Sunteți pe pagina 1din 3

Caracterizarea personajului

Ion de Liviu Rebreanu


Ca instanta narativa, Ion este personaj principal datorita ocurentei sale pe tot
parcursul discursului narativ si datorita relatiilor dezvoltate cu majoritatea personajelor.
Ion, numele personajului, este chiar numele romanului, prin urmare un personaj
eponim. Portretul sau global se intregeste pe parcursul operei din complexitatea actiunilor pe
care le intreprinde, toate sugestive pentru caracterizare, precum si prin caracterizarile directe
facute de celelalte personaje. Acest lucru dovedeste tridimensionalitatea lui Ion ca personaj
de roman.
Este protagonist, deoarece diegeza graviteaza in jurul lui, personaj central pentru ca
lui ii revine rostul de a transmite mesajul.
Structura romanului cu cele doua parti cu titluri conotative: Glasul pamantului si
Glasul iubirii si motivul anticipativ din incipit cand la dreapta, cand la stanga arata
pendularea tanarului intre glasul pamantului si glasul iubirii, ca referent uman.
Dupa metoda balzaciana bazata pe teoria determinismului, descierea casei
anticipeaza caracterul personajului. Sufletul inchis, introvertit este sugerat de faptul ca usa
era inchisa cu zavorul. Acoperisul de paie parca e un cap de balaur anticipeaza firea lui
distrugatoare, deoarece schimba destinul a cinci personaje. Un semn de intrebare asupra
veridicitatii harniciei personajului si dovada interesului pentru pamant, nu si pentru camin se
inscrie in fragmentul pereti varuiti de curand de-abia se vad prin sparturile gardului.
Naratorul ne atentioneaza asupra caracterului specios al personajului avea ceva
straniu in priviri parca nedumerire si un viclesug neprefacut.
Pluriperspectivismul- metoda moderna- ne ofera o imagine complexa, o imagine greu
de incadrat intr-o tipologie. Spre exemplu, parerea lui Vasile Baciu despre Ion este ca e
flendura, sarantoc, hot si talhar. In acelasi timp se vede imaginea lui din tinerete, cand el
procedase la fel pentru a obtine pamanturile mamei Anei. Preotul Belciug il acuza pe tanar
pentru ca este un stricat, un bataus, un om de nimic. Ilie Onu il considera ucigas Asta-i
ucigas, oameni buni, asta-i hot!, iar George accentueaza orgoliul ca trasatura de caracter a
lui Ion: e artagos ca un lup nemancat. In schimb doamna Herdelea considera ca flacaul
este un baiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e saritor, istet.
Harnicia ii este recunoscuta de toti: Munca ii era draga, oricat ar fi fost de aspra, ca o
ravna ispititoare. Totusi era constient ca fara averea Anei el nu va avea niciodata sansa
unei imbogatiri, iar dorinta de a avea pamant il obseda.
Sunt doua scene in roman care exprima semnificatiile, de o insolita religiozitate, ale
intalnirii pagane aproape cu pamantul, corelate cu cele simbolice ale intregului roman. Prima
este a inaltarii peste pasiunile lumii comune, cealalta a caderii, a prabusirii, prin excerbarea
patimii, in lutul care il va cuprinde peste putin timp. In aceasta lume inferioara, Ion este in
fond un deposedat un izgonit din Paradis, cel care a pierdut legatura divina dintre el si

pamantul fagaduit. Tatal sau pierduse pamantul, legatura orginara cu lumea. Ion are aceasta
profunda revelatie la inceputul romanului, cand se incalta, cand urca pe deal, la hotarul
satului, si vede Paradisul pierdut: Locul nostru, saracul... Abia acum, suspendat intre
pamant si cer, de unde satul, locul patimilor multiple, vede hotarul lumii eterne, ce se
intindea atat de mare, incat on nu se mai satura privindu-l ca o sluga credincioasa pe un
stapan falnic si neindurator. In spatiul acestui roman cu stil obiectiv si dur, un personaj
considerat de unii critici literari o bruta instinctuala apare in ipostaza romantica, cerand, cu
glasul pamantului ce patrundea navalnic in el, intoarcerea in ordinea divina, ca intr-o
rugaciune.
Revelatia nu este urmata insa de o procedura pe masura sensurilor ei de mare
profunzime. El nu urmeaza calea iluminarii, ci, cum spune Eugen Lovinescu, instinctul de
stapanie a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o
viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa. Dupa singura clipa de inaltare
spirituala Ion urmeaza tribulatiile marunte, pline de viclenie, pentru a pune mana pe
pamanturile lui Vasile Baciu, inlocuind glasul iubirii pentru frumoasa Florica lui Maxim
Oprea cu patima pentru pamant pe care il obtine prin casatoria cu Ana. Chiar aparitiile
succesive ale Anei si ale Floricai imediat dupa marea revelatie sunt pline de semnificatie. Ion
este pus in situatia de a alege si decizia este imediat luata, comunicata Floricai cu
resemnarea sortii ostile: - Nu vezi tu cum e lumea azi, Florica?... Vai de sufletul meu..Credema! In inima mea tot tu ai ramas craiasa. Pentru ca Ana sa-i devina sotie, Ion organizeaza
impotriva ei o agresiune perfida, lasand-o gravida chiar in casa parinteasca. Ana va trece
prin calvarul existentei de fata alungata din casa tatului si de nora nedorita in aceea a lui Ion
al Glanetasului. Avand un caracter slab Ana se va sinucide, urmata curand si de copilul
nevolnic ramas de pe urma ei. Cu Vasile Baciu, Ion va intretine un adevarat conflict
psihologic.
A doua intalnire cu glia are loc cand devine stapan al tuturor pamanturilor, pe care
sa le vada si le mangaie ca pe niste ibonice credincioase. E o suprapunere totala, in sufletul
lui Ion, a celor doua glasuri launtrice, al iubirii si al pamantului. Momentul este sarbatoresc,
plin de un erotism pagan, el vine la pamanturile sale in straie de sarbatoare, locul este ca
o fata frumoasa care si-ar fi lepadat camasa, aratandu-si corpul gol, ispititor. Ion se simte
cuprind de lutul negru ca de bratele unei iubite patimase. Privirile nu mai sunt acum
indreptate insa catre inalt, revelatia divina lipseste, acum zeul stapanitor este el insusi ca
un urias din basme care a biruit. Secventa aceasta insa contine simbolurile caderii, ale
mortii care se apropie, ca o pedeapsa divina din cel putin doua motive: tradarea glasului
iubirii ca principiu etern al inaltarii umane, si apropierea prea mare de divinitate prin
substitutia patimasa a stapanirii pamantului. Lutul dobandeste acum culoarea doliului, este
negru, lipioc, ii prinde picioarele, ingreunindu-le parca cu plumbul mortii, apoi ii cuprinde
intreaga fiinta. Ion simte, ca in ritualurile pagane, o pofta salbatica sa imbratiseze lumea.
Mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu, apoi isi lipi buzele cu
voluptate de pamantul umed. Mai mult in sarutarea aceasta grabita simti un fior rece,
ametitor [], desigur al mortii. Moarte intamplata de altfel in finalul romanului, cand Ion
simte crescand din nou in sufletul lui glasul iubirii pentru Florica si surprinsi de sotul
acesteia, George Bulbuc, este ucis cu sapa.
Truculenta/ violenta sporita a personajului eponim se valideaza in mai multe randuri.
Intai, in confruntarea cu Simion Lungu caruia ii fura o jumatate din pamant, apropiindu-si-l.
Apoi, este evidenta prin atitudinea pe care o are in raport cu suferinta Anei: Lasa ca bine-i

face! Las s-o bata zdravan, ca i se cade! Adauga Ion cu un ranjet rautacios care-i innegri
fata: sau prin faptul ca nicio saptamana n-apuca sa treaca si Ion gasi pricina sa snopeasca
iar nevasta..
Asupra copilului, ion nu incearca sa-si reverse atentia, nici dragostea decat in masura
in care-l crede legat de avere: Il ogoia ca o doica iscusita gandindu-se mereu ca duce in
brate tot pamantul castigat cu staruinte si zbuciumare..
Personajului Ion ii este specific verbul a avea, nu a dori sau a iubi cum des a
fost afirmat. Dorinta lui de a avea pe Florica nu vine neaparat din iubire ci dintr-o dorinta
primara a unei fiinte egoiste, care nu traieste decat pentru sine.
Naratorul realizeaza numeroase inversiune psihologice alcatuind o adevarata fisa
cazuistica personajului. Este, de altfel, un obicei al lui Rebreanu de a justifica actele
personajelor printr-un complez psihologic cu radacini sociale.
Asadar, ion e un personaj viabil, iar tendinta de autodepasire e o aspiratie fireasca.
Totusi, daca scriitorul l-a condamnat la moarte inseamna ca e vinovat de a fi pangarit legile
morale ale vietii, caci a mintit-o pe Ana in dragoste, l-a mintit si pe George, in prietenie.