Sunteți pe pagina 1din 12

CUPRINS

I. INTRODUCERE…………………………………………
…pag.3
II. Arta Imperiului
Roman.........................................................pag.4
III. Arhitectura Imperiului
Roman.............................................pag.6
IV. Bibliografie............................................................................
..pag.13
ARTA ŞI ARHITECTURA
IMPERIULUI ROMAN

I. Introducere

Imperiul Roman, este denumirea dată statului roman după instaurarea, de către
împaratul Augustus, in a.27 i.Hr, a formei de conducere monarhice.
Augustus a ales pentru sine termenul de princeps, astfel încat regimul
instaurat de el a dat perioadei de început a imperiului (sec 1-3 d.Hr), înca din
antichitate, numele de principat.
Domniile lui Diocleţian şi Constantin cel Mare, care inaugurează monarhia
absolută de drept divin, deschid epoca dominatului (sec. 4-5)1.
Imperiul Roman este cel mai vast şi compact imperiu al antichitatii, una din
cele mai unitare şi durabile macroformaţiuni statale din istoria omenirii.
Este singura dată in istorie cand un stat a înglobat între hotarele sale toate
regiunile limitrofe Marii Mediterane, transformand-o intr-o Mare Internum.
Între graniţele Imperiului Roman, care însumau peste 10000 km, trăiau, pe o
suprafaţă de 3,3 mil. km2, intre 50-70mil. de locuitori, cca 1/5 din populatia de atunci
a globului. In timpul dinastiei Antoninilor (96-192) Imperiul Roman atinge apogeul
expansiunii teritoriale şi al puterii militare, epoca marii crize a sec. 3 marcata de
profunde framantari interne si grave conflicte militare, afectând intreaga viata statala.
Noul stadiu de dezvoltare atins de populaţiile barbare de la hotare impune
revizuirea raporturilor de subordonare a acestora faţă de imperiu, constrâns acum să
treacă la un război de apărare de-a lungul întregii frontiere.
Reformele lui Diocleţian şi Constantin cel Mare vizează întarirea coeziunii
interne şi sporirea rezistenţei statului în faţa pericolului extern.

1
BLOCH, R., COUSIN, J., Roma şi destinul ei, vol. I, Bucureşti, 1985, p.243.
Dacă prin Edictul de la Milano (313) creştinismul devine o religie egala în
drepturi cu celelalte culte din Imperiul Roman, prin Edictul de la Tesalonic (380)
creştinismul este proclamat religie de stat, obligatorie pentru toti supuşii imperiului.
Unitatea Imperiului Roman se destrama la moartea lui Teodosiu I (395), cand
teritoriul statului este împarţit între cei doi fii ai sai Arcadiu si Honoriu.

ROMA

Organizarea socială a Romei în perioada 753-509 a.Chr., era democraţia


militară. Locuitorii Romei erau împărţiţi în trei triburi a câte zece curii, fiecare curie
avand zece ginţi. Principalele instituţii politice ale statului roman incipient erau
adunarea bătrânilor (senatus), adunarea poporului pe curii (comitia curiata), care
alegea pe toti magistraţii, şi regele (rex), ales de adunarea poporului.
În cursul evoluţiei sale din această perioadă populaţia Romei s-a împărţit în
patricieni(aristocraţia gentilică) şi plebei (reprezentanţi ai triburilor aservite),
amândouă categoriile fiind formate din oameni liberi, sclavia incipienta, având un
caracter patriarhal.

II. Arta Imperiului Roman

Istoria artei romane are în vedere nu numai creaţiile de pe pamântul italic, ci


şi cele realizate în timpul dominaţiei romane în toate provinciile imperiului - din trei
continente: Grecia, Asia Mica, Siria, Africa romana si Egipt, din Galia, Britania,
Germania, si regiunile dunărene2.
In condiţiile acestea în ce masura este oare posibil a se vorbi despre "o arta
romană", a i se descifra originalitatea şi a se aplica judecăţi de valoare?
Originea diversă a populaţiilor intrate în compoziţia Imperiului Roman,
tradiţiile lor culturale atât de diverse, capacitatea fiecăreia de a asimila spiritul
civilizaţiei romane, au determinat o reelaborare permanentă a aportului romanilor,

2
MOMMSEM, Th., Istoria romană, vol. I, Bucureşti, 1987, p.213.
astfel încat arta romană privită în totalitatea ei păstrează adeseori amprenta spiritului,
a concepţiei, a stilului artistic al acestor populaţii.
In manifestările cele mai vechi ale artei romane se regasesc elemente ale artei
celorlalte popoare italice cu care romanii au venit în contact.
Prima faza, deci, a artei romane se prezintă ca o sinteză a contribuţiilor acestor
populaţii italice.
Îdeosebi aportul etrusc a fost fundamental în arhitectura templelor şi în
scluptura în bronz.
Începind cu sec VI a.Chr. ,creatia artistica a romanilor va evolua timp de 4
secole paralel cu arta etruscilor. In sec II a.Chr., arta romană începe însă să-şi
definească personalitatea; numai din acest secol încolo se poate vorbi de o "artă
romană".
Este adevarat că influenţa artei greceşti şi în special a artei elenistice
contemporane se făcuse simţită mai de mult prin intermediul etruscilor sau al
coloniştilor greci din sudul Italiei.
Dar acum după cucerirea Corintului de către romani tablouri, statui de bronz
sau de marmură, basoreliefuri etc., jefuite de cuceritorii romani din întreaga lume au
fost aduse la Roma în cantităţi considerabile.
După care, în oraşele Italiei şi în primul rând la Roma au venit din Grecia şi
din oraşele Asiei Mici, de bună voie un mare număr de artişti şi meşteşugari, arhitecţi,
pictori şi scluptori.
Spirite pozitive şi practice, romanii aveau vocaţia realismului.
Tendinţele artei romane sunt preponderent realiste. Fondul străvechi rustic al
romanilor nu-i putea ajuta să aprecieze nici subtilitatea, nici fantezia, nici
rafinamentul, nici temele pur abstracte în artă.
Viziunea fundamental realistă a romanilor este perfect confirmată şi ilustrată
în scluptură, dar şi în pictură, inclusiv în mozaic .
Aceaşi viziune explică şi preferinţa artei romane, mai puţin pentru statuie cât
mai mult pentru basorelief, gen care îi dă artistului posibilitatea să consemneze cât
mai corect şi mai exact un episod sau un fragment din realitatea vieţii.
Ca inspiraţie si stil, în alegerea motivelor şi enunţarea teoriilor arta romană a
folosit limbajul artistic grec, întegrindu-se perfect în arta elenistică a timpului.
Organizând un vast imperiu, construind drumuri, poduri, viaducte şi apeducte,
romanii au clădit oraşe cu o urbanistică perfectă, atât în Italia cât şi în ţările cucerite.
Arta servea pe aristocraţii imperiului roman, pe conducătorii din Italia şi din
provinciile noi, cucerite de romani, pe proprietarii de pământuri şi pe proprietarii
sclavilor aduşi în Italia ca prizonieri de razboi, pe aceia care se imbogăţeau de pe
urma comerţului, etc.
Arta romană s-a dezvoltat la început la Roma, primul oraş-stat roman. Cu
timpul, această artă a pătruns în toată Italia şi de acolo, mai departe, în provinciile
romane.

III. Arhitectura Imperiului Roman

Ca în întreaga lume elenistică, şi la romani arta dominantă era arhitectura.


Casele romanilor se deosebeau de cele ale grecilor, în primul rând prin acel
element tipic roman care este atrimul, curtea interioară, de forma rectangulară sau
pătrată, cu un bazin sau un puţ în centru, iar de jur-înprejur cu camerele de locuit3.
În atrium erau plasate imaginile strămoşilor şi căminul domestic, precum şi
statuile divinităţilor protectoare ale familiei.
Procedeele de construcţie s-au perfecţionat când, in sec II a.Ghr., s-a
descoperit un fel de ciment, un conglomerat artificial de pietriş şi nisip, amestecat cu
materii vulcanice, peste care se turna în cofraje mortar.
După aceasta, peretele era acoperit cu caramizi sau cu mici blocuri de piatră
tăiate în formă de romb.
Apoi prin folosirea generalizată a cărămizilor arse, a fost posibilă construcţia
boltei, a cupolei care putea acoperi săli de mari dimensiuni.
Asemenea progrese tehnice i-au ajutat pe romani să realizeze edificii
îndraznete, impresionând prin dimensiunile lor uriaşe; construcţii în special cu
caracter pur utilitar, bazilici, terme, apeducte şi edificii destinate spectacolelor.
Atât de solidele poduri romane, indispensabile imensei reţele de drumuri erau
perfect calculate ca să reziste la presiunea apei.
Podurile din epoca imperială nu foloseau întotdeauna betonul ci blocuri de
travertin . Ei cunoşteau din cele mai vechi timpuri şi arcul liber.

3
MANSUELLI, G., Civilizaţiile Europei vechi, vol 2, Bucureşti, 1978, p.44.
Ponte Milvio din Roma, de pildă , avea arcele cu deschiderea de 18 m , dar în
Spania , podul în întregime din argit de lângă Alcantara, peste fluviul Tajo, pod lung
de 189 m, are şase semiarce circulare, deschiderea celui mai mare fiind de 27m.
Podul lui Traian de la Porţile de Fier, avea o lungime de aprox. 900 m, cu
piloni de piatra la o distanţă de 51 m unul de altul.
Adeseori podurile trecând peste apele unui râu sau traversând o câmpie,
funcţionau ca suport al unor apeducte4. Acestea erau un fel de jgheaburi mari de
piatră, lungi de zeci de kilometri, susţinute de stâlpi groşi de zid, legaţi între ei cu
arcade, adesea în semicerc.
Opere impresionante de inginerie, apeductele aduceau în oraşe apa prin tuburi
sau canale susţinute de arcuri uriaşe, de la mari distanţe. Inginerul roman Frontinus,
expert in construcţia de apeducte, spunea că acestea sunt "principalul semn al măreţiei
Imperiului roman".
Cunoscut este apeductul care aducea apa la Roma, construit în timpul
împaratului Claudius, sau dintre cele construite în alte provincii romane, ca apeductul
de la Pont du Gard din Franta5.
Fiindcă acest apeduct trebuia să treacă peste un râu, el a fost susţinut de trei
rânduri de stâlpi, legaţi prin trei rânduri de arcuri (în trei etaje). Este o construcţie
impunatoare, care, deşi este pură inginerie, fiind vorba doar de utilitate, are şi un
aspect estetic.
O realizare tipic romană în domeniul arhitecturii a fost si amfitiatrul. Aceste
gigantice construcţii ovale reprezintă o dublare a teatrului semicircular greco-roman, a
cărei primă versiune permanentă, constituită în piatră şi stuf vulcanic, a fost
completată de Pompei, in a.54 a.Chr.
Arena de formă eliptică era acoperită cu nisip pentru ca acesta să absoarbă
sângele oamenilor ori al animalelor.
Primul amfitiatru, parţial din piatră a fost construit la Roma de Augustus, dar
cel mai mare amfitiatru roman şi totodata şi cel mai celebru este "Amfitiatru
Flaviilor", sau Colosseum, început de Vespasian şi terminat de Titus în a.80 a Chr .
Avea patru etaje şi în antichitate a fost considerat una din minunile lumii.

4
GRIMAL, P., Civilizaţia romană, vol. I, Bucureşti, 1973, p.154.
5
HANNESTAD, N., Monumentele publice ale artei romane, vol. I-II, Bucureşti, 1989, p.333.
Colosseum

Renumite sunt si amfitiatrele din Verona, Arles, Nimes, Pola, s.a. Arhitectura
amfiteatrelor romane a exercitat o influenţă considerabilă în epoca renaşterii.
Faimoasele terme romane nu erau doar nişte enorme şi luxoase băi publice, ci
şi locuri de recreaţie şi centre de activităţi sportive şi culturale6.
Dintre cele existente la Roma cele mai renumite erau cele din Agripa. Termele
lui Diocleţian construite între 298-305 şi Termele lui Caracala a căror construcţie
datează de la inceputul sec III.
Templul roman era asemenea celui etrusc pe care-l continua dar încorporand
şi influenţe greceşti.
În general de dimensiuni mici, avea forma dreptunghiulară şi era construit pe
un podium de piatrş înalt.

6
GRAMATOPOL, M., Arta romană a epocii lui Traian, Bucureşti, 1984, p.312.
Avea în faţă un rând sau două de coloane, iar cela, încaperea rezervată
imaginii divinităţii respective, era înconjurată de coloane încorporate pe jumate in
zidul celei.
Exemplu tipic este templul bine pastrat azi dedicat Fortunei Virile, din Roma,
avand alaturi un alt tip de templu circular inchinat Vestei. Perfect conservate au
ramas si templele din S Galiei din oraseleVienne si Nimes7.
Una din marile capodopere ale arhitecturii este Panteonul din Roma -"templul
tuturor zeilor" ,cel mai bine conservat si cel mai celebru edificiu pe care ni l-au last
romanii.
Construit in anul 27 a.Chr., de Agrippa, distrus de un incendiu, reconstruit de
imparatul Domitian, apoi de Hadrian, dupa un alt incendiu a fost restaurat, in fine, de
Septimius Severus si Caracala .
Templul are forma unui edificiu circular, precedat de un vestibul sustinut de
16 coloane . Interiorul este de o absoluta armonie si simplitate.
Peretii inbracati in marmura, au 7 nise iar în planul superior, 8 edicule.
Panteonul ne supune pentru prima data atenţiei, o arhitectura inteleasa ca
organizare a spatiului, mai degraba decat ca simpla compozitie a maselor de zidarie

Pantheonul

De asemenea, forumurile au reprezentat construcţii arhitecturale deosebite.


Fiecare oras isi avea forumul sau. La Roma s-au construit mai multe forumuri.

7
CIZEK, E., Mentalităţi şi instituţii romane, Bucureşti, 1998, p.210.
Mai insemnate au fost forumurile lui Augustus si al lui Traian. Erau
incinde de forma dreptunghiulara, si inconjurate de ziduri8.
In interior aveau coloane, unite in partea superioara prin lespezi de marmura.
Forumurile adaposteau constructii diverse : arcuri de triumf, temple, altare, statui etc.

Forum Romanum

Cu timpul s-a generalizat obiceiul ca pentru imparati, guvernatorii sau


generalii care se intorceau victoriosi din razboaie, sa se construiasca arcuri de triumf,
care sa comemoreze victoriile lor.
In diferitele parti ale imperiului se gaseau asemenea constructii.
Cele mai insemnate s-au ridicat la Roma, capitala imperiului.
Ale lui Titus, Septimiu Sever si al lui Constantin cel Mare, sunt cele mai
bine pastrate.
Un arc de triumf avea piloni mari, legati (in partea superioara) prin arcuri de
zidarie. Deasupra, zidaria constructiei era terminata in linie dreapta.
Suprafetele pilonilor si a partilor superioare erau impodobite cu reliefuri, cu
inscriptii si ornamente.

8
DRÎMBA,O., Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. 3, Bucureşti, 1999 (ed. a II-a)., p.187.
Arcul lui Septimius Severus

Arcul lui Constantin

S-au construit arcuri de triumf, cu una sau cu trei deschideri. In acest caz, pe
langa arcul principal, care era mai mare, la constructie se adaugau doua arcuri laterale
mai joase. Asa este arcul zis al lui Constantin9.
Tot în amintirea războaielor victorioase purtate de împăraţii romani, s-au
construit şi columnele.

9
BOTEZ CRAINIC, A., Istoria artelor plastice, vol. I, Bucureşti, 1998, p.156.
Erau mari construcţii cu aspect cilindric, depăşind adesea, cu postament cu tot,
înălţimea de 20 de metri. In partea de sus a columnelor se găsea de obicei statuia
împăratului în veşminte de războinic.
Pe partea cilindrică, de jos în sus, in spirală, se desfăşurau frize cu
basoreliefuri. Aceste sculpturi narative, cu subiect istoric, înfăţişau scene din
războaiele celebrate prin aceste monumente.
Cele mai însemnate sunt Columna lui Traian si Columna lui Marc Aureliu,
de la Roma.

Columna lui Traian

Aşadar, arta romană este pusă în slujba preamăririi ideii de putere “imperium”,
a glorificării statului ăi capitalei sale. Arta trebuie să stârnească admiraţie pentru statul
şi poporul roman şi să îndeplinească un scop de utilitate publică, asta gândeau
arhitecţii imperiului10.
Lumea romană este, spun arheologii, strălucitoare şi urbană. Geniul specific al
Romei era cel al ordinii şi al tehnicii, al organizării şi al dreptului, o civilizaţie care
asimilase şi cultura si arta Greciei, precum şi a altor popoare.

BIBLIOGRAFIE

10
GRAMATOPOL, M., Arta romană a epocii lui Traian, Bucureşti, 1984, p.77.
1. BOTEZ CRAINIC, A., Istoria artelor plastice, vol. I, Bucureşti, 1998.

2. BLOCH, R., COUSIN, J., Roma şi destinul ei, vol. I, Bucureşti, 1985.

3. BRILLANT, R., Arta romană de la republică la Constantin, Bucureşti, 1979.

4. CIZEK, E., Mentalităţi şi instituţii romane, Bucureşti, 1998 .

5. DRÎMBA,O., Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. 3, Bucureşti, 1999 (ed. a II-

a).

6. GRAMATOPOL, M., Arta romană a epocii lui Traian, Bucureşti, 1984.

7. GRIMAL, P., Civilizaţia romană, vol. I, Bucureşti, 1973.

8. HANNESTAD, N., Monumentele publice ale artei romane, vol. I-II, Bucureşti, 1989.

9. MANSUELLI, G., Civilizaţiile Europei vechi, vol 2, Bucureşti, 1978.

10. MOLCUŢ, E., OANCEA, D., Drept roman, Bucureşti, 1991.

11. MOMMSEM, Th., Istoria romană, vol. I, Bucureşti, 1987.