Introducere

n sens larg prin metodologie se nelege ansamblul unor metode folosite n cercetarea tiinific
sau, pur i simplu, tiina efecturii cercetrii. Etimologia cuvntului ne conduce ctre cuvintele
greceti metodos (drum, cale) i logos (tiin). n fapt prin metodologia cercetrii nelegem
existena unei discipline n care se dezvolt modalitile de realizare a cunoaterii tiinifice i
privete ansamblul elementelor care intervin n cercetarea vieii sociale. Scopul fundamental al
metodologiei este acela de a ne ajuta s nelegem, n termeni ct mai largi posibili, nu att
produsele tiinei, ct procesul de cunoatere nsui. Pentru a-i putea ndeplini funcia sa,
metodologia cercetrii tiinifice cuprinde, deopotriv, definirea adecvat a domeniului studiat, o
serie de principii i reguli de desfurare a investigaiilor, instrumentarul de lucru pentru culegerea
i interpretarea datelor, precum i strategii de construcie sau reconstrucie teoretic.

Capitolul 1 Ce studiaz metodologia cercetrii?

cum trebuie sa se faca cercetarea stiintifica, cum se procedeaza,

pasii de urmat,pentru a raspunde la intrebarile pe care le ridica tema, a atinge obiectivele

cercetarii si a realiza scopurile acesteia.

care sunt sursele

Altfel spus, metodologia se refera la strategia de cercetare, la felul in care se dobandeste

cunoasterea (A nu se confunda cu conceptul filosofic de epistemologie, care se refera la originea,
natura si limitele cunoasterii) Metodologia se refera la ansamblul de tehnici si metode prin care
teoria existenta este verificata, pentru a dobandi o mai buna cunoastere a acesteia (continutului
conceptelor, relatiilor), a utilitatii acesteia (verificarea aplicabilitatii) , a dezvoltarii (noi intelesuri,
noi utilitati, directii de adancire).Activitatea de cercetare presupune parcurgerea unor etape, care se
refera la urmatoarele aspecte mari:
A. Alegerea temei de cercetare (care va fi tema lucrarii)
B. Derularea cercetarii
C. Redactarea lucrarii pe baza rezultatelor cercetarii (articol, referat, raport, lucrare de
licenta,dizertatie de master, teza de doctorat

Capitolul 2 Tipuri de cercetare

1.1Metoda empiric
Empirica (opus cercetarii teoretice): se bazeaza pe observarea directa a realitatii; pornete de la
concepte i modele teoretice, verific teoria dar, prin constatrile i concluziile sale, poate contribui
la mbogirea teoriei. Cercetarea empiric poate fi:
Cercetare calitativa foarte necesara si importanta in anumite domenii: intelegerea unui eveniment,
pentru a scoate n eviden anumite caracteristici sau comportamente, din perspectiva actorului
implicat; Datele calitative se refera la atribute ale unei persoane sau a unui grup de persoane,
motivaii, aspiraii, atitudini, valori, cultur, stil de via, comportament, care se redau cat de exact
posibil; foarte important este experienta personala a cercetatorului, puterea lui de patrundere, de
intelegere, intuitia sa; de aici, specificitatea interpretarilor. Interpretarile se pot face treptat, pe
masura ce se culeg informatii Informaiile culese nu se supun regulilor statistice, desi pot fi
convertite in expresii cantitative prin codificare si, apoi, supuse unei anumite prelucrri ex.
numrare i comparare, pentru a afla frecventa. Deci, nu se bazeaza pe expresii cantitative, dar
implica unele masurari. Din raspunsuri la interviuri, pe baza unor chestionare specifice, se extrag
concepte. Eantioanele cu care se lucreaz sunt selectate conform scopului, indivizii, entitile
selectate trebuie s rspund anumitor criterii-deci, selecia nu este ntmpltoare. Presupune multa
munca si efort, o atent pregtire o foaie de parcurs, care conine data, locul, participanti etc..
Cercetatorul nu este complet detaat de obiectul cercetat (ex. in antropologie); Interpretarea este
foarte sensibila si presupune multa creativitate din partea cercetatorului.
Analiza calitativa poate fi:

Analiza tematica: se stabilete o anumit tem important i actual ex. impactul Isd asupra
ocuprii forei de munc; consecinele migraiei asupra comunitii locale

Analiza comparativa (este o continuare a analizei tematice, prin care se compara

informatii/date obtinute de la diferite persoane, entiti/firme etc.

Analiza continutului/textului, a raspunsurilor la chestionare cu intrebari deschise conduce la

codificarea caracteristicilor (categorii predeterminate sau aparute din text).

Analiza de discurs/conversatie/interviu, pentru a constata frecventa utilizarii unor cuvinte,

metafore, forme de exprimare etc. Pot fi utilizate prelucrari computerizate pentru a cataloga,
grupa, numara cuvinte, dar interpretarea este a cercetatorului.

Se colecteaza date, care apoi se codifica si se prelucreaza. Foarte importanta este capacitatea
cercetatorului de a teoretiza-de a gasi explicatii/factori generali care explica studiul; de a furniza o
conceptie teoretica pentru viitoare cercetari. Analiza depinde de complexitatea ipotezelor si a
cercetarii. Interpretarea datelor analizate inseamna: a trage concluzii, a arata care sunt relatiile si
procesele care sustin constatarile, a cauta intelesuri mai largi ale celor gasite; a formula concepte
teoretice, a pregati eventuala trecere de la cercetarea exploratorie, care este una calitativ, la una
experimentala. Interpretarile sa nu fie eronate, exagerate sau subapreciate, sa fie impartiale, sa nu
fie in afara contextului, Propune forme de utilizare practica, de schimbari ale unor situatii,
recomandari noi politici.
De fapt, empirismul este nu att o orientare n metodologia sociologic, ct un gen de practic
metodologic deosebit de influent mai ales n sociologia anglo-saxon (cea american n special).
Mai precis, empirismul este practica metodologic aplicat n conformitate cu principiile orientrii
obiective de natur pozitivist din sociologie. Empirismul a dezvoltat analiza operaional a
conceptelor teoretice dei rareori empiristul consecvent s-a re ntors la conceptul pe care-l considera
punct de plecare, a aplicat o epistemologie inductivist n ateptarea acelei acumulri masive de
date i propoziii verificate i validate care vor sprijini o construcie teoretic integral, s-a
preocupat intens de msurarea fenomenelor sociale si de elaborarea instrumentelor de msurare sau
a metodelor de colectare a datelor, ajungndu-se ca metoda s se substituie problemelor sau
problematicii cercetate. Empirismul s-a interesat mai mult de fundamentarea empiric a unei
probleme dect de implicaiile ei teoretice (de aceea empirismul poate fi considerat ca o practic
metodologic fr o teorie referenial explicit). Prin empirism s-a dat o larg aplicabilitate
cercetrilor sociale, mai ales pentru sectoare interesate de eficiena publicitii, de orientrile opiniei
publice sau ale comportamentului electoral, de receptivitatea publicului faa de mesajele transmise
de mijloacele de comunicare de mas etc. Empiritii nu propun noi teorii sau dezvoltri teoretice, ci
instituie o nou practic ideologic a filosofiei tiinelor naturii n domeniul tiinei sociale. De
aceea s-a ajuns ca uneori nu realitatea social s fie sursa unor noi probleme teoretice, ci
metodologia s fie aceea care dicteaz problemele. Stilul empirist de cercetare social nu ader la o
filosofie social, ci, ca i pozitivitii, empiritii i fixeaz etaloanele cercetrii pe baza filosofiei
tiinelor naturii, spernd ca prin colectarea de date i informaii empirice s construiasc ea
fodajul descriptiv al tiinei sociale. Pentru aceasta a urmrit s se detaeze de orice metafizic
social, a eliminat cunoaterea de natur istoric si refleciile psihologice mai profunde, tinznd s
fragmenteze realitatea social prin tehnici de eantionare pentru a reda prezentul social. Cnd
spunem c empirismul este practica metodologic concordant cu principiile pozitiviste avem n
vedere nu numai orientarea sa n funcie de realizrile
6

teoretice si metodice ale tiinelor naturii, considerate cadru de referin, ci si accentul pe care-l
pune pe caracterul instrumentul al cunoaterii sociale, aderarea la principiul neutralitii
valorice a demersului de investigare social, tentaia eliminrii propoziiilor generale, teoretice, n
favoarea formulrii de generalizri empirice sau de legi fundamentate, prin inducie, de
informaiile empirice cumulate. Empirismul se dezvolt ca practic metodologic mai ales
ncepnd cu deceniul al cincilea, perioad n care ncep s capete consacrare lucrrile lui P.
Lazarsfeld, ca unul din cei mai influeni cercettori din domeniul metodologiei cercetrii
sociologice. Pornind de la premisa c este necesar ca sociologia s se dezvolte ca tiin social,
Lazarsfeld consider c din punct de vedere istoric trebuie s distingem trei forme majore de
examinare a obiectului social: analiza social, aa cum este practicat de observatorul individual;
tiinele empirice organizate, mature, i o faz de tranziie pe care o vom numi sociologia oricrei
zone speciale a comportamentului social..;. Consacrarea naturii tiinifice a sociologiei rezid n
realizarea tranziiei de la filosofia social i analiza practicat de observatorul individual la tiina
empiric organizat i matur prin: a) deplasarea accentului de la istoria instituiilor i a ideilor la
comportamentul concret al oamenilor; b) tendina de a nu studia un sector uman izolat, ci de a
ncerca n permanen s-l raportezi la alte sectoare; c) preferina pentru studiul situaiilor i
problemelor sociale care se repet fa de cele care nu survin dect o singur dat; d) analiza
preferenial a evenimentelor socialecontemporane i nu a celor istorice. Totui tocmai aceast
preocupare a consacrrii sociologiei ca tiin empiric a condus la pierderea dimensiunii istorice a
cercetrii sociale, la cufundarea ei n culegerea unor serii nesfrite i fragmentate de date empirice
neintegrate n viziuni mai cuprinztoare, la decalajul dintre formulrile teoretice generale i datele
empirice disponibile. Practicat cu fervoare dup 1940 pentru a atinge apogeul n anii '60,empirismul
are trei surse de originare. Prima i de fapt cea mai direct sau apropiat surs este reprezentat, aa
cum am vzut, de metodologia pozitivist, care proclam imperativul tiinificizrii sociologiei
dup modelul tiinelor naturii. Acest model de tiin rezid n formularea de explicaii teoretice
i predicii ale evenimentelor empirice observabile, n stabilirea de raporturi izomorfice ntre teorie
i observaie (experimentare) sau de similaritti structurale ntre nivelurile teoretice si cele
observationa'le ale cunoasterii. Un astfel de model al: tiintei a condus la elaborarea unor
consideraii critice de ctre empiritii sociali cu privire la ceea ce se considera naintea lor teorie
social i la modul de raportare a teoreticienilor clasici la realitatea social observabil.Ceea ce
trecea drept teorie social clasic nu se fundamenta pe observarea sistematic a realitii sociale
concrete, ci avea un caracter speculativ si deci netiintific. n consecint, sustin empiristii, trebuie
construit o nou teorie, care s fie n primul rnd tiinific, iar pentru aceasta este nevoie de
analiza concret a evenimentelor i comportamentelor sociale. Totodat, analiza concret trebuie s
7

dispun de metode i tehnici adecvate, care s ghideze cercettorul n raportarea la universurile

observabile, Din moment ce nu exist o teorie de referin ci ea trebuie construit, menirea
cercettorului social const n formularea de ipoteze care, prin verificare, pot deveni generalizri
empirice. Acumularea progresiv de generalizri empirice va conduce treptat la elaborarea teoriei
tiinifice. Practica metodologic empirist pornete de la un model al tiinei, elimin consideraiile
generale de tipul propoziiilor specifice filosofiei sociale clasice, se ancoreaz n prezentul social,
pe care-l consider dintr-o perspectiv anistoric, fragmenteaz realitatea pn acolo incat
segmentulinvestigat s incap in referina unei ipoteze singulare i fabric date i informaiiempirice
cat mai detaliate. Numai c empirismul a pornit de la o premis a angajriipe un nou drum al
cercetrii sociale, abandonandu-se ins in impasul proprieipremise. Dac vom considera dou
niveluri ale cunoaterii, cel teoretic i celobservaional, empirismul i tiina vor aprea ca radical
diferite in demersurile lor de cunoatere.
Empirismul se limiteaz la stabilirea de conexiuni intre entiti observabile.tiina include relaiile
dintre entitile observabile intr-un circuit informaional multmai complex, in care relaiile dintre
entitile teoretice i dintre acestea iobservabilele empirice care le corespund au o importan
fundamental. Pentru empirism este caracteristic confuzia dintre obiectul real i obiectul
cunoaterii. In tiin, cercettorul se raporteaz la obiectul real din perspectiva teoriei sale
dereferin, considerandu-l astfel ca obiect al cunoaterii. Neavand sau refuzand oteorie de referin,
empiristul se raporteaz direct la obiectul real, pe care nu ajungenici mcar s-l aproximeze empiric.
El sper s citeasc nemijlocit in vizibilulsocial fenomenele, relaiile sau faptele sociale ca
date concrete, existente prin ele insele. Neavand o concepie despre obiect, identific obiectul
cunoaterii sale cuobiectul real existent i, in consecin, niciodat nu ajunge la cunoaterea
propriuzisa obiectului, ci la perpetuarea propriilor premise empiriste. Cunoaterii obiectului i se
substituie metoda (empirist) de cunoatere, iar in cercetare setesteaz nu cunoaterea, ci metoda de
cunoatere. In acest sens se poate vorbi deveritabila inhibiie metodologic generat de ideologia
epistemologic a empirismului.In tiin metoda este o cale de apropriere cognitiv a obiectului
cunoaterii, pe candin empirism obiectul cercetrii se confund cu metoda sa de cercetare in msura
in care empiristul se intereseaz in primul rand de calea de investigare i nu de
obiectulproblematizat teoretic. Dei a pornit de la un model al tiinei, empirismul sociologic
aeuat astfel intr-o pseudotiin. Filozoful empirist care a exercitat ins o influen mai direct
asupra cercetrii sociologice a fost J.S. Mill, prin sistemul su delogic inductivist. Urmand
distincia operat de Kant intre propoziiile sintetice i cele analitice, Mill accept numai enunurile
sintetice ca propoziii reale, intrucat se bazeaz pe fapte. In consecin, preocuprile sale se
8

concentreaz asupra modalitilor de construire a raionamentului inductiv ineles ca generalizare

pe baza experienei,adic inducia este acea operaie a minii prin care inferm c ceea ce tim a
fiadevrat despre un caz sau cazuri particulare va fi adevrat despre toate cazurile carese aseamn
cu primele in anumite privine detectabile. Mill a elaborat astfel ometod empiric sistematic
pentru detectarea i formularea generalizrilor empiricede tip logic.
Limitele practicii metodologice empiriste rezult astfel cu claritate: a) tipizarea
proiectelor de cercetare i inhibare a imaginaiei creatoare; b) subordonarea problematicii
investigate fa de tehnicile statistice de prelucrare a datelor, care in realitate nu au decat
un rol strict instrumental, de auxiliar al cercetrii; c) fragmentarea ipotetic exagerat, care
.a condus nu numai la segmentarea realitii investigate, dar i la greuti in cumularea
rezultatelor teoretice disparate; d) ignorarea perspectivelor teoretice mai cuprinztoare.
Desigur c limita cea mai important a empirismului rezid in caracterul su ateoretic, care
se manifest intr-un dublu sens: pe de o parte, prin ignorarea deliberat a oricrei
perspective teoretice, ceea ce a condus la intreruperea tradiiei sociologice, la ruperea cu
teoriile clasice sau chiar la criticarea acestora pentru c nu ar fi surse de formulare a unor
ipoteze cu relevan empiric; pe de alt parte, considerarea experienei ca singura surs de
construire a conceptelor teoretice. Empirismul a sperat in elaborarea nivelului descriptiv al
tiinei sociale prin desfurarea extensiv a cercetrilor concrete, considerand c pe
aceast baz va fi posibil trecerea la construcii teoretice autentice. Prin cercetrile
empiriste s-au acumulat intr-adevr date descriptive i s-au dezvoltat metode i tehnici de
investigare social. Modelul de tiin empiric matur nu a fost ins tiina real a naturii,
ci una pe care empirismul i-a construit-o ad-hoc. In aceast construcie, probabil c ar fi
fost posibil elaborarea teoretic mai cuprinztoare i autentic tiinific dac obiectele
cercetrii sociale ar fi fost analoage cu obiectele cercetrii din tiinele naturii. Intre cele
dou tipuri de obiecte exist ins deosebiri fundamentale. Obiectul sociologic cercetat
este identic (din punct de vedere generic) cu cel care intreprinde cercetarea; in insui
procesul cercetrii cei doi interacioneaz intr-o asemenea msur incat tocmai aceasta
influeneaz rezultatele cercetrii; activitile de cercetare empiric implic aceleai
procese sociale care sunt prezente in situaiile sociale investigate; metodele de cunoatere
social sunt dependente de cunoaterea social preexistent, la fel de adevrat fiind i
reciproca. Empirismul nu numai c a identificat obiectul cunoaterii cu obiectul real, dar l-a
considerat pe acesta ca fiind similar cu obiectele investigate de tiinele naturii in numele
asigurrii obiectivitii. Ca practic metodologic obiectiv, empirismul a sperat in
9

efectuarea de cercetri care s conduc la explicaii i predicii prin controlul sistematic al

variabilelor considerate ca relevante; a urmrit s identifice factori i cauze, nu motive i
interpretri umane supuse varietii individuale; pe baza cunoaterii factorilor invariani a
cutat s stabileasc generalizri empirice. Preteniile empirist- pozitiviste n-au fost ins
urmate de realizri teoretice remarcabile, Aa cum se exprim D.L. Phillips intr-o
fulminant critic a acestui gen de investigaii, cercettorii sociologi trebuie s inceap
s ia in considerare ceea ce aduc cu ei in proiectarea, executarea i analiza
investigaiilor lor. Pur i simplu nu mai putem continua s ne angajm in aceleai tipuri
de investigaii sterile, neproductive, lipsite de imaginaie care au caracterizat mult timp
cercetarea sociologic. O tiin (chiar dac este o tiin social) care conine puine
generalizri valide sprijinite de date empirice despre comportamentul i interaciunea
uman i care nu reuete s ajung la inelegere pentru c evit cu insisten
observarea direct a comportamentului insui ii onoreaz prea puin pretenia la
statut tiinific 27. Noua abordare pentru care pledeaz Phillips este evident opus
pozitivismului sau practicii empiriste de cercetare, incadrandu-se in practica
metodologic interpretativ. Formele practicii metodologice obiective la care ne-am
referit pan in prezent au impulsionat prea puin dezvoltarea teoretic a sociologiei. Ele
au propus un model teoretic care le este exterior, cel al tiinelor naturii, si au urmrit
adesea s-l practice, ignorand istoria teoretic pe care se bazeaz. De aceea empirismul a ajuns s
fie practic metodologic fr istorie sau cu o istorie care nu-i a sa, intrucat
ii reproduce propriile premise, este fragmentat, iar rezultatele cercetrilor pe care le
genereaz sunt necumulative. Mare parte din progresele recente ale tiinelor sociale
se explic printr-o schimbare metodologic de paradigm, respectiv prin aplicarea unor
metode care permit analizele globale i relaionale, sistemice si structurale. Avem in
vedere structuralismul, analiza sistemic i analiza funcional. Dei practica
metodologic specific acestora pstreaz caracteristicile analizei obiective, modul de
aplicare este diferit in msura in care urmrete s se asocieze cu o perspectiv
teoretic inedit i cu o tehnic de cercetare corespunztoare. Acesasta nu inseamn
c in teoriile sociologice considerate clasice (Marx, Durkheim, Weber, Pareto etc.) nu ar
fi fost avut in vedere perspectiva global-integratoare de explicare a fenomenelor
sociale. Am spune c, din contr, una din caracteristicile acestor teorii tocmai in aceasta
a constat. Numai c, dac avem in vedere dimensiunea tehnico-metodic a
metodologiei, orientrile din planul practicii efective de cercetare social au fost mai
degrab atomiste, fragmentate i diversificate intr-o asemenea msur incat ipotezele
10

formulate i verificate eludau consecinele sistemice i structurale ale socialului.

Practicile metodologice structuraliste i sistemice propun tehnici adecvate de analiz a
unor astfel de consecine, i in aceasta rezid noutatea lor.

11

Concluzii
Totodat, nu putem acumula la nesfirit date empirice fr a ajunge la o mulime de date
care nu ne mai spun mare lucru in afara localizrii lor intr-un timp i spaiu social strict
limitate, la imposibilitatea de a le putea integra intr-o explicaie mai general. De aceea,
este necesar s identificm o arie problematic i s-o investigm in mod sistematic i
aprofundat, atat prin extindere factual, cat i prin corelaii interfactuale. Aceasta ins nu
este i suficient, pentru c trebuie s ne raportm la o teorie mai general i s corelm
explicaiile noastre pariale cu predicii teoretice mai cuprinztoare. Ne aflm astfel pe calea
articulrii coerente a structurii conceptuale a teoriei de referin cu rezultatele cercetrii
empirice, in scopul de a elimina treptat unele ambiguiti, de a dezvolta noi concepte, de a
aprofunda sensurile unor propoziii sau predicii. Premisele unor asemenea preocupri
trebuie s fie afirmate i metodologic.

12

Bibliografie
http://cursuri.sas.unibuc.ro/mcs/wp-content/uploads/2011/10/Introducere-in-metodologiacercetarii-sociologice
http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/II_Metodologia_cercetarii

13