate
si, de aceea, era mai scump. In felul acesta se explica si numarul redus al obiectelor din argint fata de cele confectionate din aur.
Mormantul lui Tutankamon
Nu este cel mai mare mormant din Egipt si, cu siguranta, nu este ocupat de cel mai puternic conducator al egiptenilor pana sa-i fie descoperit
mormantul, in anul 1922, foarte putine date despre viata acestui faraon erau cunoscute. Celebritatea mormantul lui Tutankamon consta in aceea ca a
fost decoperit aproape intact. Regele a murit in anul 1325 i. C., dupa o perioada de 9 ani in care a condus Egiptul. Aparent, Tutankamon a avut o
moarte subita, deoarece nu i s-a pregatit un loc de veci potrivit unui rege. A avut parte, in schimb, de un mormant mic, al carui design este diferit de
al celorlalti faraoni, nefiind, insa, mai putin interesant decat celelalte morminte din Valea Regilor. Acesta consta dintr-o intrare care conduce catre un
culoar unic, urmat de cateva anexe destinate depozitarii echipamentului funerar. La un unghi de 90 de grade fata de acest coridor se afla o mica
incapere camera de inmormantare cu o alta anexa atasata, conducand inapoi, pe directia care duce catre intrare. Numai aceasta camera a fost
decorata, peretii fiind pictati cu scene mitice si avand fundalul din aur (zeitati precum Anubis, Hathor, Isis, Nut, Osiris sunt infatisate in aceste scene).
In comparatie cu alte morminte regale, acesta pare mormantul unui om de rand, insa comoara descoperita aici este fabuloasa. Aproximativ 3500 de
piese au fost decoperite, fiind, in prezent, expuse la Muzeul egiptean de antichitati din Cairo.
Sicriul este compus din doua sarcofage; primul, cel exterior, masoara 2,24 m., este confectionat din lemn de chiparos, acoperit cu foite de aur, in
nuante diferite. Pe langa figura faraonului, sicriul contine un catafalc infatisand un leu odihnindu-se, cu capul spre vest. A fost gasit intact dupa 3200 de
ani.
Cel de-al doilea sarcofag, din aur, masoara 1,88 metri lungime. Metalul a fost batut sub forma unor foite, a caror grosime variaza de la 25 la 3 cm. In
anul 1929 a fost cantarit si evaluat la 110,4 kilograme, valorand in jur de 1,7 milioane de dolari. Imaginea lui Tutankamon, care a fost sculptata pe
acest cosciug, pare curioasa astazi, din cauza descompunerii calcitului alb al ochilor. Pupilele sunt facute din obsidian, in timp ce sprancenele si
machiajul sunt executate din sticla colorata de lapislazuli. Barba a fost lucrata separat si atasata ulterior de barbie. Materialul folosit a fost, de
asemenea, lazuritul. Capul reprezentat pe acest al doilea sicriu este asemanator cu cel de pe primul. Doar ca pliurile in maretial sunt executate mai
degraba in relief, decat marcate prin incrustarea de sticla colorata.
Pe sicriu, in dreptul gatului faraonului, au fost asezate doua colane grele din margele confectionate
din aur galben si faianta in nuante inchise de albastru, insirate pe ceva asemanator unei cureluse de
in. Fiecare sir are capetele terminale in forma de floare de lotus, incrustate cu sticla de carnelian,
lapislazuli sau turcoaz. Coliere de acest gen erau oferite de catre regii egipteni comandantilor militari
si inaltilor functionari pentru servicii deosebite.
Sub aceste colane se afla gulerul, creat separat de capac, si incrustat cu unsprezece randuri de
lapislazuli, cuart, carneol, felspar si turcoaz, care imita ornamentele din margele de sticla tubulara,
avand cantul exterior incrustat.

CIVILIZATIILE STRAVECHI SI BIJUTERIILE /

PERSIA ANTICA
Conform documentelor descifrate, bijutierii si mestesugarii de aici se ocupau nu numai de
confectionarea podoabelor, dar si a veselei din aur, argint si bronz metale importante din Cipru,
Palestina, zonele nordice ale Mesopotamiei sau din regiunea Caucazului Meridional. Comorile
autohtone constau in pietre pretioane, ce se gaseau in minele din Khorassan, cu
precadere: turcoaz (vezi imaginea) si turmalina.
Nobilii persani purtau cercei grei de pietre scumpe,
lanturi din aur si bratari din argint. La curtea
imparatului era un lux exagerat, ostasii aflati in jurul
acestuia, in numar de 10.000, purtau vesminte de
brocart, tunici cu maneci largi, garnisite cu pietre
semipretioase; iar armele folosite de catre acestia
erau confectionate din metale pretioase (aur si
argint).
Si alte obiecte decorative, admirabil lucrate, au
fost descoperite in Persia antica. Este vorba despre
vasele in care se patrau parfumurile, obtinute de
la diferite flori (lotus, mirt, lamai, trandafir, liliac etc.).
Pocedeul obtinerii de esente de parfum era intens practicat in Persia antica.

CIVILIZATIILE STRAVECHI SI BIJUTERIILE /

INDIA ANTICA
Se pare ca indienii antici au reprezentat primul popor care a expluatat minele de aur (persanii importau acest metal din India, in sec VI i.
C.). Pe langa aceastea existau mine de argint, zinc, fier sau cositor.
India a fost cunoscuta si continua sa fie recunoscuta datorita celebrelor sculpturi din fildes (reprezentand, mai cu seama, elefati). De
asemenea, aici erau confectionate cele mai fine broderii cu fir de aur din intrega lume, lucru confirmat de Marco Polo in scrierile sale (1293).
In comparatie cu alte popoare, pelucrarea aurului era avansata, mesterii bijutieri trageau foite extrem de subtiri din acest metal, cunosteau
bine tehnica auritului, argintatului si a aliajelor (obtineau perle artificiale dintr-un aliaj de mercur).
Marfa cea mai cautata pe pietele straine era fildesul brut sau sculptat din valea Indusului, pietrele pretioase (diamante, ametiste, rubin,
smarald, beril, acvamarin), ca si perlele de Ceylon (din Sri Lanka), care erau platite in aur.
Perlele au reprezentat timp de secole o adevarata sursa de fascinatie. Ele au fost considerate cele mai feminine si fermecatoare pietre
pretioase, singurele create de un organism viu. Perlele emana o caldura si o stralucire aparte, unica prin originea ei, care nu poate fi intalnita la
celelalte pietre pretioase. Perlele sunt compuse din minerale: carbonat de calciu, in proportie de 82-86%, liant organic (10-14%) si apa (2-4%). Au o
consistenta foarte fina si, de aceea, se pot ciobi foarte usor. Etimologia cuvantului perla are diferite origini. Derivatiile teutonice provin de la
cuvantul beere, care inseamna boaba sau graunte. Derivatiile latine sunt pirium, sfera, si pirula, para (dupa forma frecventa pe care o are aceasta
piatra). Romanii uitilizau denumirea greceasca margarita, care descria un obiect de o valoare unica, speciala, un obiect pretios sau chiar copilul
preferat.

Perlele

Ceylon sunt

renumite

de

secole.

Insemnarile

singaleze

consemneaza faptul ca unele dintre acestea au fost daruite de Regele Vijaya (550 i. C.)
socrului sau indian, in timp ce altele au fost utilizate in decorarea salonului regelui
Anuradhapura, care a fost construit in anul 161 i. C. Este cunoscut faptul ca fenicienii
vizitau periodic insula indiana, in scopul de a efectua schimburi comerciale pentru aceste
perle, la fel ca si romanii, grecii levantini, arabii sau portughezii. Onesicritus si
Megasthenes, insotitorii lui Alexandru cel Mare, se refera la bogatia insulei Ceylon in aur
si perle. Cu multe secole inainte de Hristos, chinezii pomenesc si ei de marimea si
calitatea exceptionala a acestor perle.
Marco Polo, care a vizitat o serie de tari din Extremul Orient n secolul al 13lea, nota: "cele mai mari si cele mai frumoase de perle se gasesc in golful dintre acest
continent (India) si insula. Ambarcatiunile, mari i mici, trag acolo si arunca ancora la
aproximativ saizeci mile n largul marii, dupa care barcagii incep sa pescuiasca. Multi
comercianti inchiriaza si platesc astfel de oameni. Ei dau o zecime din ceea ce prind
regelui, i a douazecea parte lui Abraiamain (Brahman), care incanta pesti, lipsindu-i de
puterea de a leza persoanelor care se arunca cu capul sub apa, in cautarea perlelor.
Insa pescuitul in Ceylon are acum o importanta nesemnificativa, aceasta
zona fiind neproductiva de foarte multi ani. Mai mult decat atat, perlele sunt mici ca
dimensiuni, desi au o calitate buna. Pentru a colecta perlele este nevoie de licenta,
activitatea fiind limitata prin decret guvernamental o patrime din profit fiind luata de
catre Guvern. Cele mai frumoase perle sunt furate, asemenea diamantelor.
Legendarul Peacock Throne (Tronul Paun), construit in aceeasi perioada ca si Taj Mahalul, contine un numar de perle Ceylon echivalent
cu greutatea unei pietre de 200 de grame. Valoarea tronului este estimata la 2.800.000 dolari. Tronul original, construit de imparatul Shah Jahan
Mughal la inceputul secolului al 17-lea, este considerat ca fiind unul dintre cele mai splendide tronuri facute vreodata. Acesta este precedat de trepte
de argint, se sprijina pe picioare din aur, decorate cu pietre pretioase si este sustinut de reprezentari ale cozilor deschise a doi pauni, auriti, emailati,
avand insertii de diamante, rubine, perle si alte pietre.
In India se credea ca zeitatea Krischna era prima care ar fi scos perlele din adancurile Oceanului pentru a-si impodobi fiica in ziua nuntii.
Asa se face ca, in vechile regate hinduse, perlele au dobandit un loc de onoare printre obiectele pretioase pe care regii si printii le adunau printre
bogatiile si comorile lor; perle de toate formele, marimile si nuantele fermecau si insufleteau spiritele printilor. Vesmintele acestora abundau in
ornamente din perle, care lipseau foarte rar dintre bijuteriile lor somptuoase. Tavernier, renumitul bijutier si calator francez care a vizitat Orientul in
secolul 17, a avut prilejul de a admira nespusa maretie si splendoare de la curtea Marelui Mogul. El mentioneaza, in special, fascinatia si uimirea pe
care le-a trait la vederea tronului incrustat cu pietre pretioase din cele mai diverse culori, perle si diamante stralucitoare. Tot aici a vazut o perla in
forma de para, de aproximativ 50 de carate, atarnata la gatul unui paun asezat deasupra tronului imperial. In toata perioada antichitatii, doamnele
indiene au purtat bijuterii din aur si fildes, bogat incrustate cu perle. Ele isi impodobeau parul cu flori si il impleteau cu siraguri de perle, care erau
aproape nelipsite de la gatul si din urechile lor.

CIVILIZATIILE STRAVECHI SI BIJUTERIILE /

CHINA ANTICA
In China mestesugurile si artele se dezvolta, mai cu seama, in epoca Zhon, cand arta bronzului si a jadului cunosc un avant fara precedent.
Tot atunci apare, in ornamentatia obiectelor, motivul impletiturii combinat cu cel al spiralei si al arabescurilor, scenele de vanatoare, incrustatiile in aur,
argint, pietre pretiase motive importate din Mongolia si Asia Centrala si cunoscute sub numele de arta stepelor.
China nu poseda argint, astfel ca importa acest metal, care, ca si in cazul egiptenilor, era mai scump decat aurul sau decat jadul. Acesta
din urma era considerat a fi piatra cea mai nobila, datorita celor patru virtuti care i se atribuiau: caritatea, sinceritatea, intelepciunea si curajul. Astfel ca,
obiectele confectionate din jad au avut o lunga perioada de timp, o functie ritualica si un caracter ceremonial (securi, ciocane, pumnale si cutite utilizate
la sacrificii, statuete funerare, discuri perforate simbolizand cerul etc.).
Jadul denumire generica data familiei de pietre dure intre care predomina jadenita (translucida, de culoare alb-verzuie sau verdecenusie) si nefrita (in nuante de verde, uneori rosie sau galbena, stralucitoare) a inceput sa fie prelucrat in mileniul II i.C., initial pentru confectionarea
unor obiecte de podoaba, precum: nasturii, pandantivele, brosele etc. simbolizand puerea si insemne ale unor inalti funtionari de stat. Mai tarziu, din
jad erau confectionate anilae si pasari, obiecte de numai 13-14 cm., carora li se atribuiau proprietati magice (se credea, de ex., ca obiectele de jad
plasate langa un trup neinsufletit impiedica intrarea acestuia in putrefactie). In perioada Zhon repertoriul obiectelor animaliere din jad se imbogateste
cu alte tipuri de animale, pasari si pesti (balaur, dragon etc.).

CIVILIZATIILE STRAVECHI SI BIJUTERIILE /

AZTECII. INCASII. MAIASII


Desi arta bijuteriei este mai putin cunoscuta la azteci, marturiile referitoare la
obiectele de podoba sunt numeroase. Vechile cronici pomenesc de tolteci popor
migrator din nord, de pe teritoriul actualului Mexic, care cunosteau mestesugul prelucrarii
aramei, bronzului si aurului si practicau auraria. Dupa cucerirea spatiului mexican, aztecii
au lasat populatiile bastinase sa se administreze singure, percepand tribut in diverse
produse, pene de pasari tropicale (obiecte realizate din aceastea se afla astazi la muzeul
de arheologie din Ciudad de Mexico, fiind considerate adevarate opere de arta), pietre
pretioase, aur si argint.
In credinta aztecilor aurul si argintul erau considerate excrementele zeilor.
La inceput, pentru confectionarea obiectelor de lux si a bijuteriilor, era folosita arama,

existand mestesugari priceputi care lucrau si intarsi. Incrustatiile, executate pe mici bucati de piatra colorata, de jad sau de scoica, de metist sau de
tucoaz, erau fixate cu clei vegetal pe un suport din lemn. Pietrele decorative astfel obtinute se aplicau apoi pe diferite podoabe. Celebrele masti
aztece - mastile mortuare sau cele purtate de dansatori in timpul anumitor ceremonii religioase - aveau astfel de intarsii.
Era perioada cand bogatia afisata indica rangul pe care il poarta un individ, astfel ca nobilii azteci purtau colane de jad si smaralde, colane
de care atarnau o multime de clopotei. Razboinicilor de grad inferior sau populatiei de rand nu ii era permisa nici macar o amuleta din pietre, aur sau
pene rare.
Bataliile purtate de azteci pe campul de lupta erau spectaculoase datorita vesmintelor scanteietoare, confectionate din fire de aur si
ornamentate cu pietre pretioase si cu pene multicolore. Reputatul istoric Kirckeberg mentiona ca nicio alta armata din lume nu a oferit un spectacol atat
de fantastic precum astecii.
Incasii sunt renumiti pentru aurul lor. Poporul Chimu, care stapanea coasta oceanica pe o lungime de 1000 km., construise piramide in
trepte, edificii publice, drumuri si fortificatii complexe si detinea numeroase obiecte din aur. De la acest popor, incasii, si mai tarziu spaniolii, au jefuit
enorme cantitati de aur si argint. Aurul reprezenta pentru incasi sudoarea soarelui, iar argintul lacrimile lunii. Aceste doua metale existau din
abundenta in regiunile locuite de ei, fiind utilizate, insa, numai in scopuri estetice.
Personaje importante ale statului incas, simbolizand bogatia, excelau prin utilizarea aurului. Suveranul purta vesminte de brocard, o
mantie ornata cu placi de aur, pe piept, un mare disc de aur reprezentand imaginea soarelui si in urechi, cercei din aur enormi.
Templul soarelui Cuzco numit si casa de aur, datorita placilor din acest metal cu care era tapetat continea statuete ale idolilor incasilor,
vase si alte obiecte ornamentale, toate confectionate din aur.
Bijuteriile purtate de maiasi, de azteci sau de incasi erau variate si frumoase. Fara a poseda cunostinte de prelucrare a
metalelor, maiasii confectionau bijuterii din multe alte materiale. Barbatii maiasi purtau ornamente de nas, urechi si buze, executate din os, lemn,
scoici si pietre, inclusiv din jad, topaz sau obsidian. Colierele, bratarile, inelele ornamentale purtate in jurul gleznei, articolele de acoperit capul erau
facute din dinti de jaguar si de crocodil, din gheare de jaguar sau din pene. Femeile maiase, precum si copiii purtau cercei si coliere mai putin
elaborate, din aceleasi materiale.
Spre deosebire de maiasi, aztecii si incasii isi perfectionasera mestesugul prelucrarii metalelor, ridicandu-l la rang de arta. Podoabele din
aur si argint erau purtate alaturi de ornamentele confectionate din pene, scoici, piele sau pietre. Pentru azteci, legile in legatura cu ornamentele care
putea fi purtate erau stricte si fortate. Astfel ca, numai reprezentantii regalitatii puteau purta vesminte decorative pentru cap si pene de quetzal (pasare
cu pene verzi-albastre stralucitoare). Aceasta traditie atat de importanta pentru incasi a condus la aparitia unor vesminte decorative extrem de frumos
tesute. Imparatii inca purtau elaborate palarii tesute cu fir de aur si decorate cu ciucuri de lana sau cu pene. Imperiul Inca a creat, de asemenea,
decoratiuni complexe din pene, destinate barbatilor: banderole pentru cap, sub forma de coroane din pene, colane in jurul gatului sau invelitori pentru
piept. In plus, barbatii bogaii purtau pandantive mari din aur si argint, pe care si le atarnau pe piept, discuri pentru par si incaltaminte, precum si centuri
in jurul armelor n jurul lor sau in jurul mainii. Femeile incase se impodobeau pur si simplu cu un metal fixat de mantia lor, numit tupu. Capatul acestui
metal era pictat sau decorat cu clopoti din aur, argint sau din arama.

CIVILIZATIILE STRAVECHI SI BIJUTERIILE /

BIJUTERIILE ANTICE. EUROPA


Teritoriul Europei, bogat in resurse naturale, s-a bucurat si el de prezenta a numeroase tezaure executate din metale si pietre pretioase. Civilizatia
cretana, de exemplu, se ocupa cu importul de fildes, perle si pietre pretioase si metale comune din Egipt, exportand bijuterii. Cretanii aveau
mestesugari priceputi, giuvargii si orfevrieri. Acestia lucrau vase, bijuterii si alte podoabe din bronz si argint (aurul era mai rar si mai scump). Cel mai
insemnat centru mestesugaresc a fost Cnossos. De asemenea, ei au avut contributii originale in gliptica: imagini gravate pe pietrele dure pentru sigilii
confectionate din agata, cornalina, ametist etc., de un mare interes artistic si documentar.
In jurul anului 2000 i.Chr. au fost construite primele palate cretane: Cnossos, Phaestos, Mallia, Zakro si, probabil, altele, care nu au fost identificate.
Civilizatia existenta in interiorul acestor palate regale a fost, in mod esential, o continuare a culturii minoice prepalatiala, insa la un nivel mai elaborat si
mai rafinat; si s-a incheiat cu distrugerea tuturor acestor palate, din cauza unui cutremur care s-a petrecut in jurul anului 1700 i. C.
Avand in vedere nivelul ridicat al culturii palatiale timpurii, ne-am astepta ca acesteia sa-i corespunda capodopere ale artei bijuteriilor si cu siguranta ca
asa a si fost, insa foarte putine dintre acestea au supravietuit timpului si, ca urmare, istoria bijuteriilor din aceasta perioada nu poate fi clar conturata.
Principala sursa o reprezinta mormintele colective de la Mesara, unde au fost descoperite cateva materiale insemnate ramasite ale jefuitorilor. In
mod exceptional, nivelul superior al mormantului in forma de cupola de la Platanos, a reprezentat un depozit cat se poate de bogat de bijuterii din anii
2000-1900 i.Chr., acesta fiind astupat odata cu prabusirea acoperisului. De asemenea, o contributie suplimentara la identificarea bijuteriilor culturii
minoic au avut-o piesele descoperite in cateva morminte comune ale cimitirului Ailias din Cnossos.
In aceasta perioada inovatiile tehnice au o foarte mare importanta. Astfel, tehnica filigranului apare in jurul anului 2000 i.Chr., iar cea a granularii putin
mai tarziu.
Desi diademele erau inca folosite in aceasta perioada, acestea erau mult mai putin populare ca inainte, conform marturiilor descoperite in morminte.
Acele de par constituiau bijuterii la moda, iar cerceii metalici tocmai ce-si facusera aparitia. Inelele, cu fatete ovale sau rotunde apar in cursul
secolului 18, si cam in aceeasi perioada isi fac aparitia si primele ace care pot fi catalogate drept brose. Margelele si pandantivele erau ceva mai putin
folosite decat in perioada precedenta.
In comparatie cu perioada minoica prepalatiala,
diademele din perioada 2000-1700 i.Chr. sunt mai
putin folosite, iar ornamentatia este mult mai
simpla. Exemple de astfel de piese vin din Platanos,
Kalathiana sau Koumasa. In general diademele
sunt plate, cu exceptia unei mici decoratiuni sub
forma unei buline cu suprafata in relief. Bratarile
sunt rare in aceasta perioada, cateva piese
confectionate din bronz fiind descoperite in
Platanos.
Epoca clasica greceasca (secolele V-IV i.Chr.)
se distinge prin simplitate si sobrietate in toate
domeniile, prin urmare nu au fost gasite
podoabe deosebite din aceasta perioada. Mai tarziu,
fastul elenistic va determina chiar un exces in
acest sens.
Sub influenta modei ionice barbatii purtau un
inel cu pecete, unii purtau chiar colane si cercei, mai
ales la intrunirea de bautura, denumita
Symposion. Bijuterii deosebite au fost descoperite
de catre arheologul H. Schlieman, cel care a
descoperit Troia. Acesta era convins ca a dat de
tezaurul lui Priam, unul dintre cei mai puternici
regi din preistorie. Ulterior, s-a stabilit ca podoabele
descoperite apartineau unui rege care traise cu
1000 de ani inainte de Priam. Comoara continea:
diademe, agrafe, paftale, masti, fire si serpi din
aur, incrustati cu pietre si fildes.
Mormintele lui Anteu, Agamemnon sau
Casandra, descoperite de acelasi arheolog,
contineau si ele bogatii din aur, argint, precum
si perle artificiale si geme. Corpurile acestora erau
acoperite, la propriu, cu bijuterii (Imag.: masca
lui Agamemnon). Analizele ulterioare au aratat ca, si
in aceste cazuri, mormintele apartineau unor
regi care traisera cu patru veacuri inainte.
Intrega comoara gasita in aceste morminte a
fost estimata de catre Schlieman la o valoare
imensa, in anul 1876 acesta sustinand ca toate
muzeele din lume adunate laolalta nu au atata
bogatie, cel mult a cincea parte din acest tezaur.

In perioada elenistica (313 30 i.Chr.) fastul si bogatia ating cote maxime. Dupa ce Alexandru
Macedon il invinge pe Darius al III-lea si cucereste Babilonul, Susa si Penopolisul, imensul tezaur al
Persiei este jefuit, iar bogatiile sunt incarcate pe 2000 de catari si 3000 de camile. Metalele din acest
tezaur sunt transformate de regii elenisti in monede (moneda unica a lui Alexandru Macedon, de aur Stater). Singurul insemn al autoritatii regale, purtat de toti regii elenisti, eradiadema (Imag: diadema
funerara pastrata la Muzeul din Louvre), pe care Macedon o adoptase de la regii persani.
In aceasta perioada un avant deosebit il capata arta miniaturala, creandu-se o multime de obiecte din
sticla, fildes cu incrustatii si bijuterii.
Cameeaapare odata cu prelucrarea gemelor si executarea figurinelor din lut ars, cunoscute sub
numele de Tanagra (localitate din Beotia, unde erau siatuate atelierele). In tehnica miniaturala a
portretul in camee, specific elenistica, artistul utiliza policromia pietrei pentru sublinierea fizionomiei
(vezi cameea in sardonyx, care reprezinta, posibil, pe Alexandru Macedon). In micile figuri elenistice
de Tanagra artistii exploreaza tematica de gen, inspirata din viata de toate zilele, excluzandu-se
aproape cu desavarsire subiectele mitologice. Scenele sunt absolut laice, unele de un evident lirism,
precum Flautista (sec. III i.Chr.) descoperit la Hadda, in Afganistan sau Batranul pedagog.
Marea Camee reprezintacea mai mare piesa antica de acest gen. A fost executata de catre artistul
grec Dioscoride la dorinta imparatului Tiberius, care a comandat acest giuvaer singular in lume
pentru a impodobi urna din aur a generalului Germanicus (anul 19 d.Chr.), mort subit in Aantiohia.
Intreaga compozitie infatiseaza glorificarea lui Germanicus. Mesterul grec a sculptat 27 de figuri
reprezentative din anturajul generalului intr-un imens sardonix de forma trapezoidala cu colturi
rotunjite, in cinci straturi de culori diferite (piatra avea o inaltime de 30 de cm. si o latime de 26 de
cm.). Scena centrala prezinta un grup superb de personaje, avandu-i intr-o parte pe Tiberius si pe
Livia, iar mai in fata pe Germanicus si pe mama acestuia Antonia. In partea stanga se afla copilul
Caligula si sotia lui Germanicus Agrippina, in dreapta tanarul Drusus, fiul lui Tiberiu, impreuna cu
sotia sa Livilla. Scena inferioara cuprinde imagini glorificatoare ale faptelor de arme ale lui
Germanicus, in timp ce scena superioara contine triumful generalului si primirea sa in apoteoza, in
Olimp, in randul zeilor atotpacificatori.
Bijuteria a supravietuit tuturor dezastrelor care s-au abatut asupra Imperiului Roman si a ramas la
Roma pana cand imparatul Constantin cel Mare a dus-o la Constantinopol. Cameea a fost montata
intr-un cadru de aur ornat cu figurile celor patru evanghelisti si a facut parte din tezaurul bizantin pana
in veacul al XII-lea, cand regele Baudouin al II-lea a vandut-o regelui Frantei, Ludovic cel Sfant
(1245). Considerata una dintre cele mai prestigioase marturii ale lumii antice, Cameea era folosita la
ceremoniile regale, drept simbol al absolutismului monarhic.
Etruscii, primii locuitori ai Peninsulei Italice, erau si ei pasionati de podoabe. Regii apareau la
ceremonii ca sacerdoti supremi, purtand coroane de aur, incaltaminte de pret, mantii bogat brodate si
decorate cu figuri omenesti, iar atuci cand tronau la adunari sau judecati, stateau pe un somptuos
scaun decorat cu placi din fildes sau din aur. La ceremoniile dedicate unor victorii militare, regele
purta o toga de purpura cu broderii de aur, pe cap o coaroana de aur, la gat o sfera si un lant de aur,
iar in mana un sceptru de fildes, avand in varf un vultur sculptat.
Etruscii importau, fie direct, fie prin intermediul Greciei, din sudul Italiei, obiecte de lux, fildes, stofe si
bijuterii. In afara de bijuterii, femeile etrusce aveau flacoane de fildes si sticle filigranate de aur,
recipiente de alabastru, cutii de bronz pentru bijuterii, oglizi din bronz slefuite sau casete de farduri.
Executia tehnica a bijuteriilor etrusce este fara egal. Un exemplu care atesta maestria mestesugarilor
si a artistilor etrusci se afla in Muzeul Villa Giulia din Roma. Este vorba despre o placa ornamentala
de aur, montata pe un suport din acelasi metal pretios, cu lungimea de 24 cm., reprezentand 130 de
figuri de animale fabuloase. Liniile desenelor in filigran, format din mii si mii de bile minuscule din aur,
abia vizile, granule sudate intre ele, fara ca temperatura ridicata a sudurii sa le topeasca, au un efect
plastic si un colorit de exceptie.
In secolele VII Vi i.Chr., bijuteriile erau lucrate cu o tehnica de ciocan, filigran si granulatie cu
decoratiuni abundente. Motivele decorative erau aplicate pe fibule, pe cercei si pandantive, pe ace si
agrafe, pe bratari si inele. La colane se impleteau pana la 20 de miniaturi, care reprezentau capete
de femei, barbati, divinitati si semizei.
Femeile bogate posedau o gama variata de bijuterii, purtau inele pe toate degetele, iar barbatii
aveau si ei inele, mai grosolane, care serveau si drept sigilii.
Dacia se numara si ea printre teritoriile bogate in resurse naturale. Mestesugarii de aici lucrau in fier, arama, argint si aur. In atelierele mesterilor
argintari se executau coliere, bratari, inele, brose, catarame, precum si piese de harnasament. In afara acestor ateliere specializate, existau si argintari
ambulanti, care se stabileau temporar in unele localitati mici. Au fost descoperite piese datand din sec. IV III i.Chr., care dovedesc utilizarea tehnicii
ciocanitului, prin care erau reprezentate chipuri de fiinte umane, animale, motive scito-iraniene vegetale sau imagini fantastice, plante si capete de
animale stilizate. Printre aceste bijuterii se numara bratari spiralice, lanturi ornamentale obtinute prin impletirea de fire si imbinari de inele, bratari cu
capete de sarpe de tip elenistic. Mestesugarii
geto-daci cunosteau, de asemenea, tehnica
suflarii cu aur.
Obiectele din aur descoperite sunt relativ putine,
motivul fiind, cel mai probabil, acela ca numai
regele avea dreptul sa posede obiecte
confectionate din acest metal. In anul 1976, in
urma sapaturilor arheologice executate pe
santierul de la Hinova-Mehedinti, a fost
descoperit unul dintre cele mai mari tezaure de
obiecte de podoaba din aur, datand de la
sfarsitul mileniului al II-lea inaintea erei
noastre. Acesta cuprinde9.639 de
piese, cantareste cinci kilograme si este cel mai
mare tezaur preistoric descoperit in
Romania. Printre piese se afla: o diadema, 14
bratari diferite ca model si ca greutate, intre
care se gasesc trei bratari masive de barbati, 47
de piese de colier in forma de clopotei, 45 de
piese de colier in forma cerceilor, colier din 576 de perle si margele de forme si dimensiuni variate, 92
pandantive, 8.765 paiete, 4 inele etc. (Imag.: elemente de colier din aur, executate prin ciocanire)
Una dintre bratarile barbatesti este executata dintr-o bara masiva de aur, rasucita de 6 ori si
cantareste 469 de grame. Cea mai mare dintre bratarile barbatesti este o bratara manson deschisa,
lucrata dintr-o foaie lata si masiva din aur, cu greutatea de 580 de grame, impodobita cu 10 butoni
implantati in placa prin gaurire (Imag.: bratara manson, deschisa, din aur).
Numai o parte dintre piesele descoperite la Hinova au o forma finita, celelalte aflandu-se in diferite
stadii de prelucrate. Au fost gasite chiar ghemele de sarma si barele de aur, care reprezentau
materia prima pentru mestesugari. Acestea reprezinta marturia ca ele au fost executate in acel
perimetru si nu importate sau dobandite din afara zonei.

Tezaurul este depozitat in Muzeul National de Istorie din Bucuresti.

CIVILIZATIILE STRAVECHI SI BIJUTERIILE /

BIJUTERIILE MEDIEVALE
Principalele surse de inspiratie pentru bijuteriile mediavele le-au constituit Cruciadele, iar dominanta epocii a fost inpusa de sumptuariae leges - legile
care reglementau obiceiurile de consum si prin care luxul si extravaganta erau restrictionate, in special in privinta cheltuielilor necumpatate in materie
de imbracaminte, mobilier, podoabe etc.
Marimea si culoarea bijuteriilor medievale erau atributele principale, care le determinau valoarea. Aceste podoabe erau recunoscute pentru puterea lor
magica de a proteja purtatorul si erau confectionate, de regula, din aur, argint, arama si aliaj alb de cositor si plumb, in combinatie cu geme
stralucitoare si perle. Gemele folosite in aceasta perioada la confectionarea bijuteriilor erau: diamantele, rubinele, emeraledele, safirele si perlele; iar
pietrele semipretioase: turcoaz, coral, ametist, onix, opal, chihlimbar, granat etc. Pana in secolul XIV pietrele pretioase utilizate pentru bijuteriile
medievale nu erau taiate, ci numai slefuite.
Bijuteriile erau purtate ca decor pentru par si haine, la moda fiind butonii ornamentali si podoabele fantezie gen: cleme, curele, elementele decorative
pentru palarii si brosele. Clemele si brosele prezentau motive heraldice cum este, de ex., fibula (agrafa) in forma de vultur, din aur cu decoratiuni din
granat, din sec XII (vezi imag.). Centurile sau curelele erau impodobite cu accesorii metalice si aveau
monturi de pietre pretioase, fiind purtate peste rochii sau robe.
Destul de populare erau si: colierele, pandantivele, bratarile si inelele. Colierele medievale erau, de
regula, simple siraguri de margele, perle sau alte boabe din sticla sau din cristale. Pentru a imprima o
nota exotica acestor piese erau utilizate margelele metalice. Bratarile erau foarte elegante si erau
formate din siruri de caractere simple. Pandantivele, de diferite marimi si forme, erau compuse din
geme sclipitoare. Piesele de podoaba pentru cap - diademe, coroane sau benzi - erau confectionate
din perle si alte pietre pretioase. Inelele erau cele mai purtate articole. Erau confectionate din metale
diferite (aur, argint, bronz). Metalele ieftine erau utilizate, de asemenea, pentru confectionarea
inelelor pentru clasele de jos.
Senzationalele si rafinatele bijuterii medievale si-au pastrat farmecul si frumusetea chiar si dupa
trecerea secolelor. In afara de valoarea decorativa, aceste elemente de podoaba aveau sensuri si
conotatii complexe. Datorita acestor sensuri puternice care le erau atasate, bijuteriile au devenit o
parte esentiala din limbajul medieval al semnelor. Bijuteriile purtate in Europa medivala reprezentau
un indicator important al statutului social al purtatorului, al sanatatii, credintei si superstitiilor acestuia.
Regii si nobilimea purtau aur, argint si geme, pe cand oamenii de rand purtau arama si aliajul alb de
cositor si plumb, uneori in combinatie cu sticla colorata si imitatii de pietre pretioase.
In Renascentism obiectele pretioase devin mai elaborate si mai colorate. Tehnicile in taierea lor
avanseaza, facand bijuteriile sa straluceasca mai mult. Imensa importanta pe care purtatorii o
acordau religiei si mai apoi politicii se putea vedea in podoabele purtate. Design-ul reflecta noul
interes acordat lumii clasice, prin figuri sau scene mitologice populare. Apare si se generalizeaza
moda medalioanelor portret.
Marea majoritate a operelor de arta renascentiste reflecta bunul gust. Mesajul bijuteriilor secolului
XVI nu este insa unul foarte clar: aproape toate lucrarile de valoare disparusera in perioada reformei
din anii 1530 si de-a lungul razboiului de 30 de ani (anii 1630). Se pare ca bijuteriile existente in
timpul lui Botticelli aratau mai bine in picturile acestuia decat in realitate; multi dintre marii artisti de pe
vremea pictorului fusesera aurari, insa niciun obiect executat de catre acestia nu a supravietuit.
Probabil ca, judecand dupa femeile pictate de marele artist, bijuteriile din aceasta perioada exprimau
o noua disciplina a arcului rotunjit, a proportiilor clare si ingrijite si a interdictiei.
Aspectele evidente ale Renasterii incep sa patrunda si in arta bijuteriilor dupa anii 1530, adica dupa
marea epoca a picturii. Aceste podoabe, asemenea panzelor contemporane lor, sunt deseori
grosolane, prost proportionate si excesiv ornamentate. Caracteristica bijuteriilor renascentiste
avansate este, desigur, figura umana. Pentru cameele portret si emailurile profil sau fata
intrega erau folosite o gama variata de pietre semi-pretioase: pentru scobitura calcedonie
alba, heliotrop verde sau jasp rosu, pentru cadru lapis lazuli, iar pentru partile anatomice
ale personajelor perle de diferite dimensiuni, de preferat mari si neregulate, cunoscute
mai tarziu sub denumirea de perle baroque. Ca imagini abundau figurile legendare
clasice si nudurile. Se inregistreaza un progres evident fata de perioada de inceput a
epocii renascentiste. Barbatii si femeile, reali sau fictivi, apar din abundenta in bijuteriile
Renasterii.
Curtile regale erau intr-o expansiune continua. Comerciantii de bijuterii ofereau regilor
produsele lor: in anul 1546 Stephen Vaughan, agentul lui Henry VIII in Antwerp, ii scria lui
Paget in Londra pentru a-i spune despre un pandantiv, format dintr-un diamant mare,
sustinut de un satir si o nimfa, avand agatata in partea de jos o perla. Raspunsul dat lui
Vaughan a fost acela ca regele nu trebuie sacait cu bijuteriile, avand mai multe decat
majoritatea regilor crestinatatii.
Tot in aceasta perioada sunt inaugurate si primele muzee ale lumii, denumite deseori
cabinete de curiozitati.
Bijuteriile renasterii tarzii devin exuberante si remarcabile. Pietrele tari: jasper, heliotrop,
cristalul, devin o obsesie. Preocupati de bijuterii, Sfantul Imparat Roman Rudolph II,
Regele Frantei si Marele Duce al Toscanei comanda infiintarea in Praga, la Paris,
respectiv in Florenta a unor ateliere de slefuit si taiat pietre. Nici principii vremii nu se lasa
mai prejos, infiintand, la randul lor, propriile ateliere in Dresda, Berlin, Praga, St
Petersburg, Copenhaga, Madrid etc., aceasta fiind o dovada a statutului lor si a respectului de sine.
In secolul XVII schimbarile din moda vestimentara au impus noi stiluri in bijuterii. In timp ce matrialele inchise cereau podoabe elaborate din aur,
materialele in nuante pastelate erau accesorizate cu pietre pretioase si perle. O data cu extinderea comertului, nestematele au devenit din ce in ce mai
disponibile. Se dezvolta trendul motivelor botanice.
In secolul XVIII vedetele sunt diamantele, iar mestesugul taieturilor in pietre apropae ca atinge perfectiunea, astfel incat acestea stralucesc mai mult
decat oricand. De regula, pietrele pretioase sunt aplicate in monturi de argint, pentru a le evidentia mai bine.
Secolul XIX este marcat de intense schimbari industriale si sociale, insa in ceea ce priveste design-ul podoabelor accentul este pus pe trecut.
In primul deceniu, stilul clasic este foarte popular si evoca gloria Greciei antice. Se manifeste un oarecare interes si pentru bijuteriile perioadei
medievale si renascentiste. In paralel incap sa se poarte podoabele decorate cu flori sau fructe.

CIVILIZATIILE STRAVECHI SI BIJUTERIILE /

STILUL. EVOLUTIA DESIGN-ului


Dupa cum se poate observa, judecand dupa istoria artei bijuteriilor inca din cele mai vechi timpuri, acestea reprezinta un hibrid.
In parte tin de moda: in secolul XIII, de exemplu, hainele erau grele si acopereau tot corpul, bijuteriile constand in agrafe, ace de siguranta
ornamentale, butoni si catarame, care aveau, pe langa rolul decorativ, unul vadit functional: tineau pelerinele si rochiile impreuna. In secolul XV,
vestimentatia era mai usoara si mai eleganta. Exista, asadar, suficienta piele la vedere, astfel incat aceasta putea fi decorata cu frumoase pandantive,
oamenii etalandu-si podoabele ca dovezi ale unui trai extravagant si nu ca dovezi ale puterii obtinute in urma castigarii razboaielor. Metaforic vorbind,

bijuteriile evului mediu timpuriu reprezentau un fel de glorificare a acului de siguranta. Doua secole mai tarziu, moda a transformat podoabele intr-o
floare de aur.
Pe de alta parte, bijuteriile reprezinta dovada starii materiale a unei persoane. In majoritatea perioadelor din trecut si, in mod surprinzator chiar
si in zilele noastre, in multe regiuni ale globului, oamenii nu-si puteau depozita averea in banci. Fapt pentru care o purtau asupra lor. In vest, inainte de
1914 era absolut firesc sa faci acest lucru: pentru a fi un om de succes nu era nevoie numai sa detii o frumoasa avere de familie, dar era necesar sa-ti
impresionezi prietenii cu marimea acesteia, iar modalitatea de a o etala era tipatoare, nefiind supusa niciunei reguli a discretiei sau a bunului gust.
Seara femeile purtau podoabe la gat, maini, urechi si pe piept, numarul acestora fiind sfidator. Consuelo Vanderbilt Balsan, una dintre cele mai mari
succesoare ale Americii, care a fost casatorita cu ducele de Marlborough in 1895, vorbeste despre perioada copilariei sale, cand in New York era o
obisnuinta ca oamenii instariti sa-si poarte averea la vedere: In mod ocazional, mie si lui Willie ne era permis sa o insotim pe mama in frumosul sau
dormitor, in timp ce isi pregatea toaleta de seara. A existat o seara memorabila, cand seiful in care erau pastrate bijuteriile de familie nu a putut fi
deschis. Mama urma sa mearga la un dineu important, la care faptul ca nu purtai bijuterii era considerat aproape o ofensa. Probabil ca ceva
asemanator unui sentiment puternic de panica m-a cuprins, pentru ca am alergat in camera mea si m-am rugat fierbinte ca un miracol sa se intample si
seiful sa se deschida.
Intr-o oarecare masura, bijuteriile pot fi considerate si un strasnic truc al increderii: o mare parada a bijuteriilor poate semnaliza adevaratul
statut al purtatorului sau, dimpotriva, poate ascunde instabilitatea materiala a acestuia. Proba este data de istorie: una dintre cele mai bombastice (din
punct de vedere al etalarii bogatiilor) curti medievale, Burgundy, a fost una dintre cele mai putin stabile dintre toate. Ultimul duce al acesteia, Charles
the Bold, si-a pierdut intrega avere in batalia din 1476, in fata cuceritorilor elvetieni. La acel moment Charles era considerat a fi cel mai bogat monarh
in viata. Motivul pentru care era in permanenta insotit, in toate calatoriile sale, de comorile si de obiectele de cult ale curtii era, in parte, pentru a imita
conducatorii antici, dar scopul principal era acela de a impresiona negociatorii si oponentii.
Cel de-al patrulea aspect legat de bijuterii este stilul arhitectural: interesul pasional al artistilor renascentisti pentru figura omeneasca
manifestandu-se prin intermediul podoabelor de inalta clasa din jurul anului 1550. Dar legatura dintre arhitectura si bijuterii este una foarte subtila.

Istoria inelului de nunta - de la egipteni si pana


astazi

Verigheta, unul dintre cele mai faimoase si recognoscibile simboluri ale unirii dintre un barbat si o femeie in taina casatoriei, are o lunga si misterioasa
istorie. Ea a inceput tocmai printre nisipurile fierbinti ale Africii de Nord, unde civilizatia egipteana se intindea de-a lungul tinutului bogat din jurul Nilului.
Apa acestuia aducea toata sursa de viata si noroc poporului faraonului, iar plantele agatatoare au fost primele materii prime din care se faceau inele si
bratari.
Inelul, fiind un cerc, reprezenta simbolul eternitatii, atat pentru egipteni, cat si pentru alte culturi. Nu are inceput si nici sfarsit, si, la fel ca timpul, se
intoarce spre sine insusi; forma sa era venerata si prin reprezentarea soarelui si a lunii. Golul din mijlocul inelului nu este doar un spatiu, este simbolul
unei usi deschise ce duce spre lucruri si evenimente, unele cunoscute, altele total neprevazute.
Nu este greu de inteles de ce un inel si daruirea acestuia cuiva au inceput sa fie asociate cu iubirea, in speranta ca cele mai valoroase sentimente ar
putea lua din caracteristicile cercului si ar deveni eterne.
Se purta, ca si in ziua de astazi, pe penultimul deget al mainii stangi, pentru ca se credea ca vena de sange care ajunge la acel deget pleaca direct din
inima. Aceasta legenda a fost preluata mai apoi de catre greci, cand au cucerit Egiptul sub conducerea lui Alexandru cel Mare in 332 I.H. si a ajuns
apoi la romani, care au numit-o vena amoris, adica vena iubirii.
Aceste prime inele rezistau de obicei cam un an de zile, pana cand se distrugeau de tot. De aceea, de la plante, s-a trecut la materiale mai rezistente,
cum ar fi pielea de animale, oasele sau fildesul.
Epoca metalelor si transformarea inelelor

Mai tarziu, arta metalurgiei a devenit cunoscuta si a inlocuit in mod firesc alte modalitati de confectionare a bijuteriilor si nu numai. Aceste inele de
metal primitive erau de regula facute intr-un mod neglijent si inegal, iar cand erau special realizate pentru nunta, aveau incrustate pietre pretioase sau
semi-pretioase, aceste elemente ornamentale fiind reprezentate de hieroglifele din mormintele egiptene.
Totodata, bijuteriile erau, ca si acum de altfel, un mod ostentativ de a-ti arata bogatia, nu neaparat sentimentele. Inelele de aur erau de asemenea
folosite in tranzactii si erau ascunse pana in momentul in care se realiza intelegerea dintre cele doua parti.
In Roma antica, fierul a fost ales initial pentru bijuterii in loc de alama sau bronz, cum se folosea cam la toate celelalte popoare. El simboliza puterea
iubirii pe care o simtea un barbat pentru femeia aleasa ... pacat ca rugina reprezenta o problema.
Actul de a darui si a accepta un inel era considerat un legamant legal si constrangator in acelasi timp. Femeia devenea proprietatea barbatului intr-o
anumita masura, dar ii oferea si o anumita protectie si privilegii in societate.
Inele de aur sau argint erau oferite uneori pentru a evidentia bogatia celui care sa casatorea si care o asigura astfel pe mireasa ca ii incredinta totul, de
aceea, de multe ori inelul avea mai mult forma unei chei decat al unui cerc obisnuit. Inelul nu se oferea la ceremonie, ca acum, ci atunci cand o trecea
pragul in noua casa.
Dupa ce monedele de aur au devenit o prima alegere in Europa medievala, inelele au imprumutat si ele acest material pretios, iar pietrele au devenit
din nou populare. Rubinele erau preferate pentru culoarea ce aminteste de o inima, safirele si albastrul de cerul nesfarsit, iar mai apoi, diamantul,
stralucitor si indestructibil, ca iubirea celor doi.
In Italia renascentista, argintul a devenit din nou popular si a fost ales pentru ceea ce insemna logodna, sau inelul promisiunii. El erau in general foarte
ornat si incrustat cu niello (care este o forma foarte decorativa de gravare in smalt, folosindu-se culoarea neagra pentru a fi in contrast cu metalul
stralucitor).
Argintul a devenit apoi foarte folosit in Anglia si Franta secolului 17, cand erau folosite sub numele de inelposy (posy insemnand in engleza buchet de
flori, dar provenind de altfel din cuvantul poesy, adica poezie), astfel inelul era o poezie de dragoste.
Ele aveau inscriptii sentimentale, de multe ori cuvinte ca "speranta" si "credinta" regasindu-se in juramintele sotilor. Popularitatea lor explica si referirile
frecvente care se faceau la ele, care se gaseau in poemele lui Shakespeare de exemplu. Aurul a revenit insa mai tarziu, iar argintul a devenit din nou
rezervat ideii de logodna, un duplicat de aur al originalului inlocuindu-l in ziua nuntii.
Superstitii legate de inelul de nunta
In folclorul irlandez se considera ca aduce ghinion sau este chiar ilegal sa te casatoresti fara inel de aur. Din fericire, nu a fost un lucru atat de
raspandit si se foloseau si alte metale. In multe tari din Europa, se imprumutau inele de aur celor care se casatoreau, urmand a fi restituite
dupa casatorie.
Alte superstitii ale lumii includ ideea conform careia inelul trebuie sa se potriveasca perfect, pentru ca daca nu inseamna ca viitorul casatoriei este
compromis. Un inel prea stramt putea indica o gelozie dureroasa sau sufocarea unuia de catre celalalt. Daca era prea larg, semnifica o indepartare a
celor doi prin acte negandite sau prin uitare, de aceea viitorul era nesigur.
In ziua de astazi, majoritatea crestinilor au imbrarisat ideea de verigheta, desi la inceput, protestantii puritani le considerau pagane. In Anglia
medievala, povestea "venei iubirii" se crestinizase si exista obiceiul a ca inelul sa fie intai bagat pe varful degentului mare al miresei, apoi aratatorul si
mijlociul, rostindu-se In numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant, pentru ca apoi sa fie fixat pe inelar.
In unele parti ale Europei continentale, mana pe care se poarta verigheta si inelul de logodna a fost mereu dreapta. Nu pare sa existe niciun motiv
special pentru care s-ar fi pastrat obiceiul mainii stangi dincolo de legenda romantica a inimii, insa o presupunere este aceea ca atunci cand stau fata
in fata, mirele intinzand in fata mana sa dreapta spre mireasa (majoritatea oamenilor fiind dreptaci), iar ea intinzand-o pe a ei spre el, isi ating automat
mana stanga a celuilalt. De aceea este si mai practic pentru a face astfel schimb de inele.
Inele purtate insa de ambii soti au devenit cu adevarat populare in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand reprezentau o amintire placuta in
momentele de separare de persoana iubita. In general erau facute avand legaturi ornamentale cum ar fi doua maini impreunate, inimi sau noduri, sau
chiar inele olimpice care deveneau un cerc inchis. Ele erau apoi separate: unul fiind dat femeii, celalat barbatului, iar daca era posibil, un al treilea era
daruit unui martor pana in ziua nuntii sau pana cand cei doi se reintalneau si inelele treceau in posesia miresei.