Octavian Goga

Rugciune
Rtcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stpne,
n faa strlucirii tale.
n drum mi se desfac prpstii,
i-n negur se-mbrac zarea,
Eu n genunchi spre tine caut:
Printe,-ornduie-mi crarea!
n pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sap,
Cum vor s-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adap.
Din valul lumii lor m smulge
i cu povaa ta-neleapt,
n veci spre cei rmai n urm,
Tu, Doamne, vzul meu ndreapt.
Dezleag minii mele taina
i legea farmecelor firii,
Sdete-n braul meu de-a pururi
Tria urii i-a iubirii.
D-mi cntecul i d-mi lumina
i zvonul firii-ndrgostite,
D-i raza soarelui de var
Pleoapei mele ostenite.
Alung patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frnge,
i de durerea altor inimi
nva-m pe mine-a plnge.
Nu rostul meu, de-a pururi prad
Ursitei matere i rele,
Ci jalea unei lumi, printe,
S plng-n lacrimile mele.
D-mi tot amarul, toat truda
Attor doruri fr leacuri,

D-mi viforul n care url

i gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliii-n umbr,
Cu umeri grbovi de povar...
Durerea lor nfricoat
n inim tu mi-o coboar.
n suflet seamn-mi furtun,
S-l simt n matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revars
Pe strunele nfiorate;
i cum sub bolta lui aprins,
n smal de fulgere albastre,
ncheag-i glasul de aram:
Cntarea ptimirii noastre.