Sistemul limbic si placerile vietii

Inca din antichitate multi filozofi au sustinut ca placerea reprezinta scopul suprem
al vietii, ca toate activitatile sunt motivate ca sa urmeze calea placerii sau sa evite
suferintele. Principiul placerii reprezinta postulatul psihanalitic de baza a teoriei
psihanalitice freudiene de explicare a motivatiei 858i81i umane. In acord cu acest
principiu impulsurile noastre ajung controlate de un sine, ca un element intermediar
dintre nevoile organismului si actiunile mediului inconjurator. Un "sine" care care a ajuns
localizat la nivelul formatiunilor paleocefalice ale creierului, unul care este acceptat si de
cei care desi nu sunt freudieni admit ca placerea si suferinta au functii motivationale de
baza.
Procesele psihice afective si cele de invatare se produc sub insemne
motivationale; sunt insemne de natura hedonica cu putere de a ridica si de a cobora
tensiunea impulsului motivational; dupa cum si frustarea de acest impuls este traita
emotiv ca neplacuta; sunt stari cu continut substantial subiectiv insotite de numeroase
palpitatii ale batailor inimii, de accelerare a ritmului respiratiei, de miscari stomacale,
transpiratie etc. Sediul neuronal al acestora se afla in sistemul limbic, in relatiile pe care
acesta le are cu toti centrii nervosi de pe nevrax, dar cu deosebire cu hipotalamusul, cu
formatiunea reticulata si cu scoarta cerebrala. Chiar doar in forma primara de manifestare
a "furiei", starea emotiva in sine este mai complexa decat poate sa-si asume orice alt
centru neuronal localizat pe o treapta inferioara a nevraxului - care stimulat fiind sa
cauzeze producerea mereu a aceleiasi "furii", de care centrii ramane conectat prin geneza.
5.1. Topografia anatomica a sistemului limbic
Sistemul limbic este format, in cea mai mare parte, dintr-o serie de structuri
cerebrale, dispuse aproximativ inelar intre diencefal si neocortex. Aceste structuri
marginesc hilul (gatul) fiecarei emisfere cerebrale, fapt pentru care ansamblul lor a fost
denumit de Broca (1878) "marele lob limbic" (limbic-marginal). Multa vreme acestei
structuri i s-a dat denumirea de rinencefal sau creier nazal sau creier olfactiv. Aceasta
deoarece la inceput se credea ca ele sunt implicate exclusiv in functiunea olfactiva; intre
timp s-a probat implicarea acestor structuri si in producerea si a altor comportamente
primare similare.
In 1949 McLean a evidentiat ca aceste structuri anatomice indeplinesc mult mai
multe functii decat cea olfactiva. El a fost cel care a propus denumirea de "sistem limbic",
care astazi neurofiziologii il considera a fi un "creier afectiv" sau "creier visceral". In
sistemul limbic sunt incluse si alte structuri nervoase, cum sunt ganglionii bazali, nucleii
hipotalamusului si mezencefalul superior. Dar cea mai importante parte a sistemului
limbic este compusa din doua inele, interna si externa si nucleii subcorticali asociati.
Aceasta pentru ca intre structurile sistemului limbic, precum si intre ele si structurile
invecinate exista numeroase conexiuni aferente si eferente cu functii doar partial
cunoscute.

Cea mai importanta parte a sistemului limbic este alcatuita din doua inele de
cortex limbic (intern si extern) si din nucleii subcorticali asociati. Inelul intern este
format din asa-zisul allocortex sau cortexul primitiv, care mai este numit si arhipallium,
ca fiind cel mai vechi din punct de vedere filogenetic In componenta acestui inel intra
structuri cu conexiuni olfactive, aria entorinala si formatia hipocampica. Inelul extern
este format din mezocortex, un cortex de tranzitie dintre arhipallium si neopallium.
Hipocampul intra in alcatuirea unui important circuit functional, numit "circuitul
Papez", de conexiune cu corpii mamilari, talamus si gyrus cinguli. Acest circuit este
propus ca substrat neuronal pentru producerea emotiilor. In acelasi sistem limbic mai sunt
incluse si alte structuri nervoase, cum sunt: ganglionii bazali (partial), nucleii anteriori ai
talamusului, unii nuclei ai hipotalamusului si mezencefalul superior. Totusi, din
ansamblul evidentelor anatomice referitoare la conexiunile sistemului limbic, fiziologic
sunt considerate a fi mai importante cele cu hipotalamusul - si de control a functionarii
acestuia (a); cu neocortexul (b) - cu care legaturile sunt considerate a fi totusi relativ
reduse. Pe seama acestei carente anatomice neurofiziologii explica natura controlului
limitat pe care vointa il poate avea asupra emotiilor.
5.2. Sistemului limbic si reglarea comportamentului
Sistemul limbic reprezinta o formatiune paleocefalica cu functii inca greu
accesibile cu metodele si tehnicile neurofiziologiei clasice, partial adecvate sa explice
semnificatia integrativa psihica superioara a centrilor nervosi ce actioneaza la acest nivel,
in cuprinderea dinamicii variate asigurate comportamentului. Aici se afla locul realizarii
unor conexiuni complexe, atat cu celelalte stucturi invecinate sau cu cele aflate la etajele
inferioare ale nevraxului, cu deosebire cu cei cu functii vitale din bulb, dar si cu cele din
scoarta cerebrala. Interventia acestora isi pasreaza caracterul reflex neconditionat, cu
deosebirea ca structurile reactive rezultate sunt debarasate de rigidiatea "pre-formata"
proprie actiunilor aflate la etajele inferioare ale nevraxului. Apare pur si simplu o
apetenta pentru a le antrena in lucru. Permite acest lucru arhitectura lor organizatorica,
care desi de sorginte paleocefalica, dovedeste deschidere larga spre a cuprinde cele mai
diferite categorii de agenti stimulatori, pe care sa-i subordoneze intocmai "logicii"
naturale a inteligentei, a unei superioare instinctului, care deseori si la om este departe de
cea a ratiunii. Prin ce, de exemplu, un miros sau un gust de hrana devine placut si
atractiv (sau respingator), tine deja de o asemenea "logica", chiar daca este importanta
doar pentru o nevoie organica primara. In acest spirit pot fi reinterpretate multe din
rezultatele investigatiile neurofiziologice realizate pana acum. Acest nivel superior de
organizare a activitatii confera proprietati sensibile si de atractive activitatii, care pot fi
puse in evidenta in:
Reglarea activitatii olfactive. Timp de peste 50 de ani s-a crezut ca sistemul
limbic raspunde de functia sensibilitatii olfactive. Formele cele mai primare de "placere"
au fost considerate a fi cele de natura odorifica. Numeroase cercetari experimentale mai
recente au venit sa probeze contrariul. Au fost aduse in acest sens urmatoarele argumente:
Adica structurile limbice raman bine dezvoltate si la animalele lipsite de simtul olfactiv
(anosmatic), cum este delfinul.

Capacitatea de discriminare olfactiva a mirosurilor nu dispare dupa lezarea

hipocampului, a formixului si a altor structuri limbice. Dupa indepartarea hipocampului
reflexele conditionate elaborate deja la actiunea agentilor stimulativi olfactivi raman
nemodificate.
Asemenea concluzii s-au dovedit a fi totusi pripite. Cel putin in ceea ce priveste
pe delfini, care desi sunt intradevar anosmatice, dar la nastere dispun inca de mustati. Ori
faptul ca olfactia la ei a pierdut insemnatatea functionala de pe vremea cand odinioara,
intr-un trecut natural istoric destul de apropiat, existenta lor mai era dependenta de viata
terestra de origine, inca nu poate fi luat ca pretext si pentru atrofierea intregului lor sistem
limbic, de suport palocefalic al unei bogate sensibilitati afective, care de asta data se
exercita fata de agentii stimulatori acustici. Dar poate chiar si pretentia formulata, de a
vedea in amigdala o zona de proiectie primara a aferentelor senzoriale olfactive, una
comparabila cu cea exista in talamus pentru celealte modalitati senzoriale (vaz, auz) nu
este intru totul pertinenta. Cu atat mai mult, cu cat in structurile limbice (hipocamp,
cortex piriform si gyrus cinguli s.a.) se gasesc largi proiectii ale activitatilor motorii de
cautare a hranei, de antrenare laborioasa a unei zestre bogate de miscare, care desi doar
indirect se leaga cu functia primara a olfactiei, o antreneaza cu caracter permanent Cand
ciinii sau alte animale cu mirosul dezvoltat cauta, raspunsurile lor motoare sunt mereu
insotite si de o mirosire activa.
Reglarea activitatii somato-motorii Pentru punerea in evidenta a influentei
structurilor limbice asupra activitatii muschilor somatici metodele si tehnicile clasice s-au
dovedit neadecvate. Totusi rezultatele au pus in evidenta unele aspecte interesante
privind:
- evocarea unor reactii motoare active care pot avea o tenta afectiva primara la
stimularea electrica a hipocampului, a cortexului piriform, a nuceleului amigdalian s.a. cum sunt cele de lins, masticatie, deglutitie;
- reducerea serioasa a activitatii motorii globale la stimularea gyrusului cinguli, a
girului piriform, a hipocampului si a amigdalei
- producerea de reactii motoare de paralizie la distrugerea nucleilor amigdalieni,
cu efecte de placiditate afectiva totala.
Fiintele animale s-ar misca prea putin daca ar ramane sa fie antrenate doar de
satisfacerea nevoilor organice primare. Ori ele cu cat se afla pe o treapta superioara a
filogenezei, cu atat probeaza disponibilitati superioare de a efectua mari deplasari, de a-si
delimita aici teritorii, unele mai apropiate subiectiv decat altele.
Reglarea functiilor vegetative. Sistemul limbic isi exercita functiile sale reglatoare
in stransa legatura cu hipotalamusul (vezi p. ). Aceasta iese in evidenta cu deosebire in
reglarea functiilor vegetative, a tuturor organelor si viscerelor (inima, plamani, organe
digestive). Relatiile sunt de interactiune bilaterala, unde hipotalamusul exercita o

influenta continua, in timp ce sistemul limbic intervine cu deosebire in generarea unor

stari subiective de emotie profunda.
Efectele vegetative au fost puse in evidenta cu metodele si tehnicile clasice
consacrate in studiile de neurofiziologie. Pe aceasta cale s-a putut stabili cum excitarea
nucleului amigdalian, a hipocammpului, a girului cingulat provoaca crestere sau
diminuarea secretiei gastrice, a motilitatii diferitelor segmente ale tubului digestiv, se
modifica ritmul respirator, se produc modificari termolitice, de scadere a temperaturii
corpului etc. Cand insa ele sunt produse, desi sunt relevante prin profunzimea lor
vegetativa, totusi n-au nici o legatura cu satisfacerea unei nevoi organice imediate. Sunt
totusi activitati reglatorii importante in mentinerea echilibrului homeostatic neuropsihic.
Reglarea aportului alimentar Este o functie exercitata prin legaturile bilaterale cu
hipotalamusul si cu suprarenalele. Scaderea aportului elimentar pentru procesele
metabolice din organism da nastere starii de apetenta pentru dezvoltarea unor
comportamente ingestive, pentru satisfacere nevoi de hrana. Dincolo de aceasta se mai
suprapune si satisfactia placuta sau neplacuta a consumului acestei hrane, preferinta
pentru o anumita hrana si nu alte, stari al caror loc de generare este sistemul limbic. Toate
acestea sunt cuntificabile la nivelul reactiilor vegetative si consum ale hranei.
Dar aceleasi reactii cu punct de plecare in sistemul limbic pot fi puse in evidenta
si in situatii de stress. Atunci nu se manifesta o apetenta pentru o anume mancare sau alta.
Pur si simplu devine sensibil si reactioneaza emotional, rezultatul fiind modificarea
echilibrului glicemic, a concentratiei de hormon diuretic etc. Toate aceste reactii se
produc si la lezarea nucleului amigdalian, a girului piriform si a cortexului lobului
temporal - efectele inregistrate a fost cele de consum exagerat de hrana (hiperfagie); la
lezarea structurilor limbice, a regiunii posterioare a lobului orbital cauzeaza hipofagie sau
afagie. Se creaza deseori o stare de apetenta vaga, de a consuma ceva care sa reduca
starea de dezechilibru stressanta creata. Ea poate sa duca foarte bine la hiperpondabilitate,
dar si la a face acel pas, aparent atat de nevinovat, spre consumul de droguri. Poarta a fost
deschisa de comenzile ce-si au punctul de plecare in sistemul limbic, in imposibilitatea de
reechilibrare inteligenta a activitatii.
Reglarea activitatii sexuale. Sistemul limbic impreuna cu hipotalamusul
reprezinta mecanismele de baza puse in functiune pentru reglarea atat a activitatii
organelor sexuale, cat si a comportamentului sexual. Excitarea experimentala a nucleului
amigdalian la masculi cauzeaza erectii, iar la femele ovulatii si miscari uterine. La
femelele aflate in perioada de estrus, dupa extirparea cortexului sistemului limbic dispare
reactia de cautare a masculului. La masculi, dupa extirparea nucleilor amigdalieni, a
girului piriform au fost constatate importante devieri sexuale, precum: homosexualitate
activa; homosexualitate pasiva; hipersexualitate nediscriminativa, zoofilie etc.
Reglarea activitatii atentive Sistemul limbic conlucreaza strans cu formatiunea
reticulata in elaborarea atentiei. Este o interactiune reglatoare care in vederea calitatea
informatiei care indreapta atentia si concentrarea cu care acest lucru se intampla.
Neurofiziologic s-a demonstrat ca stimularea girului cingulat si a hipocampului determina

o reactie de alerta, animalele urmaresc cu insistenta obiectele care le-au aparut in camul
vizual, producand un efect caraceristic de reactie magnetica vizuala. Efectele sunt
multiple ele fiind puse pe seama ineractiunii cu formatiunea reticulata.
Reglarea activitatii emotionale S-a procedat de descrierea functiei reglatoare a
functiilor emotionale a sistemului limbic in conditiile in care s-au pastrat aceleasi
metodele si tehnicile neurofiziologice (a); in conditiile in care ca parametrii ai starii
subiective emotionale s-au pastrat cei de furie, frica, placere, neplacere, tristete s.a. S-a
facut totodata distinctie dintre propriu-zisa expresie emotionala (darwiniana) si
experienta sau sentimentul emotional. Mecanismul propus de Papez a fost al unui circuit
hipocamp-corpi mamilari-talamus. O ipoteza sustinuta si de multi alti cercetatori.
Expresivitatea emotionala se manifesta prin reactii somato-motorii, vegetative si
endocrine, sesizabile actografic iar experienta emotionala consta dintr-o anume stare
evidentiabila prin metoda chestionarelor, exprimabila verbal etc.
Pentru investigarea obiectiva a emotiilor la om, de regula se masoara parametrii
circulatorii - presiunea sanguina, frecventa batailor cardiace, marimea pupilelor si
rezistenta electrostatica palmara - parametrii din poligraf. Un subiect sugestionat ca are o
hemoragie foarte grava raspunde prin reactii de tahicardie, cu irigarea sanguina in
antebrat, cresterea concentratiei plasmatice a catecolaminelor ca efect al interventiei
suprarenalelor s.a. Sunt modificari similare care se produc la vizionarea unui film
psihoologic. Pentru explicare producerii si evolutiei reactivitatii emotionale s-a propus
interventia mecanismului Papez. In acord cu acest postulat in creier exista un circuit
reprezentat de hipocamp-corp mamilar-talamusul anterior-gyrus cinguli. Informatiile care
ies din acest circuit intra direct in hipotamus (prin fornix) si influenteaza reactiile
motoare, vegetative si endocrine.
Interventia sistemului limbic in activitatea emotionala a fost confirmata de
numeroase cercetari experimentale care au aratat ca: la animalele vigile stimularea
nucleilor amigdalieni determina falsa turbare sau o frica exagerata, cu tremuraturi, reactii
de aparare sau de atac brusc; distrugerea acestor nuclei provoaca disparitia starii de frica.
De exemplu, dupa lobectomie, la care se indeparteaza si nucleii amigdalieni, maimutele
care initial manifesta frica fata de serpi, de asta data se apropie de ei fara frica, mancanu-i
chiar. La pisici dupa lezarea hipocampului se produc reactii de teama si furie. La om
stimularea hipocampului cauzeaza furie si suparare. Activitatea emotionala normala este
rezultatul interactiunii sistem limbic-hipotalamus-neocortex.
5.3. Motivatia si mecanismele de autostimulare
Tot mai multi cercetatori admit ca sistemul limbic este responsabil pentru
antrenarea unor motivationale si energetice ale comportamentului. Pentru explicarea
acestei functii fiziologii folosesc inca insuficient de precis diversi termeni ca motivatie,
impuls, drive, uneori cu sens interschimbabili. S-a incercat in acest sens valorificarea
contributiilor realizate in etologie, luand ca punct de plecare comportamentele "in gol"
sau vacuumatice, cele de stramutare, a caror origine a fost cautata la nivelul sistemului
limbic.

Contributii importante au fost aduse prin studiile lui Olds si Milner, care au lucrat
cu tehnica autostimularii. Sobolanul de experienta are implantati electrozi cronici la
nivelul sistemului limbic. Apasand pe o maneta sobolanul realizeaza excitarea zonei de
implantare, unde cauzeaza o stare de "placere". Starea este intrat de recompensanta, in cat
animalul repeta apasarea de 5000 de ori pe ora.. Acelasi experiment efectuat pe maimuta
face ca apasarea sa se repete de 1600 ori pe ora. Daca animalului in acest timp i se ofera
alimente altfel preferate, acesta continua sa se autostimuleze. Implantarea electrozilor
daca se face intr+o alta regiune, unde impulsul cauzeaza o stare neplacuta, apasarea nu se
va mai repeta, evita autostimularea. Daca animalul este lasat liber sa se autostimuleze
pentru o perioada de 24 de ore, acestuia ii cauzeaza imbolnavirea si in final moartea.
Locul unde animalului ii produce"placere" se afla in nucleii ventromediali ai
hpocampului., in nucleii septali si amigdalieni, stimularea hipotalaqmusului posterior, a
mezencefalului dorsal cauzeaza stare motivationala negativa. In motivarea animalului
sunt implicate in mod egal si formatiunile neocorticale.
Prin implicarea unor asemenea mecanisme se realizeaza controlul procesului de
invatare, a celor mnezice. fost pus in evidenta prin studierea efectelor stimularii sistmului
limbic asupra performantelor de conditionare. Indepartarea functionala bilaterala a
hipocampului provoaca la sobolani disparitia reflexelor conditionate; la maimuta reduce
intensitatea reflexelor conditionate formate. Cercetarile cu microelectrozi au evidentiat o
activitate electrica intensa la acest nivel in timpul invatarii. Fapt sustinut de o serie de
date cu bolnavi cu interventii neurochirurgicale la acest nivel. Efectele sunt fie de
disparitie a tuturor amintirilor, fie de aparitie a unora dintr-un trecut ontogenetic
indepartat. Rol important il are "circuitul Papez". Sistemul limbic intervine atat in
stocarea, cat si in filtrarea a ceea ce s-a stocat in memorie.