Sunteți pe pagina 1din 14

ASISTENTA PSIHOLOGICA SI PSIHOTERAPIE

DIMENSIUNI PSIHOSOCIALE ALE TULBURARILOR DE COMPORTAMENT


SI IMPLICATIILE ACESTORA ASUPRA CONDUITEI AGRESIVE LA TINERI
Psiholog Simona Nela Potorac

În perioadele de mutatii sociale si de profunde crize în evolutia societatii se înregistreaza o


crestere accentuata a devierilor comportamentale în rândul tinerilor, a actelor cu violenta si
a agresivitatii îndreptata atât împotriva celorlalti cât si asupra sinelui.

În sfera tulburarilor de comportament un loc important îl ocupa comportamentul antisocial.


În acest sens, cei care s-au ocupat de studiul conduitei antisociale a tinerilor au ajuns la
evidentierea unui „profil” psihologic al acestora:

a) înclinatie catre agresivitate, fie latenta, fie manifesta, bazata pe un fond de ostilitate, de
negare a valorilor socialmente acceptate;
b) instabilitate emotionala, generata de carente educationale, si în ultima instanta de
fragilitatea eului;
c) inadaptare sociala, provenita din exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care
individul cauta sa-l suprime, de exemplu prin schimbarea deasa a domiciliului sau
vagabondaj ori prin evitarea formelor organizate de viata si activitate;
d) duplicitatea conduitei, manifestata în discordanta dintre doua planuri: unul, cel al
comportamentului tainic, intim în care se prepara infractiunea si celalalt, nivelul
comportamental de relatie cu societatea, prin care îsi tradeaza de cele mai multe ori
infractiunea;
e) dezechilibru existential, exprimat prin patimi, vicii, perversiuni, irosire absurda a banilor.

Tânarul cu o conduita antisociala este un individ care aparent are un surplus de experiente
neplacute si care simte ca traieste într-o lume disconfortanta, amenintatoare. Sentimentul
lui de autoapreciere pare sa fie subminat, de aceea el nu pierde nimic daca este criticat sau
chiar încarcerat. Neavând vreun statut social de aparat, teama de a-l pierde nu-l motiveaza
sa faca eforturi pentru a se conforma normelor sociale. Mai mult, fie ca a avut prea multe
contacte neplacute cu alti oameni, fie ca pe toti îi considera asemanatori, el nu-i apreciaza
pe altii si din aceasta cauza nici nu pune prea mult pret pe opinia lor. Acest set de atitudini
face sa fie foarte dificila stabilirea de contacte cu el în vederea încercarii de a-l reeduca.

Climatul familial joaca un rol important în explicarea conduitelor antisociale (în special
conduita parentala). Astfel, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autoritatii parintilor,
a controlului precum si a afectiunii acestora, ca urmare a divortului duce la neadaptare
sociala. De asemenea, familiile caracterizate printr-un potential confilctogen ridicat si
puternic carentate din punct de vedere psihoafectiv si psihomoral afecteaza în mare masura
procesul de maturizare psihologica si psihosociala a personalitatii copiilor.

În familiile în care ambii parinti sau unul dintre acestia este hiperautoritar si hiperagresiv,
copilul nu are alta alternativa decât supunerea oarba, neconditionata în raport cu cerintele si
pretentiile parintelui, cu efect negativ imediat în planul dezvoltarii si evolutiei personalitatii
viitorului tânar. La agresivitate si ostilitate, copilul nu raspunde direct în raport cu parintele
agresor, ci indirect prin atitudini si chiar actiuni agresive si autoagresive.

Tensiunea acumulata în timp, ca urmare a frecventelor stari de frustratie datorate regimului


hiperautoritar impus se va elimina prin descarcari bruste, prin forme de conduita
agresiva/autoagresiva.

Pe de alta parte, exista si climatul familial hiperpermisiv în care parintii sunt


superprotectori, „invadeaza” pur si simplu copilul cu investitii afective, creeaza în mod
exagerat conditii de „aparare” a copilului împotriva „pericolelor si prejudecatilor”. Acest
„tratament” educational poate conduce la conduite antisociale explicabile în cea mai mare
masura prin rezistenta scazuta la frustrare.

Totusi, chiar daca 80 % dintre minorii cu conduite antisociale provin din rândul familiilor
dezorganizate, nu se poate sustine concluzia ca orice familie dezorganizata aduce în mod
automat tulburari de comportament ale copiilor.

O alta teorie abandonata este cea care insista asupra conditiilor economice, materiale,
deoarece realitatea arata ca tinerii cu comportament deviant provin si din mediile si
familiile privilegiate.

În DSM-III se specifica faptul ca persoanele cu personalitate antisociala prezinta o socanta


varietate de trasaturi anormale,. În încercarea de a se identifica un nucleu esential al
tulburarii, se recunosc 4 trasaturi importante:
- insuccesul în realizarea legaturilor bazate pe afectiune;
- actiuni impulsive;
- lipsa sentimentului de vinovatie;
- incapacitatea de a învata din experientele negative.

Tânarul cu conduita antisociala este caracterizat prin egocentrism si nepasare. În forma


extrema exista un grad de duritate care-i permite individului sa savârseasca acte crude,
dureroase sau degradante. Aceasta lipsa de sentimente este adesea în izbitor contrast cu un
farmec personal care-i permite legaturi superficiale si pasagere.

Comportamentul impulsiv caracteristic este adesea reflectat de schimbarea frecventa a


locurilor de munca si de frecvente concedii. Modul de viata pare lipsit de orice plan sau
lupta sustinuta pentru un tel, iar absenta sentimentului de vinovatie si a remuscarii este
asociata cu repetate încalcari ale legii.

Aceste infractiuni încep de obicei în adolescenta cu acte delicvente marunte, minciuni si


vandalism. Personalitatile sociopate pot deveni parinti inadecvati care-si neglijeaza si
maltrateaza copiii. Unii au dificultati în întreaga organizare a vietii lor de familie.

Exista cazuri de tineri cu fapte antisociale care provin din familii organizate si carora nu le-
a lipsit nimic din punct de vedere material si nici grija si preocuparea pe linia asigurarii
unor conditii educationale corespunzatoare.

Eysenck considera ca acestia fac parte din categoria indivizilor greu educabili. Socializarea
lor, care trebuie sa conduca la internalizarea unor norme societale, este mult îngreunata de
predominanta rapiditatii inhibitiei corticale.
Alti autori considera ca individul cu o conduita antisociala este un individ cu o insuficienta
maturizare sociala si cu dificultati de integrare sociala care intra în conflict cu cerintele unui
anumit sistem valorico-normativ, inclusiv cu normele juridice.

Caracterul disonant al maturizarii sociale si deci, al dezvoltarii personalitatii poate apare în


mai multe variante precum:
- decalaje între nivelul maturizarii intelectuale si nivelul dezvoltarii afectiv-motivationale si
caracterial-actionale;
- decalaje între dezvoltarea intelectuala si dezvoltarea judecatilor si sentimentelor morale;
- perturbare intelectuala si una afectiv-motivationala si caracteriala.

Un alt aspect important la tinerii cu tulburari de comportament îl reprezinta esecul privind


adaptarea si integrarea scolara. Copiii dezadaptati scolar intra în categoria „copiilor
problema” care adopta o conduita devianta în raport cu cerintele vietii si activitatii scolare.
Acestia se caracterizeaza prin:
- insubordonare în raport cu regulile si normele scolare;
- lipsa de interes fata de cerintele si obligatiile scolare;
- absenteismul, chiulul de la ore;
- repetentia;
- conduita agresiva în raport cu colegii si cadrele didactice.

Cercetarile efectuate confirma faptul ca exista o corelatie între conduita delincventa si


nivelul pregatirii scolare în sensul ca delincventii minori, de regula, prezinta un nivel de
pregatire scolara foarte scazut.

În ultima perioada, se observa din ce în ce mai mult împletirea (asocierea) modificarilor


mai putin grave sub raport juridic, dar suparatoare de tipul: minciuna, inconsecventa
comportamentala, violente verbale, copiatul la ore, fumatul ostentativ, bruscarea colegilor,
refuzul de a saluta, atitudini nonconformiste etc. cu abaterile grave de la normele morale si
legislatia penala, cum sunt: furtul repetat, vagabondajul, actele de spargere sau tâlharie,
consumul curent de alcool sau droguri, prostitutie. Manifestarile cu aspect predelictual si
cele infractionale rezulta, de obicei, din interactiunea unor cauze individuale si sociale cu o
serie de conditii favorizante.

Cauzele individuale atrag atentia atât asupra unor posibile determinari ereditare (conditii
interne predispozante) cât si asupra formarii nefavorabile la un moment dat, a personalitatii
tânarului sub influenta unor factori de mediu negativi, fapt ce duce la imprimarea în
comportamentul sau a unor orientari antisociale.
Cauzele sociale vizeaza, de regula, influentele nocive ale situatiilor concrete de viata în
care s-a aflat tânarul înainte de comiterea conduitei deviante.

Conditiile favorizante cuprind, de fapt, acele împrejurari si situatii externe care faciliteaza
comiterea delictului (producerea faptei propriu-zise).

Un alt element ce intra în sfera tulburarilor de comportament îl reprezinta fuga de acasa


(parasirea domiciliului) care se constituie de cele mai multe ori în epilogul unui conflict cu
anturajul, atât ca reactie de opozitie fata de mediul care nu-l satisface cât si ca speranta
confuza de a gasi altundeva ceea ce îi este refuzat aici. Perioada care precede fuga ne ofera
informatii privind existenta unor preparative si asupra contextului socio-familial (somaj,
mutare, marginalizare, conflict relational). Dupa vârsta de 6-7 ani putem vorbi de fuga de
acasa. Acesta este în general scurta, îndepartându-l pe copil de mediul familial (adesea
disociat sau factor de insecuritate afectiva) sau de scoala (chiulul). Fobia fata de scoala este
frecventa din prima clasa la copiii afectati de despartirea de mama,. iar mai târziu la
adolescenti.

Se poate vorbi de mai multe tipuri de fuga de acasa:


- fuga ca reactie de aparare si protest determinata de factori de mediu ca:dezorganizare
familiala, alcoolism si conduite agresive ale parintilor, carente afective ale acestora, deseori
îmbracând forma unei conduite de refugiu la rude, prieteni, cunostinte;
- fuga ca manifestare predelincventa, generata de lipsa supravegherii, laxitate educationala,
influenta unor anturaje nefaste în care se propaga o inductie negativa de participare la acte
ilicite, fie din teribilism, fie din solidaritate de grup; aceasta poate fi semnul unei viitoare
insertii sociale defectuoase;
- vagabondajul - este o fuga permanenta, un mod de viata fara domiciliu stabil si fara
mijloace materiale clare si stabile de subzistenta; vagabondajul poate intra usor în sfera
delincventei prin asociere aproape inevitabila cu delicte ca furtul, cersetoria si prostitutia, în
calitatea lor de asigurare a existentei;
- dromomania - este o fuga patologica asociata unor tulburari psihice grave: oligofrenie,
schizofrenie, epilepsie si se caracterizeaza prin impulsiunea morbida de a pleca brusc si
neasteptat, adesea fara nici o tinta, urmata fiind de amnezia asupra episodului si constituie o
manifestare asociata tulburarilor de baza.

Fuga este asadar, un semnal de alarma care trebuie sa permita instaurarea unei supravegheri
în scopul reorganizarii conditiilor socio-familiale, educative si psihologice pentru
prevenirea recidivelor fugarului, care trebuie ajutat sa-si depaseasca dificultatile.

Pentru a semnala influenta tulburarilor de comportament asupra conduitei agresive a


tinerilor am analizat în paralel 2 esantioane extrase din cadrul lotului initial de 3598 de
tineri investigati la recrutare în primavara anului 2003:
- un esantion de 202 tineri care nu prezentau scarificari, examinati pe parcursul unei
saptamâni; acesti tineri provin atât din mediul rural cât si cel urban, au nivele de scolarizare
diferite, medii diverse de dezvoltare psiho-intelectuala;
-cel de-al doilea esantion cuprinde 180 de tineri cu scarificari (taieturi, arsuri cu tigara,
întepaturi etc.); acestea au fost realizate în intervalul de vârsta 15-18 ani. În urma testelor
aplicate (teste de inteligenta, teste de personalitate, scala de antecedente personale) am
constatat ca tinerii cu o conduita autoagresiva înregistreaza într-un procent semnificativ mai
ridicat fenomene de conduita antisociala (40, 1 % în cazul lotului cu scarificari fata de 7, 4
% în cazul celuilalt lot) si fuga de acasa (26, 2 % dintre tinerii cu scarificari înregistreaza
acest fenomen fata de 4, 5 % din rândul tinerilor fara scarificari).
Prin aplicarea testului Z (testarea semnificatiei între doua medii sau proportii) am obtinut
urmatoarele valori:
- pentru variabila „fapte antisociale” Z = 8, 175, valoare ce depaseste cu mult pragul critic
de 1, 96, evidentiindu-se faptul ca tinerii cu un potential delincvential ridicat se
automutileaza mult mai frecvent;
- pentru variabila „fuga de acasa” Z = 6, 257, ceea ce denota faptul ca tinerii care fug de
acasa se gasesc într-un procent semnificativ în rândul celor cu conduita autoagresiva;
- pentru variabila „esec scolar” Z = 5, 31, deci tinerii cu scarificari înregistreaza într-un
procent ridicat fenomene de inadaptare scolara.

Prin aplicarea coeficientului de corelatie (Bravais-Pearson) s-au obtinut corelatii înalt


semnificative între factorii care reflecta tulburarile de comportament (factorii luati în calcul
în cadrul cercetarii: fapte antisociale, fuga de acasa si scala C din chestionarul de
personalitate EPQ).

În urma analizei factoriale si a factorilor implicati în cercetare, am obtinut factorul


„tulburari de comportament” corelat cu fuga de acasa (saturatie 0, 818), fapte antisociale
(saturatie 0, 746) si scala C (saturatie 0, 264). În cadrul aceluiasi procedeu a rezultat faptul
ca variabila „esec scolar” se poate constitui în element important pentru tulburarile de
comportament [Lucrare pentru sustinerea examenului profesional de psiholog principal-
S.Potorac, 2003].

Pentru întelegerea mai aprofundata a celor prezentate mai sus, trebuie precizat ca
delincventa si infractionalitatea constituie „formele de vârf” ale manifestarii agresivitatii,
iar statisticile întocmite în diverse tari arata o crestere îngrijoratoare a ratelor acestui
„flagel”.

Agresivitatea poate fi considerata a fi o caracteristica a acelor forme de comportament


orientate în sens distructiv, în vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-
psihologice sau mixte. Privite din perspectiva scopului urmarit, unele conduite agresive
sunt orientate în directia producerii „unui rau” în timp ce altele sunt orientate în directia
demonstrarii „puterii agresorului”. Comportamentul agresiv este orientat nu numai în afara
subiectului ci si asupra sinelui. Deci, o forma particulara a comportamentului agresiv este
autoagresivitatea manifestata de cele mai multe ori prin scarificarea tegumentelor (taieturi,
arsuri).

Rezumând, putem spune ca agresivitatea reprezinta orice forma de conduita orientata cu


intentie catre obiecte, persoane sau catre sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor
raniri, distrugeri si daune. Nu este de neglijat faptul ca un procent de 5 % din rândul
tinerilor prezenti la recrutare prezinta diverse tipuri de scarificari. Doar o mica parte dintre
cei cu un astfel de comportament intentioneaza sa comita suicid (în cazul cercetarii de fata
nici un tânar nu a declarat ca a vrut sa se sinucida prin autovatamarea deliberata). Cei care
se autovatameaza realizeaza actele într-un mod impulsiv, la vedere si care pare sa fie
nepericulos. Exista trei forme de autoranire deliberata:
- rani adânci si periculoase provocate cu intentie suicidara serioasa, mai adesea la barbati;
- automutilare la pacientii schizofrenici (adesea ca raspuns la vocile halucinatorii sau la
transsexuali) ;
- rani superficiale care nu pun în pericol viata.

Vârsta la care tinerii se automutileaza este cuprinsa, în general, între 15 si 18 ani. Ei se


caracterizeaza prin: autostima scazuta, comportament impulsiv sau agresiv, dispozitie
instabila, imaturitate psihocomportamentala, dificultati în relatiile interpersonale si o
tendinta pentru consumul excesiv de alcool (80 % dintre tinerii investigati au declarat ca s-
au scarificat sub influenta alcoolului). De obicei, autoranirea este precedata de o încordare
crescuta si iritabilitate, atenuate apoi de actul autoagresiv. Unii tineri relateaza ca ranirile au
fost provocate într-o stare de detasare fata de mediu si fara durere puternica.

Multi dintre ei se automutileaza în prezenta anturajului (unii pe fond de imaturitate psiho-


comportamentala; în acest caz, functioneaza mecanismul imitatiei, tinerii stabilesc sa se
automutileze pentru ca asa au vazut la ceilalti, îsi testeaza pragul durerii, din curiozitate sau
pentru a nu fi exclusi din grup, altii consuma alcool, ajung la discutii si sub imboldul furiei
si al alcoolului actioneaza automutilându-se).
Ranile sunt de obicei multiple si realizate, în special, cu lame de ras (58 % din cei
investigati) dupa care urmeaza cei autoagresati cu tigara (19 %), cu cutitul (15 %) sau cu
alte obiecte – sticla, sârma, fermoare etc. (în procente mult mai mici – 8 %). De cele mai
multe ori, tinerii se ranesc pe antebrat sau încheietura mâinii. De obicei, curge sânge si
vederea acestuia este importanta pentru subiect. Dupa act, adesea subiectul se simte rusinat
si dezgustat.
Multi dintre ei declara ca regreta ceea ce au facut, chiar daca scarificarile sunt multiple si
realizate în episoade succesive.
Potrivit studiilor efectuate, autovatamarea deliberata este predominanta la clasele sociale
mai joase. Dintre factorii precipitanti ai acestui act, tinerii declara:
- evenimentele nedorite în anturaj (certuri, discutii, batai, violenta) sau probleme
sentimentale (despartirea, respingerea, parasirea de catre partener) ;
- evenimente neplacute în familie (divort, separare, scandaluri, violenta domestica, consum
alcool) ;
- probleme scolare (repetentie, exmatriculare, probleme comportamentale) ;
- chemarea în fata justitiei.

Au fost tineri care au declarat ca s-au automutilat în momentul pierderii unui parinte ori pe
fondul neglijentei sau abuzului din partea parintilor (acesti tineri prezinta carente afectiv-
emotionale accentuate; uneori ei doresc sa atraga atentia asupra lor sau sa influenteze pe
cineva).

Motivele autovatamarii deliberate sunt de obicei complexe si dificil de identificat cu


certitudine. Foarte putini dintre tinerii investigati au confirmat premeditarea si asa cum am
mai precizat anterior, nici un tânar nu dorea sa moara în urma autovatamarii deliberate, desi
12 % dintre acestia au avut idei suicidare sau tentative esuate de suicid.

Studii recente demonstreaza ca printre pacientii cu autovatamare deliberata, rata suicidului


în urmatoarele 12 luni actului este de aproximativ o suta de ori mai mare decât în populatia
generala [Oxford – Tratat de psihiatrie].

În rândul tinerilor investigati exista 3 modele de baza în ceea ce priveste repetarea actului
de automutilare:
- un model al celor care repeta actul o singura data;
- al doilea este reprezentat de acei tineri care repeta actul de mai multe ori dar numai într-o
perioada limitata de timp, în care au în mod continuu probleme;
- al treilea, un procent foarte mic care repeta actul de mai multe ori pe o perioada
îndelungata de timp, ca un raspuns habitual la evenimentele stresante.
Hawton (1986) descrie 3 grupe principale ale adolescentilor la care este prezenta
autovatamarea deliberata:
- cei cu suferinta acuta legata de problemele care dureaza de mai putin de o luna, dar fara
tulburari de comportament;
- cei cu tulburari cronice psihice si sociale dar fara tulburari de comportament;
- cei cu tulburari comportamentale (cum ar fi chiulul, esecul scolar, fuga de acasa,
consumul de alcool si de droguri, infractionalitatea).

La adolescent, numeroase tulburari de comportament pot avea o conotatie agresiva latenta:


minciuni, tulburari alimentare, fuga de acasa, proaste rezultate scolare, conduite marginale,
fapte antisociale).

O serie de cercetari au desprins câteva elemente care se pot constitui în factori ce predispun
la o mai mare potentialitate agresiva, respectiv autoagresiva:
- violente suferite în copilarie;
- antecedente personale de agresivitate fata de ceilalti si fata de sine însusi;
- deficiente intelectuale (carente în dezvoltarea psihointelectuala) ;
- tulburari ale afectivitatii (starile de frustratie afectiva si sentimente de frustratie, conflicte
afective, instabilitate, labilitate afectiva, ambivalenta afectiva, indiferenta afectiva, absenta
emotiilor) ;
- toleranta scazuta la frustrare;
- instabilitate emotiv-actionala; reactii discontinue, salturi nemotivate de la o extrema la
alta, inconsecventa în reactii fata de stimuli, inconstanta de origine endogena specifica.
Fenomenul de agresivitate rezida în acele forme de comportament ofensiv consumat pe
plan actional sau verbal, care obisnuit, dar nu în mod necesar, constituie o reactie
disproportionata la o opozitie reala sau imaginara;
- tulburari caracteriale; cercetarile au aratat ca tinerii predispusi la conduite agresive se
caracterizeaza printr-un nivel de imaturizare caracteriologica, manifestata prin: autocontrol
insuficient, impulsivitate, tendinte egocentrice, exacerbarea unor motive personale egoiste,
a unor trebuinte si tendinte înguste, de nivel redus, absenta sau insuficienta dezvoltare a
unor motive superioare, cum ar fi: sentimentele etico-morale, dorinta realizarii cu orice pret
a propriilor interese;
- modele educationale deficitare – familii dezorganizate, climat familial conflictual, climat
familial hiperautoritar sau hiperpermisiv, familii în care sunt prezente agresivitatea –
violenta domestica, alcoolismul, promiscuitatea morala si sexuala;
- fenomene de inadaptare scolara legata de: atitudini pedagogice inadecvate, frica de sine,
aprecieri nedrepte, neglijente, evaluarea faptelor în mod neconcordant cu gravitatea
acestora.

Multi dintre tinerii cu scarificari provin din mediul urban (un procent de 64, 9 % fata de 24,
3% care provin din mediul rural) si au marturisit ca s-au scarificat în anturaj. Atractia
acestuia (a gastilor de cartier) este foarte mare si creeaza solidaritati de moment foarte
puternice în care se nasc de cele mai multe ori conduite inadecvate. Din spirit de aventura,
în combinatie cu dorinta de a încalca interdictii, tinerii participa la reuniuni excentrice,
unde de cele mai multe ori consuma alcool, se antreneaza în scandaluri însotite adesea de
acte agresive/autoagresive. De altfel, alcoolismul, alaturi de mediul imoral si deprivarea
culturala sunt elemente cu rol important în manifestarea conduitei inadecvate a tinerilor.

Agresivitatea poate fi privita si sub aspect patologic, caz în care se disting doua forme:
- agresivitatea constitutionala (la epileptici unde periodic au loc descarcari paroxistice si la
cei cu caracter paranoic unde actul este lucid, exercitat la rece) ;
- agresivitate accidentala sau câstigata, datorata unor factori si împrejurari precum:
împrejurarile toxice acute si cronice (alcoolismul), starile pasionale care se pot manifesta
prin descarcari agresive, encefalopatiile infantile ale adolescentului sau adultului,
traumatismele cranio-cerebrale, psihozele cronice evolutive.

Automutilarea poate fi determinata si de anumite conditii de mediu si situationale în care se


afla personalitatea devianta la un moment dat, caracteristica pentru personalitatile
dizarmonice fiind manifestarea concomitenta a mai multor forme si directii de exprimare
nespecifica a agresivitatii.

Exista în acest sens indivizi aflati în cautarea unor repetate situatii în care încearca sa
impresioneze, sa braveze, sa se sustraga de la anumite obligatii, fara a resimti corespunzator
echivalentul suferintei fizice.
Am prezentat pe parcursul lucrarii influenta tulburarilor de comportament asupra conduitei
agresive. Din cercetarile realitate de-a lungul timpului s-a stabilit ca si tulburarile de
comportament la fel ca agresivitatea se constituie ca un fenomen complex, generat de o
multitudine de factori. Evidente în rândul acestor factori sunt: predispozitiile înnascute,
sechelele datorate leziunilor cerebrale (ca urmare a meningo-encefalitelor si a
traumatismelor), modificarile endocrine produse brusc în conditiile nefavorabile de mediu.
Alti factori sunt mai putin cuantificabili, dar cu o mare incidenta. Astfel, un loc aparte în
determinarea tulburarilor de comportament îl ocupa disconfortul psihic si influentele
negative ale anturajului. Lipsa de supraveghere a tinerilor, neantrenarea în activitate pot
conduce la parasirea domiciliului si chiar la vagabondaj. De obicei, asemenea fenomene se
coreleaza cu carente de afectivitate sau subestimare a eului, de lipsa de respect pentru
activitatea celor din jur si de slaba integrare în activitatea grupului.

Frecventa tulburarilor de comportament este diferita de la o perioada la alta; dupa unii


autori, acestea au cea mai mare frecventa între 14-16 ani, ca apoi sa se atenueze, iar când se
manifesta la vârsta adulta, predomina formele caracteriopate care au tendinta sa devina
stabile si cu repercursiuni tot mai evidente antisociale.

De cele mai multe ori, în tulburarile de comportament la tineri se produc o serie de


modificari ce au o evolutie de la simplu la complex. Adeseori, se manifesta abateri
comportamentale simple, dar care semnifica formarea particularitatilor negative ale
personalitatii (ca de exemplu, minciuna).

La baza conduitei deviante stau o serie de comportamente aberante (spre exemplu


comportamentul aberant moral evolueaza mai cu seama dupa 6-7 ani).

Dar pâna la pubertate si adolescenta un asemenea comportament se manifesta ca inadaptare


familiala, scolara, sociala. Ulterior, începând cu pubertatea, poate îmbraca si forma unor
manifestari antisociale, ca urmare a nedezvoltarii simtului responsabilitatii, a constiintei de
sine limitate, a imaturitatii socio-afective si sociale. În genere, conduitele aberante se
produc în mod stereotip si pun în evidenta o incapacitate de progres sub influenta educatiei.
În cadrul examinarilor psihologice este foarte importanta depistarea (identificarea) tinerilor
cu tulburari de comportament si conduite agresive, acestia putând ridica serioase probleme
în procesul de adaptare la rigorile vietii militare si de integrare adecvata cerintelor armatei.

Bi b l i o g r a f i e

1. R.Boudon, 1996-Dictionar de Sociologie, Ed. Univers Enciclopedic Bucuresti


2. V. Clocotici, A. Stan, -2001 – Statistica aplicata în psihologie, Ed. Polirom Iasi
3. A. Cosmovici si L. Iacob, – 1998 – Psihologie scolara, Ed. Polirom Iasi
4. Dictionar de psihologie, - 1998 – Ed. Univers Enciclopedic Bucuresti
5. N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, 1994, Psihologie judiciara, Casa de Ed. si
presa "SANSA” Bucuresti
6. V. Miftode, - 1995 - Metodologie sociologica, Ed. Porto – Franco Galati
7. A. Neculau, - 1996 – Psihologie sociala, Ed. Polirom Iasi
8. Gh. Oancea Ursu, 1985, Ereditate si mediu în formarea personalitatii, Ed.
Facla, Cluj–Napoca
9. Oxford, – Tratat de psihiatrie
10. V. Pavelcu, 1982, Cunoasterea de sine si cunoasterea personalitatii, EDP
Bucuresti
11. S.Potorac, -2003- Lucrare pentru sustinerea examenului profesional de
psiholog principal - Incidenta leziunilor de autoagresiune cu tulburarile de
comportament si carentele instructiv-educative la tinerii recruti
12. T. Rotaru, - 2000 – Metode statistice aplicate în stiintele sociale, Ed. Polirom
Iasi
13. T. Rotaru si P. Ilut, 1997, Ancheta sociologica si sondajul de opinie, Ed.
Polirom Iasi
14. T. Rudica, - 1980 – Maturizarea personalitatii, Ed. Junimea Iasi
15. T. Rudica, 1979, Eu si celalalt. De la pozitia egocentrica la pozitia altruista,
Ed. Junimea Iasi
16. Revista "Spirit Militar Modern " – nr. 1/ 2003
17. Reguli pentru examinarea psihologica în vederea repartitiei pe arme si
unitati militare a tinerilor la recrutare si a recrutilor la incorporare, 1998, Sectia
de Psihologie Bucuresti
18. N. Sillamy, 1996, Dictionar de Psihologie, Ed. Univers Enciclopedic
Bucuresti
19. E. Verza, - 1996 – Psihopedagogie speciala, EDP Bucuresti.
20. M. Zlate, 1996, Introducere în psihologie, Casa de Ed. si Presa "sansa”
Bucuresti
21. M. Zlate, 1994, Fundamentele psihologiei, partea a-III-a, Ed. Hyperion
Bucuresti