P. 1
Constituirea societatilor comerciale

Constituirea societatilor comerciale

|Views: 7,235|Likes:
Published by kamitu

More info:

Published by: kamitu on Jan 06, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/16/2013

pdf

text

original

CUPRINS

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SOCIETĂŢILE COMERCIALE...................................................................................................2
1.1. Scurt istoric privind apariţia şi evoluţia societăţilor comerciale......................................2 1.2. Definiţia societăţii comerciale........................................................................................3 1.3. Reglementarea juridică a societăţilor comerciale în România........................................6

CAPITOLUL 2. CONSTITUIREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE......8
2.1. Noţiuni introductive.........................................................................................................8 2.2. Etapele constituirii societăţilor comerciale......................................................................8 2.2.1. Etapa consensuală.....................................................................................................9 2.2.2. Etapa judiciară.........................................................................................................13 2.2.3. Etapa de înmatriculare şi publicitate.......................................................................14 2.2.4. Etapa reparatorie.....................................................................................................14

CAPITOLUL 3. CONSTITUIREA SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI................15
3.1. Noţiunea, caracterele şi trăsăturile specifice ale societăţii pe acţiuni............................15 3.2. Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni........................................................................17 3.3. Modalităţi de constituire a societăţii pe acţiuni.............................................................18 3.4. Acţiunile.........................................................................................................................21

Bibliografie.........................................................................................................23

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SOCIETĂŢILE COMERCIALE
1.1. Scurt istoric privind apariţia şi evoluţia societăţilor comerciale Născută din ideea cooperării între mai mulţi întreprinzători animaţi de intenţia de a realiza împreună activităţi economice de amploare, societatea comercială a apărut ca urmare a unor cauze economice şi sociale, pe măsură ce acţiunile individuale nu au mai corespuns necesităţii de a îndeplini activităţi economice de amploare. Ideea cooperării între mai mulţi întreprinzători care să pună în comun resursele individuale, ca urmare a dezvoltării societăţii omeneşti, precum şi pe fondul creşterii nevoilor economice şi sociale şi-a găsit expresia în conceptul de societate comercială. Dacă la început societăţile comerciale erau formate doar din câteva persoane care puneau în comun bunurile şi abilităţile specifice în vederea realizării unor afaceri, evoluţia tehnicii juridice a contribuit la apariţia unor societăţi alcătuite din colectivităţi mult mai mari care, prin capitalurile lor, au făcut posibilă realizarea unor mari afaceri în toate domeniile de activitate. Societăţile comerciale au avut şi au consecinţe importante asupra civilizaţiei moderne, determinând extinderea pieţelor, canalizând energiile umane şi financiare în sensul realizării unor scopuri economice şi sociale, dar şi pentru satisfacerea intereselor personale ale întreprinzătorilor1. Aceste grupări de persoane şi capitaluri constituite în societăţi comerciale au îndeplinit un rol economic esenţial, contribuind la cele mai semnificative realizări ale secolului al XIX-lea, aşa cum au fost reţelele de căi ferate, exploatarea minelor şi zăcămintelor, Canalul de Suez. Societatea comercială a apărut în forme incipiente încă din perioada antichităţii. Prototipul originar al societăţii comerciale l-a constituit societatea civilă fără personalitate juridică consacrată de dreptul roman2. În dreptul roman, societatea era de mai multe feluri : societatea tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale asociaţilor (societas omnium bonorum), societatea care avea ca obiect un singur lucru (societas unius rei) şi societatea al cărei obiect îl formau veniturile (societas questus). Ceea ce trebuie remarcat este faptul că, indiferent de forma sa, societatea era lipsită de personalitate juridică3. Bunurile care formau fondul social erau considerate că aparţin asociaţilor în proprietate, iar nu societăţii, ca patrimoniu distinct al acesteia. În timp, societatea comercială a apărut ca o soluţie pentru cei care, deşi deţineau mari sume de bani, prin funcţiile lor (clerici, militari), erau incompatibili cu activităţile speculative comerciale. În această situaţie ei devin asociaţi ai comercianţilor în baza unui contract de “commenda”, prin punerea la dispoziţia lor a unor fonduri de bani sau de marfă, cu condiţia de a participa la împărţirea beneficiilor şi de a suporta riscurile pierderilor în limita respectivelor valori4. În secolul al XVIII-lea apar primele societăţi pe acţiuni. Înfiinţarea acestor societăţi este legată de expansiunile coloniale ale unor ţări maritime, ca Olanda, Anglia şi Franţa. Au luat fiinţă Compania Olandeză a Indiilor Orientale (1602), Compania Olandeză a Indiilor Occidentale (1621), Compania Insulelor Americii (1626) pentru colonizarea insulelor Martinica şi Guadelup, Compania Noii Franţe (1628) pentru colonizarea Canadei. Aceste
1 2

Bratiş M., Constituirea societăţii comerciale pe acţiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p.5 L. Filip, Drept comercial, Ed. Junimea, Iaşi, 2000, p. 89. 3 C. Tomulescu, Drept privat român, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1972, p. 292 4 E. Cârcei, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p.47

2

companii erau constituite pe baza unor patente regale sau concesiuni, cu participarea unui mare număr de posesori de fonduri (regele, curtenii, negustorii). Contribuţiile asociaţilor formau un patrimoniu distinct de cel al asociaţilor care aveau ca titular compania, în calitate de persoană juridică. Pentru prima oară, contribuţiile la formarea patrimoniului au primit numele de “acţiuni”. În ceea ce priveşte riscurile asociaţilor, acestea erau limitate la contribuţiile lor la formarea patrimoniului companiei5. Evoluţia ulterioară în această materie, se caracterizează prin instituirea unor forme mixte de societăţi comerciale. Prima reglementare sistematică şi cuprinzătoare a societăţilor comerciale o reprezintă Codul comercial francez din 1807. El conţinea dispoziţii privind formele de societate existente în activitatea comercială6. Pe lângă o formă de societate cunoscută sub numele de “societe generale”, consacrată sub denumirea de “societate în nume colectiv” şi societatea în comandită, constituită pe baza contractului de “commenda”, Codul comercial francez reglementează “societatea anonimă” cu cele două forme ale sale: “societatea pe acţiuni” şi “societatea în comandită pe acţiuni”. Societatea pe acţiuni putea funcţiona numai pe baza autorizaţiei guvernului, motiv pentru care această societate va cunoaşte o adevărată expansiune abia după adoptarea legii din 1867, care suprimă această autorizaţie. La sfârşitul secolului al XIX-lea, nevoile practicii comerciale au impus crearea unei forme noi de societate comercială, şi anume “societatea cu răspundere limitată”. Această formă de societate îngemănează trăsături ale societăţii în nume colectiv şi ale societăţii pe acţiuni. Datorită caracteristicilor sale, societatea cu răspundere limitată a devenit, alături de societatea pe acţiuni, forma cea mai răspândită în activitatea comercială din toate ţările lumii7. În epoca contemporană sunt întâlnite mai multe tipuri de societate, care însă, în funcţie de atractivitatea de care se bucură în rândul agenţilor economici, prezintă grade diferite de proliferare. Aceste fluctuaţii în ceea ce priveşte frecvenţa îşi au explicaţii de ordin economic, întemeiate pe gradul de funcţionalitate a diferitelor tipuri de societăţi. De exemplu, societăţile cu răspundere limitată au luat locul societăţilor în nume colectiv deoarece acestea din urmă îi expuneau pe asociaţi la riscuri prea mari, obligându-i să răspundă solidar şi nelimitat faţă de creditori. Iar societatea pe acţiuni a proliferat în dauna societăţii în comandită pe acţiuni fiindcă, spre deosebire de aceasta, a generalizat restrângerea răspunderii asociaţilor la valoarea acţiunilor pe care le deţin, iar, pe de altă parte, a facilitat colectarea de capitaluri mari8. Societăţile comerciale au contribuit la dezvoltarea maşinismului şi comunicaţiilor, care au permis extinderea pieţelor, cu toate consecinţele benefice asupra civilizaţiei moderne. Societăţile comerciale au fost, şi sunt şi în prezent, cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca şi pentru satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor9. 1.2. Definiţia societăţii comerciale În legislaţia română nu se defineşte noţiunea de societate comercială. Legiuitorul utilizează termenul de societate în două cazuri: 1. contractul de societate reglementat de articolul 1491 Codul Civil: “Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva”;
5 6 7

St. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p. 140

St. Cărpenaru, op. cit., p. 140 Idem 8 L. Filip, op. cit. ,p. 90 9 St. Cărpenaru, op. cit., p. 140

3

2. persoană juridică – societate comercială, reglementată în art.1, Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, modificată şi republicată: “În vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi”, lege ce reglementează deci societatea comercială, fără să o definească. Societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate10. Din definiţia dată, concluzionăm că principalele trăsături specifice ale societăţii comerciale sunt: 1. Societatea comercială în calitate de persoană juridică are o organizare de sine stătătoare; 2. Societatea comercială îşi constituie un capital necesar obiectului său de activitate, în funcţie de mărimea acesteia şi condiţiile impuse de lege, capital ce se obţine prin aportul persoanelor asociate; 3. Societatea urmăreşte satisfacerea intereselor economice-sociale ale membrilor asociaţi; 4. Societatea comercială are un scop lucrativ, al realizării acelor activităţi specifice prevăzute în obiectul lor de activitate, cum sunt: activităţi de producţie, de aprovizionare, desfacere, prestări servicii şi executări de lucrări. Societatea comercială apare ca un grup organizat de persoane, care, graţie personalităţii juridice, acţionează ca un subiect de drept distinct. Deşi nu se reduce la a fi numai un contract, fiind şi o persoană juridică, societatea comercială are natură contractuală care îşi pune amprenta nu numai asupra constituirii ci şi asupra organizării şi funcţionării ei. Contractul de societate comercială se distinge de celelalte contracte prin trei elemente definitorii, care rezultă din însăşi înţelegerea părţilor, constând în: obligaţia de aport social, intenţia de a exercita în comun activitatea comercială şi împărţirea beneficiilor. Inexistenţa unuia din aceste elemente nu atrage nulitatea contractului, dar îi anulează caracterul specific celor de societate comercială. a) Obligaţia de aport social constă în angajamentul fiecărui asociat de a aduce în societate o valoare patrimonială în numerar, în natură sau de proprietate industrială. Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani cu care asociatul se obligă să contribuie la înfiinţarea societăţii. Aportul în numerar este indispensabil începerii activităţii comerciale, fiind obligatoriu la toate tipurile de societăţi comerciale11. Societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă şi societatea cu răspundere limitată sunt obligate să verse integral la data constituirii, capitalul social subscris. Începerea operaţiunilor comerciale ale unei societăţi cu răspundere limitată, înainte de a se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social, constituie infracţiune12. Dacă un asociat nu respectă scadenţa de plată pentru capitalul subscris, va putea fi obligat la daune şi dobânzi în favoarea societăţii, constând din pagubele cauzate de inexistenţa fondurilor necesare. În cazul societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, poate fi exclus asociatul care nu aduce aportul social subscris, după ce a fost pus în întârziere13.

10 11

R. Motica, C. Roşu, Drept comercial român şi drept bancar, Ed. Mirton, Timişoara, 2001, p.15 Legea nr. 31/1990, art.16 al.1 12 Legea nr. 31/1990, art. 270 13 Legea nr. 31/1990, art. 65 al.2

4

Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri, care pot fi imobile (clădiri, terenuri), bunuri mobile corporale (mărfuri, materiale) sau bunuri incorporale (creanţe). Acestea sunt admise la toate formele de societate, realizându-se prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă a bunurilor către societate. În lipsa unei stipulaţii contrare, bunurile constituite ca aport devin proprietatea societăţii din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului. Fac excepţie de la această regulă bunurile pentru care se menţionează expres că sunt aduse în societate numai cu titlu de folosinţă sau închiriere. În alternativa folosinţei, raporturile dintre asociat şi societate sunt guvernate de regulile referitoare la uzufruct, iar la dizolvarea societăţii proprietarul are dreptul la restituirea bunului. Bunul care face obiectul aportului în natură trebuie evaluat în bani pentru a se putea stabili valoarea acţiunilor sau a părţilor sociale cuvenite asociatului respectiv. Evaluarea se realizează de către asociaţi sau de către experţi, făcându-se menţiuni în acest sens în actul constitutiv al societăţii. Dacă există aporturi în natură, avantaje acordate oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei, operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa, fondatorii vor solicita judecătorului delegat numirea unuia sau mai multor experţi. Raportul expertului sau experţilor va fi pus la dispoziţia subscriitorilor, la locul unde urmează să se întrunească adunarea constitutivă. Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură, nefiind admise la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la societăţile în comandită pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată. Aportul de proprietate industrială constă în brevete de invenţie, licenţe de fabricaţie, mărci de fabrică, desene şi modele industriale, denumiri de origine şi indicaţii de provenienţă. Acestea sunt atestate prin brevete de invenţie şi prin alte documente care atestă drepturi exclusive de exploatare asupra invenţiilor, reprezentărilor grafice sau sonore, semnelor distinctive etc. În unele cazuri aportul de acest fel poate fi mai eficient decât aportul în bunuri corporale. Aportul în industrie (în muncă) constă în activitatea pe care asociatul promite că o va presta în societate, având în vedere competenţa şi calificarea sa. Unii autori consideră că în categoria aportului în muncă se include know–how-ul14, iar alţii apreciază că acesta face parte din aportul de proprietate industrială, iar aportul în muncă nu reprezintă o categorie distinctă şi semnificativă15. În favoarea ultimei teze se poate invoca faptul că aportul în muncă este permis numai în cadrul societăţii în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi din cadrul societăţilor în comandită, care nu au pondere semnificativă în economia contemporană. Nici în cazul acestor societăţi aportul în muncă nu este admis la constituirea şi majorarea capitalului social, determinând numai dreptul la împărţirea beneficiilor şi a capitalului social 101. b) Intenţia asociaţilor de a conlucra (affectio societatis) reprezintă alt element esenţial al contractului de societate. Aceasta se materializează în colaborarea voluntară, activă, interesată şi egalitară a asociaţiilor sau ca „o voinţă de unitate şi convergenţă de interese” 16. În cazul fiecărui tip de societate comercială asociaţii au intenţia de a colabora în desfăşurarea activităţii comerciale, de a lucra în comun, suportând toate riscurile activităţii comerciale. Gradul de implicare în activitatea societăţii diferă în funcţie de forma juridică a societăţii, manifestându-se uneori numai prin participarea la luarea deciziilor şi prin dreptul de control asupra activităţii societăţii. Existenţa acestui element psihologic permite diferenţierea între societăţile comerciale şi anumite grupări economice de interese sau contracte de altă natură.
14 15

St. Cărpenaru, op. cit. p. 148 M. Costin, Note de curs 16 M. Bojincă, M. Szasz, Drept Comercial, p.63

5

Pentru existenţa societăţii comerciale nu este suficient aportul de capital, fiind necesară implicarea în afaceri a fiecărui asociat, în funcţie de competenţele stabilite prin lege şi prin actul constitutiv al societăţii. c) Dreptul la beneficii constituie al treilea element definitoriu al societăţilor comerciale, care le delimitează de asociaţiile nonprofit. Beneficiul reprezintă câştigul, folosul ori profitul obţinut dintr-o activitate sau de pe urma unei situaţii. În cazul societăţii comerciale, beneficiul brut simbolizează diferenţa dintre activul şi pasivul financiar-contabil. Beneficiul net este acela care rămâne după prelevările fondului de rezervă, a cheltuielilor de administrare, a cotelor de amortizare şi a altor cheltuieli. Beneficiul real simbolizează beneficiul efectiv obţinut pe o anumită perioadă determinată, după ce se compensează pierderile. Beneficiile rezultate din activitatea unei societăţi comerciale poartă denumirea de dividende. Acest termen include orice distribuire, în bani sau în natură, în favoarea acţionarilor sau a asociaţilor, din profitul stabilit pe baza bilanţului contabil anual şi a contului de profit şi pierderi, proporţional cu cota de participare la capitalul social17. Dividendele se vor plăti asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social, dacă părţile nu au convenit derogări cu privire la criteriile de împărţire şi periodicitatea repartizării18. Dividendele se plătesc în termenul stabilit de către adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea comercială va plăti daune-interese pentru perioada de întârziere, la nivelul dobânzii legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare. Dreptul la acţiunea de restituire a dividendelor, se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor. Distribuirea dividendelor se poate realiza numai după îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, constând în: existenţa unor beneficii reale, constatarea lor prin bilanţul contabil şi stabilirea datei plăţii de către adunarea generală a asociaţilor. 1.3. Reglementarea juridică a societăţilor comerciale în România În legislaţia românească, prima reglementare amplă a societăţilor comerciale şi distinctă de cea a societăţilor civile prevăzută de Codul civil a fost realizată de Codul comercial din 1887. Inspirat de reglementările cuprinse în Codul de Comerţ Italian din 1882, considerat cel mai modern cod al acelor timpuri, Codul Comercial din 1887 instituia ca forme de societăţi comerciale societatea în nume colectiv, societatea în comandită şi societatea anonimă. Regimul juridic al societăţilor comerciale a fost reglementat iniţial în Codul comercial, Cartea I, Titlul VIII (art. 77-269), intitulat „Despre societăţi şi despre asociaţiuni comerciale”, titlu care conţinea dispoziţii privind societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea anonimă (pe acţiuni), societatea în comandită pe acţiuni şi asociaţia în participaţie. Începând din anul 1990, dispoziţiile legale referitoare la societăţile comerciale au fost înlocuite cu o nouă reglementare, care formează obiectul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Prin adoptarea Legii nr. 31/1990, dispoziţiile Codului comercial privind societăţile comerciale au fost abrogate, exceptând dispoziţiile referitoare la asociaţia în participaţiune (art. 251-256) şi a celor privind asociaţia de asigurare mutuală (art. 257-263). Reglementarea generală privind societăţile comerciale este cuprinsă în Legea nr. 31/1990, iar pentru o serie de domenii specifice de activitate, cum sunt domeniul bancar, de asigurări, au fost adoptate reglementări speciale.
17 18

Ordonanţa Guvernului nr. 26/1995, art. 1 Legea nr. 31/1990, art. 67 al. 2

6

Legea nr. 31/1990 reglementează societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată. Societăţile comerciale cu capital integral de stat sunt reglementate de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale19. În domeniul bancar, sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului20, în activitatea de asigurare sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor21. Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi/sau întreprinderile familiale sunt guvernate de O.U.G. nr. 44/200822, iar societăţile comerciale fără personalitate juridică asociaţiile în participaţiune - sunt reglementate de Codul comercial Caracterul de reglementare generală a societăţilor comerciale pe care îl are Legea nr. 31/1990 se manifestă atât prin aceea că ea priveşte orice societate comercială, indiferent de obiectul ei de activitate, cât şi prin faptul că Legea nr. 31/1990 se aplică şi societăţilor comerciale cu participare străină. Dispoziţiile legale privind regimul juridic al societăţilor comerciale cuprinse în Legea nr. 31/1990 au caracter imperativ şi se completează cu prevederile Codului comercial şi ale Codului civil. Potrivit art. 291 din Legea nr. 31/1990, „prevederile din prezenta lege se completează cu dispoziţiile Codului comercial”. În acest mod, prevederile Codului comercial referitoare la societăţile comerciale, faptele de comerţ, comercianţi, obligaţiile comerciale au caracterul unor reglementări subsidiare privind societăţile comerciale. În materia societăţilor comerciale, dispoziţiile Codului civil privind contractul de societate (art. 1491-1531) prezintă un deosebit interes în materia societăţilor comerciale. De altfel, conform art. 1 Codul comercial român, în absenţa unor reglementări din Codul comercial, se aplică dispoziţiile Codului civil, care are, de asemenea, caracterul unei reglementări subsidiare privind societăţile comerciale. Societăţile comerciale desfăşoară o activitate producătoare de profit, intrând astfel sub incidenţa prevederilor cuprinse în legile fiscale. În acest sens, Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală sunt reglementări subsidiare în materia societăţilor comerciale. Au un asemenea caracter şi prevederile cuprinse în Codul muncii, deoarece în ceea ce priveşte personalul salariat al societăţilor comerciale, sunt incidente dispoziţiile conţinute în legislaţia muncii. Încadrarea salariaţilor la societăţile comerciale se face în temeiul contractului individual de muncă, cu respectarea legislaţiei muncii şi a asigurărilor sociale. Reglementarea de fond a societăţilor comerciale este realizată însă, aşa cum am arătat, prin Legea nr. 31/1990, lege care de-a lungul timpului a suferit numeroase modificări şi completări, ultimele dintre acestea fiind realizate de Legea nr. 302/2005, Legea nr. 85/2006, Legea nr. 164/2006, Legea nr. 441/2006, Legea nr. 516/2006, OUG nr. 82/2007, OUG nr. 52/2008 (publicata în MOF nr. 333 din 30/04/2008), Legea nr. 284/2008 (publicata în MOF nr. 778 din 20/11/2008).

19 20

M.Of. nr. 98 din 8 august 1990 M.Of. nr. 1027 din 27 decembrie 2006 21 M.Of. nr. 148 din 10 aprilie 2000 22 M.Of. nr. 328 din 25 aprilie 2008

7

CAPITOLUL 2. CONSTITUIREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE
2.1. Noţiuni introductive Procedura de constituire a societăţii comerciale cuprinde ansamblul formalităţilor şi regulilor ce trebuie respectate cu ocazia înfiinţării unei societăţi comerciale. Constituirea societăţilor comerciale este supusă regimului de drept comun al Legii 31/1990, bazat pe un control prealabil judiciar de legalitate, iar cele cu capital de stat, pe cale administrativă, conform Legii nr.15/1990. Pentru reducerea formalismului excesiv ce caracteriza procedura constituirii societăţilor comerciale conform Legii nr. 31/1990 (ce includea: redactarea şi autentificarea actului constitutiv, autorizarea judecătorească incluzând sau nu avizul consultativ al Camerei de Comerţ şi Industrie, înmatricularea la Registrul Comerţului, publicarea în Monitorul Oficial şi înregistrarea la administraţia financiară) prin modificarea adusă de Legea nr. 99/1999 privind accelerarea reformei economice procedura constituirii s-a simplificat, comasându-se etapele acesteia prin preluarea de către Oficiul Registrului Comerţului a unor atribuţii, până atunci aflate în sarcina altor instituţii. Prin modificarea adusă de Legea nr. 99/1999, odată cu depunerea cererii de înmatriculare a societăţii comerciale la Oficiul Registrului Comerţului competent, nu instanţa judecătorească, ci judecătorul delegat (afiliat Oficiului Registrului Comerţului) autorizează desfăşurarea activităţii, după care, pe lângă sarcina înmatriculării, tot Oficiul Registrului Comerţului este obligat să obţină atât publicarea în Monitorul Oficial cât şi înregistrarea fiscală a societăţii comerciale, dar pe cheltuiala societăţii comerciale ce solicită înmatricularea. Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 76/2001 republicată, privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor se instituie o procedură unică de înregistrare şi autorizare a funcţionării societăţilor comerciale. Simplificarea procedurii rezidă din crearea în cadrul Camerelor de Comerţ şi Industrie teritoriale a unor Birouri Unice pentru obţinerea înregistrării şi autorizării funcţionării comercianţilor. “Unicitatea” procedurii rezidă în aceea că în baza unei cereri de înregistrare se va obţine de la aceeaşi instituţie, Biroul Unic, certificatul de înregistrare comercială conţinând codul unic de înregistrare. Normele referitoare la constituirea societăţilor comerciale cuprind reguli distincte pentru diferitele tipuri de societăţi comerciale, şi anume: pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandita simplă art. 4-7, societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni art. 4-6, 8-10 şi societăţile cu răspundere limitată art. 4-7, 11-14. Aceasta tehnică este diferenţiată de cea prevăzută în textele abrogate ale codului comercial care consacrau, în prealabil, norme generale privind constituirea societăţilor comerciale. În lipsa unor norme generale, din dispoziţiile speciale menţionate se pot desprinde unele aspecte comune care configurează regimul general al înfiinţării societăţilor comerciale cu personalitate juridică, guvernate de Legea nr. 31/1990. 2.2. Etapele constituirii societăţilor comerciale Înfiinţarea unei societăţi comerciale presupune parcurgerea a trei faze obligatorii, după cum urmează: o fază consensuală, o fază judiciară şi o fază de înmatriculare şi publicitate, în subsidiar mai putând exista şi o fază reparatorie.

8

2.2.1. Etapa consensuală Etapa consensuală are ca obiect, întocmirea de către părţi, cu respectarea condiţiilor legale, a actelor constitutive. În societăţile de capitaluri, definitivarea actelor constitutive, poate fi precedată de subscrierea publică de acţiuni. Se deosebeşte astfel, pe de o parte, o modalitate consensuală simplă, care se rezumă la încheierea nemijlocită a contractului de societate, iar pe de altă parte, procedura complexă denumită constituire succesivă care implică, în prealabil, formalităţile legate de subscrierea publică de acţiuni. Actul constitutiv Actul juridic de bază pentru înfiinţarea societăţii comerciale îl reprezintă contractul de societate. În vederea constituirii societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată, legea impune ca părţile să întocmească şi statutul viitoarei societăţi. Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă a unei singure persoane, în acest caz întocmindu-se doar statutul. Când se încheie numai statut sau numai contract de societate, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv. Pentru a fi valabil, contractul de societate trebuie să îndeplinească anumite condiţii de fond şi de formă. A) Condiţiile de fond ale actului constitutiv În ceea ce priveşte condiţiile de fond, actul constitutiv fiind şi un contract, acesta trebuie să îndeplinească condiţiile esenţiale de validitate ale convenţiei prevăzute în art. 948 al Codului civil: a) capacitatea de a contracta; b) consimţământul valabil al părţilor; c) un obiect determinat; d) o cauză (scop) licită. a) Capacitatea juridică a părţilor Orice act juridic, deci şi contractul de societate comercială se încheie în mod valabil dacă subiectele participante au capacitate juridică civilă. Asociatul – persoană fizică sau juridică – trebuie să aibă capacitate de folosinţă şi de exerciţiu deplină. b) Consimţământul Consimţământul este o latură a voinţei asociaţilor de a se asocia şi de a desfăşura în comun o activitate comercială în scopul obţinerii unui profit pe care să-l împartă. Voinţa asociaţilor trebuie să fie conştientă şi liber exprimată, cu scopul de a produce efecte juridice, şi să nu fie afectată de vreun viciu de consimţământ, respectiv de eroare, dol sau violenţă. Eroarea presupune o falsă reprezentare a realităţii cu privire la persoana sau persoanele cu care se asociază cel al cărui consimţământ se află în eroare sau cu privire la identitatea obiectului contractului sau la calităţile esenţiale ale acestuia. Practic, având în vedere faptul că în cazul societăţilor de persoane, contractul de societate este un contract „intuitu persoane”, relevanţă majoră are eroarea cu privire la persoana cocontractantă. Dolul reprezintă o eroare provocată de asociaţi, prin folosirea unor mijloace dolosive, frauduloase. S-ar putea pune problema existenţei dolului în cazul subscrierii de acţiuni pe baza unui bilanţ fals, întocmit astfel cu intenţia de a induce în eroare un asociat şi a-l determina să subscrie la capitalul social. Violenţa se manifestă ca o formă de constrângere datorată unei ameninţări cu un rău fizic sau psihic. Acest viciu de consimţământ poate fi analizat însă, doar din punct de vedere teoretic. Practic, este greu de imaginat că o persoană consimte să se asocieze cu o altă

9

persoană care a folosit constrângerea fizică sau morală pentru a o determina să-si exprime consimţământul. În toate situaţiile când se constată existenţa vreunui viciu de consimţământ sancţiunea va fi nulitatea relativă, a contractului astfel încheiat. c) Obiectul contractului de societate comercială constă în prestaţiile la care s-au obligat părţile contractante, în timp ce obiectul societăţii constă în activităţile pe care urmează să le realizeze societatea, respectiv: producţie, comerţ, import-export, prestare de servicii, executare de lucrări. Ca în cazul oricărui contract, şi în contractul de societate comercială, obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil, să constea într-o prestaţie a celui ce se obligă, să fie real, posibil, licit, moral şi să nu contravină regulilor de convieţuire socială. Obiectul este ilicit ori de câte ori se prevăd activităţi, operaţiuni contrare legii sau dacă este inserată în contract aşa-numita „clauză leonină”, prin care se prevede, fie că una din părţi participă la încasarea beneficiilor în totalitatea lor, fie că un asociat nu va fi obligat să suporte eventualele pierderi (ceea ce înseamnă că acesta va participa numai la profit nu şi la pierderi). În principiu, obiectul contractului de societate se concretizează în obligaţia de aport a asociaţilor. Dacă obiectul contractului de societate comercială lipseşte, este ilicit sau imoral sau contravine regulilor de convieţuire socială, sancţiunea va fi nulitatea absolută a contractului. Este de observat că soluţia nulităţii absolute funcţionează chiar dacă, în cuprinsul art. 56 din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată, între cauzele care conduc la nulitatea unei societăţi comerciale este enumerată numai lipsa actului constitutiv sau nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege cu privire la forma actului constitutiv. Nulitatea contractului de societate, are drept efect desfiinţarea actului constitutiv. În aceste condiţii, se poate aprecia că actul constitutiv lipseşte, or conform art. 56 lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată, lipsa actului constitutiv poate avea ca efect nulitatea unei societăţi înmatriculate în registrul comerţului, în baza hotărârii tribunalului. d) Cauza (scopul) contractului Motivaţia încheierii contractului de societate constă în crearea unei comunităţi de bunuri afectate realizării activităţii de comerţ, cu scopul obţinerii unui profit care urmează a fi împărţit între asociaţi, fie în funcţie de cota de participare la capitalul social, fie în funcţie de înţelegerea asociaţilor care pot stabili un alt procent de participare a fiecăruia la împărţirea beneficiilor. Cauza contractului de societate trebuie să fie reală, licită, morală şi în concordanţă cu regulile de convieţuire socială. Nerespectarea acestor condiţii are drept consecinţă nulitatea absolută a contractului de societate încheiat, asociaţii fiind repuşi în situaţia anterioară realizării acordului de voinţă. Dacă desfiinţarea contractului, ca efect al constatării nulităţii, se produce după începerea activităţii, asociaţii vor fi îndreptăţiţi atât la restituirea aportului fiecăruia la capitalul social cât şi la repartizarea beneficiilor şi, eventual, a pierderilor înregistrate până la momentul desfiinţării. B) Condiţiile de formă ale contractului de societate. În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, actul constitutiv se încheie sub semnătura privată, se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de fondatori. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când: a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren; b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandita simplă; c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.

10

Prin consacrarea formei autentice a contractului de societate se asigură toate garanţiile cu privire la voinţa părţilor de a constitui societatea şi de a proba clauzele care stau la baza ei, care pot fi uneori deosebit de complexe şi de mare valoare pecuniară. Nerespectarea acestei condiţii atrage nulitatea societăţii, întocmai ca inexistenţa ei23. În ceea ce priveşte conţinutul contractului de societate acesta poate cuprinde numeroase clauze, în funcţie de voinţa părţilor, însă unele sunt obligatorii, iar inexistenţa lor determină nulitatea actului constitutiv. Clauzele obligatorii sunt prevăzute de Legea nr.31/1990, în mod diferenţiat, în funcţie de forma juridică a societăţii24. Majoritatea clauzelor sunt însă comune tuturor formelor juridice ale societăţilor comerciale şi privesc identificarea părţilor, identificarea viitoarei societăţi, constituirea capitalului, obiectul de activitate, conducerea şi gestiunea societăţii, drepturile şi obligaţiile asociaţilor, dizolvarea şi lichidarea societăţii. a) Clauze de identificare a părţilor Societatea comercială poate fi constituită de persoane fizice sau de persoane juridice. În cazul celor din prima categorie este necesar să se prevadă numele, prenumele, codul numeric personal si, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislaţiei naţionale aplicabile, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia. Pentru persoanele juridice se va menţiona denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de înregistrare. În actul constitutiv al societăţii în comandită mai este necesar să se precizeze asociaţii comanditari şi asociaţii comanditaţi. b) Clauze privind identificarea viitoarei societăţi Această categorie de clauze include denumirea, sediul, forma juridică şi, dacă este cazul, emblema societăţii. Denumirea societăţii se stabileşte în funcţie de forma juridică a societăţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1990, privind registrul comerţului25. Sediul societăţii este stabilit de părţile contractante, în funcţie de locul în care se va desfăşura activitatea comercială principală sau vor funcţiona organele de gestiune şi conducere. Forma juridică a societăţii este aleasă de părţi, în funcţie de scopul urmărit, fiind necesar să se includă între cele stabilite de legislaţia română. Emblema societăţii reprezintă un semn distinctiv cu caracter facultativ, care deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen. c) Clauze referitoare la obiectul de activitate Contractul de societate trebuie să se refere în mod explicit la obiectul de activitate, indicând toate activităţile pe care preconizează să le desfăşoare. Indicarea exactă a fiecărei activităţi şi numărului de codificare din Codul activităţilor din economia naţională (C.A.E.N) este necesară pentru a se stabili dacă acestea se încadrează în parametrii legali şi pentru considerente statistice privind specificul şi impozitarea societăţilor. Dacă se desfăşoară mai multe activităţi comerciale se va preciza domeniul din care fac parte şi care dintre ele sunt considerate principale. d) Clauze referitoare la capitalul societăţii Această categorie de clauze se referă la capitalul cu care asociaţii se obligă să participe (capitalul subscris), cât şi la capitalul care a fost depus în contul societăţii (capitalul vărsat). Pentru ambele categorii se face referire atât la cuantumul total al capitalului, cât şi la partea fiecărui asociat, precizându-se dacă este în numerar, în natură sau de ordin intelectual. În cazul celui în numerar se va menţiona data până la care se varsă integral, iar pentru capitalul în natură se va specifica modul în care a fost evaluat (prin expertizare sau prin acordul părţilor).

23 24

Legea nr. 31 / 1990, art. 7 şi art. 8 Legea nr. 31 / 1990, art. 7 şi art. 8 25 Legea nr.26/1990, art. 30 şi art. 36.

11

În cazul societăţilor cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale atribuite fiecărui asociat, pentru aportul de capital. La societăţile pe acţiuni este necesar să se precizeze numărul acţiunilor acordate fiecărui asociat specificându-se dacă sunt nominative sau la purtător şi dacă unele conferă anumite drepturi speciale celor care le deţin. e) Clauze referitoare la administrarea societăţii Asociaţii trebuie să stabilească principalele aspecte referitoare la administrarea şi reprezentarea societăţii comerciale, nominalizându-i pe cei care au atribuţii în acest sens. Se vor stabili puterile conferite acestora şi dacă le pot exercita separat sau numai împreună. În societăţile de persoane şi cu răspundere limitată se va indica: numărul, numele şi prenumele administratorilor societăţii şi limita puterilor lor. În societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni se va menţiona şi cetăţenia administratorilor, garanţia pe care sunt obligaţi să o depună, puterile şi drepturile lor, precum şi drepturile speciale de administrare şi reprezentare acordate unora din ei. În contract va figura: numărul, numele şi cetăţenia cenzorilor. În contractul de societate în comandită pe acţiuni vor trebui precizate: numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul şi cetăţenia sau naţionalitatea asociaţilor, arătându-se care din ei administrează sau reprezintă societatea. În societăţile de capitaluri, dacă au fost încheiate operaţiuni în contul viitoarelor entităţi colective, până la încheierea contractului care interesează gestiunea comună, în actul constitutiv se vor enumera operaţiunile pe care societatea înţelege să le preia şi sumele datorate pentru ele. f) Clauze privind drepturile şi obligaţiile asociaţilor Asociaţii trebuie să stabilească în contract drepturile ce le revin cu privire la beneficii, dar şi obligaţiile în privinţa suportării pierderilor. Sunt interzise însă prevederile din care ar rezulta că unii asociaţi nu vor beneficia de profit sau nu vor suporta pierderile, cunoscute sub denumirea de „clauze leonine”. Obligaţiile asociaţilor privesc efectuarea aportului de capital şi stabilirea termenelor până la care asociaţii vor efectua vărsămintele întregului capital subscris. g) Clauze privind sediile secundare ale societăţii Dacă asociaţii doresc înfiinţarea unor sedii secundare, sucursale, agenţii sau reprezentanţe, este necesar să se facă menţiuni în acest sens în contractul de societate. Dacă acestea se înfiinţează odată cu societatea, se vor include toate aspectele referitoare la ele. h) Clauze privind dizolvarea şi lichidarea societăţii. Contractul de societate trebuie să cuprindă clauze privind durata societăţii, încetarea existenţei şi modurile în care se poate lichida sau dizolva. Întrucât aceste modalităţi sunt reglementate în lege, asociaţii au posibilitatea să insereze clauza referitoare la “conformitatea cu dispoziţiile legale“, fără a le mai prezenta în detaliu. Toate aspectele referitoare la societate sunt cuprinse în actul constitutiv, astfel că modificarea oricărui aspect referitor la aceasta presupune modificarea actului respectiv. Din această cauză Legea nr.31/1990, face referire la “modificarea actului constitutiv” şi nu la “ modificarea societăţii comerciale “ 26. C) Modificarea actului constitutiv Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale, adoptată în condiţiile legii, sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti. După fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii, respectiv directoratul, vor depune la Registrul Comerţului, în termen de 15 zile, actul modificator şi textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în temeiul hotărârii judecătorului delegat. Prin grija Oficiului Registrului Comerţului actul modificator se va publica în Monitorul Oficial al
26

Legea nr. 31 / 1990, Titlul IV

12

României, pe cheltuiala societăţii. Actul modificator al actului constitutiv al unei societăţi în nume colectiv sau în comandită simplă, în formă autentică, se depune la Oficiul Registrului Comerţului, şi se menţionează în acest registru, fără a fi obligatorie publicarea lui în Monitorul Oficial al României. Modificarea actului constitutiv se realizează prin voinţa asociaţilor, manifestată în cadrul adunării asociaţilor, în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, în cazul societăţilor pe acţiuni se stabileşte că adunarea generală extraordinară poate lua hotărâri pentru: schimbarea formei juridice a societăţii; mutarea sediului; schimbarea obiectului de activitate; prelungirea duratei; majorarea sau reducerea capitalului social; fuziunea, divizarea sau dizolvarea anticipată; emisiunea de obligaţiuni; conversia acţiunilor sau obligaţiunilor dintr-o categorie în alta şi orice altă modificare a actului constitutiv27. Hotărârea adunării generale a asociaţilor trebuie consemnată într-un înscris autentificat denumit „act adiţional”. În scopul protejării intereselor terţilor, actul adiţional trebuie înregistrat şi publicat în condiţii similare cu actul constitutiv. Modificările importante, referitoare la mutarea sediului în altă localitate, schimbarea obiectului principal de activitate, modificarea capitalului social, fuziunea, divizarea, durata societăţii, dizolvarea şi lichidarea, se vor înscrie în registrul comerţului în baza încheierii judecătorului delegat. Celelalte modificări fiind de mai mică importanţă, necesită pentru înscriere numai o rezoluţie a directorului oficiului comerţului. 2.2.2. Etapa judiciară Faza judiciară obligatorie constă în controlul de legalitate efectuat de către judecătorul delegat de la instanţa teritorială competentă. De această verificare depinde aprobarea necesară pentru înfiinţarea valabilă a societăţilor comerciale. Este o procedură necontencioasă. deoarece o astfel de cerere constitutivă de drepturi, reclamă exercitarea de către judecătorul delegat, doar a unor atribuţii de verificare a actelor constitutive, depuse pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare28. Cererile de autorizare a funcţionării societăţilor comerciale, sunt de competenţa judecătorului delegat de preşedintele tribunalului în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea. La cerere se vor ataşa; statutul şi contractul de societate autentificate, avizul oficiului Registrului Comerţului privind disponibilitatea firmei şi emblemei, certificatul de investitor pentru asociaţii străini, avize prealabile când acest lucru este cerut de lege; dovada sediului, copie după actul de proprietate sau contractul de închiriere a imobilului, contractul de locaţie în gestiune sau concesionare; declaraţie, în formă autentică, a proprietarului imobilului, că este de acord cu funcţionarea societăţii în spaţiul său; dovada capitalului (libret CEC, chitanţă, extras cont) pentru numerar şi actul de proprietate, cu expertiză pentru aportul în natură; cazierul judiciar, chitanţa de plata taxei de timbru, acte constatatoare a operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi, prealabile înmatriculării. Judecătorul delegat va putea dispune efectuarea de expertize pentru evaluarea aportului, eventual administrarea şi a altor dovezi. Judecătorul delegat, pe baza actelor depuse, autorizează funcţionarea societăţilor comerciale, prin încheiere, conform art. 40 alin. 1 din Legea nr. 31/1990. Încheierea este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, la tribunal, în 15 zile de la pronunţare. Când actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricărui asociat ori a altor persoane interesate, va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în
27 28

Legea nr. 31 / 1990, art. 113 R.P. Vonica, Dreptul societăţilor comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.97

13

afară de cazul în care asociaţii înlătură asemenea neregularităţi. Judecătorul delegat va lua act în încheiere de regularizările efectuate. În cazul unor neregularităţi constatate după înmatriculare, societatea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor, în cel mult 8 zile de la data constatării acestor neregularităţi. Nulitatea unei societăţi înmatriculate la Registrul comerţului poate fi declarată de tribunal numai atunci când: a) lipseşte actul constitutiv sau când acesta nu a fost încheiat în formă autentică; b) toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili la data constituirii societăţii; c) obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice; d) lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societăţii; e) lipseşte autorizarea legală administrativă de constituire a societăţii; f) actul constitutiv nu prevede denumirea societăţii, obiectul său de activitate, aporturile asociaţilor şi capitalul social subscris; g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi vărsat; h) nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege. Nulitatea nu poate fi declarată în cazul în care, cauza ei, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond la tribunal. 2.2.3. Etapa de înmatriculare şi publicitate În faza finală, obligatorie, are loc îndeplinirea formelor de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerţului, de înregistrare fiscală, cât şi de publicarea în Monitorul Oficial al României, a încheierii şi la cerere, a actelor constitutive. În această etapă, societatea comercială dobândeşte personalitate juridică şi opozabilitate faţă de terţi. Într-adevăr, societatea devine, potrivit art. 41 din Legea nr. 31/1990, persoană juridică din momentul înmatriculării şi poate efectua acte de comerţ. Oficiul Registrului Comerţului eliberează societăţii certificat de înmatriculare, în termen de 24 ore de la data încheierii judecătorului delegat. Îndată după înmatriculare, societatea trebuie să fie înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului, care îi eliberează societăţii codul fiscal. Încheierea de înmatriculare se transmite din oficiu, de Registrul Comerţului, la organele fiscale. Cheltuielile de înregistrare la Administraţia Financiară, vor fi suportate de societate. După înmatricularea în Registrul Comerţului societatea, prin reprezentanţii săi, mai efectuează următoarele operaţii: - deschiderea contului bancar la banca pentru care optează societatea; - întocmirea ştampilelor, parafelor şi sigiliilor; - obţinerea unor avize, autorizaţii, licenţe, atestate şi certificate pentru desfăşurarea unor activităţi speciale, ca de exemplu: case de schimb valutar, audiovizual, transporturi rutiere, în domeniul medical şi farmaceutic, turism, editură. 2.2.4. Etapa reparatorie În subsidiar, prin lege, se reglementează o fază reparatorie, menită să regularizeze post factum statutul juridic al entităţii colective, în cazul omisiunii unor condiţii preliminare de către persoanele obligate să le îndeplinească.

14

CAPITOLUL 3. CONSTITUIREA SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI
3.1. Noţiunea, caracterele şi trăsăturile specifice ale societăţii pe acţiuni Societatea pe acţiuni este forma cea mai complexă şi mai evoluată a societăţii comerciale29, în care contează mai mult aportul de capital decât calităţile personale ale asociaţilor. Din cauza estompării calităţilor personale ale asociaţilor, acest tip de societate purta anterior denumirea “societate anonimă”, care se menţine şi în prezent în legislaţiile altor state. Codul comercial român prevedea două categorii de societăţi anonime: societatea pe acţiuni şi societatea pe cote. La societatea pe acţiuni, capitalul este împărţit în fracţiuni de o egală valoare şi reprezentată prin titluri de credit circulabile, numite acţiuni, cu caracter mobil; la societăţile pe cote, capitalul este fracţionat în părţi de o valoare inegală şi nereprezentat prin titluri circulabile. Şi unele şi altele sunt caracterizate prin răspunderea limitată a asociaţilor la aportul lor social. Ultima categorie de societăţi nu a fost cunoscută în practică. În prezent, Legea nr. 31/1990 reglementează două forme de societăţi pe acţiuni: societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni. Societatea pe acţiuni funcţionează ca un organism democratic în care minoritatea se supune hotărârilor majorităţii în adunările generale, administratorii şi directorii gestionează societatea în baza unui mandat, iar cenzorii controlează legalitatea gestionării. Acţionarii au drepturi nu numai patrimoniale, între care cel mai important este dreptul la dividend, dar şi nepatrimoniale, cum ar fi dreptul la vot şi dreptul la informare. Fiind prin esenţă o societate de capitaluri, de esenţa ei este răspunderea asociaţilor în limita aporturilor lor pentru obligaţiile sociale şi negociabilitatea acţiunilor – titluri reprezentative ale cotelor de participare la formarea capitalului social. Societatea pe acţiuni poate fi definită ca forma de societate constituită prin asocierea unui număr de persoane, numite acţionari, pentru a dezvolta o activitate comercială în scopul împărţirii beneficiilor şi ale căror aporturi la formarea capitalului social sunt reprezentate prin titluri negociable, numite acţiuni, răspunderea pentru obligaţiile sociale fiind angajată în limita lor30. Din această definiţie rezultă caracterele generale ale societăţii pe acţiuni: - societatea se constituie dintr-un număr minim de asociaţi, denumiţi acţionari; - capitalul social este divizat în acţiuni, care sunt titluri negociabile şi transmisibile; - răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale este limitată la valoarea acţiunilor lor. În ceea ce priveşte conţinutul actului constitutiv societatea pe acţiuni se constituie prin contract de societate şi statut, care pot fi însă întocmite sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv (art. 5). Legea prevede forma autentică a contractului de societate în cazul constituirii prin subscripţie publică, şi conţinutul acestuia, care cuprinde mai multe clauze obligatorii decât în cazul societăţilor de persoane. Actul constitutiv se semnează de asociaţii fondatori, din categoria cărora nu pot face parte persoanele incapabile sau care au fost condamnate pentru anumite infracţiuni prevăzute de lege (art. 6 şi art. 8). Contractul de societate poate stabili acordarea unor avantaje asociaţilor fondatori, pentru aportul pe care l-au avut la constituirea societăţii (art. 8 lit. m). Firma societăţii se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de alte societăţi cu aceeaşi formă de organizare juridică din judeţul respectiv. Denumirea poate fi
29 30

R.P. Vonica, op.cit., p. 197 R.P.Vonica, op.cit., p. 200

15

diversificată, formată din combinaţii de litere şi cifre, cuvinte provenite din mitologie, astrologie, geografie, istorie sau chiar din numele unor persoane consacrate. Orice act care emană de la societate trebuie să cuprindă denumirea, forma juridică de organizare, numărul de înmatriculare, capitalul social şi capitalul efectiv vărsat, potrivit ultimului bilanţ aprobat. Capitalul social nu poate fi mai mic de 90 000 lei noi sau echivalentul a 25 000 Euro. Guvernul va putea modifica, cel mult o dată la doi ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 de Euro. În cazul unei subscrieri integrale şi simultane a capitalului social de către toţi semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris. Diferenţa de capital social subscris va fi vărsat: a) pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni de la data înmatriculării societăţii; b) pentru acţiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării. Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii, iar cele în muncă nu sunt permise. Aporturile în natură se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare. Mai este necesar să se prevadă valoarea fiecărui bun, modul de evaluare şi numărul acţiunilor acordate pentru acestea. Aporturile în creanţe nu sunt posibile la societăţile al căror capital se constituie prin subscripţie publică (art. 16). Acţiunile nu pot avea valoare nominală mai mică de 0,1 lei, iar în actul constitutiv se va preciza valoarea nominală concretă, numărul lor, dacă sunt nominative sau la purtător şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni. Fiecare acţiune va cuprinde date referitoare la societate, capital, asociaţi şi avantajele acordate fondatorilor (art. 8 lit. f şi art. 93). Administratorii vor fi nominalizaţi prin nume, locul şi data naşterii, domiciliu şi cetăţenie, în cazul că sunt persoane fizice. În cazul asociaţilor care au calitatea de persoane juridice se va menţiona denumirea, sediul şi naţionalitatea. Pentru ambele categorii de administratori se va stabili garanţia pe care trebuie să o depună, puterile care le sunt conferite, dacă le vor exercita împreună sau separat şi dacă unii vor avea drepturi speciale de reprezentare şi de administrare (art. 8 lit. g). Cenzorii pot fi persoane fizice sau juridice, fiind necesară nominalizarea lor prin date similare cu ale administratorilor (art. 8 lit. h). Funcţionarea societăţii va cuprinde clauze referitoare la luarea hotărârilor în adunarea generală a acţionarilor, modul de lucru al administratorilor, numărul cenzorilor (art. 8 lit. i). Distribuirea beneficiilor şi suportarea pierderilor se va concretiza prin clauze referitoare la mărimea acestora, împărţirea între acţionari şi eventualele avantaje acordate asociaţilor fondatori (art. 8 lit. k şi m). Operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii şi cheltuielile efectuate cu acestea se vor materializa în clauze axate pe operaţiunile concrete din faza constituirii societăţii (art. 8 lit. o). Forţa atractivă a societăţii pe acţiuni stă în răspunderea sa, limitată exclusiv la capitalul investit, de natură reală, cât şi în posibilitatea asociaţilor de a ieşi oricând din societate, vânzând acţiunile pe care le posedă, în această formă de societate, rolul esenţial revenind capitalului. Totodată atractivitatea şi importanta societăţii pe acţiuni este dată de: a) Societatea pe acţiuni are un rol foarte important în economia modernă, fiind concepută să atragă economiile modeste, micul capital, prin valoarea nominală minimă a acţiunilor, aceste societăţi permiţând concentrarea de capitaluri considerabile şi dezvoltarea unor mari întreprinderi modeme; b) Durata lor nedeterminată creează societăţii pe acţiuni posibilitatea să funcţioneze şi să se dezvolte până la atingerea scopului pentru care au fost constituite, indiferent de calităţile personale ale celor care posedă acţiunile;

16

c) Societatea pe acţiuni, prin puterea sa de a concentra capitalurile fragmentate, constituie unul dintre principalii factori de producţie şi, în acelaşi timp, de mobilizare a resurselor, în vederea realizării unor investiţii de anvergură. În acest scop, societatea face, adesea, apel la subscripţie publică, determinând persoane fizice şi juridice, în special societăţi bancare, să-şi plaseze pentru fructificare, capitalul lor. Societatea pe acţiuni joacă, astfel, un rol de stimulent al circulaţiei bunurilor şi chiar în realizarea exportului de capital; d) elementul subscripţiei determină o tendinţă de diferenţiere între societăţile mici sau mijlocii pe acţiuni şi societăţile mari, care fac apel la subscripţia publică, ale căror titluri sunt răspândite în public. 3.2. Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni Societatea pe acţiuni se constituie, potrivit art. 5 din Legea nr. 31/1990, prin contract de societate şi statut, care se semnează de toţi către asociaţii, iar în cazul constituirii prin subscripţie publică de către membrii fondatori. Actul constitutiv este actul probator, care atestă că mai multe persoane au convenit la constituirea societăţii, identificându-se societatea prin: capital, obiect, sediu, denumire şi specificându-se că societatea se va organiza potrivit statutului anexat. Prin urmare, actul constitutiv cuprinde în conţinutul său atât contractul de societate cât şi statutul societăţii. Ele pot fi încheiate şi sub forma unui înscris unic (art. 5 alin. 3) semnat de către toţi asociaţii, iar în cazul societăţilor pe acţiuni constituite prin subscripţie publică semnat de către acţionarii fondatori. Contractul de societate, ca şi statutul se încheie sub semnătură privată, forma autentică fiind obligatorie în cazul constituirii prin subscripţie publică. El trebuie să cuprindă menţiunile obligatorii minime, prevăzute de art. 8 din Legea nr. 31/1990, privind: a) datele de identificare a fondatorilor; la societatea în comandita pe acţiuni vor fi menţionaţi şi asociaţii comanditaţi; b) forma, denumirea şi sediul social; c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale; d) capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un capital autorizat, cuantumul acestuia; e) natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acţiuni acordate pentru acestea şi numele sau, după caz, denumirea persoanei care le-a adus ca aport; f) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător; f^1) dacă sunt mai multe categorii de acţiuni, numărul, valoarea nominala şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni; f^2) orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni; g) datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere; g^1) puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat; h) datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar; i) clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de administraţie sau modul de stabilire a acestui număr;

17

i^1) puterile de reprezentare conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat; j) durata societăţii; k) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor; l) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică - atunci când se înfiinţează o data cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare; m) orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei în cauza, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje; n) numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni; o) cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru constituire; p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii. Statutul societăţii pe acţiuni cuprinde aceleaşi elemente ca şi contractul de societate, dezvoltând unele elemente care privesc organizarea şi funcţionarea societăţii. Condiţia întocmirii statutului este de ordine publică. Înafara elementelor obligatorii, statutul mai poate cuprinde derogări de la dreptul comun privind: retragerea din societate, excluderea acţionarilor având cvorumul cerut pentru hotărârile adunării generale ordinare sau extraordinare. Elementele înscrise în cele două acte constitutive trebuie să se completeze reciproc şi să fie în concordanţă. Societăţile comerciale organizate în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, chiar privatizate sau care se vor privatiza, vor funcţiona numai pe bază de statut. 3.3. Modalităţi de constituire a societăţii pe acţiuni Constituirea societăţilor pe acţiuni este reglementată de Legea nr. 31/1990 sub două modalităţi: a) constituirea obişnuită, prin aporturile asociaţilor numită şi constituire simultană sau fără apel la public; b) constituirea succesivă prin subscripţie publică. Indiferent de modalitatea folosită pentru constituirea societăţii pe acţiuni, trebuie să fie întocmite contractul de societate şi statutul şi să se îndeplinească formalităţile prevăzute de lege cu parcurgerea unor operaţii succesive, întocmirea actelor constitutive, definirea şi procedura modalităţilor de constituire a societăţii, autorizarea funcţionării societăţii de către judecătorul delegat, publicitatea şi înmatricularea la Registrul Comerţului, dobândirea personalităţii juridice. A. Constituirea prin subscripţie publică Dacă asociaţii care iniţiază constituirea societăţii pe acţiuni nu au resursele financiare necesare pentru a subscrie întregul capital al societăţii, ei pot apela lai subscripţia publică, adică pot face o ofertă de subscriere, adresată oricărei persoane care dispune, de bani şi doreşte să investească prin cumpărarea de acţiuni. Constituirea societăţii prin subscripţie publică implică următoarele operaţiuni: a) lansarea prospectului de emisiune a acţiunilor ; b) subscrierea acţiunilor;

18

c) validarea subscripţiei şi aprobarea actelor constitutive ale societăţii de către adunarea generală a subscriitorilor. În realizarea acestor operaţiuni, un rol important îl au fondatorii societăţii. Fondatorii sunt semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au un rol determinant în constituirea societăţii (art. 6). Calitatea de fondator o poate avea orice persoană fizică sau juridică. Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită şi alte infracţiuni, pedepsite conform legii (art. 6 alin. 2). Fondatorii sunt totodată şi primii acţionari şi trebuie să fie cel puţin doi. Fondatorii sunt obligaţi să îndeplinească toate actele privind întemeierea, iar după înmatricularea societăţii sunt obligaţi să predea administratorilor documentele şi corespondenţa privind constituirea societăţii. Fondatorii sunt răspunzători nelimitat şi solidar pentru : neîndeplinirea formalităţilor legale prevăzute pentru constituirea societăţii; obligaţiile luate cu ocazia constituirii societăţii în nume propriu, dar pe seama acesteia, dacă societatea nu-şi însuşeşte aceste obligaţii şi pentru valabilitatea operaţiilor încheiate în contul societăţii şi luate de aceasta asupra sa. Toate cheltuielile necesare constituirii sunt suportate de fondatori. De asemenea, consecinţele actelor încheiate în legătură cu constituirea sunt asumate de fondatori. Dacă societatea nu şi le însuşeşte sau dacă societatea, din orice cauză, nu se poate constitui, fondatorii nu pot recupera nimic de la acceptanţii care au subscris acţiuni (art. 29 alin. 1). Adunarea constitutivă stabileşte cota de participare din beneficul ce revine fondatorilor unei societăţi constituite prin subscripţie publică. Cota prevăzută nu poate depăşi 6% din beneficiul net şi nu poate fi acordata pentru o perioada mai mare de 5 ani de la data constituirii societăţii. În caz de dizolvare anticipată a societăţii, deci înainte de împlinirea duratei stabilite prin contract şi statut, dar mai ales înainte de împlinirea a cinci ani, fondatorii au dreptul să ceară daune de la societate, dacă dizolvarea s-a făcut în dauna drepturilor lor (art. 33). a) Prospectul de emisiune Oferta adresată de fondatori publicului pentru a subscrie acţiuni îmbracă forma prospectului de emisiune. Prospectul de emisiune va cuprinde datele prevăzute la art.8 din legea 31/1990 care reglementează conţinutul actului constitutiv, cu excepţia celor privind pe administratori şi directori, respectiv pe membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, precum şi pe cenzori sau, după caz, pe auditorul financiar, şi în care se va stabili data închiderii subscripţiei. Clauza privind capitalul social, va prevedea că la constituire, fiecare acceptant trebuie să verse în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise la C.E.C. ori altă societate bancară, iar acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui acoperite integral. Societatea se va constitui numai dacă întregul capital social a fost subscris şi fiecare acceptant a vărsat în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise. Restul din capitalul social subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare. Prospectul de emisiune stabileşte data închiderii subscripţiei. În scopul de a-i proteja pe subscriitori de eventualele abuzuri ale fondatorilor, participările la beneficiile societăţii, rezervate de fondatori în folosul lor, deşi acceptate de subscriitori, nu au efect decât dacă au fost acceptate de adunarea constitutivă. Aşa cum am menţionat anterior Adunarea constitutivă va hotărî asupra cotei din profitul net ce revine fondatorilor unei societăţi constituite prin subscripţie publică, cotă nu poate depăşi 6% din profitul net şi nu poate fi acordată pe o

19

perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societăţii. Cuprinderea tuturor clauzelor şi menţiunilor în prospectul de emisiune este obligatorie. Prospectul de emisiune trebuie să îmbrace forma autentică şi să fie semnat de fondatori. Înainte de publicare, prospectul de emisiune va fi depus la Oficiul Registrului comerţului din judeţul unde se va stabili sediul societăţii. Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului, constatând îndeplinirea condiţiilor de la art.18 alin. (1) şi (2), va autoriza publicarea prospectului de emisiune. De asemenea, emiterea de acţiuni trebuie autorizată şi de Agenţia Naţională pentru Titluri de Valoare autorizare ce se obţine pe baza prospectului de emisiune. b) Subscrierea acţiunilor Subscrierea de acţiuni este un contract sinalagmatic prin care o persoană acceptă oferta fondatorilor de a face parte dintr-o societate pe acţiuni, aducând ca aport o sumă de bani, cel puţin egală cu nivelul nominal al unei acţiuni al cărei proprietar va deveni31. Subscrierea se va face pe unul din exemplarele prospectului de emisiune vizate de judecătorul delegat. Subscrierea va arăta: numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului; numărul, în litere, al acţiunilor subscrise; data subscrierii şi declaraţia expresă că subscriitorul cunoaşte şi acceptă prospectul de emisiune. Din acest moment, subscriitorul are calitatea de acceptant. Subscripţia trebuie să fie fermă şi irevocabilă, pură şi simplă, efectivă şi sinceră. c) Validarea subscripţiei şi aprobarea actelor constitutive ale societăţii de către adunarea constitutiva Cel mai târziu în termen de 15 zile de la data închiderii subscrierii, fondatorii vor convoca adunarea constitutivă, printr-o înştiinţare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi în două ziare cu largă răspândire, cu 15 zile înainte de data fixată pentru adunare. Înştiinţarea va cuprinde locul şi data adunării, care nu poate depăşi două luni de la data închiderii subscrierii, şi precizarea problemelor care vor face obiectul discuţiilor Adunarea constitutivă are obligaţia de a verifica existenţa vărsămintelor, de a examina şi valida raportul experţilor de evaluare a aporturilor, aproba participările la beneficii ale fondatorilor şi operaţiunile încheiate în contul societăţii, discută şi aprobă actul constitutiv al societăţii, numeşte administratorii şi cenzorii. În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui raza teritorială îşi va avea sediul societatea (art. 36). Cererea va fi însoţită de: a) actul constitutiv al societăţii; b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv; c) dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei; d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate; e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi; f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori şi, după caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere şi, dacă este cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege;
31

M. Bojincă, M. Szasz, op.cit., p.62

20

g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii. Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului, se exercită de justiţie printr-un judecător delegat aşa cum am arătat în capitolul anterior. În cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite, judecătorul delegat, prin încheiere, pronunţata în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinţe, va autoriza constituirea societăţii şi va dispune înmatricularea ei în registrul comerţului, în condiţiile prevăzute de legea privind acest registru. Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în Registrul Comerţului. Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează înmatricularea societăţii comerciale. În cazul în care constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică se realizează prin ofertă publică de valori mobiliare, nu se aplică dispoziţiile din Legea nr. 31/1990 privitoare la formalităţile specifice constituirii societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică, ci se aplică dispoziţiile Legii nr. 52/1994, privind valorile mobiliare şi bursele de valori. B. Constituirea simultană Constituirea simultană a societăţii pe acţiuni presupune semnarea actului constitutiv de către toţi acţionarii care se încheie sub semnătura privată, forma autentică fiind obligatorie atunci când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren. Capitalul social trebuie să fie simultan şi integral subscris. La constituire capitalul social vărsat nu poate fi mai mic de 30% din cel subscris. Vărsământul trebuie efectuat de fiecare acţionar în parte, ca o concretizare a intenţiei sale de a contribui material sau volitiv la formarea societăţii. Cota de 30% vizează aportul în numerar a cărui fracţionare este posibilă. Aportul în natură trebuie vărsat integral, nefiind de conceput o acoperire parţială a acestuia. Restul de 70% din aportul în numerar va fi vărsat la data şi în modul convenit în contract, în termen de 12 luni de la data înmatriculării. Nu mai are loc adunarea constitutivă ca şi în cazul subscripţiei publice, iar evaluarea aporturilor în natură se face prin consensul fondatorilor sau prin expertiză, la cererea lor. Numirea primilor administratori se face prin contractul de societate şi statut cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 6 şi 73 din Legea nr. 31/1990 Formalităţile de autorizare de către judecătorul delegat, publicarea în Monitorul Oficial şi înmatricularea în Registrul Comerţului sunt aceleaşi ca în cazul constituirii prin subscripţie publică. 3.4. Acţiunile Acţiunile sunt titluri de credit reprezentative ale unor fracţiuni obligatoriu egale din capitalul social, care conferă posesorului calitatea de acţionar, cu toate drepturile şi obligaţiile. Noţiunea „acţiune” are mai multe sensuri, întrucât simbolizează o fracţiune a capitalului social, un titlu de credit sau raportul juridic dintre acţionar şi societate. În funcţie de modul de transmitere, acţiunile se clasifică în acţiuni nominative şi acţiuni la purtător. Acţiunile din prima categorie se subclasifică în acţiuni ordinare şi acţiuni preferenţiale (art. 91 şi art. 95). Acţiunile nominative sunt cele ale căror titulari sunt identificaţi în cuprinsul acţiunii prin nume şi domiciliu sau prin denumire şi sediu. Aceleaşi elemente de identificare sunt înscrise în registrul de acţiuni al societăţii, astfel că transmiterea acţiunii unei alte persoane trebuie menţionată şi în registru (art. 98). Acţiunile la purtător nu conţin elemente de identificare, astfel încât se prezumă că titularul acesteia este cel ce o deţine. Dreptul de proprietate asupra acestora se transmite prin simpla tradiţiune (art. 99).

21

Acţiunile preferenţiale conferă titularilor drepturi diferite de ale titularilor acţiunilor ordinare, şi anume dreptul la dividende prioritare din beneficii, în proporţia stabilită în actul constitutiv. Titularii acestora au toate drepturile specifice acţionarilor, cu excepţia dreptului de vot. Ele nu pot fi deţinute de reprezentanţii, administratorii şi cenzorii societăţii. Acest tip de acţiuni dau dreptul la un dividend prelevat asupra beneficiului, înaintea oricărei alte prelevări (acestea nu pot depăşi ¼ din capitalul social). Acţiunile preferenţiale şi acţiunile ordinare vor putea fi convertite dintr-o categorie în cealaltă prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor (art. 95). Acţiunile emise de o societate pot fi materializate în înscrisuri pe suport de hârtie sau pot fi emise în formă dematerializată, prin înscriere în cont. Acţiunile din prima categorie pot fi emise şi sub forma titlurilor cumulative, pentru mai multe acţiuni, care cuprind un multiplu al acestora. Dacă nu a emis acţiuni în formă materială, societatea poate elibera titularilor certificate de acţionar, din care rezultă toate elementele referitoare la acţiuni (art. 97). Acţiunea, ca înscris care încorporează anumite drepturi, trebuie să cuprindă elementele care privesc societatea emitentă, precum şi drepturile conferite posesorului. Elementele de identificare vor consta în denumirea şi durata societăţii; data actului constitutiv, numărul din registrul comerţului sub care este înmatriculata societatea, codul unic de înregistrare şi numărul Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, în care s-a făcut publicarea; capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine, valoarea nominală a acţiunilor şi vărsămintele efectuate; avantajele acordate fondatorilor (art. 93 al. 2). Emiterea acţiunilor se poate realiza numai în condiţiile prevăzute de lege, pentru a se preîntâmpina abuzurile şi fraudele. O primă condiţie se referă la momentul emiterii lor, care se poate situa numai după înmatricularea societăţii, pentru a nu fi posibilă apariţia acţiunilor unor societăţi care nu mai definitivează procedura constituirii. Altă condiţie vizează valoarea minimă a unei acţiuni, care nu va putea fi mai mică de 0,10 lei, dar pot avea o valoare mai mare. Acţiunile emise ulterior nu pot avea înscrisă o altă sumă decât cea iniţială sau decât valoarea nominală (art. 92 al. 1 şi art. 93 al. 1). Ultima condiţie vizează interdicţia emiterii de noi acţiuni, până nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedentă, din raţiuni referitoare la ocrotirea creditului general (art.92 al. 3). Drepturile acţionarilor pot fi patrimoniale şi nepatrimoniale. Astfel, în categoria drepturilor patrimoniale sunt incluse: - dreptul de a participa la adunarea generală, pe care îl au toţi acţionarii, chiar dacă legea le interzice unora să voteze; - dreptul de vot proporţional cu numărul acţiunilor deţinute, dacă legea nu prevede altfel sau dacă nu s-a omis vărsarea capitalului până la termenul scadent; - dreptul de informare, constând în posibilitatea consultării registrelor, bilanţului, a rapoartelor cenzorilor şi administratorilor ; - drepturile acţionarilor minoritari de a cere administratorilor convocarea adunării generale, de a cere instanţei desemnarea experţilor, dreptul de ataca în justiţie hotărârile adunării generale; În categoria drepturilor patrimoniale enumerăm: - dreptul la dividende, plătibile proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel (art. 67 al. 2); - dreptul asupra rezervelor; - dreptul preferenţial de subscripţie; - dreptul de a înstrăina acţiunile; - dreptul asupra părţii cuvenite din lichidarea societăţii, proporţional cu acţiunile deţinute, în funcţie de bilanţul final de lichidare a societăţii (art. 262). Obligaţiile acţionarilor sunt stabilite de lege şi prin actul constitutiv. Principala obligaţie legală constă în plata capitalului subscris. Acţionarii care nu îşi îndeplinesc această

22

obligaţie vor fi somaţi în acest sens, iar ulterior se va putea opta pentru urmărirea lor prin justiţie sau anularea acţiunilor lor nominative. În locul celor anulate, vor fi emise noi acţiuni, care vor fi vândute (art. 100), de asemenea trebuia să respecte actul constitutiv şi hotărârile adunărilor generale, precum şi obligaţia acţionarilor de a suporta pierderile sociale până la concurenţa aportului lor. În concluzie, în epoca contemporană ca urmare a atractivităţii mari de care se bucură în rândul investitorilor, societăţile comerciale pe acţiuni au cunoscut o mare dezvoltare. Pe fondul marilor cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, industria şi comerţul au cunoscut mari prefaceri, atingând niveluri de creştere nebănuite. În acest proces, societăţile comerciale pe acţiuni, permanent adaptate la cerinţele economice şi sociale, au jucat un rol deosebit în asigurarea şi fructificarea capitalurilor în beneficiul întreprinzătorilor şi al societăţii. În România, la sfârşitul anului 2008, numărul de operatori economici înregistraţi la Registrul Comerţului ca societăţi pe acţiuni era de 33.370, situându-se pe locul al doilea din punctul de vedere al răspândirii, pe primul loc situându-se detaşat, societăţile cu răspundere limitată, în număr de 1.287.689.

Bibliografie
1. Bojincă Moise, Drept comercial, Editura Xant, Bucureşti, 2002 23

2. Bratiş Marian, Constituirea societăţii comerciale pe acţiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008 3. Cărpenaru D. Stanciu, Drept comercial român, Editura All, Bucureşti 2000 4. Cârcei Elena, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000 5. Filip Liviu, Drept comercial, Ed. Junimea, Iaşi, 2000 6. Motica Radu, Roşu Claudia, Drept comercial român şi drept bancar, Ed. Mirton, Timişoara, 2001 7. Tomulescu Ştefan Constantin, Drept privat român, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1972 8. Romul Petru Vonica, Dreptul societăţilor comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000 ***Codul civil ***Codul comercial ***Legea 31/1990 – privind societăţile comerciale (Monitorul Oficial nr. 126-127/1990) ***Legea 15/1990 – privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale (Monitorul Oficial nr. 98/1990)

24

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->