Leoaica tanara, iubirea

Nichita Stanescu
Neomodernismul este o orientare ce se manifesta in poezia romaneasca, in
perioada 1960-1980, dupa un deceniu in care literatura fusese anulata ca forma de
manifestare libera a spiritului uman.
In perioada amintita, poezia redescopera sentimentele si emotia estetica,
redevine lirism pur, se reintroduce la marile teme literare, se cultiva ironia, spiritul
ludic, reprezentarea abstractiilor in forma concreta.
Printre reprezentantii acestei perioade se numara: Marin Sorescu, Ana
Blandiana, Ioan Alexandru, Nichita Stanescu.
Nichita Stanescu este al trilea mare spirit revolutionar din istoria poeziei
romanesti, dupa Eminescu si Arghezi. Creatia sa se caracterizeaza ca avand
capacitatea de a crea noi raporturi intre cuvintele care capata insusiri umane. Ele
au trairi, se iubesc si se urasc, se apropie si se resping, pentru ca ele insele nu
exprima sentimente, ci sunt chiar sentimentul.
Poetul face marturisiri despre crezul sau poetic, spunand Imi invatam
cuvintele sa iubeasca, le aratam inima si nu le lasam pana cand silabele lor nu
incepeau sa bata. Pana la urma, cuvintele au trebuit sa semene cu mine si cu
lumea.
Poezia Leoaica tanara, iubirea face parte din al doilea volum al poetului, o
viziune asupra sentimentelor, si contine o serie de trasaturi ale neomodernismului.
Tema poeziei este iubirea vazuta ca o intimitate profunda a fiintei umane.
Metafora este principalul instrument de configurare a viziunii subiective
asupra trairilor interioare. Evolutia sentimentelor este redata ludic, printr-un joc al
concretizarii dimensiunii abstracte a acestora, la care contribuie asocierile
neasteptate.
Expresia poetica este invatatoare si surprinzatoare contribuind uneori la
ambiguizarea sensurilor.
Titlul operei este o metafora, leoaica tanara, suplimentata de opozitia
iubirea, evidentiind paralelismul dintre iubire si leoaica.
Trasaturile animalului devin trasaturile iubirii. Este pusa in valoare o iubire
care surprinde, o iubire puternica, agresiva, frumoasa. In plus asa cum leul este
regele animalelor asa si iubirea devine regina sentimentelor ce pune stapanire pe
trupul si sufletul poetului.

Prima strofa descrie revelatia sentimentului poetic. Ca un regizor, poetul

reface bucata cu bucata filmul nasterii iubirii.
Versurile contin elemente de narativitate simbolica, deoarece concentreaza o
intreaga poveste: iubirea il pandise, fusese constient de iminenta venirii ei, dar
totusi, este surprins de impactul pe care l-a avut asupra-i: si-a infipt coltii albi in
chipul sau.
Muscatura reprezinta urmele pe care le lasa acest sentiment.
In urmatoarea strofa adverbul deodata intareste ideea de venire.
Conjunctia si demonstreaza tocmai coordonarea dintre venirea iubirii si
transformarile treite.
Aceasta secventa surprinde efectul psihologic pe care il are venirea
deodata a iubirii.
Poetul presupune o imagine transformata a universului, imaginat ca un cerc
in perpetua miscare si deodata-n jurul meu natura se facu un cerc de-o dura.
Cercul este folosit cu valoare de simbol al perfectiunii, dar si al unui lat ce
poate fi mai strans sau mai larg: cand mai larg, cand mai aproape.
Astfel, iubirea este un sentiment total, devorator. Ea afecteaza privirea, auzul,
intalnindu-se undeva in inaltul cerului tocmai langa ciocarlii.
Zborul inalt al ciocarliei si cantecul ei divin sugereaza aspiratia spre absolut.
Curcubeul este si el un simbol al fericirii, al triumfului si al legamantului.
Ultima strofa prezinta iubirea ca facand parte din fiinta umana. Simturile se
estompeaza, eul nu se mai recunoaste: Mi-am dus mana la sranceana,/la tampla si
la barbie,/dar mana nu le mai stie/.
Fata devine un deset in stralucire, metafora ce reuneste forta devastatoare
a iubirii cu stralucirea.
Repetitia din finalul operei, urmata de punctele de suspensie (inc-o
vreme,/si-nc-o vreme...), are rolul de a eterniza clipa traita, de a smulge iubirea de
sub impactul timpului. Punctele de suspensie sugereaza nesiguranta: nu se stie cat
timp va dura.
In plan compozitional, poezia este formata din trei strofe inegale, rima
imperfecta si masura variabila.
Asemeni lui Blaga, N. Stanescu recurge la ingambament, tip de vers care
fluidizeaza temele, motivele, subliniind anumite formule poetice.

Lirismul pur este nelarificat prin asumarea perspectivei profund subiective.

Eul liric isi face prezenta prin verbe si pronume la persoana I.
La nivel lexico-sematic, opera amintita se caracterizeaza printr-un limbaj
poetic innoitar care asociaza provocator, cuvinte concrete si abstracte.
Ambiguitatea este principala trasatura a textului poetic, la nivel stilistic. Ea
este produsul utilizarii constante a metaforei, a constructiilor plurisemantice.
In concluzie, poezia Leoaica tanara, iubirea de N. Stanescu se inscrie in
estetica neomodernista prin tratarea marilor teme (natura, iubirea si timpul), prin
folosirea metaforei prin sugestie, ambiguitate si prin expresivitatea versurilor.