Robert Coller

Din vitrin

Cnd a murit i i-au citit testamentul nti n-au neles. Pstrase pina
atunci secreta acea poriune a dorinei lui, aa ca mpreun cu banii din
asigurarea de viaa, hainele de doliu i coliva, a venit i citirea acelei ultime
parti. Au trebuit s-i fixeze ochelarii mai bine, sa clipeasc des i sa reia,
fiecare cuvnt, rar i rspicat, astfel incit vrerea decedatului a fost rostita din
nou, ntr-o tonalitate sacadata i din ce n ce mai uimita. Apoi au venit
discuiile, daca era moral sau nu, unii optind ca mortul nu fusese tocmai
ntreg la minte. Dar nu se face s-i vorbeti de rau pe cei disprui, la fel cum
nu se face sa nu le respeci ultima dorin. I-a convins, insa, o mica adugire,
meniunea unui contract fcut cu un reprezentant legal, conform cruia
cedarea averii ctre motenitori era condiionat de ndeplinirea acestei ultime
rugmini scrise.
L-au luat, aadar, de pe patul de moarte i l-au inut o perioada ntr-un
loc foarte rcoros. Cnd gheata a nceput sa i se caere pe la extremitile
degetelor i pleoapele ii deveniser albe i ude, l-au scos de acolo i l-au jupuit.
Haina de piele care-l mbrcase de cnd se tia avea sa fie curat, aranjata i
bttorita, tratata cu substane speciale pentru a rezista viitoarelor sale
cltorii. A rmas dezgolit o vreme, pina cnd i-au analizat muchii i au
preparat soluia din ghips. I-au nvelit rmiele n asta, spuma lipicioasa
acoperindu-l ca un de giulgiu. Noroc c-i scoseser ochii. Daca s-ar fi vzut n
oglinda probabil ar fi ipat. Apariia stranie care devenise era un clovn cu figura
de ghips prin care, daca te strduiai, zreai fibrele musculare nepenite, care
odat ii serviser la zmbet, la ridicat din sprinceana sau la ncruntat. Dar
perioada de goliciune avea sa se sfreasc repede. Dup ultimele retuuri
formele buzelor, ochii de sticla, locul unde avea s-i stea parul i-au adus
nveliul de piele i l-au cusut n jurul lui, fixndu-l bine pe masa gelationasa,
care ncet, ncet s-a ntrit, consolidndu-i noua sa armura. Era, ntr-adevr
solida i avea sa fac fata drumurilor ce vor urma.
Apoi l-au privit mndri i totodat putin scrbii.

Si l-au aezat ntr-o cmru cu un birou, alturi de un urs pe care

chiar el il adusese spre mpiere. i au nchis geamul, dincolo de care aveau sa
se adune persoane, multe cu aparate de fotografiat i priviri ncruntate, alii
ngrozii, trecnd repede mai departe, alii doar amuzai, artnd spre ochii lui
i sugernd ca el i ursul aveau aceeai privire. Comentariile nu-l deranjau.
Prezenta animalului lng el era chiar o placere, amintindu-i de vremurile cnd
il adusese, cnd sttuse lng el prin procesul de jupuire, cnd ii fixase chiar el
ochii de sticla. Acum mpreau cltoriile. I-au purtat de la Londra la Paris i
napoi la Londra, au plecat n America i n Asia, dincolo de geam au nceput sa
se perinde oamenii cu ochii mici i multe zmbete. Unii rdeau tare, alii
chicoteau, alii se holbau atent, nevenindu-le sa cread, pe alii ii deranja
prezenta lui, il tot priveau i murmurau, nerbdtori sa plece de acolo.
El nu se sinchisea de nimeni. Era fericit acolo, n vitrina lui, ca putea
privi n continuare lumea, de data asta prin ochii sai de sticla.

SFRIT