Sunteți pe pagina 1din 7

INVATAREA

Cei mai multi specialisti in probleme de psihologia invatarii au descoperit ca:


nvarea reprezint dobndirea de ctre individ a unor noi forme de comportament, ca
urmare a repetrii situaiilor sau a exersrii.
Invarea poate fi privit:

ca rezultat, n cazul n care ea se exprim n termeni de cunostine, priceperi,


deprinderi, obinuinte, familiarizare, etc;
ca proces, n care caz referirea se face, mai ales, la mecanismele care-l condiioneaz
i la depirea nsi a fenomenului, exprimat n termeni de nsuire, asimilare,
modificare, etc;
ca aciune operaional dirijat pedagogic sau independent, individual sau
colectiv, n care termenii sunt predare, instruire, exersare, putndu-le asocia
tehnicile i metodele adecvate materialului de nvat i subiectului care nva.

n opinia lui Gagn, dezvoltarea se subordoneaz procesului nvrii. El consider c


dezvoltarea uman apare ca efect, ca schimbare de lung durat pe care subiectul o
datoreaz att nvrii, ct i creterii. Gagn este de prere c, n nvare, elevii se
bazeaz pe o serie ordonat i cumulat de capaciti, organizarea i ierarhizarea acestora
fcndu-se de la simplu la complex, de la particular i specific, la general (o capacitate
simpl, particular este nvat naintea uneia mai complexe i generale). Gagne a
identificat cinci tipuri de capaciti pe care le nva omul, capaciti care permit realizarea
anumitor performane:

Informaia verbal (permite individului s comunice informaii);


Deprinderea intelectual (permite efectuarea de operaii intelectuale);
Strategia cognitiv (permite rezolvarea de probleme variate);
Deprinderea motric (face posibil realizarea de activiti motorii);
Atitudinea (adoptarea unei poziii fa de obiecte, persoane, evenimente).

Acest ansamblu de activiti se nscrie n ceea ce Gagn numete condiiile interne


ale nvrii, alturi de care exist i condiii externe, a cror aciune este independent de
existena subiectului.
Pornind de la diversitatea condiiilor nvrii, Gagn propune o clasificare a tipurilor
de invatare in Conditiile invatarii. El construieste o ierarhie din 8 tipuri de invatare, din ce
in ce mai complexe, astfel ncat o invatare mai complexa presupune realizarea prealabila a
celorlalte moduri de inv. mai simple:

Invatarea de semnale (cazul sugarului care incepe sa-si recunoasca mama dupa
imaginea ei vizuala si nu doar dupa voce);
Invatarea stimul-raspuns (cand la un anumit stimul, o miscare poate fi inlocuita cu
alta);
Inlantuirea de miscari (mersul pe bicicleta, inotul), deprinderi;
Asociatiile verbale foarte complexe sunt cele implicate in vorbire;
Invatarea prin discriminare (cand facem distinctii fine);
Invatarea conceptelor concrete pentru a utiliza cuvintele;
Invatarea regulilor, a legilor, a formulelor matematice;
Rezolvarea de probleme constituie tipul de invatare cel mai complicat (trebuie sa
combinam regulile pentru a solutiona situatii, probleme noi).

In cadrul predarii, atunci cand intampinam dificultati specifice unui anume nivel,
trebuie sa ne asiguram de insusirea cunostintelor treptelor anterioare. Din teoria lui Gagn
decurge necesitatea unei analize minutioase a conceptelor si operatiilor implicate in
intelegerea unei teme, cat si preocuparea de a dezvolta capacitatea elevilor de rezolvare a
unor variate probleme treapta superioara a invatarii.
In mod esential, invatarea reprezinta insusirea de noi cunostinte, priceperi si
formarea de noi capacitati intelectuale. Pe ea se bazeaza intreaga dezvoltare a personalitatii.
Procesele si activitatile psihice interactioneaza si interfereaza simultan, dar putem
considera ca intr-o anume faza a actului de invatare, un anume proces psihic este
preponderent. In procesul invatarii se pot distinge doua etape: in prima se urmareste
rezolvarea unei probleme (acum rolul principal il are gandirea, organizand perceptia, atentia,
memoria si imaginatia), iar in a doua etapa se realizeaza fixarea, consolidarea solutiei si pe
primul loc se situeaza memorarea inteligenta. Tot timpul este insa necesara sustinerea
energetica a invatarii, sustinere realizata de motivatie, vointa, afectivitate si, la fel de
necesara, comunicarea dintre profesor si elev, care implica limbajul.
1.Invatarea de semnale:
Conditia esential pentru ca nvtarea semnalului s aib loc este s se asigure o
prezentare aproape simultan a doua forme de stimulare: stimulul produce o reactie
general, asa cum vrem s obtinem si stimulul semnal.
Invatarea de acest tip are un caracter involuntar si se concretizeaza in raspunsuri
generale, difuze, emotionale, care nu se afla sub control voluntar. In schimb, raspunsurile
precise, voluntare (cum ar fi lovirea unei mingi cu piciorul sau scrierea numelui), nu pot fi
invatate pe aceasta cale.
Exemplu: Semnale au loc in viata fiecaruia dintre noi. Invatam sa raspundem la culoarea
rosie a semaforului, la soneria ceasului desteptator, la clopotelul de la scoala, etc. Dupa
terminarea celor 50 minute de activitate, la auzul clopotelului, in clasa se face multa forfota,
unii se ridica in picioare, altii incep sa vorbeasca sau isi inchid caietele.

2.Invatarea stimul-raspuns:
Este un alt tip fundamental de invatare care face posibil ca individul sa realizeze o
actiune atunci cand doreste sa dea un raspuns precis la un stimul discriminat.
Acest tip de invatare se desprind 2 caracteristici:

astfel de invatare se refera la o singura legatura intre stimul si raspuns nu la legaturi


multiple;
stimulul si raspunsul apar total legate intr-un mod care nu se intilneste la tipul de
invatare anterior.

Invatarea sub forma de asociere a raspunsului a reactiei la stimul depinde de ceea ce


se intimpla dupa o reactie, anume daca are loc recompensa sau intarirea.
Intarirea, recompensa usureaza invatarea fie ca este esentiala sau nu intrucit face ca
o manifestare de comportament deja caracteristica individului sa apara mai frecvent.
Tehnicile de intarire stau la baza instruirii programate. Varsta, ca si mediul din care
provine elevul, influenteaza aplicabilitatea si semnificatia tipurilor de intarire. Acest tip de
invatare genereaza formarea deprinderilor de pronuntie la copilul mic, de pronuntare intr-o
limba straina la adulti (pentru adulti, intarirea fiind compararea propriei pronuntii cu cea a
unui specialist).
Exemplu: Copilul raspunde bine si i se da bulina. Copilul raspunde, are voie sa vorbeasca
cand ridica mana. Copilul invata sa deseneze bastonase, actiunea in sine ii produce satisfactii
si il determina sa continue. Aceasta invatare are o componenta externa dar si una interna
(satisfactia).
3.Invatare de tipul inlantuirilor:
Inlantuirea este un tip de invatare aplicata la toate varstele. Se numeste si invatarea
de secvente. Actiunea care urmeaza sa fie invatata reprezinta o multitudine de acte. Fiecare
din aceste acte a fost invatat anterior dar in acest caz al inlantuirii esentialul este respectarea
ordinii lor, asigurarea intaririi intregului lant si a reusitei ultimei verigi. Aceasta trebuie sa
conduca la satisfactie, sa fie intarita. Pentru dirijarea succesiunii executiei se apeleaza la
indicii ajutatoare exterioare, necesare mai ales in selectia verigilor exacte ale lantului si la
instructiuni verbale. Atunci cand instructiunea verbala este autoadministrata, devine parte
integranta a inlantuirii ce trebuie insusita. O alta conditie este contiguitatea, adica
executarea actelor intr-o succesiune temporala stricta, fara intreruperi, ezitari, intirzieri.
Exemplu: Copiii invata dupa modelul inlantuirilor un numar de deprinderi: incheierea
nasturilor, a cataramelor, utilizarea foarfecilor, efectuarea nodurilor. Invatarea lor poate fi
facilitata prin indicatii verbale Intarirea acestor componente inlantuite se face pe plan intern
prin placerea produsa de actul in sine dar si pe plan extern prin laude, incurajare.
4.Invatarea asociativa-verbala:
Cu toate ca sunetele pe care le produce omul sunt in numar limitat, modelele
obtinute prin combinarea lor sunt de o diversitate practic nelimitata.

Asociatia verbala reprezinta invatarea de lanturi verbale. Cele mai simple inlantuiri
verbale sunt reprezentate de activitatea de denumire a unui obiect. In acest caz se constituie
un lant cu cel putin 2 verigi: prima este o relatie care leaga aparitia obiectului de un raspuns
rezultat din observarea unor aspecte ale obiectelor si a doua este o conexiune care face ca
individul sa se autostimuleze si sa denumeasca obiectul.
Invatarea eficienta a asociatiilor vebale necesita folosirea unor verigi intermediare
care au rol de mediere sau de codificare. Aceste verigi se produc in intimitatea celui care
invata, sunt implcite si nu se manifesta in comportamentul exterior, explicit. Condiiile:

nvarea unei asociaii de dou elemente verbale este puternic influienat de


nvarea anterioar a discriminrii att a primului ct i a celui de al doilea termen;
unitile verbale trebuie s fie prezentate ntr-o succesiune potrivit;
elevul trebuie s formuleze n mod activ rspunsurile cerute de lan, stimulii
proprioceptivi devenind o parte din veriga imediat urmtoare;
nvarea s se sprijine pe stimuli externi;
trebuie s se asigure confirmarea rspunsurilor corecte ca mod de ntrire;
nvarea eficient a unei asociaii verbale de dou elemente necesit folosirea unei
verigi intermediare cu funcie de mediere sau de codificare.

5.Invatarea prin discriminare:


Denumim invare prin discriminare procesul pe baza cruia stimulii ajung s exercite
un control selectiv asupra comportamentului.
Discriminarea este considerata drept un model de invatare care capata aplicabilitate
numai dupa ce s-au dobandit unele notiuni de baza. Discriminarea consta in reactii diferite la
stimuli asemanatori. Discriminarea se bazeaza pe inhibitia de diferenfiere. Ea se deprinde
atunci cand o reactie la un stimul este intarita, iar aceeasi reactie la un stimul similar nu mai
este intarita (se stinge).
Invatarea literelor, a numerelor reprezinta o invatare de discriminare multipla. Pe
masura ce se avanseaza in invatare, probabilitatile de confuzie provocate de dificultati in
discriminare sporesc. Elevul invata sa deiferentieze literele de tipar, cifrele, culorile,
fenomenele, pentru ca apoi sa invete trasaturile distinctive ale unor clase de obiecte din
mediul in care traieste.
n nvarea prin discriminare se impun a fi respectate urmtoarele condiii:

stimulii ce urmeaz a fi disociai n diferite lanuri trebuie s fie prezentai unul cte
unul, astfel nct elevul s poat reconstitui lanul fiecruia dintre ei. Se va folosi ca
sprijin un stimul extern, un comparator, care poate fi concret (n cazul discriminrii
literelor p i b) sau ideativ (n cazul discriminrii ''revoluiei'' de ''lovitur de stat'');
este necesar repetarea, volumul repetiiilor necesare crescnd cu numrul de
lanuri ce urmeaz a fi discriminate;
confirmarea ca form de ntrire a rspunsurilor corecte.

Exemplu: Un copil cand invata sa citeasca, poate raspunde pronuntand soc la cuvintele
suc, sac, sec. Daca profesorul este de acord cu copilul numai atunci cand ei pronuna
corect, exista posibilitatea ca ei sa-si precizeze discriminarile intre aceste cuvinte. Se observa
ca, cu cat stimuiii se aseamana intre ei, cu atat discriminarea lor este mai dificila. Copiii care
incep sa scrie fac mult mai muite greseli la discriminarea intre d si b decat intre s si i.
Profesorul prezinta lectia de invatat in asa fel incat dimensiunea relevanta sa se observe usor
pe cale perceptiva. Pentru aceasta, el poate folosi creta colorata (se scrie un cuvant cu o
culoare, iar partea care reprezinta eroarea se noteaza cu alt culoare) sau intonatia (scaderea
si ridicarea vocii).
6.Invatarea notiunilor se refera la faptul ca subiectul poate sa clasifice obiectele pe baza
unor proprietati comune. Formarea conceptelor este foarte importanta in actul instruirii.
Incepand cu clasele mici, apoi de-a lungul intregii perioade scolare, elevului i se cere sa
clasifice multe obiecte si evenimente. Un rol important in acest proces il are limbajul. O data
ce notiunile sunt insusite, individul este pregatit pentru asimilarea unui volum de cunostinte
foarte mare.
Exista dou modaliti de nsuire a noiunilor: pe cale empiric (pretiinific), pe
baza experienei individuale i pe cale tiinific, n cadrul sistemului de nvmnt.
Notiunile se pot clasifica dupa mai multe criterii in :

concrete - cele care detin insusiri observabile;


abstracte - cele care detin insusiri neobservabile;
finite - cu sfera determinata (exemplu: notiunea de carte);
finite (exemplu: notiunea de univers);
individuale (exemplu: notiunea de luna);
colective (exemplu: notiunea de clasa de elevi);
vide (exemplu: notiunea de martian).

Notiunile se invata prin metode concrete bazate pe observatie, povestire, mai ales
notiunile concrete si prin metode abstracte, bazate pe explicatie sau definitie, in cazul
notiunilor abstracte.
Asimilarea deplin, creatoare a noiunilor nu poate fi realizat n lipsa nelegerii
acesteia de ctre elevi.
nelegerea const n relevarea esenialului din obiectele i fenomenele lumii
materiale fie prin raportarea acestora la o anumit categorie, cunoscut anterior, fie prin
clarificarea cauzelor unui anumit fenomen, a apariiei i dezvoltrii lui. nelegerea apare ca
un proces de stabilire contient a unor legturi ntre vechile cunotine dobndite anterior
i noile cunotine. nelegerea, fie parial sau aprofundat, se va obiectualiza n activitatea
elevilor n dou maniere: prin cuvinte, n expunerile verbale sau scrise si prin aciuni, prin
aplicarea n practic a noilor noiuni.

7.Invatarea de reguli sau de principii:


In termenii cei mai simpli, o regula este un lant de concepte care formeaza ceea ce in
general denumim cunostinte.
O regul este capacitatea intern care i ofer individului posibilitatea de a rspunde
la o clas de situaii - stimul cu o clas de performane, ultima fiind n mod predictibil legat
de prima printr-o clas de relaii.
O regul este compus din mai multe noiuni. Cnd individul stpnete regula la
nivelul unei abiliti, el poate identifica aceste noiuni componente i poate demonstra c
acestea se leag ntre ele ntr-un mod specific regulii. Aceasta este de o extrem importan
pentru a face distincie ntre nsuirea regulei i nsuirea enunului verbal; cunoaterea
formulrii verbale nu nseamn n mod necesar nelegerea regulei, dar poate fi considerat
ca o premiz a acesteia.
Inlantuirea conceptelor in perspectiva formularii principiilor se poate face cel putin
prin doua metode principale:

se porneste de la pronuntarea principiului, desprinderea caracteristicilor si apoi


specificarea posibilitatilor sale aplicative in actiuni directe si implicite (metoda
deductiva);
se prezinta imprejurari, experiente in care se opereaza principiul de catre profesor,
iar elevii sunt solicitati sa combine conceptele in ordinea adecvata (metoda inductiva
sau a descopunerii dirijate).
Acest nivel de invatare abstracta presupune mai multe conditii ale invatarii:

stapanirea notiunilor care intra in regula, principiul sau legea respectiva;


cunoasterea raporturilor dintre notiunile respective;
realizarea relatiei inductive de la particular la general si deductive de la general la
particular.

8.Rezolvarea de probleme constituie tipul de invatare cel mai complicat care consta in
combinarea regulilor cunoscute pentru a solutiona situatii, probleme noi. Rezolvarea de
probleme ca un proces prin care elevul descoper o combinaie de reguli nvate anterior,
pe care o poate aplica pentru a ajunge la o soluie referitoare la o nou situaie
problematic. Este un proces care genereaz o nou nvare: cnd este gsit soluia
problemei se nva ceva n sensul c se schimb capacitatea individului. Ceea ce rezult din
rezolvarea de probleme este o regul de ordin superior. Rezolvarea de probleme trebuie
considerat o form categoric de nvare.
Evenimentele implicate n rezolvarea de probleme sunt:

prezentarea problemei prin formularea verbal sau practic;


definirea problemei prin distingerea caracteristicilor eseniale ale situaiei
problematice;
formularea unei ipoteze care poate fi aplicat n vederea obinerii unei soluii;

verificarea ipotezelor pn la gsirea soluiei.


Condiii:

elevul trebuie s fie n stare s-i reactualizeze regulile nvate anterior care ar fi
potrivite noii situaii;
contiguitatea regulilor ce urmeaz s fie mbinate pentru a ajunge la soluie cu
situaia, stimul ce pune problema;
dirijarea gndirii elevului cu privire la scopul activitii i aspectul general al soluiei
pentru a delimita seria de ipoteze pe care elevul urmeaz s le verifice n cursul
rezolvrii;
folosirea analogiei care sugereaz posibilitate unei comuniti de structur acolo
unde nu constatm de la nceput dect asemnare exterioar;
imaginea vizual care sugereaz direcii posibile de rezolvare; schemele, diagramele
de diverse tipuri plasticizeaz abstraciile, le fecundeaz, le vitalizeaz;
rezolvarea unei probleme nrudite mai simple;
rezolvarea problemelor n grup; discuiile, controversa joac un rol pozitiv n
stimularea gndirii creatoare,