ARTICULATIILE

MEMBRULUI SUPERIOR
Pot fi impartite in doua mari grupe:

articulatiile centurii scapulare;

articulatiile membrului liber

sau propriu-zis.

1 ARTICULATIILE CENTURII SCAPULARE

Articulatiile centurii scapulare se grupeaza, din punct de vedere functional, alaturi de
articulatia scapulo-humerala, intr-o entitate complexa, numita umar. Conceptul de 'centura
scapulara' inglobeaza doar articulatiile claviculei cu sternul si scapula, la care se adauga o
sissartroza, o 'articulatie' fara elemente articulare.

Sunt reprezentate de doua articulatii adevarate si doua articulatii false.

Articulatiile adevarate sunt:

articulatia acromioclaviculara;

articulatia sternoclaviculara;

Articulatiile false sunt:

articulatia scapulotoracica;

articulatia subdeltoidiana.

1.1 ARTICULATIILE ADEVARATE

a) Articulatia acromioclaviculara face parte din grupul
articulatiilor plane. Elementele componente ale
articulatiei sunt:
- suprafetele articulare: fetisoara articulara ovalara, usor
convexa de pe extremitatea acromiala a claviculei si
fetisoara opozanta, usor concava, de pe extremitatea
acromionului.
- mijloacele de unire: sunt reprezentate de o capsula
intarita de un ligament acromioclavicular care se afla pe
partea superioara a acesteia.

- miscarile: in aceasta articulatie se produc miscari de alunecare.

Scapula urmeaza deplasarile claviculei in articulatia sternoclaviculara,
dar ramane alipita de torace.
b) Sindesmoza coracoclaviculara -reprezinta legatura dintre clavicula si
procesul coracoid al scapulei. Unii autori o includ in articulatia
acromioclaviculara, altii o descriu individual. Prin ligamentele sale,
aceasta sindesmoza face ca greutatea membrului superior sa fie
suportata in mai mare masura de clavicula si in mai mica masura de
acromion. In acelasi timp, aceste ligamente au si rolul de a limita
miscarile dintre scapula si clavicula.Ligamentele sindesmozei
coracoclaviculare sunt:
- ligamentul trapezoid- lama fibroasa patrulatera (trapez) intre fata
superioara a procesului coracoid si fata inferioara a claviculei;
- ligamentul conoid (forma de con) cu varful pe baza procesului coracoid
si baza pe tuberculul conoidian.

c) Articulatia sternoclaviculara: uneste extremitatea sternala a claviculei cu sternul si primul

cartilaj costal.

Tip -este o articulatie in sa.

Suprafetele articulare sunt inegale ca forma si dimensiuni. De partea toracelui participa

marginea laterala a manubriului sternal si primul cartilaj costal, care formeaza intre ele un
unghi diedru. De partea claviculei exista doua fetisoare articulare, una verticala si alta
orizontala, care determina intre ele un unghi diedru proeminent ce patrunde in deschizatura
celui precedent. Cele doua suprafete articulare sunt acoperite de fibrocartilaj. Sub clavicula,
intre ea si coasta I, se afla vasele subclaviculare si plexul brahial. In cazul unor traumatisme
ale regiunii respective, aceste elemente pot fi comprimate determinand paralizii ale plexului.
Acelasi lucru se intampla in urma ridicarii exagerate a bratelor in timpul anesteziei. Pentru
asigurarea unei congruente mai bune, intre cele doua suprafete articulare se gaseste un disc.

Mijloacele de unire

- sunt reprezentate de o capsula si ligamente. Trei din ligamente

sunt considerate intrinsece, de intarire si unul extrinsec.
Ligamentele intrinsece sunt: ligamentele sternoclaviculareanterior si posterior, ligamentul interclavicular- uneste
extremitatile sternale ale celor doua clavicule. Ligamentul
extrinsec este ligamentul costoclavicular si ocupa unghiul
format de clavicula si primul cartilaj costal. Este foarte puternic
si permite ridicarea primei coaste . Contribuie la miscarile de
abductie si flexie a bratului.


Miscarile in aceste articulatii sunt posibile in jurul a trei axe, la fel
ca intr-o articulatie sferoidala. Clavicula se poate misca odata cu
membrul superior, datorita posibilitatilor de miscare pe stern: ea poate
fi dusa inainte si inapoi, in sus si in jos. Totodata ea executa si miscari de
circumductie. In toate aceste miscari, cele doua extremitati ale claviculei
se deplaseaza in sens invers.
o
Miscarea de ridicare si coborare se executa in jurul unui ax
orizontal si sagital, care trece prin ligamentul costoclavicular, prin
extremitatea sternala a claviculei, nu prin articulatie. In miscarea de
ridicare, extremitatea acromiala a claviculei se ridica, iar cea sternala
coboara. In miscarea de coborare, fenomenul este invers. Miscarea de
ridicare este limitata de ligamentul costoclavicular. Miscarea de
coborare este oprita de coasta I, ligamentul sternoclavicular si
interclavicular.

o
Miscarea de proiectie inainte si inapoi a claviculei se executa
imprejurul unui ax vertical, care trece, ca si la miscarile precedente, prin
extremitatea sternala a claviculei (nu prin articulatie). Cand extremitatea
acromiala este dusa inainte (proiectia anterioara), cea sternala se
deplaseaza inapoi. Aceste miscari sunt oprite prin ligamentele
sternoclaviculare. Distanta dintre punctele extreme ale acestei miscari
este de 7-l0 mm.
o
Miscarea de circumductie provine din succesiunea alternativa a
miscarilor precedente. In aceasta miscare, clavicula descrie, prin
extremitatea ei acromiala un con a carui baza este o elipsa, cu axa mica
orientata dinainte-inapoi si axa mare, verticala, orientata de sus in jos.

1.2 ARTICULATIILE FALSE:

a) Articulatia scapulotoracica este o sissartroza (articulatie fara
elemente articulare) formata intre fata anterioara a scapulei, cu
muschiul subscapular si fata externa a coastelor, cu muschii intercostali.
Intre cele doua fete 'articulare' se intinde marele dintat (serratus
lateralis), delimitand doua spatii de alunecare: interseratosubscapular si
interseratotoracic. Acestea permit miscarea de 'bascula' a scapulei care
asigura amplitudinile mari de miscare ale bratului, mai ales in abductia
extrema ca si in miscarile de flexie sau de extensie.

b) Articulatia subdeltoidiana este de fapt un de alunecare (bursa)

intre fata profunda a deltoidului si mansonul rotatorilor. Bursa permite
alunecarea tesuturilor moi, care in acest fel nu blocheaza amploarea
miscarilor umarului.

In afara acestor articulatii, scapula are si ligamente proprii,

formatiuni fibroase, asemanatoare unor benzi, care se insera exclusiv
pe scapula:
- ligamentul coracoacromial se prezinta ca un evantai fibros, de
forma triunghiulara, care se prinde pe varful acromionului, iar prin
baza, pe toata marginea laterala a procesului coracoid. El este dispus
ca o bolta ce protejeaza epifiza superioara a humerusului cu muschii
ce se insera pe ea.
- ligamentul transvers superior al scapulei sau ligamentul coracoidian
trece ca o punte peste scobitura coracoidiana, transformand-o intr-un
orificiu. Prin acesta trece nervul suprascapular. Ligamentul se insera pe
marginile scobiturii coracoide.

Miscarile centurii scapulare

Centura scapulara are ea insasi o miscare in raport cu toracele,
realizand miscarile proprii ale umarului:
Miscari de proiectie anterioara (antepulsie)si posterioara
(retropulsie), realizeaza deplasari de 10-l2 cm. In aceste miscari
scapula se transleaza, indepartandu-se sau apropiindu-se de coloana
vertebrala si in acelasi timp basculeaza . Aceste miscari ale umarului
vor insoti miscarile de flexie-extensie ale bratului;
Miscari de ridicare si coborare a centurii pe o distanta de 12-l3 cm (3
cm pentru ridicare si 9-l0 cm pentru coborare). Scapula joaca si aici
rolul principal, prin deplasare verticala si rotare.

2 . ARTICULATIILE MEMBRULUI SUPERIOR

LIBER
In aceasta categorie se incadreaza:

articulatia scapulohumerala;
articulatia cotului;
articulatiile radio-ulnare;
articulatiile mainii;
articulatiile degetelor.

2.1 ARTICULATIA SCAPULO-HUMERALA

Uneste capul humeral si cavitatea glenoidala a scapulei, formand

o enartroza (articulatie sferoidala).

Suprafetele articulare sunt reprezentate de capul humeral,

acoperit de cartilaj hialin care se intinde pana la buza mediala a colului
anatomic. si are o grosime uniforma (2 mm). De partea scapulei, gasim
cavitatea glenoida care are o forma ovala si este limitata de o
spranceana osoasa glenoidala. Cavitatea glenoida reprezinta doar un
sfert din suprafata capului humeral. Din aceasta cauza, pentru stabilirea
unei concordante mai bune, la periferia cavitatii s-a dezvoltat un cadru
constituit din dintr-un fibrocartilaj care nu impiedica totusi amplitudinea
si varietatea miscarilor.


Mijloacele de unire care contribuie la mentinerea in contact a
suprafetelor articulare sunt capsula, ligamentele si muschii
periarticulari.
o
Capsula articulara are aspectul unui manson cu doua straturi:
unul intern, sinovial si unul extern, fibros. Insertia capsulei se face, in
partea superioara, pe o intindere ce depaseste cadrul glenoidal si de
aceea, insertia lungii portiuni a bicepsului este intraarticulara, pe cand
cea a lungii portiuni a tricepsului este extraarticulara. In partea
inferioara, pe marginea ei mediala, capsula coboara si se indeparteaza
de cartilajul articular, pentru a se insera pe colul chirurgical. Prin urmare,
o portiune din colul chirurgical se afla in interiorul articulatiei. Capsula
are o structura laxa, permitand realizarea unor miscari mai ample dar, in
acelasi timp, face posibila producerea mai frecventa a luxatiilor. Tot
datorita laxitatii sale, aceasta capsula prezinta o serie de plici. Prinderea
acestora intre suprafetele articulare este evitata de actiunea fasciculelor musculare ale muschilor vecini (triceps, supraspinos, subspinos,
subscapular).

o
Sinoviala capsulei trimite in afara doua prelungiri
constante care trec prin orificiile capsulei: prima poarta
denumirea de prelungirea sau bursa subscapularului
(despre care am amintit mai sus- articulatia scapulotoracica); a doua poarta denumirea de prelungirea sau
bursa bicipitala, deoarece insoteste tendonul corpului lung
al bicepsului.
o

Ligamentele sunt:

-ligamentul coracohumeral- se insera pe baza si pe

marginea externa a procesului coracoid cu un capat, iar cu
celalalt, se fixeaza pe tuberculul mare al humerusului si
capsula articulara, dupa ce a trecut ca o punte peste santul
intertubercular. Limiteaza rotatia externa.

- ligamentele glenohumerale sunt trei fascicule fibroase (superior,

mijlociu si inferior) care intaresc capsula. Aceste ligamente ocupa partea
anterosuperioara a capsulei si se insera cu un capat pe cadrul glenoidal,
iar cu celalalt pe colul anatomic al humerusului. Ele au rolul de a limita
miscarile de extensie, rotatie interna si abductie si de mentine capul in
glena dupa cum urmeaza:
1.
ligamentul glenohumeral superior actioneaza ca un sistem de
suspensie, impiedicand subluxatia inferioara a humerusului;
2.
ligamentul glenohumeral mijlociu limiteaza miscarea de rotatie
externa in pozitie de adductie a bratului;
3.
ligamentul glenohumeral inferior este considerat principalul
element de stabilizare anterioara a umarului, ruptura lui fiind frecvent
asociata cu luxatia anterioara a articulatiei.
Capsula este intarita in exterior prin fuzionarea ei cu tendoanele
subscapularului, supraspinosului si micului rotund, avand posibilitatea
de a regla starea de tensiune a capsulei. (tendoanele functioneaza ca
veritabile 'ligamente'). Ansamblul acestor tendoane este cunoscut sub
denumirea de coiful rotatorilor sau mansonul rotatorilor.


Miscarile articulatiei scapulohumerale
(glenohumerale) sunt:
o
Abductia -adductia: abductia este miscarea prin care
bratul se indeparteaza de corp. Adductia este miscarea in
sens opus. Aceste miscari se executa in jurul unui ax
anteroposterior, ce trece prin partea inferioara a capului
humeral, in frontal. Abductia pana la pozitia orizontala se
realizeaza din articulatia glenohumerala. Peste orizontala,
tuberculul mare impiedica miscarea, pentru ca ajunge in
raport cu partea superioara a cadrului glenoidian. Prin
urmare, miscarea nu se mai petrece in articulatia
glenohumerala ci, devine posibila prin miscarea de basculare
a scapulei.

o
Proiectia inainte sau flexia (sau antepulsia, sau anteductia) si
proiectia inapoi sau extensia (sau retropulsia, sau retroductia) ajunge
pana la aproximativ 180gr. Pana la 90gr actioneaza glenohumerala.
Peste aceasta valoare, ligamentele coraco- si glenohumerale
blocheaza, urmatoarele grade fiind inlesnite de rotatiile in
acromioclaviculara si sternoclaviculara si de antepulsia centurii
scapulare, iar ultimele 30gr sunt favorizate de hiperlordozarea
lombara. Extensia are o amplitudine limitata de aceleasi ligamente.
Miscarea masoara 50-60gr. Miscarile se executa in jurul unui ax
transversal, care trece prin tuberculul mare si prin centrul cavitatii
glenoide, in sagital
o
rotatia interna sau rotatia mediala si rotatia externa sau
laterala se executa in jurul unui ax vertical, care trece prin centrul
capului si capitulului humeral. Completeaza miscarile de pronatiesupinatie ale antebratului. Antepulsia centurii scapulare contribuie
mult la miscarea de rotatie interna, iar retropulsia scapulotoracica
usureaza rotatia externa.

2.2 ARTICULATIA COTULUI

Articulatia cotului reprezinta articulatia intermediara
membrului superior, avand rolul de prelungire sau scurtare a
'tijei' care poarta organul de prehensiune (mana), de punere a
acestuia in pozitie (in sagital- apropierea sau departarea
mainii de corp, sau in transversal- pronatia sau supinatia), de
stabilitate in transmiterea presiunilor.
Pentru realizarea acestor functii, trei articulatii sunt
conectate in interiorul aceleiasi capsule articulare, unice, ce
delimiteaza o singura cavitate articulara:

a) articulatia humerocubitala (humeroulnara)- o trohleartroza

(ginglym), cu rol de flexie- extensie a antebratului, miscare asociata cu
rotatia axiala a ulnei. Este considerata articulatia principala pentru
realizarea acestor miscari.
b) articulatia humeroradiala- o condilartroza, care secondeaza si
stabilizeaza lateral articulatia precedenta. Este considerata articulatia
secundara pentru realizarea miscarilor de flexie- extensie, precum si
pentru miscarile de pronatie- supinatie.
c) articulatia radiocubitala proximala - o trohoida, considerata
articulatia principala a miscarilor de rotatie (pronatie- supinatie),
alaturi de articulatia humeroradiala (secundara). Pentru aceasta
miscare, lantul articular include si articulatia radioulnara distala
asociata cu syndesmoza radioulnara mijlocie.

Suprafete articulare:
Pentru prima pereche de articulatii, suprafetele
articulare sunt reprezentate de condilul humeral si suprafetele
corespunzatoare ale extremitatilor proximale ale radiusului si
ulnei.

Corespunderea lor se face astfel: incizura trohleara

raspunde trohleei humerale, foseta capului radial corespunde
capitulului humeral, iar santului intermediar ii corespunde
marginii fosetei capului radial.

Mijloace de unire
Capsula articulara, subtire si flasca, urmareste conturul fosetelor anterioare si
posterioare, trecand pe sub baza epicondililor, care raman extracapsulari. La fel raman
si varful olecranului si procesului coracoid. Fasciculele musculare apartinand
tricepsului brahial si brahialului, care se insera pe suprafata externa a capsulei, au rolul
de a pune in tensiune capsula, impiedicand antrenarea ei intre suprafetele articulare,
in timpul miscarilor.
Stratul sinovial al capsulei tapeteaza fata profunda a capsulei, respectiv fata anterioara
a fosei coronoidiene si a celei radiale, formand fundul de sac anterior bilobat. Pe fata
posterioara, ea tapeteaza fosa olecraniana, formand fundul de sac posterior
(subtricipital). Prelungirile lui se gasesc intre triceps si cei doi epicondili. In unele
inflamatii, la acest nivel se acumuleaza lichid in exces, iar prelungirile devin foarte
evidente pe laturile olecranului. Fiind situat superficial, acest fund de sac poate fi usor
deschis sau punctionat, pentru drenarea colectiilor din cavitatea articulara.
Intre membrana fibroasa si sinoviala capsulei, in dreptul celor trei fose articulare,
exista trei pachete de tesut adipos, considerate sisteme tampon de franare in miscarile
extreme.

Ligamentele colaterale
1.
ligamentul colateral ulnar este o banda fibroasa, puternica, de forma
triunghiulara, cu origine pe epicondilul humeral medial, format din trei fascicule:
anterior, mijlociu (ligamentul entorsei sau ligamentul POIRIER) si un altul posterior
(ligamentul BARDINET). Ligamentul colateral ulnar asigura stabilitatea in valgus (spre
partea interna) a articulatiei cotului, in cuplaj cu articulatia humeroradiala;
2. ligamentul colateral radial se intinde intre epicondilul humeral lateral si
ligamentul inelar. Realizeaza controlul pozitiei ulnei fata de epicondilul lateral. Are,
de asemenea, trei fascicule. Oricare ar fi pozitia articulatiei, 2 fascicule din trei vor
fi in tensiune;

ligamentul inelar (ligamentul anular radial) este o structura fibroasa,

reprezentand 4/5 din circumferinta unui inel, cu originea pe marginea anterioara a
incizurii radiale si insertia pe marginea posterioara a aceleiasi formatiuni. Impreuna cu
incizura radiala a ulnei, ligamentul inelar completeaza cavitatea de receptie circulara,
osteofibroasa, pentru capul radiusului care poate pivota astfel, in cadrul articulatiei
radioulnare proximale;

ligamentul patrat este o banda fibroasa subtire, intinsa aproape in orizontal

intre marginea inferioara a incizurii radiale de pe ulna si colul radiusului. El inchide
spatiul articular inferior intre radius si ulna.

Miscarile cotului
Cotul este o articulatie cu un singur grad de libertate- flexie,
extensie, in jurul unei axe ce trece transversal prin cot. Miscarea este
dirijata de geometria capetelor osoase, ceea ce determina devieri ale
axului de miscare pe parcursul intregii curse a antebratului. Urmand
trohleea humerusului, cubitusul executa in timpul flexiei si o rotatie
axiala de 5 grade spre interior. Cand cotul este intins (extins), intre
axa mediana a bratului si axa mediana a antebratului se formeaza un
unghi de 170 grade, deschis spre lateral (spre marginea radiala)cubitus valgus 'fiziologic', mai accentuat la femei si copii. Daca se
proneaza mana (palma se roteste in jos), acest unghi dispare.
Miscarea de extensie este blocata de ciocul olecranului in foseta
olecraniana si de fasciculele anterioare ale ligamentelor.

2.3 ARTICULATIILE RADIOULNARE (RADIOCUBITALE)

Articulatia radioulnara proximala a fost descrisa anterior.
a) Articulatia radioulnara distala leaga oasele antebratului intre ele, la
extremitatea lor distala. Contribuie la realizarea miscarii de pronatiesupinatie.
Suprafetele articulare sunt reprezentate de capul ulnei, convex si
incizura ulnara a radiusului, concava, a caror geometrie defineste o
articulatie uniaxiala de tip pivot (trohoida). Ea este prevazuta cu o
capsula articulara subtire, mai rezistenta anterior si posterior, care
permite membranei sinoviale sa expansioneze in partea superioara
formand recesul sacciform, ca o punga ce ajunge pana la membrana
interosoasa.
Caracteristic pentru aceasta articulatie este prezenta unui disc articular
(dupa unii autori, ligamentul triunghiular)care separa articulatia
radioulnara distala de articulatia radiocarpiana. Cele doua articulatii au
insa si elemente comune capsulare si ligamentare. Centrul discului este
perforat, permitand comunicarea intre cele doua cavitati articulare.

b) Articulatia radioulnara mijlocie (syndesmoza radioulnara) este

reprezentata de legatura fibroasa continua, intinsa in spatiul
interosos radioulnar, cunoscuta si sub denumirea de membrana
interosoasa. Ea conecteaza marginile interosoase ale diafizelor celor
doua oase. In pozitia intermediara a antebratului (intre pronatie si
supinatie), membrana devine o structura tensionata. Ea reprezinta o
suprafata de insertie pentru muschii antebratului. Se opune
miscarilor de translatie dintre radius si ulna si participa la
transmiterea fortelor de tractiune sau compresiune de la un os la
altul.
Articulatiile radioulnare realizeaza miscarile de pronatie- supinatie

2.4 ARTICULATIILE GATULUI MAINII (PUMNULUI)

Pumnul este un complex osteoarticular in care distingem, in principal,
articulatia radiocarpiana- o diartroza de tip condilian- si articulatia
mediocarpiana. In aceste doua articulatii se executa miscarile pumnului.
Articulatiile intercarpiene, nu intra in calculul acestor miscari.
a) Articulatia radiocarpiana este formata din cavitatea glenoida antebrahiala
(formata la randul sau din suprafata articulara inferioara a radiusului si fata
inferioara a discului articular) si de suprafetele articulare ale scafoidului,
semilunarului si mai putin ale piramidalului. Din punct de vedere geometric, ia
nastere o articulatie elipsoidala cu axul lung dispus transversal, cu doua grade
de libertate: flexie-extensie in sagital si miscari de abductie- adductie, in
frontal.
Cavitatea articulara are forma unei linii cu concavitatea in jos, care
uneste cele doua procese stiloide ale radiusului si ulnei.
Capsula articulara este mai groasa, tensionata palmar (fata pumnului),
mai subtire si mai relaxata dorsal (dosul pumnului). Membrana sinoviala a
acesteia poate prezenta comunicari cu cavitatile articulatiei radioulnare distale
si mediocarpiene.

b) Articulatia mediocarpiana se formeaza intre randul

proximal, exceptand osul pisiform (scafoid, semilunar, piramidal), si
cel de-al doilea rand al oaselor carpiene (trapez, trapezoid, osul
mare si osul cu carlig). Interlinia articulara este neregulata, are
forma unui S orizontal, fiind o artrodie in partea externa si o
condiliana in partea interna.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de :

ligamentul radiat al carpului, asezat pe fata palmara

(anterior);

ligamentul posterior, slab dezvoltat si inconstant;

capsula articulara.

Miscarile pumnului sunt de flexie - extensie, inclinare

cubitala- radiala si, prin asociere, de circumductie.
Articulatia radiocarpiana participa mai mult in flexie
(50gr) si mediocarpiana in extensie (50gr). Inclinatia
radiala este realizata predominant din radiocarpiana
(10gr), iar inclinatia cubitala, din mediocarpiana (25gr).

2.5 ARTICULATIILE MAINII

Mana este cel mai complicat segment de membru din organism.
Atat structura, cat si functia sa sunt adaptate complexei activitati
umane. Suprafata de proiectie din cortexul cerebral, care controleaza
mana, este proportional enorma, dovada complexitatii acestui 'organ'.
Mana are functii legate de prehensiune (prindere), sensibilitatea
discriminativa, organ al personalitatii umane, al expresivitatii, al
profesionalitatii. Tot restul membrului superior- umar, brat, cot,
antebrat- nu are decat rolul de a pune mana in pozitia cea mai favorabila
pentru indeplinirea unei anumite functii.
Anatomic, mana incepe cu al doilea rand (distal) de oase
carpiene, care se articuleaza cu capetele metacarpienelor (articulatia
carpometacarpiana), realizand patru artrodii pentru metacarpienele IIV) si o articulatie selara intre trapez si primul metacarpian.
Ultimele patru metacarpiene se articuleaza intre ele prin bazele
lor (articulatia intermetacarpiana), formand trei artrodii.

La capatul distal al metacarpienelor se articuleaza cavitatile

glenoide ale primelor falange (articulatiile metacarpofalangiene). Distal,
urmeaza articulatiile interfalangiene proximale (prima si a doua falanga),
apoi articulatiile interfalangiene distale (intre a doua si a treia falanga).
Ele sunt trohleartroze.
Policele are propria articulatie carpometacarpiana (articulatia
trapezometacarpiana, in sa) si numai o articulatie interfalangiana.
Mijloace de unire: Toate articulatiile mainii sunt intarite de cate un
manson capsular si ligamente dispuse lateral si ligamente interosoase (la
nivelul intermetacarpienelor, fiecare ligament intinzandu-se intre doua
oase alaturate)