Sunteți pe pagina 1din 2

Memento mori Mihai Eminescu

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,


Cnd a nopii ntunerec nstelatul rege maur
Las norii lui molateci nfoiai n pat ceresc,
Iar luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Cnd n straturi luminoase basmele copile cresc.
Mergi, tu, luntre-a vieii mele, pe-a visrii lucii valuri,
Pn unde-n ape sfinte se ridic mndre maluri,
Cu dumbrvi de laur verde i cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cntare-n veci suspin,
Unde sfinii se prembl n lungi haine de lumin,
Unde-i moartea cu-aripi negre i cu chipul ei frumos.
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Te ncerci a scoate lapte din a stncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mndre flori de aur,
Alta unde cerci viaa s-o-ntocmeti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetrii reci.
Las-s dorm... s nu tiu lumea ce dureri mi mai pstreaz.
mbtat de-un cntec vecinic, ndrgit de-o sfnt raz,
Eu s vd numai dulcea unde alii vd necaz,
Cci -aa ar fi degeaba ca s vd cu ochiul bine;
De vd rul sau de nu-l vd, el pe lume tot rmne
i nimic nu-mi folosete de-oi cerca s rmn treaz.
N-au mai spus i alii lumii de-a ei rele s se lase?
Cine-a vrut s-asculte vorba? Cine-aude? Cui i pas?
Toate au trecut pe lume numai rul a rmas.
O, acele uriae, ns mute piramide
Cari stau ca veacuri negre n pustiuri mpietrite
Cte-au mai vzut i ele ce-ar vorbi de-ar avea glas.

Cnd posomortul basmu vechea secolilor straj


mi deschide cu chei de-aur i cu-a vorbelor lui vraj
Poarta nalt de la templul unde secolii se torc
Eu sub arcurile negre, cu stlpi nali suii n stele,
Ascultnd cu adncime glasul gndurilor mele,
Uriaa roat-a vremei napoi eu o ntorc
i privesc... Codrii de secoli, oceane de popoare
Se ntorc cu repejune ca gndirile ce zboar
i icoanele-s n lupt eu privesc i tot privesc
La vo piatr ce nsamn a istoriei hotar,
Unde lumea n ci nou, dup nou cntar msoar
Acolo mi place roata cte-o clip s-o opresc!