Atmosfera (l. gr.

atmos-abur, sphaira-sfera) defineste invelisul preponderent gazos, ce infasoara un corp cosmic si in

particular globul terestru. Atmosfera terestra este un fluid in miscare, impreuna cu Terra se comporta ca o masina
termica complexa.
Cu variatiile ei sezoniere si manifestarile sale chimice ne influenteaza direct viata cotidiana; uneori traverseaza
schimbari drastice. Legatura dintre atmosfera terestra coboara spre timpurile de inceput ale Terrei - si despre acest
aspect vom scrie intr-un subcapitol separat. Intr-o alta parte vom dezvolta incidenta atmosferei in declansarea si
dezvoltarea unor fenomene fizice si chimice de la suprafata suprafetei terestre. In fine, pe termen lung, viitorul atmosferei
terestre depinde de evolutia atmosferei terestre in posteritate.
1. Structura verticala si compozitia atmosferei
Masuratorile facute la mari inaltimi au permis oamenilor de stiinta sa stabileasca existenta unei stratificari verticala tip
a atmosferei. In ciuda unor controverse, nomenclatura in general admisa in prezent a fost mai intai recomandata de
Uniunea internationala de Geodezie si Geofizica de la Helsinki (1960), apoi de Comitetul executiv al Organizatiei
meteorologice mondiale (1962)(fig..).
In mod didactic se pot departaja doua parti distincte:
- homosfera, spre interior, care se inalta pana la 80 (90) km.;
- heterosfera care se dezvolta la exterior care se traseaza la aproximativ 10.000 de km.
Troposfera reprezinta patura cea mai de jos a atmosferei. Care incepe la suprafata Pamantului si se inalta pana la
circa 10 km. spre poli si 16 km. la ecuator
Se apreciaza ca fenomenele meteorologice care au sediul in atmosfera sunt legate in mod practic de troposfera.
o

In Troposfera temperatura scade cu 6,4 C la fiecare Km. (si reprezinta gradientul normal de temperatura).
In partea superioara exista o Tropopauza (de 1-2 Km. grosime), unde temperatura inceteaza sa mai scada (sau
descresterea este neinsemnata).
Stratosfera se intinde pana la o altitudine medie de 50 Km. fiind delimitata de o stratopauza. Cum se poate vedea din
figura.. in stratosfera variatia temperaturii este putin evidenta pana la 25-30 Km., pentru a creste pronuntat pana spre 50
de Km. altitudine, unde se individualizeaza stratopauza.
Intre 20-35 Km. se dezvolta o prima patura de ozon. Intre 50-65 Km. se individualizeaza cea de a doua patura de
ozon. Impreuna formeaza ozonosfera.
Mezosfera urmeaza dupa stratopauza pana catre 80 km. altitudine u7nde oamenii de stiinta traseaza o mezopauza.
o
In mezosfera se constata o scadere constanta a temperaturii pana la -83 C, spre a incepe sa urce in mezopauza.
Cele trei straturi: Troposfera, Stratosfera si Mezosfera alcatuiesc parte interioara a atmosferei: Homosfera.
De la 80 (90) de km. altitudine incepe Termosfera si in cadrul ei temperatura creste constant, pentru ca la 200 km.
o
o
o
o
inaltime sa se inregistreze 855 K (582 C) iar la 750 km. in jur de 1000 K (727 C). Ea apartine Heterosferei
Termosfera este cuprinsa intre Mezopauza (80-90 Km., in partea inferioara) si Exosfera in partea superioara (la cca.
1000 Km. altitudine)(Exosfera se intinde intre 1000 si 10.000 Km. altitudine).
In partea inferioara a termosferei se individualizeaza Ionosfera despre care vom scrie la pagina
Diferitele paturi care separa in cadrul heterosferei sunt consemnate in figura 1-dreapta.
Compozitia atmosferei este relative uniforma pe toata suprafata globului terestru.
Constituentii aerului atmosferic pot sa fie impartiti in doua categorii:

- cei care au un caracter permanent, fie prin imuabilitatea starilor fizice (cazul neonului, de exemplu), fie prin
constanta concentratiei lor, cel putin in paturile joase (cazul azotului);
- o a doua categorie se refera la constituentii care nu apar in atmosfera decat in cursul unui ciclu in timpul caruia se
modifica fie faza lor (exemplu vaporii de apa), fie natural or chimica (cazul ozonului, format prin actiunea fotochimica a
razelor solare aspira oxigenului).
Principalii constituentii: oxigenul, azotul si gazele rare se gasesc in mod practice in acelasi raport pana la aproximativ
(80-90 Km altitudine dar la o presiune din ce in ce mai scazuta. CO2 dispare complet intre 20-25 Km. altitudine, vaporii de
apa rareori urca peste 6-8 Km altitudine. Praful, fumul si microorganismele nu urca si ele mai sus de 6-8 Km., ce exceptia
regiunii ecuatoriale unde se pot intalni si la 14-16 Km. inaltime (din cauza curentilor de convectie foarte puternici). De
asemenea, in cadrul unor eruptii vulcanice explozive, de anvergura catastrofala, cenusa unora poate urca pana la 60-80
Km. altitudine.
Gazele, are caror proportii raman sensibil constante, formeaza ceea ce se numeste aerul sec si se considera a fi un
gaz perfect. Pentru nevoile meteorologice, compozitia aerului sec este cea care urmeaza:

Gaze
Azot (N2)
Oxigen (O2)
Argon (A)
Bioxid de carbon (CO2)
Neon (Ne)
Heliu (He)
Kripton (Kr)
Hidrogen (H2)
Xenon (Xe)
Ozon (O3)
Radon (Rn)

Volum in p. 100
78,09
20,95
0,93
0,03
1,810-3
5,2410-4
1,010-4
5,010-5
8,010-6
1,010-6
6,010-18