Sunteți pe pagina 1din 15
ROMANII IN ARMATA AUSTRO-UNGARA iN ANII PRIMULUI RAZBOI MONDIAL Primul raizboi mondial a adus cu sine accentuarea fara precedent a privatiunilor gi oprimarii la care erau supusi romanii din Imperiul austro-ungar. Nedreptatilor si umilinfelor indurate de secole si devenite dupa pactul dualist din 1867 parte inseparabil a vietii natiunii romaine din Austro-Ungaria |i sau adaugat acum aspecte noi, legate de suferinfele inerente unui cataclism de proportiile rzboiului izbuenit in 1914. Practic, nu a existat familie romaneasc& care s& nu fi fost afectata intr-un constituit inst fel sau altul de consecintele nefaste ale uriagei conflagratii. Aspectul cel mai grav I incorporarea in ostirea cezaro-craiasc& a unui mare numar de barbati in floarea varstei si sacrificarea unui insemnat numir de vieti pe fronturite de luptd, in numele unui ideal cu totul strain de interesele poporului roman. Oranduielile din armata austro-ungara reprezentau o copie fidel& a celor ce caracterizau monarhia pe plan politic, Forfele armate erau "supranationale", datorind credint& si supuncre imparatului, ceea ce era de natura, in conceptia guvernantilor, sé atenueze disensiunile izvorate din interesele divergente ale popoarelor si nationalitatilor componente ale Imperiului. Desi, conform prevederilor pactului dualist, armata imperial era declarata unitar8, au fost create Landwehr-ul pentru partea austriaca si Honvédség-ul pentru partea maghiari a monarhiei, ambele avénd ca scop, dupa cum © arata insusi numele lor, apararea statului impotriva unor eventuale agresiuni. in conceptia reprezentantilor politici ai nafionalitafilor din Austro-Ungaria, ins, "armata de aparare" a tarii era de fapt instrumentul represiv menit sa find sub ascultare si s& previn& manifestarile ostile ale popoarelor componente. Aceast® realitate era remarcatA, intre multi alfii, de generalul roman Alexandru ‘Averescu, care aprecia c& autorititile de la Viena si Budapesta sunt constiente de neajunsurile militare ce rezultau din specificul national al imperiului aga incat "mai in toate provinciile cu tendinfe nationaliste trebuiesc luate masuri contra oricdrei veleitati de tulburari, masuri care nu pot consta decat din manunchiuri solide de trupe"! Problema nationala s-a facut simtita cu putere in armati mai ales datorita. dezvoltarii constiinfei nationale a popoarelor, fapt constatat chiar de autoritajile de la Viena, care au incercat in cAteva rinduri unele masuri menite s& salveze coeziunea armatei. in anul 1907, seful Marclui Stat Major austro-ungar, generalul Conrad von Hoetzendorf, a inaintat imparatului un memoriu in care arita, intre altele: "Piecare recrut, indiferent de nationalitate, trebuie st simta c8 el are drepturi egale fn fortele armate si de aceea nimic nu trebuie si-i dea impresia ca acolo existii popoare privilegiate Deosebit de preocupat de intarirea armatei, intt-o perioada cénd izbuenirea conflictului european era doar o chestiune de timp, von Hoetzendorf sesizeaz’ importanta problemei nationale pentru armata si insist ca monarhul s4 facititeze tnftiptuirea unor reforme politice, mergand pana la introducerea votului universal’ Realitatile din Imperiul aliat, mai ales cénd era vorba de armati, nu puteau lisa indiferente nici autorititile celui de-al doilea Reich. Pentru a ne opri asupra unui singur exemplu, intr-o scrisoare ccitre ambasadorul german la Viena, ministrul de externe von Jagow demonstra necesitatea acordarii unor drepturi politice romanilor din Transilvania, cea ce ar putea si previn’, dupa opinia sa, intrarea Romaniei in razboi impotriva Puterilor Centrale i ar asigura, totodat, mai mult atasament din partea roménilor din Austro-Ungaria fata de "patrie si tron”. “Coneesiile fata de romani - arta von Jagow - sunt poate incomode pentru domnii maghiari, dar ce inseamna oare niste dificultati de politica intern’ fata de totala prabusire a imperiului? Acest lucru ar trebui sil infeleaga si Tisza, daca poseda cat de ‘eat vederi de om de stat si daca, in argoul boxerilor, nu vrea cumva s astepte pur si simpiu sfarsitul”® AL Averescu, Notte zilnice din racboi (1914-1916), vol. [, Bucuresti 1937, p. 170. Stone, Army and Society in the Hasburg Monarchy (1900-1914), in Past and Present nt, 33 din apie 1966, p. 98. > €. von Hoetzendorf, Aus meinor Dienszeit (1906-1918), vol. 1, Wien, 1921, p. $03-S04 * Athivele Najionale Bucuresti (In eontinuare A. N. Bucuresti), colectia xerografii Germania, pachet XVIIU2 (Politisehes| Archiv des Auswartingen Amst, Boon, Botscaft Wien, Geheim Il, $47). Tisea, Letres de guerre (1914-1916), Paris, 1932, p. 3435. 202 1. $ERBAN Dupai cum il informa pe regele Carol 1 ambasadorul romén la Berlin, Alexandru Beldiman, ministral de exteme german a trimis in acest scop, in septembrie 1914, 0 misiune secreta pe Ling’ cabinetele din Viena si Budapesta’, considernd chestiunea cu atat mai presanti cu edt armatele cezaro-craiesti tocmai inregistraser alarmantele infrangeri de la Lemberg si din Galitia si erau tinute in sah pe frontul sirbesc. Demersuri de acest gen a intreprins si comandantul armatelor germane de pe frontul risiritean, maresalul Hindenburg’, nevoit si constate slabiciunea militard a aliatei Germaniei si, in consecinfi, si intrebuinteze trupele proprii pentru acoperirea breselor create prin retragerea unitatilor austro-ungare. Nevoia unei schimbiri de atitudine fart de nafionalitati, in masurdi si sporeascl combativitatea armatei austro-ungare, a fost resimfiti chiar de oamenii politici maghiari care nu mparciseau conceptiile rigide ale primului minisiru Tisza Istvan. "Nerezolvarea problemelor constitutionale ale monarhiei - seria Jészi Oskar - au presat continuu asupra constiintet 1 ofieri si soldafi. Fii acelor natiuni care continuau lupta in parlament una impotriva ceilalte nu puteau coopera in atmosfera “nationala” a armatei habsburgice, care la rndul ei a fost sufocati de patriotismul artificial dinastic™. Insusi mostenitorul tronului austro-ungar, athiducele Franz Ferdinand, numit inspector sef al armatei - find sesizat de colaboratorii sai in domeniul militar -, sa ardtat preocupat de problema pe care 0 crea exacerbarea sentimentelor najionale ale ofiterilor si soldatilor. Convutsiunile din sanul armatei, culminand cu nemultumirile izbuenite in anii 1911-1913 in randul unitafilor cu garnizoanele in Cehia, i-au determinat pe unii specialisti militari si sugereze ca solutie salvatoare redistribuirea tunor unitati militare, in scopul indepartarii lor de zonele etnice din care proveneau soldajii”. Partial, solutia va fi aplicata in cursul rizboiului, in ceea ce priveste regimentele romanesti, mai ales dupa intrarea Roméniei in conflictul cu Puterile Centrale. Deosebit de sugestiv este ilustrata existenta problemei nationale de compozitia corpului ofiteresc. Datorité importantei acordate armatei, pe care se intemeia siguranta Imperiului multinational, majoritatea ofiterilor activi erau germani si maghiari. Aceasta constituia inclusiv recunoasteres faptului ca se putea conta in primul rand pe cele daua natiuni dominante, ceea ce nu era valabil in aceeasi masurd in privinfa celorlate popoare 51 nationalitati din Imperiu, Jn ceea ce fi priveste pe romani, conform statisticii din 1910, ei reprezentau abia 7% din totalul gradetor, 0,9 % din numiul ofiferilor activi $i 0,6 % din cel al ofiterilor de rezerva, comparativ cu 25 %, 78,7 % $i 60,2 % germani si, respectiv 23,1 %, 9,3 % si 23,7 % maghiari. Chiar daca situatia s-a modificat brusc odata cu declangarea rizboiului mondial, in sensul c& mobilizarea generala a adus in randurite armatei numerosi ofiteri de rezerva, inclusiv din randul popoarelor dominate, rimanea evident’ politica cercurilor conducitoare de a reduce posibilitatea ca unitatile constituite predominant din randul najionalitiilor s& aib& comandanti de aceeasi origine etnica. lati care era in 1915 repartitia pe nationalitati a corpului ofiterese sia trupei, luatd in raport de 10 / 100". ALN. Bucures, fond Casa Regal, dasa 6/1914, £1 7 6 Tis, op. cit, p. 3945; 79481 * 0 Jasi, The Dissolution of the Habsburg Monarchy, Vke Univesity of Chicago Press, 1966, p. 145 RE. Gunther, Phe Army of Franeise Joseph, West Lafayette, Purdue University Press, 1976, p. 171 "°L. Maior, Soldati romani in armata austro-ungara (1914-1918), in Civiizayie medieval si moderna romaneascd, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1985, p.357.