Sunteți pe pagina 1din 32

1.

DEZVOLTAREA CERCETĂRII OPERAŢIONALE

Cercetarea operationala ca disciplina sa desprins din grupul disciplinelor economice aplicative avand ca scop principal abordarea unor probleme practice prin intermediul matematicii, econometriei, analizei

economice, fiind utilizata cu precadere la inceput in sistemele bine organizate(aparare), astfel:

„cercetare operaţională“ a fost utilizat pentru prima dată în anul

1939

administraţie centrală sau locală

activităţi industriale în diverse organizaţii sociale

spitale, şcoli, sindicate, biblioteci

agricultură-aplicabilitatea datorită diversificării ramurilor de

producţie, a influenţei factorilor de producţie şi a factorilor naturali, precum şi a proceselor permanente de optimizare a resurselor.

Metodele cercetării operaţionale

conservarea resurselor de apă,

optimizarea tehnologiilor de producţie,

planificarea regională şi locală a producţiei agricole

37. RELATIILE DINTRE RESURSELE DE PRODUCTIE Resursele de Q in proc.de Q agric. se pot gasi in relatii de:

complemetaritate sau de substituire. Daca ne referim la res materiale atunci cand se afla in relatii de complem. ele nu se pot inlocui reciproc. Practic ele isi realiz. functionalitatea numai daca sunt utilizate impreuna in anumite raporturi. Raportul de compl. poate fi de 1:1 sau de 1:n in cazul difertelor agregate deservite de mai multi muncitori. Daca aceste res de Q utilizate se pot inlocui reciproc intre ele in diferite raporturi sau chiar in totalitete atunci res respective se afla in relatii de substituire. Proportiile in care resursele se pot substitui reciproc pot fi constante sau variabile. Substituirea in rap constante pp mentinerea aceleiasi rate de substituire indif de niv alocarii res respective. Acest lucru inseamna ca influenta celor doua resurse substituibile asupra Q agric este aceeasi indif de niv la carea cestea se aloca sau de niv Q rezultate.

1

2.ELEMENTE CARE AU DUS LA APARITIA CERCET OP Necesităţile impuse de prima revoluţie industrială din Anglia au fost cele care au condus la dezvoltarea cercetării operaţionale ca ştiinţă independentă. Până la mijlocul secolului trecut, majoritatea unităţilor de producţie foloseau foarte puţini oameni. Apariţia maşinilor-unelte a permit înlocuirea omului cu maşina, ca sursă de energie iar dezvoltarea sistemelor naţionale de transport şi comunicaţii au impulsionat evoluţia industriei întreprinderilor, devenea din ce în ce mai greu ca întreg procesul de conducere să fie asigurat de un singur om. De aceea proprietarul, iar mai târziu directorii de profesie, au început să atribuie altora câte o parte din sarcinile sale.

personal,

comercial, cercetare şi proiectare. Dezvoltarea industrială ulterioară a impus o diferenţiere şi mai accentuată. Astfel, serviciul producţie a fost divizat în

Au

început

apară

serviciile

de

producţie,

finanţe,

aprovizionare,

întreţinere şi reparaţii,

transport,

control de calitate şi

planing, (planificarea lucrului pe maşini şi utilaje). Pe măsura creşterii şi răspândirii populaţiei, au apărut noi pieţe de desfacere şi s-au descoperit surse noi de materii prime. Ca rezultat, operaţiile industriale s-au dispersat geografic. A devenit un lucru comun ca aceeaşi firmă să dispună de mai multe întreprinderi şi de mai multe oficii comerciale, fiecare dintre acestea având propriul lor conducător. Pe măsura dezvoltării fiecărei noi activităţi de conducere, au apărut noi ştiinţe aplicate, având rolul de a sprijini activitatea respectivă. Astfel, odată cu utilizarea cunoştinţelor de statistică şi psihologie, s-a dezvoltat o altă ştiinţă, organizarea producţiei. Au apărut şi alte discipline aplicative:

studiul fenomenelor de conjunctură,

microeconomia industrială,

psihologia şi sociologia industrială. Specializarea continuă a funcţiilor de conducere a determinat o specializare din ce în ce mai accentuată a disciplinelor ştiinţifice corespunzătoare. Au apărut discipline ca:

2

tehnologia materialelor,

controlul statistic al calităţii,

teoria reînnoirii,

teoria siguranţei,

marketingul.

38.CEREREA DE CONSUM SI APARITIA STOCURILOR Stabilirea politicii de gestiune a stocurilor este nemijlocit legată de cunoaşterea elementelor prin care se caracterizează procesele de stocare şi care determină nivelul de formare al stocurilor:

CEREREA DE CONSUM, element de bază în funcţie de care se

determină nivelul şi ritmul ieşirilor, volumul şi ritmul necesar pentru intrări şi nivelul stocului. Cererea de consum reprezintă numărul de produse solicitate în unitatea de timp. Acest număr nu coincide întotdeauna cu cantitatea vândută deoarece unele cereri pot rămâne nesatisfăcute datorită deficitului în stoc sau întârzierilor în livrare. Evident, dacă cererea poate fi satisfăcută în întregime, ea reprezintă cantitatea vândută. După natura ei, cererea poate fi:

a. determinată - cererea pentru o perioadă e cunoscută şi poate fi constantă pentru toate perioadele sau variabilă pentru diferite perioade;

b. probabilistă - cererea e de mărime sau frecvenţă necunoscute, dar

previzibile şi reprezentată printr-o repartiţie de probabilitate dată. Caracteristicile şi tipul cererii se stabilesc pe bază de observaţii, prin studii asupra perioadelor trecute. Stabilirea caracteristicilor şi tipului de cerere pe baza observaţiilor, prin studii asupra perioadelor trecute, nu este satisfăcătoare, din cel puţin două motive:

- presupunând că şi în viitor cererea ar urma aceeaşi repartiţie de probabilitate ca în perioadele trecute, parametrii ei nu se menţin întotdeauna; - se exclude posibilitatea influenţei unor fluctuaţii sezoniere asupra cererii.

Cererea probabilistă poate fi stabilă din punct de vedere statistic sau nestabilă din punct de vedere statistic (sezonieră).

c. necunoscută - cererea pentru care nu dispunem nici de datele necesare

stabilirii unei repartiţii de probabilitate (este cazul, de exemplu, al produselor noi).

3

3.EXEMPLIFICAREA FUNCTIEI EXECUTIVE DE NIVELUL UNEI INTREPRINDERI

Conducerea unei întreprinderi atribuie compartimentelor principalele sarcini:

Serviciul producţie: maximizarea cantităţii de mărfuri sau servicii şi minimizarea cheltuielilor specifice de producţie;

Serviciul comercial: maximizarea cantităţii de mărfuri vândute şi

minimizarea cheltuielilor specifice legate de desfacerea mărfurilor;

Serviciul financiar: minimizarea capitalului necesar pentru menţinerea unui nivel de producţie dat;

îndeplini

sarcinile în mod conştiincios şi să asigure o înaltă productivitate a muncii.

Toate aceste sarcini sunt în conformitate cu obiectivele generale ale

întreprinderii, dar ele sunt adeseori contradictorii, aplicarea lor în practică este mai greu de înfăptuit.

Serviciul

personal:

urmăreşte

ca

salariaţii

-şi

poată

39.TIPURI DE RELATII INTRE RESURSELE DE PRODUCTIE

constante de

productie

La sporuri constante de resurse se obtin creste progresive de productie

La sporuri constante de resurse se obtin sporuri regresive Relatii liniare de dependenta in Q agric aceste realtii sunt mai rar intalnite. Relatii neliniare sunt cele ami frecvent intalnitein Q agric exprimand dependenta Q fata de nivelul de alocare a resursei.

La

sporuri

constante

de

resurse

corespund

sporuri

4.EVOLUTIA CERCETARII OPRATIONALE IN SUA SI ANGLIA Cererile de acest fel s-au amplificat odată cu începerea războiului din Coreea, care a impus o productivitate crescută pentru o mare parte din industria americană. De aceea, la începutul anilor 1960 o parte din specialiştii în cercetarea operaţională care lucrau în domeniul militar, au început să activeze în industrie. Alte studii sunt iniţiate în cadrul unor birouri de consultaţii, universităţi, institute de cercetare sau instituţii guvernamentale. În acest fel, cercetarea operaţională a început să se dezvolte şi să se răspândească şi în SUA.

4

În decursul unui deceniu, numărul cercetărilor care activau în diverse organisme academice, guvernamentale sau industriale l-a egalat pe cel al cercetătorilor preocupaţi de probleme militare. În prezent, mai mult de jumătate din marile firme americane au sau utilizează specialişti în cercetarea operaţională. În anul 1953 a luat fiinţă o societate naţională – Societatea americană de cercetări operaţionale (The Operations Research’Society of America). Alte ţări au urmat curând acest exemplu şi în 1957 s-a constituit Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cercetări Operaţionale. Au început să apară şi reviste periodice: trei în SUA, una în Anglia urmate de altele în diferite ţări. În SUA au fost introduse cursuri şi seminarii de cercetare operaţională, iar într-un ritm mai lent astfel de cursuri au luat naştere şi în alte ţări. În concluzie, după un deceniu în care a cunoscut o amplă dezvoltare în domeniul militar, cercetarea operaţională a continuat să se dezvolte foarte rapid în cadrul diferitelor organisme academice, industriale şi guvernamentale.

40.ETAPELE PARCURSE PENTRU DETERMINAREA MBS Marja bruta standard este un indicator economic care se obtine si se actualizeaza periodic pt unitatatea de productie si resursa cea mai limitatata. Deoarece la nivelul unei exploatatii agricole se pot desfasura mai multe activitati productive si cu caracter comercial este important sa se determine marja bruta totala din care, daca se scad cheltuielile fixe rezulta profitul antreprenorial. Pt deteminarea marjei brute exista formulare specializate prin care sunt acumulate cheltuielile variabile si sunt identificate resursele de productie care pot fi supuse optimizarii. Pt folosirea acestor foi de calcul in Excel, trebuie sa cunoastem o serie de reguli: in maja bruta forta de munca se va calcula in ore lucru si nu vom include chelt salariale a fortei de munca proprii. Aceste cheltuieli vor fi inregistrate la chelt fixe pe total exploatatie.

5.CERCETARE OPERATIONALA SI DISCIPLINELE INRUDITE Cercetarea operaţională este una din disciplinele care a apărut către sfârşitul primei jumătăţi a secolului nostru şi s-a dezvoltat spectaculos în special în ultimii ani, în strânsă legătură cu o serie de alte discipline ale

5

organizării şi conducerii, cum ar fi cibernetica, informatica sau analiza sistemelor. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra obiectului cercetării operaţionale aplicate în economie, considerăm, deci, util să examinăm succint cum au apărut şi au evoluat disciplinele organizării şi conducerii precum şi legăturile pe care le prezintă între ele. Concepţia "organizării ştiinţifice" Conturată către sfârşitul secolului al 19-lea şi începuturile celui actual, consideră unitatea productivă ca un mecanism, în care oamenii, ajutaţi de maşini, lucrează într-un determinism aproape total, pe baza unor dispoziţii acţionând ierarhic, conform unor competenţe riguros definite. Principalii reprezentanţi ai începuturilor organizării ştiinţifice, care formează aşa-numita ″şcoală clasică", stabilesc pentru prima oară o serie de principii ale conducerii ştiinţifice. CIBERNETICA - este ştiinţa care se ocupă cu conducerea şi reglarea sistemelor complexe. Printre încercările cele mai caracteristice de perfecţionare a metodelor folosite în ultimele decenii în ştiinţele organizării şi conducerii, alături de întrebuinţarea masivă a procedeelor matematice şi a calculatoarelor electronice, se află şi utilizarea concepţiei sistemico-cibernetice. Poate fi definită ca sistem orice secţiune a realităţii în care se identifică un ansamblu de fenomene, obiecte, procese, concepte, fiinţe sau grupuri interconectate printr-o mulţime de relaţii reciproce, precum şi cu mediul înconjurător şi care acţionează în comun în vederea realizării unor obiective bine definite. INFORMATICA - poate fi definită ca disciplina prelucrării datelor cu ajutorul echipamentelor automate de prelucrare. Principalele probleme care pot fi considerate ca aparţinând informaticii sunt: culegerea datelor, pregătirea datelor, codificarea acestora, transmiterea lor, prelucrarea datelor pe echipamente, stocarea şi conservarea lor.

Problema dezvoltării explozive a informaticii şi a rolului ei în economie, administraţie, cercetare spaţială, strategie militară, ştiinţă, învăţământ etc, este bine cunoscută şi de nespecialişti. Vom arăta numai că, de la câteva calculatoare electronice şi puţini specialişti în informatică, în 1945, s-a ajuns azi, pe plan mondial, la milioane de calculatoare şi specialişti. PSIHOSOCIOLOGIA ORGANIZĂRII - a apărut ca o nouă orientare în disciplinele conducerii în jurul anului 1950.

6

St. March, F. Simon şi alţi reprezentanţi ai aşa-numitei "şcoli psihosociologice" abordează, în principal, problema influenţei factorilor psihologici şi sociologici în compartimentul decizional. Luarea deciziilor, în concepţia acestei şcoli, nu este funcţie numai de criterii raţionale ci şi de modul de percepere a stimulilor, depinzând de poziţia decidentului şi de relaţiile cu ceilalţi membri ai grupului. TEORIA GENERALĂ A SISTEMELOR - strâns legată de cibernetică, propune o perspectivă care să sintetizeze ideile viabile ale diferitelor orientări în ştiinţele organizării şi conducerii. Ideile şi procedeele TGS, impresionante prin complexitatea lor, sunt în curs de sedimentare metodologică şi experimentare practică. Marea majoritate a propoziţiilor enumerate mai sus şi care stau la baza teoriei lui Forrester se regăsesc explicit sau implicit şi la baza metodologiilor practice de analiză sistemică. Conceptele de flux informaţional şi proces decizional sunt dominante şi în analiza sistemică la fel ca în TGS, iar urmărirea mecanismului transformării intrărilor în ieşiri constituie obiectul principal al analizei de sistem la fel ca şi al TGS.

41.ELABORAREA

VEGETALA

TEHNOLOGIILOR

DE

PRODUCTIE

ALE

CERCETARII OPERATIONAL În multe lucrări de specialitate pot fi întâlnite diverse definiţii ale cercetării operaţionale, dar au existat şi multe argumente în favoarea ideii căreia cercetarea operaţională nu poate fi definită. Examinând definiţiile propuse, trebuie să ne reamintim că nici cele mai vechi ştiinţe şi nici ştiinţa în sine nu a fost niciodată definită într-un fel care să fie acceptat de majoritatea celor care se ocupă de ştiinţa respectivă. Încercând să luăm în considerare toate activităţile şi domeniile de activitate cu care se întrepătrunde, vom încerca să dăm o definiţie cât mai completă a cercetării operaţionale care să constituie o bază folosirea pentru înţelegerea noţiunii acestei ştiinţe, mai ales dacă avem în vederea istoria dezvoltării acestei ştiinţe. Astfel putem considera ca cercetarea operaţională reprezintă:

6.

CONTINUTUL

SI

CARACTERISTICILE

PRINCIPALE

aplicarea metodelor ştiinţifice de către o echipă interdisciplinară la studiul problemelor legate de conducerea sistemelor organizate în scopul obţinerii unor soluţii care să servească cât mai bine interesele organizaţiei în ansamblu.

7

Principalele

caracteristici

ale

cercetării

operaţionale

care

pot

fi

desprinse din această definiţie sunt următoarele:

- Abordarea în ansamblu a problemelor;

- Folosirea unei grupe de specialişti din diferite domenii;

- Utilizarea metodelor ştiinţifice la problemele de conducere.

42.ELABORAREA TEHNOLOGIILOR DE PRODUCTIE ANIMALA

7.UTILIZAREA METODELOR STIINTIFICE LA PROBLEMELE DE CONDUCERE

În cele mai multe lucrări privind metodele utilizate de ştiinţă se consideră că experimentul joacă un rol esenţial. Experimentarea este posibilă uneori, în particular, la nivel de subsistem şi joacă un rol important în cercetarea operaţională. Totuşi, de regulă, sistemul studiat nu poate fi supus, în ansamblu, experiemtării. Prin urmare, pentru studiul sistemului, în majoritatea cazurilor trebuie utilizată altă metodă decât experimentul. O sugestie o constituie metoda utilizată pentru a construi o reprezentare a sistemului şi a modului său de funcţionare, adică un model, pe care îşi efectuează cercetările. Modelele cercetării operaţionale iau forma unei ecuaţii, care, deşi din punct de vedere matematic pot fi foarte complicate, au o structură foarte simplă:

U = f(xi, yi) unde:

U

caracterizează

funcţionarea sistemului;

reprezintă

utilitatea

sau

valoarea

criteriului

ce

xi

variabile ce pot fi controlate;

yi

– variabile (constante) necontrolabile, dar care acţionează asupra lui U;

f – relaţia dintre U, xi şi yi. Funcţia criteriu împreună cu restricţiile constituie modelul sistemului şi în acelaşi timp, problema pe care dorim să o rezolvăm. Prin urmare, aceasta este atât un model al sistemului cât şi un model de decizie. Soluţia se poate obţine fie prin efectuarea unui experiment asupra modelului, adică prin simulare, fie cu ajutorul analizei matematice. În unele cazuri, analiza matematică a modelului se poate efectua fără să cunoaştem

8

valorile variabilelor, adică într-o formă abstractă sau simbolică, dar în alte cazuri trebuie să cunoaştem valorile numerice ale variabilelor. Indiferent de metoda folosită, întotdeauna se caută o soluţie optimă. O soluţie optimă este o soluţie care minimizează sau maximizează (după caz) valoarea funcţiei criteriu din model, cu restricţiile care apar în acel model. Cum modelul nu constituie niciodată o reprezentare perfectă a problemei, soluţia optimă nu este totdeauna cea mai bună soluţie a problemei. Admiţând că modelul constituie o reprezentare „bună“ a problemei, soluţia optimă sau suboptimă a modelului va constitui o aproximaţie „bună“ pentru soluţia optimă a problemei şi să sperăm, va fi sensibil mai bună decât strategiile sau procedeele pe care această soluţie este chemată să le înlocuiască.

43.CHELTUIELI

ZOOTEHNIE Cheltuielile variabile se deduc din valoarea Q brute si sunt reprezentate de costuri de inlocuire a animalelor, materialului biologic si animale cumparate pentru ingrasare, costul furajelor, furajele concentrate achizitionate sau produse in ferma, furajele de volum sau cele care sunt utilizate pt intretinerea animalelor, costuri de servicii sanitar veterinare, costuri pt monta naturala sau artificiala, costuri cu realizarea de teste, costuri specifice de marketing sau costuri de conditionare sau prelucrare, costuri specifice de asigurare pt animale, baza furajera si spatiile productive si alte costuri specifice.

IN

VARIABILE

PENTRU

CALCULUL

MBS

In determinarea MBS nu se vor lua in considerare costurile cu fortab de munca permanente, costurile cu masinile, cu spatiile productive, cu combustibili si carburanti, cu masinile si echipamentele sau cu lucrarile executate de terti.

8. STADIILE CERCETARII OPERATIONALE Intr-un studiu de cercetare operaţională deosebim cinci stadii:

Formularea problemei;

Construcţia modelului;

Obţinerea soluţiei optime;

Testarea modelului şi evaluarea soluţiei;

Implementarea şi actualizarea soluţiei. Deşi, în mod normal, fazele unui studiu de cercetare operaţională încep în ordinea dată mai sus, de regulă, ele nu se termină în această ordine.

9

În fapt, fiecare etapă continuă până la definitivarea studiului şi se află într-o strânsă interacţiune cu celelalte etape. De exemplu, putem conchide că etapa de formulare a problemei s-a încheiat cu succes, numai după ce au fost examinate, măcar în mare, toate celelalte etape şi în special, cea privind implementarea soluţiei.

44. COSTUL CHELTUIELILOR FIXE PT CALCULUL MBS

9.CONCEPTUL DE MODEL IN CERCETAREA OPERATIONALA Conceptul de "model", atât de mult folosit în ştiinţa modernã, este relativ nou, dar metoda modelãrii este tot atât de veche pe cât sunt preocupãrile oamenilor pentru cunoaşterea ştiinţificã Modelul este o reprezentare izomorfã a realitãţii, care, oferind o imagine intuitivã şi totuşi riguroasã, în sensul structurii logice, a fenomenului studiat, faciliteazã descoperirea unor legãturi şi legitãţi imposibil sau foarte greu de gãsit pe alte cãi. În elaborarea modelelor economico-matematice, teoria economicã are un rol deosebit de important întrucât ea formuleazã categoriile, conceptele şi legile obiective ale realitãţii economice. Numai sprijinindu-se pe teoria economicã modelele matematice pot reprezenta fidel fenomenele economice

45. STOCURILE-DEFINITIE EXEMPLE STOCURILE reprezintă cantităţi de resurse materiale sau produse (finite sau într-un stadiu oarecare de fabricaţie) acumulate în depozitele de aprovizionare ale unităţilor economice într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioadă de timp determinată, în vederea unei utilizări ulterioare. Stocul este o rezervă de material destinat să satisfacă cererea beneficiarilor, aceştia identificându-se, după caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie unui serviciu de fabricaţie (stocuri de materii prime sau de semifabricate), fie unui serviciu de întreţinere (articole de consum curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de după vânzare (piese detaşate). Tratarea procesului de stocare ca proces “obiectiv necesar” se impune, nu numai ca urmare a naturii economice a acestuia, ci şi pentru că realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile, concretizate în afectarea unor importante spaţii de depozitare-păstrare, de utilaje pentru transport-depozitare, de fonduri financiare etc. Deşi diferite, procesele de stocare au totuşi o serie de caracteristici comune, dintre care esenţială este acumularea unor bunuri în scopul

10

satisfacerii cererii viitoare. O problemă de teoria stocurilor există doar atunci când cantitatea resurselor poate fi controlată şi există cel puţin o componentă a costului total care scade pe măsură ce cantitatea stocată creşte.

10.TIPURI DE MODELE

modele

nematematizate,

verbal-descriptive

-

folosite

în

toate

disciplinele

modele matematice,

modele fizice analogice (de tipul machetelor statice sau dinamice),

modele grafice etc. În ultimele decenii însã, se contureazã din ce în ce mai mult tendinţa utilizãrii cu precãdere, în aceste discipline, a modelelor de tip matematic, datoritã în special capacitãţii acestora de a condensa riguros esenţialul, cât şi posibilitãţii lor de a fi programate cu ajutorul calculatoarelor electronice, alcãtuind împreunã un instrument de investigaţie ştiinţificã de o putere necunoscutã pânã în prezent, o prodigioasã "prelungire" a inteligenţei umane. 1.Dupã întinderea domeniului studiat

modelele care descriu realitatea economicã pot fi:

o macroeconomice - cele care se referã la economia naţionalã, la ramurã (subramurã) sau la economia unui teritoriu mare (un judeţ, o anumitã zonã industrialã, agricolã etc.)

o microeconomice - la nivel de întreprindere, HOLDING, trust, combinat etc. 2. După natura lor

Modelele cibernetico-economice urmãresc sã studieze relaţia dintre

intrãri şi ieşiri într-un organism economic, cu evidenţierea fenomenelor de reglare care determinã buna funcţionare a sistemului. Majoritatea modelelor

cibernetico-economice sunt macroeconomice.

Modelele econometrice descriu comportamentul organismelor

economice cu ajutorul unor sisteme de ecuaţii în care elementele numerice sunt determinate statistic. Şi aceste modele sunt, de obicei, macroeconomice.

Modelele de simulare încearcã sã stabileascã modul de funcţionare al

unor organisme macro sau microeconomice prin acordarea unor combinaţii de valori întâmplãtoare variabilelor independente care descriu procesele.

Prin "citirea" valorilor pe care le capãtã în felul acesta variabilele dependente, se obţin mãrimi semnificative în procesul studiat.

Modelele sistemice au drept obiectiv surprinderea ansamblului

aspectelor dintr-un organism economic (de exemplu, în modelele Forrester

11

se considerã cã prin identificarea celor şase fluxuri caracteristice se poate cunoaşte comportarea sistemului ca un tot).

46. ABORDAREA PROBLEMATICII STOCURILOR IN CERCETARE O problemă de teoria stocurilor există doar atunci când cantitatea

resurselor poate fi controlată şi există cel puţin o componentă a costului total care scade pe măsură ce cantitatea stocată creşte. Evoluţia nivelului stocului este interesantă din două puncte de vedere:

a) din punctul de vedere al producătorului, care este preocupat de

valoarea medie a nivelului stocului, deoarece această valoare permite

cunoaşterea imobilizării totale a stocului şi scopul producătorului va fi reducerea imobilizării la valoarea sa minimă;

b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind să fie satisfăcut

imediat, apreciază că trebuie să evite, în măsura posibilităţilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului va fi reducerea la minim a riscului de ruptură de stocuri.

Aceste două puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptură de stocuri nu sunt reduse decât dacă imobilizările sunt foarte mari. Este deci necesar să se stabilească un echilibru, obiectivul conducerii stocului constând în căutarea acestui echilibru.

11.CARACTERISTICILE MODELELOR CERCETARII OERATIONALE

Modelele cercetãrii operaţionale se caracterizeazã prin cãutarea unei soluţii optime sau apropiatã de optim, pentru fenomenul studiat.

Modelele cercetãrii operaţionale se bazeazã pe o mare diversitate de

procedee matematice şi au aplicaţii la nivel macro, dar în special la nivel

microeconomic.

Ele reprezintã principalul instrument pentru optimizarea deciziilor în analiza de sistem.

Tipologia modelelor este foarte relativã, între grupele menţionate

existând frecvente asemãnãri şi întrepãtrunderi. Astfel, modelele econometrice sunt adesea de tip cibernetic, simularea se utilizeazã în mai toate tipurile de modele matematice, modelele cercetãrii operaţionale pot fi folosite în descrierea sistemicã a unui organism etc.

12

47.IMPORTANTA STOCURILOR IN PROCESUL DE PRODUCTIE Importanta stocurilor in procesul de productie este determinat de faptul ca acesta este supus in mod aleator unei sume de perturbatii sau factori, existenta unor timpi neproductivi determinati de defectarea utilajelor sau chiar lipsa spatiilor pentru depozitarea corespunzatoare. Ca urmare a actiunii acestor factori, productia poate deveni un rezultata aleator al unei combinatii de fenomene care au loc in confomitate cu legile probabilitatii.

12.FAZELE UNUI MODEL MATEMATIC INTR-O PROBLEMA DE ORGANIZARE SI CONDUCERE

Prima fazã a modelãrii, este cunoaşterea realitãţii în organismul

studiat, în scopul îmbunãtãţirii mecanismului informaţional-decizional. Descrierea logicii proceselor decizionale, alãturi de considerarea obiectivelor viitorului sistem, sunt principalele elemente ale cunoaşterii realitãţii necesare modelãrii.

A doua fazã a modelãrii o reprezintã construirea propriu-zisã a

modelului. Aceastã operaţie, în marea majoritate a cazurilor din practicã, constã în aplicarea unui instrument clasic de modelare ales din gama extrem de variatã pe care ne-o pune la dispoziţie teoria cercetãrii operaţionale. În astfel de situaţii, abilitatea analistului constã în stabilirea corespondenţei dintre realitate şi instrumentul de modelare cunoscut din literatura de specialitate. Existã şi cazuri când nu se poate stabili o astfel de corespondenţã, analistul fiind obligat sã elaboreze modele noi. Acestea pot fi de douã feluri: a) combinaţii de modele clasice, din domeniul teoriei şi b) modele noi propriu-zise.

A treia fazã a modelãrii este confruntarea modelului cu realitatea şi eventual experimentarea sa.

implementãrii

sistemului, care poate fi consideratã aplicarea în practică a modeleor elaborate

Ultima

fazã

a

modelãrii

se

realizeazã

în

cadrul

48.ROLUL DETERMINANT AL STOCURILOR Rolul determinant al stocurilor este evidenţiat de faptul că acestea asigură certitudine, siguranţă şi garanţie în alimentarea continuă a producţiei şi ritmicitatea desfacerii rezultatelor acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionărilor cu cel al producţiei, iar stocul reprezintă acel “tampon inevitabil” care asigură sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de furnizare a resurselor materiale. Alte motive pentru crearea stocurilor ar putea fi:

13

• investirea unei părţi din capital în stocuri pentru a reduce cheltuielile de organizare;

• capitalul investit în stocuri e uşor de evidenţiat;

• asigurarea desfăşurării neîntrerupte a procesului de producţie;

asigurarea unor comenzi de aprovizionare la nivelul consumului imediat nu este întotdeauna posibilă şi eficientă din punct de vedere economic;

• comenzile onorate de către furnizorii din alte localităţi nu pot fi introduse imediat în procesul de fabricaţie;

• anticiparea unei creşteri a preţurilor (exceptând speculaţiile) etc.

13.MODELUL AXIOMATIZAT

axiomele sistemului, reprezentând propoziţii exprimate în formã

matematicã, de regulã foarte puţine, care conţin unele adevãruri de mare generalitate privind fenomenul care se modeleazã, atât de generale, încât

toate constatãrile concrete şi particulare vor putea fi deduse din cele generale;

reguli de inferenţã, reprezentând prescripţii riguroase, singurele

admise în sistem, prin care se trece de la axiome la teoreme, sau de la

teoreme deja demonstrate, la altele noi;

teoreme, adicã propoziţii mai mult sau mai puţin particulare,

exprimate matematic, deduse prin reguli de inferenţã din aproape în aproape

din axiome şi care exprimã proprietãţi ale fenomenului modelat. Când în procesul de modelare axiomaticã se expliciteazã limitativ conceptele care urmeazã a fi utilizate, adicã se dã de la început o listã a noţiunilor şi operaţiilor matematice admise în sistem, se obţine o formã superioarã de sistem axiomatic numit sistem formal

49.TIPURI DE STOCURI În cadrul gamei foarte largi de stocuri, se disting cu deosebire:

A. din punct de vedere al producţiei stocurile pot fi de trei feluri:

a) cel de materii prime şi materiale destinat consumului unităţilor de

producţie; este vorba de stocul de producţie, stoc în amonte;

b) cel de produse finite, destinate livrării către beneficiari; este vorba

de stocul de desfacere, stoc în aval;

c) cel destinat asigurării funcţionării continue a unor maşini sau a unor

linii de fabricaţie; este vorba de stocul interoperaţional. Ponderea cea mai mare o deţine stocul de producţie. B. din punct de vedere al rolului jucat pe plan economic stocurile pot fi:

14

a) stocuri cu rol de regulator; au ca rol reglarea fluxurilor de intrare şi

de ieşire ale produselor între două stadii succesive ale procesului tehnologic;

b) stocuri cu rol strategic; sunt formate din piese sau din subansamble

folosite de serviciul de întreţinere , necesare înlocuirii rapide a lor în caz de

avarie la instalaţiile vitale ale întreprinderii; c) stocuri speculative; sunt mai puţin legate de activitatea agenţilor

economici şi se referă în general la produse şi materiale rare, a căror valoare nu este fluctuantă.

C. Din punct de vedere al modului de depozitare, care ţine seama şi de

unele proprietăţi fizico-chimice ale elementelor. Aşa avem: produse

periculoase, voluminoase, fragile etc.

D. Din punct de vedere al modului de gestionare avem:

a) stocuri cu gestiune normală;

b) stocuri cu “afectare directă” (comandate special pentru o anume

comandă); c) stocuri “fără gestiune” (din magaziile intermediare, cu o supraveghere globală);

d) stocuri de produse consumabile;

E. Din punct de vedere al caracteristicilor formării şi destinaţiei lor

stocurile pot fi:

a) stoc curent;

b) stoc de siguranţă;

c) stoc de pregătire sau de condiţionare;

d) stoc pentru transport intern;

e) stoc de iarnă;

14.PROBLEME TIP DE CECETARE OPERATIONALA- DEFINIRE, PROBLEME TACTICE

Probleme tactice

Probleme strategice

Alocare stocuri

Reînoire

Fire de aşteptare

Ordonanţare şi coordonare

Alegerea itinerariilor

Competiţie

Căutare

15

O problemă are un caracter tactic mai accentuat decât alta dacă efectul pe care-l exercită soluţia sa are o durată mai scurtă sau dacă soluţia poate fi uşor modificată sau înlocuită EX. O problemă în care se stabileşte programul pentru ziua următoare –Alegerea unei noi forme de evidenţă contabilă –Minimizarea cheltuielilor de transport Cercetarea operaţională s-a aplicat mai mult problemelor având o durată scurtă, această caracteristică fiind numită REGISTRUL problemei Toate problemele care stabilesc căile şi mijloacele prin care se atinge scopul dorit , stabilit din exteriorul organizaţiei , sunt caracterizate de ORIENTAREA problemei. Problemele care se referă la o anumită parte a organizaţiei respectă principiul ARIEI problemei. O problemă are un caracter mai mult sau mai puţin tactic dacă respectă una sau alta din cele trei caracteristici. Dintr-un anumit punct de vedere două probleme tactice nu pot fi niciodată identice, datorită conţinutului lor. Trăsăturile problemelor tactice

- Continutul diferit al problemelor- se referă la natura sau semnificaţia mărimilor problemei - Forma – se referă la felul în care mărimile problemei sunt legate între ele

- Abstractizarea procesul prin care se poate separa forma unei probleme

de conţinutul acesteia - Colaborarea intre parteneri- este necesară deoarece inginerii sau economiştii interesaţi de reăolvarea problemei cunosc mai bine conţinutul acesteia decât cercetătorii operaţionali. Cercetătorii nu-şi pot permite să piardă timpul pentru a cunoaşte conţinutul fiecărei probleme concrete în parte , la fel de bine ca cei interesaţi de problema respectivă Cercetătorul trebuie să utilizeze cunoştinţele despre problemă pe care le are inginerul sau economistul. Cercetarea operaţională dă mai bune rezultate atunci când exustă o colaborare activă între partenerii de afaceri

Identificarea unui grup restrâns de probleme tip la care se reduc majoritatea problemelor

50. OBIECTIVE SI REZULTATE ALE GESTIUNII STIINTIFICE A STOCURILOR Obiectivele principale ale conducerii proceselor de stocare pot fi sintetizate astfel:

16

• asigurarea unor stocuri minim necesare, asortate, care să asigure

desfăşurarea normală a activităţii economico-productive a agenţilor economici prin alimentarea continuă a punctelor de consum şi în condiţiile unor cheltuieli cât mai mici;

• prevenirea formării de stocuri supranormative, cu mişcare lentă sau fără

mişcare şi valorificarea operativă a celor existente (devenite disponibile);

• asigurarea unor condiţii de depozitare-păstrare corespunzătoare în vederea prevenirii degradãrilor de materiale existente în stocuri;

• folosirea unui sistem informaţional simplu, operativ, eficient, util şi

cuprinzător care să evidenţieze în orice moment starea procesului de stocare;

• aplicarea unor metode eficiente de urmărire şi control care să permită

menţinerea stocului în anumite limite, să prevină imobilizările neraţionale. Desigur, pentru unele probleme particulare (de exemplu cele statice) este suficient un singur răspuns şi anume la prima problemă. Se realizează următoarele deziderate:

• reducerea frecvenţei fenomenului de rupere a stocului şi prin aceasta satisfacerea în mai bune condiţii a cererii către beneficiari;

reducerea cheltuielilor de depozitare;

• mărirea vitezei de rotaţie a fondurilor circulante ale agenţilor economici;

• reducerea imobilizărilor de fonduri băneşti;

• reducerea unor riscuri inerente oricărui proces de stocare;

• obţinerea de economii la nivelul cheltuielilor generale ale întreprinderii (de exemplu, la produsele cu o durată de depozitare a stocului de materii prime mai mare decât durata ciclului de fabricaţie);

• descoperirea şi valorificarea rezervelor interne etc.

15.PROBLEME STRATEGICE IN CERCETAREA OPERATIONALA

O problemă are un caracter cu atât mai strategic cu cât este mai mare

partea din organizaţie care este direct afectată de rezolvarea ei

Ex. Stabilirea bugetului unei exploataţii, construirea unei noi secţii de producţie, stabilirea planului global al exploataţiei

O problemă are un caracter cu atât mai pronunţat cu cât ea joacă un

rol mai important în determinarea obiectivelor intermediare sau finale

O problemă are un caracter mai mult sau mai puţin strategic în raport

cu registrul, aria sau orientarea problemei.

51.SOLUTIONAREA PROBLEMELOR DE STOC Soluţionarea oricărei probleme de stoc trebuie să conducă la obţinerea răspunsului pentru următoarele două chestiuni (şi care constituie de fapt obiectivele principale ale gestiunii):

17

1) determinarea mărimii optime a comenzii de aprovizionare; 2) determinarea momentului (sau frecvenţei) optime de aprovizionare. Desigur, pentru unele probleme particulare (de exemplu cele statice) este suficient un singur răspuns şi anume la prima problemă. Se realizează următoarele deziderate:

• reducerea frecvenţei fenomenului de rupere a stocului şi prin aceasta satisfacerea în mai bune condiţii a cererii către beneficiari;

reducerea cheltuielilor de depozitare;

• mărirea vitezei de rotaţie a fondurilor circulante ale agenţilor economici;

• reducerea imobilizărilor de fonduri băneşti;

• reducerea unor riscuri inerente oricărui proces de stocare;

• obţinerea de economii la nivelul cheltuielilor generale ale întreprinderii (de exemplu, la produsele cu o durată de depozitare a stocului de materii prime mai mare decât durata ciclului de fabricaţie);

• descoperirea şi valorificarea rezervelor interne etc.

16. ALOCAREA STOCURILOR IN CERCETAREA OPER. Sunt cel mai folosite de către cercetători deoarece:

Conceptual sunt cele mai simple

Există tehnici puternic dezvoltate pentru rezolvarea lor

Se crede de obicei că datele necesare sunt uşor disponibile

Conducătorii compartimentului respectiv sunt obişnuiţi să gândească în categorii cantitative şi de aceea nu sunt aşa de refractari cercetării operaţionale ca alţi conducători mai puţin pregătiţi tehnic Problemele de alocare utilizează un model care de regulă presupune că utilajele sunt disponibile în mod continuu Trebuie ţinut seama de anumite staţionări inevitabile Se ia în considerare teoria aşteptării care presupune că există o regulă pentru determinarea ordinii de sosire

52.CEREREA DE CONSUM SI APARITIA STOCURILOR Stabilirea politicii de gestiune a stocurilor este nemijlocit legată de cunoaşterea elementelor prin care se caracterizează procesele de stocare şi care determină nivelul de formare al stocurilor:

CEREREA DE CONSUM, element de bază în funcţie de care se determină nivelul şi ritmul ieşirilor, volumul şi ritmul necesar pentru intrări şi nivelul stocului. Cererea de consum reprezintă numărul de produse solicitate în unitatea de timp. Acest număr nu coincide întotdeauna cu cantitatea vândută deoarece unele cereri pot rămâne nesatisfăcute datorită

18

deficitului în stoc sau întârzierilor în livrare. Evident, dacă cererea poate fi satisfăcută în întregime, ea reprezintă cantitatea vândută. După natura ei, cererea poate fi:

d. determinată - cererea pentru o perioadă e cunoscută şi poate fi

constantă pentru toate perioadele sau variabilă pentru diferite perioade;

e. probabilistă - cererea e de mărime sau frecvenţă necunoscute, dar

previzibile şi reprezentată printr-o repartiţie de probabilitate dată. Caracteristicile şi tipul cererii se stabilesc pe bază de observaţii, prin studii asupra perioadelor trecute. Stabilirea caracteristicilor şi tipului de cerere pe baza observaţiilor,

prin studii asupra perioadelor trecute, nu este satisfăcătoare, din cel puţin două motive:

- presupunând că şi în viitor cererea ar urma aceeaşi repartiţie de probabilitate ca în perioadele trecute, parametrii ei nu se menţin întotdeauna; - se exclude posibilitatea influenţei unor fluctuaţii sezoniere asupra cererii. Cererea probabilistă poate fi stabilă din punct de vedere statistic sau nestabilă din punct de vedere statistic (sezonieră).

f. necunoscută - cererea pentru care nu dispunem nici de datele necesare

stabilirii unei repartiţii de probabilitate (este cazul, de exemplu, al produselor noi).

17.PROBLEME DE ORDONANTARE IN CECETAREA OPER. Constă în determinarea ordinii de servire –Ex. Se ştie ce utilaj trebuie să fie reparat primul În unele cazuri, ordinea în care se execută aceste lucrări are o influenţă sensibilă asupra timpului total necesar sau asupra executării lucrărilor la datele planificate Sunt situaţii când exista oportunitatea rezolvării unei probleme de ordonanţare , respectiv stabilirea ordinii de servire, astfel încât să fie asigurată îndeplinirea obiectivului propus : respectarea termenelor planificate sau reducerea timpului total de exexuţie Dacă înaintea executării fiecărei noi lucrări este necesară o anumită pregătire a oamenilor şi utilajelor, iar durata acestei pregătiri depinde de ordinea în care sunt dispuse lucrărilor, atunci ar trebui luate în considerare şi pierderile de timp legate de perioadele de pregătire.

53.COSTURILE DE STOCARE Costurile de stocare care cuprind suma cheltuielilor ce trebuie efectuate pe timpul staţionării resurselor materiale în stoc şi anume:

- cheltuieli cu primirea-recepţia;

19

- cheltuieli de transport intern;

- cheltuieli de manipulare, care cuprind costul forţei de muncă necesare

pentru deplasarea stocurilor, a macaralelor, cărucioarelor, elevatoarelor şi a celorlalte utilaje necesare în acest scop;

- cheltuieli de depozitare propriu-zisă: chiria spaţiului de depozitare sau

amortizările, în cazul unui spaţiu propriu;

- cheltuieli de conservare;

- cheltuieli cu paza;

- cheltuieli de evidenţă care apar datorită faptului că stocurile sunt practic inutilizabile fără o evidenţă bine pusă la punct, care să ne spună dacă

produsul necesar se găseşte sau nu în stoc;

- cheltuieli administrative;

- impozite şi asigurări;

- cheltuieli datorate deprecierii, deteriorării, uzurii morale care sunt

caracteristice pentru produsele “la modă” sau pentru cele care se modifică chimic în timpul stocării (alimente, de exemplu); la care se adaugă costul capitalului investit; acest cost reprezintă un anumit procent din capitalul investit, însă determinarea cifrei exacte necesită o analiză atentă. Procentul exact depinde, în primul rând de ce alte utilizări ce se pot găsi pentru

capitalul ”imobilizat” în stocuri.

Costul stocării depinde de mărimea stocului şi durata stocării. Aceste cheltuieli se pot grupa după cum urmează:

- cheltuieli constante pentru durata totală a procesului de gestiune

(amortismentul clădirii, cheltuieli pentru întreţinerea depozitului, iluminat, încălzit etc.;

- cheltuieli variabile proporţionale cu cantitatea depozitată şi cu durata

depozitării (deci cu stocul mediu), exprimate prin dobânda pentru fondurile imobilizate în stoc;

- cheltuieli variabile neproporţionale cu mărimea lotului (salarii ale forţei de

muncă, pierderi datorate uzurii reale şi demodării, cheltuieli pentru chirie etc.) şi cu durata de stocare.

18.PROBLEME DE REINNOIRE Sunt de regulă probleme care se studiază pentru un interval mai mare de timp, şi care necesită înlocuirea utilajele uzate sau cu un grad avansat de uzură.

Problemele de reînoire sunt de regulă probleme care necesită mari resurse financiare, obţinute de la diferiţi finanţatori (bugetul de stat, programe internaţionale).

20

54.COSTUL DE PENURIE SAU COSTUL RUPERII STOCULUI Costul de penurie sau costul ruperii stocului este definit atunci când volumul cererii depăşeşte stocul existent. Referitor la acest stoc, există trei situaţii. Prima apare atunci când stocul (de materii prime sau semifabricate) este nul la primirea comenzii şi firma se reaprovizionează de urgenţă pentru a produce cantităţile solicitate. Componentele cheltuielilor de penurie sunt, în acest caz, următoarele:

- cheltuieli suplimentare pentru satisfacerea cererii în condiţii neobişnuite;

- penalizări primite de către firmă din partea beneficiarului, dacă termenele

de livrare prevăzute în contracte nu se respectă;

- cheltuieli suplimentare pentru manipulare, ambalare, expediţie etc. A doua situaţie are loc atunci când desfacerea nu se poate realiza (pierderea beneficiarului) din cauza nelivrării imediate a unui articol. Estimarea cheltuielilor de penurie este aici destul de dificilă şi adesea imposibilă. A treia, şi cea mai dificilă, apare atunci când firma este în lipsă de materii prime (sau piese de schimb) ce afectează întregul proces de producţie, cu toate consecinţele sale, reflectate în penalizări şi uneori chiar în costul producţiei care ar fi rezultat în timpul stagnării.

19.ALEGEREA ITINERARIILOR DE TRANSPORT IN CECET OP. Este o problemă tip care se foloseşte pentru alegerea rutelor optime în cazul transporturilor de produse agricole voluminoase între mai multe puncte de producţie şi mai multe locuri de depozitare. În cazul acestui tip de probleme se încearcă optimizarea itinerariilor de transport, respectiv a numărului de t*km. Pentru aceasta se utilizează o multitudine de metode dintre care cele mai folosite sunt:

–Metoda V.A.M.(metoda aproximativă de calcul) –Metoda Kotzig Metoda elementului minim pe coloană, –Metoda elementului minim pe rând. –Metoda dublei preferinţe

55.CHELTUIELI DATORATE VARIATIILOR RITMULUI DE Q. Cheltuieli datorate variaţiilor ritmului de producţie. Din această categorie fac parte:

- cheltuielile fixe legate de creşterea ritmului de producţie, de la nivelul zero,

la un anumit nivel dat. Dacă este vorba de achiziţii, aici vor intra cheltuielile

administrative legate de lansarea comenzilor;

21

- cheltuieli de lansare care includ toate cheltuielile care se fac cu: întocmirea comenzii, trimiterea acesteia la furnizor, pregătirea livrării unei partizi de materiale, cheltuieli de transport a lotului, deplasării la furnizori, telefoane, poştă etc.; în general aceste cheltuieli sunt fixe pentru o comandă. - cheltuieli legate de angajarea şi instruirea unui personal suplimentar sau de concediere a unor salariaţi.

20.PROBLEME DE TIP COMPETITIV Sunt probleme care studiază comportamentul sistemului ţinând seama de factori externi care influenţează performanţele sistemului (furnizori, clienţi, concurenţi) pentru a achiziţiona materii prime la un preţ mai redus sau să ne vindem produsele la preţuri mai convenabile. De regulă, aceste probleme sunt foarte complexe şi mai greu de rezolvat. De aceea o echipă de cercetare operaţională abordează o astfel de problemă numai după ce conducerea exploataţiei agricole a căpătat destulă încredere în capacitatea echipei pentru a admite ’’riscul’’ acestei cercetări.

56.CHELTUIELI DIRECTE DE PRODUCTIE Preţurile pe unitatea de produs pot depinde de cantitatea achiziţionată, dacă se acordă anumite reduceri de preţ în funcţie de mărimea comenzii. Cheltuielile de producţie pe unitatea de produs pot fi şi ele mai scăzute, datorită unei eficienţe superioare a muncitorilor şi maşinilor într-o producţie de serie mare.

21.PROBLEME DE CAUTARE Se impun deoarece cu cât obiectivele problemelor de cercetare operaţională sunt mai cuprinzătoare şi cu cât mai variate sunt soluţiile ce urmează a fi implementate, cu atât mai acută devine nevoia de a culege, păstra şi prelucra informaţiile necesare utilizării şi reactualizării soluţiilor. Problemele trebuie să să conducă la un studiu dedicat sistemului informaţional şi de comunicaţii. Acest tip de probleme a apărut deoarece conducerea activităţii nu se poate limita la un singur domeniu, ci ea este mult mai eficientă atunci cănd are posibilitatea să-şi lărgească obiectivul iniţial şi să examineze, simultan sau succesiv, cât mai multe din problemele ce se influenţează reciproc

57.CANTITATEA DE REAPROVIZIONAT Reprezintă necesarul de aprovizionat care se stabileşte în funcţie de necesarul pentru consum pentru întreaga perioadă de gestiune. Cantitatea de aprovizionat (cantitatea intrată în stoc) poate fi din

22

producţia proprie sau obţinută prin alte mijloace şi se poate referii la fiecare resursă separat sau la ansamblul lor. Această cantitate e limitată de capacităţile de depozitare.

22. NOTIUNI DESPRE UTILIZAREA FUNCTIILOR DE PRODUCTIE IN CERCETARE OPERATIONALA In domeniul productiei agricole, cecetarea operationala are aplicatii cu caracter mai mult sau mai putin din domeniul matematicii, informaticii, deoarece aparitia diferitelor programe de calcul se bazeaza tot pe formule matematice. In optimizarea procesului de Q, functiile de Q isi aduc aportul prin reducerea duratei de timp necesara aflarii cantitatii optime de ingrasaminte chimice sau de alti factori de Q. Aceasta aplicare a functiilor de Q in domeniul agicol incearca sa identifice efectele diferite pe care le au asupra Q agric, existenta unei game largi de combinare si substituire a res de Q. Practic, cu eforturi diferite se pot obtine aceleasi efecte sau acelasi efect poate fi rezultatul combinarii in diferite proportii a mai multor eforturi. Informatiile necesare utilizarii functiilor de Q in procese optimizabile din agricultura pot fi obtinute din literatura de specialitate de la statiuni de cercetare agricole in teritoriu sau chiar din situatiile statistice existente la nivel de inteprinere.

58. LOTUL DE MAFURI SI STOCURILE

la

anumite intervale în cadrul perioadei de gestiune stabilită (trimestru, semestru, an) şi care este în funcţie de caracterul cererii.

LOTUL

reprezintă

cantitatea

cu

care

se

face

aprovizionarea

23. RELATIILE DINTRE RESURSELE DE PRODUCTIE Resursele de Q in proc.de Q agric. se pot gasi in relatii de:

complemetaritate sau de substituire. Daca ne referim la res materiale atunci cand se afla in relatii de complem. ele nu se pot inlocui reciproc. Practic ele isi realiz. functionalitatea numai daca sunt utilizate impreuna in anumite raporturi. Raportul de compl. poate fi de 1:1 sau de 1:n in cazul difertelor agregate deservite de mai multi muncitori. Daca aceste res de Q utilizate se pot inlocui reciproc intre ele in diferite raporturi sau chiar in totalitete atunci res respective se afla in relatii

23

de substituire. Proportiile in care resursele se pot substitui reciproc pot fi constante sau variabile. Substituirea in rap constante pp mentinerea aceleiasi rate de substituire indif de niv alocarii res respective. Acest lucru inseamna ca influenta celor doua resurse substituibile asupra Q agric este aceeasi indif de niv la carea cestea se aloca sau de niv Q rezultate.

59. METODA GRUPURILOR STATISTICE PT DETERMINAREA DIMENSIUNII OPTIME A EXPLOATATIILOR Metoda grupurilor statistice presupune in utilizatrea ei analiza unor exploatatii agricole cu conditii naturale si economice si cu profile de productie asemantoare. Stabilirea dimensiunii optice a exploatatiei agricole prin procedeul punctajului presupune determinarea unor grupe distincte si omogene in functie de o anumita caracteristica de grupare. Pt a fi relevant de recomanda ca numaul de unitati care se incadreaza intr-o grupa sa fie suficient de de mare pentru a exprima corect caracteisticile tipice ale fenomenelor economice, iar itinerarul dintre grupe sa fie reprezentativ. Pt fiecare grupa se calculeaza indicatorii de eficienta economica, analitici si statici:

venitul total la hectar

productivitatea muncii pe lucrator

profitul net pe hectar Pt fiecare indicator se poate acorda o anumita valoare cuprinsa intre 0 si 100 de puncte. Valorile intermediare se calculeaza prin regula proportiilor multiple, iar dupa definitivarea calculelor si acordarea punctajului aferent celorlalti indicatori, se determina un indicator sintetit rezultat insumarea punctelor corespunzatoare fiecarei grupe.

24. RATA FIZICA DE SUBSTITUTIE Prin rata fizica de substituire se intelege raportul in care o resursa x1 poate fi inlocuita de o alta resursa x2 sau invers, fara ca valoarea productiei sa se schimbe, resursele fiind exprimate in unitati fizice. Rata fizica de substituire este data de raportul dintre modificarile cantitative in care se utilizeaza resursele x2 si x1 si se exprima matematic prin formulele:

RS

x 2

 

x 1

x 1

RS

lim

0

x 2

x 1

dx 2

dx 1

24

60.

PRODUCTIA VEGETALA

ELEMENTELE

SISTEMULUI

EXCEL

PT

DET

MBS

-

25. RATA VALORICA DE SUBSTITUIRE

Rata valorica de substituire se utilizeaza atunci cand pt aceeasi resursa exista mai multi furnizori implicit mai multe valori ale preturilor. In caz constant substituirile mentian acelasi raport in tot domeniul analizat in timp ce in cazul resurselor variabile substituibile raportul difera, deoarece resursele de Q nereciproc substituibile utilizabile in agricultura au preturi diferite dar si modalitati diferite de plata, se impune luarea in

considerare a ratei valorice de substituire. Prin rata valorica de substituire se intelege raportul in care cele doua resurse se pot inlocui reciproc cantitatile in care acestea se folosesc, exprimandu-se valoric, adica reflectand costul lor.

61.

PRODUCTIA ANIMALA

ELEMENTELE

SISTEMULUI

EXCEL

PT

DET

MBS

-

26. TIPURI DE RELATII INTRE RESURSELE DE PRODUCTIE

constante de

productie

La sporuri constante de resurse se obtin creste progresive de productie

La sporuri constante de resurse se obtin sporuri regresive Relatii liniare de dependenta in Q agric aceste realtii sunt mai rar intalnite. Relatii neliniare sunt cele ami frecvent intalnitein Q agric exprimand dependenta Q fata de nivelul de alocare a resursei.

La

sporuri

constante

de

resurse

corespund

sporuri

62.

CALCULUL MBS LA CULTURA GRAULUI

27.

63.

TIPURI DE FUNCTII DE PRODUCTIE In agricultua putem utiliza :

Functii liniare y = a + bx

Functii neliniare (polinomiale de grad II) y = a + bx + cx 2

Functii Cobb-Duoglas y = ax 1 x 2

b

b

Functia hiperbolica y = a + x

CALCULUL MBS LA CULTURA PORUMBULUI

25

28.

MARJA BRUTA STANDARD (MBS): DEFINITII, PRINCIPII DE

BAZA Marja bruta standarrd calculata pentru productia vegetala si zootehnica la nivelul exploatatiei agricole, necesiata intelegerea continutului acesteia, a modului de calcul si utilizarea acestei notiuni pt evaluarea activitatii la nivelul exploatatiei agricole. Principiile de baza prentru calculul marjei brute standard sunt prevazute intr-o decizie a comisiei europene inca din 1985, care stabileste o tipologie comunitara pt exploatatiile agricole care faciliteaza analiza unitara a caracteristicilor structurale si a rezultatelor economice. Astfel tinand cont de nivelul cheltuielilor variabile se de pretul diferitelor produse, se poate determina marja bruta a unei exploatatii care difera de alta structura a speciilor de plante si animale, ca nivel al investitiilor sau volum al fortei de munca.

64. CALCULUL SOLDULUI DE INGRASAMINTE LA CULTURA GRAULUI

29. REGLEMENTARI SPECIFICE PT CALCULUL MBS PT PRODUSE VEGETALE In ceea ce priveste cultura permanenta trebuie luata in considerare intreaga perioada in care este cultivata cultura pt a determina productia anuala medie si costurile specifice medii corespunzatoare care vor deveni productii medii si costui medii anuale. Q medie anuala se va lua de la inceputul perioadei de fructificare iar costurile variabile medii se vor raporta la intreaga perioada de la infiintarea culturii.

65. UTILITATEA MBS

Scopul principal al determinarii MBS consta in realizarea unor aplicatii de cercetare operationala prin compararea acesteia ca nivel pe zone geografice, facilitarea clasificarii uniforme a exploatatiei agricole, stabilirea

dimensiunii optime economice si orientarea tehnico-economica a deferitelor tipuri de exploatatii agricole conform noilor Politici Agricole Comune (PAC).

30. REGLEMENTARI SPECIFICE PT CALCULUL MBS PT PRODUSE ANIMALE Pt productia zootehnica exista o serie de regelentari si anume MBS se va calcula pe cap de animal si pe unitatea de produs pt fiecare specie si

26

categorie de animal. Ex: vaci pt lapte cu 6500 litri/lapte anual, vaci pt lapte cu 7000 litri, vaci reforma, vitele pt piata, vitele pt ferma. Indicatorii de baza pentru calculul MBS sunt reprezentati de productia principala (sporuri de crestere in grame pe zi, litri pe cap de animal pe an, kg pe cap de animal pe an, nr oua pe gaina pe an) si productia secundara (valoarea gunoiului de grajd, valoarea vacilor reforma).

66. METODE PT OPTIMIZAREA ITINERARIILOR DE TRANSPORT: DEFINIRE, DATE NECESARE Modelul matematic al unei probleme de transport se compune (aşa cum s-a precizat şi anterior) dintr-un sistem de m + n – 1 ecuaţii liniar independente cu mn necunoscute. Rezultă că numărul ecuaţiilor distincte în orice problemă de transport este mai mic decât numărul necunoscutelor. Ca atare, sistemul este nedeterminat şi admite o infinitate de soluţii. Pentru a obţine o soluţie optimă se determină mai întâi o soluţie iniţială de bază, care va fi apoi verificată dacă este sau nu optimă. În literatura de specialitate au fost elaborate o serie de metode (algoritmi) pentru obţinerea unei soluţii iniţiale de bază, printre care menţionăm: metoda colţului nord-vest, metoda colţului sud-vest, metoda elementului minim pe linie, metoda elementului minim pe coloană, metoda acoperirii zerourilor, metoda Kotzig, metoda Vogel etc. Toate aceste metode le vom trata pe probleme concrete, raţionamentul putând fi repetat pentru orice problemă asemănătoare.

31. CONCEPTUL DE MODEL IN CERCETAREA OPERATIONALA Conceptul de "model", atât de mult folosit în ştiinţa modernã, este relativ nou, dar metoda modelãrii este tot atât de veche pe cât sunt preocupãrile oamenilor pentru cunoaşterea ştiinţificã Modelul este o reprezentare izomorfã a realitãţii, care, oferind o imagine intuitivã şi totuşi riguroasã, în sensul structurii logice, a fenomenului studiat, faciliteazã descoperirea unor legãturi şi legitãţi imposibil sau foarte greu de gãsit pe alte cãi. În elaborarea modelelor economico-matematice, teoria economicã are un rol deosebit de important întrucât ea formuleazã categoriile, conceptele şi legile obiective ale realitãţii economice. Numai sprijinindu-se pe teoria economicã modelele matematice pot reprezenta fidel fenomenele economice.

27

67. METODA KOTZIG În rezolvarea problemei de transport, cu ajutorul acestei metode se pleacă tot de la un tabel iniţial în care se înscriu distanţele şi cantităţile de transportat. După aceea stabilim distanţa medie a fiecărui loc de producţie (Ai) faţă de toate locurile de consum (Bj). Calculele se fac totalizând distanţa de la o parcelă la fiecare loc de consum şi împărţim rezultatul la numărul locurilor de consum.

32. FAZELE UNUI MODEL MATEMATIC INTR-O PROBLEMA DE ORGANIZARE SI CONDUCERE

Prima fazã a modelãrii, este cunoaşterea realitãţii în organismul

studiat, în scopul îmbunãtãţirii mecanismului informaţional-decizional. Descrierea logicii proceselor decizionale, alãturi de considerarea obiectivelor viitorului sistem, sunt principalele elemente ale cunoaşterii

realitãţii necesare modelãrii.

A doua fazã a modelãrii o reprezintã construirea propriu-zisã a

modelului. Aceastã operaţie, în marea majoritate a cazurilor din practicã, constã în aplicarea unui instrument clasic de modelare ales din gama extrem de variatã pe care ne-o pune la dispoziţie teoria cercetãrii operaţionale. În astfel de situaţii, abilitatea analistului constã în stabilirea corespondenţei dintre realitate şi instrumentul de modelare cunoscut din literatura de specialitate. Existã şi cazuri când nu se poate stabili o astfel de corespondenţã, analistul fiind obligat sã elaboreze modele noi. Acestea pot fi de douã feluri: a) combinaţii de modele clasice, din domeniul teoriei şi b) modele noi propriu-zise.

A treia fazã a modelãrii este confruntarea modelului cu realitatea şi eventual experimentarea sa.

implementãrii

sistemului, care poate fi consideratã aplicarea în practică a modeleor elaborate

Ultima

fazã

a

modelãrii

se

realizeazã

în

cadrul

68.OBIECTIVITATEA FORMARII DE STOCURI Obiectivitatea formării de stocuri este justificată de acţiunea mai multor factori care le condiţionează existenţa şi nivelul de formare, le stabilizează funcţia şi scopul constituirii. Între aceştia amintim:

• contradicţia dintre specializarea producţiei şi caracterul nespecializat al cererii; • diferenţa spaţială dintre producţie şi consum;

28

• caracterul sezonier al producţiei sau al consumului; pentru majoritatea produselor producţia este continuă, în timp ce consumul este sezonier; la produsele agricole situaţia este inversă;

• periodicitatea producţiei şi consumului, a transportului;

• necesitatea condiţionării materialelor înaintea intrării lor în consum;

• punerea la adăpost faţă de dereglările în procesul de aprovizionaretransport

sau faţă de factorii de forţă majoră (stare de necesitate, calamităţi naturale, seisme, caracterul deficitar al resurselor);

• necesitatea executării unor operaţii specifice pentru a înlesni procesul de livrare sau consum al materialelor (recepţie, sortare, marcare, ambalare dezambalare, formarea loturilor de livrare)

• necesitatea eficientizării procesului de transport etc.

33. PEOBLEME STRATEGICE IN CERCETAREA OP.

O problemă are un caracter cu atât mai strategic cu cât este mai mare

partea din organizaţie care este direct afectată de rezolvarea ei Ex. Stabilirea bugetului unei exploataţii, construirea unei noi secţii de

producţie, stabilirea planului global al exploataţiei

O problemă are un caracter cu atât mai pronunţat cu cât ea joacă un

rol mai important în determinarea obiectivelor intermediare sau finale O problemă are un caracter mai mult sau mai puţin strategic în raport cu

registrul, aria sau orientarea problemei.

69. METODA VAN (VOGEL)

În literatura de specialitate este cunoscută şi sub denumirea de metoda

aproximativă de calcul VAM (Vogel’s Aproximation Method) şi a fost prezentată de N.R. Reinfeld şi W. B. Vogel. Metoda are avantajul că scurtează foarte mult timpul de calcul, pentru cazul când cererile sunt egale cu disponibilul.

În cazul acestei metode, calculele se fac lângă tabelul iniţial (atât sub acest tabel cât şi în dreptul lui). Rezolvarea presupune mai multe etape de calcul ce se numerotează.

În folosirea metodei Vogel se pleacă de la tabelul iniţial care cuprinde

distanţele de transport. Rezolvarea presupune mai multe etape de calcul, fiecare etapă numerotându-se cu un număr de ordine.

În prima etapă se caută în fiecare rând şi în fiecare coloană primele

două distanţe care sunt cele mai scurte, dintre cele înscrise în pătrăţelele coloanei sau rândului respectiv şi se face diferenţa între ele. Aceste diferenţe

29

se înscriu în partea dreaptă a tabelului, pentru rânduri şi sub tabel, pentru coloane, în dreptul numărului de ordine al etapei întâ. În etapa a doua de calcul, stabilim din nou diferenţele între cele mai mici distanţe procedând la fel ca şi în prima etapă, însă fără a mai lua în calcul rândul A10, a cărui producţie a fost total repartizată. În această a doua etapă, diferenţa cea mai mare este 3 din coloana B3. În acest loc vom programa al doilea transport şi anume, acolo unde este distanţa cea mai mică (A7/B3 2 km). Locul B3 are nevoie de 115 t, iar locul A7.

34. PROBLEME TIP DE CECETARE OPERATIONALA

Probleme tactice

Probleme strategice

Alocare stocuri

Reînoire

Fire de aşteptare

Ordonanţare şi coordonare

Alegerea itinerariilor

Competiţie

Căutare

70. ABORDAREA PROBLEMATICII STOCURILOR IN CERCETAREA OPERATIONALA O problemă de teoria stocurilor există doar atunci când cantitatea

resurselor poate fi controlată şi există cel puţin o componentă a costului total care scade pe măsură ce cantitatea stocată creşte. Evoluţia nivelului stocului este interesantă din două puncte de vedere:

a) din punctul de vedere al producătorului, care este preocupat de

valoarea medie a nivelului stocului, deoarece această valoare permite cunoaşterea imobilizării totale a stocului şi scopul producătorului va fi reducerea imobilizării la valoarea sa minimă;

b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind să fie satisfăcut

imediat, apreciază că trebuie să evite, în măsura posibilităţilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului va fi reducerea la minim a riscului de ruptură de stocuri.

Aceste două puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptură de stocuri nu sunt reduse decât dacă imobilizările sunt foarte mari. Este deci necesar să se stabilească un echilibru, obiectivul conducerii stocului constând în căutarea acestui echilibru.

30

35. PROBLEME DE CAUTARE Se impun deoarece cu cât obiectivele problemelor de cercetare operaţională sunt mai cuprinzătoare şi cu cât mai variate sunt soluţiile ce urmează a fi implementate, cu atât mai acută devine nevoia de a culege, păstra şi prelucra informaţiile necesare utilizării şi reactualizării soluţiilor. Problemele trebuie să să conducă la un studiu dedicat sistemului informaţional şi de comunicaţii. Acest tip de probleme a apărut deoarece conducerea activităţii nu se poate limita la un singur domeniu, ci ea este mult mai eficientă atunci cănd are posibilitatea să-şi lărgească obiectivul iniţial şi să examineze, simultan sau succesiv, cât mai multe din problemele ce se influenţează reciproc

71. OBIECTIVITATEA FORMARII DE STOCURI Obiectivitatea formării de stocuri este justificată de acţiunea mai multor

factori care le condiţionează existenţa şi nivelul de formare, le stabilizează funcţia şi scopul constituirii. Între aceştia amintim:

• contradicţia dintre specializarea producţiei şi caracterul nespecializat al cererii;

• diferenţa spaţială dintre producţie şi consum;

• caracterul sezonier al producţiei sau al consumului; pentru majoritatea

produselor producţia este continuă, în timp ce consumul este sezonier; la produsele agricole situaţia este inversă;

• periodicitatea producţiei şi consumului, a transportului;

• necesitatea condiţionării materialelor înaintea intrării lor în consum;

• punerea la adăpost faţă de dereglările în procesul de aprovizionaretransport

sau faţă de factorii de forţă majoră (stare de necesitate, calamităţi naturale,

seisme, caracterul deficitar al resurselor);

necesitatea executării unor operaţii specifice pentru a înlesni procesul de livrare sau consum al materialelor (recepţie, sortare, marcare, ambalare – dezambalare, formarea loturilor de livrare)

• necesitatea eficientizării procesului de transport etc.

36.PROBLEME STRATEGICE IN CERCETAREA OPERATIONALA O problemă are un caracter cu atât mai strategic cu cât este mai mare partea din organizaţie care este direct afectată de rezolvarea ei Ex. Stabilirea bugetului unei exploataţii, construirea unei noi secţii de producţie, stabilirea planului global al exploataţiei O problemă are un caracter cu atât mai pronunţat cu cât ea joacă un rol mai important în determinarea obiectivelor intermediare sau finale

31

O problemă are un caracter mai mult sau mai puţin strategic în raport cu registrul, aria sau orientarea problemei

72. COSTUL DE PENURIE SAU COSTUL RUPERII STOCULUI Costul de penurie sau costul ruperii stocului este definit atunci când volumul cererii depăşeşte stocul existent. Referitor la acest stoc, există trei situaţii. Prima apare atunci când stocul (de materii prime sau semifabricate) este nul la primirea comenzii şi firma se reaprovizionează de urgenţă pentru a produce cantităţile solicitate. Componentele cheltuielilor de penurie sunt, în acest caz, următoarele:

- cheltuieli suplimentare pentru satisfacerea cererii în condiţii neobişnuite;

- penalizări primite de către firmă din partea beneficiarului, dacă termenele

de livrare prevăzute în contracte nu se respectă;

- cheltuieli suplimentare pentru manipulare, ambalare, expediţie etc. A doua situaţie are loc atunci când desfacerea nu se poate realiza (pierderea beneficiarului) din cauza nelivrării imediate a unui articol. Estimarea cheltuielilor de penurie este aici destul de dificilă şi adesea imposibilă. A treia, şi cea mai dificilă, apare atunci când firma este în lipsă de materii prime (sau piese de schimb) ce afectează întregul proces de producţie, cu toate consecinţele sale, reflectate în penalizări şi uneori chiar în costul producţiei care ar fi rezultat în timpul stagnării.

32