Sunteți pe pagina 1din 5

Persecutiile

Persecutiile
Primul imparat persecutor este socotit Nero (54-68). Din vechea traditie bisericeasca, se stie ca
au murit in timpul domniei lui Nero, la Roma,Sfintii Apostoli Petru si Pavel, foarte probabil in
anul 67.
Domitian (81-96) - Una din cauzele persecutiei a fost refuzul crestinilor de a plati "fiscus
judaicus", adica impozitul perceput de la iudei, dupa daramarea templului din Ierusalim (70).
Dupa traditie, a suferit si Sfantul Evanghelist Ioan, fiind exilat in anul 96 in insula Patmos.
Traian (98-117) - El a a dat cel dintai rescript privitor la procedura fata de crestini. El da o
norma generala de procedura, dar stabileste: crestinii sa nu fie cautati din oficiu, ceea ce arata ca
nu-i socotea periculosi si vinovati de crime; dar cand sunt denuntati si dovediti a fi crestini, sa fie
pedepsiti daca nu apostasiaza, sau lasati liberi daca se leapada de credinta.
Din martirii acestei persecutii amintim pe episcopul Ignatiu al Antiohiei si episcopul Simeon al
Ierusalimului.

Adrian (117-138) - Lui i s-au adresat primele Apologii crestine. In timpul lui Adrian, iudeii s-au
rasculat intre anii 132-135, sub conducerea unui fals Mesia numit Bar-Cochba (Fiul Stelei), care
incepuse sa persecute pe crestinii din Ierusalim si Palestina. Romanii au recucerit Ierusalimul, au
nimicit orasul, si pe ruinele lui au ridicat un oras pagan.

Antoninus Pius (138-161) - Cea mai cunoscuta este persecutia de la Smirna, unde au murit 11
crestini. La cererea multimii este ars si strapuns pe rug cu un pumnal, in circul din Smirna,
batranul episcop al Smirnei, Policarp.
Marcu Aureliu (161-180) - El a pornit persecutia contra crestinilor, servindu-se de legea de

exceptie, atribuita lui Nero : non licet esse vos - nu este permisa existenta voastra. Din martirii
din aceasta perioada amintim apologetul si filozoful crestin Justin.

Comod (180-192) - In vremea lui Comod, amintim ca la Scili, in Africa, au suferit moarte
martirica, in anul180, "grupul martirilor scilitani", doisprezece la numar. Actul lor martiric este
primul document crestin de limba latina. Cu inlaturarea lui Comod prin asasinare, s-a schimbat
situatia generala a Imperiului roman, venind pe tron imparati care nu erau romani.
Septimiu Sever (193-211) - La inceputul domniei lui Septimiu Sever, crestinii s-au bucurat de
pace. Tertulian spune ca Septimiu Sever tinea la palat pe un crestin, Proculus Torpacion, care-l
vindecase de o boala, ca si pe fiul sau mai mare. Dupa cativa ani de pace, persecutia a izbucnit
violent in Africa (197), din ostilitatea populatiei pagane si a guvernatorului. imparatul insusi
devine persecutor. Printr-un edict sau rescript, dat din Orient la 200 sau 201, in urma unor
miscari din Palestina, Septimiu Sever, a oprit prozelitismul iudaic. Curand dupa aceea, dupa o
vizita in Egipt, a fost interzis si prozelitismul crestin, in 201 sau 202.
La Alexandria, au murit ca martiri Leonida, tatal lui Origen si alti crestini. Izbucnirea persecutiei
la Alexandria, a adus inchiderea scolii crestine de aici. Conducatorul ei, Clement
Alexandrinul va parasit Egiptul. Scoala a fost redeschisa cu mari greutati de Origen. Unii din
elevii lui si din catehumeni au suferit martiriul; intre acestia, o tanara Potamiana, impreuna cu
mama ei, o alta Herais, un soldat Basilide, convertit de curajul lor.

Deciu (249-251) a dat edictul de persecutie in toamna anului 249. Nu se pastreaza textul lui, dar
se stie cum a fost aplicat. Toti crestinii, de orice stare si varsta si chiar cei doar banuiti a fi
crestini, erau obligati sa se prezinte inaintea unei comisii de stat si sa faca acte de adeziune la
paganism: sacrificii, libatiuni, participare la ospetele sacre. Crestinii au fost chemati nominal,
dupa liste intocmite de autoritati si invitati sa sacrifice zeilor, intr-un anumit termen. Celor ce
faceau aceasta, li se eliberau certificate (libelli). Fugarilor li se confisca averea, iar la intoarcere
erau ucisi. Cei care nu veneau singuri erau adusi cu forta, iar functionarii indulgenti erau
amenintati cu grave pedepse. Au fost loviti de masurile luate mai ales clericii si crestinii mai de
seama. Marturisitorii credintei crestine earu aruncati in inchisori si torturati. Unii erau chiar ucisi,
spre a fi intimidati ceilalti crestini. Autoritatea romana urmarea nu numai pedepsirea crestinilor,
ci mai ales apostasierea lor de la credinta crestina, negarea lui Hristos.

Martirii si marturisitorii au fost numerosi. Mai insemnati sunt episcopii Fabian al Romei,
Alexandru al Ierusalimului, Vavila al Antiohiei, Saturnin al Tolosei, preotul Pionius la Smirna.
Valerian (253-260) - La indemnul lui Macrian, seful tezaurului statului, Valerian a dezlantuit
persecutia. Se credea ca Biserica dispunea de mari averi, iar statul era atunci sarac, in mare criza
financiara. Printr-un edict dat in august 257, Valerian deschide un razboi neindurat contra
Bisericii. Crestinii erau din nou obligati la sacrifici, mai ales clericii; adunarile erau interzise sub
pedeapsa de moarte, bunurile Bisericii confiscate. Multi clerici si credinciosi au fost inchisi,
condamnati la mine sau exilati. In anul urmator (258), imparatul si senatul dau un nou edict,
care agraveaza masurile celui dintai, pedepsind cu exilul, degradarea, confiscarea averii si
moartea.

Gallienus (260-268), fiul si urmasul la domnie al lui Valerian, a dat un rescript de toleranta,
comunicat prin scrisori episcopilor. Textul rescriptului nu se pastreaza, dar se cunoaste sensul lui
: crestinii erau liberi sa se adune pentru cult, Biserica primea bunurile confiscate.
Aurelian (270-275) - adoptata cultul soarelui, facand din el religia imparatilor. La sfarsitul
domniei sale, in 274, a dat un edict de persecutie contra crestinilor, dar edictul n-a ajuns sa fie
aplicat in toate provinciile.
Diocletian (284/285-305) cu imparatul Diocletian, incepe in istoria Imperiului roman o noua
perioada. Sistemul politic al principatului, inaugurat de August, s-a transformat in dominat.
Diocletian a impartit sarcina de imparat cu Maximian, numindu-l intai "cezar", la 1 martie 286,
apoi "august", la 19 septembrie 286. Diocletian, a pastrat initiativa si a luat conducerea
Orientului; Maximian a primit pe a Occidentului. Imperiul era socotit unitar; legile se dadeau in
numele ambilor augusti.
Cei doi imparati si-au luat in 292 ca ajutor cate un cezar; Diocletian a luat la 21 mai 293 pe
ginerele sau Galeriu, iar Maximian a luat la 1 martie 293 pe Constantius Chlorus. La moartea sau
retragerea augustilor, cezarii deveneau augusti; in locul lor ei numeau alti cezari. Acest sistem
trebuia sa asigure succesiunea la tron, pentru a se pune capat revolutiilor militare si loviturilor de
stat.

Diocletian a emis decrete de persecutie sub lozinca radicala: nomen christianorum deleto =
numele crestinilor sa fie nimicit.

Primul edict s-a dat la 24 februarie 303. Edictul prevedea daramarea locasurilor de cult,
interzicerea adunarilor, arderea cartilor sfinte, fara sa se faca victime ; crestinii care refuzau sa
apostazieze erau pedepsiti; cei mai de seama pierdeau drepturile si privilegiile, erau torturati; cei
de
jos
erau
facuti
sclavi,
iar
sclavii
erau
exclusi
de
la
eliberare.
Al treilea edict de persecutie, care poruncea ca episcopii, preotii, diaconii si membrii clerului
inferior inchisi, daca aduc sacrificii zeilor sa fie pusi in libertate, iar de nu sa fie pedepsiti cu
moartea.
In 304, Galeriu reuseste ca cel de-al 4 lea edict sa nu-si faca aparitia. Prin el se declara razboi
crestinismului. Ca martiri amintim pe Antim, episcopul Nicomidiei, in Egipt, pe Sfanta Varvara,
in Cilicia, pe Cosma si Damian, in Capadocia pe Sfantul Gheorghe si Sfanta Doroteea.
La 1 mai 305, implinindu-se 20 de ani de domnie comuna, cei doi augusti, Diocletian si
Maximian, s-au retras de la tron. In locul lui Diocletian si Maximian, au devenit augusti Galeriu,
pentru Orient si Constantiu Chlor pentru Occident, care si-au luat ca cezari si fii adoptivi: primul,
pe nepotul sau Maximian Daia, iar al doilea pe Flaviu Sever.

Galeriu si Maximian Daia dau un nou edict (305) si continua persecutia in Rasarit. In 306 putem
vorbi de sase imparati (augusti si cezari).

Mentionam ca la 30 aprilie 311, Galeriu da la Sardica, un edict de toleranta pentru crestini.


Neintelegeri politice au adus in conflict pe Maximin Daia cu Liciniu. Liciniu a facut apel la
Constantin, iar Maximin la Maxentiu. Constantin, care era in Galia, a trecut in Italia, a biruit
armatele lui Maxentiu la Turin si la Verona, apoi a mers asupra Romei. Lupta decisiva s-a dat
langa Tibru, la podul Milvius. Constantin ivinge si intra triumfator in Roma (28 octombrie
312).

Istoricii Eusebiu si Lactantiu, care l-au cunoscut de aproape pe Constantin, povestesc ca

imparatul atribuia victoria sa ajutorului lui Dumnezeu. In urma unorsemne minunate - vederea
unei cruci luminoase pe cer, inconjurata de cuvintele "intru aceasta vei invinge" - si a unui vis, in
care Hristos l-a indemnat sa puna pe steaguri semnul crucii, el a capatat deplina incredere in
victorie si a castigat batalia. In anul 313 da edictul de la Milan, prin care se anulau toate
hotararile anterioare luate contra crestinismului si declarau libera trecerea la crestinism.
Crestinismul devine religio licita, adica religie permisa in Imperiul roman.
Din interese politice, apare conflictul intre Constantin si Liciniu. Liciniu este invins de
Constantin si incepe sa-i persecute pe crestini, intre anii 320 si 324. Au suferit in acest timp cei
40 de mucenici care au inghetat noaptea, in lacul Sevastia.

Din 324, Constantin a ramas singurul imparat al intregului Imperiu roman, pana la moartea sa in
337. Crestinismul s-a bucurat de pace, in tot Imperiul. Se pare ca s-a dat un nou edict de
toleranta. Din religie nepermisa si persecutata, crestinismul devine, dupa 313, de drept si de fapt,
religio licita, ba chiar religie favorizata.