Sunteți pe pagina 1din 1

Uniunea European (UE) este o uniune economic i politic, dezvoltat n Europa, ce este

compus din 27 state. Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea European a


Crbunelui i Oelului(CECO) i din Comunitatea Economic European(CEE), format din
ase state n 1958. n anii urmtori Uniunea European s-a lrgit prin aderarea unor noi state
membre i i-a crescut puterea prin adugarea de domenii economice, sociale i politice n
abilitile sale. Tratatul de la Maastricht a nfiinat Uniunea European sub prezenta denumire
n 1993. Ultima amendare a bazelor constituionale ale UE a fost Tratatul de la Lisabona, care
a intrat n vigoare la 1 decembrie 2009.
UE funcioneaz printr-un sistem de instituii care iau decizii prin negociere ntre statele
membre.
Uniunea European a fost nfiinat formal cnd Tratatul de la Maastricht a intrat n vigoare,
pe 1 noiembrie 1993 iar n 1995 Austria, Finlanda i Suedia au aderat la nou nfiinata UE. n
2002, bancnotele i monedele euro au nlocuit monedele naionale din 12 state membre. De
atunci, Zona Euro a crescut la 17 state. n 2004, UE a avut cea mai mare extindere din istorie,
cnd Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia i Slovenia
au aderat la Uniune.
La 1 ianuarie 2007, Romnia i Bulgaria au devenit cele mai noi state membre. n
acelai an Slovenia a adoptat euro, urmat n 2008 de Cipru i Malta, de Slovacia n 2009 i
de Estonia n 2011. n iunie 2009 au avut loc alegerile pentru parlamentul european care au
dus la continuarea mandatului de preedinte al comisiei de Barosso, iar n 2009 Islanda i-a
depus formal candidatura pentru aderarea la UE. La 9 decembrie 2011, Croaia a semnat
Tratatul de Aderare la UE.
Statele membre ale UE acoper un teritoriu de 4.423.147 kilometri ptrati. Combinate, statele
membre au frontiere terestre cu 19 state ne-membre pe un total de 12.441 km, adic a cincea
cea mai lung frontier din lume.
Drapelul Europei este folosit att de Uniunea European ct i de Consiliul Europei.
Este format dintr-un cerc din 12 stele (galbene) pe un fundal albastru. Albastrul reprezint
vestul, numrul de stele reprezint perfeciunea iar faptul c sunt n cerc reprezint unitatea.
Stelele nu variaz n funcie de numrul statelor membre a nici uneia dintre organizaii pentru
c reprezint oamenii din Europa, inclusiv cei dinafara Uniunii.
Euro nu a fost unul dintre simbolurile originale create de ctre Consiliul Europei i
aparine doar UE, dar a devenit un simbol din anul 2002, cnd a nlocuit 12 monede naionale
din UE. n acest moment este folosit de cei mai muli membri ai UE i a devenit unul dintre
cele mai tangibile simboluri ale unitii europene pentru cetenii din Uniunea European.
Dintre multele limbi i dialecte folosite n UE, 23 sunt oficiale: bulgar, ceh, danez,
olandez, englez, eston, finlandez, francez, german, greac, maghiar, italian,
irlandez, leton, lituanian, maltez, polonez, portughez, romn, slovac, sloven,
spaniol i suedez. Documentele importante, precum legislaia sau tratatele, sunt traduse n
fiecare dintre cele 23 de limbi oficiale. Engleza este cea mai vorbit limb n UE i este
cunoscut de 51% din populaie.

S-ar putea să vă placă și