2.

Cunoastere,eroare si opinie probabila

Studiul asupra cunoastererii,subiect studiat indeaproape de numerosi filosofi poarta numele
de epistemologie.
Cunoasterea reprezinta de fapt o familiarizare cu anumite lucruri,fapte ,intamplari pe care
,fie le intalnim inca de la nastere,fie ajungem sa patrundem in adevaratul lor sens pe
parcursul vietii sau ,poate semnifica de altfel o conditie de a sti ceva castigata prin
experienta sau asocierea cu un individ sau un lucru. Aceasta cuprinde intelegerea adevarului
prin intermediul realitatii sau a simturilor pe care le poseda fiecare persoana in parte :
perceptie,intelegere,capacitatea de selectie .
Adevarata cunoastere provine tocmai din ceea ce reusim sa acumulam,sa ne informam,sa ne
dezvoltam o baza solida de experiente pe care o putem utiliza in raport cu societatea.
Platon a fost cel care a introdus conceptia mentala a cunoasterii. Continuatorii moderni si
contemporani ai acestei idei considera cunoasterea ca si o stare mentala. De aceea ea este
privita de acestia ca o forma a constiintei, chiar cea mai inalta forma de constienta pe care
omul o poate avea.
Cuvantul ,,cunoastere este utilizat pentru a desemna atat o activitate prin care iau nastere
cunostintele, cat i rezultatele acestei activitati. In primul sens sunt considerate capacitatile
de cunoastere ale mintii i functionarea lor, iar n al doilea sens, sunt avute n vedere
cunostintele gata constituite, notiuni, judecati, teorii.
Filosofii au fost de parere ca valoarea de cunoastere sau intemeierea cunostintelor poate fi
stabilita cu referinta la sursele si la caile pe care au fost obtinute . O prima cunoastere,cea
prin simturi ,este considerata de Democrit ca fiind obscura ,existand uneori posibilitatea de a
te insela ,de a percepe gresit ,iar cea de-a doua,cunoasterea prin intermediul
intelectului,autentica deoarece creierul este cel care preia informatia si o filtreaza intr-un
mod corespunzator .
Tema abordata de Bertrand Russell vizeaza 2 dintre tipurile cunoasterii pe care le si
pozitioneaza in antiteza : cea intuitiva bazata pe certitudine si cea deductiva care nu face
altceva decat sa combata prin contraargumente si sa o limiteze.
Pe baza lucrarii sale, Regulae ad directionem ingenii, filosoful Decartes prezinta intuitia si
deductia ca fiind singurele sale surse de certitudini , el nebazandu-se de aceasta data pe
datele oferite de simturi,cunoasterea sa fiind una simpla si directa ,rezultat al unei minti
clare si atente .Acest act al perceperii, cognitiv intuitiv se diferentiaza de cel deductiv prin
faptul ca nu implica miscarea gandirii de la un enunt la altul,autoevidenta fiind astfel una
imediata .De asemenea,dupa parerea lui este necesar sa avem idei certe despre lucruri
simple pentru a avea acces la cunostintele mai complexe. Afirmatia Cogito ergo sum se
prezinta ca si o confirmare a perceptiei simpliste a filosofului care nu ia in considerare
cunostintele provenite din carti,traditie sau educatie , singura lui sursa fiind data de
reprezentarile senzoriale si cele ale fanteziei,considerate de altfel si cele mai facil de supus
indoielii.
Cunoasterea nu conduce intotdeauna la o convingere adevarata ,deoarece nu avem
intotdeauna siguranta ca ceea ce credem reprezinta si o certitudine. Suntem fiinte umane

supuse greselilor,avem tendinta mai tot timpul sa ne lasam condusi de instinct si renuntam
sa mai cercetam indeaproape adevarul.
Astfel, siguranta nu poate fi denumita o cunoastere adevarata extrasa din premise certe in
cazul in care este folosita o modalitate de gandire eronata.
Aceasta afirmatie poate fi sustinuta printr-un exemplu banal : daca stiu ca toti sportivii sunt
oameni normali iar Nadia este la randul sau un om normal ,concluzia ar fi ca si ea este o
sportiva . aici ne confruntam cu situatia in care desi concluzia si premisele sunt
adevarate,ele nu apar ca fiind o consecinta una asupra celeilalte .
Cunoasterea anumitor fapte se poate face prin 2 modalitati :
-prin intermediul judecatii,al filtrului personal .Aceasta poate fi deseori eronata , deoarece
fiecarui individ i se acorda oportunitatea de a studia in stilul propriu, trecandu-si astfel toate
trairile si sentimentele prin analiza caracteristica.
-cu ajutorul experientei sau al perceptiei ,care poate fi considerata ca avand o mai mare
valoare de adevar.
K. Popper este cel care abordeaza cunoasterea prin stiintele naturii in lucrarea sa Conjecturi
i infirmari. Cresterea cunoasterii stiintifice ,pornind de la problemele practice si teoretice de
abordare a adevarului limitandu-se la cautarea unei certitudini . El este cel care face astfel
loc si notiunii de eroare , sustinand ca aceasta cunoastere evolueaza printr-o serie de
respingeri .
Eroarea se infatiseaza ca fiind o infrangere pentru intelect sau ca o umilinta pentru omul
insetat de cunoasterea adevarului. Atitudinea optimista incepe prin a constata plina de
incredere ca orice gandire umana prin chiar esenta ei se indreapta spre sine catre adevar, e
croita oarecum pe masura adevarului , insa ea trebuie sa conceapa faptul ca gandirea se
mai poate si abate de la linia adevarului, ca rataceste, decade, si asfel aluneca in "eroare"
sau "falsitate" .
Orice cunoastere omeneasca este supusa erorii si de aceea poate fi incerta ,insa
cunostintele pot spori si stiinta poate progresa tocmai pentru ca avem capacitatea de a
invata din greseli . Astfel, n masura n care nvatam din greselile noastre creste i
cunoasterea noastra, chiar daca nu putem niciodata sa cunoastem cu certitudine.
Opinia probabila nu semnifica nici conceptia noastra sigura despre adevar nici despre eroare
,ci doar o credinta cu mici sau mai mari ezitari . Ea reflecta propria parere ilustrata in urma
unui sir de evenimente sau trairi .
O simpla restabilire a acestui tip de opinie nu se va putea finaliza niciodata cu o cunoastere
neindoielnica sau solutionarea unei erori.
Asadar,cunoasterea a fost mereu nteleasa n doua moduri: fie ca un progres realizat n
interiorul nostru , fie ca o crestere a puterii noastre asupra lumii nconjuratoare .
Indiferent de modul personal n care alegem sa ntelegem cunoasterea, un lucru e sigur:
pentru a o detine e nevoie de un proces continuu de nvatare i experimentare. E nevoie de
determinare i vointa.