Sunteți pe pagina 1din 18

Politica Franei are loc n cadrul unei democraii reprezentative organizat ca o republic semi-prezidenial n care

Preedintele Franei este eful statului iar Prim ministrul Franei este eful guvernului. Puterea executiv este exercitat de
ctre guvern, iar puterea legislativ este exercitat de ctre guvern i de ctre parlament, bicameral, format din Adunarea
Naional i Senat. Sistemul politic este pluripartit, iar membrii parlamentului sunt alei prin vot: deputaii prin vot universal
direct uninominal iar senatorii sunt alei de ctre un colegiu electoral. Puterea judiciar este independent de puterea
executiv i legislativ.
Politica francez sub cea de a cincea republic*modificare | modificare surs+
Dup ce Charles de Gaulle a propus spre adoptare constituia celei de a cincea republici n 1958, Frana a fost condus de
guverne succesive de dreapta pn n 1981. n anii 1960, partidele de stnga au avut rezultate modeste n alegeri. Guvernele
din aceast perioad au aplicat politici Gaulliste de independen naional i modernizare ntr-o manier dirijist. Perioada
Gaullist a fost puternic criticat datorit pentru brutalitatea sa: chiar dac alegerile erau libere statul prin monopolul asupra
radio-ului i a televiziunii a ncercat s i impun punctul de vedere asupra evenimentelor iar politicile sociale erau foarte
conservatoare. Monopolul asupra mijloacelor media nu era absolut deoarece numeroasse staii de radio emiteau din rile
nvecinate (Belgia, Luxemburg, Monaco).
n mai 1968, o serie de greve muncitoreti i revolte studeneti au zdruncinat Frana. Acestea nu au avut ca rezultat o
schimbare de guvern, un guvern de dreapta fiind reales n iunie 1968. Totui n 1969 electoratul francez a respins un
referendum pentru o serie de reforme instituionale, o micare considerat drept un protest al francezilor fa de politicile
lui de Gaulle, care a demisionat n urma acestui referendum.
Georges Pompidou, unul din prim minitrii perioadei lui de Gaulle a fost ales preedinte dar acesta a decedat subit n 1974.
Valry Giscard d'Estaing a ctigat urmtoarele alegeri, dar pn n momentul de fa, este singurul preedinte francez al
celei de a cincea republici care nu a fost reales.
n 1981, Franois Mitterrand, un socialist, a fost ales preedinte datorit unui program important de reforme. Dup ce i-a
asigurat sprijinul parlamentului n urma unor alegeri, guvernul su a implementat o serie de reforme sociale i economice:

Politici sociale:
abolirea pedepsei capitale;
abolirea legislaiei ce incrimina homosexualitatea: aducnd la acelai nivel vrsta de consinmnt pentru contacte
homosexuale cu aceea pentru contacte heterosexuale (de la Revoluia francez, Frana nu a criminalizat niciodat
relaiile homosexuale private ntre aduli);

Politici economice:

guvernul a efectuat o serie de naionalizri;


scurtarea sptmnii de lucru la 39 ore, n loc de 40 ore.

Totui, n 1983, inflaia ridicat i criza economic a obligat o modificare a politicilor economice, perioad cunoscut sub
denumirea de rigueur (rigoare) guvernul Socialisto-Comunist a demarat un program de politici fiscale i de control al
cheltuielilor. n cele din urm majoritatea naionalizrilor au fost anulate de guvernele urmtoare (fie de stnga fie de
dreapta) dar reformele sociale au rmas n vigoare.
De atunci, guvernul a fost format fie de o coaliie de stnga (format din Partidul Socialist Francez, Partidul Comunist Francez
i mai recent de ctre Les Verts, Partidul Ecologist) fie de o coaliie de dreapta (format din partidul lui Jacques Chirac
Rassemblement pour la Rpublique, ulterior nlocuit de Uniunea pentru o Micare Popular i partidul de centru Uniunea
pentru Democrae Francez). Aceste dou coaliii sunt relativ stabile neavnd loc nici o reorganizare n timpul mandatului
sau o rsturnare de guvern, lucru des ntlnit timpul celei de a patra republici.

Anii 1980 i 1990 au vzut apariia patidului de extrem dreapta Frontul Naional al lui Jean-Marie Le Pen, un partid care
consider c principala cauz a omajului ridicat i a criminalitii este imigraia, n special cea din Nordul Africii. Din anii 1980
omajul a rmas relativ ridicat, la aproximativ 10% din populaia activ, n ciuda diverselor reforme introduse pentru
combaterea acestuia. Criminalitatea a variat n aceast perioad, cu o cretere important a delicvenei infantile, cu toate c
msura creterii acesteia este un subiect de dezbatere. Problemele din banlieue un termen folosit pentru a descrie zonele
de locuine suburbane srace, cu un procentaj mare de descendeni ai imigranilor nord-africani rmn o preocupare
important. Succesul lui Jean-Marie Le Pen la alegerile prezideniale din 2002 a fost atribuit n mare parte sentimentului de
insecuritate datorat unei aparente delicvene infantile intense.

Situaia politic recent


Fostul preedinte al Franei, Jacques Chirac, un fost prim ministru i primar al Parisului, a fost ales pentru prima dat n 1995
i apoi n 2002 pentru postul suprem. Pentru primii doi ani ai preedieniei sale, acesta s-a bucurat de un larg sprijin
parlamentar (470 din 577 locuri n Adunarea Naional) ce i-au permis formarea unui guvern, sub conducerea lui Alain Jupp,
preedintele partidului neo-Gaullist RPR. Aceast perioad a fost marcat de numeroase scandaluri de corupie i de o serie
de reforme nepopulare ce au condus la o serie de micri de protest. Pentru ca Frana s poat ndeplinii criteriile Tratatului
de la Maastricht pentru adoptarea monedei Euro, erau necesare o serie de reforme costisitoare din punct de vedere politic,
astfel nct n iunie 1997 au fost organizate noi alegeri parlamentare.
Partidele de Stnga, conduse de Partidul Socialist Francez, au ctigat detaat alegerile (319 locuri fa de 289 necesare
pentru a obine majoritatea), iar guvernul a fost format de ctre Lionel Jospin i a fost format din minitrii socialiti i aliaii
lor, partidul comunist i verzii. Scopul guvernului a fost pstrarea Franei pe calea integrrii economice i monetare
europene, dar cu o atenie deosebit acordat problemelor sociale. Peroada de coabitare, ntre preedintele de dreapta i
guvernul de stnga, a fost una dintre cele mai durabile din istoria republicii franceze, guvernul i preedintele reuind s se
pun de acord asupra majoritii problemelor.
Alegerile prezideniale din 2002 au reprezentat sfritul perioadei majoritii socialiste, datorit nfrngerii rsuntoare
suferit de primul ministru, care a obinut un scor sub ateptri, fiind devansat pentru poziia a doua ce permitea accesul n
al doilea tur de scruti de ctre Jean-Marie Le Pen, liderul partidului de extrem dreapta, Frontul Naional, care, datorit
politicilor sale izolaioniste i anti-imigraie este acuzat de xenofobism.
n urma alegerilor din iunie 2002, partidele de drepta, susintoare ale preedintelui Chirac, au obinut majoritatea
parlamentar, iar guvernul a fost format de ctre Jean-Pierre Raffarin. n urma respingerii Tratatului de instituire a unei
Constituii pentru Europa de ctre populaia francez prin referendumul din 29 mai 2005, primul ministru i-a prezentat
demisia. Motivele respingerii tratatului sunt diverse dar nu este cazul temerilor legate de pierderea suveranitii n favoarea
instituiilor europene, deoarece Frana i populaia sa este considerat printre principalii susintori ai unei integrri mai
pronunate. Principala temere a fost considerat teama de liberalismul economic ncurajat de ctre acest tratat, care, n
viziunea susintorilor politicilor mai sociale, nu ofer protecie angajatului ca individ n faa forelor pieii de munc i a
angajatorilor. Pe lng aceasta, votul negativ a fost interpretat de unii i ca un vot de blam mpotriva preedintelui devenit
din ce n ce mai nepopular.
Noul guvern a fost format de ctre Dominique de Villepin, fostul ministru de externe. Una dintre marile probleme
ntmpinate de acest guvern au fost revoltele din suburbiile franceze din anul 2005 ce au pornit n numeroase suburbii
srace, populate de ctre imigrani nord-africani i descendenii acestora. guvernul a invocat starea de urgen pentru a
calma revoltele, iar ministrul de interne Nicolas Sarkozy a ctigat capital politic n urma discursului su n favoarea
represiunii delicvenei juvenile i a imigraiei ilegale.
Al doilea moment dificil al guvernului de Villepin a fost n anul 2006 cnd propunerea de reform a pieei muncii pentru
tineri, prin introducerea unui nou contract de angajare, numit "Contract pentru Prima Angajare" (francez Contrat Premire

Embauche, prescurtat CPE), a fost ntmpinat cu ample proteste de strad care au dus la eliminarea proiectului. Acesta
prevedea posibilitatea de a angaja i a demite tineri sub 26 de ani n mod liber i era motivat de ratele ridicate ale omajului
n aceast categorie de vrst de peste 20%. Susintorii acestui proiect au motivat reducerea constrngerilor legate de
nfiinarea a noi posturi de munc, iar detractorii au motivat crearea unei situaii de insecuritate social i de lipsa unei reale
soluii pentru problema mai mare a omajului ridicat. n urma acestor evenimente popularitatea preedintelui i a primului
ministru a sczut dramatic, nici unul nemaifiind cotat cu o susinere suficient pentru a-i permite o candidatur serioas la
alegerile prezideniale din anul 2007.
Actualul preedinte al Franei este Nicolas Sarkozy.
Grupuri de presiune politic
Pe lng partidele politice, mai multe asociaii, sindicate i uniuni formeaz o serie de grupuri cu diverse niveluri de influen
asupra scenei politice franceze: Sindicate ale muncitorilor:
Confederaia General a Muncii (Confdration Gnrale du Travail prescurtat CGT), sindicat ce revendic aproximativ 2,4
milioane membrii, aliat tradiional al Partidului Comunist Francez;
Fora Muncitoreasc (Force Ouvrire++, FO), sindicat ce revendic aproximativ 1 milion memberii;
Confederaia General a Cadrelor (Confdration Gnrale des Cadres) uniune de sindicate ale angajailor cu studii
superioare sau aflai n poziii de conducere, revendic aproximativ 340.000 membrii;
Confederaia Francez Democratic a Muncii (Confdration Franaise Dmocratique du Travail, CFDT), sindict ce revendic
aproximativ 800.000 membrii, considerat a fi apropiat de partea reformist din Partidul Socialist Francez;
Confederaia Francez a Muncitorilor Cretini (Confdration Franaise des Travailleurs Chrtiens), sindicat ce revendic
160.000 membrii i sprijin valorile cretine;
Solidarii Unitari Democratici (Solidaires Unitaires Dmocratiques), sau "Grupul celor 10", un grup de sindicate radicale;
Uniuni ale angajatorilor:
Micarea ntreprinderilor Franceze (Mouvement des Entreprises de France sau MEDEF), numit uneori "patronatul"
(patronat);
Uniuni ale Studenilor:
Uniunea Naional a studenilor din Frana (Union nationale des tudiants de france, UNEF);
Sindicate ale ranilor:
Federaia Naional a Sindicatelor Exploatrilor Agricole (Fdration Nationale des Syndicats d'Exploitants Agricoles);
Centrul Naional al Tinerilor Agricultori (Centre National des Jeunes Agriculteurs);
Confederaia rneasc (Confdration Paysanne), cunoscut pentru aciunile radicale ale lui Jos Bov.

Actuala Constituie a Franei a fost adoptat la data de 4 octombrie 1958, i a fost amendat de 17 ori, cel mai
recent la data de 28 martie 2003. Este numit n mod tipic Constituia celei de a cincea Republici i a nlocuit
constituia celei de a patra republici datnd din 27 octombrie 1946. Charles de Gaulle a fost principalul instigator iar
redactarea a czut n sarcina lui Michel Debr.

Preambulul constituiei reamintete Declaraia Drepturilor Omului i ale Ceteanului din 1789 i stabilete caracterul secular
i democratic al Republicii Franceze, care i deriv suveranitatea de la popor ("guvernul poporului, din popor pentru popor" francez gouvernement du peuple, par le peuple et pour le peuple).
Stabilete modalitile de alegere ale preedintelui Franei, ce are un rol important din punct de vedere politic, i al
Parlamentului, modul de formare a guvernului i puterile fiecruia precum i relaiile dintre aceste instituii. Constituia
asigur independena autoritii judiciare i creeaz o nalt Curte de Justiie, un Consiliu Constituional i un Consiliu
Economic i Social i permite ratificarea tratatelor internaionale i a celor legate de Uniunea European.
Constituia precizeaz metodele de amendare a acesteia, fie printr-un referendum, fie printr-un proces parlamentar cu
consimmntul preedintelui. Procedura normal de amendare este urmtoarea: amendamentul trebuie s fie adoptat n
termeni identici de cele dou camere ale parlamentului iar apoi ori trebuie adoptat printr-un referendum cu o majoritate
simpl, ori cu 3/5 din voturile totale dintr-o sesiune reunit a celor dou camere.

1.

GAULLISMUL

Gaulle s-a instalat in fruntea voluntarilor Frantei Libere si apoi a Consiliului de Aparare a Imperiului, organizand participarea
trupelor coloniale franceze la actiunile miloitare ale Aliatilor. La 13 iunie 1943 a instalat la Alger Comitetul de Eliberare
Nationala, transformat apoi in guvern provizoriu. Dupa eliberare a fost ales sef al guvernului de catre Adunarea Constituanta,
dar dupa putine luni a decis sa-si dea demisia, nemultumit de puterea partidelor si nedispus sa guverneze prin
compromisuri. Incepea in felul acesta batalia impotriva celei de-a Patra Republici franceze. In 1947, de Gaulle a intemeiat
RPF (Rassemblent du peuple Franais), in disputa cu partidele, de pe pozitii anticomuniste si puternic nationaliste. Dupa
cateva succese electorale initiale, participarea la jocul parlamentar l-a obligat totusi la o crescanda acceptare de acorduri. In
1953 de Gaulle a decis sa paraseasca viata politica si sa se retraga in viata particulara. Reintoarcerea la rampa politica a
coincis cu colapsul celei de-a Patra Republici aflata sub povara razboiului din Algeria. In fata amenintarii cu o rebeliune
militara si a razboiului civil (in Alger militarii creasera un Comitet Civil si Militar de Salvare Publica), lui de Gaulle i-a fost
incredintata sarcina de a forma guvernul cu puteri depline pentru o reforma constitutionala (1958). La urmatoarele alegeri,
noua miscare gaullista denumita Union pour la Nouvelle Rpublique (UNR), obtinea majoritatea relativa a voturilor. Ca
presedinte al Frantei, inca de la inceputul mandatului sau, Charles de Gaulle s-a angajat sa respecte cinci principii, care
urmau sa stea la temelia noii Constitutii: 1) sufragiul universal este izvorul puterii; 2) puterea executiva trebuie sa fie absolut
delimitata de cea legislativa; 3) guvernul este raspunzator in fata Parlamentului; 4) justitia trebuie sa fie total independenta;
5) Constitutia trebuie sa fixeze raporturile dintre Franta si popoarele asociate. O comisie compusa in parte din
parlamentari urma sa lucreze la elaborarea, in conformitate cu aceste principii, unei noi Constitutii, care va fi cea a Republicii
a V-a. Guvernul, adica generalul de Gaulle, isi rezerva dreptul sa o aprobe, dar, in ultima instanta, poporul insusi avea sa se
pronunte pe calea unui referendum. O comisie prezidata de Jacques Rueff a fost insarcinata cu stabilirea unui plan de
reforme economice si monetare. Independenta puterii executive rezida in intregime in presedintele repubicii, ales de un corp
electoral de peste 80.000 de persoane. Puterea legislativa slabeste, senatorii si deputatii nemaiputand sa fie ministri.
Adunarea Uniunii Franceze a fost dizolvata. Institutia cea mai originala a devenit Consiliul constitutional, format din noua
membri desemnati de presedintele republicii, Adunarea nationala si Senat. De aceasta institutie tinea intregul contencios
electoral si constitutional. De Gaulle a vizitat de mai multe ori Algeria cutand o solutie pentru iesirea din criza. In
septembrie 1958, in timp ce vizita Algeria pentru a treia oara, in discursul sau de la Constantine, de Gaulle a schitat un
plan de refacere economica si de industrializare a Algeriei. Un an mai tarziu, de Gaulle a facut un pas decisiv: a oferit
Algeriei autodeterminarea. Minoritatea franceza din Algeria a inceput sa-si manifeste nemultumirea si dezamagirea. In
1960, dupa ce toate teritoriile Africii negre au devenit, unele dupa altele, republici independente, presedintele Frantei a
incetat sa mai fie si presedinte al Algeriei. Studentii francezi din Alger au provocat o rascoala in cartierul facultatilor,
sustinuti de o mare parte a minoritatii franceze. Musulmanii s-au manifestat abia in timpul ultimei vizite a lui de Gaulle in
Algeria, moment in care au loc ciocniri cu fortele armate. Plecarea sefului statului francez a fost insotita de un adevarat

macel, care nu i-a smuls lui Charles de Gaulle nici macar un singur cuvant de regret. La 5 iulie 1962, inaltul comisar al
Frantei a predat prerogativele sale autoritatilor algeriene, intrerupand astfel 132 de stapanire franceza a Algeriei. Franta
avea sa mai pastreze pentru cativa ani dreptul de a folosi instalatiile de la Mers el-Kbir si poligonul de instructie de la
Hammaguir. Chemat la putere pentru a pastra Algeria sub dominatia Frantei, de Gaulle a inceput insa tratativele cu
guvernul provizoriu algerian si, cu toata insurgenta terorista a militarilor colonialisti, a recunoscut independenta fostei
colonii, convins ca numai pe aceasta cale natiunea franceza ar fi putut sa-si regaseasca o stabilitate. O reforma
constitutionala realizata in 1962 a facut sa devina mai solida puterea personala a lui de Gaulle prin alegerea prin vot
universal a presedintelui republicii, caruia ii era rezervat controlul direct al politicii interne si externe a tarii. Mai mult, de
Gaulle a recurs in mod amplu la votul direct al poporului prin instrumentul referendumului. In politica externa a favorizat
recuperarea prestigiului Frantei, accentand tendinta de a se elibera de sub hegemonia SUA: a promovat constituirea unei
forte nucleare autonome, a facut ca Franta sa iasa din structura militara integrata a NATO, dar nu si din alianta politica
(1966) si s-a opus admiterii in CEE a Marii Britanii, considerata ca prea legata de interesele SUA. Conceptia lui legata de o
Europa a patriilor, ostila acordarii de puteri efective institutiilor supranationale, a blocat dezvoltarea in sens federalist a
institutiilor europene, in timp ce tratatul de cooperare semnat la 22 ianuarie 1963 cu cancelarul german Adenauer a
constituit prima manifestare a axei Paris-Bonn. In 1968, Charles de Gaulle s-a confruntat cu puternice manifestatii de
protest studentesti, urmate de o greva generala declansata de sindicate si partide politice. Aceasta a paralizat puterea
politica in timpul lunii mai, provocand o criza severa. Conform parerii prorpiilor sai partizani, de Gaulle a fost surprins de o
criza pe care nu a prevazut-o si nu a inteles-o. Presedintele a ordonat reprimarea manifestatiilor studentesti, impotriva
parerii majoritatii ministrilor care inclinau spre o conciliere. Intre 14 si 18 mai 1968, de Gaulle a vizitat Romania. In timpul
absentei sale din Franta, greva a capatat amploare. Presedintele a lasat impresia unui om epuizat, secatuit de energie,
coplesit, imbatranit, descurajat si fara solutii.

2. Preedintele Republicii Franceze (francez Prsident de la Rpublique franaise) numit n mod colocvial Preedintele
Franei, este eful de stat ales al Franei i deintorul titlului de co-principe al Andorrei i Marele Maestru al Legiunii de
Onoare (francez:Lgion d'honneur).
Din cele cinci republici franceze, patru au avut un preedinte ca ef al statului, fcnd astfel din postul de preedinte francez,
cel mai vechi post de preedinte din Europa care a existat de-a lungul istoriei ntr-o form sau alta. n fiecare constituie
francez puterile preedintelui, precum i funciile i ndatoririle sale i relaia cu guvernul au fost diferite.
Actualul preedinte al Republicii Franceze este Franois Hollande.
Puterile prezideniale
Spre deosebire de cele mai multe dintre celelalte posturi de preedinte al naiunilor europene, postul de preedinte al
Franei este unul foarte puternic din punct de vedere politic, n special n ceea ce privete politica extern. Cu toate c
procesul legislativ este efectuat i supervizat de Primul ministru i de ctre parlament, preedintele Franei are o influen
semnificativ asupra acestuia, fie n mod formal, fie datorit puterilor constituionale. Preedintele ocup cea mai
important funcie n stat i surclaseaz toi ceilali politicieni.

Probabil cea mai important putere a preedintelui este aceea de a alege primul ministru. Totui, deoarece doar Adunarea
Naional are puterea de a demite guvernul primului ministru, preedintele este forat s numeasc un prim ministru ce are
sprijinul majoritii adunrii.

Cnd majoritatea Adunrii Naionale este din spectrul politic opus preedintelui situaia se numete coabitare. n acest caz,
puterile preedintelui sunt diminuate, deoarece puterea de facto aparine primului ministru i a Adunrii Naionale care l
sprijin. Totui, convenia constituional este ca preedintele s se ocupe de politica extern, cu toate c trebuie s lucreze
n acest domeniu cu Ministrul de Externe.
Cnd majoritatea Adunrii Naionale este de aceeai parte a spectrului politic cu preedintele, acesta poate avea un rol mai
activ i, n realitate, dirijeaz politica guvernului. Primul ministru este n cele mai multe situaii prima victim n cazul n care
administraia devine nepopular, preedintele putnd s n cear demisia fr ca acesta s poat refuza.
Alte puteri ale preedintelui sunt:
Promulgarea legilor

n acest domeniu preedintele are o putere limitat de veto, el putnd propune doar o dat rentoarcerea legii n
parlament;
Preedintele poate de asemenea trimite legea spre verificare Consiliului Constituional;
Preedintele are puterea de a dizolva Adunarea Naional;
Preedintele poate propune, n anumite condiii, aprobarea legilor prin referenum naional;
Preedintele numete anumii oficiali (cu acordul guvernului);
Preedintele numete anumii membrii ai consiliului Constituional;
Preedintele primete ambasadorii strini;
Preedintele poate pardona (dar nu poate amnistia) persoanele condamnate i poate uura sau suprima sentinele
criminale. Aceasta era de o importan capital n perioada n care Frana opera pedeapsa capital, condamnaii la
moarte cernd n general comutarea sentinei la nchisoare pe via.

Toate deciziile preedintelui trebuie contrasemnate de primul ministru, cu excepia deciziei de dizolvare a Adunrii
Naionale.
Exist o tradie de o aa numit "amnestie prezidenial" care are loc atunci cnd preedintele i Adunarea Naional sunt
alese din cadrul aceluiai partid politic. Aceasta este o lege ce autorizeaz preedintele s desemneze anumii indivizi, ce au
comis anumite infraciuni, crora s le fie amnistiate pedepsele. Se consider c astfel de legi permit reducerea
suprapopulrii nchisorilor, dar totodat metoda este criticat deoarece se consider c ncurajeaz comiterea de infraciuni
rutiere naintea perioadei alegerilor. Diferena dintre amnistie i pardon prezidenial este c prima elimin consecinele
urmtoare ale sentinei, ca i cum infraciunea nu a fost comis, n timp ce a doua doar termin sentin, fr ns de a
elimina eventualele consecine.
Alegerea preedintelui
n urma unui referendum din anul 2000, durata mandatului prezidenial s-a redus de la 7 la 5 ani, iar primele alegeri pentru
un cincinat prezidenial au avut loc n anul 2002. Nu exist un numr limit de termene, astfel c, fostul preedinte Chirac,
care a fost ales pentru un septenat n 1995 i pentru un cincinat n 2002, a putut candida din nou la alegerile din 2007.
Pentru a fi admis ca un candidat oficial, candidaii potenial trebuie s primeasc sprijinul prin semntur de la cel puin 500
oficiali alei, n principal primari ai comunelor franceze. Numrul oficialilor alei care pot semna este de aproximativ 45.000
din care aproximativ 36.000 sunt primari.
Cheltuielile i finanarea campaniilor i a partidelor politice sunt foarte puternic regulate, existnd o limit superioar a
cheltuielilor de 20 milioane Euro din care 50% sunt finanri publice. Reclamele televizate sunt interzise, dar fiecare candidat
are un interval de timp alocat la televiziunea public. Finanarea campaniilor i a partidelor este supervizat de o agenie
independent.

Metoda de alegere este n dou tururi de scrutin, preedintele ales avnd nevoie obinerea majoritii din numrul de
voturi exprimate. n cazul n care din primul tur nici un candidat nu a obinut majoritatea, se organizeaz un al doilea tur de
scrutin ntre primii doi candidai. Dup ce preedintele este ales, acesta urmeaz o procedur solemn de investitur.
n caz de deces, demisie sau de imposibilitate a exersrii funciei constatat de ctre Consiliul Constituional, Preedintele
Senatului asigur interimatul, adic asigur funciile preedintelui, dar nu ocup postul de preedinte, ceea ce nseamn c
acesta nu trebuie s prseasc postul de Preedinte al Senatului. Noi alegeri pentru funcia suprem trebuie oganizate, nu
mai repede de 20 de zile, dar nu mai trziu de 35 de zile. Datorit faptului c durata ntre cele dou tururi de scrutin este de
15 zile, Preedintele Senatului nu poate exersa funcia de Preedinte al statului mai mult de 50 de zile, perioad n care nu
are dreptul s dizolve Adunarea Naional, s iniieze schimbri constituionale sau s cear un referendum. Pn n
momentul de fa, doar Alain Poher a trebuit s i asume aceast sarcin, cu ocazia demisiei lui Charles de Gaulle i a
decesului lui Georges Pompidou.
3. Parlamentul francez (francez Parlement franais) sau Parlamentul Franei este instituia care exercit puterea
deliberativ, puterea legislativ i puterea de a controla activitatea guvernamental a Franei.
Sistemul parlamentar actual al Franei este bicameral i este compus din:

Camera superioar (la Chambre haute), care este Senatul Franei (Snat)
Camera inferioar (la Chambre basse), care este Adunarea Naional a Franei (Assemble nationale franaise);
Adunarea este corpul preeminent.

Adunarea Naional a Franei (francez Assemble nationale) este camera Inferioar a Parlamentului francez. Are 577 de
membri, numii deputai (francez dputs), alei cu un mandat de 5 ani prin metoda majoritii uninominale, n 2 tururi de
scrutin. Circumscripiile corespund n mare msur cantoanelor i nu trebuie s depeasc limitele departamentelor. Sediul
Adunrii Naionale este Palatul Bourbon situat pe cheiul Orsay, pe cellalt mal al Senei fa de Place de la Concorde. De-a
lungul istoriei Franei adunarea naional a avut roluri i titluri diferite, actualmente, sub cea de a Cincea Republic fiind cel
mai important organ legislativ francez.
Adunarea Naional poate fi dizolvat de preedintele rii, atunci cnd situaia este de coabitare, iar preedintele
provoac alegeri anticipate.
Cele dou camere i desfoar activitatea n dou cldiri diferite:

Palatul Luxembourg, pentru Senat


Palatul Bourbon, pentru Adunarea Naional

Cele dou camere se pot reuni ntr-un singur corp, Congresul Parlamentului Francez (Congrs du Parlement franais) la
Palatul Versailles unde pot revizui Constituia.
4. Guvernul francez.Toi membrii guvernului sunt numii de ctre Preedinte la propunerea Primului Ministru. Exist mai
multe categorii de membrii ai guvernului: Minitrii de stat (francez: ministres d'tat, minitrii, minitrii delegai (francez:
ministres dlgus) i secretari de stat(francez:secrtaires d'tat). Actualmente, minitrii de stat nu se disting de ceilali
minitrii dect din motive de protocol. Minitrii delegai pot fi ataai unui minister, primului ministru sau pot fi autonomi.
Secretarii de stat, contrar minitrilor, nu particip dect ocazional la edinele consiliului de minitrii.
Rolul constituional al primului ministru
Conform Constituiei Franei din 28 septembrie 1958, primul ministru este numit de Preedintele Franei. Acesta din urm
poate ntrerupe funcia acestuia doar prin prezentarea demisiei de ctre Primul Ministru.

Primul ministru dirijeaz activitatea guvernului i este responsabil de aplicarea legilor i de aprarea naional. Prin
delegarea din partea preedintelui, primul ministru poate numii persoane n funcii civile i militare i n mod excepional
poate prezida Consiliul de Minitrii, de obicei prezidat de ctre preedinte nsui. Primul ministru dispune de puterea
reglementar (emiterea decretelor) i este preedintelui Consiliului de Stat (francez: Conseil d'tat).
Rolul practic al primului ministru
nc ea de a cincea republic, persoana politic cea mai important n Frana este Preedintele, care decide n linii mari
aciunea guvernului, care este dirijat de primul ministru i care aplic politica efului statului. Astfel, cu toate c teoretic
primul ministru este eful guvernului, n practic, acest rol este jucat de ctre preedinte. Totui, primul ministru dispune de
puteri proprii fa de membrii guvernului.
Deoarece Adunarea Naional poate provoca demisia guvernului printr-o moiune de cenzur, primul ministru este
totdeauna ales dintre liderii curentului politic ce deine majoritatea parlamentar din Adunarea Naional. Preedintele are
totui libertatea s numeasc o personalitate care nu face parte din parlament, aa cum a fost cazul la numirea lui Georges
Pompidou, Raymond Barre, sau mai recent a lui Dominique de Villepin.
Atunci cnd primul ministru aparine unui curent politic opus curentului politic al preedintelui, situaia se numete coabitare
(francez cohabitation). n acest caz, importana primului ministru este mai mare deoarece acesta nu mai depinde de
preedinte iar autoritatea sa asupra minitrilor este deplin. n practic cei doi efi ai puterii executive activeaz n domenii
de competene diferite: primul ministru se ocup de politica intern iar preedintele se ocup n general de politica extern.
Atunci cnd preedintele dispune de o majoritate parlamentar n Adunarea Naional, primul ministru este deseori numit
dintre apropiaii acestuia i va juca un rol minor n politica naional. De obicei, primul ministru este demis (sau i depune
singur demisia) pentru a proteja preedintele n momentul n care se consider c guvernul a euat n aplicare politicii
propuse. A fost cazul n 31 mai 2005 cnd primul ministru Jean-Pierre Raffarin, un apropiat al preedintelui Chirac i fost ef
al campaniei prezideniale a acestuia, a demisionat n urma respingerii prin referendum a Tratatului de instituire a unei
Constituii pentru Europa.
Funcia de ministru este incompatibil cu o serie de alte activiti profesionale cum ar fi activiti private, majoritatea
funciilor politice precum i mandatul parlamentar. Aceast interdicie de cumul se datoreaz evitrii posibilitii ca un
ministru s fie influenat de presiuni exterioare i de a le permite astfel s se consacre pe deplin muncii guvernamentale.
Atribuii i Funcionare
Conform Constituiei Franei, rolul guvernului este de a determina i de a condce politica naiunii. Definirea politicilor i
obiectivelor guvernamentale se traduce n practic prin redactarea proiectelor de legi i a decretelor. Fiecare politic trebuie
s se nscrie, mai devreme sau mai trziu ntr-un text juridic. Toate proiectele de legi precum i anumite tipuri de decrete
trebuie s fie adoptate de consiliul de minitrii. n cadrul acestuia guvernul definete orientarea politicii sale i ia msurile
eseniale destinate punerii acesteia n practic. Forele de execuie de care dispune guvernul sunt armata) Forele armate
ale unui stat sunt aprarea finanat de guvern i forele sale combatante. Acestea exist pentru a sprijini politicile interne
i externe ale formei de guvernare. n unele ri fore paramilitare fac parte din forele armate ale unei naiuni.
Forele armate pot fi alctuite din militari profesioniti (armat permanent), a cror singur ocupaie este pregtirea de
lupt sau lupta propriu-zis, sau din rezerviti, care sunt ceteni ce se mobilizeaz doar atunci cnd este nevoie. Avantajul
este c o astfel de for armat este mult mai uor de ntreinut i reprezint o povar mai mic pe umerii societii;
totui, este mai puin pregtit i organizat dect o armat alctuit n ntregime din profesioniti.
Forele armate n multe din rile mari sunt mprite n armata terestr, forele aeriene, i forele navale (cu excepia
cazurile cnd nu e posibil acest lucru). Aceste diviziuni sunt fcute numai pentru scopul instruirii i asistenei, sau pot fi

ramuri complet independente responsabile pentru desfurarea independent a operaiunilor sau a altor servicii.
Majoritatea rilor mici au o singur organizaie care nglobeaz toate forele armate n subordinea rii n chestiune.
n rile mai mari diferenele culturale dintre diferitele ramuri ale forelor armate pot fi substaniale. S-a spus c "marina
i aviaia mnuiesc echipamentul", n contrast cu "o armat i echipeaz oamenii".) i administraia.
Solidaritatea i colegialitatea muncii guvernamentale este exprimat de edinele regulate ce au loc n fiecare miercuri
diminea sub conducerea Preedintelui. Esenialul muncii guvernamentale se desfoar nsn cadrul fiecrui minister i n
cadrul grupurilor de lucru dedicate ce reunesc reprezentani ai mai multor ministere.
PARTIDELE POLITICE
Frana are un sistem politic multipartit cu numeroase partide, dintre care nici unul nu a avut ocazia s guverneze singur, fiind
necesar formarea de coaliii. Din anii 1980 guvernul a alternat ntre dou coaliii principale:

Gruparea de stnga, organizat n jurul Partidului Socialist


Gruparea de dreapta, organizat n jurul Uniunii pentru o Micare Popular.
Urmtoarele partide au o reprezentare unifirom la nivel naional. Partidele indicate ca minore nu depesc scoruri
de 3% n cadrul alegerilor naionale, iar cele majore sunt partide care au ansa de a forma un guvern.
Liga Comunist revoluionar, Lupta muncitoreasc, Partidul Socialist, Partidul Radical de Stnga, Partidul Comunist
Francez, Micarea republican i cetean, Verzii, Micarea Democrat, Noul Centru, Uniunea pentru o Micare
Popular, Centrul Naional al Independenilor i al ranilor, Partidul Radical, Frontul Naional, Micarea Naional
Republican, Micarea pentru Frana, Adunarea pentru Frana i Independena de Europa, Vntoare, Pescuit,
Natur i Tradiii, Alternativa Liberal, Adunarea Pentru Republic, Democraia Liberal, Seciunea Francez a
Internaionalei Muncitoreti.

5. Sistemul administrativ
Frana metropolitan
Din data de 1 ianuarie 2006, Frana metropolitan adic, partea teritoriului francez situat n Europa este
divizat n mod ierarhic n:
22 regiuni (francez rgions) (dintre care una este colectivitatea teritorial Corsica). Regiunea este principala
diviziune teritorial francez, administrat de un consiliu regional ales pe o perioad de ase ani prin sufragiu
universal direct. Principalul rol legal al regiunilor este de a asigura finanarea liceelor dar bugetul acesteia i permite
s fac investiii n majoritatea domeniilor economice i sociale. Fiecare regiune are un prefect, numit de guvern, al
crui rol este de a reprezenta statul n teritoriu i de a asigura buna funcionare a serviciilor descentralizate, ca de
exemplu coordonarea serviciilor de poliie. Colectivitatea teritorial Corsica are un statut aparte, analog cu acela al
unei regiuni dar cu un pic mai multe puteri.
96 departamente (francez dpartements). Un nivel inferior regiunilor (fiecare regiune fiind compus din mai multe
departamente), departamentele sunt administrate de un consiliu general ales pe o perioad de ase ani prin sufragiu
universal direct i avnd ca rol finanarea domeniilor economice i sociale. Departamentele au fost create n 1790
astfel nct fiecare persoan care locuia n cadrul unuia s poat ajunge n oraul de reedin ntr-o zi de mers
clare. Actualmente rolul acestora este concurat de regiuni, acestea prelund n ultima vreme din ce n ce mai multe
puteri ale departamentelor. Similar cu regiunile, fiecare departament posed un prefect, iar prefectul
departamentului unde se situeaz reedina regiunii este n acelai timp i prefectul regiunii.

329 arondismente (francez arrondissements). Fiecare departament francez este la rndul su decupat n mai multe
arondismente, fiecare dintre acestea avnd un sub-prefect ce are rolul de a ajuta prefectul departamentului. Acestea
ns nu au alt putere administrativ.
3 879 cantoane (francez cantons). Arondismentele la rndul lor sunt divizate n mai multe cantoane (din punct de
vedere legal, un canton poate fi partajat ntre dou arondismente, dar aceast situaie, care deja a fost - rar ntlnit, nu exist actualmente). Rolul acestora este n principal de a furniza decuparea n circumscripii electorale,
de exemplu pentru consiliul general al departamentului. n zonele urbane, o aceeai comun este format din mai
multe cantoane, iar n zonele rurale, un canton acoper de obicei mai multe comune. n acest caz, se poate ntmpla
ca principalele servicii administrative s fie concentrate n reedina cantonului.
36 571 comune (francez communes). Acestea formeaz (n cvasi-totalitatea cazurilor) cel mai de jos nivel al
diviziunilor administrative ale teritoriului francez, i acestea corespund, n general, cu teritoriul unui ora sau al unui
sat. Dac comuna este acoperit de mai multe cantoane atunci ea nu poate face parte dect dintr-un singur
arondisment departamental. O comun este administrat de un consiliu municipal prezidat de un primar. Acesta
dispune de un buget comunal, iar competenele lui sunt diverse.
Cele 3 comune cele mai populate care sunt Paris, Marsilia i Lyon sunt divizate n 45 arondismente municipale
(francez arrondissements municipaux): 20 pentru Paris, 16 pentru Marsilia i 9 pentru Lyon. Nu au nimic n comun
cu arondismentele departamentale n afara numelui, i corespund mai degrab sub-comunelor, cu un primar i un
consiliu municipal de arondisment. n Paris i Lyon exist o primrie de arondisment n plus fa de primria central,
iar Marsilia este decupat n 8 "sectoare" fiecare regrupnd cte 2 arondismente.
Unele comune pot acoperi de asemenea mai multe agolmeraii, sate sau burg-uri. Aceste "burg-uri" provin n cele
mai multe cazuri din foste comune sau aglomeraii prea puin populate pentru a avea o administraie autonom,
acestea fiind regrupate cu o comun apropiat, mai important. Totodat, ele pot proveni din planuri de amenajare
a teritoriului, de exemplu prin orae noi (francez villes nouvelles), create pe teritoriul uneia sau a mai multor
comune sau n n staiunile montane.
Deoarece Frana este un stat unitar, nici una dintre aceste diviziuni nu posed competene legislative. Diviziunea
teritoriului metropolitan provine, pentru departamente, arondismente, cantoane i comune, din 1789. Regiunile sunt
mai recente, din anii 1950, ele evolund de la stadiul de regrupare administrativ a departamentelor, la stadiul de
colectiviti teritoriale dotate de un consiliu ales ce dispune de un buget consecvent. Diviziunea profund n comune
i eventuala redundan ntre regiuni i departamente continu s alimenteze dezbaterea despre o eventual
reform a acestui sistem, fr ns a exista nici un studiu la ora actual.
n acelai timp, pentru a ameliora cooperarea ntre comunele vecine, ce pot avea interese comune la nivelul
transportului, zonelor economice etc., exist mai multe tipuri de Instituii publice de cooperare intercomunal
(francez tablissements publics de coopration intercommunale, prescurtat EPCI) ce ofer diferite niveluri de
cooperaie. n ianuarie 2006, 32 826 comune (adic 89,8% din comunele Franei metropolitane i 50 milioane de
locuitori) s-au regrupat n 2 558 structuri de intercomunalitate:
14 Comuniti urbane (francez communauts urbaines, gradul cel mai ridicat de cooperare intercomunal. Ele nu
intereseaz dect ansamblele cu peste 500 000 locuitori, coninnd cel puin un ora cu peste 50 000 locuitori i sunt
dotate cu competene sporite (planificare economic comun, gestionarea transporturilor, apei, deeurilor etc.)
158 Comuniti de aglomeraie (francez communauts d'agglomrations), pentru ansamble posednd cel puin 50
000 locuitori, formate n jurul unui ora cu cel puin 15 000 locuitori. Competenele acestora sunt mai reduse fa de
cele ale comunitilor urbane.
2.380 Comuniti de comune (francez communauts de communes, fr limit inferioar de populaie i avnd
competene i mai reduse.

6 sindicate de aglomeraii noi (francez syndicats d'agglomration nouvelle, o categorie veche care va disprea n
timp.
Din 1995 exist o alt diviziune administrativ: ara (francez pays), un teritoriu caracterizat de o coeziune
geografic, economic, cultural sau social al crei rol este de a reuni aleii i actorii economici cu titlu consultativ
pentru proiecte locale.
Diviziunile teritoriale ale Franei
Frana de peste mri
Republica francez este de asemenea constituit din mai multe diviziuni administrative ale teritoriilor care nu se situeaz n
Frana metropolitan. Aceste diviziuni corespund gradelor de independen ale acestor teritorii fa de metropol.
Regiuni de peste mri
Exist 4 regiuni de peste mri (francez rgions d'outre-mer : Guadelupa, Guiana francez, Martinica i Runion. Din 2003
aceste regiuni au acelai statut ca i regiunile metropolitane. Fiecare dintre ele este n acelai timp un departament de peste
mri (francez dpartement d'outre-mer), existente din 1946. Aceast structur monodepartamental ar putea disprea n
viitor prin fuzionarea consiliilor regionale i departamentale, dac nu vor fi create alte departamente (a fost evocat ideea de
a crea un nou departament n sudul insulei Runion) dar toate aceste lucruri rmn pentru moment ipotetice.
Fiecare regiune de peste mri este divizat similar Franei metropolitane, existnd:

13 arondismente
156 cantoane
114 comune (de fapt exist mai multe cantoane dect comune, inversul situaiei din Frana metropolitan)
n plus, la data de 1 ianuarie 2006, existau 15 structuri intercomunale regrupnd 87 comune (adic 76,3% din
numrul comunelor regiunilor de peste mri) :

6 comuniti de aglomeraie
9 comuniti de comune
Colectiviti de peste mri
La data de 28 martie 2003, o reviziune constituional a creat colectivitile de peste mri (francez collectivits
d'outre-mer, prescurtat COM). Exist patru de astfel de colectiviti cu statute diverse:

Polinezia francez, denumit ar de peste mri (pays d'outre-mer) dispune de un statut de autonomie foarte larg.
Dispune de un guvern local, prezidat de un preedinte al Polineziei franceze, parlamentul Polineziei franceze
dispunnd de o putere legislativ restrns. Guvernul local are autoritatea de a negocia acorduri cu alte state sau
organisme internaionale. Polinezia francez este mprit n 5 subdiviziuni administrative, la rndul lor divizate n
48 de comune. 30 dintre acestea sunt divizate n seciuni numite comune asociate (francez communes associes, n
numr de 96.
Mayotte are un statut puternic inspirat de cel al unui departament, avnd inclusiv consiliu general. Este denumit
specific colectivitate departamental (francez collectivit dpartementale n legea din 11 iulie 2001 i aceasta i
rezerv posibilitatea de a deveni un departament francez cu drepturi depline n 2010. Mayotte este divizat n 17
comune i 19 cantoane (fiecare comun formeaz un canton, cu excepia comunei Mamoudzou care este divizat n
3 cantoane).
Saint Pierre i Miquelon are un statut similar al celui unui departament, avnd un consiliu general. Teritoriul su este
divizat n dou comune. Este denumit oficial colectivitate teritorial (francez collectivit territoriale.

Wallis i Futuna are un statut specific. Este format din trei monarhii (Alo, Sigav i Uva), ce formeaz tot attea
circumscripii electorale. Regii acestor regate prezid un consiliu teritorial ce conine de asemenea trei reprezentani
ai statului francez i un parlament teritorial ales prin sufragiu universal. Uva, cea mai populat circumscripie, este
divizat n trei districte : Hahak, Hihifo i Mua. Circumscripiile i districtele sunt divizate n 36 de sate ce nu sunt
diviziuni administrative ci doar statistice. Wallis i Futuna nu posed nici arondismente, nici cantoane i nici comune
(este singurul teritoriu francez nedivizat n comune).
Noua Caledonie
Noua Caledonie nu este o colectivitate teritorial, dar are un statut specific ce i garanteaz un grad sporit de autonomie. Un
referendum local va decide, printre altele, ncepnd cu 2014 asupra gradului su de autonomie sau despre o eventual
independen. Ea posed un congres ce alege guvernul. Libertatea legislativ acordat Noii Caledonii este actualmente cea
mai important dintre toate teritoriile franceze. Noua Caledonie este divizat n trei provincii (Nord, Sud i provincia insulelor
Loyaut), la rndul lor divizate n 33 comune (din care una este partajat ntre 2 provincii).
Alte teritorii.
Exist alte trei structuri corespunztoare diferitelor teritorii ale republicii franceze, teritorii nelocuite care n consecin nu
dispun de conducere local aleas:
Teritoriile australe i antarctice franceze (francez terres australes et antarctiques franaises, divizate n 4 districte: Insulele
Kerguelen, Insula Amsterdam i Insula Saint-Paul, Insulele Crozet i teritoriul Adlie. Despre acesta din urm, n urma
semnrii de ctre Frana a Tratatului Anctarticii n 1959, suveranitatea sa asupra acestui teritoriu este suspendat. Toate
teritoriile sunt administrate din oraul Saint-Pierre, din Runion, de ctre un administrator superior, asistat de un secretar
general.
Insulele mprtiate n Oceanul Indian (francez les parses de l'ocan Indien) au fost administrate de ctre prefectul din
Runion din data de 19 septembrie 1960. Din 3 ianuarie 2005, administraia acestora este n sarcina prefectului,
administrator superior al teritoriilor australe i antarctice franceze.
Insula Clipperton este un domeniu public maritim nscris n tabelul domeniilor statului. Se afl sub autoritatea primului
ministru ce o deleag naltului comisar al republicii n Polinezia francez.

5 SISTEMUL ADMINISTRATIV FRANCEZ


3.1 Reglementarea tutelei administrative in Franta.
3.1.1 Sistemul Administrativ francez
Conform Constitutiei promulgate la 04.10.1958, amendata ultima data in 1999, Franta este o republica prezidentiala.
Puterea legislativa este exercitata de un parlament bicameral, format din Senat si Adunarea Nationala care cuprinde 577
membri(555 din Franta si 22 din teritoriile de peste mari; deputatii sunt alesi prin vot direct, pentru un mandat de 5 ani.
Senatul cuprinde 321 membri, dintre care 296 reprezinta Franta metropolitana, 13 membri reprezinta teritoriile de peste
mari si 12 membri reprezinta francezii din strainatate; senatorii sunt alesi pentru un mandat de 9 ani, de catre un colegiu
electoral alcatuit din delegati ai Adunarii Nationale si reprezentanti ai Consiliilor departamentale si municipale.
Executivul este bicefal: presedintele Republicii si primul ministru. Potrivit sistemului francez Presedintele Republicii are
responsabilitati formale ca Sef de Stat in cadrul sistemului parlamentar si, de asemenea, este cel care conduce executivul. El
desemneaza Primul Ministru si alti membri ai Guvernului, conduce Consiliul Ministrilor si poate sa dizolve Adunarea
Nationala potrivit articolului 12 din Constitutie. Are drept de promulgare a legilor votate de Parlament si poate, daca este

necesar, sa solicite o revizuire a legilor, lucru care se intampla foarte rar. Presedintele Republicii este comandantul fortelor
armate. In situatiile de exceptie el poate sa invoce art.16 din Constitutie care arata ca pot fi luate masuri exceptionale pentru
a asigura securitatea nationala si continuitatea activitatii Guvernului. De asemenea, presedintele joaca un rol important in
relatiile externe, intrucat acesta reprezinta Franta. El este asistat in desfasurarea activitatii de catre un Secretariat General
al Presedintiei, responsabil pentru informare si coordonare, si de un birou personal din care fac parte consultantii politici,
care informeaza Presedintele, il asista in fundamentarea deciziilor si il asigura ca ordinele sale sunt respectate intocmai. Daca
se intampla ca postul de Presedinte al Senatului sa fie vacant, Presedintele Republicii il poate ocupa, in regim interimar pana
la alegerile care trebuie organizate in 45 de zile.
Autoritatea executiva este divizata intre Presedintele Republicii si Primul Ministru. Nominalizarile pentru posturile din
activitatile civile si militare, de la cel mai inalt nivel al statului, sunt de competenta Presedintelui Republicii. Nominalizarea
pentru posturile de consilieri de stat, prefect si director al administratiei sunt facute de catre Consiliul de Ministri1.
3.1.2 Guvernul Central
Franta este o republica indivizibila, laica, democratica si sociala, asa cum se mentioneaza in art. 2 din Constitutie.
Organizarea si functionarea Guvernului deriva din Constitutia din 1958, care recunoaste principiile Declaratiei Drepturilor
Omului si Constitutia din 1946. Potrivit Constitutiei Frantei, guvernul are un rol dihotonic: politic si administrativ
Guvernul este format din Primul Ministru, un numar de ministere si secretariate de stat. Seful Gvernului este Primul
Ministru, iar structura sa poate varia. Unii ministri sunt denumiti ministri secretari de stat si au un rol important in echipa
guvernamentala. Acestia pot fi secondati de alti ministri. Potrivit articolului 23 din Constitutie Nici un membru al guvernului
nu poate fi membru al Parlamentului. Exista aproximativ 20 de departamente ministeriale cu structuri administrative
cvasipermanente. Ministrii si secretarii de stat au propriile lor birouri conduse de catre asistenti.
Primul Ministru, este numit de catre Presedintele Republicii. Este responsabil pentru actiunile Guvernului potrivit art. 21 din
Constitutie. Acesta organizeaza activitatea Guvernului si este ajutat de asistenti si de Secretariatul General al Guvernului.
Secretariatul General al Guvernului are rolul central in derularea multor proceduri administrative care implica activitatea
Guvernului. Membrii Secretariatului lanseaza propuneri Parlamentului si verifica legalitatea documentelor semnate de
Presedintele Republicii si de Primul Ministru. Acesta verifica legalitatea tuturor textelor inainte de a fi publicate in Jurnalele
oficiale.
Ministerele - departamentele
Pot fi create sau dizolvate prin decret. Responsabilitatea pentru fiecare minister este precizata prin ordinele
Consiliului de Ministri dupa consultarea Consiliului de Stat.
Structura guvernamentala actuala cuprinde mai multe categorii de ministri; in afara de ministrii simpli exista si ministri de
stat, secretari de stat si ministri delegati.
La originea regimului parlamentar francez, ministri de stat sunt ministri fara portofoliu, a caror prezenta este indispensabila
guvernului. Acesti ministri servesc ca intermediari intre relatiile executivului cu Parlamentul si au fost numiti ministri
purtatori de cuvant. In plus ministrii de stat trec, din punct de vedere al ordinii protocolare, inaintea celorlalti ministri.
La cealalta extremitate a ierarhiei ministeriale se afla categoria de secretari de stat. Expresia a avut semnificatii diverse de
la o epoca la alta, desemnand ministrii intr-o maniera generala si ulterior a fost divizata in sub-secretari de stat. Secretarii de

Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana, Ed.Economica, Bucuresti, 2001,
pp.236-238

stat au rang inferior fata de ministri,dar sunt dependensi de acestia si de Primul Ministru. Ei nu detin puteri proprii, acestea
le sunt delegate, fie de Primul Ministru, fie printr-un decret.
In Franta, incepand din 1974, exista o noua categorie de secretari de stat, si anume secretari de stat autonomi. Acestia se
disting de secretarii de stat traditonali, prin faptul ca isi exercita atributiile prin delegare sau sub autoritatea unui ministru.
Ei contrasemneaza deci singuri, actele cele mai importante din domeniul in care isi exercita atributiile. Ei nu iau parte la
Consiliile de Ministri, decit in masura in care se discuta o problema care este de competenta lor.
Intre cele doua functii publice(ministru de stat si secretar de stat) se plaseaza ministri delegati. Ei isi desfasoara activitatea
conform titulaturii, in apropierea primului ministru si raspund solicitarilor adresate de catre acesta. Ministrii delegati sunt
insarcinati de seful guvernului cu supravegherea si controlul unui sector determinat, numit departament ministerial; numarul
acestor departamente nu este limitat prin lege, ceea ce lasa guvernului o mare libertate de organizare si constituire a unor
asemenea structuri functionale.
Ministrul cunuleaza,atat functii politice, cat si functii administrative. In plan politic, participa la actiunile guvernului si este
responsabil impreuna cu ceilalti ministri, in fata Parlamentului. Din punct de vedere administrativ,ministrul este seful
departamentului ministerial care ii este incredintat, iar din acest fapt, dobindeste numeroase atributii. Astfel, ministrul
coordoneaza actiunea tuturor institutiilor care se gasesc in structura propriului minister. Acest prerogativ ii permite sa dea
insrtuctiuni, sa se pronunte asupra carierei functionarilor subordonati2.
Fiecare minister se afla sub conducerea propriului ministru, care poate fi asistat de ministri, delegati sau secretari de stat.
Ministrul poate da ordine pentru aplicarea continutului legilor, dar si instructiuni speciale birourilor si personalului din
administratie. Ministrul concepe si implementeaza propriul buget care apare in fiecare an exprimat intr-un decret. Biroul
Personal al Ministrului este un grup de consultanta care cuprinde membri alesi de catre ministru.
Departamentele externe care au sarcini la nivelul ministerelor sunt dublu subordonate, ministerului de resort si prefectului
care coordoneaza activitatea agentiilor guvernamentale la nivel local si regional3.
3.2 Colectivitatile teritoriale franceze
3.2.1 Descentralizarea in Franta
Prin descentralizare se realizeaza transferul unei parti a competentei statului in favoarea autoritatilor locale alese, din ratiuni
de eficienta si eficacitate, precum si pentru a largi democratia prin apropierea deciziei de cetateni.
Centralizarea corespunde imperativelor de unitate, in timp ce descentralizarea administrativa corespunde celor de
diversitate. Organizarea administrativa nu s-a realizat niciodata intr-o maniera categorica, pe o singura dimensiune. Atat
centralizarea excesiva, cat si autonomia absoluta sunt de condamnat, eforturile indreptandu-se spre a doza corect, spre a
realiza un echilibru intre cele doua extreme. Intr-o tara cu tendinte istorice de centralizare administrativa, conceptul de
In Franta s-a apreciat ca reflectarea practica a notiunii de descentralizare este foarte ambigua. Spre deosebire de vocabularul
englez care utilizeaza termenul de self-government altfel spus autoguvernare locala, sau in germana selbsverwaltung,
termenul francez de descentralizare vizeaza direct contrariul sau centralizarea, caz similar cu dedublarea.

Astfel,
afirmarea
descentralizarii
se
realizeaza
printr-un
apel
la
centralizare.
Aceasta terminologie indica un element asupra cadrului care ii este rezervat. Politica a centrului, descentralizarea este
construita in functie de sistemul opus care a stat la baza aparitiei sale. Nu este o notiune autonoma si ramane conditionata
de o dialectica ce o apropie de statul central din punct de vedere mai mult politic decat juridic.
Dupa secole de centralism, 1982 a reprezentat anul reformelor administrative care incercau sa construiasca un sistem
descentralizat, dar mai ales dadeau curs unor evolutii deja conturate.
Pana in anul 1982, activitatea autoritatilor colectivitatilor teritoriale locale s-a desfasurat sub un control foarte strict din
partea statului, cunoscut sub numele de tutela administrativa. Autoritatea de tutela era Prefectul care exercita atat un
control a priori, cat si a posteriori, atat de legalitate, cat si de oportunitate, avand puterea sa anuleze actele autoritatilor
administratiei publice locale, daca le considera ilegale. In plus, prefectul departamentului era si autoritatea executiva a
colectivitatii teritoriale locale respective.
In anul 1982, s-a produs o adevarata reforma a administratiei publice locale franceze, prin Legea privind drepturile si
libertatile comunelor, departamentelor si regiunilor, cunoscuta sub numele de Legea descentralizarii. Aceasta lege
opereaza un important transfer de competenta in favoarea colectivitatilor teritoriale locale, recunoaste statutul de
colectivitate teritoriala locala pentru regiune, inlatura tutela administrativa, inlocuind-o cu un control administrativ de
legalitate a posteriori. Controlul este exercitat tot de Prefect, dar acesta nu mai dispune de un drept de anulare a actelor
autoritatilor locale, avand doar posibilitatea de a ataca, in fata tribunalului administrativ, actele pe care le considera ilegale.
O alta lege din 1892 transfera executivul departamental de la Prefect, la Presedintele Consiliului General.
Alte doua legi, din 1983, repartizeaza atributiile intre comuna, departament si regiune, potrivit principiului subsidiaritatii.
In anul 1986 au loc primele alegeri directe pentru Consiliile regionale. Se ajunge astfel la configuratia actuala a subsistemului
politico-administrativ local francez4.
Stadiul actual al impartirii administrativ-teritoriale se explica prin factorul istoric, in sensul persistentei anumitor structuri
traditionale si prin grija de rationalizare si uniformizare care a caracterizat intotdeauna actiunea normativa in Franta si care a
dat organizarii administrative a teritoriului un caracter cartezian, din care pragmatismul a lipsit de multe ori.
Potrivit organizarii administrativ-teritoriale actuale, in Franta (avand in vedere numai parte acontinentala a Frantei) exista 21
de regiuni, la acestea se adauga Corsica, precum si 4 regiunui monodepartamentale si 4 teritorii de peste mari, 96
departamente si 36621 comune.
3.2.2 Comuna franceza
Aceasta forma de organizare teritoriala este considerata colectivitatea locala de baza. Comunele sunt de mai multe
categorii: comune rurale, care se impart in comune cu o populatie sub 3.500 de locuitori si comune cu o populatie de peste
3.500 locuitori, si comune urbane. Ele au, in principiu, acelasi statut, cu anumite diferentieri pe categorii, cu exceptia
oraselor: Paris, Lyon si Marsilia.
Comuna exercita doua categorii de atributii: atributii proprii si atributii delegate. Dintre principalele atributii proprii
mentionam: adoptarea bugetului comunei, organizarea serviciilor administrative ale comunei, gestiunea patrimoniului
comunal, transportul scolar din cadrul perimetrelor urbane, acordarea unor ajutoare de urgenta, elaborarea planurilor
intercomunale de dezvoltare, elaborarea planurilor de urbanism locale si eliberarea autorizatiilor de construire. Atributiile

delegate sunt stabilite prin diverse acte normative speciale, si dintre acestea precizam: activitatea de stare civila, publicarea
legilor si a diverselor acte de aplicare emise de organele statului, executarea unor masuri de asigurare a ordinii publice si
pregatirea alegerilor.
Consiliul municipal este autoritatea deliberativa, cu competenta generala, care lucreaza in sedinte publice. Consilierii
municipali sunt alesi prin sufragiu universal direct, pentru un mandat de 6 ani. Consiliul poate organiza diverse comisii,
compuse din consilieri, care au ca misiune analiza unor probleme si initierea de proiecte de hotarare. Ele nu au atributii
decizionale. Utilizarea acestui tip de comisii a devenit o practica in comunele urbane.
Executivul comunal este Primarul, ales de Consiliul municipal dintre membrii sai. Chiar daca este ales in mod indirect,
Primarul este un personaj puternic. El conduce sedintele Consiliului municipal si aduce la indeplinire hotararile acestuia, ceea
ce ii confera pozitia de sef al serviciilor administratiei municipale. El are si atributii proprii, fie in calitate de autoritate
executiva a comunei, cum este cazul eliberarii autorizatiilor de construire si mentinerii ordinii publice, fie in calitate de
reprezentant al statului in comuna, cum este cazul executarii legilor si a hotararilor de Guvern. Tot ca reprezentant al
statului, Primarul are calitatea de ofiter de politie judiciara si ofiter de stare civila.
Primarul este ajutat de un numar de viceprimari desemnati de Consiliul municipal dintre membrii sai, carora le poate delega
semnatura pentru anumite acte sau le poate delega unele atributii5.

3.2.3 Regiunile franceze


Regiunea este considerata activitatea teritoriala locala situata la un nivel intermediar( al doilea). In Franta exista 26 de
regiuni, 22 in zona metropolitana si 4 peste mari. Toate regiunile au statut de colectivitati teritoriale din 1982, Corsica din
1983, iar teritoriile de peste mari, din 1986.
Dintre principalele atributii ale regiunii mentionam: adoptarea bugetului
regiunii,
organizarea serviciilor
administrative regionale, dezvoltarea economica, elaborarea planului de dezvoltare regional, organizarea si
finantarea transporturilor (inclusiv cai ferate), amenajarea teritoriului regiunii, invatamantul profesional si calificarea prin
ucenicie.
Organul deliberativ al regiunii este Consiliul regional, compus din consilieri alesi prin sufragiu universal direct, pe
departamente, pentru un mandat de 5 ani. care lucreaza in sedinte publice.
Consilierii regionali aleg, dintre ei, Presedintele Consiliului care este autoritatea executiva. Consiliul regional are o
Comisie permanenta, formata din Presedintele Consiliului, un anumit numar de vicepresedinti si alti membri, stabiliti de
Consiliu. Aceasta Comisie exercita atributii delegate de Consiliu.
Presedintele poate delega semnatura pentru unele acte sau poate delega anumite atributii vicepresedintilor
La nivelul regiunii s-a pastrat de la origini, de cand aceasta era o institutie publica avand ca misiune dezvoltarea economica, o
structura specifica si anume
Comitetul economic si social. Acesta este alcatuit din membri desemnati de organismele cu
caracter economic, social, profesional, educativ, stiintific, cultural si sportiv din regiune. El este consultat, in prealabil, asupra
problemelor care se supun deliberarii consiliului regional.
Statul este reprezentat de prefectul de regiune, care isi exercita autoritatea asupra serviciilor desconcentrate ale ministerelor
de la nivel regional. Prefectul regiunii este prefectul departamentului in care isi are sediul regiunea si are autoritate
ierarhica asupra prefectilor celorlalte departamente ale regiunii6.

Liviu Coman, pp. 106-107

3.2.4 Departamentele in Franta


Astazi exista 96 de departamente metropolitane, la care se adauga patru departamente de peste mari. Dimensiunea
acestora este relativ omogena. Teritoriul Belfort, cel mai mic dintre ele, corespunde unei supravietuiri istorice. El a fost
recunoscut tarziu ca departament, pana in 1922 avand un administrator, si nu un prefect. Nivelul populatiei din
departamente este foarte heterogen pentru ca variaza de la 70.000 de locuitori pentru Lozre pana la 2,5 milioane pentru
Nord.
Colectivitatea teritoriala locala situata la primul nivel intermediar este departamentul. Departamentele franceze au acelasi
statut, cu exceptia Parisului, care este oras-departament.
Dintre principalele atributii ale departamentului mentionam: adoptarea bugetului departamentului, organizarea serviciilor
administrative departamentale, acordarea unor ajutoare sociale si asigurarea unor servicii sociale, asigurarea unor servicii
medicale, asigurarea transportului scolar din afara perimetrelor urbane, realizarea programelor de echipare a localitatilor
rurale, elaborarea planurilor de urbanism departamentale, protectia mediului.
Autoritatea deliberativa a departamentului este Consiliul general. Acesta este ales prin vot direct, in cadrul unor
circumscriptii electorale denumite cantoane (cantoanele nu au semnificatie administrativa, fiind simple circumscriptii
electorale). Consilierii generali sunt alesi pentru un mandat de 6 ani, jumatate din numarul lor reinnoindu-se la fiecare 3 ani.
Consiliul general lucreaza in sedinte publice.
Executivul colectivitatii departamentale este Presedintele Consiliului general, ales dintre membrii consiliului la fiecare
reinnoire a acestuia.
Mai exista un organ colegial, denumit "Comisia permanenta", format din Presedintele Consiliului general, un anumit numar
de vicepresedinti si alti membri, desemnati de Consiliul general. Comisia permanenta exercita atributiile delegate de Consiliul
general.
Presedintele poate delega semnatura pentru unele acte sau poate delega anumite atributii vicepresedintilor.
La nivel departamental, statul este reprezentat de prefect, care isi exercita autoritatea asupra serviciilor desconcentrate ale
ministerelor, organizate la nivelul departamentului respectiv7.

3.3 Consideratii privind reglementarea tutelei administrative in Franta


Franta este un sistem unitar construit pe o centralizare multiseculara care a realizat o importanta descentralizare in favoarea
autoritatilor administratiei publice locale alese.
Atributiile transferate colectivitatilor teritoriale locale sunt, de regula, obligatorii, sunt numai de natura administrativa si sunt
stabilite prin lege.
Guvernul francez, dar si doctrina au manifestat un interes deosebit pentru o repartizare "carteziana" a competentei, pe cele
trei niveluri ale administratiei publice locale. Astfel, s-au realizat analize functionale pentru a determina un "bloc de
competenta" cat mai omogen, pentru fiecare nivel de administratie publica.
S-a ajuns astfel la urmatoarea repartizare de principiu:
-

6
7

la nivel regional - atributii caracteristice rolului de reflectie, dezvoltare si impulsionare a activitatilor


economico-sociale;

Liviu Coman, p.105


Ibidem, p.106

la nivel departamental - atributii caracteristice misiunii de solidaritate si echilibrare intercomunala;

la nivel comunal - atributii caracteristice "controlului solului", adica cea mai mare parte a atributiilor din
domeniul urbanismului si responsabilitatea utilitatilor de detaliu.

Cu toate acestea, o mare parte a atributiilor se realizeaza in comun. Cel mai elocvent exemplu il constituie educatia.
Pentru indeplinirea in bune conditii a atributiilor descentralizate, au fost prevazute, prin lege, trei principii:
-

interdictia exercitarii tutelei unei colectivitati teritoriale locale asupra alteia;

compensarea financiara a transferului de atributii pe baza cheltuielilor efectuate de stat la data transferului;

transferul bunurilor, personalului si serviciilor corespunzatoare, precum si a puterii normative necesare


pentru exercitiul competentei transferate8

Reglementarea tutelei administrative in Sistemul Administrativ francez este foarte apropiata de reglementarea din tara
noastra. Conform art. 72 din Constitutia Frantei in departamente si teritorii, delegatul Guvernului are sarcina apararii
intereselor nationale, a controlului administrativ si a supravegherii respectarii legilor.
Potrivit acestor prevederi raporturile de tutela administrativa sunt reglementate implicit. Chiar daca reglementarea lor nu
este expressis verbis, aceste raporturi sunt prezente.
Asemanator Sistemului Administrativ roman, Statul este reprezentat in teritoriu prin intermediul prefectului.
Prin deconcentrare, s-a transferat o parte importanta din sarcinile statului catre agentii din teritoriu si indeosebi catre
prefecti. Conform Legii nr. 82-213 din 2 martie 1982, prefectul este reprezentantul statului in departamente si regiuni. El
reprezinta fiecare minister, conduce serviciile statului in circumscriptia respectiva si este garantul interesului national, al
respectarii legilor, ordinii publice si controlului administrativ. Prefectul, ca agent al statului, are un rol dublu: politic si
administrativ. Ca agent politic, prefectul are rolul de a organiza alegerile, iar ca agent administrativ poate interveni in
domenii ca amenajarea teritoriului, urbanism sau industrie.
Intre autoritatile colectivitatilor teritoriale locale intermediare de nivel diferit, precum si intre acestea si autoritatile
administratiei publice locale de baza nu exista raporturi de subordonare. Exista insa relatii de colaborare intre colectivitatile
teritoriale locale, care se concretizeaza intr-o gama larga de forme asociative.
Controlul administrativ general asupra actelor autoritatilor administratiei publice locale este un control de legalitate a
posteriori si se exercita de prefect. Prefectul poate ataca, in fata tribunalului administrativ, actul pe care il considera ilegal.
Atacarea actului nu implica suspendarea sa de drept.
In ceea ce priveste controlul jurisdictional, acesta este exercitat de tribunalele administrative, care nu fac parte din
autoritatea judecatoreasca, instanta suprema fiind Consiliul de Stat. in acest sens, trebuie precizat ca Franta este autoarea
dualismului jurisdictional.

Ibidem, p.104