Baruch Spinoza

Benedictus de Spinoza
Nume - Benedictus de Spinoza
Nastere - 24 noiembrie 1632 (Amsterdam, Olanda)
Deces - 21 februarie 1677 (Haga, Olanda)
Scoala/traditie - rationalism continental , fondatorul spinozismului
Interese principale
etica, epistemologie, metafizica
Idei importante
Panteism
Influente A influentat
Hobbes, Descartes, Avicenna, Maimonide, Nicola de Cusa
Conway, Kant, Hegel, Davidson, Schopenhauer, Deleuze, Einstein
Baruch Spinoza, latinizat: Benedictus de Spinoza (24 noiembrie 1632, Amsterdam
- 21 februarie 1677, Haga) a fost un renumit filosof evreu olandez de origine
sefarda cu stramosi de provenienta portugheza (d'Espinosa). Spinoza a fost un
rationalist si unul din reprezentantii panteismului in timpurile moderne.
Gandirea lui a fost influentata de scrierile lui Thomas Hobbes si Rene
Descartes, insa - spre deosebire de conceptia dualista a acestuia din urma Spinoza a avut o reprezentare monista a lumii, intreaga existenta reducandu-se
la ceea ce el a numit "Substanta".Cuprins
Biografie
Dupa absolvirea scolii, Spinoza a lucrat in intreprinderea comerciala a tatalui
sau. In acest timp elaboreaza o dizertatie asupra principiilor filosofice ale
lui Descartes, care va aparea mai tarziu ("Renati Descartes principiorum
philosophiae mori geometrico demonstrata", 1663) - singura opera publicata in
timpul vietii sale sub semnatura lui - si prepara un tratat asupra progresului
intelegerii ("Tractatus de intellectus emendatione"). In 1656, la varsta de 24
de ani, este exclus din comunitatea ebraica datorita vederilor sale
interpretate drept eretice. Spinoza considera ca atat crestinismul, cat si
iudaismul ar fi fenomene trecatoare in raport cu substanta universala eterna.
Este obligat sa paraseasca Amsterdamul si se stabileste la Haga, unde isi
castiga existenta lucrand ca slefuitor de lentile si dand lectii particulare.
Aici redacteaza prima sa opera filosofica de amploare "Tractatus de Deo et
Homine Ejusque Felicitate" ("Tratat cu privire la Dumnezeu, om si fericirea
sa"), in care sunt deja cuprinse trasaturile de baza ale sistemului sau
filosofic. Lucreaza la "Tractatus theologico-politicus" ("Tratat teologicopolitic"), tiparit la Amsterdam in 1670 si publicat anonim. In 1661 se muta la
Rijnsburg, in apropiere de Leiden. Din cauza ca in institutiile oficiale
vederile filosofice erau ingradite de teologie, Spinoza refuza in 1673 oferta

printului elector Karl Ludwig din Palatinat de a ocupa o catedra de filosofie

la Universitatea din Heidelberg. De asemenea refuza o pensie oferita de regele
Ludovic al XIV-lea al Frantei, care-i pretindea sa-i dedice unele din cartile
sale. Din cauza aspirarii prafului de sticla la slefuirea lentilelor, se
imbolnaveste de tuberculoza pulmonara si moare prematur la 21 februarie 1677,
in varsta de numai 45 de ani.
Conceptia filosofica
In "Ethica Geometrico Demonstrata" ("Etica prezentata intr-o ordine
geometrica", 1674), Spinoza considera ca universul este identic cu Dumnezeu,
Substanta rezultata din sine si prin sine. Substanta, notiune preluata din
filosofia scolastica, nu are o realitate materiala, ci o esenta metafizica,
fiind dotata cu atribute infinite, din care inteligenta umana nu poate cuprinde
decat doua: lumea obiectelor materiale si manifestarile gandirii. Pentru a
explica interactiunea evidenta intre obiecte si idei, Spinoza dezvolta teoria
paralelismului, in sensul ca fiecare idee poseda o corespondenta fizica si invers - fiecare obiect fizic dispune de o idee adecvata. Individualitatea
lucrurilor este explicata ca forme de manifestare ale substantei, fiind in
totalitatea lor natura naturata (natura creata), in timp ce Dumnezeu sau
substanta este o natura naturans (natura creatoare). Din aceasta rezulta ideea
indestructibilitatii lumii. Cunoasterea intuitiva a substantei constituie sursa
iubirii spirituale a lui Dumnezeu (amor Dei intellectualis). Cauzalitatea
iminenta este reprezentata in metafizica lui Spinoza drept natura creata prin
ea insasi. Fiecare obiect sau fiecare idee depinde de existenta altor obiecte
sau idei, care le determina existenta. Numai prin identificarea cu substanta
sau Dumnezeu se poate obtine nemurirea.
Multi din contemporanii lui Spinoza au inteles invatatura sa asupra
depersonalizarii lui Dumnezeu drept ateism, in realitate este vorba de un
panteism si de reducerea monistica a intregului univers obiectiv si spiritual
la o singura substanta. In istoria filosofiei, Spinoza ocupa un loc deosebit,
el nu a apartinut unei anumite scoli filosofice, nici nu a creat un nou curent
in filosofie, neavand discipoli. Totusi, invatatura lui a influentat nu numai
gandirea unor filosofi ca Leibniz, Lessing, Fichte si Herder, dar si creatia
literara a unor poeti ca Goethe, Wordsworth si Shelley.
Etica lui Spinoza
Etica lui Spinoza cuprinde 5 carti:
este consacrata lui Dumnezeu
. naturii si originii sufletului
. naturii si originii pasiunilor
. studiaza scalvia umana
. dedicata libertatii sufletului
Chiar de la inceputul lucrarii, Spinoza demonstreaza existenta lui Dumnezeu:
"Dumnezeu exista in mod necesar. Negand aceasta fraza negam existenta lui
Dumnezeu, deoarece natura substantei nu poate fi gandita,fara ca sa existe
intrucat substanta este cauza ei insasi."

A doua teza argumentata de filosof este ca Dumnezeu este unic. El exista prin
el insusi, este cauza sa si este cauza eficienta a oricarui lucru sau
activitati. El conchide: orice activitate a noastra este fixata de necesitatea
naturii divine. Activitatea omului este supusa unor legi necesare. Faptele
noastre nu pot fi libere in raport cu vointa noastra si nici nu pot fi
desfasurate in vederea unui scop. Dumnezeu nu a creat lucrurile cu scopul ca
oamenii sa se foloseasca spre fericirea lor. Din contra, toate fenomenele se
produc ca o consecinta logica a legilor naturale. Dumnezeu, subliniaza Spinoza,
poate fi conceput doar sub atributele de intindere sau gandire desi atributele
lui sunt infinite.
In cartea a 2-a filosoful subliniaza ca un corp nu poate sa determine sufletul,
sa gandeasca, iar miscarea si ordinea corpului ca si restul operatiunilor sale,
daca mai exista, sunt independente de suflet. Trecand dincolo de planul
experientei, corpul nostru considerat ca mod al intinderii este obiect al
ideii, care constituie sufletul nostru. Sufletul nu se cunoaste decat daca
percepe ideile afectiunilor corpului si percepe corpurile ca existand daca este
afectat de ele. Sufletul nu percepe existenta unui corp decat in perioada
propriei existente ceea ce inseamna ca sufletul nu are alta durata decat cea a
corpului, astfel el inlatura ideea imortalitatii.
Analizand genurile cunoasterii, Spinoza porneste de la ideea ca mintea omului
nu isi poate forma imagini distincte despre lucruri deoarece corpul lui este
limitat. Primul gen de cunoastere, filosoful il defineste ca Opinie sau
Imaginatie. Al 2-lea gen de cunoastere reiese din faptul existentei notiunilor
comune si a ideilor adecvate despre proprietatile lucrurilor. Ideea pe care o
avem despre lucruri privindu-le sub acelasi atribut este adevarata intrucat
insusi atributul sub care raportam lucrurile este adecvat in Dumnezeu.
Filosoful utilizeaza drept atribut comun al tuturor lucrurilor-intinderea. Al
3-lea gen de cunoastere este "stiinta intuitiva". Acela care dobandeste o
cunoastere clara si distincta a lucrurilor si afectiunilor devine liber,
deoarece cunoaste cat mai complet mai adevarat lumea si prin urmare il cunoaste
pe Dumnezeu. Omul liber isi manifesta cunoasterea prin iubirea infinita catre
fiinta sa.
In cartea a 3-a Spinoza scrie ca sufletul nostru lucreaza sau sufera, el
lucreaza necesar atunci cand are idei adecvate si sufera necesar atunci cand
ideile sunt neadecvate. Ideile adecvate conduc omul la cunoasterea clara si
distincta a efectului. Din cauza ideilor neadecvate omul este supus tuturor
afectiunilor posibile. Cand forta omului este limitata si subordonata cauzelor
externe omul este sclavul tuturor pasiunilor. Bucuria, tristetea, dorinta,
iubirea, ura, speranta sunt pasiuni sau afectiuni care se raporteaza la
sufletul nostru intrucat el lucreaza. Dintre toate, numai dorinta este esenta
omului. In despre puterea pasiunilor el subliniaza ca omul este sclavul
intamplarii. Puterea omului se micsoreaza sub influenta cauzelor externe. Anume
ele determina forta, cresterea, durata pasiunilor noastre. Prin jocul de a
reprima o afectiune contra alteia omul tinde sa isi conserveze existenta. Cu
cat acest efort este mai mare cu atat virtutea omului este mai puternica.
Binele include tot ce ne conduce la intelegerea lucrurilor. Raul reprezinta
obstacolele cunoasterii. Supremul Bine este cunoasterea lui D-zeu, iar cea mai
mare virtute a omului este sa il cunoasca pe D-zeu. Inteligenta este definita
ca virtutea suprema a sufletului, in timp ce ratiunea reprezinta baza virtutii.
Ajungand de la cunoastere la virtute, oamenii isi dau seama ca supremul lor
bine este intelegerea intre ei. Traind dupa principii rationale, oamenii vor
cauta sa compenseze prin dragoste si generozitate, ura si mania pe care o au
unul impotriva altuia.

In cartea a 5-a este dezvoltata ideea de necesitate. Cunoasterea duce la

iubirea catre D-zeu. Iubirea aceasta ocupa intregul nostru suflet. Cunoasterea
imediata produce in noi cea mai mare seninatate deoarece sufletul nostru il
cunoaste pe D-zeu in eternitatea sa. Iubirea intelectuala ne conduce la
intelegerea lui D-zeu, la cunoasterea completa a lumii, cunoastere ce coincide
cu eliberarea noastra de sclavia pasiunilor.
Spinoza vorbeste de cunoasterea lui Dumnezeu pentru a argumenta teza ca
ratiunea noastra nu a iesit niciodata din divinitate, ci a ramas in ea,
lucrurile pot avea miscari in diferite directii. Lucrurile formeaza un cosmos
in echilibru static. Sub aspectul eternitatii nu exista nici timp nici durata.
Spinoza dezvolta o conceptie monista despre substanta pe care o defineste ca Dzeu sau natura. El elaboreaza un sistem filosofic in centrul caruia este
plasata substanta unica cugetatoare. Substanta este inzestrata cu 2 atribute:
intindere si ratiune. Natura contine cauza in sine, de aceea el identifica
natura creata cu natura creatoare. Cosmosul reprezinta un sistem complex.
Fizicul se supune metafizicului. La Spinoza D-zeu este o fiinta compusa dintr-o
multime de atribute, fiecare dintre ele exprima o esenta eterna. Natura se
creeaza continuu pe sine, gratie atributelor sale. Ea este cauza sa.
Cunoasterea cauzelor constituie sarcina centrala a stiintei. Cauzele sunt
caracteristice naturii. Natura nu activeaza in baza cauzelor dar in baza
necesitatii. In lume domina un lant al evenimentelor unite printr-o relatie
cauzala care nu se intrerupe. In lume nu se petrece nimic intamplator, totul se
face in baza necesitatii. Natura subliniaza el, este vie nu numai fiindca este
D-zeu, dar si din cauza ca este inzestrata cu ratiune. O atentie deosebita o
acorda modurilor-starilor concrete ale substantei. El le-a divizat in: eterne,
infinite, finite, temporare. Cele eterne sunt intinderea si ratiunea cele
finite multitudinea lucrurilor existente. Miscarea nu este un atribut ci un mod
vesnic a existentei naturii. Miscarea este caracteristica lucrurilor concrete
in timp ce substanta nu cunoaste miscarea, dezvoltarea sa nu are nicio
atitudine fata de timp.
In baza metodei matematice cunostintele pot fi acumulate prin 4 procedee:
cunostintele libere
acumularea neordonata nesistematizata a cunostintelor care nu se supun unei
legi
cunoasterea lucrurilor prin alte lucruri cand noi in baza rezultatelor unei
actiuni judecam despre actiune.
cunoasterea lucrurilor prin descoperirea genurilor.
Analizand omul ca parte componenta a naturii, el spune ca sufletul si corpul
sunt reciproc independente datorita independentei ontologice a 2 atribute ale
substantei. Gandirea omului depinde de starea corpului doar la treapta
cunoasterii senzoriale. Comportarea omului se afla sub influenta instinctelor
autoconservarii si a afectelor. Pana cand omul se supune lor, el nu este liber.
Libertatea umana consta in libertatea de sub influenta acestor afecte, pasiuni.
El neaga ideea libertatii vointei. Din moment ce libertatea este identificata
cu cunoasterea, tendinta de autocunoastere devine una din tendintele omenesti
cele mai importante.