Sunteți pe pagina 1din 22

ORDONANTA 60/1997

Modificat(a)

Emitent: Guvern
Domenii: P.S.I.

M.O. 225/1997

Ordonanta privind apararea impotriva incendiilor


M.Of. 225 din 30 august 1997

ORDONANTA
privind apararea impotriva incendiilor

In temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) si (3) din Constitutia Romaniei
si al art. 1 lit. i) din Legea nr. 134/1997 pentru abilitarea Guvernului de
a emite urmatoarea ordonanta:

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 1. - Apararea impotriva incendiilor, apararea vietii oamenilor si a


bunurilor constituie o problema de interes public, la care trebuie sa
participe, in conditiile legii, autoritatile administratiei publice centrale
si locale, persoanele juridice si fizice romane, precum si celelalte
persoane juridice sau fizice care desfasoara activitati ori se afla in
tranzit, dupa caz, pe teritoriul Romaniei.
Art. 2. - Apararea impotriva incendiilor reprezinta ansamblul integral de
masuri tehnice si organizatorice, precum di de activitati specifice,
planificate si realizate potrivit prezentei ordonante, in scopul de a asigura
intensificarea, evaluarea, controlul si combaterea riscurilor de incendiu,
informarea cetatenilor asupra acestora, precum si interventia operativa pentru
salvarea si acordarea ajutorului pentru persoanele aflate in pericol,
stingerea incendiilor si limitarea efectelor acestora.

Art. 3. - Persoanele juridice si cele fizice raspund, potrivit legii, de


toate efectele nocive ale incendiilor, care decurg din: existenta sau
utilizarea constructiilor, echipamentelor, mijloacelor, utilajelor si
instalatiilor tehnologice pe care le detin sau administreaza; de activitatea
desfasurata sau in legatura cu aceasta; de produsele pe care le folosesc, le
prelucreaza, le furnizeaza, le transporta, le stocheaza sau le
comercializeaza.
Art. 4. - Autoritatile administratiei publice centrale si locale asigura
integrarea masurilor privind dezvoltarea si perfectionarea activitatii de
aparare impotriva incendiilor, in programele de dezvoltare economico-sociala
ce se intocmesc la nivel national si local.
Art. 5. - Situatia de pericol existenta, din momentul observarii, semnalizarii sau anuntarii unui incendiu, pana la terminarea operatiunilor de
interventie, constituie o urgenta publica de incendiu.
CAPITOLUL II
Obligatii privind apararea impotriva incendiilor
Sectiunea 1
Obligatii generale
Art. 6. - (1) Persoanele fizice si juridice sunt obligate sa respecte in
orice imprejurare normele de prevenire si stingere a incendiilor si sa nu
primejduiasca, prin deciziile si faptele lor, viata, bunurile si mediul.
(2) Orice persoana care observa un incendiu are obligatia de a anunta prin
orice mijloc pompierii, primarul sau politia, dupa caz, si sa ia masuri,
dupa posibilitatile sale, pentru limitarea si stingerea incendiului.
Art. 7. - (1) In caz de incendiu, orice persoana are obligatia de a acorda
ajutor, cand si cele este rational posibil, semenilor aflati in pericol sau
in dificultate, din proprie initiativa ori la solicitarea victimei, a
autoritatilor administratiei publice sau a reprezentantilor acestora, precum
si a pompierilor.
(2) In cazul incendiilor produse la paduri, la plantatii si la culturi
agricole, persoanele fizice si juridice aflate in apropriere au obligatia sa

intervina cu mijloacele de care dispun, fara a fi solicitate.


Art. 8. - (1) Persoanele fizice si juridice care detin, cu orice titlu,
terenuri, constructii sau instalatii tehnologice au obligatia de a permite
accesul pompierilor si persoanelor care acorda ajutor, precum si utilizarea
apei, materialelor si mijloacelor proprii pentru operatiuni de salvare,
de stingere si de limitare a efectelor incendiilor produse la bunurile
proprii ale altor persoane.
(2) In cazurile prevazute de lege, pentru limitarea propagarii incendiilor
si evitarea producerii unui dezastru, persoanele mentionate la alin. (1)
trebuie sa accepte si alte masuri stabilite de conducatorul interventiei,
cum sunt: degajarea terenurilor, demolarea unei constructii sau a unei parti
din constructie, oprirea temporara a activitatilor, evacuarea din zona
periclitata, dupa caz.
Art. 9. - La incheierea contractelor de concesionare, de inchiriere si de
antrepriza, partile sunt obligate sa consemneze in actele respective
raspunderile ce le revin in ceea ce priveste asigurarea apararii impotriva
incendiilor.
Art. 10. - (1) Pentru limitarea propagarii si stingerea incendiilor, precum
si pentru limitarea si inlaturarea efectelor acestora, consiliile judetene,
consiliile locale si persoanele juridice prevazute la art. 8 au obligatia
sa colaboreze intre ele, contribuind cu forte si mijloace, pe baza de
reciprocitate sau contra unei plati.
(2) Organizarea actiunilor de colaborare si procedurile necesare se stabilesc
prin conventii incheiate intre parti, se prevad in planurile de interventie
ale fiecarui participant la conventie si se comunica unitatii teritoriale de
pompieri militari.
Art. 11. - Detinatorii si utilizatorii de constructii ori de instalatii si
echipamente tehnologice de productie au obligatia sa conlucreze cu
autoritatile administratiei publice si cu organele de specialitate ale
acestora in organizarea, pregatirea si punerea in aplicare a planurilor de
interventie in caz de urgenta publica de incendiu.

Sectiunea a 2-a
Obligatiile consiliului local si ale primarului
Art. 12. - (1) Consiliul local are urmatoarele obligatii principale:
a) asigura, pe baza normelor generale, organizarea activitatii de aparare
impotriva incendiilor in unitatea administrativ-teritoriala pe care o
reprezinta, instituie reguli si masuri de prevenire si stingere a incendiilor,
corelate cu nevoile locale;
b) hotaraste infiintarea serviciului public de pompieri civili, aproba
regulamentului de organizare si functionare a acestuia, asigura incadrarea
cu persoanl, dotarea si finantarea cheltuielilor de intretinere si
functionare a acestuia in conditii de operativitate si eficienta;
c) hotaraste, in cazul in care nu se poate infiinta un serviciu public de
pompieri civili propriu, asocierea sau stabilirea relatiilor de colaborare,
dupa caz, cu alte consilii locale ori cu agenti economici, in baza unor
contracte sau in baza altor conventii;
d) stabileste, in conditiile legii, cuantumul taxelor speciale destinate
finantarii serviciului public de pompieri civili si pentru informarea
cetatenilor asupra riscurilor de incendiu si a masurilor de prevenire si
stingere a incendiilor;
e) asigura includerea, in planurile de organizare, de dezvoltare urbanistica
si de amenajare a teritoriului, a lucrarilor pentru realizarea sistemelor de
anuntare, alarmare si alimentare cu apa in caz de incendiu, precum si a
cailor de acces pentru investitii in caz de urgenta publica de incendiu;
f) analizeaza periodic capacitatea de aparare impotriva incendiilor a
unitatii administrativ-teritoriale pe care o reprezinta si hotaraste masuri de
imbunatatire a acesteia;
g) indeplineste orice alte atributii prevazute de lege.
(2) Pentru partea unitatii administrativ-teritoriale cuprinsa in raionul
de interventie de baza al unei subunitati de pompieri militari, consiliul
local nu constituie formatiile de interventie si salvare, prevazute la
art. 30 alin. (2), in structura serviciului public de pompieri civili.

Art. 13. - Primarul are urmatoarele obligatii principale:


a) stabileste masurile necesare acordarii asistentei pentru prevenirea
incendiilor la gospodariile populatiei;
b) organizeaza controlul respectarii masurilor de aparare ipotriva
incendiilor, pe timpul adunarilor sau manifestarilor publice, precum si la
constructiile si instalatiile tehnologice apartinand domeniului public si
privat al unitatii administrativ-teritoriale, la institutiile publice si
agentii economici de interes local, si dispune verificarea masurilor
stabilite prin avizele, autorizatiile si acordurile pe cale le emite;
c) asigura realizarea si mentinerea in stare de functionare a sistemelor de
anuntare si alarmare, de alimentare cu apa in caz de incendiu, precum si
a cailor de acces pentru situatii de urgenta publica;
d) aduce la cunostinta publica normele, regulile si dispozitiile de aparare
impotriva incendiilor si informeaza populatia cu privire la modul de
comportare in caz de incendiu;
e) asigura pregatirea profesionala, antrenarea si perfectionarea personalului
din serviciul public de pompieri civili, precum si elaborarea si actualizarea
planurilor de interventie;
f) asigura constituirea si gestionarea rezervelor de substante de stingere,
echipament de protectie, hrana si alte mijloace necesare sustinerii
operatiunilor de interventie de lunga durata;
g) furnizeaza brigazii sau grupului de pompieri militari, in termen de 10
zile, datele si informatiile privind incendiile la care pompierii militari
nu au intervenit;
h) comunica brigazii sau grupului de pompieri militari situatia actualizata a
dotarii cu autospeciale si anunta de indata scoaterea din interventie a
acestora;
i) primeste si analizeaza reclamatiile si sesizarile cetatenilor referitoare
la apararea impotriva incendiilor.
j) indeplineste orice alte obligatii prevazute de lege.
Sectiunea a 3-a

Obligatiile consiliului judetean


Art. 14. - Consiliul judetean are urmatoarele obligatii principale:
a) instituie reguli si dispozitii de aparare impotriva incendiilor
pentru domeniul public si privat al judetului, cu acordul brigazii sau
grupului de pompieri militari;
b) hotaraste, in conditiile legii, infiintarea unor centre de formare si
perfectionare a personalului din serviciile publice de pompieri civili,
cu acordul Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari;
c) asigura supravegherea respectarilor normelor si masurilor de aparare
impotriva incendiilor la agentii economici si institutiile de sub autoritatea
sa;
d) sprijina organizarea si desfasurarea concursurilor profesionale ale
pompierilor civili;
e) indeplineste orice alte obligatii prevazute de lege.
Sectiunea a 4-a
Obligatiile prefectului
Art. 15. - Prefectul are urmatoarele obligatii principale:
a) instituie, in conditiile legii, masuri obligatorii in domeniul apararii
impotriva incendiilor, cu aplicabilitate pe intregul teritoriu al judetului;
b) asigura mobilizarea fortelor si mijloacelor necesare pentru acordarea
ajutorului in situatii de urgenta publica, generate de incendii;
c) dispune efectuarea de controale si inspectii la obiectivele apartinand
domeniului public privat, despre care sunt informatii privind incalcari
grave ale normelor de prevenire si stingere a incendiilor;
d) analizeaza rapoartele intocmite de organele de specialitate si dispune
masuri pentru respectarea legalitatii; in situatiile de pericol public poate
decide suspendarea activitatii la inlaturarea acestora;
e) indeplineste orice alte obligatii prevazute de lege;
Sectiunea a 5-a
Obligatiile autoritatilor administratiei publice
centrale de specialitate

Art. 16. - (1) Ministerele si celelalte organe ale administratiei publice


centrale de specialitate au urmatoarele obligatii principale:
a) elaboreaza strategii privitoare la apararea impotriva incendiilor in
domeniul de competenta si asigura aplicarea acestora;
b) emit, potrivit legii, norme si reglementari tehnice de specialitate
pentru constructii si amenajari, echipamente, utilaje si instalatii, precu
si pentru activitatile pe care le coordoneaza, cuprinzand reguli si masuri
specifice de prevenire si stingere a incendiilor;
c) indruma, controleaza si analizeaza activitatea de respectare a normelor
emise potrivit alin. (1) lit. b), a patrimoniul public si privat al
statului, pe care il administreaza;
d) stabilesc metode si proceduri pentru identificarea si evaluarea riscurilor
de incendiu, sprecifice domeniului de competenta, asigurand bancile de date
necesare;
e) acorda sprijin agentilor economici si institutiilor din structura, in
indeplinirea obligatiilor legale privind apararea impotriva incendiilor.
(2) Elaborarea masurilor si reglementarilor, controlul, precum si supravegherea indeplinirii obligatiilor prevazute la alin. (1) se realizeaza prin
personal sau compartimente de specialitate, dupa caz, constituite la nivelul
fiecarei autoritati ale administratiei publice centrale de specialitate.
(3) Normele si reglementarile prevazute la alin. (1) lit. b) se emit si se
modifica cu avizul Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari
si au aplicabilitate generala pentru domeniul de competenta al emitentului,
indiferent de titularul dreptului de proprietate.
Art. 17. - Ministerul educatiei Nationale, in colaborare cu Inspectoratul
General al Corpului Pompierilor militari, stabileste, prin protocol, temele
si activitatile practic-aplicative de educatie civica privind apararea
impotriva incendiilor, care se includ in programele pentru invatamantul
prescolar, primar si secundar, precum si in planurile activitatilor
extrascolare.
Art. 18. - Ministerul Cercetarii si Tehnologiei, la propunerea autoritatilor

administratiei publice centrale interesate, va inscrie in programele anuale


si de perspectiva teme de cercetare-proiectare privind noi metode si
mijloace de prevenire si stingere a incendiilor.
Sectiunea a 6-a
Obligatiile patronului, utilizatorului si salariatilor
Art. 19. - (1) In sensul prezentei ordonante, prin patron se intelege
persoana fizica cu atributii de conducere, care angajeaza salariati cu
contract individual de munca sau cu conventie civila de prestari de servicii
in numele persoanei juridice pe care o reprezinta.
(2) Patronul are urmatoarele obligatii principale:
a) sa stabileasca, prin dispozitii scrise, responsabilitatile si modul de
organizare privind apararea impotriva incendiilor in unitatea sa, sa le
actualizeze ori de cate ori apar modificari si sa le aduca la cunostinta
salariatilor, utilizatorilor si oricarei persoane interesate;
b) sa asigure identificarea si evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea
sa si sa justifice autoritatilor competente ca masurile de aparare impotriva
incendiilor sunt corelate cu natura si nivelul riscurilor;
c) sa obtina avizele si autorizatiile de prevenire si stingere a incendiilor,
prevazute de lege;
d) sa intocmeasca si sa actualizeze permanent lista cu substantele
periculoase, clasificate astfel potrivit legii, utilizate in activitatea sa
sub orice forma, cu mentiuni privind: proprietatile fizico-chimice, codurile
de identificare, riscurile pe care le prezinta pentru sanatate si mediu,
mijloacele de protectie recomandate, metode de prim-ajutor, substante pentru
stingere, neutralizare sau decontaminare;
e) sa elaboreze instructiunile de aparare impotriva incendiilor si sa
stabileasca sarcinile ce revin salariatilor, pentru fiecare lor de munca;
f) sa verifice ca, atat salariatii, cat si persoanele din exterior, care au
acces in unitatea sa, primesc, cunosc si respecta instructiunile necesare
privind masurile de aparare impotriva incendiilor;
g) sa stabileasca un numar de persoane cu atributii privind punerea in

aplicare, controlul si supravegherea masurilor de aparare impotriva


incendiilor;
h) sa asigure mijloacele tehnice corespunzatoare si personalul necesar
interventiei in caz de incendiu, precum si conditiile de pregatire a
acestora, corelat cu natura riscurilor de incendiu, profilul activitatii si
marimea unitatii;
i) sa asigure intocmirea planurilor de interventie si conditiile pentru ca
acestea sa fie operationale in orice moment;
j) sa asigure contractele, intelegerile, angajamentele, conventiile si
planurile necesare corelarii, in caz de incendiu, a actiunii fortelor si
mijloacelor proprii cu cele ale unitatilor de pompieri militari si cu ale
serviciilor de urgenta ce pot fi solicitate in ajutor; sa permita accesul
acestora in unitatea sa in scop de recunoastere, de instruire sau de
antrenament si sa participe la exercitiile si aplicatiile tactice de
interventie organizate;
k) sa asigure si sa puna in mod gratuit la dispozitia fortelor chemate in
ajutor mijloacele tehnice, echipamentele de protectie individuala, substantele
chimice de stingere care sunt specifice riscurilor care decurg din
existenta si functionarea unitatii sale, precum si medicamentele si
antidotul necesare acordarii primului ajutor;
l) sa prevada fondurile necesare realizarii masurilor de aparare impotriva
incendiilor si sa asigure, la cerere, plata cheltuielilor efectuate de alte
persoane fizice sau juridice care au intervenit pentru stingerea incendiilor
in unitatea sa;
m) sa stabileasca si sa transmita, catre utilizatorii produselor rezultate
din activitatea unitatii sale, precum si catre tertii interesati, regulile
si masurile de aparare impotriva incendiilor, specifice acestora, corelate
cu riscurile previzibile la utilizarea, manipularea, transportul, depozitarea
si conservarea produselor respective.
Art. 20. - (1) Daca patronul nu-si poate indeplini, cu mijloacele si
personalul propriu, obligatiile prevazute la art. 19 alin. (2) lit. b),

e) si h), el este obligat sa incheie contracte sau conventii cu persoane


fizice sau juridice din exteriorul unitatii sale, in care caz va asigura
acestora toate informatiile si conditiile necesare realizarii scopurilor
propuse.
(2) Patronii care detin parti din aceeasi constructie trebuie sa conlucreze
pentru indeplinirea obligatiilor ce le revin din prezenta ordonanta, in
vederea asigurarii masurilor de aparare impotriva incendiilor pentru
ansamblul constructiei.
Art. 21. - (1) In toate cazurile, salariatii desemnati potrivit art. 19
alin. (2) lit. g) si h) ori persoanele sau serviciile angajate conform
art. 20 alin. (1) trebuie sa aiba competenta profesionala si, dupa caz,
mijloacele tehnice de interventie, la nivelul de performanta prevazut de
reglementarile specifice.
(2) Pentru salariatii desemnati potrivit art. 19 alin. (2), lit. g) si
h), patronul este obligat sa le acorde timpul necesar executarii atributiilor
stabilite.
Art. 22. - (1) In sensul prezentei ordonante, prin utilizator se intelege
orice persoana care foloseste un bun aflat in proprietate altei persoane, in
baza unei conventii ori prin punerea acestuia la dispozitie pentru utilitate
publica, in mod gratuit.
(2) Utilizatorul are urmatoarele obligatii principale:
a) sa cunoasca si sa respecte masurile de aparare impotriva incendiilor,
stabilite si date, sub orice forma, de patron, proprietar, producator sau
furnizor, dupa caz;
b) sa intretina si sa foloseasca, in scopul pentru care au fost realizate,
dotarile pentru apararea impotriva incendiilor, asigurate de patron,
proprietar sau de producator;
c) sa respecte normele de aparare impotriva incendiilor, specifice
activitatilor pe care le organizeaza sau desfasoara, in care caz
utilizatorului
ii revin, in mod corespunzator, si obligatiile prevazute la art. 24.
Art. 23. - Fiecare salariat, indiferent de natura angajarii, are in

procesul muncii urmatoarele obligatii principale:


a) sa respecte regulile si masurile de aparare impotriva incendiilor, aduse
la cunostinta, sub orice forma, de patron sau de persoanele desemnate
de aceasta;
b) sa utilizeze, potrivit instructiunilor date de patron sau de persoanele
desemnate de acesta, substantele periculoase, instaatiile, utilajele,
masinile, aparatura si echipamentele de lucru;
c) sa nu efectueze manevre si modificari nepermise ale mijloacelor tehnice
de protectie sau de interventie pentru stingerea incendiilor;
d) sa comunice, imediat, patronului ori persoanelor imputernicite de
acesta orice situatie pe care este indreptatit sa o considere un pericol
de incendiu, precum si orice defectiune sesizata la sistemele de protectie
sau de interventie pentru stingerea incendiilor;
e) sa coopereze cu salariatii desemnati de patron, atat cat ii permit
cunostintele si sarcinile sale, in vederea realizarii masurilor de aparare
impotriva incendiilor;
f) sa acorde ajutor, atat cat este rational posibil, oricarui alt salariat
aflat intr-o situatie de pericol.
Sectiunea a 7-a
Obligatiile proiectantilor si executantilor
Art. 24. - Proiectantii de constructii si amenajari, de echipamente, utilaje
si instalatii tehnologice sunt obligati:
a) sa cuprinda in documentatiile pe cale le intocmesc masurile de aparare
impotriva incendiilor, specifice naturii riscurilor pe care le contin
obiectele proiectate;
b) sa prevada in documentatiile tehnice de proiectare potrivit
reglementarilor specifice, autospeciale, instalatii, dispozitive, echipamente,
substante, accesorii si alte mijloace tehnice de prevenire si stingere a
incendiilor, care indeplinesc conditiile de calitate, potrivit legii;
c) sa intocmeasca si sa predea beneficiarilor schemele si instructiunile de
functionare, la parametrii proiectanti, ale dispozitivelor si instalatiilor

de prevenire si stingere a incendiilor, pe care le-au prevazut in


documentatii,
precum si regulile necesare de verificare si intretinere in exploatare a
acestora.
Art. 25. - Executantii lucrarilor de constructii si de montaj de echipamente
si instalatii sunt obligati:
a) sa realizeze, integral si la timp, masurile de aparare impotriva
incendiilor cuprinse in proiecte, cu respectarea conditiilor de calitate
prevazute de lege;
b) sa asigure luarea masurilor de apararea impotriva incendiilor necesare
pe timpul efectuarii probelor si rodajelor mecanice;
c) sa puna in stare de functiuni instalatiile de prevenire si stingere a
incendiilor, prevazute in documentatiile de executie, pana la data receptiei
constructiilor, amenajarilor sau instalatiilor tehnologice pe care le-au
realizat.
Art. 26. - Proiectantilor si executantilor le sunt aplicabile, dupa caz,
si dispozitiile prevazute la art. 19-22 din prezenta ordonanta. La lucrarile
de amenajari a constructiilor existente, in cazul in care, in mod justificat,
nu pot fi indeplinite unele prevederi ale regulamentelor in vigoare,
referitoare la siguranta la foc, se vor lua masuri compensatorii de aparare
impotriva incendiilor.
CAPITOLUL III
Controlul riscului de incendiu
Art. 27. - (1) In toate fazele de cercetare, proiectare, executie si pe
intreaga lor durata de existenta, constructiile de orice tip, dispozitivele,
echipamentele si instalatiile tehnologice se supun unei examinari
sistematice si calificate pentru identificarea, evacuarea si controlul
riscurilor de incendiu, in conditiile prevazute de reglementarile specifice.
(2) Obligatia executarii activitatilor prevazute la alin. (1) revine
persoanelor care concura la proiectarea, realizarea, exploatarea,
intretinerea, repararea, postutilizarea si dezafectarea constructiilor,
echipamentelor si a instalatiilor tehnologice, potrivit obligatiilor si

raspunderilor prevazute de lege.


Art. 28. - (1) Inceperea lucrarilor de executie la constructii si la
instalatii tehnologice noi, dezvoltare,a modernizarea sau schimbarea
destinatiei celor existente, precum si punerea in functiune a acestora se
supun, potrivit legii, avizarii si autorizarii privind prevenirea si
stingerea incendiilor.
(2) Obligatia obtinerii avizelor si/sau autorizatiilor prevazute la alin.
(1) revine persoanei fizice sau juridice care finanteaza si realizeaza
investitii noi sau investitii la constructiile existente ori, dupa caz,
beneficiarului investitiei.
(3) Avizele si autorizatiile prevazute la alin. (2) se elibereaza de catre
brigazile si grupurile de pompieri militari.
(4) Categoriile de constructii, instalatii tehnologice si alte amenajari,
care se supun avizarii si/sau autorizarii privind prevenirea si stingerea
incendiilor, se aproba prin hotarare a Guvernului.
(5) Normele metodologice de avizare si autorizare privind prevenirea si
stingerea incendiilor se elaboreaza de Inspectoratul General al Corpului
Pompierilor Militari, se aproba de ministrul de interne si se publica in
Monitorul Oficial al Romaniei.
CAPITOLUL IV
Serviciile de pompieri civili
Sectiunea 1
Constituirea si atributiile serviciilor de pompieri civili
Art. 29. - Consiliile locale, agentii economici si institutiile au obligatia
sa constituie servicii de pompieri civili, potrivit prevederilor prezentei
ordonante.
Art. 20. - (1) Serviciile de pompieri civili sunt structuri profesionale,
altele decat unitatile Corpului Pompierilor Militari, incadrate cu personal
civil, care au atributii privind apararea vietii, avutului public si/sau
privat impotriva incendiilor, in sectoarele de competenta stabilite cu
acordul brigazilor si grupurilor de pompieri militari, precum si pentru

acordarea ajutorului persoanelor aflate in pericol, in caz de accident


sau dezastru.
(2) Serviciile de pompieri civili au in structura, dupa caz, compartiment
sau specialisti pentru prevenirea incendiilor, formatii de interventie,
salvare si prim ajutor, ateliere de reparatii si de intretinere.
(3) Serviciile de pompieri civili sunt publice sau private. Serviciile
de pompieri private se pot constitui, pe plan local, ca societati comerciale,
potrivit legii.
(4) Serviciul de pompieri civili se incadreaza cu pompieri angajati si/sau
cu pompieri voluntari, dupa cazl; serviciile incadrate numai cu pompieri
voluntari sunt servicii de pompieri voluntari.
(5) Pompierii civili trebuie sa indeplineasca cerintele de calificare
prevazute pentru profesia de pompier
(6) Indicatorii de calificare in profesia de pompier se stabilesc de
Ministerul Muncii si Protectiei Sociale pe baza propunerilor Inspectoratului
General al Corpului Pompierilor Militari.
(7) Organizarea si functionarea serviciilor de pompieri civili se stabilesc
prin regulamente aprobate, dupa caz, de catre consiliile locale sau
conducerile agentilor economici si institutiilor ce le-au constituit.
Art. 31. - Cererile minime de performanta privind organizarea si
functionarea serviciilor publice de pompieri civili se stabilesc de catre
Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari, iar pentru celelalte
servicii de pompieri civili, de catre brigada sau grupul de pompieri
militari in a carei zona de competenta se onstituie serviciul respectiv.
Art. 32. - Serviciile de pompieri civili au urmatoarele atributii principale:
a) desfasoara activitati de informare si instruire privind cunoasterea
si respectare regulilor si marurilor de aparare impotriva incendiilor;
b) verifica modul de aplicare a normelor, dispozitiilor, instructiunilor si
masurilor care privesc apararea impotriva incendiilor, in sectorul de
competenta;
c) executa actiuni de invntie pentru stingerea incendiilor, salvarea,

acordarea primului ajutor si protectia persoanelor si a bunurilor periclitate


de incendii;
d) acorda ajutor, in conditiile legii, persoanelor a caror viata este pusa
in pericol in caz de explozie, inundatii, alunecari de teren, accidente,
precum si in caz de dezastre.
Art. 33. - Pe baza hotararii consiliului local si in conditiile prevazute
de lege, serviciul public de pompieri civili de sub autoritatea sa poate
presta, contra cost, catre orice persoana fizica sau juridica, unele servicii,
fara a afecta indeplinirea atributiilor prevazute la art. 32, cum sunt:
a) transport de apa, evacuarea apei din subsoluri sau din fantani;
b) limitarea raspandirii unor produse poluante, colectarea sau indepartarea
acestora;
c) eliberarea cailor de circulatie de doboraturi de vant sau de mijloace
de transport accidentate;
d) curatarea si repararea sobelor si cosurilor de fum, interventii de
urgenta in caz de defectiuni la instalatii electrice, de gaze sau de
alimentare cu apa;
e) incarcarea si intretinerea stingatoarelor, lucrari de termoprotectie,
lucrari la inaltime;
f) alte servicii in domeniul apararii impotriva incendiilor.
Art. 34. - (1) Formarea, specializarea si perfectionarea pompierilor civili
si a cadrelor tehnice cu atributii in domeniul prevenirii si stingerii
incendiilor se realizeaza prin cursuri organizate de catre unitatile
abilitate prin lege, cu avizul Inspectoratului General al Corpului
pompierilor Militari.
(2) Planurile tematice de pregatire pentru cursurile prevazute la alin. (1)
se avizeaza de catre brigazile si gruparile de pompieri militari.
(3) Criteriile de evaluare privind organizarea, functionarea si asigurarea
logistica a unitatilor prevazute la alin. (1) se elaboreaza de catre
Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari.
Sectiunea a 2-a

Drepturi, compensatii si despagubiri ce se


acorda pompierilor civili
Art. 35. - In exercitarea atributiilor ce ii revin, personalul serviciilor
de pompieri civili are urmatoarele drepturi:
a) sa solicite, de la persoanele fizice si juridice, date, informatii si
documente necesare indeplinirii atributiilor legale privind apararea
impotriva incendiilor;
b) sa stabileasca restrictii ori sa interzica, potrivit competentei
prevazute in regulamentul de organizare si functionare al serviciului,
utilizarea focului deschis si efectuarea unor lucrari cu substante
inflamabile, pentru a preveni producerea de incendii ori explozii;
c) sa propuna oprirea functionarii sau demolarea constructiei incendiate,
precum si a celor vecine ori a unei parti din acestea, in scopul limitarii
propagarii incendiilor si evitarii unui dezastru, daca un asemenea pericol
este real, iminent si inevitabil;
d) sa utilizeze, in functie de necesitate, apa, indiferent de sursa din
care provine, pentru interventii la incendii;
e) sa se deplaseze cu autospeciale din dotare la locul interventiei, pe
drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice ori pe alte terenuri, daca
cerintele de operativitate si de lucru impun aceasta; sa opreasca ori sa
limiteze traficul public in zona desfasurarii operatiunilor de interventie;
f) sa intre in locuinta persoanelor fizice, la solicitarea sau cu consimtamantul scris al acestora, in conditiile prevazute de lege; in cazul cand
se impune inlaturarea unui pericol iminent de incendiu asupra vietii,
integritatii fizice sau bunurilor unei persoane, consimtamantul nu este
necesar.
Art. 36. - (1) Pompierilor civili li se asigura, gratuit, de catre consiliul
local sau patron, dupa caz, echipamentul de protectie adecvat misiunilor pe
care le indeplinesc, iar in cazul in care, pe timpul interventiei, li s-a
degradat imbracamintea ori alte bunuri personale, consiliul local sau
patronul ii despagubesc in mod corespunzator.

(2) Pompierii civili au obligatia sa poarte uniforma, echipament de protectie


si insemne distinctive, a caror descriere si conditii de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul de Interne, cu avizul Departamentului pentru Administratie Publica Locala si aprobat de Guvern.
Art. 37. - (1) Pe timpul interventiei, pompierilor civili si celorlalti
participanti la actiuni in conditii de risc li se asigura antidot adecvat
naturii mediului de lucru, potrivit legii.
(2) In cazul incendiilor de durata, care depasesc 4 ore, pompierilor
civili si celorlalti participanti la interventie li se asigura hrana
gratuit, in echivalentul a 1.400 de calorii pentru fiecare masa.
(3) Obligatia asigurarii drepturilor prevazute in alin. (1) si (2) revine
consiliului local sau patrimoniului, dupa caz.
Art. 38. - (1) Pompierii voluntari incadrati in serviciile de pompieri
civili au dreptul la compensatii in bani pentru timpul efectiv de lucru la
interventii si la celelalte activitati prevazute in programul serviciului.
(2) Cuantumurile orare ale compensatiei prevazute la alin. (1) se stabilesc
si se acorda de catre consiliul local sau de patron, dupa caz, diferentiat
pe categorii de functii.
Art. 39. - (1) Pe timpul cat se afla la cursuri de pregatire si concursuri
profesionale, organizate in afara localitatii in care functioneaza serviciul,
pompierii voluntari beneficiaza de toate drepturile de deplasare, cazare
si de diurna, ca pompierii angajati, care se acorda de consiliul local sau
patron, dupa caz.
(2) Pompierii voluntari care sunt salariati ai altor servicii publice locale
isi pastreaza drepturile de salariu la locul de munca pentru perioada de timp
cat participa la interventii sau la cursuri de pregatire.
Art. 40. - Persoanele juridice care organizeaza servicii de pompieri
civili au obligatia sa asigure personalul acestora la o societate comerciala
de asigurari, pentru caz de boala profesionala, accident sau deces, produs
in timpul sau din cauza indeplinirii atributiilor ce le revin pe timpul
interventiilor.

Art. 41. - (1) Pompierii nu raspun de pagubele inerente procesului de


interventie.
(2) Pagubele produse serviciului de pompieri, prin pierderea sau degradarea
mijloacelor din dotare pe timpul actiunilor de interventie, se suporta de
catre consiliul local, patron sau de catre beneficiarul interventiei,
dupa caz, daca paguba nu s-a produs din culpa unui membru al serviciului de
pompieri.
CAPITOLUL V
Sanctiuni
Art. 42. - (1) Constituie contraventii la prevederile prezentei ordonante
urmatoarele fapte, daca nu au fost savarsite in astfel de conditii incat,
potrivit legii, sa constituie infractiuni, si se sanctioneaza cu amenda:
I. de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei, nerespectarea prevederilor
art. 8, art. 9, art. 13, lit. a)-c), art. 16 alin. (1) si lit. b) si c),
art. 19 alin. (2) lit. a)-j), art. 20, art. 27, art. 28 alin. (2), art. 40
si art. 48 alin. (2);
II. de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei, nerespectarea prevederilor
art. 6, art. 7, art. 10 alin. (1) si (2), art. 13 lit. d)-f), art. 16
alin. (1) lit. a) si d), art. 19 alin. (2) lit. k)-m), art. 22 lit. a)-c),
art. 24 si art. 25;
III. de la 500.000 la 1.000.000 lei, nerespectarea prevederilor art. 13 lit.
g) si h), art. 23 lit. a)-d) si art. 32 lit. a)-c).
(2) Contraventiile la normele de prevenire si stingere a incendiilor, altele
decat cele prevazute la alin. (1), emise potrivit prevederilor prezentei
ordonante, si sactiunile contraventionale se stabilesc prin hotarare a
Guvernului.
(3) Sanctiunile contraventionale se aplica persoanelor fizice sau juridice,
dupa caz.
(4) Dispozitiile prevazute la alin. (1) si (2) se completeaza cu prevederile
Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sactionarea contraventiilor.
Art. 43. - Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute

la art. 42 se fac de catre personalul unitatii de pompieri militari cu


atributii de indrumare, control, interventie si constatare a incalcarilor
legii in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor, anume desemnat
de comandantul Corpului pompierilor Militari, precum si de alte organe
abilitate de lege.
CAPITOLUL VI
Dispozitii finale
Art. 44. - (1) Organizarea, conducerea, indrumarea si controlul activitatii
de aparare impotriva incendiilor in unitatile structurilor de aparare
nationala, ordine publica si siguranta nationala se realizeaza potrivit
prevederilor prezentei ordonante, pe baza normelor aprobate de conducatorii
structurilor respective, cu avizul prevazut la art. 16 alin. (3).
(2) La unitatile din structurile mentionate la alin. (1), pompierii militari
exercita controlul asupra modului de aplicare a prevederilor legale privind
apararea impotriva incendiilor, numai la solicitarea comandantilor sau sefilor
acestora.
Art. 45. - (1) Interventia pentru stingerea incendiilor si salvarea persoanelor in subteran, la centrale nucleare, pe caile ferate, in porturi si
acvatorii, aeroporturi, platforme maritime de foraj si extractie, precum
si la navele aflate in apele teritoriale romane se asigura de catre
serviciile de pompieri civili ale agentilor economici care administreaza
sectorul respectiv, cu asistenta tehnica a unitatilor de pompieri militari.
(2) Pompierii militari au obligatia sa intervina in sprijinul serviciilor
de pompieri civili ale agentilor economici mentionati la alin. (1), in masura
in care dispun de mijloace de interventie, de echipament de protectie si
substante de stingere adecvate, precum si de subunitati de interventie
specializate.
(3) Agentii economici mentionati la alin. (1) pun gratuit la dispozitia
pompierilor militari substantele si echipamentele specifice necesare
interventiei.
Art. 46. - Laboratoarele si poligoanele de incercari la foc, de testari si

experimentari in domeniu prevenirii si stingerii incendiilor se autorizeaza


si acrediteaza potrivit legii.
Art. 47. - Autospeciale, echipamente, substante, accesoriile si celelalte
mijloace tehnice de aparare impotriva incendiilor, utilizate pe teritoriul
Romaniei, trebuie sa indeplineasca conditiile tehnice, de calitate si de
performanta prevazute de reglementarile in vigoare.
Art. 48. - (1) Cadrele tehnice din ministere si cele ale organelor
administratiei publice centrale si locale, precum si personalul tehnic al
agentilor economici si institutiilor, cu atributiuni de indrumare, control
si constatare a incalcarii legii in domeniul prevenirii si stingerii
incendiilor, se atesta de unitatile Corpului Pompierilor Militari.
(2) Prestarea lucrarilor de termoprotectie, ignifugare, verificare,
intretinere si reparare a autospecialelor si a altor mijloace tehnice
destinate apararii impotriva incendiilor se efectueaza de catre persoane
fizice si juridice atestate de unitatile Corpului Pompierilor Militari.
(3) Atestarea persoanelor prevazute la alin. (1) si (2) se face pe baza
metodologiei elaborate de Inspectoratul General a Corpului Pompierilor
Militari.
Art. 49. - (1) Cheltuielile ocazionate de stingerea incendiilor la bunurile
apartinand domeniului public si privat al statului, la bunurile personale
ale cetatenilor, precum si la cele apartinand asociatiilor non-profit sau
organizatiilor cu caracter cultural, politic, religios, sportiv sau
umanitar, constituite potrivit legii, se suporta de catre brigazile si
grupurile de pompieri militari care au intervenit, daca legea nu prevede
altfel.
(2) In cazul in care interventia la bunurile mentionate la alineatul 1 se
realizeaza de un serviciul public al pompierilor civili, cheltuielile se
asigura de consiliul local in raza caruia s-a produs incidentul.
Art. 50. - Pe baza intrarii in vigoare a prezentei ordonante, Decretul nr.
232/1974 privind prevenirea si stingerea incendiilor, republicat in Buletinul
Oficial nr, 71 din 2 august 1978, cu modificarile ulterioare, si Decretul

nr. 290/1977 privind aprobarea Normelor generale de protectie impotriva


incendiilor la proiectarea si realizarea constructiilor si instalatiilor,
publicat in Buletinul Oficial nr. 90 din 22 august 1977, precum si orice
alte dispozitii contrare se abroga.

PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA

S-ar putea să vă placă și