Don’t walk

away …

-fan fiction by Smără.

 For Michael
-pentru că tot ce m-ai învăţat a fost real,

iată că şi dragostea mea pentru tine este reală.

TE IUBESC!
Begin: 29 November 2009
End: 31 December 2009
 Preface
M-am trezit dintr-o data singura. Nu stiam ce cautam. Un tel, un
imbold, un ideal. Idealul pe care il pierdusem in fanteziile mele. Stiam ca nu
il mai pot recupera dar credeam ca altcineva ar putea pentru mine. Dar
odata ce toate planurile au fost puse la punct, a aparut inimaginabilul :
idealul meu murise. De ce am luptat dar atat? Si acum am pierdut tot. Tot!
M-am pierdut pe mine insami. Oare ma voi putea recupera vreodata?

Chapter 1
 Toate zilele incepeau la fel. Peste tot pe langa mine auzeam, rasunand ca un
ecou, acele cuvinte care imi indurerau inima si care intrau in ea ca o tapusa. “Ai
auzit ca sotii Crawford au murit? Cred ca fiica lor e distrusa! “

Eu eram fiica lor. Eu, Samantha Crawford. Insa mi-as fi dorit sa nu fi fost.
Toate clipele dure prin care am trecut din cauza lor, toate lacrimile varsate, toate
bataile si certurile imi reveneau acum in minte, fiecare pe rand, pricinuindu-mi o
durere ingrozitoare. Faptul ca acum erau morti nu mi se parea o idee atat de greu
de suportat. Nu intelegeam de ce toti credeau ca sunt distrusa. Nu eram. Eram
aproape fericita ca acel calvar adolescentin se terminase. Ca totul se sfarsise,
invingand eu. Mi se parea o victorie uriasa faptul ca reusisem sa imi infrang parintii!

Lucrul de care ma temeam cel mai mult era ca nu cumva sa se observe

starea mea. S-ar fi crezut poate ca nu ii iubeam sau ca am ajutat la omorul acestora
si asa as fi intrat din start intr-o lumina proasta care nu m-ar fi ajutat cu nimic,
exceptand faptul ca oamenilor le-ar fi fost teama de mine. Incercam sa par cat mai
trista, dar fiecare sunet primavartic ma inveselea .

La cei 18 ani ai mei, ma credeam deja o fata matura si eram pregatita sa

locuiesc singura, desi toate rudele mele insistasera sa ma mut cu ele, si sa trec
peste fiecare obstacol care m-ar fi impedicat sa devin ceea ce imi doresc : o actrita.

Desi nu imi placea, am continuat totusi sa merg la scoala pentru ca

intelegeam faptul ca fara ea as fi esuat in cariera mea. Liceul-o cladire invechita ,
cu peretii stand sa se darame si plina de oameni ipocriti. Poate ca eram unul dintre
ei, dar ma controlam. Sau cel putin incercam.

-Hei , Sammy ! ma saluta prietena mea cea mai buna, Annie. Ea era singura care
intelegea prin ce treceam, era singura in care aveam incredere , era singura mea
prietena. Si eu eram singura ei prietena...

-Buna, Annie.

-Ce faci? Cum suporti? Intreba ea ironica.

-Cum suport toate chestiile ciudate pe care le spune lumea sau cum te suport pe
tine?

-Amandoua.

-Pe oameni nu ii support. Ma enerveaza pana suuuus. Nici pe tine nu te support ,

asa ca .. fa pasi!

Annie rase. Era singura care stia cand vorbesc serios si cand tachinez pe cineva.

-Ai auzit ca o sa avem un coleg nou? Din Indiana … Nici macar nu am auzit de asta.
Ce e?
-Un coleg nou? Uau. Inca o pacoste. Annie, esti proasta? Nu stii ce e Indiana? E
numele degetului tau mic de la piciorul drept!

-Serios. Ce e ? Zicea dirigu’ ca e din Gare sau nu stiu cum …

-Gary.

-Asa ! Desteptaciune micaaa!

-Doamne, ce te-ai face fara mine?

-Lasa-ma sa imi dau seama.

-Nici gand!

Am inceput sa radem amandoua ca si cum am fi auzit cine stie ce. Toata

lumea se uita cu subinteles la noi, in special la mine. Auzeam din nou criticile care
imi intunecasera pentru totdeauna viata si intelectul. “Vai! Cum poate sa rada cand
parintii i-au murit doar de patru luni?” Ei bine, mie mi se parea foarte simplu. Plus
ca patru luni mi se parea o eternitate! Atatea lucruri se intamplasera in acest timp
… Eu eram singura care trecuse peste “tragedie” ?

-Deci, colegul nou … E fata sau baiat? Am intrebat-o pe Annie.

-Uau. Imi retrag cuvintele. Nu esti o desteptaciune! Coleg! Nu stiu … E la masculin?

E baiat!! Spuse Annie evident nervoasa.

-Calm. Take it easy. Priveste partea buna: nu o sa fie vreo pitipoanca fitoasa …

-Si daca e cocalar?

-Nu e . Siiiimt, am spus eu razand.

Am intrat in clasa cu mai putin chef de matematica decat avusesem vreodata

in viata mea. Aceasta era partea din zi in care imi doream cel mai mult sa dorm.
Domnul Crockett intra in clasa cu la fel de mult chef ca si mine. Imediat dupa el ,
intra si baiatul nou. Brusc, cheful de viata imi revenise cand l-am vazut. Era pur si
simplu divin! Avea niste ochi mari, caprui, in care as fi putut privi o eternitate fara
sa ma satur, parul negru, ondulat ii atingea umerii intr-o curba magnifica, iar
suvitele ii atarnau deasupra gurii. Avea un aer plin de candoare si puritate, un
zambet ce eclipsa chiar si cele mai mari minuni. Se vedea ca mama natura
exagerase la el, facandu-l cel mai frumos dintre pamanteni. Nu credeam ca exista
pe Pamant, in Univers o fiinta mai minunata. Era ireal.

Mainile si picioarele imi tremurau iar obrajii imi ardeau cand se asezase langa mine
si spuse cu vocea sa angelica :

-Buna. Eu sunt Michael.

Capitolul 2

Asteptam o tentatie. Una care sa imi impulsioneze aspiratiile devenite brusc

mai palpabile. Oricat de mult mi-as fi dorit nu puteam scapa de amintirea lui: el ma
trezise la viata. Niciodata nu simtisem acelasi sentiment intens de pana acum. Ca si
cum orice speranta ar fi fost reinviata si puteam reusi sa imi ating telul pe care de
mult mi-l stabilisem : sa visez. Atat imi doream. Sa traiesc un vis. Cu siguranta
Michael ma putea ajuta …

-Ce sa fac ? intreba Michael.

-Sa vii cu mine la un concert … , am spus rosind.

-Ce concert ?

-Secondhand Serenade?

-Sunt din aia cu zdranganeaua? rase Michael.

-Sunt cu cantece siropoase , romantice … am spus gandindu-ma la ce s-ar fi putut

petrece daca eram la fel de indrazneata precum lasam sa arat.

-Voi fi acolo.

-Ok. Poti sa ma iei pe la sapte, am spus luand-o la goana pentru a nu ii vedea sau
auzi reactia, pe care o credeam una cu totul nepotrivita.

Nu ma gandeam ca Michael vorbea serios. Il cunosteam de cateva zile si

singura data cand am avut cu el o conversatie de mai mult de 2 minute a fost
atunci cand l-am invitat la concert. Dar totusi, la ora sapte fix (!) Michael era in fata
portii mele cu o … bicicleta !? Suna la usa. I-am raspuns tremurand si totusi
bucurandu-ma ca venise.

-Esti gata ? intreba Michael.

-Gata pentru ce? Am raspuns aiurita.

-Pentru concertul cu melodii siropoase …

-Aa. Da, sunt.

-Ok. Sa mergem, spuse Michael zambind si luandu-ma de mana. Cand imi atinse
podul palmei cu degetele lui subtiri am simtit o briza rece, dar atat de eleganta si
placuta. Mi se parea ca am ajuns in Rai si ca portile mi se deschisera doar pentru ca
eram cu el. Am oftat absorbita de cat de fericita ma simteam. Michael isi desprinse
imediat mana din a mea, crezand poate ca mi se parea un gest jignitor sau
ofensativ. Am suspinat indurerata odata ce portile Raiului imi erau inchise. Firea
mea egoista, cerand mai mult, s-a adunat si am simtit nevoia sa ma reintorc de
unde plecasem, asa ca i-am luat mana din nou, impulsionata sa primesc mai mult.
Michael zambi.

-Deci, Michael …

-Mike.

-Mike. Ce e cu bicicleta? Am intrebat uitandu-ma crucis la acel “aparat”.

-Ce?

-Bicicleta.

-Ce bicicleta?

-Aceea , am spus aratand spre bicicleta de langa poarta casei. Uitandu-ma mai
atent mi-am dat seama ca era a mea. Intr-adevar parea cam ciudat ca un baiat sa
se plimbe cu o bicicleta cu ghidoane mov.

-Ce bicicleta?

-Uau. Un stand cu inghetata! Vreau si eu una.

-Schimbatoare ca vremea.

-Si tu ? Schimbator ca termometrul?

-Stai. Termometrul se schimba ?

-Pai nu toate au aceeasi temperatura , nu ?

-Nu imi place fizica.

-Nici mie.

-Haha. Ceva in comun.

-Stai. Nu iti plac melodiile siropoase? Am intrebat facand fata mea de catelus.

-Cum sa nuuu ?

-Aaatunci e bine.

Am ajuns cand concertul abia incepuse. Nu era multa lume. Ceea ce era bine,
pentru ca nu trebuia sa stam inghesuiti. Am trecut prin multime pentru a ajunge in
fata. Dupa cateva minute l-am privit pe Mike. Ochii sai straluceau in lumina
reflectoarelor de pe scena, eclipsand chiar si zambetul sau perfect. Dupa un
moment, m-am trezit impinsa pe scena, pana am ajuns langa solist. “O dedicatie?”
De parca nu era clar pentru cine as dedica o melodie …

-Mm. As vrea A twist in my story.

-Pentru cine , Sam ?

-Pentru Michael. Adica Mike.

-Iubitul tau?
-Prieten, am spus rosind.

-Sa speram ca o sa fie si mai mult !

-Da, si eu, am spus abia soptit.

Am coborat de pe scena imbujorata, ca dupa o lunga ameteala. Michael se

prapadea de ras. Am inceput asadar sa rad si eu …

-M-am facut de ras, asa-i? am intrebat.

-Putin …

Brusc, respiratia mi se opri. Am simtit o dulce si catifelata aroma cum imi

invaluia buzele, ocolind colturile ei. Simteam cum ma apropii de cer si il ating … Din
nou Raiul. Eternitatea. Era Michael. Buzele sale le atingeau pe ale mele, infiorandu-
ma si obligandu-ma sa cer mai mult.

-Da, si eu as vrea sa fie mai mult, spuse el.

Chapter 3

Atasandu-ma atat de mult de el insemna sa ma departez de mine. Oricat as fi

vrut sa nu o fac, nu aveam alta optiune. Imi asumam acest risc. Niciodata nu imi
dorisem mai mult sa nu mai fiu atat de emotiva si sa incerc sa trec peste
evenimente atat de neinsemnate pentru unii. Nu vroiam sa cedez. As fi parut slaba,
desi stiam ca asa si este. Dar nu vroiam sa ma las doborata de un personaj
masculin. Voci din capul meu imi spuneau sa lupt pentru a-mi mentine feminintatea
pe care o dobandisem. Sa il las sa descopere cata nevoie are de mine. Dar mi se
parea absurd cum cineva ca Mike ar fi putut avea nevoie de mine. Eu eram o fire
ciudata, complicata pe care nimeni nu o intelese pana acum. Dar poate era timpul
ca cineva sa o inteleaga. Cu siguranta eram singura “femeie” atat de complicata,
deci aveam nevoie de un “barbat”. Simtindu-ma legata de prea putine amintiri si
prea multe sentimente pentru Michael, luasem decizia de a ramane intacta, chiar
cu riscul de a il pierde.

-Nu cred ca e bine ce faci. Adica … nu te-am mai vazut asa de fericita de cand ai
aflat ca parintii tai pleaca de Revelion. Ar trebui sa lasi la o parte orgoliul si sa faci
ce iti zice inima. Vezi? Din cauza ta am ajuns la sentimentalisme, spuse Annie in
timp ce mergeam spre ora de anteprenoriala.

-Care parte din “nu pot” nu ai inteles-o, dovlecel ?

-Nu exista “nu pot”. Exista “nu vreau”.

-Si daca e vorba si de un “nu vreau”? Te-ai gandit la asta, Miss Thomas Edison?

-Nu e vorba de un “nu vreau”. O vad. O vad in sclipirea ochilor tai cand te uiti la el.
Zambetul tau parca devine mai luminos cand il privesti si tremuri toata, Miss
Benjamin Franklin!

- Da, si ? poate asa fac cu toata lumea , Miss Albert Einstein!

-Cu mine nu faci asa. Cu nimeni in afara de Michael, miss … aaa … ma rog , intelegi
tu.

-E Mike.

-Vezi?

-OF. Si ce ? Inca nu te-ai obisnuit cu faptul ca eu intotdeauna sunt pe langa subiect?

-Poate de data asta nu ar trebui.

Annie avea dreptate. Cum as fi putut sa incerc sa il uit cand stiam ca e

imposibil? Sa ma lupt cu mine insumi? Ar fi fost prea greu. Stiam ca voi pierde.
Toata fiinta mea vroia ca Michael sa fie cu mine, doar eu , ca persoana incercam sa
imi dovesdesc contrariul.

-Bow, se auzi o voce din spate.Bineinteles ca mi-am dat seama cine era, dupa ritmul
acela sonor din vocea sa calda.

-Mike, am spus parca fortat.

-Te-ai saturat de termometrul tau ?

-Sunt vreme, ar trebui sa ma schimb constant, nu ?

-Te iubeste ! Nu pot sa cred cat de bine va sta impreuna. Haideti aratati-mi iubirea,
spuse Annie , apropiindu-ne capetele. Involuntar, m-am dat inapoi.

-Sam! Urla Annie.

-Ce vrei ?

-Come on. Misca-te si il pupa! Acum pana nu o iei in freza!

Michael incerca sa nu rada. Fata I se inrosise toata , iar colturile gurii schitau
un zambet rautacios aproape.

-Hai, razi odata, am spus .

Mike incepu sa rada cu hohote, incat am fost nevoita sa suport privirile pline
de venin ale celor care treceau. Dar nu puteam sa nu ma bucur si eu. Rasul lu, atat
de cristalin si pur, avea ceva molipsitor in el incat nu puteai sa nu zambesti macar
cand il vedeai cu ochii umbrosi radiind de fericire, dezvelindu-si dintii intr-o romanta
fermecatoare. Veni spre mine inca surazand si imi dadu un pupic. Fruntea mea se
facu de un rosu aprins, parca implorand mai mult. Annie pleca pentru a ne “ lasa sa
ne bucuram de intimitate”, fara sa uite, bineinteles, sa imi aminteasca sa ma
protejez si sa ii povestesc tot, crezand poate ca mintea mea febrila ar fi lasat sa se
intample asa ceva. Dar trupul meu dorea cu ardoare si o singura atingere.

-Deci. Ce faci azi ? intreba Mike.

-Cresc. Stii … Nu ar trebui sa te prefaci ca nu stii ce fac. Stau cu tine, bininteles, am

spus fara sa ma gandesc. Indiferent ca vrei sau nu, am adaugat incercand sa imi
impun autoritatea atat de mult dorita.

-Sigur ca vreau, zambi el. Stii , ma gandeam … daca tot iti plac melodiile alea
siropoase care te urca suuus de tot cand le asculti … Poate … Adica, nu. As strica
surpriza.

-Ai o surpriza pentru mine ? am spus entuziasmata ca un copil mic.

-Poate, spuse el afisand un zambet strengaresc care imi accelera imediat bataia
inimii.

-Voi astepta.

-Am chiar doua, rase el. Prima e pe drum, spuse el lipindu-si buzele de ale mele si
asta chiar si in situatia in care probabil stia ca ma va lasa fara suflare timp de
minute bune si ca era nevoit sa continue pentru a ma satisface. Defapt cu asta sunt
trei surprize… Parca vine Craciunul, nu crezi ?

-Ma rog. E noiembrie …

-Inchide ochii.

m-am supus, desi speram sa nu o fac.

Odata ce am deschis ochii mi-am privit mainile. Tineam o hartie facuta sul.
-Ce e asta ?
-Ai fost acceptata la cursurile de actorie din decembrie.
-Acceptata? Am intrebat nevenindu-mi sa cred.
-Da.
-Dar cum ? incerc de trei ani sa urmez cursurile astea si nu am reusit .
-am eu metodele mele, spuse Mike zambind iar strengareste.
-Multumesc. Multumesc! De 1000 de ori multumesc, am spus sarindu-I la gat.
Cum puteai sa nu il iubesti?

Chapter 4

Ziua de ieri , atunci cand am intrat pentru prima oara in sala mea de cursuri,
a fost incredibila. Peste tot erau studente agitate. Doar eu eram linistita, pentru ca
stiam ca totul va fi bine, si asta doar pentru ca Mike ma ajutase. Eforturile mele de
a-mi impune autoritatea acum erau inutile. Nu vedeam de ce as fi vrut sa stric tot
ce cladisem, chiar daca intr-un timp atat de scurt. Toate fetele acelea frumoase imi
provocau o suferinta adanca, pentru ca stiam ca aspectul meu nu semana deloc cu
al lor. Niciodata nu imi dorisem sa arat bine : asa as fi atras atentia. Dar … Daca
cineva atat de frumos ca Michael putea sa stea in prezenta mea si chiar sa faca …
anumite lucruri, nu insemna oare ca poate aveam si eu ceva special care ma
apropia intr-o masura, desi relativ mica, de aceste “dive” ale teatrului
contemporan ?

Lectiile au fost splendide. Profesoara noastra, Agnes Lively, avea ceva

deosebit in felul ei de a explica si a dramatiza, incat nu aveai cum sa nu iti doresti
sa ajungi ca ea. Ne impulsiona. Si ca totul sa fie perfect, m-a felicitat pentru
“performantele bune, desi sunt abia la primele cursuri, de la care ar fi trebuit sa ies
putin mai mult decat mediocra”. Am fost asadar invitata sa particip si la
urmatoarele cursuri, iar daca voi “progresa la fel de bine” voi avea chiar ocazia sa
joc in urmatoarea piesa de teatru.

Si toate astea i se datorau lui Michael! Cel pe care cu doar cateva zile in urma
imi doream sa il ignor pe cat posibil, pentru a imi mentine controlul asupra
intelectului meu. Dar ce mai conteaza intelectul cand il aveam pe el ? el era pentru
mine mai mult decat un simplu intelect, era persoana mea cu totul. Tot ce tine de
mine era in el. Eu doar existam si atat.

-Si cum a fost? Te-ai facut de ras ? zambi Mike. Hai ca stiu ca macar putiiiin , putin
de tot te-ai incurcat sau ai facut ceva prostesc.

-aha. Deci asta crezi tu despre mine, ai ? ca sunt o impiedicata ? dupa tot ce ai …

-Hei. Nuu. Doar te tachinam si eu. Sa nu crezi tot ce spun…

-Haha. Te-am prins!

-A. Sireata micaaa. Si impiedicata.

I-am dat un ghiont si incepu sa rada.

-Si violenta.

-Arrgh!

-Hai, nu mai marai. Ma sperii! Rase Mike. Deci cum a fost ?

-Incredibil.

-Atat? Un cuvant?

-Cel mai incredibil.

-Trei cuvinte?

-E incredibil la superlativ. Crezi ca se poate mai bine?

-Haha. Nu. Ma bucur pentru tine, spuse el si ma saruta pe frunte.

Si imediat veni si “a doua surpriza”. Mike ma lua de mana si ma tarai pe

toate holurile scolii. Multe nici nu stiam ca exista. Venise abia de doua saptamani si
cunostea scoala in care eu invatam de 4 ani mai bine ca mine? Desi am batut atata
drum, am ajuns in cele din urma afara. Dar nu oriunde. Pe acoperis.

-Stai aici, spuse Michael si cobori in graba, taindu-mi astfel dreptul la replica care ar
fi fost intr-adevar una taioasa.

Am ramas neclintita, gandindu-ma ca orice adiere de vant m-ar fi putut face

sa ma prabusesc. Si nu imi doream asta pentru ca urma poate unul dintre cele mai
frumoase momente din viata mea. Imi veneau atatea idei in cap … ce putea fi mai
frumos decat ce facuse cu doua zile inainte? Imi implinise visul, iar eu nu ii
dadusem nimic. NIMIC! Decat zambetul meu absurd de copilita ingamfata, care
trada insa atata emotie si iubire.

Michael se intoarse cu un scaun mare, tapitat cu catifea rosie si avand o

poleiala aurie, ce stralucea in lumina soarelui aproape inexistent. In mana tinea o
cutie mare, neagra, care parea atat de fina si nu imi doream decat sa o ating.

-Take a sit, mademoiselle, spuse Michael facand o plecaciune si aratand cu mana

spre scaun.

-Oui. Merci beaucoup, monsieur, am raspuns mai in gluma, mai in serios. I-am
satisfacut dorinta de a “conversa” in franceza, pentru ca o consideram limba cea
mai romantica.

Michael se aseza jos, in fata mea, in pozitie turceasca. Trase cutia cat mai
aproape de el si scoase de acolo o chitara. Nu credeam ca un simplu instrument
muzical putea sa emane atata emotie, si asta doar uitandu-te la el. Corzile sale
pareau atat fine, iar manerul, dintr-un lemn atat de elegant.

Din buzunarul jachetei isi scoase pana si o lipi cu tact de corzile lungi ale
chitarii. Lua o figura grava si spuse:

-Pentru tine.

Ma simteam atat de speciala! Ce facusem sa merit ceva asa de bun? Visam

oare? Vai, cat tanjeam dupa fiecare cuvant pe care il spunea pentru mine! Pentru
mine! Dupa orice briza pe care o sufla in preajma mea! Iubeam aerul pe care il
respira si picaturile de ploaie care il atingeau.

Incepu sa cante din chitara. Nu am recunoscut melodia. Mi se parea ca e o

combinatie de indie cu pop. Isi arcui buzele intr-o romanta fantastica si incepu:

-Just the other night/I thought I heard you cry/ Asking me to come/ To hold you in
my arms./ I can hear your prayers/ Your burdens I will bear/ But first I need your
hand/ Then forever can begin / Everyday I sit and…*

Se opri.

Inca nu imi fusese dat sa aud ceva mai magnific, mai sublim decat acea voce.
Avea gratie. Gingasie. O voce angelica. Atat de plina de speranta si totusi atat de
agresiva. Doua elemente care formeaza un intreg. Un intreg perfect. Doua lumi
diferite, dar atat de la fel.

-Sam, ce s-a intamplat? De ce plangi?

Imi simteam obrajii fierbinti si capul greu, dar nu realizasem ca plang. Incepusem sa
plang cu hohote, inabusit.
-Sam!

-Nu stiu, doar ca… nimeni nu mi-a mai cantat o melodie vreodata. Nimeni ca tine.
Nimeni una atat de frumoasa. E a ta ?

-Da ... , spuse aproape stanjenit. Nu e prea buna. Inca nu e terminata dar abia
asteptam sa ti-o cant. Am compus-o pentru tine. Credeam ca iti va placea ...

-Ce vrei sa spui ? O ador! Nici macar nu am cuvinte destule pentru a-ti spune ce se
petrece in capul meu acum. Sa compui o melodie pentru mine ? nimeni nu mi-a
compus niciodata nimic. Decat Annie o compunere despre prietena ei cea mai buna
in clasa a doua. Si crede-ma, nici nu se compara cu ce ai facut tu.

-Atunci ma bucur ca iti place.

Inca nu incetasem sa plang. Se apropie si mai mult si ma imbratisa. As fi vrut

ca acest moment sa dureze o eternitate! In bratele lui ma simteam ca in paradis,
era ca un vis frumos din copilarie cu printi si printese radiante. Acum eram una
dintre ele. Eram atat de fericita, incat nimic, nici cea mai mare nenorocire nu m-ar fi
deprimat. Bratele lui calde, fine , ma invaluiau cu un iz puternic de liliac. Obrazul
sau imi atingea parul ravasit. As fi vrut sa ma intorc sa ii vad ochii, dar ma temeam
ca momentul se va termina. Imi simteam ochii inca umezi, dar stiam ca nu mai
plangeam. Cu el langa mine nimic nu m-ar fi deranjat.

-Michael? Am indraznit sa ingan. Stiam ca deja stabilisem ca e Mike, dar nu puteam

sa nu pronunt acest nume . mie mi se parea un gest plin de gratie sa spun cat mai
multe cuvinte. Sa ii spun cat mai multe cuvinte.

-Da?spuse abia soptit.

M-am apropiat de urechea lui si am incercat sa imi opresc tremurul din voce.
Mi-am adunat toate fortele si ultima farama de curaj care imi ramasese si am soptit:

-Te iubesc.

Nu vroiam sa il privesc. Sa ii vad reactia. Tot ce facusem mi se parea gresit.

-Si eu, spuse Michael. Din vocea lui mi-am dat seama ca il stapanea aceeasi emotie.
Dar cu siguranta in ziua aceea am avut cea mai grea lupta cu intelectul meu.
Michael ma iubea. Eu cum sa mai fiu normala cand stiam asa ceva?

Chapter 5
 Ma simteam cea mai fericita persoana. Dar totusi, mi se parea ciudat cum
toate visele mele se implinisera intr-un timp atat de scurt, si asta dupa moartea
parintilor mei. Aveam in cap scenariul perfect pentru viata mea. Orice se putea
intampla, dar asta doar cu permisiunea mea pentru ca Michael ma iubea. Nu il
vedeam ca pe o fiinta ordinara. Era ceva mai mult. Ca un zeu , care odata ce ii aduci
jertfa te va proteja ca si cum el depinde de tine. Stiam ca eu nu insemnam pentru el
nici macar un sfert din ce insemna el pentru mine. Eu nu eram pregatita sa insemn
atat de mult pentru el, caci asta viza sa ma jertfesc cu totul. Sa nu mai am nimic.
Dar as fi facut-o in orice moment daca aveam garantia ca as fi facut-o bine. Eram
prea neindemanatica si ma temeam sa nu il pierd, caci asta ar fi insemnat
decaderea mea cu totul. Atat psihica , cat si fizica.

-Nu pot sa creeed! Ai vazut ca am dreptate ? cine are dreptate? Cine e nascut in
ianuarie, bineinteles! Dar tu nuuu : Batman, Batman! Ca si cum Batman ar fi fost
nascut in ianuarie! Spuse isterica Annie.

-Gata, puisor. Am inteles. Ai dreptate. Si ?

-Cum si ? din cauza mea ti s-au implint visele !

-Din cauza ta? Din cauza lui Mike.

-Dar oare cine te-a intors catre el ? Nu eu ?

-Si daca o faceam si singura? Daca te minteam ?

-Sammy. Tu nu m-ai mintit niciodata ! Si nu cred ca ai lasa un baiat sa intervina

intre noi doua.

-Un baiat nu. Dar pe Michael da.

-Adica, ne certam acum?

-Nu stiu. Tu sa imi spui ...

-Heiii ! Ce atmosfera draguta. Prieteniiiii ! spuse Michael care venise din spatele
nostru.

-Pa, Annie, am spus rece.

Annie pleca fara sa raspunda. Oare mi se parea mie sau o pierdusem pentru
o clipa ? dar poate ca avea dreptate... Dar asa m-as fi subestimat mult prea mult.
Nu imi puteam asuma acest risc.

-What’s up ?
-Nimic .

-Care nimic?

-Nimicul de temut, Michael.

-Imi placee cand imi spui Michael, zise el pentru a mai destinge atmosfera care
devenise insuportabila.

Am zambit.

-Acum vine a ... patra surpriza,cred. Vreau sa cunosti pe cineva foooarte special,
Sammy. Astazi. Adica acum, spuse Mike luandu-ma de mana.

Oare acesta era momentul in care zeul meu imi arata ca e puternic si poate
sa aiba cate sotii vrea? Ca eu eram doar Danae a lui Zeus pentru el ? O iubire
trecatoare de-o vara ? mi se parea destul de logic. Eu insemnam putin si pentru
mine insumi, dar mite pentru el ? Avea atatea alte optiuni ... Nu era obligat sa ma
aleaga pe mine.

Dupa vreo jumatate de ora de mers, ne-am oprit brusc in fata unei case cu
etaj, foarte simpla si draguta. Peretii albi, imaculati, adaposteau ai multe ferestre la
fel de curate. Aleea care ducea spre intrare era pavata cu mii de flori colorate.

-Bun venit la mine, spuse Michael zambind.

-Uau. E asa de frumos.

Michael isi dadu ochii peste cap . credea ca mint? Nu, defapt mie chiar mi se
parea un loc foarte frumos, pe langa cartierul acela noroios in care locuiam eu.

Am intrat impreuna cu el pe un hol ingust, strabatut de un covor lung, de o

culoare aramie, tesut, dupa cum am aflat mai tarziu, in Turcia. Ne-am lasat
ghiozdanele pe jos si am intrat in bucatarie, o camera ceva mai larga, mobilata in
stil rustic. Pe unul dintre scaunele din jurul mesei statea un om intre doua varste, cu
chipul brazdat de riduri, cu niste ochi negri, exact ca ai lui Mike, dar parca rautaciosi
si plin de venin. Statea incruntat, privind absent televizorul suspendat de deasupra
usii.

-Salut, tata, spuse Michael rece.

Tatal lui marai si incepu sa tuseasca.

-Unde imi sunt tigarile? Mormai tatal lui.

-Tata, spuse Mike aproape cu blandete. Stii ca nu ai voie. Boala ta la plaman, iti
amintesti?
-Stii ce? Nu ma intereseaza! Daca mor ce? Urla salbatic tatal . O cruce in plus in
cimitir ! Mare scofala! Eu am nevoie de tigari acum! Si ea? Intreba uitandu-se urat la
mine. Ea cine dracu’ mai e?

-Sunt Samantha, am spus nervoasa.Samantha Crawford.

-Aaa. Fiica imbecililor alora care au murit.

-Da, chiar ea, am spus strambandu-ma.

Mike se uita speriat la mine. Facusem ceva gresit? Nu trebuia sa vorbesc? Trebuia
sa astept un semnal pentru a deschide gura? Ii stricasem planul?

-Tata! Tipa dintr-o data Mike. De ajuns! Las-o in pace!

-DA! Cand imi dai tigarile! Spuse si tatal sau pe acelasi ton salbatic.

-Niciodata.

Enervat, tatal lui Michael se ridica de la masa, si intr-un acces de furie incepu
sa il loveasca pe fiul sau cu pumnul langa coloana vertebrala. Am privit
deznadajduita la Mike. Fata lui parca era congestionata, se lupta sa nu scoata niciun
sunet, pentru ca asta ar fi inrautatit situatia. Ochii lui, cei plini de blandete si iubire
cereau acum mila si indurare. Zambetul etern ii pierise, gura miscandu-i-se intr-un
mod care trada doar suferinta. Am simtit cum inima imi explodeaza, sarindu-mi
parca din piept . niciodata nu simtisem o durere mai mare.

-STOP! Am urlat indurerata.

Brusc, tatal lui Mike se intoarse spre mine, zambind rautacios. Il lasa pe
Michael, care cazu pe podea, si se apropia de mine. Fata lui urata ma impulsiona sa
fiu la fel pe dinauntru. Gandindu-ma la Mike, la cate suferise el din cauza acestui
om, m-am hotarat sa fac si eu ceva pentru Michael. Doar el facuse atatea pentru
mine ...

Mi-am adunat toate puterile si m-am linistit, stiind ca ceva depinde si de

mine. Se apropie ranjind si apoi l-am vazut la pamant. Pumnul meu il doborase. Nu
stiam ca pot fi atat de puternica. Michael se uita la mine uimit si parca dezamagit.
Brusc, m-am simtit prost. Daca nu trebuia sa imi ascult „apucaturile”?

-Ce se intampla aici? Se auzi o voce subitre, feminina din spate. M-am intors
speriata. In fata mea se afla o femeie scunda, cu parul scurt, pana la umeri si un
chip bland. Se uita cand la mine, cand la Mike , cu o figura deznadajduita.

-Mama, spuse Mike. Tata a suferit o criza. Din nou.

-Oh, nu! Mike, ti-a facut ceva? Intreba mama sa aproape plangand.

-Nu, mama. Nu mi-a facut nimic stai linistita.

-Si tie? Intreba femeia uitandu-se spre mine.

-Nu am nimic, am spus repede si balbaindu-ma.

Michael ma lua in camera lui, pentru ca mama sa sa se ocupe de „vatamat”.

Camera lui, desi inghesuita, era foarte frumoasa. Peste tot plutea un iz de levantica.

-Cum ai facut asta ? intreba Michael.

-Ce?

-Sa il bati pe tata. Sam, serios , nu trebuia sa ma faci asa fericit, spuse el razand.

-Ma bucur ca in sfarsit am facut si eu ceva pentru tine.

-tu faci o gramada de lucruri pentru mine.

-Ca de pilda?

-Existi.

Inima imi batea tot mai tare. Si daca eu eram zeul? Daca eram eu zeul iar
Michael facea ce facea pentru mine ca o jertfa? Ma simteam atat de puternica...
Dar, brusc, am revenit la realitate. Cum putea o persoana ca mine sa fie zeu iar una
minunata din toate punctele de vedere, ca Michael, nu ?
-Pe mama vroiam sa o cunosti, spuse Michael incet .

-Pare o persoana foarte simpatica.

-Asa si este. Dupa tine, pe ea o iubesc cel mai mult.

Ma iubea atat de mult? Atat de mult incat sa ma compare cu fiinta care i-a
dat viata, deci cu una la fel de speciala ca si el ? Universul meu se prabusi in acel
moment.

Chapter 6

Mama lui Mike era o persoana extraordinara. Avea o putere miraculoasa de

a aduce lucrurile neinsemnate la dimensiuni cosmice, de a te face sa te simti ca si
cum ai putea sa ordoni soarelui cand sa rasara si cand sa apuna, de a aduce un
zambet pe chipul tau, oricat de intunecat ar fi. Era o fire grijulie si protectiva si il
iubea nespus pe Michael. Se vedea in ochii sai pentru ca ori de cate ori il privea,
ochii ii straluceau de fericire. Am aflat mai tarziu ca si eu faceam la fel. In preajma
lui faceam lucruri necontrolate, ca niste reflexe involuntare. Si Katherine era la fel.
O simteam atat de apropiata, si asta desi o cunosteam de cateva ore. O simteam ca
o rudenie, ca o picatura din sangele meu pentru ca se comporta la fel ca si mine in
preajma zeului nostru. Simteam poate si o farama de invidie pentru faptul ca
Katherine profitase mai mult de Michael, ca il cunostea de mai mult timp. Eram intr-
adevar egoista si il vroiam doar pentru mine. Sa il inchid undeva adanc in sufletul
meu, fara cale de iesire.

-Iti multumesc tare mult ca ai venit sa ne vizitezi, Samantha. Si te rog, simte-te bine
venita oricand. Stiu ca iti cer un lucru greu. Dar nu te lasa influentata de
comportamentul lui Joe in alegerea deciziei tale de a te intoarce. A suferit mult si si-
a gasit refugiul in lucruri inutile, care ii strica viata in totalitate.

-Nu va faceti griji, doamna. Voi veni ori de cate ori voi avea ocazia . si ori de cate ori
ma va primi Michael, am spus ironica.

-Te rog, Samantha, nu imi mai spune „doamna”. Ma face sa ma simt atat de
batrana ... Spune-mi doar Katherine sau Katy.

Dar era cu cel putin 20 de ani mai in varsta decat mine! Spunandu-i
„doamna” incercam doar sa imi manifest respectul fata de ea, nicidecum sa o fac sa
se simta prost.

Astazi era poate una dintre cele mai frumoase zile ale mele. Pe langa faptul
ca o cunoscusem pe acea divinitate care reusise sa il aduca pe Michael pe lume, era
timpul spectacolului. Exact, era prima mea aparitie la teatru pe scena. Primul meu
spectacol adevarat, pe langa cel care il dadusem in fata propriului intelect.

-Ai emotii ? ma intreba Agnes Lively, profesoara mea.

Trebuia sa raspund oare afirmativ pentru a nu ma da de gol ca ma simteam

extraordinar de puternica pentru ca stiam ca Michael va fi acolo ? Orice actor ar fi
trebuit sa aiba emotii la primul spectacol. Eu nu aveam. Dar ca sa las lucrurile in
ordinea si cursul lor normal, am raspuns afirmativ.

-Nu trebuie, spuse Agnes. Poti sa o faci. Esti buna la asta, girl.

Nu ma incurajau cu nimic cuvintele ei, pentru ca nu aveam nevoie de

incurajari. Aveam nevoie de Michael si atat. De sufletul meu si de constiinta mea
care ramasera la el, inchise intr-un borcan rosu, plin de sange. Il asteptam sa vina.
Nu puteam face nimic fara el.

-Hei! Se auzi din spate. Esti pregatita ? Emotii ?

-Mike!

-Aaa. Da, am uitat. Esti prea perfecta ca sa ai emotii.

-Hei,am spus inghiontindu-l.

Michael rase si imi dadu un pupic pe obraz. Agnes veni sa ma anunte ca in cateva
minute intru pe scena.

-Succes! Imi ura Michael.

-Merci.

Cortina era jos. Spectacolul incepuse. Sala era plina . toata lumea privea spre
mine. Incercam sa ma mint ca nu e asa, dar imi era imposibil. Rochia mare, bufanta,
din satin visiniu, ma sufoca. Imi era atat de cald ... am vrut sa tip, sa o rup. Dar asta
ar fi facut palaria uriasa din capul meu sa cada ... si astfel sa cad eu si toata mica
mea cariera. Am pasit usor in scena, straduindu-ma sa nu ma uit deloc la public. Ar
fi fost prea dureros sa vad , chiar si pe un singur chip, dezamagire. Stiam ca e mai
important sa ma impresionez pe mine insumi, dar asta ar fi insemnat sa ma
desprind de realitate, si chiar in punctul in care eram prinsa de ea cu un singur ac.
Degeaba ma prefaceam ca parera publicului nu conteaza. Dar conta!

Jucam Hamlet de Shakespeare. Eu eram Ophelia. Din aceasta cauza ma

simteam atat de ametita. Ophelia era un personaj inedit. Era plina de gratie, de
iubire, de sacrificiu. Eu eram o simpla persoana si stiam prea bine ca nu pot intra in
pielea personajului atat de mult. Dar am incercat. Am incercat sa par gratioasa si
feminina, dar eram destul de stangace. Spre surprinderea mea, reprezentatia a fost
primita cu aplauze. Poate din cauza celorlalti actori ... sau poate ca nimeni nu a fost
atent la piesa, fiind prea preocupati sa il admire pe Michael.

Eram in pauza. Urma actul 4. In culise ma astepta Michael.

-uau. Te-ai descurcat atat de bine!

-Total de acord, interveni Agnes.

-Nu cred. Ophelia ar fi facut-o mult mai bine. Eu sunt asa mediocra ... cum as putea
sa interpretez un personaj atat de complex cu temperamentul meu vulcanic? Vreau
sa zic ... oricine ar fi facut-o mai bine.

-Esti asa draguta cand te subestimezi, serios, spuse Michael. Esti mult prea dura cu
tine.

-Exact. Tu nu stii ce s-a vazut din public, zise Agnes. Ar trebui sa intrebi un
spectator de prestatia ta, continua ea uitandu-se cu subinteles la Mike.

-Asa e. Ai fost foarte buna, Sam. Vorbesc serios! Spuse Mike.

-Stiam ca tu ai spune asta. Nici nu e de mirare. Ar fi fost tragic sa spui ca nu ti-a
placut. Ar trebui sa intreb un necunoscut ...

-Adica pe mine? Se auzi o voce din spatele scenei.

Era Annie. Avea o stralucire rautacioasa in ochi , dar ma bucuram nespus sa o vad,
stiam cat de importanta este pentru mine si cat de mult imi dorisem sa se intoarca.
Si iat-o acum cum intra radioasa in scena spectacolului cel mai solicitant : viata.

-Adica pe tine, am spus fugind sa o imbratisez. Imi era dor sa imi incolacesc bratele
in jurul gatului ei cald. Desi imbratisarea ei era mai rece decat de obicei, imi placea.

-Ai fost foarte frumoasa acolo, Sam, spuse Annie entuziasmata. Mi-a placut. Abia
astept sa vad urmatorul act. Ophelia nu era asa de frumoasa ca tine in seara asta,
sunt sigura.

-vezi, peste? Vezi? Intreba Michael ironic. Give me five, Annie!

-Sam, intri pe scena, imi sopti Agnes.

-Ok. Michael, Annie, ne vedem mai tarziu. Acum sunt la munca, am spus afisand
ironic cateva „aere” de diva.

-Pa, Sam. Succes, spuse Mike.

-Bafta, Sammy, spuse si Annie.

-Bafta? Nu are nevoie de bafta! Se descurca excelent! Interveni Agnes.

-Nu-i adevarat ... Multumesc oricum. Inseamna foarte mult pentru mine, copii, am
spus.

Acum urma poate cea mai usoara parte a spectacolului : cea in care Ophelia
moare, inecandu-se. Ma simteam in stare sa o fac dupa incurajarile primite . am
asteptat in spatele cortinei pana ce fratele meu si regele Claudius puneau la cale
diabolicul plan de a-l ucide pe Hamlet, jucandu-ma cu voalurile rozalii ale rochiei
mele. Am tras cu ochiul dupa cortina si i-am cautat disperata pe Michael si Annie.
Zambeau amandoi si priveau spre mine, facandu-mi cand unul, cand altul , din ochi.
Am inceput sa rad, dar era timpul sa „mor”.

Mi-am spus replicile cat am putut de bine, uitandu-ma entuziasmata la public

pentru a-i vedea reactia . Michael si Agnes aveau dreptate. Publicul aprecia intr-
adevar prestatia noastra. Am surprins momentul inecarii Opheliei exact cum ma
invatase Agnes: „cu durere, suferinta si pasiune”. Am cazut imediat pe podeaua
alunecoasa, intinzandu-mi bratele si deschizand incet, dar sigur gura. Am profitat de
momentul in care publicul aplauda pentru a privi pe furis la Annie si la Michael.
 Atunci murise si Ophelia din mine. I-am vazut pe cei doi imbratisati, soptindu-
si unul altuia ... cuvinte. Oare acesta era momentul in care Hamlet al meu imi
spunea ca nu m-a iubit niciodata si ca ar trebui sa plec la manastire? Sa plec pentru
a-mi ispasi pedeapsa ca am avut curajul sa il iubesc...

Chapter 7

Acesta era cel mai straniu capitol din viata mea. Zeul care credeam ca ma
protejeaza, cel caruia ma jertfeam, nu imi mai accepta jertfa. Gasise oameni mai
demni pentru a-i satisface dorintele. Ma simteam acum abandonata. De toata
lumea. Singurele persoane importante din viata mea incercau sa ma distruga. Sa
ma faca sa regret ca am avut nerusinarea sa ripostez in fata destinului meu umil de
a trai si atat. Nu vroiam sa ma gandesc la cat de greu ar fi sa ma prefac ca ei nu
inseamna totul pentru mine. Dar reusisem sa il iubesc pe Michael, deci ar fi trebuit
sa reusesc si de data aceasta sa imi infrunt temerile si sa ii uit. Sa ii uit pe amandoi,
chiar daca asta insemna sa ma uit pe mine insumi. Cu ei aproape, nu imi permiteam
sa imi dezlantui furtuna dinauntru, care era de durata. Incercam doar sa ii departez
de mine pentru a nu suferi ei de pe urma crizelor mele .acum intelegeam ce simtea
Ophelia cand Hamelt ii spunea ca nu o iubeste. Un junghi chiar in mijlocul inimii
care se ingrosa si intra tot mai adanc in suflet. Dar eu ma simteam si mai rau. De
parca Polonius, sfatuitorul meu, inima mea, tatal meu spiritual si cel fiziologic al
Opheliei murise. Si intr-adevar asa era. Eu nu puteam suporta sa traiesc intr-o lume
in care totul s-ar fi invartit in jurul dramei mele. Nu vroiam sa ii implic si pe Mike si
Annie in aceasta lupta contra persoanei mele. Ei trebuiau sa isi continuie viata, ca si
cum eu as fi fost doar un fir de praf pe veioza lor cu abajur de pe noptiera. Nu ii
condamnam daca ma iubeau mai putin sau chiar deloc. Si eu as fi facut la fel. Eram
intr-adevar o persoana ingrozitoare, ciudata, care se hranea cu sentimente la fel de
bizare si grele. Oricat de mult mi-as fi dorit sa nu o fac, eram nevoita sa ii
indepartez din viata mea, pentru o perioada cel putin. Asta pentru a ma gandi
asupra sortii mele, de a gasi o cale de scapare din infernul geloziei, de a depasi
starea de depresie in care ma cufundasem odata cu venirea neasteptatului. Visul
meu, Michael, se spulberase acum cu tot cu norii pufosi care il incojurau, adica
Annie. Erau intreaga mea viata, si iata cum viata se intorcea catre mine si imi
ordona sa stau deoparte pentru a hotari cursul pe care urma sa il parcurg. Am
incercat din rasputeri sa ii ignor pe amandoi, dar se vedea ca ei nu incercau acelasi
lucru. Poate vroiau sa ma faca sa sufar privindu-i cat de fericiti erau ...

-Sam ? Sammy. Heei. Ce-i cu tine? Ce ai patit? Insista intruna Michael.

-Mike, serios, nu am nimic. Trec doar printr-o stare de ... melancolie, cred. Tu nu ai
de unde sa stii cum e. Nu ai trecut niciodata prin asa ceva.

-Crede-ma, am trecut prin multe si cred ca si prin ce treci tu acum. Spune-mi, te

rog. Poate te pot ajuta...

M-am hotarat totusi sa ma descarc, vorbind cu subinteles si accentuand cuvintele

cu o insemnatate mai mare.

-Michael, astazi se implinesc 7 luni de cand mi-am pierdut parintii! Cele mai
importante persoane din viata mea! M-au lasat, intelegi? Au plecat acolo sus si m-
au lasat singura! Tu nu ti-ai pierdut parintii!

-Samantha.

Era pentru prima oara cand imi spunea intregul nume. Gresisem oare descarcandu-
ma atat de vulcanic?

-Ai dreptate, nu stiu prin ce treci. Dar iti promit ca o sa depasim momentul
impreuna, continua Michael strangandu-ma tare la piept. Mirosul lui ma ametea,
eram gata sa ma prabusesc. Bratele lui calde imi ardeau corpul, lasand urme adanci
, dar placute. Eram parca in purgatoriu. Michael ma ademenea sa aleg viata
paradisiaca in devaforul celei obisunite. Pur si simplu nu ma puteam dezlipi de el.
Eram atrasa ca un magnet, dar ma bucuram ca mai pot sa profit inca putin de
iubirea fantastica a zeului meu. Mi-am amintit insa brusc de faptul ca nu il meritam.
Si nu ma vroia . M-am desprins cu greu de el si inca ma straduiam sa imi pastrez
echilibrul.

-Michael , trebuie sa plec, am spus repede, abia soptit si am luat-o la goana. Nu

stiam cum facusem asa ceva, sau de ce. Nu stiam unde plec sau cand o sa ma
intorc. Stiam doar ca trebuie sa ma pregatesc ca existenta mea sa fie la fel de
neinsemnata precum o consideram eu. Vroiam sa ma izolez de intreaga lume, de
intregul Univers, sa intru intr-o perioada de hibernare din care sa ma trezesc doar
pentru a-mi frange inima, pentru a o inalta la cer.

Am luat-o catre casa. Stropi reci de ploaie cadeau din cerul inalt, stropindu-mi
fata si parul. Mi-am pus gluga hanoracului vechi in cap , mainile reci in buzunarele
aproape inexistente si mi-am continuat drumul. Din departare se vedea casa mea
mica, inghesuita intre doua randuri de flori. Am inceput sa alerg pentru ca ploaia se
intetise si ultimul lucru de care aveam nevoie era sa racesc, pentru ca oricum nu
aveam bani de pastile. Dar poate astfel m-as fi inaltat ... Dar, nu! Nu pana nu
terminam ce am de facut. M-am abatut din drumul meu si am intrat intr-un birt
ascuns dupa cateva paravane. Am intrat lasand picaturi de apa peste tot.
Vanzatorul se uita rautacios la mine, cu chipul acela de om enervat si obosit. Am
incercat sa il ignor si am cautat prin magazin. Am gasit in cele din urma un album
prafuit, cu copertele din catifea rosie, iar filele, ingalbenite de vreme erau incadrate
intr-un chenar impletit cu flori cyclam si stelute aurii. L-am platit cu toti banii care
imi mai ramasesera. Cand am iesit ploaia aproape ca se oprise, dar nu ma mai
interesa. Eram prea atrasa de obiectul din mainile mele.

Astazi trebuia sa ma intalnesc cu Michael si sa imi termin treaba.

-Sam. Ce-ai patit? De ce ai plecat ieri ? ma intreba parca dezamagit.

-Michael, nu poti sa intelegi, ai uitat? Am avut nevoie de un moment intim, de

liniste.

-Vrei sa spui ca ar trebui sa iti ofer mai multa liniste? Dar credeam ca nu sunt chiar
asa de ... zgomotos.

-Nu esti. Dar aveam nevoie de ... un altfel de liniste. Sufleteasca. Cea fizica este
destul de usor de obtinut.

-De ce nu mi-ai spus? Liniste sufleteasca? Asta iti lipseste cu mine?

-Nu. Doar ca ... tu ma supui la atatea sentimente pe care pana acum nu le-am mai
incercat, atatea lucruri spirituale insemnate, incat nu pot fi calma cu tine. Eu nu am
stiut pana acum ce inseamna toate astea: sa iubesti, sa fii fericita, sa radiezi, sa
suferi ... Acum le-am aflat pe toate si inca atat de brusc ... Aveam poate nevoie de
timp ca sa ma obisnuiesc cu faptul ca tu esti mult mai bun decat mine. Dar nu
interpreta gresit. Iubesc prezenta ta. Iubesc cum ma faci sa ma simt. Si nu am
nevoie de liniste sufleteasca! Chiar nu am. Doar ca ieri ... Ti-am spus, se implineau
7 luni de cand mi-au murit parintii.

-Nu sunt mai bun decat tine. Asta e doar in capul tau. Tu stii ca esti o persoana
minunata!

-Ba da, esti. Eu stiu cine sunt, si crede-ma, nu sunt nici pe departe atat de speciala
cum esti tu. Tu ai darul de a iubi si de a fi iubit. Eu doar pot sa iubesc si atat.

-Samantha, stii ca eu te iubesc!

-Stiu. Sau poate nu stiu...

-Ce vrei sa spui?

-Michael, si eu te iubesc. Te iubesc mult. Cel mai mult de pe lumea asta. Eu nu

concep un Univers fara tine! Pur si simplu nu pot... Dar...
-Atunci daca nu stii, afli acum. Te iubesc! Te iubesc! Si nu spun asta la multa lume
si ar fi trebuit sa iti dai seama pentru ca esti una dintre persoanele care ma cunosc
cel mai bine. Si totdeauna exista un „dar”. Credeam ca intre noi nu exista. Nu
credeam, eram sigur! Sam, cu ce am gresit ?

-Nu ai gresit cu nimic, Michael. Eu am gresit.

-Tot nu inteleg...

-Am gresit apropiindu-ma atat de mult de tine. Nu trebuia. Nu merit, ma-ntelegi?

-Nu. Meriti, si stii si tu ca meriti tot ce e mai bun. Doar ca nu vrei sa o recunosti.

-Michael, cred ca ma cunosc destul de bine si sunt sigura ca nu merit. Pe tine nu te

merit. Te vad peste tot, te simt peste tot. Tu esti tot. Dar eu nu merit nimic, dar
mite totul?

-De ce spui asta? Tu nu te poti judeca singura! Ce-ai zice sa ii lasam pe altii sa ne
judece, nu ? Eu pot sa te judec!

-Nu poti. Michael, tu esti persoana mea. Esti sufletul meu. Asta ar insemna sa fiu
judecata de mine insumi...

-Si chiar daca eu sunt tu, si tu esti eu. Tot pot sa o fac. Si vreau sa iti spun ca esti o
persoana minunata. Cea mai minunata pe care am cunoscut-o vreodata. Doar ca tu
nu poti sa iti dai seama...

-Mike. Nu trebuia sa spui asa ceva. Nu e adevarat.

-Ba da, este.

-Sa terminam aceasta discutie. Sa o lasam inceputa. Sa facem ce vrei cu ea, dar sa
o intrerupem pentru moment. Vreau sa iti dau ceva, am spus cu o voce tremuranda.

Michael ma privea atat de intens cu ochii lui patrunzatori, mari ... Ma

simteam hipnotizata si ma straduiam din rasputeri sa ies din transa, dar nu puteam
decat sa il privesc fascinata, ca un copil mic care vede pentru prima data o jucarie.
Se intoarse brusc, crezand ca sunt concentrata sau atrasa de ceva din spate, si
astfel am reusit sa imi misc bratele. M-am intors cu spatele si am luat o gura mare
de aer. Mi-am deschis ghiozdanul si am scos albumul cel rosu, putin sifonat, dupa ce
l-am inghesuit in geanta mea mica.

M-am intors tremurand din toate incheieturile, gata oricand sa ma prabusesc.

-Michael, ti-am facut ceva, am spus abia soptit.

Michael imi lua obiectul greu, care ma apasa din maini, atingandu-mi pielea
cu degetele lui fine si tandre. Se uita o clipa la album , apoi il deschise. Acolo erau
toate amintirile mele cu el , imortalizate. „De la inceputuri”. Toate pozele care
semnificau pentru mine o bucatica de eternitate erau acolo, cu cate o descriere
indrazneata, pe care o notasem la momentul respectiv pe spatele fotografiilor. Mike
il rasfoi cateva momente, apoi se uita la mine , cu ochii stralucind.

Am simtit apoi cum bratele lui se incolaceau in jurul gatului meu, sufocandu-ma. Nu
mai puteam respira, dar imi placea. As fi trait la nesfarsit acest moment. M-am uitat
apoi cu coada ochiului la Michael. Ochii sai erau aproape rosii. I-am atins o clipa
fata, si am simtit-o fierbinte, umeda. M-am uitat mai bine la el. Plangea...

Chapter 8

Cu siguranta acesta era momentul in care imi dadeam seama cat de mult imi
pasa defapt de Michael. Eram mai mult ca sigura ca oricat as fi incercat, nu il
puteam nici macar indeparta, dar mite uita. Pana acum nu prea ii descoperisem
partea aceasta sensibila, afectiva, insa odata ce am descoperit-o, am inceput sa il
iubesc si mai mult. Nu credeam ca exista in toata aceasta lume un om care, pe
langa faptul ca avea o frumusete izbitoare, sa fie si atat de bun si gratios. Era
perfect. Toata lumea spune ca nu poti sa fii perfect, dar iata ca Michael ne arata ca
se poate. Reusise sa sparga barierele create de oameni, insa nu se lauda cu toate
lucrurile uimitoare pe care le facuse, desi aparent neinsemnate, foarte deosebite.
Pentru acest fapt si pentru multe altele il respectam. Il admiram. Eram dependenta
de el, desi il cunosteam abia de cateva luni. Insa el imi demonstrase ca aceste
cateva luni puteau fi echivalentul a cativa ani, daca stiati cum sa le petreci. Au fost
atat de lungi si de frumoase ... Desi trecusem prin multe bucurii si tristeti, clipele
petrecute alaturi de Michael erau pentru mine cele mai frumoase si mai speciale.
Eram sigura ca nimeni altcineva nu mi le mai putea oferi.

Dar tot ma durea faptul ca mintea mea ii concepea pe Michael si Annie ca

fiind un cuplu. Imi revenea in minte la infinit imaginea aceea stranie cu Michael si
Annie imbratisati, in timp ce eu muream pentru a nu ma mai trezi vreodata din
somnul vesnic si etern al frangerii, al inimii. Trebuia totusi sa lupt pentru fericirea
mea sau sa ma izolez. Desi la inceput vroiam cu ardoare sa ma izolez de toti si de
toate, sa imi plang singura de mila, acum totul capata alta culoare, alt sens. Acum
mi se parea ca poate as putea sa ma gandesc si la mine, ca poate puteam si eu sa
fiu daca nu fericita, macar luata in seama.
 Dar tot trebuia sa imi clarific viata. Nu credeam ca pot vorbi cu Annie; nu o
iubeam la fel de mult ca pe Michael, desi era prietena mea de 11 ani.

-Deci , Mike ... Ce mai face ... Annie?

-Ce vrei sa spui? Intreba el aproape rusinat.

-Intrebam doar. Stay chill.

-Pai ... de ce nu o intrebi chiar pe ea? Cu siguranta ar putea sa iti spuna mai multe
decat mine...

-Michael, stii ... Intre mine si Annie s-a format asa ... o distanta pe care nu o pot
parcurge in acest moment. Nu se poate.

-Atunci de ce vrei sa stii ce face?

-Am spus ca nu pot sa vorbesc cu ea nu ca nu o mai iubesc!

-Iubirea invinge tot timpul, nu?

-Da, dar vezi tu ... Iubirea mea pentru Annie nu e ... ca iubirea mea pentru tine, de
exemplu. Adica e o iubire de prietena. O iubesc pentru ca o cunosc de atata timp,
pentru ca nu aveam pur si simplu pe cine sa iubesc pana ai aparut tu, ma-ntelegi?

-Da, dar asta tot nu te scuteste sa iti rezolvi problemele singura,copil. Esti mare,
poti sa o faci si singura.

-Puteai sa imi spui de la inceput ca nu stii sau nu vrei sa imi spui ce face...

-Sam, nu am vrut sa te supar.

-Nu m-ai suparat.

-Atunci?

-Mike, e greu! Sa te vad atat de apropiat de ea si apoi sa imi spui ca nu stii ce face!
Sa imi dai tu sfaturi cand tu ar fi trebuit sa fii sfatuit!

-Sa fiu sfatuit? Apropiat de ea? Sam, ce e cu tine?

-Nimic. Doar ca ... Tu si cu Annie. Sunteti atat de fericiti impreuna. Va imbratisati

si ... si chiar cand eu sunt de fata.

-Poftim?

-Cand am jucat Hamlet.

Michael incepu sa rada subtire. Ma uitam la el destul de rautacios, pentru ca nu imi

placea sa cred ca poata sa rada de suferinta mea acuta.
-Suntem prieteni , Sammy. Nimic mai mult. Promit. Si .. esti geloasa?

-Nu sunt. Doar ca tu nu poti sa intelegi cat de greu imi este sa te vad cu altcineva.

-Pai exact asta inseamna gelozie.

-Cum vrei.

-Chiar nu concepi doi prieteni care sa se imbratiseze? Sa se bucure de un succes?

-Un succes? Ce vrei sa spui? Eu de ce nu stiu nimic despre asta?

-Pentru ca nu te priveste , desi e vorba despre tine!

-Deci nu am voie sa stiu ce ganditi voi doi despre mine ... Atunci, bine ! Ma bucur!

-Sam, te rog!

-Nu! Lasa-ma-n pace! Am spus iesind furioasa din sala mea de repetitii de la teatru
in care vorbeam cu Michael. Nu ma privea desi era despre mine? Ce vroiau sa imi
faca? Sa ma tortureze pana ce imi dau ultima suflare? Eu credeam ca relatia mea cu
cei doi era sincera, plina de sentimente. Dar se pare ca ma inselasem ... ma
inselasem in legatura cu majoritatea lucrurilor din viata mea si abia acum imi
dadusem seama ...

Am stat o clipa in fata teatrului, asteptand parca sa se intample ceva. Vantul

adia usor, primavaratec. Am auzit cum Michael iesea din sala, trantind usa. Nu imi
doream o noua confruntare verbala cu el. Era prea bun. Si ma durea prea tare sa
port o conversatie apropae agresiva cu el. Am parasit deci trotuarul pe care eram,
fara sa ma uit, cu capul in jos.

Atunci se petrecuse impactul. Am vazut cum doua masini veneau din ambele
parti, cu viteza peste medie, gata sa se ciocneasca. Brusc, mi-am dat seama ca eu
eram intre ele. Se apropiau tot mai mult; vedeam acum mai clar farurile, capota,
geamul... Apoi dintr-o data am simtit o izbitura in coasta si am fost aruncata parca
de o forta supranaturala pe cealata parte a strazii. Totul se intuneca o clipa. Nu
faceam nimic. Nu gandeam, nu respiram, pur si simplu stateam cu ochii stransi
inchisi. Brusc, urechile parca mi se desfundasera si am auzit zeci de voci pe fundal.
Nu imi dadeam seama ce spuneau, dar nu ma straduiam catusi de ptin. Imaginea
care mi se afisa in fata ochilor imi capta toata atentia. Era stranie, macabra. Nu mi-
as fi imaginat-o nici in cele mai urate vise alea mele.

Intre cele doua masini mari, solide, intins cu fata pe asfalt, cu capul plin de
sange si mainile tremurand incet, era Michael. Ingerul meu cu aripile frante. Parul
sau moale era acum plin de sange inchegat. Soferii masinilor erau inca in
automobile uitandu-se speriati in tpate partile.
 Ochii mi se marisera dintr-o data si am inceput sa ma tarasc pe coate pe
asfaltul umed. Pielea ma durea, se zgaria intruna, dar ce conta? Am ajuns in cele
din urma la sufletul meu. Am inceput sa tremur din toate incheieturile, simtindu-ma
inghetata pe dinauntru. Cu mana mea rece, tremuranda, am atins parul sau
catifelat. Ma uitam perplex , concentrandu-ma sa disting cat mai bine formele
printre miile de lacrimi ce tanjeau sa se reverse pe obrazul meu. Cand mi-am luat
mana din parul sau era plina de sange. Mi-am pus mana pe fata, asteptand ca
sangele sa se intareasca acolo, ca un omagiu adus ingerului meu.

Am inceput dintr-o data sa strig si sa ma izbesc cu crestetul de asfalt. Apoi nu

am mai stiut nimic.

Chapter 9

M-am trezit deodata inconjurata de patru pereti albi, imaculati, sezand pe o

suprafata tare si totusi placuta, ca de polistiren, sub presiunea enervanta a unei
comprese cu gheata deaspura capului meu. Mi-am atins involuntar fruntea, luand
compresa. Am simtit o despicatura adanca. Nu aveam nicio idee despre ce se
intamplase. Era oare un vis? Un cosmar? Urma sa ma trezesc?

Dintr-odata usa alba din dreptul meu se deschise. Am privit cu greu intr-acolo
si am vazut-o pe Annie. Avea ochii rosii si tremura. Inca plangand se apropie de
mine si ma stranse tare la piept, udandu-mi umarul cu lacrimi.

-Sam! Sam, cat ma bucur ca traiesti! Te simti bine?

-A. Da ... Cred ca ma simt bine. De ce ar trebui sa nu ma simt? Am raspuns

nevinovata.

-Doamne, cat ma bucur ca ti-ai revenit! Credeam ca te voi pierde, Sammy!

-Nu. Sunt bine, serios. Doar ca ma doare foarte rau fruntea.

-Nici nu e de mirare ...

-Ce vrei sa spui?

-Sam! Tipa Annie privindu-ma ingrozita. Mi-am dat seama ca nu se uita in ochii mei,
ci doar spre mine.

-Ce e? Am soptit.

-Ai ... sange pe obraz. Lasa-ma sa te curat.

Brusc, totul imi revenise in minte: masinile , izbitura, pe Michael ranit, pe mine
strigand, oameni.

-NU! Am urlat din toate puterile.

Annie se intoarse speriata spre mine, inca tremurand. Ma privea ca pe un monstru,

ca pe o fiinta malefica si ingrozitoare. Dar poate ca asa si eram daca am avut
nerusinarea sa vorbesc urat cu un zeu. Cu unul atotputernic, mai ales.

-Unde e Michael? Am intrebat incepand sa plang inabusit.

-E la Urgente.

-La Urgente? Am intrebat speriata.

-Da. Dar e bine.

Am rasuflat parca usurata, incercand sa imi scot din minte scenariul straniu la care
ma gandisem.

-Annie, ce s-a intamplat defapt?

-Ai avut un accident de masina. Michael te-a salvat.

-Nu inteleg.

-Ce?

-Annie , eu i-am facut rau. L-am facut trist. De ce ar fi vrut sa ma salveze ? Nu prea
e logic, nu crezi ...?

-Michael m-a sunat dupa ce v-ati ... certat, sa zicem ca sa para mai dramatic. Tu nu
cred ca poti sa intelegi cat de ... geloasa esti! L-am imbratisat la teatru. EU! Nu el.
Era un reflex. Stii cat de obsedata sunt de imbratisari. Si vrei sa stii care era
„succesul” care nu te priveste desi e despre tine? Ne bucuram pur si simplu pentru
ca reusisem sa strangem toti banii pentru ... a.
-Pentru ... ? am intrebat cu spranceana ridicata.

-Pentru apartamentul tau.

-Apartamentul meu? Am intrebat inca aiurita.

-Stiam cat de mult iti urasti locuinta ta din cartierul ala noroios si bineinteles ca
stiam ca tu nu ne-ai fi lasat sa te ajutam sa iti gasesti alta si bla bla ... Intelegi tu
ideea.

-Un apartament? Michael vroia sa imi cumpere un apartament? Am intrebat aproape

socata pentru ca mi se parea absurd cum un om ar putea oferi atat de multe in
schimbul a nimic altceva decat zambete. Eram invidioasa ca eu nu sunt asa...

-Cu un mic ajutor din partea mea, zambi Annie.

Am simtit cum imi tasneau lacrimi calde din ochi. Nu scoteam niciun sunet, pur si
simplu imi spalam fata de ura fata de mine insumi pe care incercam sa o mimez.
Cum de avusesem nerusinarea demna de dispret sa ma gandesc macar o clipa ca
Michael ar fi putut sa isi piarda din stralucire, cand el tot crestea? Eram poate cea
mai ingrozitoare fiinta daca putusem sa insinuez asa ceva. El imi dadea totul, in
defavoarea lui. Deveneam mai puternica, iar puterea lui scadea de la oboseala. Eu
nu ii oferisem nimic pana acum. Decat dragostea mea sincera pe care in ultimele
ore nu mi-o manifestasem corespunzator.

Gandurile imi fusesera insa intrerupte de Annie, care continua:

-Asta era cadoul lui de Sarbatori. Vroia sa te muti aproape de el ca sa poata avea
grija de sanatatea ta , atat fizica cat si mintala, dar si pentru a te vedea fericita.
Dar se pare ca nu mai este o surpriza...

-Annie, sunt o persoana ingrozitoare, asa-i? Spune-mi sincer!

-Nu esti, Sam, serios. Poate oricine ar fi gandit la fel...

-Dar eu nu sunt oricine! Eu il am pe Michael! Asta ma claseaza deasupra tuturor

celorlalti in toate privintele!

-Ai dreptate aici, dar asta nu inseamna ca esti ingrozitoare.

Stiam ca minte. O vedeam in ochii sai mari, plini de compasiune. Nu vroia niciodata
sa raneasca pe nimeni. Dar acum nicio lovitura nu mi se mai parea atat de
dureroasa. Putea sa imi spuna. Speram sa imi spuna! Pentru ca astfel puteam sa imi
dau seama cu ce gresisem apropiindu-ma atat de mult de El... Gandurile mele,
oricat de imprastiate, se intorceau toate catre eternul subiect si eternul cuvant :
Michael. Mi se parea ca oricat de mult mi-as dori sa se termine acest cosmar, din
contra, nu s-ar termina, ci ar deveni mai infricosator si asta doar din vina mea. Din
vina neatentiei si nesabuintei mele. Stricasem tot intr-o fractiune de secunda, cu
cateva cuvinte. Tot ce realizasem impreuna , cu greu. Prevazusem un asemena
scenariu, pentru ca totul trece repede. Dar speram cu ardoare ca macar El sa nu
treaca atat de repede! Tanjeam dupa oricare privire pe care o arunca asupra mea,
dupa orice suflare a sa din preajma mea, dupa fiecare cuvant pe care il spunea
PENTRU MINE!

-Pot sa il vad? Am intrebat-o pe Annie, incercand sa imi stapanesc tremurul din

voce.

-Pe cine?

-Pe EL.

-Nu cred, Sam. E intr-o stare destul de critica.

-Dar ai spus ca e bine, Annie!

-Da... E mai bine decat atunci cand isi pierduse constiinta ...

-A, am reusit sa ingan.

Cate facuse pentru mine ... eu ce facusem pentru el? Il ademenisem in aceasta
capcana de care nici macar eu nu aveam habar. Se sacrificase aproape pentru
mine. Era nemaivazut. Un zeu sa se jertfeasca pentru un muritor? Michael era un
martir pentru mine. Un erou. Eroul meu care refuza sa imi iasa din minte. Dar nu ma
deranja, oricat de dureros era. Ma bucuram ca inca mai pot gandi. Si ma bucuram si
mai mult ca ma gandeam la el... Ca mintea mea il alesese pe el in defavoarea
celorlate subiecte, oricat de placute.

Nu dupa mult timp in salon intra o asistenta intre doua varste, cu o masca pe fata si
un clip-board mare in maini.

-Domnisoara Rodriguez, spuse uitandu-se spre Annie. Imi pare rau sa va anunt
decesul prietenului dumneavoastra de la Urgente. Domnul ... aaa.., spuse asistenta
consultandu-si documentele din clipboard. Domnul Jackson. Jackson Michael Joseph.

-A MURIT? Am tipat ingrozita ,prabusindu-ma.

Chapter 10

Intr-adevar, se stinse. Lumina mea, flacara care m-a incalzit, in lumina careia
m-am modelat, se stinse. Se stinse luandu-ma cu ea. Eram ca un spirit nevazut pe
pamant. Nu ma interesa nimic. Absolut nimic. Nu mancam, nu dormeam, nici macar
nu imi dadeam silinta sa respir. Existam si atat. Cum as fi putut face altceva cand
stiam ca viata mea plecase ? Plecase, silindu-ma sa imi gasesc una noua. Dar era
atat de scumpa si de greu de procurat... Asta insemna sa ma reincarnez, sa devin
ceea ce nu imi dorisem niciodata: o persoana obisnuita. O persoana obisnuita care
sa nu poata simti ce am simtit eu alaturi de flacara mea, o persoana care sa nu aiba
dreptul la fericirea in adevaratul sens al cuvantului, adica la Michael. Nici pana
atunci nu imi dadusem seama ce facusem atat de bun incat sa merit atentia lui. Nu
gaseam nimic convingator. Nu faceam nimic deosebit, doar imi manifestam
sentimentele deseori bizare, care nu aduceau altceva decat uimire sau compasiune
pentru persoana mea. Tuturor le era mila de mine pentru ca aveam o minte atat de
ciudata. Lui Michael nu ii era... El reusise sa ma invete in cateva luni ce altii nu
reusisera intr-o viata. Si iata ca aici se oprea studiul meu... Nu mai puteam sa invat
nimic despre mine insumi, iar ce stiam deja nu imi era de ajuns. Simteam ca
pierdusem sansa de a ma descoperi. Si asta din cauza ca eram idioata. Da, acesta
este cuvantul potrivit. Nu era de ajuns ca imi distrusesem mie viata, o distrusesem
pe a tuturora omorandu-l pe zeul Universului. Plecase iar ultimele cuvinte pe care
le auzise de la mine fusesera „Lasa-ma in pace”. E cea mai grea pedeapsa pe care
ar fi putut-o primi cineva . Asta insemna poate ca sunt cea mai ingrozitoare
persoana ...

Nu imi doream cu niciun pret sa iau parte la inmormantarea sa, dar ma

simteam obligata. Ma simteam obligata sa il conduc pe ultimul lui drum, sa il vad
pentru ultima oara si sa il implor din toata fiinta mea sa se intoarca. Nu conta
pretul. Puteam sa merg eu in locul lui, orice.

Singura mea alinare era Annie. Ea era singura care se opunea mintii sale
care ii ordona sa ma ignore, sa ma trateze ca pe o bestie, sau cel putin grosolan.
Toti prietenii lui Michael, pana si Katherine se uitau la mine cu venin. Simteam ca
imi explodeaza inima doar uitandu-ma la ei. Stiam ca gresisem enorm, dar speram
ca macar ei sa nu simta ca sunt un monstru. Imi era destul de greu sa ma lupt si cu
mine insumi, dar mite cu atatea suflete nevinovate de nesabuinta mea, de egoismul
meu pur si simplu colosal.

-O sa fie bine, imi soptea Annie din cand in cand, desi amandoua stiam ca nu e
adevarat. Dar Annie era mai optimista, incerca sa se convinga singura desi stia
foarte bine ca nu va functiona. Traia in propriile-i minciuni. Eu incercam totusi sa
traiesc in minciunile altora pentru ca altfel m-ar fi durut prea mult.

Am incercat sa ma adun si sa merg sa il vad. Am pasit in casa sa, simtindu-

ma ca un vampir ce nu a fost invitat. Ezitam. Daca nu mai eram primita aici? Dar
stiam cate rele am facut, si ma gandeam ca aceasta nu ar insemna atat de mult pe
balanta faptelor. M-am uitat ametita in toate partile. Nu era nimeni. Atunci l-am
vazut.
 Sicriul sau negru, lucios, era suspendat parca de tavan. M-am apropiat
tremurand. Dupa doar cativa pasi, am cazut izbita parca de adierea vantului. M-am
ridicat cu greu pentru ca nimeni nu mai vroia sa ma asculte sau sa ma inteleaga.
Nici macar membrele mele. M-am rezemat usor de marginea sicriului si am cazut in
genunchi. Nu plangeam. Nu mai puteam sa plang. Lacrimile imi secasera. Abia mai
puteam distinge obiectele, caci ochii mei se stingeau, rosii si obositi de noptile lungi
petrecute in lacrimi. L-am privit o clipa, nesigura. Ochii sai inchisi erau inca frumosi,
caci genele sale se undiau intr-o romanta fermecatoare peste obrazul alb, intact.
Era nemiscat. Parul sau negru, frumos, parca isi pierduse stralucirea. Am fost
uimita cum inca izvorul lacrimilor mele inca nu secase, pentru ca siroaie mari
inceputa sa tasneasca din ochii mei.

-Michael? Vreau sa iti spun ca ... Te iubesc, am soptit luandu-i mana in palma mea.
Era rece, ca de gheata, exact opusul caldurii care ma ademenea tot timpul.

Stiam ca nu aveam dreptul sa ii profanez mormantul cu mainile mele

murdare, dar nu puteam. L-am imbratisat, efectiv. I-am simtit parul atat de moale si
toate momentele petrecute cu el imi reveneau acum pe rand in minte. Stiam ca nu
ma poate ierta nimeni. Dar speram ca macar el sa o faca, pentru ca il iubeam mai
mult decat oricine. Toata iubirea din lume era adunata in sufletul meu si era pentru
el... Am inceput sa plang cu hohote, strangandu-l tare la piept si soptindu-i din cand
in cand :”Iarta-ma. Te implor. Ia-ma cu tine. Nu ma lasa. Esti tot inauntrul meu.
Michaeeeel!”.

Dar tot acest scenariu fu intrerupt de mama sa, care ma anunta ca trebuie sa plece.
M-am uitat inca o data spre fata lui si am vazut cum o lacrima ii tasneste din ochi.
Am impietrit. Intr-adevar, Michael era un sfant, un martir. Am inceput sa plang si
mai tare, stergandu-i lacrima. Si nu am mai stiut nimic. Acesta este ultimul meu
cuvant.
Ziarul The Sun, 31 decembrie 2009

O veste tragica zguduie lumea adolescentilor din Mystic Falls. O tanara de 19 ani,
Samantha Lynn Crawford s-a sinucis prin impuscare.Tragicul anunt a fost facut de
Annie Rodriguez, prietena sa si singurul apropiat al fetei."Este o tragedie. Ma
puteam astepta la multe lucruri, dar nu la asa ceva. Nu stiu exact ce s-a intamplat,
dar deja am pierdut prea multe persoane importante!". Dupa spusele
anchetatorilor, a fost o moarte usoara. Annie Rodirguez crede ca tanara s-a sinucis
din cauza prietenului sau, Michael Joseph Jackson, care a murit de curand.

„Nu mai stiu ce sa fac. Viata mea nu mai exista, deodata ce EL nu mai exista. Nu
pot trai fara viata mea. Daca e sa ma inmormantezi, te rog, du-ma langa Michael.
Poate ma va putea ierta candva... Si poate vei putea si tu. Annie , sa stii ca te
iubesc. Ne intalnim pe partea cealalta.

Sam.

Acesta este mesajul pe care tanara l-a lasat prietenei sale. Desi nu este admis de
Biserica, familia Rodriguez a insistat ca tanara sa fie inmormantata crestineste. Va
vom tine la curent cu acest caz.