Sunteți pe pagina 1din 2

Astronomia in antichitate

Generaliti
Oamenii din antichitate care au avut mai mult timp liber la dispozitie si
mai multa curiozitate, au fost preocupati de studiul zilei, noptii, Soarelui, Lunii
si stelelor au descoperit ca aceste corpuri ceresti se misca in asa fel incat pot
ajuta la determinarea orei exacte, orientarii pe pamant, etc. Astronomia a
aparut, la primele civilizatii ca o necesitate pentru a cunoaste timpul cel mai
propice diferitelor munci de camp, sarbatorilor religioase, cat si pentru a gasi
drumul in calatoriile lungi mai ales pe mare.
Pentru oamenii din acea vreme, cerul aparea cu un comportament cu
cat mai ciclic, cu atat mai bizar. Soarele, care despartea ziua de noapte,
rasarea in ficare dimineata dintr-o directie, dinspre est, si apunea in directie
opusa. Noaptea, mii de stele puteau fi vazute urmand aceeasi miscare de
rotatie in grupuri permanente, constelatii, in jurul unui punct fix, cunoscut
sub numele de polul nord astronomic.
Oamenii au observat ca ziua si noaptea erau inegale in durata. in zilele
mai lungi, soarele, vazut din emisfera nordica, rasarea la NE, si urca sus pe
cer la amiaza. in zilele cu nopti lungi, Soarele rasarea la SE si nu mai urca asa
de sus. Observatiil cu privire la stelele care apareau la vest dupa apusul
Soarelui, sau la est inainte de rasarit, au aratat ca pozitia relativa a Soarelui
fata de stele se schimba regulat. Egiptenii au fost probabil primii care au
descoperit ca Soarele are o miscare completa in jurul sferei cu stelele fixe, in
aproximativ 365 de zile si nopti. Studii mai aprofundate au aratat ca cele
cinci planete mai stralucitoare se roteau in jurul sferei cu stele pe langa o
centura de stele numita zodiac. Luna traversa zodiacul rapid, depasind
soarele odata la 29,5 zile. Cei care priveau stelele in antihitate, au incercat sa
aranjeze zilele si lunile intr-un calendar. Deoarece nici o luna sau un an nu
contin un numar fix de zile, cei care au creat primele calendare, au atasat
unor luni sau ani succesivi un numar diferit de zile, care sa aproximeze
valoarea pe o durata mai lunga de timp. Astfel, calendarul modern are 97 de
ani bisecti la fiecare 400 de ani, deci numarul mediu de zile pe un an este de
365,24250, foarte aproape de valoarea determinata astronomi, adica
365,24220.
Soarele si Luna traverseaza zodiacul intotdeauna de la vest la est.
Totusi, cele cinci planete stralucitoare (Mercur, Marte, Venus, Jupiter si
Saturn), au si ele o miscare generala inspre est fata de fondul de stele ce se
deplaseaza inspre vest. Din timpuri stravechi, oamenii si-au imaginat ca
miscarile planetelor, si in general evenimentele ce se petreceau pe cer, erau
cumva in relatie cu destinul lor. Aceasta idee, care sta la baza astrologiei, a
incurajat descoperiri de ecuatii matematice pentru prezicerea miscarilor
planetelor si deci a dus la progresul in astronomie.
Astronomia la babilonieni
Harti interesante de constelatii si calendare folositoare au fost

inventate de mai multe popoare in antichitate, printre care egiptenii, maiasii


si chinezii, dar babilonienii au reusit lucruri si mai complicate.
Pentru a-si perfectiona calendarul, ei au studiat miscarea Soarelui si a Lunii.
Un obicei al lor era sa stabileasca inceputul fiecarei luni, ziua imediat
urmatoarea dupa luna noua. Aceasta zi a fost stabilita, la inceput prin
observatii, dar mai tarziu babilonienii au dorit sa o calculeze pe perioade mai
lungi. Pe la 400 ien, ei au realizat ca miscarea aparenta a Lunii de la vest la
est nu se desfasoara cu aceasi viteza. Aceste corpuri ceresti pareau ca se
misca din ce in ce mai repede jumatate din perioada miscarii de revolutie,
atingand un maxim, dupa care sa continue sa scada pana la un minim.
Babilonienii au incercat sa explice matematic acest ciclu, atasand Lunii doua
viteze fixe, una mai mare pentru prima jumatate din perioada miscarii, iar
cealata, mai mica pentru a doua jumatate. Mai tarziu, au adaugat calculului
un factor care crestea linear de la un minim pana la un maxim. Cu aceste
calcule ale miscarilor Lunii si Soarelui (au folosit o metoda asemanatoare
pentru soare), babilonienii au putut sa prezica faza "luna noua" si deci ziua in
care incepea o luna calendaristica. Cunosteau, de asemenea pozitia Lunii si a
Soarelui in fiecare zi sau noapte din an. intr-o maniera similara, au calculat
pozitiile planetelor cu ambele miscari inspre est si retrograd. Arheologii au
scos la iveala sute de scrieri care contineau aceste calcule. Cateva dintre
acestea, originare din orasele Babylon si Erech (Uruk) de pe raul Eufrat,
contin numele lui Naburiannu (491 ien) sau Kidinnu (379 ien), astrologi care
au inventat, probabil sistemele de calcul folosite.