Skaspearul roman

EMINESCU

POEZIA ROMANTICA
LUCEAFARUL
A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.

Şi era una la părinţi

Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.

Din umbra falnicelor bolţi

Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colţ
Luceafărul aşteaptă.
APARITIE
Luceafarul reprezinta un moment de maxima elevatie a
lirismului eminescian; este capodopera eminesciana, o
admirabila sinteza a temelor si motivelor, atitudinilor
poetice eminesciene.
Criticii literari vad in Luceafarul o cheie de bolta a
universului poetic eminescian. Intalnim toate marile
teme, motive ale creatiei marelui poet: geniul, dragostea,
natura, demonul, titanul, filozofia, cadrul nopturn,
elementul neptunic.
Luceafarul ramane un model de depasire al gandirii
mitice prin gandire filozofica.
Pornind de la un basm popular, Mihai Eminescu
investeste materialul folcloric cu idei filozofice
(Schopenhauer, Kant, Hoegel) si realizeaza un poem
alegoric pe tema soartei nefericite a geniului.
A fost publicat in 1883 in Almanahul Societatii
Academice Social-Literare, Romania Juna.
Geniul eminescian
Luceafarul
'Luceafarul' este expresia desavarsita a geniului eminescian, aparand
ca o sinteza a gandirii sale poetice. Poemul are ca sursa principala de
inspiratie basmul popular romanesc 'Fata in gradina de aur', cules de
germanul Kunisch, valorificat mai intai intr-un basm si apoi prelucrat in
cinci variante succesive. Un alt izvor, in afara de cel folcloric, care a
penetrat benefic in poemul deplinei sale maturitati artistice, este vasta
si profunda cultura eminesciana. 'Luceafarul' devine astfel un poem
filozofic in care tema romantica a conditiei omului de geniu capata
stralucire desavarsita. Dupa insemnarile poetului, capodopera sa este
un poem alegoric: 'daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui
scapa de noapte uitarii, pe de alta parte aici pe pamant nici nu e
capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte
dar n-are nici noroc'. Problema geniului este privita din perspectiva
filozofului Schoppenhauer, potrivit careia, cunoasterea lumii este
accesibila numai omului de exceptie, capabil sa depaseasca sfera
subiectivitatii, sa se depaseasca pe sine, inaltandu-se in sfera
obiectivului.
CONCLUZII
La Eminescu, iubirea şi natura nu formează ceea ce numim
un capitol aparte, nu se izolează tematic, ci se constituie ca
urmare a unei atitudini, a unui tonus fundamental, care
luminează şi tulbură deodată, cele două sentimente,
convertindu-se într-o stare sau o forţă cosmică care
urmăreşte, hotărăşte şi împlineşte destinul fiinţei umane.
La Eminescu, iubirea şi natura nu formează ceea ce numim
un capitol aparte, nu se izolează tematic, ci se constituie ca
urmare a unei atitudini, a unui tonus fundamental, care
luminează şi tulbură deodată, cele două sentimente,
convertindu-se într-o stare sau o forţă cosmică care
urmăreşte, hotărăşte şi împlineşte destinul fiinţei umane.