1.

DCI concept:
-in diversele sale forme de manifestare, prin diversele sale mijloace de realizare, DCI reprezinta modalitatea
specifica in care si prin care se infaptuieste circulatia bunurilor si cunostintelor de la o tara la alta;
-desfasurarea comertului international nu se petrece intr-un spatiu indifferent, pasiv si neutru, ci intr-un cadru juridic
strict reglementat prin normle juridice care consacra formarea, modificarea, executarea si stingerea rap. juridic de
comert international;
-regulile care trebuie sa guverneze desfasurarea C.I. sunt enumerate intr-o formula generala si complexa, in cel de-al
saselea principiu general al UNCTAD potrivit caruia este necesar ca aceste reguli sa fie compatibile cu realizarea
progresului ec. si social, fiind inadmisibila adaptarea de catre state sau organizatii intenationale a unor masuri de
natura sa stanjeneasca realizarea finalitatii aratate;
-multitudinea raporturilor juridice care se nasc, se modifica, ori se sting in cadrul circuitului mondial de valori, sunt
reglementate atat de norme facand parte din sistemele nationale de drept cat si de norme apartinand partilor dreptului
international public;
Doctrina a reglementat raporturile juridice respective, astfel:
- rap care se stabilesc intre state suverane si egale de drept;
- rap la cere participa, pe de-o parte, state suverane, iar pe de alta parte agenti economici;
- rap aacare iau nastere intre agenti economici;
- state care participa in dubla sa calitate de titular de suveranitate si personae juridice, iar pe de alta parte agentii
economici din alt stat.
In doctrina romana, sunt date mai multe definitii:
-materie juridica pluridisciplinara ce grupeaza n. jur. de natura variata, reunite prin obiectul lor social si jur. si
anume: disciplinarea rapoartelor juridice care se nasc in cadrul comertului international;
-alti autori: ansamblul normelor care reglementeaza relatiile comerciale internationale;
-intr-o alta opinie: normele de drept care carmuiesc relatiile comerciale ce depasec cadrul intern sau national al unui
stat si au aderente internationale cu 2 sau mai multe state nationale;
-dupa parerea noastra: ansamblul de norme coflictuale, norme de drept civil, comercial si de drept material uniform,
iar in anumite limite si norme de drept international public, prin care se reglementeza raporturi de comert
international si de cooperare ec. stabilite intre participantii la circuitul mondial de valori si cunostinte.
2. Obiectul dreptului comertului international
-acesta are ca ob. raporturile de comert international si de cooperare economica si tehnico-stiintifica;
-nu toate rapoartele juridice patrim. care se formeaza in sfera relatiilor comerciale international sunt ob. al dreptului
comertului international, ci numai acelea care se caracterizeaza prin 2 atribute coexistente: -comercialitatea
-internationalitatea
- insasi societatile comerciale cu capital integral strain constit. in Romania se includ in aceasta problematica
deoarece sunt pers. juridice romane a caror constituire, organizare si functionare, chiar daca prezinta anumite note
specifice reglementarilor prin dispozitia legii speciale, finalmente raman supuse regulilor consacrate de dreptul
comun in materia soc. comerciale;
-in ob. comertului international nu se includ societati mixte constituite cu participare romaneasca in strainatate
-totodata ob. dreptului comertului international mai cuprinde si unele institutii, care desi intereseaza comertul
international, fac parte cel putin sub anumite aspecte, din ob. altor materii juridice, cum ar fi de ex: contractul de
leasing: -contractul de locatie -operatie de credit
3. Specificul dreptului comertului international
-se caracterizeaza printr-un set de exigente: celeritate, incredere, securitatea tranzactiilor si a creditului, certitudinea
juridical;
-reglem specifice DCI urmaresc o dubla finalitate:
* simplificarea si accelerarea operatiunilor comerciale;
* ocrotirea creditului si a creditorilor;
- rapiditatea operatiunilor de CI comporta in mod necesar simplicitatea acestor operatiuni;
-astfel, de cele mai multe ori participantii la un raport juridic de DCI sunt nevoiti sa adopte decizii imediate si sa
incheie tranzactii de mare valoare fara a avea timpul necesar pentru constituirea unor garantii imobiliare;
-increderea reciproca, execut. oblig. de buna-credinta, securitatea tranzactiilor/ creditului;
-normele juridice prin care sunt reglementate raporturile de drept ale companiilor international consacra un set de
reguli simplificatoare:
-formalitatile cerute pentru validit. actului juridic sunt minime si usor de indeplinit;
-principiul libertatii probelor: dovada unui contract se poate face prin orice mijloc de proba, indifernt de valoarea
contractului;

-nu este necesara formula ,,bun si aprobat si nici formalitatea dublului exemplar;
-termenele de prescriptie au durate mai scurte ca cele de drept civil;
-jurisdictie speciala: arbitraj international;
-garantii speciale in beneficiel credit. menite sa neutralizeze riscul neexecutat sau executat necorespunzator a
prestatiei datorate de debitor, cum ar fi: instituirea prezumtiei legale de solidaritate intre codebitori.
4. Comercialitatea
-unul dintre cele 2 elemente definitorii ale raportului de C.I.;
-desemneaza calitatea sau atributul unui raport juridic de a fi comercial;
- in concret, ea se defineste in raport de drept intern al fiecarui stat;
- in ceea ce priveste dreptul comercial, acesta va primi aplicare numai cu privirea la persoanele care au calitatea de
comerciant, (conceptie subiectiva).
-conceptia care promoveaza faptul ca normele de drept commercial primesc vocatie de aplicare numai cu privire la
actele necesare vietii comerciale: OBIECTIVA.
a. Conceptia subiectiva
- se fondeaza pe premisa ca dreptul comercial este un drept profesional, un drept al comerciantilor;
-potrivit c. sub.calit de comerciant a celui ce savarseste un anumit act sau fapt juridic det. calitatea si caracterul
comercial al acelui act/fapt, prin ea insasi;
-reclama un clasament legal al profesiunilor comerciale;
-o alta dificultate majora, pe langa cea amintita mai sus, este aceea ca nu toate actele facute de un comerciant privesc
exercitiul profesiunii sale, cum de asemenea, din ce in ce mai multe operatiuni specifice activitatilor comerciale,
sunt savarsite de personae care nu au calitatea de comerciant.
b. Conceptia obiectiva
-in cadrul acestei conceptii, se iau in considerare operatiunile juridice in sine, apreciindu-se ca aceste primesc
incidenta regulilor speciale in virtutea faptului ca sunt acte de comert;
-astfel, se pot distinge 2 grupe de acte/fapte de comert:
* acte al caror caracter comercial decurge din natura sau din ob. concret al operatiunii (au acest caracter toate actele
mentionate de lege, cum ar fi: operatiuni bancare si de credit, asigurari, intermediere, etc.);a
* acte al caror caracter original decurge din insasi forma lor, cum ar fi: cambia, cecul si biletul la ordin;
-in legislatia Ro s-a dat prioritate c. obiective si fara a fi negata conceptia subiectiva, aceasta din urma a fost
marginalizata, fiind trecuta in plan secundar;
-trebuie deci, ca toate actele comerciantului, sa fie analizate de la caz la caz, pentru a se putea stabili correct natura
lor juridical, precum si regimul legal.
5. Internationalitatea
-raporturile comerciale care se nasc sub imperiul legilor nationale si isi consuma intreaga existenta juridica pe
teritoriul national, raman indiferente pentru dreptul comertului international, fiind supuse, in tot ceea ce le priveste,
legilor respective;
-asemenea rap. intra in zona de interes a dreptului comertului international, numai atunci si in masura in care,
contractal comercial este dublat de caracterul international;
-nu orice element de extraneitate prezent intr-un raport juridic este de natura sa confere acestuia atributul
internationalitatii;
-de ex. cetatenia persoanelor contractante este irelevanta ca element de internationalitate;
- pt ca un raport juridic commercial, in structura caruia este unul dintre cele 2 elemente de extraneitate (sediul
pt.p.jur si domiciliul ori resedinta pt.p.fizice) sa se analizeze ca un raport de C.I., este necesar ca in structura lui sa se
regaseasca si un alt element susceptibil de a-i conferi valente de internationalitate.
7. Statele ca participanti la raporturile de CI
-conceptul de stat are ca elemente definitorii calitatea de titular de suveranitate;
-statul este un subiect originar al ordinii juridice internat;
-participa unelori la rap de cooperare economica si tehnico-stiintifica international in care, de regula, se implica in
dubla sa calitate de titular de suveranitate si de dr civil, privind suventionarea de investitii in strainatate;
-statul, ca participant la raporturile de CI , este finalmente o persoana juridica;
-raportul de CI constituie un domeniu de relatii socio-economice, care prin specificul lor sunt compatibile cu
participarea statului ca titular de drepturi si obligatii;
-personalitatea juridical a statului nu este supusa regulilor privind dobandirea sau pierderea ei stabilite de dreptul
comun, cu referire la celelalte persoane juridice;
-persoana juridica a statului, are in schimb un caracter complex;

- statul nu are calitatea de comerciant si nici nu-si revendica o atare calitate, de vreme ce el isi autoatribuie
plenitudine de capacitatea juridica, ceea ce-I permite sa se implice in orice operatiuni economice cu strainatatea;
-si totusi, statul roman participa anumai rareori in nume propriu la raporturile comerciale internationale. Atunci cand
o face, actioneaza prin intermediul Ministerului Finantelor, care-l reprezinta.
8. Organizatiile international ca subiecti ai raporturilor de DCI
-sunt create prin aacordul de vointa al statelor interesate;
-aparitia si existent lor decurg, in fiecare caz in parte, dintr-o conventie international multilateral realizata cu
participarea mai multor state ca titular de suveranitate care prin vointele lor coordinate dau fiinta unui nou subiect de
DI;
-OI sunt subiecti de drept derivati ai ordinii internat. care inca de la infiintare dobandesc un statut jur. propriu care le
stabil. parametrii definitorii ai activ. ce urmeaza asa o desfasoare
-sunt entitati internat. lipsite de un teritoriu propriu si de o pop. asupra careia organele de decizie ale acestora sa
exercite atributii de putere;
-sunt lipsite de suveranitate;
-orice OI are o capac. jur. internat. careia ii revine functia primordiala si o capac. jur. de dr. privat cu rol auxiliar si
cu functie complementara fata de cea dintai ;
-astfel, desi sunt sub. de drept internat. Si deci, apartin ordinii jur. internat., in subsidiar ele se manifesta in anumite
limite ca sb. de dr. national integrati in ordinea jur nat. a fiecareia dintre statele membre;
-apartin ordinii jur. internat., formatiunile collective infiintate printr-un tratat care le fixeaza un obiect de activitate
cu caracter internat. si se asigura totodata posibil. de a participa in nume propriu , la rap. de dr. privat, facand parte
din ordinea jur. interna a statelor membre
9. Societatile transnationale
-se numesc societati transnat. sau multinationale acele soc. comerciale care chiar de la constituirea lor se fundeaza
pe elem. fara caracter national si care sunt lipsite de o leg. jur. cu un anumit stat, astfel ca in privinta lor nu primeste
vocative nici una din legile nationale, iar litigiile izvorate din interpretarea si aplicarea actelor lor constitutive sunt
scoase de sub component instantelor nationale, spre a fi date pentru solutionare unor instante special
-soc. Transnat. Isi extend mereu activ. de productie si comercializare concomitant pe multiple piete in cadrul unei
retele vaste de implantari propriia, realizate pe calea investitiilor directe de capital in strainatate;
Reg. jur. al soc. Transnationale
-normele jur. aplicabile acestor soc. se stabilesc in functie de structura fiecarei societati;
-exista soc. trans. in ale caror acte constitutive ase evita orice referire la vreun sistem national de drept, in privinta
lor primind aplicare numai normele statornicite prin statutele proprii;
-unele soc. trans. insa, aleg sa-si intregeasca normele consfintite prin actele lor constitutive apeland la principiile
commune ale sistemelor de drept din statele participante;
Jurisdictia aplicabila
-de regula, soc. t. evita jurisdictia instantelor nat. pt litigiile care s-ar putea ivi in leg cu interpretarea si aplicarea
actelor constitutive
-ele convin ca asemenea litigii sa fie supuse spre solute unor instante special: tribunal internat ad-hoc, organe
internat de jurisdictie etc.
10. Statutul juridic al soc comerciale
-in toate sist de drept, soc comerc li se recunoaste calitatea de comerciat, de drept, ceea ce face ca ele sa aiba statutul
jur rezervat comerciantilor;
-derularea rap de CI face inevitabila, in numeroase cazuri, implicarea unor soc comerciale constituite intr-o anumita
tara in operatiuni comerciale care se consuma pe teritoriul altor tari;
-apartenenta juridical la un anumit statut a sub colectivi de drept, se poate intemeia pe criteria variate, in general
fiind acceptate doua astfe de criterii: unul obiectiv si altul subiectiv;
-potrivit crit obiectiv, formatiunea colectiva dobandeste ca sub de drept, nationalitatea statului pe terit caruia s-a
inregistrat ori si-a stability sediul social principal;
-criteriul subiectiv, care a fost denumit si criteriul controlului, afirma ca nationalitatea formatiunii collective este
data de nationalitatea asociatilor, mai exact a persoanelor jur si a persa fizice care detin actiuni sau parti sociale in
numar sufficient pentru a detine controlul activitatii societatii
-legislatia Ro. Consacra ca si regula de identif a nationalit pers jur, sediul ei principal;
Potrivit art. 40 din L.nr 105/1992, daca persoana jur are sedii pe teritoriile mai multor state, determinant pt
identificarea nationalitatii acesteia, este sediul real (prin sediu real se intelege, conform art. 3 din acelasi text, locul
unde sae afla centrul principal de conducere si de gestiune a activitatilor statutare, chiar daca hotararile organului
respective sunt adoptate potrivit directivelor transmise de actionari sau asociati din alte state)

-avand calitatea de comercianti, saoc comerciale sunt caracteriz printr-un statut jur care cuprinde un complex de
norme vizand o multitudine de aspect, precum: disciplina financiar-contabila, intinderea raspunderii, etc.
-statutul organic al filialei unei soc comerciale este supus legii statului pe al carui teritoriu si-a stabilit propriul
sediu, independent de legea aplicabilaa pers jur care a infiintat-o;
-soc straina nu poate dobandi, prin efectul recunoasterii personalitatii sale juridice, mai multe drepturi decat cele
care i-au fost incredintate de lex societatis, ceea ce reprezinta o aplicare normala a principiului respectului
international al drepturilor castigate;
12. Domeniul legii societatii
-certitudinea rap de CI, normal lor desfasurare sunt in mare masura dependente de certitudinea statutului juridic al
societatilor implicate;
-in acest scop, este necesar sa se asigura statutului juridic la care s-a facut referire, permanenta, continuitate si
unitate, ceea ce devine posibil numai prin extinderea domeniului de aplicare a legii societatii dincolo de frontierele
nationale ale statului din ordinea juridical a caruia face parte aceasta lege;
-asadar, lex societatis, este si trebuie sa fie o lege extrateritoriala;
-desigur ca, pe aceeasi linie, legea nationala poate adopta masuri de protejare a intereselor cetatenilor in raporturile
cu societatile straine;
-soc comerciale participa din momentul constituirii lor pana la momentul la care isi inceteaza existenta, la o intreaga
complexitate de raporturi jur care adesea ridica problem conflictuale complicate;
-in cazul societatilor pe actiuni, se pot ivi urmatoarele problem conflictuale:
* emisiunea de actiuni implica un contract de adeziune pentru subscrierea de actiuni, care chiar daca este de
adeziune, nu poate fi calificat asa;
* in cazul emisiunii de obligatii, suntem de asemenea in prezenta unui contract de adeziune, avand ca obiect
imprumutul obtinut de soc pe aceasta cale de la cei care subscriu obligatii. Dupa cum s-a remarcat in doctrina
juridical, lex societatia are o vocative generala imperativa cu privire la subscrierea actiunilor si numai o vocative
supletiva cu privire la emisiunea de obligatii;
- alte aspecte legate de aplicarea legii societatii:
* efectele contractului de subscriptie vizand in general drepturile si obligatiile asociatilor, asunt carmuite de lex
societatis indifferent daca aceste efecte sunt raportate la contractual respective care este guvernat in ansamblul sau
de legea soc sau daca ele sunt raportate la caracterul institutional al societatii emitente de actiuni;
* obligatia celui care subscribe actiuni de a efectua varsamantul aportului subscris este carmuita si ea de lex
societatis; in cazul in care se urmareste executarea in bursa, ca fiind mai eficienta, se cere ca operatia respective saa
fie admisa deopotriva de legea societatii si de legea tarii unde se afla bursa;
* este supusa legii societatii si prescriptia extinctive referitoare la dreptul societatii fata de cei care subsacriu
titlurile emise de societate;
* in cazul obligatiei de aport in natura se poate ivi un conflict intre lex societatis si lei rei sitae;
* se integreaza in domeniul de aplicaea al legii societatii si dizolvarea acesteia;
13. Reprezentanta (agentia) societatii comerciale
-reprezentanta este o entitate economic-juridica sau, dupa cum se exprima unii autori, o forma exogena uzuala, care
indeplineste o functie specializataa, si anume cea de intermediar intre societatea comerciala primara si partenerii ei
contractuali;
-ea se deosebeste essential atat fata de sucursala, cat si fata de filial, prin aceea ca nu este aasi nici nu poate fi
organizata ca intreprindere producatoare de marfuri, prestatoare de servicii sau executanta de lucrari pentru clientele,
rolul sau reducandu-se la activitati de intermediere a unor raporturi contractual intre sociaetatea care a infiintat-o si
alti participant la acirculatia bunurilor si cunostintelor;
-avand doar o functie de intermediere, exercita atributii de mandatar sau comisionar;
-conform L. nr 35/1991, reprezentanta (agentia) nu constituia o modalitate pentru investitii de capital strain in Ro.;
-legea romana nu-i recunoaste acesteia personalitate jur proprie, calitate de subiect de drept avand numai societatea
comerciala mandanta sau comitenta;
-este, practic, un subiect de drept asimilat;
14. Fuziunea internationala a societatilor comerciale
-fuziunea este modul de concentrare a soc comerciale avand aceeasi nationalitate sau national diferite;
-aain acest din urma caz, ea are un caracter international;
-indiferent daca fuziunea are loc intre societati de aceeasi national sau intre soc de national diferite, operatiunea in
sine se concretizeaza prin reunirea patrimoniilor celor a doua sau mai multe soc comerciale pentru a forma o noua
asemenea societate, distinct de acelea care i-au dat nastere sau pentru a amplifica volumul activitatii uneia dintre ele
prin incorporarea celeilalte;

-fuziunea se poate infaptui pe doua cai diferite: contopire si absorbtie;

-contopirea vizeaza unirea patrimoniilor a doua sau mai multe soc comerciale care astfel isi inceteaza existent dand
nastere unei noi societati, diferita de cele care i-au preexistat;
-absorbtia, se refera la incorporarea in patrimonial unei soc a patrimoniului altor soc care altfel isi inceteaza
existenta;
- in ambele ipoteze, odata cu reunirea patrimoniilor, se produce si o contopire a subiectelor de drept, care de altfel
este esentiala pentru orice fuziune;
-drept urmare,simpla reunire a patrimoniilor apartinand unor soc comerciale diferite, fara implicatii asupra calitatii
de subiect de drept a vreuneia dintre ele, nu constituie o fuziune;
-fuziunea trebuie decisa de catre adunarile generale ale soc implicate;
-in cazul in care soc implicate in fuziune au nationalitati diferite, fiind supuse unor legi nationale diferite, fuziunea
lor poate fi infaptuita numai daca este admisa de catre legea fiecarei societati, precum si de catre legea care ar urma
saa guverneze societatea nou creata;
15. Gruparea de tip trust
-constituie o structura realizata prin reunirea mai multor soc comerciale de forta economica relative redusa, in
cadrul careia integrarea acestora este totala;
-trustul unifica intr-o singura entitate colectiva societatile implicare in grupare, astfel ca acestea isi pierd practice
autonomia functionala, fiind subordinate unei conduceri centralizate care stabileste directiile activitatii economice a
gruparii astfel formate, precum si obiectivele si mijloacele acestei activitati;
- este o entitate caracteristica zonei de comert Nord Americane, in Germania avand ca si correspondent ceea ce se
numeste konzern (soc comerciala de mari proportii care se constituie prin reunirea altor soc de proportii mai
reduse, sub o conducere unica, asigurata de catre o intreprindere dominant, de care acestea sunt dependente;
16. Gruparea de tip holding
-este in esenta ei o soc comerciala care, detinand in mod legal majoritatea actiunilor uneia sau mai multor filial, are
controlul activitatii acestora;
-exercitarea dreptului de control, permite soc holding, sa influenteze in armonie cu interesele sale specifice,
satrategia si tactica societatilor controlate;
-de regula, holding-ul stabileste directive obligatorii pentru soc aflate sub controlul saau pe linie financiara, de
management si de comercializare a produselor;
-capitalul soc de tip holding, este in mod obisnuit mult mai mic decat capitalurile insumate ale tuturor soc controlate,
cu toate acestea, constituirea unui holding faciliteaza finalmente achizitionarea firmelor mici si mijlocii affiliate in
sfera sa de control;
-dreptul societatii holding de a da directive obligatorii si a controla activitatea soc implicate nu anuleaza integral
autonomia gestionara si functionala a acestora din urma;
17. Gruparea de interes economic
-este o entitate juridico-economica situata la limita de contact dintre soc comerciala si asociatie;
-soc comerciale implicate intr-o asemenea grupare isi pastreaza autonomia gestionara si functionalaa, cat si
identitatea de sine ca persoane juridice;
-grupurile de interes economic sunt specific dr comerciala francez. Ele se deosebesc de soc comerciale propriu-zise
deoarece nu urmareasc in mod necesar un scop lucrativ, iar pe de alta parte nu este necesar sa contituie un capital
social ca instrument economic de realizare a finalitatii prin care au fost create;
-totodata se deosebesc si de asociatia propriu-zisa prin aceea ca dobandesc personalitatea jur chiar daca nu au un
patrimoniu autonom;
-calitatea lor de pers jur, dobandita pe fondul sabsentei unei autonomii patrimoniale care este de esenta subiectului
colectiv de drept, face ca soc implicate in constituirea gruparii sa aiba o responsabilitate nelimitata si solidara pentru
obligatiile asumate de grupare;
18. Comerciantii persoane fizice
-sunt subiecti de drept national, care participa pe scara din ce in ce mai redusa, la raporturile de CI;
-potrivit conceptiei obiective (legislatia franceza) in ceea ce priveste calitatea de comerciant, se recunoaste o atare
calitate, persoanei fizicare care indeplineste cumulative urmatoarele conditii:
* savarseste in nume propriu sip e cont prorpiu acte sau fapte de comert;
* activitatea comerciala astfel exercitata sa fie infaptuita cu titlu professional, ceea ce presupune ca ea asa aiba
character de continuitate si sa vizeze ca si finalitate asigurarea mijloacelor de existent pentru acela care o realizeaza.
-conceptia subiectiva insa, recunoaste calitate de comerciant numai persoanelor fizice care isi inscriu o firma in
registrul de comert;

-dupa cum s-a remarcat si in doctrina, capacitatea de a savarsi acte sau fapte de comert nu trebuie confundata cu
capacitatea de a fi comerciant;
-capac de a savarsi acte sau fapte de comert, este supusa legii care guverneaza capacitatea civila;
-aaaaaceasta este lex personalic ce are ca domeniu de incidenta toate aspectele care tin de statutul personal al
subiectului de drept;
-rolul registrelor comerciale ca mijloc de proba:
* atunci cand sunt invocate impotriva aceluia care le-a tinut, acestea fac proba impotriva comerciantului respectiv,
ca si cum inscrierea din registru ar constitui o marturisire a acestuia;
* in cazul in care cel care invoca registrele ca mijloace de dovada este insusi comerciantul care le-a tinut, se
impune urmatoarea distinctie:
-Daca litigiul este intre doi comercianti, registrele pot fi invocate ca mijloc de proba si de catre
comerciantul caruia ii apartin, aimpotriva celuilalt cu conditia ca ele asa fie tinute regulat;
-Atunci cand litigiul apare intre un comerciant si un necomerciant, acesta din urma neavand obligatia de a
tine register, registrele comerciantului nu au forta probanta impotriva lui, deoarece necomerciantul se afla in
imposibilitatea de a se apara impotriva lor (comerciantul s-ar putea prevala de registrele sale numai ca un inceput de
dovada scrisa care ar urma completat cu alta mijloace de proba);
19. Legea comerciala nationala-izvor al DCI
-prin aceasta expresie se desemneaza ansamblul de n.j. care in totalitatea lor formeaza dreptul commercial national;
-acest ansamblu, se scindeaza in doua subansamble: unul care cuprinde normal cu vocative generala de aplicare in
domeniul comertului, si care, in totalitatea lor, formeaza dreptul comun comercial; iar altul format din normele cu
vocative de aplicare numai in anumite zone ale comertului si care, din acest motiv, pot fi considerate n.j. comerciale
speciale;
-intre n.j. speciale, o grupare aparte o formeaza acele norme care au fost concepute si elaborate de legiuitor pentru a
se aplica raporturilor de CI;
-Legea nr. 1/1971 fiind data intr-o epoca istorica ce se carac printr-o economie etatizata, hipercentralizata, contine in
mare parte norme desuere care nu-si justifica existent in legislatia unei tari aflata in plin process de tranzitie catre
economia de piata. Formal insa, aceasta lege nu a fost abrogate pana in present si din acest motiv urmeaza a se retine
din continutul ei numai acele putine norme care sunt totusi compatibile cu cerintele economiei de piata;
-Legea nr. 105/1992, care se distinge intre celelalte acte normative elaborate de Parlam. Ro. dupa anul 1989 printr-o
mai buna elaborare si prin caracterul mai modern al solutiilor adoptate, cuprinde norme pt determinarea legii
aplicabile unui raport de DIPrivat;
-conditiile in care legile nationale cu vocatie intrinseca de aplicare la raporturile de DCI primesc efectiv aplicare la
asemenea raporturi:
* subiectii raportului jur respective sa nu fi desemnat ca lex acontractus o alta lege nationala sau o n.j. de drept
material uniform;
* unui dintre subiectii acestui raport juridic sa fie resortisant al tarii din ordinea juridical nationala a careia face
parte integranta legea respective;
* aplicarea legii nationale vizate sa fie acceptata de ambii subiecti ai raportului jur de DCI.
20. Uzantele comerciale Concept. Clasificare
-conceptul de uzante cuprinde intreaga gama de acte sau fapte care se exprima pe teren contractual (sub forma de
stipulatii contractuale) cu ocazia negocierilor in vedea incheierii unui contract sau chiar independent de orice
activitate contractuala, si uneori, chiar impotriva unor stipulatii contractual, ori impotriva unor dispozitii legale;
-doctina distinge mai multe tipuri de uzante, si anume:
* uzante locale: caracterizate prin aceea ca sunt determinate pe baza unui criteriu geografic, in sensul ca
aplicarea lor este limitate la o anumita piata comerciala, localitate, regiune, etc;
* uzante speciale: care se grupeaza intr-o categorie aaaparte pe baza criteriului ce are in vedere obiectul
contractelor de un anumit fel, ori al unei zone a activitatii comerciale;
* uzante generale: care se disting prin faptul ca vizeaza ca domeniu de aplicare zona comertului in
totalitatea ei, independent de orice criteriu de departajare a acesteia in ramuri, activitati, profesiuni, etc.
-doctrina juridical mai distinge, potrivit unui alt criteriu, in functie de forta juridical a uzantelor, intre:
*uzantele normative: acelea care tragandu-si forta juridica dintr-o jurisprudenta bine stabilita ce le confera
autoritate proprie, dobandesc o putere similara normei de drept; Din moment ce legea trimite la anumite uzante
pentru completarea ei, acele uzante se integreaza in continutul legii respective ca si component ale ei si dobandesc
aceeasi forta juridica precum legea pe care o completeaza;
Uzantele normative (legale sau de drept) pot constitui izvor al DCI in masura in care legea pe care o completeaza
este ea insasi izvor de DCI. Acestea isi trag geneza din uzantele conventionale;

*uzantele conventionale: care care isi au originea in vointa contractantilor care au deplina libertate, in
virtutea autonomiei de vointa, sa stabileasca potrivit aprecierii lor, continutul contractului pe care l-au perfectat;
Acest gen de uzante se formeaza de regula spontan, la initiative unui partener contractual, fiind acceptate de catre
celalalta, dar ca urmare a satisfactiei date ambelor contractanti acestia le vor utiliza si in raporturile lor viitoare si le
vor oferi spre utilizare si altor subiecti de drept care convin sa perfecteze contracte de acelasi fel cu cel care
intervenit intre aceia care au statornicit uzanta respective.
Uzantele conventionale pot fi inlaturate pe doua cai, si anume:
-prin certificarea existentei lor si a continutului lor data de camerele de comert la cererea organului de jurisdictie sau
a partii interesate, atunci cand uzantele sunt invocate in fata instantei de judecata sau a arbitrajului;
-prin formularea ce uneori le-o dau organizatiile profesionale dintr-un anumit domeniu.
21. Uzante normative
-uzantele normative: acelea care tragandu-si forta juridica dintr-o jurisprudenta bine stabilita ce le confera autoritate
proprie, dobandesc o putere similara normei de drept; Din moment ce legea trimite la anumite uzante pentru
completarea ei, acele uzante se integreaza in continutul legii respective ca si component ale ei si dobandesc aceeasi
forta juridica precum legea pe care o completeaza;
Uzantele normative (legale sau de drept) pot constitui izvor al DCI in masura in care legea pe care o completeaza
este ea insasi izvor de DCI. Acestea isi trag geneza din uzantele conventionale;
23. Paralela uzante normative uzante conventionale
-doctrina juridical distinge intre cele doua specii de uzante luand in considerare mai multe criterii;
-astfel, in raport cu scopul lor, uzantele normative se disting prin aceea ca urmaresc ca finalitate fie sa completeze
sau sa suplineasca legeaaaaaa, fie sa inlatura aplicarea legii;
-in ceea ce ne priveste, acceptam numai prima ipoteza;
-intr-adevar chiar denumirea de normative data acestor uzante se legitimeaza, pe de-o parte prin aceea ca insasi
legea trimite la ele pentru completarea sa, iar pe de alta parte, aprin faptul ca realizand o completare a legii, ele
devin parte integranta a acesteia si dobandesc forta juridical a ei;
-in ceea ce priveste uzantele care tind la inlaturarea legii, aceasta, prin ipoteza, nu-si pot trage forta juridical din
lege, si totodata, nu pot inlatura aplicarea unei legi imperative;
-uzantele comerciale urmaresc ca finalitate interpretarea, completarea si precizaarea continutului contractului;
-forta juridica a uzantelor constituie de asemenea, un criteriu de distinctie intre uzantele normative si cele
conventionale;
-astfel, cele normative, datorita stransei legaturi pe care o au cu legea, tin de domeniul acesteia si dobandesc puterea
si autoritatea ei. Prin consecinta, aplicarea ei nu este dependent de vointa partilor. Ea opereaza implicit prin efectul
aplicarii legii care face trimitere la ele si pe care o completeaza. Pentru a fi aplicate, aceste uzante nu necesita
acceptare voluntara a partilor si nici cunoasterea lor de catre cei in cauza.
-in cazul in care partile nu doresc sa li se aplice uzantele respective, ele pot sa le inlature introducand in contract o
clauza expresaa in aceste sens. Asadar, uzantele normative, primesc, in principiu, aplicare automata, la fel ca si legea
supletiva in care se integreaza, adar aplicarea lor aala cazul dat este conditionata de inexistenta unei manifestari de
refuz din partea contractantilor;
-forta juridical a uzantelor conventionale este insa diferita. Intr-adevar acestea tin de domeniul contractului, se
plaseaza in cadrul autonomiei de vointa a partilor si dau expresie libertatii conventiilor. De aceea ele devin
suscpetibile de aplicare in cazul contractului dat numai prin efectul acordului de vointa al partilor. De aici se
desprind urmatoarele consecinte:
* de vreme ce uzantele convent sunt receptate in contract prin vointa partilor, pe aceeasi cale poate fi evitat
aplicarea lor la contractul respectiv;
* partilor pot introduce in contractual lor o stipulatie prin efectul careia sa sustraga acel contract de sub incidenta
unor uzante comerciale care in mod normal i-ar fi aplicabile, sau sa recepteze in contractul lor o alta uzanta
comerciala care, prin ea insasi, sa inlatura aplicarea celorlalte uzante;
* o uzanta conventionala receptata intr-un contract poate lipsi de eficienta o clauza contractual satipulata in acel
contract, prezumandu-se ca tocmai intr-un atarae scop partile au inserat in contractul lor acea uzanta;
-uzantele conventionale si cele normative, se diferentiaza intre ele si sub aspectul existentei si continutului lor.
Astfel, in ceea ce priveste sarcina probei uzantelor normative, aceasta problema nu cade in sarcina partilor. In cazul
uzantelor conventionale, deoarece acestea au o natura contractuala si fiind predestinate sa indeplineasca functii
similar celor specific clauzelor contractual, proba existentei lor, ca si aceea a continutului lor, imcumba partii care o
invoca.
24. Arbitrajul comercial international. Notiune. Varietati
-conceptul de arbitraj comercial international este, susceptibil de mai multe acceptiuni;

-intr-o prima acceptiune, acest concept desemneaza mijlocul corespunzator de a reglementa rapid si echitabil litigiile
international care pot sa rezulte din tranzactiile comerciale in domeniul schimburilor de bunuri si servicii si din
contractele de cooperare industrial;
-intr-o alta conceptie, conceptual poate fi definit ca o metoda de saolutionare a litigiilor nascute din relatii
comerciale international;
-ain fine, aarbitrajul comercial internat se analizeaza ca jurisdictie speciala si derogatorie de la dreptul comun
procesual, menita sa asigure aarezolvarea litigiilor izvorate din raporturile comerciale international si totodata sa
faciliteze participarea statului la diviziunea mondiala a muncii;
-o alta definitie, ar fi aceea care da acestui concept semnificatia de institutie juridical pentru solutionarea litigiilor
internat, de catre persoane investite cu aceasta sarcina, chiar de catre partile contractante aflate in litigiu;
Clasificare
-in functie de competent materiala a arbitrajului:
* arbitraje avand competent generala in materie de CI;a din aceasta categorie fac parte arbitrajele cu sfera generala
de activitatea jurisdictionala in ceea ce priveste litigiile izvorate din raporturile de CI si de cooperare economica
international
* arbitraje avand competent speciala in domeniul CI; fac parte din aceasta categorie arbitraje specializate pe
solutionarea anumitor litigiiaa, de regula cele izvorate din comertul cu anaumite marfuri sau produse;
-in functie de competent teritoriala a instantei de arbitraj se disting:
* arbitraje de tip bilateral, cre sunt create prin conventii internat bilateral si au competent sa solutioneze numai
litigiile izvorate din raporturile de CI dintre subiectii de drept apartinand ordinii juridice nationale a statelor parti la
acele conventii;
* arbitraje de tip regional, constituite printr-o conventie multilateral perfectata intre statele dintr-o anumita zona
geografica si care sunt competente sa solutioneze litigii de CI ivite intre subiectii de drept apartinand ordinii juridice
nationale din statele semnatare ale acelei conventii;
* arbitraje avand vocative universala, a caror competent teritorisala se extinde la scara planetara, ele fiind abilitate
sa solutioneze litigii dintre participantii la raporturi de CI din toate tarile lumii;
-in functie de structura organizatorica:
* arbitrajul ad-hoc, care are o durata ephemera si este organizat in conformitate cu initiative partilor;
* arbitrajul institutionalizat, avand caracter permanent, a carui existent anu este dependent de durata unui anumit
litigiu concret determinat; el isi exercita aatributiile jurisdictionale neintrerupt si cu character de continuitate ori de
cate ori este sesizat, fiind organizat sub forma unor centre permanente de arbitraj ce functioneaza in cadrul unor
organizatii profesionale, sau pe langa o camera de comert nationala ori internationala;
-in functie de atributiile conferite arbitrilor:
* arbitraj de drept strict, care se distinge prin aceea ca arbitrii statueaza potrivit normelor de drept incidente in cazul
dat in care ei sunt obligati sa le respecte; acest arbitraj constituie regula, fiind arbitrajul de drept comun in material
raporturilor de CI;
* arbitraj de echitate, de specificul caruia este faptul ca se realizeaza dupa principiile de echitate, si nu potrivit
normelor de drept, este deci un arbitraj de facto, arbitrii neavand obligatia aasa aplice normele legale de drept
material si nici pe acelea de procedura;
* arbitraj national, aaace are ca obiect solutionarea unui litigiu izvorat dintr-un contract lipsit de aderente
international intrucat toatele elementele susceptibile de a-i conferi aasemenea aderente se afla intr-un singur stat, au
legatura cu un singur stat;
* arbitraj strain, ce are ca obiect litigii izvorate din contracte cu aderente international, adica legaturi cu cel putin
doua state diferite, cu cel putin doua sisteme nationale de drept.
25. Arbitrajul ad-hoc
-in exprimareaa art. I, pct.2, lit. ab din Conventia Europeana de Arbitraj Comercial International perfectata la
Genevaaa pe data de 21 aprilie 1961, arbitrajul ad-hoc, inseamna reglementarea litigiilorde catre arbitrii numiti
pentru cazuri determinate;
-pe baza elementelor continute de textul citat, arbitrajul ad-hoc poate fi definit ca forma de jurisdictie nestatala, cu
caracter particular, susceptibila de utilizare in raporturile de CI, constituita prin vointa partilor litigante in vederea
solutionarii litigiului ivit intre ele;
-contituie dreptul comun in materie de arbitraj CI si prezinta urmatoarele trasaturi distinctive:
* functioneaza numai in vederea solutionarii unui litigiu determinat, odata cu pronuntarea sentintei, existent acestei
instante de arbitraj, inceteaza;
* atat structura sa, cat si regulile de procedure pe care este chemat sa le respecte se stabilesc de catre impricinat in
fiecare caz in parte;

* fiind dependente de vointa partilor, structura sa si procedura pe care trebuie sa o urmeze sunt variabile,
deosebindu-se in principiu, de la un litigiu la altul;
* in cazul in care arbitrajul ad-hoc localizat in tara naoastra este guvernat de prevederile unei conventii
internationale, este posibila participarea in calitate de arbitru si a unei persoane avand cetatenie straina;
* un arbitraj localizat in Ro., poate fi supus, in temeiul vointei partilor, unei legi straine atunci cand o conventie
internat le autorizeaza sa exercite o atare optiune;
* are caracter facultative, essentialmente voluntar;
26. Arbitrajul in echitate
-normele de dr nat sau conventional permit alaturi de arbitrajul institutional si acel ad-hoc, sai arbitrajul de echitate;
-in realitate, acest arbitraj se analizeaza ca o varietate particulara a arbitrajului ad-hoc;
-reprezinta acea forma a arbitrajului comercial international care se realizeaza dupa principiile de echitate, si nu
potrivit normelor de drept;
-arbitrul nu are oblicgatia sa aplice normele legale de drept material si nici pe acelea de procedura;
-solutia data de arbitru are character definitive, fiind inatacabila la o alta instant de aarbitraj;
-facultatea arbitrilor de a judeca potrivit constiintei lor este reglementata prin diferite dispozitii normative, fie cu
caracter national, fie cuprinse in regulamentele unor institutii de arbitraj comercial internat, fie consecrate prin
conventii internat;
-integrarea arbitrajului de echitate in aria de incidenta a dreptului, rezulta din urmatoarele elemente de specificitate
ale acestuia:
* facultatea partilor de a-si allege arbitrajul este recunoscuta prin lege (arbitrii vor hotari ca mediatori amiabili,
daca aceasta este vointa partilor si daca legea care reglementeaza arbitrajul permite acest lucru);
* idea de echitate este inseparabil legata de aceea de justitie de drept, ceea ce face ca arbitrul, solutionand un litigiu
sa nu se poata limita riguros la simple tranzactii pe care partile isi intemeiaza pretentiile;
* arbitrii se pot pronunta numai in limita investiturii lor;
* independent procedural esate limitata de principiile respectului drepturilor apararii si al respectului ordinii publice
internationale
- arbitrajul de echitate isi gaseste legitimarea numai in masura in care rezolvarea litigiului depinde in mod hotarator
de aprecierile starii de fapt;
-unii autori fac distinctie intre arbitrajul de echitate si arbitrajul incredintat unor mediatori amiabili;
-cele doua arbitraje nu se confunda intre ele, deosebindu-se unul de celalalt in functie de puterile conferite arbitrilor;
-arbitrajul incredintat unor mediatori amiabili nu se plaseaza in exteriorul domeniului dreptului, ci aidoma
arbitrajului de echitate se integreaza acestuia in aceeasi masura si cu aceleasi finalitati ca si arbitrajul de echitate.
27. Arbitrajul incredintat unor mediatori amiabili
--unii autori fac distinctie intre arbitrajul de echitate si arbitrajul incredintat unor mediatori amiabili;
-cele doua arbitraje nu se confunda intre ele, deosebindu-se unul de celalalt in functie de puterile conferite arbitrilor;
-arbitrajul incredintat unor mediatori amiabili nu se plaseaza in exteriorul domeniului dreptului, ci aidoma
arbitrajului de echitate se integreaza acestuia in aceeasi masura si cu aceleasi finalitati ca si arbitrajul de echitate;
-nimic nu indreptateste concluzia ca arbitrajul incredintat unor mediatori amiabili ar avea libertatea sa nesocoteasca
cele doua principia juridice de importanta majora: -dreptul de aparare al partilor sai ordinea publica in dreptul CI, pe
care este tinut sa le respecte arbitrajul de echitate, si nu numai el, ci orice arbitraj;
-arbitrii fac posibila moderarea aplicarii normelor legale in functie de circumstantele cazului dat si inlaturarea
solutiilor legale rigide si formale;
-mediatorii amiabili pot evoca aceleasi principia de echitate si realize aceeasi opera de moderare a dispozitiilor legii
in tentative lor de a gasi solutii tranzactionale.
28. Clauza compromisorie
-acordul partilor unui contract principal, exprimat printr-o stipulatie inserata in cuprinsul acelui contracts sau printrun inscris separat, de a supune litiile lor ce s-au putea ivi in legatura cu executarea sau mai curand cu neexecutarea
contractului respective, unui anumit arbitraj;
-indeplineste urmatoarele functii importante:
* produce efecte obligatorii pt parti, in sensul ca din moment ce a fost semnat contractual cuprinzand o asemenea
clauza, ele sunt obligate sa respecte sentinta ce se va da de catre organul de jurisdictie desemnat;
* inlatura competent instantelor judec ordinare in problema solutionarii litigiului
* confera arbitrilor puteri cu privire la solutionarea litigiului dintre partile contractante;
* permite organizarea unei procedure care sa conduca, in conditii de eficienta optima, la pronuntarea unei sentinte
susceptibile de executare fortata;
-este un accord anterior oricarui contencios intre partile contractante;

-are caracter de act preparatoriu, de regula, desi nimic nu se opune ca in cuprinsul sau sa se precizeaze si numele
arbitrilor, ceea c ear permite arbitrarea contenciosului de indata ce acesta s-ar ivi;
-in mod obisnuit, se insereaaza in cuprinsul contractului la care se refera. Poate fi adaugata contractului si ulterior,
adaugare care trebuie facuta insa pana la ivirea litigiului, deoarece dupa acest moment orice clauza care ar intervene
cu privire la aceasta, ar constitui un compromise in masura in care ar indeplini conditiile compromisului;
-atunci cand din clauza compromisorie lipseste precizarea referitoare la desemnarea arbitrilor, actului respective nu I
se poate recunoaste nici o valoare de compromis si nici valoare de clauza compromisorie;
-datorita caracterului preparator invederat de clauza compromisori, in temeiul acesei clauza, partile care au convenito anu se pot adresa arbitrajului in mod direct, fiind necesar un nou accord intre ele, numit compromis, care in
realitate este un nou contract ce va trebui sa precizeze in continutul sau la modul concret, litigiul ce formeaza
obiectul arbitrajului, precum si numele arbitrilor;
-fiind inclusa in contractul principal, clauza compromisorie, cel putin dpdv formal, se infatiseaza ca o stipulatie
contractuala;
-indif daca cc este inserata in contractual principal ca o stipulatie distinct a acestuia sau este consaacrata printr-un
inscris separat, ea trebuie redactata a.i. sa nu lase nici o urma de indoiala cu privire la vointa partenerilor contractuali
de a se supune eventualelor litigii ce s-ar ivi intre ele in leg cu executarea obligatiilor asumate prin contractul
principal, unui anumit tip de arbitraj.
29. Autonomia clauzei compromisorii
-stransa legatura dintre contractul principal si clauza compromisori confera acestuia din urma caracterul de
conventie accesorie fata de acel contract;
-este, intr-adevar legata de existent contractului principal in care rezida de altfel ratiunea ei de a fi;
-ea exista pentru ca exista contractul principal, si se realizeaza ca o consecinta a existentei acestuia din urma;
-pe de alta parte, cedarea contractului implica si cedarea clauzei compromisorii, in acelasi mod si cu respectarea
acelorasi conditii de forma, exceptie facand doar cazurile in care cc se analizeaza ca fiind un contract intuitu
personae;
-o analiza mai atenta a naturii clauzei compromisorii permite insa concluzia ca aceasta clauza nu este totusi un
veritabil contract accesoriu, caci pastreaza o autonomie semnificativa fata de contractual principal;
-autonomia cc este sufficient de concludenta pt a da o anumita independent acestei clauzer fata de contractual de
care se leaga;
-autonomia cc se concretizeaza in urmatoarele aspecte:
* invaliditatea contractului principal nu antreneaza ea ipso individualitatea cc; chiar in cazul in care contractual
principal este lovit de nulitate, arbitrii sesizati isi pastreaza competent de a statua, si inainte de toate, de a se
pronunta asupra propriei lor competente;
* rezolutiunea, ca si rezilierea contractului principal, nu pot produce nici un impact asupra clauzei compromisorii;
* legea aplicabila conventiei de arbitraj poate fi diferita de legea aplicabila contractului principal: legea contractului
principal guverneaza si fondul cauzei, deci pretentiile partilor; legea incidenta asupra conventiei de arbitraj
guverneaza de regula, numai procedura arbitrala.

10