Sunteți pe pagina 1din 19

1

AN UNIVERSITAR 2013-2014

CCIA ANUL III – SEMESTRUL II

1.1. FINISAJE

CURS NR. 1

Elementele de finisaj fac parte din categoria elementelor nestructurale ale clădirilor, care împreună cu celelalte categorii de elemente nestructurale (pereţi purtaţi de închidere şi de compartimentare interioară, de izolare termică, fonică, hidroizolaţiile, elemente de instalaţii etc) au rolul de a completa structura de rezistenţă, astfel încât în spaţiul construit să se creeze condiţii adecvate desfăşurării activităţilor, în concordanţă cu exigenţelor specifice funcţiunii clădirii respective. În concluzie, elementele de finisaj desăvârşesc construcţia, asigură funcţionalitatea ei şi realizează aspectul estetic. Principalele elemente de finisaj sunt: tencuielile, placajele, zugrăvelile, vopsitoriile, tapetele, pardoselile şi tâmplăriile.

1.2. Tencuieli

Tencuielile sunt elemente de finisaj care se aplică pe suprafaţa brută a pereţilor, tavanelor sau a altor elemente de construcţie, având rol decorativ, estetic, igienic şi de protecţie împotriva agenţilor exteriori (intemperii, radiaţii etc) sau interiori (apă şi vapori de apă), a gazelor (în mediul industrial, în laboratoare etc), a focului şi a altor agenţi sau acţiuni chimice şi mecanice din mediul ambiant. Tencuielile sunt lucrări care rămân vizibile şi care determină aspectul final al construcţiei.

1.2.1.Clasificarea tencuielilor a. După poziţia lor în construcţie se deosebesc tencuieli interioare şi tencuieli exterioare (de faţadă);

2

b. După natura suprafeţei pe care se aplică, denumită şi suprafaţă- suport, se disting: tencuieli pe suprafeţe de cărămidă, pe suprafeţe de beton, pe suprafeţe de şipci sau şipci cu trestie şi tencuieli pe rabiţ (plasă de sârmă), sau plasă din material plastic; c. După modul de execuţie, tencuielile pot fi: umede, obţinute prin aplicarea manuală sau mecanizată a mortarului în stare plastică, direct pe suprafaţa de tencuit şi care după întărire formează o crustă compactă şi tare sau tencuieli uscate, executate prin aplicarea unor plăci sau panouri subţiri prefabricate pe suprafaţa brută; d. după rezistenţa la acţiunea umidităţii, se deosebesc:

d.1. tencuieli care nu rezistă la apă şi umiditate, executate cu lianţi nehidraulici: var, ipsos sau argilă; d.2. tencuieli semirezistente la apă şi umiditate, executate cu o combinaţie de lianţi, respectiv ciment – var. d.3. tencuieli rezistente la umiditate, la care mortarul este executat cu lianţi de ciment, var hidraulic, etc ; e. după modul de prelucrare a feţei văzute (de finisare) se deosebesc:

e.1. tencuieli brute, executate dintr-un singur strat cu faţa văzută netezită din gros, întrebuinţate în pivniţe, depozite, poduri; e.2. tencuieli obişnuite (drişcuite), care au faţa văzută executată din mortar cu nisip fin cernut, netezită îngrijit cu drişca (manual sau mecanizat); e.3. tencuieli gletuite, sunt executate din două straturi, respectiv:

tencuiala obişnuită drişcuită se acoperă cu un strat subţire din pastă de ipsos, var sau ipsos plus var (denumit glet) netezit cu drişca metalică. Se utilizează numai la interioare şi poate constitui stratul suport pentru zugrăveli lavabile şi vopsitorii. e.4. tencuieli sclivisite, executate din mortar de ciment iar suprafaţa vizibilă se prelucrează cu pastă de ciment, netezind-o cu o drişcă metalică; Se utilizează la încăperi cu umiditate ridicată sau la construcţii pentru înmagazinarea apei (bazine, rezervoare, decantoare); e.5. tencuieli decorative, care la rândul lor sunt :

3

tencuieli cu praf de piatră, drişcuite realizate din mortar

preparat cu praf de piatră alb sau colorat (în loc de nisip)- se întrebuinţează la

faţade;

tencuieli stropite, executate manual sau mecanizat prin stropirea

unui amestec fluid, format din ciment, var, piatră măcinată şi adaos de culoare;

se întrebuinţează de asemenea la faţade;

tencuieli în imitaţie de piatră (piatră artificială sau similipiatră),

realizate din mortar având ca agregat piatra de mozaic; faţa văzută se prelucrează prin frecare, buciardare, pieptănare, şpiţuire, lustruire, pentru a imita blocurile de piatră - se utilizează în general la socluri;

tencuieli de terasit, granulit, executate cu mortar care utilizează

ca agregat granulele de marmură, ceramică, mică ,coloranţi etc- se folosesc în

general la faţade;

tencuieli calcio-vechio, care au faţa văzută cu ieşituri şi

adâncituri mai pronunţate şi uniform repartizate pe suprafaţa tencuită.

1.2.2. Materiale utilizate la realizarea tencuielilor Mortarul pentru tencuieli poate fi pe bază de var, argilă, ipsos, ciment sau mixt (argilă şi var, ipsos şi var, ciment şi var etc), iar la stabilirea compoziţiei unui mortar de tencuială este necesar să se ţină seama de: rolul stratului de tencuială, regimul de umiditate în timpul exploatării, natura stratului suport al tencuielii, aspectul şi finisarea arhitecturală. Pentru executarea tencuielilor pe suprafeţe netede de beton în mediile umede şi corozive se utilizează mortar preparat dintr-un amestec de nisip uscat, ciment şi emulsie de aracet. În cazul în care stratul suport al tencuielii este din lemn, metal sau uneori chiar zidărie sau beton, tencuiala nu se poate aplica direct. În aceste cazuri este necesară pregătirea suprafeţei suport prin folosirea unor materiale auxiliare şi anume :

4

- plasa de rabiţ, din sârmă de oţel cu diametrul de 0,4 până la 1,8 mm,

cu ochiuri hexagonale sau trapezoidale; se întrebuinţează ca strat suport (armătură) la tencuielile executate pe lemn, metal, beton, la tavane şi bolţi false, la executarea cornişelor şi profilelor, precum şi la acoperirea canalelor şi

şliţurilor lăsate în zidărie pentru instalaţii; se fixează pe o reţea de bare din oţel

beton Ø 6

mm grosime; se

întrebuinţează pentru prinderea reţelei de vergele de oţel-beton de elementul

de rezistenţă.

10

mm cu ochiuri de 15

25 cm.

- sârmă de oţel moale, neagră sau zincată de 0,5

3,0

- şipci de lemn, cu dimensiuni de 1,8 x 3,8 sau 2,8 x 4,8 cm,

4 cm, înclinate la

45 0 pe pereţi, iar pe tavan perpendicular pe direcţia grinzilor ; se întrebuinţează

pentru tencuieli pe straturi suport de lemn.

dreptunghiulare sau trapezoidale, bătute cu interspaţii de 2

- plasă de material plastic;

- culori naturale sau artificiale (coloranţi), încetinitori de priză pentru mortare de ipsos (clei de oase, var pastă etc).

1.2.3. Alcătuirea tencuielilor umede În general, tencuielile sunt alcătuite din trei straturi şi anume: stratul suport, grundul şi tinciul (fig.1.1):

i anume: stratul suport, grundul ş i tinciul (fig.1.1): Fig.1.1 .Alc ă tuirea tencuielilo r; 1-

Fig.1.1.Alcătuirea tencuielilor; 1- suprafaţă suport; 2- şpriţ; 3- grund; 4-

tinci.

5

a. Stratul de amorsaj sau şpriţul este primul strat şi are ca scop să asigure o suprafaţă rugoasă pentru legătura bună a tencuielii propriu-zise şi stratul suport.

mm şi este realizat dintr-o pastă de

ciment de consistenţă plastică, de regulă fără nisip. Şpriţul se aplică pe toate tipurile de suprafeţe, cu excepţia zidăriei din cărămidă, unde în general nu se execută. În cazul suprafeţelor rabiţate, stratul de amorsaj poartă denumirea de şmir şi este executat din mortar de var cu ipsos sau var cu ciment, după cum este şi mortarul grundului.

b. Grundul este stratul cel mai gros al tencuielii şi serveşte pentru acoperirea neregularităţilor suprafeţei sau remedierea abaterilor de la verticală (la pereţi) şi de orizontală (la tavane).

cm şi se

aplică pe şpriţul întărit în una sau două reprize de cca 0,8 cm grosime.La zidăriile din cărămidă grundul se aplică în general direct pe zidăria umezită în prealabil în cazul în care aceasta este foarte uscată. c. Stratul vizibil (tinciul) se aplică pe grundul întărit şi umezit în prealabil şi are ca scop să dea forma şi aspectul definitiv al tencuielii. Are grosimea în general de 2-4 mm, fiind realizat din mortar cu nisip fin (cu granule mai mici de 1 mm). Tencuielile brute se realizează fără tinci. Unde este posibil se renunţă la tencuielile clasice, acestea fiind înlocuite cu tencuieli subţiri sau se renunţă uneori complet la tencuieli prin realizarea betoanelor aparente sau a altor tipuri de finisaje care, deşi au un cost mai ridicat, oferă o durabilitate mare şi aspect estetic superior.

Are grosimea de aproximativ 2

3

Se realizează din mortar mai consistent, are grosimea de 1

3

1.3. Placaje Sunt lucrări de finisaj prin care se aplică pe suprafeţele pereţilor, la interiorul sau exteriorul clădirilor, plăci sau panouri din diferite materiale. Placajele pot avea rol decorativ şi de protecţie mecanică, hidrofugă, anticorosivă, ignifugă, igienică, termică sau fonică.

6

Placajele se pot clasifica astfel:

a. După forma şi dimensiunile plăcilor: din plăci mici (de forme pătrate,

dreptunghiulare sau hexagonale) şi din plăci mari; b. După modul de prindere pe suprafeţele suport: cu mortar, adezivi

sintetici, legături metalice sau combinat cu legături metalice şi mortar sau adezivi.

c. După natura plăcilor: naturale şi artificiale (din faianţă, beton, sticlă,

materiale plastice etc);

d. După poziţia în construcţie: interioare şi exterioare.

Placajele se aplică la toate tipurile de clădiri, la încăperile ude sau în locuri cu circulaţie mare: la clădiri de locuit (bucătării, băi), social culturale şi administrative (grupuri sanitare, holuri), pentru alimentaţie publică, spitale, clădiri industriale etc. O categorie distinctă a placajelor o reprezintă lambriurile, care sunt utilizate atât la exterior cât şi la interior, în mod obişnuit la spaţiile cu circulaţie mai mare (holuri, antreuri), dar şi în camere. Lambriurile pot fi realizate din produse de lemn sau plăci din material plastic, cu imitaţie de lemn sau marmură. Când placajele se execută la exterior trebuie analizată comportarea higrotermică a peretelui pentru a stabili soluţia constructivă şi tehnologică de execuţie, deoarece placajele reprezintă bariere de vapori iar pe timp de iarnă exista un risc de condens sub placaj, care ar putea conduce la desprinderea şi căderea plăcilor. Pentru a reduce riscul de condens se prevăd fie bariere de vapori aplicate în zona caldă a peretelui (pe suprafaţa caldă a termoizolaţiei sau pe suprafaţa interioară a peretelui) fie realizarea unui strat de aer ventilat spre partea exterioară a peretelui.

1.4.Zugrăveli, vopsitorii, tapete Zugrăvelile şi vopsitoriile sunt elemente de finisaj executate sub formă de pelicule subţiri pe suprafeţele tencuite şi drişcuite (şi gletuite în cazul vopsitoriilor), pe lemn sau metal, având rol de protecţie, decorativ şi igienic.

7

Tapetele sunt finisaje sub forma unor foi şi se aplică după pregătirea prealabilă a suprafeţelor. a. Zugrăvelile se realizează pe baza unor compoziţii alcătuite din liant, apă, material de umplutură şi pigmenţi. Ca liant se poate folosi varul (în acest caz zugrăvelile se numesc spoieli sau văruieli), cleiuri, silicaţi. Mai sunt şi zugrăvelile pe bază de poliacetat de vinil (zugrăveli lavabile), fiind o compoziţie gata preparată, care se amestecă cu apă în proporţie de 1/2, respectiv 1/1, corespunzător stratului de grund şi celui de al doilea, ultimul strat executându- se de obicei din compoziţia livrată nediluată. Zugrăvelile pot fi simple (într-o singură culoare) sau decorative, cu liniaturi, stropite cu praf de mătase sau de mică, rolate, cu desene, în relief (zugrăveli în calcio-vechio, executate din pastă de ipsos prin stropire). Obişnuit se realizează 2-3 straturi, primul fiind grundul, care asigură aderenţa pe suprafaţa suport. b.Vopsitoriile – Executarea propriu-zisă a lucrărilor de vopsitorie depinde de natura stratului suport şi se face după terminarea grunduirii, chituirii şi şlefuirii suprafeţei, aplicându-se manual sau mecanizat. Vopsitoriile în ulei pe tencuială se aplică pe suprafeţele acoperite cu glet de ipsos şi lustruite cu hârtie sticlată. Primul strat de vopsea (grundul) se chituieşte şi se şlefuieşte după ce s-a uscat. Vopseaua se aplică apoi în 3 sau 4 straturi uniforme; straturile succesive se întind pe direcţii perpendiculare, iar ultimul strat se întinde pe pereţi de sus în jos . Vopsitoriile pe lemnărie se aplică pe tâmplăria uşilor, ferestrelor, lambriurilor, care a fost în prealabil grunduită şi şpăcluită cu chit de lac, iar îmbinările şi crăpăturile chituite şi şlefuite cu hârtie sticlată. Vopseaua se aplică în 2 sau 3 straturi, după ce fiecare strat s-a uscat, a fost chituit şi şlefuit iar ultimul strat se întinde în lungul fibrelor lemnului. Vopsirea suprafeţelor metalice se execută după ce în prealabil suprafeţele au fost curăţate de rugină şi de alte corpuri străine cu peria de sârmă, prin sablare, cu terebentină sau benzină şi după ce au fost grunduite cu

8

miniu de plumb. Vopseaua se aplică în 2 sau 3 straturi după importanţa elementului respectiv. c. Tapetele – Lucrările de finisaj care constau din aplicarea la interior pe pereţi şi uneori pe tavane a unor făşii decorative (din hârtie, carton , PVC, stofe etc), se numesc lucrări de tapete. După natura materialelor folosite, tapetele pot fi de hârtie, de hârtie acoperite cu pelicule pe bază de polimeri, din policlorură de vinil plastifiată pe suport textil, din mătase sau stofe decorative. Tapetele se aplică pe suprafeţele interioare ale pereţilor cu tencuială drişcuită, prin lipire şi pot fi nelavabile, semilavabile şi lavabile (ultimele fiind şi bariere de vapori). Suprafeţele suport pe care se aplică trebuie să fie uscate, curate , netede şi perfect plane, fără crăpături sau adâncituri.

1.5. Pardoseli 1.5.1. Noţiuni generale Pardoselile sunt elemente de finisaj realizate pe suprafaţa de circulaţie la toate tipurile de clădiri, având rolul de a asigura condiţiile optime pentru desfăşurarea proceselor funcţionale sau tehnologice. Ele trebuie să corespundă unor exigenţe specifice: durabilitate, rezistenţă la uzură sau la acţiunea corozivă a unor substanţe, întreţinere uşoară, estetice şi economice. La încăperi pentru locuit pardoselile au un rol important la realizarea confortului termic. Stratul de uzură sau îmbrăcămintea trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate cerute de specificul şi destinaţia încăperilor. Suprafaţa pardoselii trebuie să fie plană, orizontală şi la acelaşi nivel pentru toate încăperile unui etaj sau pentru un anumit grup de încăperi. În încăperile cu procese umede, pardoseala se execută în pantă pentru a asigura scurgerea apei către sifonul de pardoseală. Structura unei pardoseli cuprinde două sau mai multe straturi (fig.1.2):

9

- stratul de uzură (îmbrăcămintea sau pardoseala propriu-zisă), supus

direct circulaţiei sau depozitării; - stratul suport care primeşte încărcarea de la pardoseala propriu-zisă şi o transmite elementului de rezistenţă (planşeu sau pământ).

elementului de rezisten ţă (plan ş eu sau p ă mânt). Fig. 1.2. Alc ă tuirea

Fig. 1.2. Alcătuirea de principiu a pardoselilor; 1- strat de uzură; 2- suport strat de uzură; 3 - element de rezistenţă (suport pardosea propriu-zisă).

În funcţie de destinaţia încăperii şi de anumite necesităţi, structura pardoselii cuprinde şi straturi de izolare termică, fonică sau hidrofugă. Stratul suport este planşeul brut, terenul natural sau umplutura de pământ la încăperile de la parterul clădirilor fără subsol sau a încăperilor de la subsol.

1.5.2. Clasificarea pardoselilor Se poate face astfel:

- După capacitatea de izolare termică a stratului de uzură: pardoseli

calde şi pardoseli reci;

- După natura stratului suport: pardoseli pe sol şi pardoseli pe planşee; -După natura stratului de uzură: pardoseli din duşumele, parchet, mozaic, mochetă, covor PVC, cărămidă, asfalt etc;

- După continuitatea suprafeţei: pardoseli continue (cu stratul de uzură turnat din beton, mozaic, asfalt, ipsos) şi pardoseli cu rosturi (cu stratul de uzură din elemente separate dispuse alăturat: duşumele, parchet, plăci) ;

- După modul de comportare la acţiunea şocurilor:

pardoseli rigide, care vibrează simultan cu planşeul brut şi transmit uşor zgomotele de impact;

10

pardoseli flotante (cu strat fonoizolant între planşeu

brut şi stratul suport al pardoselii propriu-zise), care vibrează independent şi

sunt fonoizolante la zgomot de impact.

1.5.3. Pardoseli calde Pardoselile calde se utilizează în încăperile în care omul vine în contact cu pardoseala o durată mai mare de timp fără a depune efort fizic (locuinţe, birouri, ateliere de proiectare, grădiniţe, şcoli, etc.). Stratul de uzură se realizează din produse de lemn masiv (parchet, duşumele), materiale sintetice (covor sau dale din PVC, cauciuc), mochete (covoare din fibre sintetice pe suport din material plastic), materiale bituminoase, etc. Pardoselile din parchet sunt executate din lamele de stejar sau fag, cu grosimea de 17 sau 22 mm, lungimea de 200…450 mm şi lăţimea de 30 ……90 mm. Pentru a se putea îmbina, lamelele sunt prelucrate pe două feţe laterale cu uluc şi cu lambă. Pentru realizarea pardoselii finite, lamelele se pot aşeza în plan după diferite modele: drept, în spic, în şah cu şi fără bordură (fig. 1.3).

spic, în ş ah cu ş i f ă r ă bordur ă (fig. 1.3). Fig.

Fig. 1.3. Variante de aşezare a lamelelor de parchet (de montare a

parchetului);

a - în prelungire (în frizuri); b - în zigzag simplu (spic); c, d - în

şah cu bordură; e - împletit.

Se prezintă mai jos câteva tipuri de pardoseli calde din parchet, cu precizarea că parchetul poate fi înlocuit cu mochetă sau covor PVC .

11

11 Fig.1.4. Variante de pardoseli calde; a, b - pardoseli pe sol; c, d - pe

Fig.1.4. Variante de pardoseli calde; a, b - pardoseli pe sol; c, d - pe planşeu; a, b, d - pardoseli flotante; 1- strat filtrant din pietriş; 2- beton simplu; 3- termoizolaţie; 4- protecţia fonoizolaţiei (la planşeu curent) sau a termoizolaţiei; 5- suport pardosea finită (strat uzură); 6- parchet; 7- pervaz; 8- fundaţie; 9- perete; 10- hidroizolaţie; 11- tencuială; 12- strat de beton rectificat; 13- strat de mortar; 14- fonoizolaţie; 15- planşeu brut; 16- şapă egalizare şi completare.

Tipuri noi de parchet Parchetul clasic din lemn masiv cu elemente de dimensiuni reduse necesită o serie de lucrări care au costuri ridicate, atât în faza de montaj cât şi după aceea în exploatare cum ar fi raşchetare, lăcuire, s.a.). Soluţia pentru inconvenientele parchetului clasic este în prezent parchetul din lamele de tip fâşii, cu dimensiuni mari, cu structură tristrat şi finisate, care nu mai necesită după montare lucrări de finisare, iar întreţinerea este uşoară. În principiu există două tipuri de astfel de parchet şi anume parchet laminat şi parchet stratificat. Parchetul laminat se prezintă sub forma unor fâşii dreptunghiulare, având grosimi de 7, de 8 sau 9 mm iar lungimile sunt variabile de ordinul metrilor. Structura acestui tip de parchet este următoarea:

12

- un strat inferior laminat, cu grosimea de aproximativ 1 mm, având rolul

de protecţie la umiditate dar şi pentru a asigura stabilitatea dimensională şi

geometrică;

- stratul intermediar cu grosimea de 6 , de 7 mm sau 8 mm cu rolul de

asigurare a rezistenţei mecanice a fâşiei, fiind realizat din aşchii aglomerate (cu formaldehidă), de înaltă densitate (H.D.F);

- cel de-al treilea strat este realizat dintr-o peliculă melaminată rezistentă la abraziune. La montaj îmbinarea fâşiilor pe canturi se face sub formă de clipsare. Montajul acestui tip de parchet se poate realiza în două variante: liber

sau lipit. În cazul montajului liber se recomandă să se introducă între stratul suport şi fâşiile de parchet un strat de cca 2,5 mm grosime cu rol de strat de amortizare, precum şi de asigurare a unei suprafeţe line a suportului. La montajul lipit, montarea se face direct prin lipire pe stratul suport. Parchetul stratificat se realizează sub forma unor fâşii drepte, de tip scânduri, având următoarele dimensiuni: grosime de 1,4-1,6 cm, lăţimea de 16

cm iar lungimea de 1,25 - 2,40 m. Acest tip de parchet are următoarea alcătuire:

- un strat inferior, realizat din lemn de calitate inferioară;

- un strat intermediar din PAL (plăci aglomerate de lemn);

- un strat superior, respectiv stratul de uzură, realizat din esenţe de

lemn cu rezistenţe ridicate. Îmbinarea fâşiilor se realizează printr-o profilaţie specială realizată pe

canturi de tip lambă şi uluc.

1.5.4. Pardoseli reci Pardoselile reci se folosesc în spaţiile de circulaţie şi anexe ale clădirilor civile, respectiv în toate spaţiile clădirilor industriale (mai puţin în spaţiile anexe pentru birouri) –fig.1.5.

13

13 Fig.1.5. Variante de pardoseli reci; a, b, c, d - pardoseli pe sol; d -

Fig.1.5. Variante de pardoseli reci; a, b, c, d - pardoseli pe sol; d - în cazul apei subterane cu presiune hidrostatică; e, h - pardoseli pe planşeu curent; f,g – în băi; h-pardosea flotantă; 1- strat filtrant din pietriş; 2- beton simplu; 3- strat de uzură din mortar de ciment sclivisit sau rolat; termoizolaţie; 4- protecţia fonoizolaţiei (la planşeu curent) sau a 4- dale prefabricate pe strat de mortar de ciment; 5- plintă; 6- hidroizolaţie; 7- fundaţie; 8- perete; 9- planşeu brut; 10- suport pardosea finită (strat uzură); 6- parchet; 7- pervaz; 8- fundaţie; 9- perete; 10- şapă egalizare şi completare; 11- mozaic turnat; 12- scafă; 13- hidroizolaţie; 14- plasă rabiţ; 15- fonoizolaţie; 16- strat suport; 17- protecţie fonoizolaţie.

Pardoselile reci se pot realiza în diverse moduri:

- din piatră naturală (marmură, calcar, gresie etc.) la clădiri

monumentale;

- din pietre artificiale (gresie ceramică, dale din beton sclivisite, rolate

sau mozaicate), din beton turnat (brut, sclivisit sau rolat), din cărămidă, etc.;

- din mozaic turnat, care poate fi simplu, veneţian sau roman.

Mozaicul veneţian se caracterizează prin prevederea unor bucăţi de

marmură de diverse mărimi, forme şi culori în stratul de uzură, iar mozaicul

roman prin prevederea unor plăcuţe colorate de 1,5-2 cm din calcar compact

sau marmură, dispuse pe un strat de mortar de ciment.

14

Plăcuţele pot fi dispuse neordonat sau ordonat, conform unor desene. Stratul de uzură sau îmbrăcămintea trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate cerute de specificul şi destinaţia încăperilor.

1.6. Tâmplărie Tâmplăria reprezintă o categorie de elemente arhitectural-constructive de finisaj, cele mai importante fiind uşile şi ferestrele, absolut necesare pentru funcţionarea normală a clădirilor. Ele asigură accesul în clădire, iluminatul şi ventilarea naturală a spaţiului construit. În cadrul exigenţelor ce se impun acestor elemente, cele fizice sunt mai importante în special pentru ferestre, care asigură iluminatul natural şi protecţia împotriva agenţilor climatici exteriori.

1.6.1. Ferestrele Se caracterizează prin coeficienţi de transfer termic relativ mari, respectiv prin rezistenţe reduse la transfer termic şi având în vedere ponderea lor importantă în cadrul elementelor de închidere şi influenţa defavorabilă asupra pierderilor de energie termică în perioadele reci, este necesar ca în proiectarea şi execuţia ferestrelor să se urmărească reducerea pierderilor de energie termică. În acest sens se recomandă realizarea unor zone vitrate cu suprafaţă minimă, necesară doar din condiţia realizării exigenţei privind iluminatul, realizarea cât mai precisă a falţurilor pentru a reduce debitul de aer rece care pătrunde prin rosturi şi chiar prevederea unor profile elastice de etanşare, prevederea de ferestre duble, a geamului termopan sau chiar ferestre triple. Ferestrele sunt alcătuite în general din următoarele elemente: partea fixă denumită toc, părţile mobile (cercevele) şi accesoriile metalice (fig.1.6).

15

15 Fig.1.6. Alc ă tuirea ferestrelor; 1- toc; 2- montant intermediar; 3- cercevele; 4- ochi mobil

Fig.1.6. Alcătuirea ferestrelor; 1- toc; 2- montant intermediar; 3- cercevele; 4- ochi mobil de aerisire; 5-balama; 6- cremon; 7- broscuţă cu mâner.

1.6.1.1. Clasificarea ferestrelor

a. după material: din lemn, metal, mase plastice,etc;

b. după numărul de rânduri de geam: simple, cu geam dublu sau triplu;

c. după modul de deschidere: cu deschidere obişnuită (spre interior sau

exterior), cu deschidere interior- exterior, basculante (rotire în jurul unui ax

orizontal median sau la extremitate), pivotante (rotire în jurul unui ax vertical

median), culisante (glisare pe orizontală), de tip ghilotină ( glisare pe verticală),

pliante etc (fig.1.7).

ă ( glisare pe vertical ă ), pliante etc (fig.1.7). Fig.1.7. Variante de deschidere a ferest

Fig.1.7. Variante de deschidere a ferestrelor; a - cu deschidere spre interior; b - cu deschidere spre exterior; c - pivotante (rotire în jurul unui ax vertical median); d - basculante (rotire în jurul unui ax orizontal median si orizontal la extremitate); e - tip ghilotină; f - culisante; g - pliante.

16

d. după numărul de rame mobile (cercevele) : ferestre cu un singur

rând de cercevele (simple), ferestre cu două rânduri de cercevele (duble fig.1.8)

şi ferestre cu un singur rând de cercevele dar cu geamuri duble (cuplate,

fig.1.9);

rând de cercev ele dar cu geamuri duble (cuplate, fig.1.9); Fig.1.8. Ferestre duble din lemn cu

Fig.1.8.Ferestre duble din lemn cu deschidere interioară; 1, 2- tocuri (interior şi exterior); 3- căptuşeală; 4-, 5- cercevele (interioare şi exterioare); 6- şipcă; 7- foi de geam; 8- chit pentru etanşare; 9- balamale; 10- cremoane; 11- lăcrimar din tablă; 12- solbanc din tablă cu lăcrimar; 13- carton bitumat lipit cu bitum; 14- material de etanşare; 15- chit permanent plastic sau elastic

17

17 1- toc; 2- cercevele cuplate; 3- ş ipc ă de acoperire; 4- foi de geam;

1- toc; 2- cercevele

cuplate; 3- şipcă de acoperire; 4- foi de geam; 5- lăcrimar din lemn; 6- carton bitumat; 7- material de etanşare; 8- chit permanent plastic sau elastic; 9- chit pentru etanşare geam; 10- solbanc; 11- glaf.

Fig.1.9.Fereastră cuplată cu deschidere interioară;

Ferestre cu geam de tip ,, Termopan”

Adoptarea acestui sistem de ferestre a avut ca şi cauză următoarele dezavantaje ale ferestrelor din lemn duble sau cuplate respectiv:

- consumul mare de material lemnos;

- probleme privind întreţinerea, respectiv probleme în ceea ce priveşte

spălatul foii de geam exterior în cazul ferestrelor duble la clădiri înalte, dificultăţi la spălatul feţei interioare a foilor de geam în cazul ferestrelor cuplate;

- capacitatea de izolare termică şi fonică redusă.

18

Sistemul de ferestre cu geam de tip ,, Termopan” constă în realizarea unei tâmplării cu un singur rând de cercevele cu deschidere interioară dar prevăzute cu un sistem de geam dublu monobloc cu alcătuire specială. Tocul poate fi realizat din profile PVC sau din lemn masiv sau stratificat. Principala caracteristică a acestor tâmplării constă în etanşeitatea foarte mare obţinută cu ajutorul unor garnituri speciale aşezate în rosturile dintre toc şi cercevea. Pentru sporirea performanţei energetice în spaţiul dintre cele două foi de geam se poate introduce un gaz rar (argon sau cripton) şi mai ales una dintre feţele de geam se prevede cu o emisivitate foarte mică (Low-e).

1.6.2.Uşile

Uşile au rolul de a asigura comunicarea între diferitele spaţii interioare sau între interior şi exterior, iar forma şi dimensiunile acestora depind de rolul şi poziţia lor în clădire. În general la clădirile civile uşile au următoarele dimensiuni modulate: lăţimi de 70; 80; 90; 150 cm şi înălţimi de 190……250 cm. Dimensiunile uşilor şi porţilor la clădirile industriale sunt în funcţie de gabaritul vehiculelor, maşinilor sau obiectelor care circulă prin ele. Uşile sunt formate din toc, foaia uşii şi accesoriile metalice. Tocul este format din lemn sau metal şi se prinde de perete prin ghermele sau prin sudură. Foaia uşii poate fi alcătuită dintr-un singur strat (din lemn masiv sau din tăblii din PAL sau panel) sau din două straturi din placaj sau PAL, respectiv din metal (oţel, aluminiu, etc.) emailat. Sensul de deschidere al uşilor, stânga sau dreapta, se stabileşte după cum balamalele canatului rămân după deschiderea uşii prin împingere, în stânga sau în dreapta persoanei care deschide uşa. Uşile cu mai multe canaturi pot avea deschideri diferite. Sensul de deschidere al uşilor pivotante se alege în funcţie de sensul normal de circulaţie. De exemplu, la uşile care despart încăperile de coridor, se deschid către interiorul încăperilor; la sălile de cinematograf, de clasă , teatre, uşile de intrare în clădire se deschid spre exterior pentru a asigura o evacuare rapidă în caz de pericol.

19

Clasificarea uşilor se poate face după următoarele criterii:

- după poziţia pe care o au în construcţie pot fi uşi interioare şi uşi exterioare; - după modul de deschidere pot fi:

cu deschidere obişnuită sau pivotante în unul sau două canate

care se deschid spre stânga sau dreapta prin rotirea lor cu ¼ arc de cerc, fiind

uşi obişnuite montate pe toc cu falţ;

batante în unul sau două canate, care se deschid prin împingere

sau tragere având oscilaţia de ½ cerc; se montează pe toc fără falţ şi se

întrebuinţează acolo unde circulaţia este mare în ambele sensuri;

culisante sau pliante, care se deschid lateral prin alunecarea de-a

lungul pereţilor sau în interiorul acestora; glisarea se asigură cu ajutorul unor

şine de rulare;

turnante, folosite la intrările în localurile publice , fiind alcătuite

dintr-un tambur închis cu geamuri, cu diametrul de 1,9…2,5 m şi patru foi

dispuse în unghi drept care se rotesc în jurul unui pivot central; După numărul de canaturi pot fi: cu un canat, cu două sau cu mai multe canate; După soluţiile de asamblare pe toc, pot fi: pe toc, pe căptuşeli sau pe toc şi căptuşeli; După materialul din care se realizează sunt: uşi din lemn, metalice, din geam securizat, din materiale plastice.