Putem defini Dreptul Afacerilor, in sens larg, ca fiindtotalitatea activitatilor economice,bancare,
financiare, etc., prin care se realizeaza, la nivel mondial, schimburile economice,cooperarea economica si tehnico-stiintifica. Dreptul Afacerilor este definit prin insasi gama de operatiuni de import/export, derulate de persoane fizice si/sau juridice dintr-un stat cu parteneri cu aceeasi vocatie dintr-un alt stat, avand ca obiect marfurile, capitalurile si serviciile.Din aceasta definitie reiese, cu claritate, ca Dreptul Afacerilor insumeaza acele norme juridice care reglementeaza relatiile comerciale ce depasesc cadrul intern sau international al unui stat si au aderente internationale, cu doua sau mai multe sisteme de drept nationale. AFACERE vine de la termenul frantuzesc afaire care exprima o echivalenta comerciala, industriala sau financiara avand ca scop obtinerea de profit. Astfel dreptul afacerilor reglementeaza relatiile sociale ale intreprinderii din momentul infiintarii pana in momentul desfiintarii si implicatiile ramurilor de drept public in afaceri. Caracteristicile fundamentale ale obiectului Dreptului Afacerilor se deslusesc, cu limpezime, din definirea obiectului acestuia, si anume: a)caracterul volitional, care rezida din faptul ca participantii la activitatea de comert intern si international isi stabilesc, potrivit vointei lor proprii, drepturi si obligatii corelative in domeniul schimburilor, al cooperarii tehnico-stiintifice si economice. b)caracterul patrimonial este conferit de acele raporturi patrimoniale, evaluabile in bani, care iau nastere intre cei care iau parte la vehicularea marfurilor, valorilor si cunostintelor pe plan mondial si care urmaresc obtinerea unui profit. c)caracterul comercial este relevat de recurgerea la anumite criterii, in raport cu definirea sa, in dreptul intern. Cel mai important criteriu se desprinde din prevederile art. 3 alin.2 din Codul Comercial Roman, care arata ca actele civile se disting de actele comerciale prin cauza acestora din urma, ce consta in interpunerea in procesul de circulatie a marfurilor si serviciilor cu intentia de a realiza beneficii; d)caracterul international implica in aceasta privinta, obligatoriu, existenta unuia sau a mai multor elemente de extraneitate. Metoda de reglementare-prin metoda sa de reglementare a raporturilor juridice comerciale, Dreptul Afacerilor recurge la norme de drept privat. De retinut un aspect foarte important: in raporturile juridice comerciale, subiectele se afla pe pozitie de egalitate juridica, unele fata de altele. Chiar si statul,in cadrul acelorasi raporturi, se manifesta ca subiect de drept privat de jure gestionis, cu altecuvinte pozitia sa juridica este egala cu a celeilalte parti, indiferent daca aceasta este o persoana fizica sau juridica, ce apartine unui alt stat.
Conceptul de drept al afacerilor
Dreptul afacerilor este un domeniu mai intins decat dreptul comercial (cuprinzand aspecte de drept al muncii, drept public, drept civil [protectia consumatorului] ). Desi desprins din dreptul civil, dreptul afacerilor continua sa apeleze la acesta ca la un drept comun, astfel art. 1 din codul comercial prevede: In comert se aplica legea de fata, unde ea nu dispune se aplica codul civil. Dreptul afacerilor are un domeniu de reglementare vast fiind o stiinta interdesciplinara.
Izvoarele dreptului afacerilor
Izvorul de drept reprezint forma de exprimare a normelor juridice, adic actele normative (legi, decrete, ordonane ale guvernului, hotrri de guvern etc.), obiceiul, uzanele, practica judiciar, doctrina. Noiunea de izvor de drept are dou sensuri: un sens material i un sens formal. n sens material izvorul de drept semnific factorii care determin din punct de vedere economico-social normele juridice. n sens formal, izvorul de drept vizeaz forma pe care o mbrac normele juridice. Din perspectiva dreptului afacerilor prezint interes noiunea de izvor de drept n sens formal. n aceast accepiune, noiunea de izvor de drept poate fi definit ca forma de exprimare a normei juridice n cadrul unui sistem de drept. Dreptul afacerilor are ca izvoare formale: codul comercial, dreptul civil, legile comerciale speciale; codul comercial roman a intrat in vigoare la 01.09.1887 si este de inspiratie italiana; este aplicabil si astazi. El constituie reglementarea de baza a activitatii comerciale cuprinzand normele juridice referitoare la institutii fundamentale a dreptului comercial (fapte de comert, comercianti, obligatii comerciale). Codul civil a intrat in vigoare in 1864 si este de inspiratie francez, este aplicabil si astazi si reprezinta dreptul comun pentru celelalte ramuri de drept (dispozitiile sale se aplica ori de cate ori nu avem dispozitii in codul comercial). Legile comerciale speciale: Legea 31 din 1990 privind societatile comerciale, republicata si modificata (legea 161/2003) Legea 26 din 1990 privind registrul comertului, republicata; legea 11 din 1991, privind combaterea concurentei neloiale, modificata si completata; legea 64/1995 privind organizarea sociala si falimentul, modificata si completata; Pentru ca notiunea de lege comerciala trebuie inteleasa in sens larg de act normativ adoptat de organismele competente ale statului. In izvoarele scrise de drept comercial se vor incadra si ordonantele si hotararile de guvern, decretele, ordinele si instructiunile ministrilor, ori ai altor conducatori ai administratiei publice centrale sau locale care contine norme juridice ce reglementeaza activitatea comerciala. Codul comercial si legile comerciale speciale contin in principiu norme cu caracter supletiv care se aplica numai in cazul in care partile nu au convenit altfel, sunt insa si norme imprative de la care nu pot derula, acestea au drept scop protejarea interesului general. Referindu-ne la izvoarele formale ale dreptului comercial trebuie sa avem in vedere nu numai regulile propriu zise continute in codul comercial si regulile speciale, ci si principiile care se degaja din acestea (in comert gratuitatea nu se prezuma, in comert intodeauna banii sunt fructiferi [adica aduc dobanda], in caz de dubiu se aplica regula care favorizeaza circulatia) Izvoarele neformale ale dreptului comercial: Uzanta (obicei, cutuma) sau uzurile comerciale: este o regula de conduita nascuta din practica sociala, folosita o vreme indelungata avand o fiabilitate verificata in practica si care se aplica si se respecta ca norma juridica. In dreptul nostru comercial uzantele nu sunt consacrate legislativ, dar in doctrina sunt recunoscute uzantele interpretative (conventionale, care isi iau sorgintea[originea], in pozitii prezumate a partilor); Exemplu: art. 190 Dispozitiile indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul. Daca un contract comercial contine cauza indoilnice si echivoce , pentru ai i se stabili continutul trebuie sa se apeleze la obiceiurile locului icheierii contractului.
Solutiile instantei de judecata(practica judecatoreasca, doctrina [studii de
specialitate]): constituie factori puternici de interpretare a legii, dar nu constituie izvoare de drept in general si nici izvoare de drept comercial in special. Contractul normativ: codul civil defineste contractul ca fiind acordul dintre 2 persoane spre a constituie si a stinge intre dansii drepturi si obligatiuni. Ne avand un caracter normativ contractul asa cum e el definit de codul civil nu poate fi izvor de drept. In schimb contractul colectiv de munca poate fi izvor de drept, deoarece el are caracter normativ si se aplica atat salariatilor incadrati in munca in momentul lui cat si celor angajati ulterior. Raportul juridic civil: este o relatie sociala patrimoniala sau nepatrimoniala reglementata de normele de drept civil si care face parte din titularii de drept si obligatii civile. Caracterele acestui raport juridic: Este un raport social (un raport ce se incheie exclusiv intre oameni priviti individual [persoane fizice] sau colectiv [persoane juridice]) ;
Caracter volitiv: deoarece ia nastere intodeauna prin libera manifestare de vointa a
partilor participante la acel raport juridic. In cazul raportului juridic putem vorbi chiar de un dublu caracter volutionar: Vointa leguitorului de a reglementa prin norme juridice relatiile sociale; Vointa partilor participante Pozitia de egalitate a partilor: partile au deplina libertate in stabilirea continutului obiectului raportului pe care il incheie;